METODE SI TEHNICI IN ASISTENTA SOCIALA

In practica asistentei sociale comunitare, care se adreseaza atat individului cit si grupului in calitate de client, accentul se pune in mod deosebit pe interventia centrata pe implicarea si responsabilizarea comunitatii din care clientul face parte. Abordarea practica a asistentului social urmareste atat restabilirea echilibrului psiho-social pentru sistemul client, cat si dezvoltarea unor relatii functionale cu intreaga comunitate (satul - pentru mediul rural, cartierul sau parohia - pentru mediul urban).

Instrumentarea unui caz social presupune, indiferent de specificul acestuia sau domeniul abordat (protectia copilului, a persoanei cu nevoi speciale, a batranului, a somerului, a persoanei delincvente, etc.), parcurgerea unui traseu comun tuturor cazurilor din practica asistentei sociale (vezi schema alaturata):

Ø      Data referirii (este ziua in care se inregistreaza sesizarea, referirea sau transferul cazului de catre asistentul social in cadrul institutiei care ofera servicii sociale);

Ø      Evaluarea initiala (presupune o investigare sumara a situatiei cazului pentru a se decide daca acesta face obiectul specificului institutiei care ofera servicii sociale si daca se incadreaza in criteriile acesteia de sprijin);

Ø      Data deschiderii cazului (este ziua in care asistentul social, impreuna cu supervizorul sau, decide deschiderea cazului in vederea instrumentarii si solutionarii acestuia);

Ø      Etapa de evaluare (presupune o investigare si analiza amanuntita a tuturor elementelor care sunt implicate in cazul instrumentat: clientul si mediul sau de viata, familia si sistemul acestuia de relatii, factorii care au generat situatia problematica, resursele posibile pentru rezolvarea cazului, etc.);

Ø      Data planului de interventie/permanenta (este ziua in care este conceput de catre asistentul social si aprobat de catre supervizor planul de interventie pentru cazul-familie sau planul de permanenta atunci cind clientul este un copil);

Ø      Etapa de interventie (presupune actiuni specifice de interventie realizate de catre managerul de caz, precum si mobilizarea si implicarea tuturor resurselor umane, finaciare, materiale, comunitare identificate de catre acesta in vederea rezolvarii cazului prin indeplinirea obiectivelor planului de inteventie/permanenta; pentru cazul-copil, trecerea de la etapa de interventie la cea de monitorizare se face in ziua prezentarii cazului in Comisia pentru Protectia Copilului);

Ø      Etapa de monitorizare (presupune urmarirea si evaluarea permanenta a situatiei clientului pentru a se asigura starea de echilibru urmarita in rezolvarea cazului; asistentul social nu intervine decat daca se modifica date ale situatiei clientului sau intervin factori neprevazuti care pot afecta echilibrul realizat);

Ø      Data inchiderii cazului (este ziua in care asistentul social decide, prin consultare cu supervizorul sau, sa incheie orice implicare in cazul instrumentat; inchiderea cazului se poate realiza fie conform planului de interventie/permanenta - atunci cand asistentul social si-a atins obiectivele stabilite anterior, fie prin referire sau transfer catre o alta institutie/alt serviciu social - atunci cand situatia problematica nu poate fi rezolvata de institutia sau serviciul social in care s-a instrumentat cazul pana la acel moment).

Pe tot parcursul instrumentarii cazului, asistentul social utilizeaza o serie de metode, tehnici si instrumente specifice tipului de caz sau etapei in care se afla cazul. Exista tehnici care se utilizeaza doar in anumite etape ale instrumentarii cazului (grupul de suport, consilierea - etapa de interventie) sau tehnici care sunt regasite pe tot parcursul cazului (intrevederea, interviul sau observatia). In general, fiecarei tehnici ii corespunde un anumit instrument (interviul - ghid de interviu, observatia - ghid de observatie, intrevederea - raportul de intrevedere, etc.) dar exista si instrumente realizate special de catre asistentul social pentru o anumita etapta a instrumentarii cazului (fisa de deschidere a cazului, planul de interventie, referatul de situatie, etc.).

Utilizarea uneia sau alteia dintre tehnicile si instrumentele prezentate in cadrul acestui manual este, exclusiv, decizia asistentului social - manager de caz. Este, insa, recomandata o abordare profesionista, fara "compromisuri " sau analize empirice si o cat mai complexa pregatire a dosarului instrumentat, avind in vedere ca, in relatie cu alte institutii/servicii sau chiar cu clientul, acesta este cartea de vizita a asistentului social.

Etapele instrumentarii cazului

Instrumente

Metode si tehnici

1. Data referirii

	Documentarea Observatia Intrevederea Convorbirea telefonica				Fisa initiala a cazului Ghidul de observatie Raportul de intrevedere

 

Data deschiderii cazului

	Documentarea Observatia Convorbirea telefonica Intrevederea Interviul de explorare Genograma Ecomapa						Fisa de deschidere caz Fisa de evaluare individuala Istoricul social Raportul de intrevedere Ghidul de interviu Genograma Ecomapa Ancheta sociala

 

3. Data planului de interventie / permanenta

	Convorbirea telefonica Observatia Interviul diagnostic Interviul terapeutic Analiza campului de forte Consilierea Grupul de suport						Planul de interventie Planul de permanenta Contractul cu clientul Ghidul de interviu Referatul de necesitate Referatul de situatie Fisa de supervizare caz Fisa de supervizare a activitatii

 

4. Prezentarea cazului in CPC[1] (caz copil)

	Observatia Interviul de explorare Intrevederea Convorbirea telefonica				Ghidul de interviu Raport de intrevedere Fisa de supervizare a activitatii Fisa de inchidere caz

 

5. Data inchiderii cazului

1. DOCUMENTAREA

Definire

In asistenta sociala, documentarea este atat o metoda distincta de evaluare a clientului, cat si un proces care se desfasoara pe toata perioada de instrumentare a cazului. Spre deosebire de celelalte metode de evaluare si interventie, documentarea se realizeaza numai de catre asistentul social care stabileste un plan de documentare ce cuprinde resursele cheie din sistemul client care pot oferi informatii relevante despre acesta.

Ex.: pentru un copil institutionalizat cu deficiente psiho-motorii care urmeaza a fi reintegrat in familia biologica, planul de documentare presupune inregistrarea unor informatii privind datele de identificare ale copilului si ale membrilor familiei, situatia juridica, documente medicale privind starea de sanatate a copilului, evaluari psihologice ale parintilor si fratilor, documente privind statutul profesional al familiei si starea materiala, etc. Resursele cheie in acest tip de caz pot fi reprezentate de institutia de ocrotire (Centrul de Plasament), Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Comisia pentru Protectia Copilului, membrii familiei, Oficiul de Stare Civila, familia largita, dispensarul medical, etc.

Caracteristici

Ø          In cele mai multe dintre cazuri, asistentii sociali realizezaza planul de documentare dupa o prima intrevedere cu clientul, iar atunci cind acesta nu are discernamant, cu terapeutul, familia substitut, sau parintii biologici; este importanta respectarea acestei ordini in aplicarea celor doua metode (initial se realizeaza intrevederea si apoi se construieste planul de documentare) deoarece intrevederea poate oferi indicii importante despre documentele necesare.

Ø          Pentru o instrumentare eficienta a cazului, este recomandat ca asistentul social sa culeaga cat mai multe documente relevante pentru cunoasterea sistemului client. Aceste documente pot fi de mai multe tipuri: documente de stare civila, documente juridice, fotografii, anchete sociale, "cartea vietii", reclamatii la politie si/sau gardienii publicii, inregistrari audio, etc.

Ø          Chiar daca exista ricul ca documentarea sa fie confundata cu evaluarea, aceasta obliga asistentii sociali sa recurga la o temeinica analiza a documentelor stranse, completata de informatii obtinute prin alte tehnici de evaluare. Altfel, instrumentarea cazului se poate transforma intr-o simpla stringere de documente. De aceea, de cele mai multe ori asistentii sociali mai putin experimentati considera ca descoperirea unui "document important" presupune si descoperirea solutiei pentru acel caz.

Ø          Documentarea completeaza alte tehnici si metode utilizate in instrumentarea unui caz, cum ar fi interviul de explorare, observatia, genograma, etc.

In instumentarea unui caz exista trei mari tipuri de documente, clasificate astfel:

Ø      Dupa sursa de provenienta

Surse directe (primare) - ofera documente si informatii direct de la client; aceste tipuri de documente sunt: acte de stare civila, scrisori, jurnale, rapoarte, etc. Aceste tipuri de documnte descriu de cele mai multe ori primele aspecte legate de problema existenta.

Surse indirecte (secundare) - ofera documente din sistemul client, indeosebi din familia largita, documente juridice si medicale.

Ø      Dupa tipul documentelor - pentru clientii care sunt ocrotiti in sistemul rezidential

Documente publice - publicatii, rapoarte, acte emise de catre institutiile de ocrotire (centre de plasament) sau institutii juridice unde clientul este cel mai adesea reprezentat de persoane ocrotite in sistemul rezidential.

Documente private - jurnale si scrisori ale copiilor catre/de la parinti.

Ø      Dupa modalitatea de emitere a documentului

Documente solicitate - reprezinta documente publice care pot fi solicitate de catre asistentul social diferitelor institutii implicate in sistemul client (Comisia pentru Protectia Copilului, Tribunal, Politie, Dispensar). Aceste documente nu se elibereaza decat la o solicitare scrisa (cerere) si bine argumentata de catre asistentului social.

Documente nesolicitate - reprezinta documente care fac parte din dosarul clientului si care ulterior, atunci cand cazul este redeschis, sunt din nou reanalizate si comparate cu alte documente noi. Cele mai des documente de acest fel sunt actele medicale, evaluarile psihologice, actele scolare, anchetele sociale, etc.

Recomandari

Asa cum am amintit mai inainte, documentarea implica si o foarte atenta analiza de catre asistentul social a documntelor stranse, respectandu-se in general urmatoarele principii:

Analizarea datelor pe parcursul documentarii

Analizarea documentelor este o activitate care trebuie sa se desfasoare inainte ca etapa documentarii sa se fi incheiat, evitand astfel o supraincarcare a cazului cu documente care nu prezinta nici o coerenta interna si nici un ajutor in vederea rezolvarii problemei. In literatura de specialitate aceasta abordare este cunoscuta sub numele de "principiul interactiunii dintre documentare si analiza".[2]

Concentrarea asupra contextului problemei

Documentarea, ca si alte tehnici si metode folosite, nu se poate desfasura fara o prealabila determinare a contextului problemei, a granitelor ei si a punctelor de interactiune cu un alt domeniu. De foarte multe ori, in instrumentarea unui caz, asistentii sociali uita care este problema care a generat situatia de urgenta, abordand aspecte auxiliare acesteia si de o mai mica importanta. Aceasta abordare gresita determina o perioada mai mare de instrumentare a cazului, mai multe resurse cheltuite si de cele mai multe ori, solutii neadecvate.

Confidentialitate

De cele mai multe ori, asistentii sociali intra in contact cu documente care reprezinta diferite nivele de interes pentru client. Adesea, clientul isi exprima verbal dezaprobarea ca o parte din documentele "personale" din dosar sa nu fie facute publice; in cele mai multe dintre cazuri asistentul social trebuie sa tina cont de aceasta parere. Dar, exista situatii in care clientul nu constientizeaza faptul ca anumite documente persoanle, o data facute publice I-ar aduce atingere si discomfort. In aceste situatii, asistentul social trebuie sa fie reflexiv si sa anticipeze efectele unui astfel de gest, punand in balanta avantajele si dezavantajele pentru solutionarea cazului. Este posibil ca "deconspirarea" clientului prin prezentarea publica a anumitor documente sa provoace inhibitii si bariere de comunicare intre acesta si asistentul social si sa afecteze negativ imaginea clientului.

4. Argumentarea cu documente a deciziilor si actiunilor asistentului social

Una din regulile de baza in instrumentarea oricarui caz social este ca orice interventie si decizie a asistentului social sa poata fi verificata prin documente atasate la dosarul cazului.

OBSERVATIA

Definire

Observatia este o tehnica de investigatie utilizata si in domeniul asistentei sociale care are ca scop culegerea de informatii cu valoare de fapte, necesare pentru a le completa/confirma pe cele rezultate in urma altor tehnici (documentarea, interviul sau intrevederea).

Observatia are o mare importanta in mod deosebit in primele etape ale instrumentarii cazului (dupa sesizare/referire, evaluare initiala, evaluare complexa) dar se aplica pe tot parcursul lucrului la caz.

Pentru o abordare organizata, coerenta si logica a acestei tehnici se utilizeaza si se recomanda construirea unui ghid de observatie.

Caracteristici

Observatia este o tehnica care se aplica permanent, pe tot parcursul instrumentarii cazului.

Se aplica in spatiul profesional al asistentului social si in mediul de provenienta/de viata al clientului (familie, grup de prieteni, comunitatea scolara/profesionala, etc.), in situatii clar determinate (vizita la domiciliu, intrevedere, etapa de potrivire dintre copil si asistent maternal, etc.) si/sau in situatii experimentale (introducerea unui factor neprevazut care poate afecta echilibrul relatiilor; ex: implicarea unui martor la un abuz in cadrul unei intrevederi cu abuzatorul care isi neaga vinovatia).

Observatia presupune urmarirea comportamentului verbal si non-verbal al intrelocutorului/clientului, tipul si structura relatiilor din mediul investigat, atitudini, stari si reactii emotionale.

Observatia poate fi clasificata astfel:

Ø      Observatia directa: asistentul social sta fata in fata cu clientul;

Ø      Observatia indirecta: asistentul social observa aspecte din mediul de provenienta al clientului. Informatii cu privire la client pot fi obtinute prin observatie si in absenta acestuia. Ex: asistentul social realizeaza o vizita la domiciliul beneficiarului si, in lipsa acestuia, observa starea locuintei, conditiile de igiena si curatenie, aspectul copiilor sau al altor membri din familie, etc.

Din punctul de vedere al intentiei aplicarii tehnicii, al planificarii :

Ø      Directionata/anticipata/planificata - asistentul social isi propune sa observe unul sau mai multe aspecte in mod deosebit. Presupune obligatoriu existenta unui ghid de observatie.

Ø      Intamplatoare - pe parcursul utilizarii unei alte tehnici (intrevederea, consilierea, etc.) fara ca asistentul social sa-si fi planificat sa urmareasca un aspect anume (ex : in cursul discutiei cu mama, asistentul social poate observa cum se comporta aceasta cu copiii ei care pot intrerupe dialogul).

O forma speciala a observatiei o reprezinta observatia participativa care se realizeaza prin implicarea in evenimente sociale in cadrul carora asistentul social poate investiga structura relatiilor interpersonale si interfamiliale, a comportamentelor si atitudinilor de grup.

In general, observatia presupune contactul vizual cu clientul dar, in anumite situatii, celelalte simturi ne pot oferi informatii mai complexe decat vazul (ex: mirosul specific al unei locuinte neingrijite, o igiena personala precara pot fi sesizate doar prin observatia olfactiva; temperatura in camera, etc.)

Observatii si recomandari

Ø      Informatiile obtinute exclusiv prin tehnica observatiei nu sunt relevante daca nu sunt confirmate/validate si prin alte tehnici;

Ø      Exista situatii contextuale in timpul observatiei intamplatoare care ne pot oferi informatii eronate (ex: clientul este observat intamplator intr-o situatie care nu-i este specifica);

Ø      Utilizarea acestei tehnici si a informatiilor rezultate necesita o minima experienta in domeniul social pentru a se reduce cat mai mult riscul subiectivitatii si al abordarii empirice;

Ø      Inregistrarea infromatiilor rezultate prin aplicarea tehnicii observatiei se realizeaza dupa intrevederea cu clientul, fiind necesara si analiza si sinteza acestora.

3. INTREVEDEREA

Definire

Pe parcursul instrumentarii unui caz social, din momentul inregistrarii unei solicitari si pana la inchiderea cazului, profesionistul realizeaza continuu un proces de evaluare. Pentru realizarea acestei evaluari, atat a problemei clientului cat si a rezultatelor obtinute in urma interventiei, asistentul social utilizeaza o serie de metode si tehnici specifice, printre care regasim ca tehnica si intrevederea.

In demersul de interventie intrevederea reprezinta modalitatea prin care, in cursul unei intalniri intre asistentul social si client, se stabilesc relatii care vizeaza obtinerea de informatii primare necesare explorarii problemei si, ulterior, stabilirii modalitatilor de rezolvare.

In literatura de specialitate[3] intrevederea (fact-gathering-interview) reprezinta o forma de interviu in care asistentul social urmareste anumite informatii specifice si predeterminate de la client. Asistentul social adreseaza intrebari specifice si inregistreza doar raspunsurile relevante pentru scopul sau, adesea folosind o fisa de evaluare/inregistrare. Scopul acestei tehnici nu este unul cu precadere terapeutic, ci acorda prioritate oportunitatilor clientului de a-si exprima anumite emotii, sentimente in legatura cu problema.

Intrevederea reprezinta tehnica prin intermediul caruia se investigeaza situatia clientului pentru a strange cat mai multe informatii despre problema acestuia, iar pe baza acestor informatii primare se vor contura directiile viitoare de actiune.

Astfel, intr-un cadru de comunicare realizat fie la biroul specialistului fie la domiciliul clientului, asistentul social va sustine o investigatie verbala, in care comunicarea este orientata catre realizarea unei evaluari complexe care va fi baza intocmirii planului de interventie/permanenta.

In functie de complexitatea cazului, intrevederea va lua forma unei convorbiri - cercetare in care se manifesta repetitia, fiind nevoie de clarificari, completari realizate prin conversatia dintre specialist si beneficiarul serviciului de asistenta sociala.

Intrevederea constituie o tehnica complexa, care se apropie prin specificul sau de observatie. Prin aplicarea acestei tehnici, asistentul social obtine informatii cu valoare de fapte, intrucat au aceeasi importanta atat informatiile verbale cat si informatiile cu privire la conduite, fapte, stari afective, credinte, etc. ale clientului.

De asemenea, intrevederea contine elemente similare consilierii deoarece prin intermediul acestei tehnici de investigatie se va dezvolta o conversatie in cadrul careia, pe parcursul identificarii problemei, se va urmari si o constientizare si responsabilizare a clientului cu privire la implicatiiile rezolvarii situatiei.

Caracteristici

Intrevederea este o tehnica de investigatie, pe care asistentul social o utilizeaza alaturi de alte medode de evaluare pentru a cunoaste problema clientului, sistemul de atitudini si valori al acestuia si pentru a contura modalitatile de rezolvare.

Datorita spectrului sau larg de utilizare, asistentul social va aplica aceasta tehnica pentru a strange informatii, pentru a clarifica o situatie sau pentru a evalua rezultatele actiunilor sale impreuna cu clientul.

Analizand rolul tehnicii se constata ca intrevederea se aplica atunci cand specialistul:

Ø            urmareste sa cerceteze/evalueze, astfel incat tehnica va fi utilizata pe parcursul intregului demers de instrumentare a cazurilor sociale;

Ø            sa transforme mediul social investigat, astfel incat intrevederea va avea valoare de actiune asupra individului, familiei prin responsa-bilizarea beneficiarului serviciului de asistenta sociala.

Intrevederea se poate realiza in cadrul biroului de asistenta sociala, dar, pentru a obtine o relevanta mai mare a informatiilor, aceasta tehnica poate fi aplicata in cadrul vizitei la domiciliu, la solicitarea clientului sau in urma unei sesizari adresate autoritatilor locale. In functie de acest criteriu, se disting urmatoarele tipuri de intrevederi:

Ø       intrevedere programata:

- la solicitarea clientului (ex. in etapa de evaluare a cazului);

- la solicitatea asistentului social (ex. pentru a cunoaste problema si rezultatele actiunilor realizate, utilizata in toate etapele de instrumentare a cazului);

Ø          intrevedere neprogramata

- in urma sesizarii de catre o persoana/institutie (ex. sesizarea unui caz de abuz).

Pentru a obtine rezultatele dorite prin aplicarea acestei tehnici, asistentul social trebuie sa pregateasca intalnirea (crearea unui mediu securizant pentru client) si continutul intrevederii (diferite tipuri de intrebari).

Intreverea are la baza respectarea unor reguli si principii care tin de comportamentul si abilitatile asistentului social, de modul de desfasurare a intalnirii si de aplicare a tehnicii.

Prin comportamentul si abilitatile sale, profesionistul trebuie sa conduca in conditii optime desfasurarea convorbirii. Sistemul de deprinderi si abilitati cuprinde:

Ø      abilitati de construire a unei relatii de incredere si ajutorare a clientului,

Ø      arta de a asculta si sustine prezentarea "povestirii" clientului,

Ø      abilitati de reducere a barierelor sociale dintre profesionist si client si de a inlatura refuzul colaborarii si neincrederea.

Din punct de vedere tehnic, in aplicarea intrevederii, trebuie sa avem in vedere ca intrebarile sa fie cat mai clare si adecvate limbajului clientului, sa obtinem informatii cat mai complete si sa se noteze cu fidelitate si integral raspunsurile relevante.

Observatii si recomandari

In cadrul unei interventii sociale este necesar sa se distinga intre intrevedere si interviu, tehnici care se deosebesc printr-o serie de caracteristici.

In primul rand, intrevederea, asa cum am precizat, ne ofera informatii cu valoare de fapte, asistentul social fiind interesat de sintetizarea raspunsurilor, dar si de analiza contextului in care are loc, a asteptarilor clientului si a sistemului de valori, credinte, semnificatii legate de beneficiarul cazului.

Spre deosebire de intrevedere, care este o convorbire libera ce vizeaza obtinerea unor informatii cu caracter general, interviul este structurat, avand la baza un ghid de interviu si se apropie de tehnica chestionarului.

Prin comparatie cu alte tehnici, intrevederea stabileste o relativa egalitate intre cei doi interlocutori, asistentul social fiind interesat sa stabileasca un climat confortabil si o relatie non-directiva, caracteristici ce faciliteaza procesul de ajutorare beneficiarului.

Pentru a obtine aceste rezultate, profesionistul trebuie sa sustina o convorbire ce are la baza intrebari deschise, non-directive ( ex: Ce parere aveti despre., care este motivul deciziei dvs., cum credeti ca veti rezolva aceasta situatie ?). Aceste tipuri de intrebari confera libertate clientului si sunt semnificative in procesul de cunoastere si evaluare a cazurilor sociale.

In tehnica intrevederii sunt importante atitudinea si conduita asistentului social, aspecte care sunt mai putin relevante in cazul altor metode sau tehnici, cum ar fi interviul. Acesta trebuie sa manifeste: rabdare, bunavointa, toleranta si spirit de intuitie, trebuie sa evite criticile sau alte actiuni nedorite de clienti, asa numitele sfaturi, judecati de valoare, discutii contradictorii.

Ceea ce este important de retinut este faptul ca intrevederea surprinde femonene mai profunde, indeosebi afective, care reprezinta aspecte relevante in solutionarea eficienta a cazurilor., dar pe care nu le putem urmari in cadrul altor tehnici cum ar fi interviul directiv, chestionarul.

4. INTERVIUL

Definire

Interviul este o tehnica care presupune, prin intermediul comunicarii directe, culegerea datelor, diagnosticarea situatiei clientului si sprijinirea acestuia in vederea rezolvarii problemei.

In literatura de specialitate sunt cunoscute trei forme de interviu:

Ø      interviul de explorare - are scopul de a culege informatii structurate si complexe despre situatia deja cunoscuta a clientului ( informatiile de baza au fost obtinute deja prin tehnica intrevederii );

Ø      interviul diagnostic - are scopul de a stabili, prin intermediul unor intrebari specifice, clar directionate, natura problemei si a resurselor sistemului client ( familie, comunitate, prieteni, etc);

Ø      interviul terapeutic - are scopul de a sprijini clientul in procesul de schimbare si de rezolvare a problemei diagnosticate. Aceasta forma a interviului este utilizata cu precadere de catre psihoterapeuti.

Caracteristici

Tehnica interviului se utilizeaza in toate etapele de instrumentare ale unui caz dupa cum urmeaza:

Ø      in etapa de evaluare asistentul social va folosi atit interviul de explorare cat si interviul diagnostic.

Interviul de explorare se utilizeaza in vederea obtinerii informatiilor cu privire la situatia clientului. Avand in vedere ca intrevederea presupune culegerea unor informatii generale despre client (date de identificare, stare civila, stare de sanatate, structura familiei, etc), in cadrul interviului de explorare asistentul social va urmari sa analizeze mai profund caracteristicile problemei ( natura, cauzele, durata ), un istoric al clientului si familiei sale, sistemul de relatii in familie si comunitate, resurse care pot fi implicate in rezolvarea cazului.

Interviul de tip diagnostic, prin natura intrebarilor specifice, va fi orientat spre delimitarea problemei, constientizarea acesteia de catre client, identificarea resurselor personale/familiale/comunitare si responsabilizarea clientului pentru implicarea in procesul de interventie si alegerea tipurilor de servicii de care clientul va beneficia. Ca urmare a analizei informatiilor obtinute prin interviul de tip diagnostic se va elabora planul de interventie / permanenta si structura ghidului pentru interviul terapeutic.

Ø      in etapa de interventie asistentul social, alaturi de alte tehnici si metode specifice, poate utiliza si interviul terapeutic in cadrul unei echipe interdisciplinare. Acest tip de interviu are scopul de a-l sprijini pe client in schimbarea acelor comportamente care au generat situatia de criza in vederea restabilirii echilibrului psiho-social.

Ø   in etapa de monitorizare asistentul social poate utiliza din nou interviul de explorare prin intermediul caruia va urmari modul in care sunt realizate obiectivele din planul de interventie / permanenta. Asistentul social va formula intrebarile astfel incat din raspunsurile clientului sa observe progresele realizate de acesta pe parcursul instrumentarii cazului.

Pentru reusita interviului se va stabili in prealabil locul de desfasurare al acestuia, durata, participantii si alte aspecte care tin de buna desfasurare a tehnicii.

In structura oricarui tip de interviu exista o serie de intrebari specifice pentru deschiderea interviului, pe parcursul si la incheierea acestuia. Astfel, la inceputul si incheierea interviului clientului i se vor adresa intrebari cu caracter general care au drept scop crearea unui confort emotional al acestuia, un cadru familiar (de ex. Cum va simtiti astazi? sau Ati gasit greu biroul?). Prezentarea asistentului social, a scopului interviului si a rolului clientului in cadrul interviului sunt elemente importante in debutul interviului si pot stimula comunicarea ulterioara cu clientul.

Intrebarile care constituie continutul interviului trebuie sa fie clare, concise si la obiect si asezate intr-o ordine logica in cadrul ghidului de interviu. Pe parcursul interviului, asistentul social va utiliza si intrebari care sa ajute clientul in explorarea trairilor si exteriorizarea sentimentelor sale (ex: Ce sentimente aveti fata de sotul dvs. ?).

Incheierea interviului restabileste relatia initiala intre asistentul social si client si puncteaza importanta viitoarelor intalniri.

O conditie foarte importanta pentru aplicarea tehnicii interviului in instrumentarea unui caz este ca intervievatul sa-si dea acordul pentru realizarea acestuia. Daca clientul este un copil sub 10 ani este recomandat sa fie obtinut si acordul a cel putin unuia dintre parinti.

Asistentul social va informa clientul cu privire la caracterul confidential al informatiilor oferite in cadrul interviului. Acest lucru va fi confirmat prin desfasurarea interviului intr-un cadru securizant (ex: daca interviul se desfasoara in biroul asistentului social se recomanda evitarea intreruperilor si a prezentei altor persoane).

Pentru a realiza un interviu bine directionat asistentul social trebuie sa construiasca un ghid de interviu care sa cuprinda mai multe tipuri de intrebari. Intrebarile pot fi :

Ø      intrebari deschise - aceste intrebari nu au un raspuns predestinat, oferind clientului posibilitatea de a exprima liber opinii, sentimente, trairi, etc. (ex: Ce parere aveti despre relatia cu fostul sot ?; Cum v-ati simtit in perioada divortului ?)

Ø      intrebari inchise - aceste intrebari constrang clientul sa ofere un raspuns predestinat (ex: Sunteti casatorit?; Cati ani aveti?; Va place locul de munca?)

Pentru a nu se induce un anumit raspuns, in cadrul interviului este recomandata alternarea intrebarilor inchise cu cele deschise. Aceasta structura a ghidului de interviu poate, de asemenea, sa stimuleze deschiderea si disponibilitatea clientului pentru comunicare. Este recomandabil sa se evite intrebarile cu raspuns sugerat (ex: Cred ca v-ati suparat atunci, nu-i asa? ) sau cele care contin expresia "de ce" care pot da impresia de interogatoriu (ex: De ce nu ati anuntat la timp?). In functie de varsta clientului (copil sau adult) intrebarile pot fi adaptate la nivelul acestuia de intelegere si al limbajul specific.

Observatii si recomandari

Ø      Este recomandat ca tehnica interviului sa fie aplicata de catre asistentul social numai dupa construirea unui ghid de interviu;

Ø      Interviul este o tehnica structurata care are la baza un ghid de interviu distingandu-se, astfel, de tehnica intrevederii. Aceasta este o convorbire libera ce vizeaza obtinerea unor informatii cu caracter general care permite si explorarea altor domenii decit cele propuse initial de asistentul social datorita flexibilitatii sale;

Ø      Asistentul social trebuie evite, de asemenea, confuzia dintre interviu si tehnica chestionarului, chiar daca ambele urmaresc inregistrarea unor opinii. Chestionarul este un instrument specific sondajelor de opinie si se aplica unui numar mare de persoane (un esantion reprezentativ pentru populatia studiata). Intrebarile predominante sunt cele de tip precodificat, scalate sau cu variante de raspuns si urmaresc inregistrarea opiniilor, reprezentarile, credintele personale, mediul de viata al chestionatului (ex. Cu ce frecventa urmariiti programele TV: a) zilnic; b) la 2-3 zile; c) in weekend; d) niciodata).

Ø      Pentru reusita interviului este recomandat ca acesta sa fie aplicat dupa construirea in prealabil a unei relatii de incredere intre asistentul social si client. Clientul trebuie sa fie deschis pentru a comunica, oferind asistentului social informatiile necesare pe parcursul instrumentarii cazului.

5. CONVORBIREA TELEFONICA

Definire

Convorbirea telefonica reprezinta una dintre cele mai utilizate tehnici auxiliare de strangere/confirmare a datelor si de realizare a contactului dintre asistentul social si beneficiarul serviciilor sociale prin comunicare exclusiv verbala. Convorbirea telefonica nu este localizata intr-o anumita etapa in instrumentarea cazului, ci se poate realiza oricand este necesar, sau la orice solicitare a clientului.

Caracteristici

Cele mai frecvent intalnite situatii cand este utilizata aceasta tehnica sunt:

Ø      semnalarea cazului - se poate realiza prin autoreferire de catre client sau referire/reclamare de catre o alta persoana (vecin, ruda) sau institutie (primarie, organizatie ne-guvernamentala, servicii publice specializate, etc.)

Ø      strangerea informatiilor cu privire la caz - se poate realiza sub forma unei convorbiri telefonice fara a avea scopul unei incursiuni in universul psihic al beneficiarului. De obicei, in aceasta situatie sunt colectate informatii privind datele de identificare ale solicitantului si alte date sumare; daca solicitarea este realizata prin referire/reclamatie se solicita date despre institutia sau persoana reclamanta;

Ø      vizitele in familie pot fi de cele mai multe ori programate telefonic.

In etapa de documentare si evaluare a solicitarii este recomandat ca asistentul social sa foloseasca un instrument de inregistrare a convorbirilor telefonice, iar inainte de incheierea acestora sa realizeze impreuna cu beneficiarul o sumarizare a convorbirii pentru a pastra o cat mai mare fidelitate a informatiilor.

Observatii si recomandari

Caracterul particular al acestei tehnici este faptul ca ea nu poate fi aplicata oricarui tip de client si in orice context. Printre aceste situatii putem enumera: persoanele care nu poseda un aparat telefonic (ex: frecvent intalnita pentru clientii din mediul rural), persoanele cu manifestari psihotice si grave tulburari de comportament, persoanele private de libertate, minorii, persoanele anonime (potentiali clienti sau reclamanti), persoanele cu deficiente de auz si/sau vorbire, etc.

De asemenea, convorbirea telefonica prezinta avantaje limitate pentru demersul de solutionare a cazului. Chiar daca se realizeaza intr-un timp scurt si poate aduce informatii de prima necesitate, anumite aspecte privind mediul de provenienta al clientului (comunitatea, familia, locuinta) si comportamentul non-verbal al acestuia sunt greu de inregistrat. Tocmai de aceea este recomandat ca asistentii sociali sa nu confunde si sa foloseasca aceasta tehnica in detrimentul intrevederii, consilierii si/sau interviului. Orice informatie rezultata prin aplicarea acestei tehnici trebuie sa fie confirmata si completata cu date obtinute prin alte tehnici.

6. GENOGRAMA

Definire

Genograma este o tehnica utilizata in domeniul psiho-social care presupune culegerea de informatii pentru crearea unei reprezentari grafice a structurii familiei, asemanatoare unui "arbore genealogic".

Pentru realizarea genogramei de utilizeaza o serie de simboluri specifice:

Persoana de sex masculin

Persoana de sex feminin Relatie de casatorie Relatie de concubinaj Casatorie incheiata de divort

Casatorie in care sotii sunt separati in fapt

Barbat decedat

Persoana de sex necunoscut

Structura familiei si relatiile dintre membrii acesteia pot fi reprezentate pentru doua (parintii si copiii) sau trei generatii (bunicii, parintii si copiii).

Caracteristici

Genograma se aplica in mod deosebit in etapa de evaluare, avand rol de diagnostic social. Genograma se realizeaza atat pentru structurarea eficienta a informatiilor despre client si familia acestuia (ofera o imagine clara a structurii familiale care poate fi analizata in timp scurt) cat si pentru a stimula comunicarea cu clientul (i se pun intrebari simple la care raspunde cu usurinta, se creaza o atmosfera confortabila si propice unor discutii ulterioare mai aprofundate).

Genograma poate fi refacuta si pe parcursul instrumentarii cazului, in etapele de interventie si monitorizare, in situatia in care apar modificari importante in structura familiei (evenimente deosebite: deces, divort, membri noi in familie, o relatie de concubinaj, casatorie). Este recomandat ca aceste modificari sa fie inregistrate in dosarul cazului (implicit in genograma) pentru ca pot afecta pozitiv sau negativ cursul rezolvarii situatiei problematice.

O alta situatie in care se poate utiliza genograma este in cazul in care exista blocaje in relatia cu clientul pe parcursul interviului sau a intrevederii, in vederea fluidizarii comunicarii. Clientul se poate dovedi mai disponibil pentru a discuta despre structura familiei sale decat despre subiecte considerate delicate la momentul respectiv pe care doreste sa le evite. In astfel de situatii, pentru a nu abandona investigatia asistentul social poate solicita informatii pentru construirea genogramei.

De asemenea, utilizarea genogramei este recomandata pentru clarificarea unei retele familiale complexe, dificil de conturat la o prima intrevedere.

Folosind simbolurile grafice descrise mai sus se deseneaza structura familiei pornind de la generatia mai varstnica pana la copii. In situatia in care clientul comunica mai greu sau este un copil care nu are formata o reprezentare a intregului sistem familial, constructia genogramei poate incepe de la persoana clientului, continuand cu fratii, parintii, bunicii, unchii acestuia si/sau alte persoane care locuiesc impreuna cu el.

Asistentul social va adresa intrebari simple si cat mai clare clientului pentru ca informatia inregistrata sa fie cat mai fidela realitatii (ex: citi frati aveti, cum se numeste fiecare, sa-I aranjam in ordinea varstelor lor, citi dintre ei sunt casatoriti, ce copii are fiecare, etc).

La sfirsitul genogramei se realizeaza si legenda care va cuprinde simbolurile utilizate cu explicatiile acestora, avand in vedere ca pentru relatii intre persoane pot exista simboluri diferite (unii specialisti prezinta relatia de casatorie cu o linie continua, altele cu doua linii continuie paralele).

Observatii si recomandari

Ø      Genograma nu este o descriere sau o prezentare in forma narativa a structurii familiale. Reprezentarea grafica poate fi insotita de mai multe detalii, explicatii pentru completarea informatiei, insa desenul genogramei trebuie sa fie clar si usor de interpretat (ex: simbolul persoanei poate fi insotit de informatii privind varsta, domiciliul, profesie, studii, etc.).

Ø      Genograma poate fi realizata cu minim de informatii atunci cand nu este suficient timp pentru o documentare complexa si poate prezenta elemente de baza in prezentarea cazului (structura familiei, numarul de copii, cu cine locuieste clientul, etc.).

Ø      Orice dosar instrumentat de un asistent social trebuie sa cuprinda o genograma si o ecomapa pentru o mai rapida vizualizare/interpretare a structurii familiale ce poate constitui un punct de plecare in stabilirea resurselor si a planului de actiune pentru cazul respectiv.

Ø      Orice genograma trebuie sa fie insotita obligatoriu de o legenda pentru a putea fi citita/interpretata de oricare alt profesionist care intra in posesia dosarului instrumentat de asistentul social (psiholog, jurist, un alt asistent social, supervizorul, etc.).

Ø      Genograma se realizeaza, de obicei, impreuna cu clientul si in cazuri exceptionale (clientul este un copil, este bolnav, nu poate comunica) cu alte persoane implicate in rezolvarea cazului.

Ø       Genograma simpla (reprezentarea a doua generatii din sistemul familial) poate fi realizata si atunci cand clientul este un copil, dar pentru genogramele complexe (cea pe trei generatii) este recomandabil ca ele sa fie realizate impreuna cu un adult

7. ECOMAPA

Definire

Ecomapa (ecoharta sau harta eco) este o reprezentare grafica, schematica, a relatiilor individului cu mediul social (persoane si institutii cu care interactioneaza).

La fel ca si genograma, ecomapa utilizeaza o serie de simboluri specifice pentru a reprezenta tipurile de relatii:

Relatie echilibrata

Relatie foarte puternica

Relatie stresanta Relatie incordata

Relatie unilaterala

Relatie bilaterala

Caracteristici

In constructia ecomapei se deseneaza, mai intai, persoana/clientul in centru, dupa care se traseaza relatiile acestuia cu persoane (membrii familiei, prieteni, colegi, persoane relevante din viata acestuia) sau institutii (biserica, scoala, politia, locul de munca, etc.).

Ecomapa se realizeaza spre sfarsitul etapei de evaluare, cand asistentul social detine, deja, suficiente informatii pentru a putea aprecia tipul si calitatea relatiilor clientului cu alte persoane sau institutii. Ea poate fi refacuta si pe parcursul etapelor de interventie si monitorizare daca in sistemul clientului apar modificari la nivelul relatiilor datorita unor evenimente neprevazute sau a actiunii altor factori (ex: o relatie foarte puternica intre doi soti poate sa devina incordata dupa decesul unui copil, o relatie stresanta bilaterala intre tata si fiica se transforma intr-o relatie echilibrata datorita consilierii si medierii conflictelor intra-familiale).

Ecomapa este foarte importanta deoarece ofera o imagine clara a resurselor in sistemul client utile pentru interventie in functie de calitatea si intensitatea relatiilor (asistentul social va aprecia ca puncte tari relatiile puternice, bilaterale si ca puncte slabe realtiile stressante, incordate si unilaterale).

Construirea ecomapei necesita implicarea si comunicarea cu clientul, dar, spre deosebire de genograma (unde informatiile au valoare de fapte, pot fi verificate scriptic, din actele de stare civila) datele oferite de client trebuie sa fie verificate si completate cu informatii primite si de la alte persoane (un tip de relatie nu poate fi apreciat doar din perspectiva clientului, presupune si investigarea punctelor de vedere ale celorlalte persoane implicate). Din acest motiv, ecomapa trebuie sa reprezinte rezultatul analizei asistentului social fata de relatiile in care este implicat clientul si nu perspectiva acestuia (posibil subiectiva si partinitoare). Ex: daca clientul afirma ca relatia cu parintii este foarte buna, ca isi iubeste si isi respecta parintii, iar sentimentele sunt reciproce, asistentul social trebuie sa verifice aceasta opinie intr-o intrevedere cu parintii. El poate afla ca, dimpotriva, in stare de ebrietate clientul si-a abuzat fizic si verbal mama in repetate randuri. In aceste conditii relatia nu poate fi apreciata ca una puternica, echilibrata, asa cum a sugerat initial clientul.

Observatii si recomandari

Ø      Ecomapa se poate construi in prezenta clientului, dar este finalizata de asistentul social dupa o analiza temeinica a informatiilor primite din mai multe surse.

Ø      Ecomapa trebuie sa fie insotita obligatoriu si de o legenda care sa prezinte simbolurile pentru relatii utilizate in constructia acesteia (la fel ca si in cazul genogramei, exista specialisti care utilizeaza simboluri diferite).

Ø      Orice dosar instrumentat de un asistent social trebuie sa cuprinda o genograma si o ecomapa pentru o mai rapida vizualizare/interpretare a structurii familiale ce poate constitui un punct de plecare in stabilirea resurselor si a planului de actiune pentru cazul respectiv.

8. ANALIZA CAMPULUI DE FORTE

Definire

Analiza campului de forte este o tehnica de culegere si prelucrare a informatiilor privind factorii/fortele care contribuie la rezolvarea problemei clientului.

Clientul impreuna cu asistentul social identifica atat punctele puternice cat si cele slabe care caracterizeaza situatia problema astfel incat acestea sa fie mobilizate in vederea rezolvarii problemei .

Caracteristici

Tehnica campului de forte se aplica in etapa de interventie dupa ce s-a construit planul de interventie/permanenta. Analiza campului de forte se realizeaza pentru structurarea resurselor disponibile ale clientului si pentru transformarea punctelor slabe in forte generatoare de progres. De asemenea, utilizarea acestei tehnici ajuta asistentul social sa anticipeze riscul producerii unor evenimente negative in viata clientului pe parcursul instrumentarii cazului.

Fortele/punctele tari sau slabe identificate la nivelul sistemului client se regasesc in sistemul de valori, sentimente, atitudini, resurse economice, familiale, sociale ale acestuia.

Pentru utilizarea corecta a acestei tehnici este recomandabil sa fie parcurse urmatoarele etapele:

Se stabilesc clar obiectivele care trebuie realizate de client pentru rezolvarea situatiei;

Se identifica impreuna cu beneficiarul factorii/ fortele pozitive si negative care l-ar ajuta sa produca o schimbare a situatiei problematice;

Informatiile obtinute se inregistreaza intr-un tabel cu doua coloane (fortele pozitive/puternice identificate la sistemul client in stanga, fortele negative /slabe in dreapta). Acest tabel reprezinta instrumentul prin care se aplica tehnica analizei campului de forte.

Se analizeaza cele doua categorii de forte urmarindu-se puterea fortei de a produce schimbarea si stabilitatea/ consecventa in timp a fortei pe tot parcusul procesului de interventie.

Tabelul campului de forte

Tabelul campului de forte este se poate modifica in timp, pe masura ce se inregistreaza progrese/schimbari in rezolvarea cazului.

Observatii si recomandari

Ø      Aceasta tehnica se realizeaza in prezenta clientului si cu sprijinul acestuia.

Ø      Este recomandat sa fie aplicata in etapa de interventie; utilizarea ei in orice alt moment al instrumentarii cazului nu garanteaza obtinerea unor informatii relevante.

Ø      Este o tehnica care se poate utiliza in paralel cu alte metode si tehnici specifice etapei de interventie (ex: consilierea, interviul).

Ø      Asistentul social trebuie sa fie pregatit pentru eventuala lipsa de cooperare a clientului. In aceasta situatie, asistentul social va utiliza informatiile obtinute prin alte metode sau tehnici si va analiza campul de forte al sistemului client.

9. CONSILIEREA

Definire

In asistenta sociala consilierea reprezinta cea mai importanta metoda de interventie pe care profesionistul o utilizeaza in procesul de ajutorare a clientului (individ, familie, grup). Misiunea asistentului social este de a ajuta clientul sa devina independent de serviciile sociale, iar metoda principala prin care se atinge acest scop este consilierea.

Prin consiliere asistentul social are posibilitatea sa exploreze, sa descopere si sa clarifice care sunt resursele clientului si impreuna cu acesta sa stabileasca care sunt solutiile pentru rezolvarea problemei cu care se confrunta.

In literatura de specialitate , consilierea - counseling - reprezinta o procedura utilizata in asistenta sociala, cat si in alte profesii, in vederea indrumarii indivizilor, familiilor, grupurilor catre activitati specifice. In acest sens se utilizeaza o serie de proceduri cum ar fi: oferirea de solutii, delimitarea si analiza unor alternative, suportul pentru conturarea unor obiective, informare.

Prin consiliere, profesionistul construieste o relatie de sprijin, in sensul motivarii clientului de a actiona pentru schimbarea acelui comportament care a determinat situatia de criza si pentru restabilirea echilibrului psihosocial al vietii.

Complexitatea aceastei metode de interventie este data de faptul ca procesul de ajutorare a individului se desfasoara pe parcursul a mai multor sedinte (numarul il stabileste asistentul social in functie de dificultatea cazului), in cadrul carora, impreuna cu clientul, profesionistul parcurge sistematic mai multe etape.

In cadrul acestui demers, asistentul social impreuna cu clientul va analiza mai intai care este natura problemei, apoi se vor explora care sunt resursele individului/familiei/comunitatii (calitati, credinte sau valori ale individului, persoane din familia largita care ii pot oferi suport, serviciile unei institutii). Ulterior, clientul va alege o solutie pentru rezolvarea situatiei sale si va realiza schimbarea dorita cu sprijinul profesionistului.

Pentru a atinge scopul vizat de metoda consilierii, de ajutorare a clientului in procesul de schimbare si de dezvoltare personala in concordanta cu valorile si asteptarile individului, asistentul social trebuie sa uzeze de toate calitatile unui bun profesionist, alaturi de tehnici specifice ale consilierii.

Astfel, urmarind schema generala de interventie in procesul de consiliere, asistentul social trebuie sa probeze:

Ø      empatie si intelegere pentru a cunoaste cat mai obiectiv realitatea vietii clientului;

Ø      manifestarea increderii in capacitatea clientului de a-si rezolva dificultatile;

Ø      tact in orientarea clientului catre centrul problemei, directionand discutia de la general la particular si ajutand individul sa-si exprime gandurile si sentimentele;

Ø      suport pentru identificarea unor posibile solutii si in constientizarea riscurilor alternativelor prezentate;

Ø      motivarea pozitiva a clientului pentru fiecare actiune reusita;

Ø      sustinerea clientului in depasirea obstacolelor si atingerea scopului propus de catre acesta.

Pe parcursul sedintelor de consiliere, discutiile cu clientul trebuie indreptate catre determinarea individului de a ajunge la auto-cunoastere, auto-constientizare si auto-determinare. Dificultatea consilierii consta tocmai in capacitatea profesionistului de a determina ca individul, singur, sa constientizeze dificultatile, dar si propriile resurse pentru ca apoi, sa aplice modele de rezolvare a problemei confom cu ceea ce doreste sa realizeze.

In literatura de specialitate modelele de consiliere au ca baza ideea prezentata anterior, in sensul ca fiecare individ are potential pentru a-si rezolva dificultatile, puterea de a-si conduce viata si capacitatea de a realiza o crestere constructiva in sensul pe care il doreste pentru sine.

Caracteristici

Urmarind etapele de instrumentare a unui caz se observa ca in etapa de evaluare profesionistul isi sistematizeaza actiunile catre strangerea a cat mai multor informatii despre sistemul client, date care il ajuta sa stabileasca impreuna cu clientul planul de interventie/permanenta. Odata ce au fost stabilite scopul si obiectivele interventiei, asistentul social va utiliza o serie de metode si tehnici care sa-l sustina in demersul vizat.

Astfel, consilierea, prin scopul si caracteristicile sale, se incadreaza in categoria metodelor de interventie.

Rolul si tehnicile consilierului sunt centrate pe sprijinirea persoanelor ce se afla in procesul de schimbare, crestere si dezvoltare personala.

Principala modalitate de realizare a consilierii este reprezentata de comunicare, utilizandu-se o serie de tehnici specifice:

Ø          Ascultarea activa este o tehnica care imbina comunicarea verbala cu cea nonverbala, cu scopul de a demonstra clientului interes si atentie fata de problemele lui, indepartand blocajele in relatia de ajutorare si stimuland deschiderea acestuia.

Ø          Parafrazarea este o modalitate de confirmare de catre asistentul social a intelegerii mesajului clientului, prin reformularea continutului utilizandu-se expresii proprii.

Ex: Clientul - In ultimul timp ajung tarziu acasa si nu reusesc sa mai vorbesc suficient cu sotul si copiii mei.

Asistentul social - Sa inteleg ca aveti un program incarcat la serviciu care nu va permite sa va ocupati asa cum va doriti de familia dvs...

Ø      Clarificarea - prin adresarea unei intrebari clientului este determinat sa fie mai explicit si sa detalieze ceea ce a vrut sa spuna.

Ex. Clientul - Nu vreau sa renunt la copil. Vreau sa-i gasesc o familie care poate sa-i ofere totul.

Asistentul social - Nu sunt sigur daca am inteles. Spuneti ca vreti sa pastrati copilul, dar nu puteti face acest lucru ?

Ø      Incurajarea - Folosirea unor cuvinte sau propozitii precum, "Continuati" sau "Suneti-mi mai mult despre aceasta" , in vederea incurajarii clientului sa nu intrerupa comunicarea.

Ø          Reflectarea - determinarea continutului afectiv fata de situatia clientului, prin incurajarea individului sa-si exprime emotiile, sentimentele.

Ex: Clientul - Ori de cate ori o vizitez pe mama la caminul-spital, incep sa plang, inima imi sta in loc si ma sufoc.

Asistentul social - Sa inteleg ca, ori de cate ori va vizitati mama la camin, sunteti trista si ingrijorata ?

Ø          Sumarizarea sistematizarea afirmatiilor clientului prin asezarea lor intr-o structura logica, exprimand concret intreaga situatie a acestuia si continutul discutiei.

Ex. Asistentul social - Incerc sa va inteleg. Spuneti ca va sperie gandul de a va parasi sotul deoarece nu sunteti sigura de modul in care veti supravietui singura. Nu ati mai lucrat de mult timp si sunteti nervoasa pentru ca nu puteti sa va gasiti o slujba. Dar in acealasi timp stiti ca ar trebui sa-l parasiti deoarece el pune in pericol viata dvs. si a copiilor.

Ø          Explorarea tacerii - concentrarea atentiei pe momentele in care clientul tace.

Ex. Clientul - Pauza si tacere.

Asistentul social - Pareti a fi foarte suparat, puteti sa-mi spuneti care este motivul?

Ø          Comunicarea nonverbala - utilizarea gesturilor, expresiilor faciale si limbajului corpului pentru a transmite un mesaj clientului. Asistentul social trebuie tot timpul sa mentina contactul vizual cu clientul, sa foloseasca un ton calm care sa exprime empatie si compasiune, sa dovedeasca interes si sa evite expresiile faciale de dezaprobare fata de afirmatiile clientului.

Observatii si recomandari     

Un element deosebit de important pentru realizarea acestei metode de interventie, este realizarea relatiei de sprijin dintre asistentul social si client, care se construieste pas cu pas. Initial profesionistul trebuie sa comunice clientului despre confidentialitatea informatiilor, apoi trebuie sa sublinieze dorinta acestuia de a se schimba spre directia dorita in viata, sa dezvolte increderea clientului in puterea lui de a se integra in grup/comunitate/societate si apoi trebuie inlaturate unele tendinte de a da sfaturi sau de a moraliza si judeca situatia prezenta.

Acest din urma aspect este important deoarece, daca un asistent social ofera "sfaturi" iar clientul le aplica in viata sa si reuseste sa-si rezolve dificultatile, atunci se creaza dependenta de seviciile sociale si individul nu invata sa-si utilizeze propriile modele de rezolvare a problemelor. Daca clientul accepta indrumarile profesionistului si acestea nu dau rezultate bune, atunci asistentul social va fi invinovatit de consecinte.

Standardele asistentei sociale recomanda in cazul aplicarii metodei ca profesionistul sa exploreze impreuna cu clientul care sunt solutiile de rezolvare a dificultatilor, sa ofere alternative pe care sa le analizeze impreuna cu individul, fiind subliniate riscurile si responsabilitatile pentru fiecare solutie daca ar fi aplicata.

Ex.: In cazul unei tinere insarcinate aflata in situatie de criza, asistentul social va explica pe rand care sunt alternativele si cu ce riscuri se poate confrunta pentru fiecare decizie aleasa (alternative: avortul, pastrarea sarcinii si ajutorul de care ar beneficia, consimtamantul pentru adoptie, etc.)

Aplicarea consilierii ca metoda de interventie presupune si cunoasterea de catre asistentul social a unor situatii specifice care pot deveni momente dificile pentru un consilier fara experienta profesionala. Astfel, este recomandabila cunoasterea acestor situatii.

Tacerea - sunt situatii cand clientul nu doreste sau nu poate sa vorbeasca. Din experienta profesionala s-au constatat doua situatii: tacerea intervine la inceputul conversatiei sau clientul devine tacut in timpul conversatiei. Fiecare din aceste situatii se trateaza in mod diferit:

Ø          la inceputul sedintei - clientul poate sa taca deoarece a fost trimis impotriva dorintei lui sau se simte jenat ca are nevoie de consiliere. Consilierul trebuie sa-l incurajeze spunand de exemplu :" Vad ca-ti este greu sa vorbesti. Adesea cei care vin sa ma vada pentru prima oara se comporta asa. Ma intreb daca nu te simti putin nelinistit."

Aceste afirmatii trebuie urmate de o alta perioada de liniste, timp in care consilierul mentine contactul vizual cu clientul si are un limbaj corporal incurajator.

Ø          in timpul sedintei: in aceasta situatie contextul este foarte important, iar consilierul trebuie sa aprecieze motivul pentru care a aparut aceasta tacere. Poate fi pentru ca individului ii este foarte greu sa recunoasca un secret sau pentru ca il nemultumeste reactia consilierului la ceva care tocmai s-a spus.

In general este cel mai bine sa asteptam deoarece este vital ca persoana sa faca efortul de a-si exprima sentimentele sau gandurile, desi asistentul social poate sa nu se simta confortabil cu aceasta tacere. Exista momente cand tacerea se datoreaza pur si simplu faptului ca persoana se gandeste. Nu este nevoie ca tacerea sa fie intrerupta sau sa dam de inteles ca ea ar fi inacceptabila.

Clientul plange - Desi am fi tentatii sa-l linistim, aceasta nu este cea mai buna solutie intr-o sedinta de consiliere. Plansul poate aparea din diferite motive:

Ø          Pentru unii este o descarcare benefica a emotiilor si cel mai potrivit raspuns este sa asteptam cateva minute si daca plansul continua vom spune ca este bine sa planga, ca este o reactie naturala atunci cand suntem tristi. Plansul va inceta, de obicei, dupa un timp. Un alt motiv al plansului ar putea fi dorinta de a atrage simpatia consilierului sau de a opri orice investigatie ulterioara.

Ø          Poate fi un mod de a manipula consilierul, asa cum clientul procedeaza cu alte persoane. Din nou, este cel mai bine sa-l lasam sa planga indicand totodata ca, desi ne pare rau ca este trist, este un lucru bun faptul ca isi exprima sentimentele. Daca intentia clientului era de a manipula, plansul se va opri in curand atunci cand va realiza ca nu-l poate influenta pe consilier la fel ca pe ceilalti adulti.

Desi unii consilieri, pentru a reconforta clientul care plange, vor dori sa-l atinga, gestul poate fi adesea daunator. Daca dificultatile clientului sunt de natura sexuala, atingerea chiar intr-un mod neutru din punct de vedere sexual, cum ar fi strangerea mainii sau punerea mainii pe umar, poate fi gresit interpretata si il poate inspaimanta pe client.

Clientul ameninta cu s0inuciderea - Cele mai multe persoane care ameninta cu sinuciderea nu recurg la acest gest, deoarece acest comportament are, de cele mai multe ori, scopul de a atrage atentia. Sunt cateva lucruri care trebuie retinute:

Ø           Este practic imposibil sa opresti pe cineva care vrea cu adevarat sa se sinucida.

Ø          O reactie de panica din partea consilierului il poate inspaimanta pe client. Este mai potrivit sa spunem clientului ca, desi nimeni nu poate opri o persoana de a-si lua viata, am fi foarte tristi daca aceasta s-ar intampla. Chiar daca relatia dintre client si consilier nu este construita cu mult timp in urma, asistentul social poate cunoaste si trebuie sa sublinieze calitati, puncte tari, abilitati sau aspecte pozitive din viata clientului.

Ø          Adesea cei care comit sinucideri nu au speranta. Ei simt ca nimanui nu-i pasa de ei. Consilierul trebuie sa sublinieze faptul ca ne pasa si prin asta ii dam clientului suficienta speranta sa continuie sa traiasca.

Ø          Unii clienti ameninta cu sinuciderea intr-un mod manipulativ, pentru a obtine ceea ce vor. Ei au nevoie, de asemenea, de ajutor, dar trebuie sa li se arate ca sunt si alte moduri de a obtine atentia si grija celorlalti. Cea mai buna abordare este de a-i comunica clientului cateva sentimente pozitive despre el, nu despre amenintarea cu sinuciderea.

Ø          Nu este deloc neobisnuit ca amenintarea cu sinuciderea sau banuiala ca individul s-ar putea sinucide, apare la sfarsitul sedintei. In acest caz cel mai bine este sa-i comunicam ca ceea ce ne-a spus este foarte important si ca apreciem faptul ca este dornic sa ne impartaseasca sentimentele sale in legatura cu o problema atat de importanta si ca odata ce am ajuns la acest subiect dorim sa discutam impreuna in sesiunea viitoare. Este foarte important sa obtinem de la client confirmarea ca va fi prezent la urmatoarea sedinta.

O reactie nepotrivita ar fi sa intram in panica si sa spunem ca deoarece problema este atat de importanta trebuie sa o discutam pe loc. Chiar daca prelungim sesiunea in acel moment, acest comportament al nostru poate trada starea noastra de neliniste.

Mai folositor pentru client ar fi un comportament retinut, care exprima preocuparea noastra si totodata increderea ca persoana se va intoarce.

Intrucat sinuciderea unei persoane este un eveniment atat de tragic, in cele din urma ramane la latitudinea consilierului cum va proceda atunci cand este confruntat cu o astfel de amenintare. Cu cat raporturile sale cu clientul sunt mai bune, cu atat scade probabilitatea aparitiei acestui comportament. De aceea este foarte important sa construim raporturi bune inca de la inceputul relatiei de consiliere.

Clientul refuza ajutorul - Cea mai importanta sarcina a consilierului este de a afla care este adevaratul motiv pentru care clientul a apelat la serviciile sale. Multe persoane sunt trimise la consilier impotriva vointei lor. Chiar daca ei refuza total sa coopereze la prima intalnire, consilierul trebuie sa se asigure ca a lasat o sansa pentru ca acesta sa poata reveni atunci cand se decide sa o faca de buna voie.

Ex.: "Inteleg cum te simti, nu sunt sigur daca te pot ajuta cu ceva, dar poate ca putem sta de vorba cateva minute si, impreuna, sa vedem daca are sens sa ne mai vedem si sa mai discutam si alta data ".

Consilierul nu poate stabilii o relatie buna - In acest caz, in loc sa renunte sau sa recomande pe altcineva, consilierul trebuie mai curand sa ceara ajutor de la un alt profesionist pentru a revedea sedintele de consiliere. Aceasta poate fi o solutie utila pentru a intelege care este cauza dificultatii, iar daca ceva in legatura cu individul este respins de catre consilier atunci acesta din urma trebuie sa incerce sa abordeze problema direct.

Daca din discutia cu un alt consilier cu mai multa experinta se constata ca problema ar fi aceea ca persoana nu a reusit niciodata sa aiba o relatie apropiata cu nimeni, atunci nu ajuta cu nimic sa renuntam la consiliere sau sa-l indrumam catre un alt profesionist. Clientul ar putea suferi in acest caz. Este mai bine sa incercam sa continuam, in special pentru a-l ajuta sa se simta mai bine cu el insusi.

Consilierul si clientul se cunosc dinainte - Acest lucru se intampla destul de frecvent in comunitatile mici. Daca relatia nu este stransa, atunci intre cele doua persoane se poate stabili o relatie de tip consilier-client. Insa, in acest caz consilierul trebuie sa asigure clientul ca va pastra confidentialitatea asupra celor petrecute in timpul sedintelor. Daca cei doi se cunosc foarte bine, atunci i se va explica persoanei ca trebuie sa consulte pe altcineva deoarece nu este in interesul lui sa lucreze cu un consilier pe care il cunoaste in viata personala. Pendularea intre rolul de prieten si cel de consilier poate creea confuzie sau poate conduce la ranirea sentimentelor amandurora.

Clientul vorbeste continuu dar pe langa subiect - Daca ceea ce se spune este lipsit de importanta sau se repeta, ar fi bine ca discutia sa fie intrerupta din cand in cand pentru a-i face cunoscut clientului comportamentul lui si a analiza motivele (Ex. "Scuza-ma ca te intrerup, dar ma intreb daca ti-ai dat seama ca de catva timp repeti aceleasi lucruri. Gasesti ca este greu sa vorbesti despre altceva?"). Astfel, se poate aduce discutia de la ceva situat in afara sedintei la focalizarea pe client sau problema, ceea ce este suficient pentru a opri abaterea de la subiect.

Clientul pune intrebari despre viata personala a consilierului - Este important de facut observatia ca relatia client - consilier este una profesionala si nu una personala. Acest lucru este greu de inteles de catre client deoarece consilierul da dovada de caldura si grija in cadrul acestei relatii.

Uneori clientul ar vrea sa stie daca consilierul are aceeasi problema. Daca asistentul social raspunde afirmativ, clientul poate gandi ca atata vreme cat celalalt nu a fost capabil sa-si rezolve propria problema el nu are competenta necesara. Daca asistentul social raspunde negativ, clientul poate crede ca nu este inteles. De aceea, este indicat sa se raspunda la intrebarile personale prin a arata ca nu ii este de nici un folos clientului daca se vorbeste despre consilier. Din aceste motive exista regula de a nu se lua in discutie asemenea intrebari. Clientul va accepta regula. Este mult mai bine sa-i raspundem decat sa ocolim problema, ceea ce poate distruge increderea in onestitatea relatiei.

Consilierul este stanjenit de subiectul discutei - Uneori clientul vorbeste despre lucruri care il pot stanjeni pe consilier, dar daca acesta este bine pregatit poate identifica zonele in care se simte vulnerabil, deci este mai putin probabil sa fie luat prin surprindere. Daca, totusi se simte stanjenit, atunci este mai bine sa fie cinstit cu clientul pentru ca acesta oricum isi va da seama.

Relatia cu clientul manipulator - Este cunoscut faptul ca multi dintre acesti clienti sunt psihopati sau sunt evaluati ca avand tulburari de personalitate. Asistentul social va tine seama de urmatoarele aspecte:

Ø          desi acesti subiecti trebuie abordati cu respect, asistentul social va manifesta prudenta in explicarea propriului rol si a asteptarilor fata de client;

Ø          intalnirea nu poate avea succes daca asistentul social nu este ferm si hotarat in discutie.

Clientului manipulator este cel care gaseste si foloseste momente pentru diversiuni, vorbeste despre evenimente astfel incat sa apara ca o victima blamandu-i pe ceilalti pentru esecul sau in viata. Considera ca poate sa impresioneze pe consilier, afisandu-i simpatie si compasiune si incearca sa-l convinga de punctul sau de vedere. In caz de esec foloseste foarte multe tactici pentru a se apara. Se poate preface timid, infricosat, poate avea reactii violente.

Ø          orice interes al clientului fata de sentimentele asistentului social referitoare la profesia sa sau viata personala intra sub incidenta suspiciunii (Ex." Dumneata esti singura persoana care ma intelege" / " Nimeni nu m-a ajutat ca dumneata").

Ø          asistentul social trebuie sa explice clientiilor consecintele comportamentului lor.

Spiritul de intelegere al asistentului social trebuie sa fie invers proportional cu judecarea acestor clienti. Manipularea este considerata de client ca cel mai important lucru pe care stie sa-l realizeze sau cea mai eficienta strategie de a se adapta la cerintele sistemului.

10. GRUPUL DE SUPORT

Definire

In practica asistentei sociale, grupul de suport este utilizat de catre specialisti ca o forma de interventie sociala care presupune participarea benevola si structurata a unor persoane la dezbaterea si identificarea unor solutii la anumite probleme commune. Scopul utilizarii acestei tehnici este de a se oferi reciproc informatii, sfaturi, incurajare si suport emotional. De cele mai multe ori, aceste intalniri au scop terapeutic si sunt coordonate de catre un specialist in domeniul psiho-social care impreuna cu membrii grupului reglementeaza regulile si normele interne de functionare.

Grupul de suport se manifesta practic sub diferite forme, in functie de caracteristicile membrilor care il formeaza si de problema care urmeaza sa fie dezbatuta in cadrul acestuia. Cu toate acestea, in cele mai multe dintre studiile de specialitate realizate in acest domeniu pana in prezent, se regasesc doua mari tipuri de grupuri de suport:

Grupul de suport cu scop terapeutic

Grupul de suport profesional

Grupul de interventie comunitara

1. Grupul de suport cu scop terapeutic uzeaza de obicei de metode si tehnici standardizate de evaluare si interventie psiho-sociala si urmaresc un scop bine conturat, dar care are libertatea de a se reformula in functie de caracteristicile membrilor grupului si de dinamica problemei pe care acestia au consimtiti sa o dezbata impreuna. In cazul acestor grupuri de suport, moderatorul este reprezentat de cele mai multe ori de catre un asistent social sau/si un psiholog/terapeut.

Acest tip de grup de suport reprezinta o strategie de interventie adresata indivizilor care manifesta probleme de natura emotionala si de neadaptare la mediul social. In aceasta situatie terapeutul formaza un grup din doua sau mai multe persoane care manifesta aceeasi problema si elaboreaza un plan de desfasurare a intalnirilor, dar si un plan separat de interventie pentru fiecare participant. Acestia din urma sunt rugati si stimulati sa-si impartaseasca problemele cu alti membrii ai grupului, sa identifice posibilitati de rezolvare a problemelor si sa realizeze transfer de informatii si opinii despre resursele si tehnicile necesare. Impartasirea anumitor emotii si sentimente se realizeaza sub controlul direct al coordonatorului pentru a nu permite aparitia unor conflicte interpersonale intre membrii grupului. Forma standard de grup terapeutic este de 6 - 8 persoane care impreuna cu un terapeut se intalnesc periodic intr-un anumit loc pentru sedinte de maximum 90 de minute.

Grupul de suport profesional reprezinta o forma a grupului de suport, avand aceleasi reguli privind durata, marimea, persoana care modereaza, numai ca in acest caz membrii grupului sunt reprezentati de profesionisti din domeniul socio-psiho-medical (grupuri de asistenti sociali, psihologi, medici). Scopul acestor intalniri este acela de a dezbate anumite probleme intalnite in practica profesionala si de a identifica posibile solutii la cazuri sociale, strategii de interventie, metode specifice, etc. In acelasi timp, acest tip de grup functioneaza ca o forma a suport psiho-emotional reciproc al membrilor. Ex.: grupuri de suport ale asistentilor sociali comunitari organizate periodic, intalnirile asistentilor sociali si medicilor in domeniul prevenirii / terapiei HIV/SIDA.

3. Grupul de interventie comunitara reprezinta o forma de interventie comunitara prin intermediul unor grupuri de interes formate din membri ai comunitatii cu pregatire in diferite domenii de activitate si care reprezinta anumite pozitii de lideri locali (lideri formali si informali). Acestia respecta regulile de grup si actioneaza pentru a rezolva anumite probleme specifice ale comunitatii din care fac parte (probleme de natura sociala, economica, ecologica, etc.). Aceste persoane actioneaza benevol, completand si sprijinind activitatile administratiei publice locale, fara a emite insa acte juridice. Un grup de interventie comunitara este de obicei format din functionari publici (sercretarul primariei, primarul, asistentul social), politist, medic, preot, gospodari ai satului (lideri informali), profesori, invatatori, etc. Ex.: grup de interventie in situatii de calamitati naturale, grup de interventie pentru implementarea unor programe sociale, economice, ecologice, etc.

In ultimii ani, in tarile cu traditie in practica asistentei sociale s-a dezvoltat conceptul de "autosustinere comunitara" care reprezinta un proces de implicare a voluntarilor si a altor cetateni din comunitate in luarea deciziilor la nivel local, in dezvoltarea unor servicii adresate diferitelor grupuri sau indivizi defavorizati sau in elaborarea unor strategii de dezvoltare durabila. Acest proces include descentralizarea responsabilitatii si controlului din partea statului sau a agentiilor private cu capital extern comunitatii.

Caracteristici

Ø          limitele numerice ale unui grup de suport sunt intre 5 si 15 persoane; pentru o cat mai mare eficienta grupul trebuie sa fie format din 7 pana la 10 persoane;

Ø          este format din persoane care se confrunta cu aceeasi problema;

Ø          actorii principali sunt liderii formali si informali din comunitate (preot, invatator, medic, director de scoala, primarul, familiile instarite) sau indivizi care prezinta probleme comune cu substrat psiho-emotional;

Ø          reprezinta o resursa permanenta pentru comunitate;

Ø          are caracter temporar si este creat voluntar;

Ø          membrii respecta confidentialitatea in cadrul grupului;

Ø          se trateaza situatii specifice fiecarui membru cu aceeasi atentie/efort/intensitate;

Ø          grupurile de interventie comunitara functioneaza la nivelul comunitatilor in care au fost create si cauta solutii la problemele cu care se confrunta comunitatea respectiva;

Ø          scopul infiintarii acestor grupuri nu este acela de a promova ideea de leadership, dar in acelasi timp promoveaza si valorizeaza orice opinie exprimata;

In general, responsabilitatea sau initiativa crearii unor astfel de grupuri de suport revine specialistilor in domeniul psiho-social, iar in mediul rural aceasta raspundere revine exclusiv asistentului social comunitar. In mod strategic, comunitatile rurale in Romania beneficiaza in prezent de grupuri de sprijin comunitar care au fost infiintate pe langa primarii la initiativa autoritatilor locale si centrale in domeniul protectiei copilului aflat in dificultate.

O particularitate aparte o reprezinta faptul ca grupul de suport, indiferent de tipul sau, se aplica doar atunci cand doua sau mai multe persoane se confrunta cu aceeasi problema si nu in cazuri particulare. Pentru acestea din urma se utilizeaza metoda "retelelor de sprijin" care reprezinta o metoda de interventie centrata pe individ cu o actiune directa asupra problemei acestuia.

11. STUDIU DE CAZ

La Servicul Public Specializat (Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului - prezentata in continuare ca DGPDC), biroul "Alternative de Tip Familial" s-a primit o solicitare a unui asistent maternal profesionist din localitatea X pentru revocarea masurii Comisiei pentru Protectia Copilului (CPC) prin care copilul Andrei, in varsta de 7 ani, era ocrotit de catre acesta in regim de asistenta maternala. Asistentul maternal motiva decizia sa prin faptul ca nu cu mult timp in urma i se oferise posibilitatea de a pleca in Italia pentru a munci.

Ca raspuns la solicitarea asistentului maternal, supervizorul de zona al DGPDC a realizat cateva convorbiri telefonice de informare cu lucratorul social din localitatea X si Fundatia Z care a instrumentat in prima faza cazul, inainte ca el sa fi fost referit DGPDC. Dupa discutiile realizate cu acestia din urma si dupa consultarea unor documente din arhiva DGPDC, a reiesit faptul ca Andrei provine dintr-un centru de plasament, este orfan iar nasterea a fost inregistrata tardiv. In istoricul social al acestui copil s-au evidentiat complicatii de ordin medical, copilul suferind de malnutritie si afectiuni ale pielii. Premergator plasamentului in regim de asistenta maternala, copilul a fost internat intr-o unitate spitaliceasca. In spital, Andrei a fost abuzat fizic si sexual de catre un alt minor, coleg de salon cu acesta.

In urma sesizarii acestor fapte, copilul a fost supus unor investigatii la un laborator de medicina legala unde medicii au diagnosticat abuzul sexual. Ulterior acestor evenimente, copilul a fost introdus intr-un grup terapeutic, dar pentru o perioada scurta de tip. Deoarece Fundatia Z a identificat un asistent maternal (cel in cauza), Andrei a fost dat spre ocrotire acestuia prin hotararea CPC. Pana in momentul referirii cazului catre DGPDC, Fundatia Z a instrumentat si aplicat planul de permanenta pentru copil, realizand totodata si supervizarea asistentului maternal si a lucratorului social comunitar pe acest caz. Toate rapoartele de activitate ale asistentului maternal si rapoartele realizate in urma vizitelor in familie de catre Fundatia Z nu au sesizat nici o abatere de la planul de permanenta al copilului.

Pentru a evalua solicitarea asistentului maternal de revocare a masurii de ocrotire, supervizorul de zona DGPDC s-a deplasat in localitatea X unde, impreuna cu lucratorul social comunitar a realizat o vizita in familia in care era ocrotit Andrei. Inainte insa de a ajunge la domiciliul asistentei maternale, cei doi specialisti au fost abordati de catre un vecin care a reclamat faptul ca sotul asistentei maternale, cat si aceasta din urma au agresat copilul in nenumarate randuri si chiar l-au fortat pe acesta sa se autostimuleze si sa-si expuna partile intime. Mai mult, copilul ar fi fost infometat de nenumarate ori si fortat sa-si spele singur hainele. Totodata, vecinul a mai declarat ca sotul asistentei maternale era cunoscut ca o persoana consumatoare de bauturi alcoolice.

Odata ajunsi la domiciliul asistentului maternal, cei doi au intampinat probleme deoarece nimeni nu deschidea usa, cu toate ca era evident ca cineva era acasa. Dupa lungi insistente, mama asistentei maternale a deschis usa, afirmand ca aceasta din urma plecase deja in Italia, iar ea ingrijea singura copilul.

La aparitia supervizorului DGPDC si a lucratorului social, Andrei a devenit anxios, refuzand sa raspunda la intrebarile acestora. Din primul contact, cei doi specialisti au observat ca acesta prezenta o igiena precara, iar limbajul era foarte slab dezvoltat. In urma intrevederii cu copilul, acesta a marturisit ca a fost batut de nenumarate ori de catre asistenta maternala si de catre sotul acesteia si ca a fost inchis in toaleta unde sub presiunea celui din urma si-a expus partile intime si s-a autostimulat.

Ca urmare a celor constatate, supervizorul DGPDC a sesizat Corpul Control al DGPDC cu privire la existenta unei posibile situatii de abuz in familia de plasament.

Prin urmare, s-a dispus efectuarea unei anchete de catre Corpul Control al DGPDC care a realizat o evaluare psihologica a copilului si a membrilor familiei asistentului maternal. La scurt timp, masura de ocrotire a fost revocata, iar asistentului maternal i-a fost retras atestatul. Copilul a fost dat spre ocrotire unui alt asistent maternal.

Aplicarea metodelor si tehnicilor in demersul de rezolvare a cazului

Aplicarea metodelor si tehnicilor pentru studiul de caz prezentat anterior ofera un model de instrumentare a unui caz social, fara a exclude alte perspective sau abordari, in functie de stilul de lucru al fiecarui asistent social.

11.1 Documentarea

Imediat dupa ce cazul a fost semnalat catre DGPDC, supervizorul de zona a solicitat arhivei institutiei eliberarea dosarului de plasament al copilului. In dosarul copilului s-au evidentiat o serie de acte medicale si evaluari psihologice in care nu se regasea abuzul sexual suferit de catre acesta in spital. Cu toate acesta, intrevederile avute cu lucratorul social din localitatea X si cu directorul centrului de plasament din care provenea copilul au adus informatii suplimentare, chiar daca nu oficiale, care sugerau acest abuz. Prin urmare, supervizorul a contactat spitalul in care a fost internat Andrei si, printr-o solicitare oficiala, a cerut documente suplimentare despre presupusul abuz. Astfel a identificat o serie de referate de situatie si evaluari psihologice care au confirmat trauma suferita de Andrei. Pe parcursul instrumentarii cazului, supervizorul a comparat aceste documente cu alte evaluari psihologice realizate mai recent, incercand sa identifice o coerenta a acestor informatii care sa convearga catre diagnostic.

Dosarul instrumentat in acest caz a cuprins: acte de stare civila (certificat de nastere, certificate de deces ale parintilor), acte medicale (fisa medicala de la medicul de familie, fisa epidemiologica, bilete de externare, evaluari psihiatrice), documente scolare (adeverinta de elev, foaie matricola, caracterizare de la invatator), fisa de evaluare psiho-sociala din centrul de plasament, ancheta sociala realizata de centrul de plasament, acte juridice (hotarare de internare in centrul de plasament, sentinta civila de abandon, hotararea de plasament la asistentul maternal).

Paralel s-a recurs la identificarea unui alt asistent maternal cu o pregatire si o dispozitie mai mare pentru ocrotirea unor copii cu o astfel de trauma in istoricul social. Pentru familia identificata s-au solicitat acte de stare civila, acte medicale (fisa de angajare), evaluari psihologice anterioare si prezente, acte de studii, declaratii de venit, acte de proprietate pentru imobil, recomandari, autobiografie, acte juridice si caziere judiciare. Informatiile cuprinse in aceste documente au fost confirmate prin intermediul intrevederilor realizate cu asistentul maternal si membrii familiei acestuia.

11.2 Observatia

In prima vizita efectuata in familia asistentului maternal cu ocazia primirii sesizarii situatiei problematice se folosesc urmatoarele forme ale observatiei:

(a)   observatia indirecta (datele obtinute vor completa pe cele obtinute prin documentare) - observatia vizeaza aspecte legate de primele persoane intalnite in comunitate - vecinul si lucratorul social comunitar.

Ø         Observatia este neprogramata, spontana;

Ø          Se pot obtine informatii despre problema (care pare a avea alte conotatii decat cea din sesizare);

Ø         Observarea comportamentului non-verbal al vecinului

denuntator

coleric

aduce grave acuze asistentului maternal si familiei acestuia cu privire al modul de ingrijire a copilului plasat

Ø          Atitudinea incriminatoare a vecinului releva probleme de relationare a familiei asistentului maternal cu comunitatea;

Ø          Intrevederea (neprogramata) cu vecinii si rezultatele observarii acestora va determina modificarea ghidului de observatie pentru intrevederea cu clientul (copilul plasat) si familia de plasament;

(b)   observatia directa

Ø          Observarea mediului care face parte clientul

asistenta maternala si sotul acesteia lipsesc de la domiciliu;

intarzie sa raspunda/sa deschida poarta;

refuzul soacrei asistentei maternale de a prezenta locuinta (motiveaza ca locuinta este incuiata si ca nu are cheia acesteia);

gospodaria are aspect ingrijit si curat;

Ø          Observarea clientului (a copilului)

igiena acestuia este precara;

copilul pare a fi subdezvoltat;

imbracamintea este sumara, deteriorata si murdara;

copilul este descult desi vizita se realiza in luna octombrie ;

diferenta de ingrijire dintre client si copilul natural al familiei (apropiat ca varsta);

limbaj slab articulat, incoerent, evidentierea unor probleme de natura logopedica;

detasarea emotionala a copilului fata de presupusul abuz sexual din partea sotului asistentei maternale;

in final copilul este timorat si evident stanjenit despre discutarea presupusului abuz sexual;

copilul este atasat de familia asistentului maternal si are o relatie pozitiva puternica cu copilul natural al AMP.

Ø          observarea altor membri ai familiei

soacra asistentei maternale este foarte agitata, prezinta comportamentul unui om surprins, luat pe nepregatite;

fiica asistentei maternale era foarte bine ingrijita;

un alt membru al familiei iese din casa pe care soacra asistentei maternale a refuzat sa o prezinte asistentului social;

atitudinea soacrei asistentului maternal fata de copilul luat in plasament este de autoritate excesiva, indiferenta fata de dezvoltarea si ingrijirea adecvata a acestuia;

Ø          observarea in cadrul intrevederii cu sotul asistentei maternale (presupus abuzator):

infatisarea unei persoane prezentabile;

comportament deschis, cooperant;

atitudine optimista, zambeste frecvent;

este ingrijit si atent la contactul cu asistentul social;

promoveaza imaginea unei relatii foarte bune cu copilul aflat in plasament;

nu recunoaste abuzul sexual;

11.3 Intrevederea

Analizand demersul pe care trebuie sa-l realizeze asistentul social pentru evaluarea corecta si completa a cazului, este recomandat sa se utilizeze tehnica intrevederii in urmatoare situatii:

Ø   Realizarea intrevederii cu cu un medic din unitatea spitaliceasca unde s-a realizat abuzul. Intrevederea, in acest caz, va urmari sa culeaga informatii cu caracter general despre situatia copilului, avand urmatoarele directii de analiza:

informatii cu privire la stadiul de dezvoltare phihomotorie a copilului: dezvoltarea motorie, cognitiva (in special a limbajului), comportament socio-afectiv;

comportamentul de relationare fata de adult si alti copii;

starea de sanatate;

evaluarea medicala dupa semnalarea abuzului, etc.

Ø   Realizarea unei intrevederi cu terapeutul de la grupul de suport unde a participat copilul:

informatii cu privire la starea copilul la inceputul terapiei;

schimbarile care au aparut pe parcursul terapiei;

recomandari pentru lucrul cu copilul, etc.

Ø   Intrevedere cu lucratorul social comunitar

cunoasterea datelor pe care le detine lucratorul social cu privire la realizarea plasamentului, incepand cu momentul de potrivire asistent maternal - copil;

informatii cu privire la evolutia copilul in familie, daca acesta s-a adaptat noilor conditii;

informatii despre modul cum recunoaste si raspunde asistentul maternal la necesitatile de dezvoltare armonioasa a copilului;

cunoasterea situatiei asistentului maternal si a copilului prin prisma membrilor comunitatii etc.

Ø          Intrevedere cu o persoana din comunitate:

informatii cu privire la asistentul maternal si la modul cum se ocupa de ingrijirea si educarea copilului;

date despre familia aistentului maternal, cu exemplificarea fiecarei caracteristici prezentate etc

Ø          Intrevederea cu copilul aflat in plasament la asistentul maternal

Discutia cu copilul a fost centrata pe evaluarea adaptarii in familie: cum relationeaza cu toti membrii familiei si asistentul maternal, ce ii place mai mult la familie sau daca sunt lucruri care il nemultumesc, daca are prieteni in comunitate si cum isi petrece timpul cu acestia, persoanele din familie de care se simte atasat copilul, etc.

11.4. Interviul

Dupa ce in prealabil asistentul social a realizat o intrevedere cu persoanele implicate in caz, acesta a programat realizarea interviului de explorare cu Andrei. Ulterior, va utiliza si metoda interviului diagnostic.

Asistentul social va aplica metoda interviului la domiciliul asistentului maternal dupa ce si-a construit in prealabil un ghid de interviu cu intrebari specifice pentru fiecare intervievat in parte.

Datorita faptului ca asistentul maternal era plecat din tara, pot fi intervievate urmatoarele persoane:

Ø          mama asistentei maternale;

Ø          copilul plasat in asistenta maternala.

Interviul cu mama asistentei maternale

Ghidul de interviu

Ce a insemnat pentru dumneavoastra venirea lui Andrei in familie?

Cum apreciati dezvoltarea lui Andrei in momentul venirii lui in familie?

Ce schimbari de comportament ati observat la membrii familiei dupa venirea copilului ?

Ce schimbari de comportament ati observat la Andrei dupa o perioada de acomodare?

Cum se intelege Andrei cu nepoata dvs.?

Cum intervin parintii daca apar conflicte intre ei?

Cum relationeaza Andrei cu copii de varsta apropiata? (gradinita, copiii vecinilor)

Cum reactionati daca copilul greseste?

Cum reactioneaza copilul cand este mustrat?

Ce momente dificile au fost in familie dupa venirea copilului?

11. De obicei cine ii face baie copilului?

Cu cine doarme copilul?

Cum isi manifesta atasamentul fata de un membru al familiei?

Ce a povestit copilul din perioada petrecuta la centrul de plasament si in spital?

Credeti ca si-ar dori sa se intoarca in centrul de plasament?

Interviul cu Andrei

Ghid de interviu

Cum ai fost primit de membrii familiei cand ai venit acasa la asistentul maternal?

Cum te joci cu celalalt copil din familie?

Cu cine dormi tu ?

Cine iti face baie ?

Te duci la baie singur sau te insoteste cineva din familie?

Daca te insoteste cineva la baie se uita la tine?

Ce parere ai despre felul in care se poarta familia cu tine?

Crezi ca familia se poarta cu tine altfel decat cu copilul lor? Da-mi cateva exemple.

Cum esti pedepsit cand esti obraznic?

Te simti bine in acesta familie?

Cit timp ai vrea sa mai stai aici?

11.5 Genograma familiei asistentului maternal care are copilul in plasament