Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Alimentatie nutritieAsistenta socialaCosmetica frumuseteLogopedieRetete culinareSport


SALATE PENTRU COPII

Alimentatie nutritie



+ Font mai mare | - Font mai mic



SALATE PENTRU COPII

Salata verde (2 portii x 20-30 g)



Salata verde 2 bucati, ulei 10 ml, otet (suc de lamaie) 10 ml, sare 1-2 g.

Salata se curata de frunzele vestede si se spala sub jet de apa, foaie cu foaie. Se scurge pe un servet curat, se taie in fasii, se pune intr-un castron, se adauga uleiul, otetul (sucul de lamaie) si sarea si se amesteca bine. Se prepara cu putin timp inainte de masa ca sa nu isi piarda fragezimea si gustul. Salata castiga un plus de aroma daca se adauga marar si patrunjel. Salata, spalata si bine zvantata, se poate pastra nepreparata in frigider timp de 2-3 zile.

La toate salatele este bine sa folosim otet de miere sau de mere.

Calorii: 65/portie

Salata verde cu ou (3 portii x 70-80 g)

Oua 2 buc, salata 2 buc, rosii 100 g, castraveti 100 g, ulei 10 ml, otet (suc de lamaie) 10 ml, sare 2 g.

Din salata, rosii, castraveti, ulei, otet si sare se prepara o salata ca in reteta nr. 226, peste care se adauga ouale fierte tari, curatate de coaja si taiate in rondele. Se amesteca bine. Se serveste dupa 10 min de la preparare. Aceasta salata se poate pregati si fara ou.

Calorii: 110/portie

Salata verde combinata (3 portii x 70-80 g)

Salate 2 buc, ardei gras 100 g, rosii 150 g, ulei 10 ml, otet (suc de lamaie) 10 ml, sare 3 g.

La salata curatata si taiata in fasii se adauga ardeiul gras, taiat in fasii subtiri, rosiile taiate in rondele sau in felii ca pepenele, otetul (zeama de lamaie), sarea. Se amesteca totul bine si se serveste dupa 10 min.

Calorii: 65/portie

Salata de cruditati I (1 portie x 100 g)

Morcov 60 g, mere 50 g, salata verde 20 g, zahar 5 g, ulei 5 ml, otet (zeama de lamaie) 5 ml.

Morcovul si merele curatate si spalate se rad pe razatoare; salata se taie in fasii mici. Se amesteca toate componentele cu zaharul, uleiul si otetul (zeama de lamaie).

Calorii: 50/portie

Salata de cruditati II (6 portii x 80 g)

Varza alba 200 g, morcov 100 g, tefina 1 buc, ardei gras (gogosar) 100 g, ulei 30 ml, otet (zeama de lamaie) 15 ml, sare 2-3 g.

Varza se spala si se toaca marunt. Morcovul si telina se spala, se curata si se dau pe razatoare. Ardeiul, spalat, se taie in fasii subtiri. Peste aceste zarzavaturi amestecate, se toarna sosul preparat din ulei, otet (zeama de lamaie) si sare.

Calorii: 70/portie

Salata de cartofi (6 portii x 80 g)

Cartofi 600 g, ulei 20 ml, otet 15 ml, sare 2-3 g.

Dupa spalare cartofii se pun la fiert in coaja, in apa cu sare. Dupa fierbere, se curata de coaja, se taie cubulete si se pun intr-un castron. Se adauga ulei, otet si sare si se amesteca bine. Castronul se acopera cu un capac, ca sa mentina cartofii calzi; in felul acesta sunt patrunsi mai bine de ingredientele adaugate. Salata se serveste dupa 20-30 min de la preparare. Se pot adauga si alte legume, preparate din came sau diferite sosuri.

Calorii: 80/portie

Salata de cartofi cu rosii (4 portii x 100 g)

Cartofi 250 g, rosii 150 g, sare 2-3 g, smantana (maioneza) 30-40 g, marar 5 g, ou 1 buc

Cartofii, spalati, se fierb in coaja lor, apoi se curata si se taie felii. Se amesteca cu oul fiert tare, taiat felii. Se adauga rosiile, taiate rotund sau in felii ca pepenele, mararul tocat si smantana sau maioneza (reteta nr. 69) si se amesteca totul bine.

Calorii: 60/portie

Salata de cartofi cu maioneza (6 portii x 100 g)

Cartofi 500 g, maioneza 100 g, otet (apa) 10 ml, sare 3-4 g, patrunjel 5 g, masline 60 g.

Cartofii spalati se fierb in coaja, in apa cu sare. Dupa ce au fiert se curata de coaja, se taie in cubulete si se pun intr-un castron. Se adauga maioneza (reteta nr. 90), subtiata cu putin otet sau apa si se sareaza. Se amesteca bine si se garniseste cu frunze de patrunjel si cu jumatati de masline (daca avem). Se serveste dupa 30 min de la preparare.

Calorii: 100/portie

Salata orientala de vara (4 portii x 100 g)

Cartofi 250 g, ceapa verde 10 g, rosii 100 g, castraveti 60 g, ardei grasi 50 g, ulei 25 ml, otet 10 ml, patrunjel verde 5 g, oua 1 buc, sare 2-3 g.

Cartofii, spalati, se fierb in coaja, in apa cu sare. Dupa ce au fiert, se curata de coaja, se taie cubulete si se pun intr-un castron.

Rosiile, ceapa, ardeii grasi si castravetii, curatate si spalate, se taie in rondele si se amesteca cu cartofii. Se adauga ulei, otet si sare. Salata se amesteca bine si se garniseste cu frunze de patrunjel verde si cu felii de ou, fiert tare. Se serveste dupa 15-20 min de la preparare.

Calorii: 125/portie

Salata de fasole verde (2 portii x 50 g)

Fasole verde (proaspata sau conservata) 100 g, ulei 20 ml, otet (suc de lamaie) 5 ml, verdeata 1-2 g, sare 1-2 g.

Fasolea curatata si spalata se pune la fiert in apa cu sare. Dupa ce a fiert, se scurge si se pune intr-un castron. Se adauga ulei, otet (suc de lamaie) si sare. Se garniseste cu frunze de patrunjel. Se serveste dupa 15-20 min de la preparare.

Calorii: 65/portie

Salata de dovlecei (4 portii x 60 g)

Dovlecei 250 g, ulei 10 ml, otet 8 ml, sare 2-3 g, rosii 75 g, marar 3-4 g.

Dovleceii curatati de coaja si spalati se pun la fiert in apa cu sare. Dupa ce au fiert, se taie in felii rotunde, groase de 0,5 cm, se pun intr-un castron si se sareaza. Se adauga uleiul si otetul si se amesteca bine. Se garnisesc cu marar tocat si cu felii de rosii. Salata se serveste dupa 15-20 min de la preparare.

Calorii: aprox. 35/portie

Salata de dovlecei cu smantana sau iaurt (2 portii x 50 g)
Dovlecei 120 g, otet 5 ml, marar 1-2 g, sare 1-2 g, smantana (iaurt) 25 g.

Se curata dovleceii de coaja, se spala si se taie felii rotunde. Se fierb 15 min in apa cu sare. Dupa ce s-au racit, se toarna peste ei sosul de salata, pregatit din otet, marar tocat si smantana (iaurt).

Calorii: 35/portie

Salata de morcovi (4 portii x 50 g)

Morcov 250 g, ulei 10 ml, otet 10 ml, sare 1-2 g, patrunjel 5 g, ardei gras 50 g.

Se curata morcovii, se spala si se dau pe razatoarea mica. Se pun intr-un castron, se sareaza si se adauga ulei si otet, amestecandu-se bine. Se garniseste cu ardei gras, taiat fasii subtiri si cu frunze de patrunjel verde.

Calorii: 45/portie

Salata de morcovi, telina si mere (3 portii x 50 g)

Morcov 75 g, telina 50 g, mere 25 g, sos de lamaie (maioneza sau branza de vaci) 20 g.

Morcovii, telina si merele se curata, se spala si se dau pe razatoare. Se amesteca totul cu sos de lamaie (reteta nr. 67) sau cu maioneza cu branza de vaci (reteta nr. 71). Salata se serveste dupa 15 min de la preparare.

Calorii: 45/portie

Salata de rosii simpla (4 portii x 60 g)
Rosii 250 g, ulei 10 ml, sare 1-2 g, patrunjel 5 g.

Rosiile spalate se taie rondele sau ca feliile de pepene si se pun intr-un castron. Se adauga uleiul, sarea, se amesteca bine si se garniseste cu patrunjel verde. Salata se serveste imediat (tinute mai mult timp, rosiile se inmoaie). Rosiile, astfel pregatite, se pot combina si cu alte legume.

Calorii: 35/portie

Salata de rosii combinata (5 portii x 60 g)

Rosii 200 g, ardei gras 50 g, castraveti 100 g, ulei 15 ml, sare 2-3 g, patrunjel 10 g, facultativ otet (suc de lamaie) 10 ml.

Legumele se curata, se spala si se taie in felii rotunde sau in fasii subtiri. Se adauga uleiul si sarea, eventual si otetul (suc de lamaie) si se amesteca bine. Salata se garniseste cu patrunjel verde si se serveste imediat.

Calorii: 35/portie

Salata de vara combinata (5 portii x 90 g)

Rosii 250 g, ardei gras 50 g, castraveti 100 g, oua 1 buc, telemea (cascaval) 75 g, ulei 15 ml, sare 2-3 g, patrunjel verde 10 g, facultativ otet (suc de lamaie) 10 ml.

Dupa ce se curata si se spala, legumele se taie in felii sau fasii subtiri. intr-un castron, se pun succesiv: un rand de rosii, peste care se adauga telemea (cascaval) rasa; urmeaza un rand de castraveti cu ardei gras si oua, fierte tari si taiate in felii subtiri, un alt strat de rosii, peste care se adauga restul de telemea (cascaval) rasa. Se toarna uleiul, se pune sare si, facultativ, otet (suc de lamaie). Se garniseste cu frunze de patrunjel si se serveste la 15-20 min de la preparare.

Calorii: 95/portie

Salata de sfecla (6 portii x 50 g)

Sfecla rosie 400 g, ulei 15 ml, otet 10 ml, sare 2-3 g.

Se coace sfecla in cuptor, se curata de coaja, se taie in cubulete si se pun intr-un castron. Se adauga ulei, otet si sare si se amesteca bine. Se serveste imediat. Se poate pregati si cu sfecla fiarta. Salata de sfecla poate fi pastrata la frigider 1-2 zile.

Calorii: aprox. 40/portie

Salata de vinete (4 portii x 50 g)

Vinete 150 g, ceapa 20 g, ulei 50 ml, sare 1-2 g, suc de lamaie 3 ml, rosii 50 g, facultativ smantana (lapte) 10 g.

Vinetele se spala, se sterg si se coc la foc, pe flacara sau pe gratarul "fara fum'. Cand coaja li s-a innegrit si s-au inmuiat, se iau de pe foc si se curata calde. Apoi se asaza pe un fund de lemn inclinat, sa se scurga, dupa care se toaca, cu un cutit de lemn sau de material plastic. Se trece totul intr-un castron, se sareaza si se amesteca cu o lingura de lemn, picurand uleiul ca la maioneza; se adauga si zeama de lamaie. Cu cat se amesteca mai mult, cu atat vinetele ies mai pufoase. Se toaca ceapa marunt, dar nu se incorporeaza in salata decat in momentul servirii. Salata se pune pe un platou si se garniseste cu felii de rosii. Se mai poate prepara si cu smantana sau lapte, reducand, in acest caz, corespunzator, cantitatea de ulei.

Se serveste dupa 10-15 minute de la preparare.

Fara ceapa se poate pastra 1-2 zile in frigider.

Calorii: aprox. 140/portie

Salata de vinete combinata cu dovlecei (4 portii x 50 g)

Vinete 100 g, dovlecei 100 g, ulei 50 ml, sare 1-2 g, rosii 50 g, ceapa 20 g.

Vinetele se pregatesc la fel ca in reteta anterioara (nr. 244). Dovleceii se curata, se spala, se taie in felii rotunde si se pun la fiert in apa cu sare. Se pun apoi intr-o strecuratoare si, dupa ce s-au scurs, se freaca intr-un castron cu sarea si cu uleiul, pana se formeaza o pasta, care se adauga la salata de vinete, amestecandu-se bine. Se toaca ceapa marunt si se incorporeaza in salata in momentul servirii. Salata se pune pe un platou si se garniseste cu felii de rosii. Se serveste dupa 10-15 min de la preparare.

Calorii: 130/portie

246. Salata din amestec de fructe (2 portii x 120-150 g) Fructe (banane, piersici, caise, pere, mere, portocale, zmeura, cirese, visine, capsune) 300 g, stafide 20 g, zahar pudra 30 g, lamaie 1/2 buc.

Fructele se spala si li se scot samburii unde este cazul. Fructele mici se pun intregi, cele mari se curata si se taie in felii foarte subtiri. Se amesteca cu stafidele inmuiate in apa si cu zaharul.

Deasupra se toarna unul dintre urmatoarele sosuri:

zeama de la 1/2 lamaie, 30 ml zeama de fructe, 30 ml sirop de fructe (apa
fiarta);

zeama de la 1/4 lamaie, 100 g pulpa de fructe;

zeama de la 1/4 lamaie, 30-40 g smantana.

Salata este cu atat mai gustoasa, cu cat se folosesc mai multe fructe.

Calorii: 160/portie (cu stafide)



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1477
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved