Piata muncii si protectia sociala

Piata muncii si protectia sociala

In ansamblul pietelor, schimbarile de mare anvergura pe piata muncii se includ printre procesele de schimbare economica, sociala si politica, care au cea mai ampla dinamica.

Procesul de tranzitie la economia de piata releva actualele conditii ale economiilor nationale, dand la iveala fortele de care dispun tarile respective, dar si punctele lor vulnerabile.

Maniera diferita in care sunt abordate problemele, atat din punct de vedere economic, cat si din punct de vedere politic, precum si modul lor de articulare in cadrul contextului general, reprezinta un domeniu de studiu foarte interesant pentru stiintele sociale.

In aceste conditii, guvernele sunt solicitate tot mai mult in directia coordonarii masurilor privind politica pietei muncii, in contextul masurilor de politica macroeconomica si al asistentei acordate de organismele internationale.

Aceasta a determinat o anume incetinire a tranzitiei la economia de piata, din cauza temerilor privind pierderea unui important numar de locuri de munca datorita restructurarii economice. De asemenea, a aparut fenomenul de nesiguranta a locului de munca, de incertitudine asupra salariului, fapt ce a dus la o crestere a nelinistii sociale si tensiunii economice si sociale pe piata muncii.

Protectia sociala in perioada de tranzitie a devenit la ora actuala tema preferata de abordat in contextul modificarilor pe piata muncii. Ea reprezinta subiectul cel mai disputat si cel mai discutat in cadrul negocierilor colective, cat si la nivelul organizatiilor implicate in realizarea obiectivelor politicii sociale.

Protectia sociala are scopuri si mijloace specifice atunci cand se formuleaza pentru piata muncii. Fiind o piata cu caracter special, deoarece nu reprezinta doar locul de intalnire si confruntare a cererii cu oferta unui factor de productie, respectiv munca, piata muncii reprezinta un intreg univers cu o istorie si cultura specifice, cu o anumita distributie a calificarilor si veniturilor, cu sisteme de valori, aspiratii, comportamente si stiluri de viata care depasesc cu mult relatiile de piata propriu-zise.

Ea beneficiaza de o legislatie specifica (legislatia muncii) privind relatiile salariale, care cuprind toate acele prevederi prin care se asigura protectie sociala. In aceasta directie se formuleaza urmatoarele probleme:

crearea raportului salarial;

formarea statutului salarial;

raporturile generate de contractele de munca;

reglementarea muncii;

somajul;

rezilierea sau incetarea contractului de munca;

fixarea numarului salariatilor reprezentanti la negociere;

stabilirea regimurilor de munca: - munca la domiciliu;

deservirea imobilelor de locuit;

persoane casnice;

muncitori interimari;

inspectia si jurisdictia muncii.

Intreprinderea are obligatii majore fata de salariatii sai. Bogatia masurilor precum si consistenta lor da calitate protectiei sociale oferite, precum si eficienta. Dintre principalele obiective ale protectiei sociale oferite de intreprindere (firma) enumeram:

asigurarea sociala a salariatilor;

finantarea regimului de greva;

rezolvarea problemelor care decurg din riscurile profesionale;

finantarea regimurilor de pensie suplimentara.

In conditiile in care protectia sociala asigurata prin regimul obligatoriu a devenit insuficienta, experienta tarilor cu economie de piata a condus la necesitatea amplificarii unor regimuri complementare de protectie.

1. Munca si protectie sociala pe plan international

Si la nivel international au fost elaborate pe langa multiple instrumente subordonate protectiei pe piata muncii si o bogata doctrina referitoare la conceptiile diferite semnalate de Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.) referitor la mutatiile ample inregistrate pe piata muncii si evolutia sociala accelerata a acestei piete.

Evolutia rapida a vietii internationale si in particular a situatiei sociale din diferite tari a marcat dreptul international al muncii chemat sa se pronunte, intre altele, asupra:

gravelor probleme ale fortei de munca;

cresterii ingrijoratoare a somajului;

restrangerii sau incalcarii dreptului omului (mai ales cele referitoare la libertatea sindicala), toate acestea pe fondul prioritatii acordate obiectivelor politice si economice fata de cele sociale.

Pornind de la postulatul formulat inca din 1919 in Constitutia O.I.M., potrivit caruia o pace trainica nu se poate fundamenta decat pe o justitie sociala, conventiile si recomandarile elaborate in cadrul acestei organizatii, dincolo de diversitatea conditiilor din fiecare stat membru, se constituie intr-un corp de principii si reguli privind munca si protectia sociala acceptate de majoritatea statelor lumii contemporane.

Politica de protectie sociala, asa cum transpare din legislatia internationala, urmareste cu prioritate separarea consecintelor sociale de cauzele economice care provoaca situatii de risc, sau care impiedica individul sa exercite o activitate profesionala producatoare de venit (somajul).

La ora actuala, dreptul international al muncii a capatat noi dimensiuni devenind un fel de drept comun pentru umanitate. Nu trebuie confundat dreptul international al muncii cu normele elaborate de O.I.M. deoarece aceste norme constituie esenta dreptului international al muncii. Alaturi de aceste norme si inspirandu-se din esenta lor, au fost adoptate o serie de documente internationale continand reglementari de drept social.

Odata cu intrarea in vigoare a Pactelor internationale privind drepturile omului, intregul sistem al institutiilor specializate ale O.N.U. si-a intensificat preocuparile in domeniul social.

La ora actuala s-a ajuns ca O.I.M., in calitate de institutie specializata in materie, sa asigure coordonarea efectiva a acestora in domeniul social.

Inca de la crearea sa, O.I.M. a adoptat de regula:

o conventie care prin ratificare creeaza obligatii juridice pentru statele membre;

o recomandare care nu genereaza obligatii judiciare si care contine norme cu caracter mai larg, de orientare, pentru elaborarea legislatiilor nationale.

Continutul normelor internationale a functionalitatii pietei muncii se refera la:

1) drepturile fundamentale ale omului: - libertate sindicala;

- abolirea muncii fortate;

- eliminarea discriminarilor in materie de

munca si profesie;

plasarea intr-un anumit loc de munca (sau accesibilitatea la un loc de munca pe piata muncii);

respectarea conditiilor legate de desfasurarea muncii si politica sociala aferenta domeniului respectiv: salariu, durata muncii, repaosul saptamanal, concediul anual platit, zilele de sarbatoare, igiena si securitatea muncii;

munca femeilor si a tinerilor;

munca persoanelor in varsta;

munca unor categorii speciale de muncitori (mineri, marinari, pescari, personal infirmier, personal care functioneaza in zone cu pericol de radiatii etc.).

Punerea in aplicare a normelor de protectie sociala in cadrul drepturilor legate de perimetrul pietei muncii se refera in principal la:

obligatiile ce revin statelor membre O.I.M., de a proceda la controlul aplicarii acestor norme;

controlul fundamentat pe rapoartele periodice prezentate de statele membre;

plangeri si reclamatii adresate O.I.M., precum si procedurile speciale in cazul incalcarii libertatii sindicale, a normelor privind discriminarea in angajarea fortei de munca, a obligativitatii acceptarii conditiilor de munca fortata.

Aceasta protectie sociala urmareste cercetarea consecintelor anumitor riscuri economice si sociale, care influenteaza in modalitati diferite situatia economica precum si nivelul de trai al salariatilor si familiilor acestora.

Pe plan international, anul 1992 a fost declarat "anul garantarii drepturilor sociale fundamentale". Subordonat acestui obiectiv, necesitatea coordonarii politicilor economice si sociale simultan cu masurile prevazute in domeniul industrial, agricol, financiar, fiscal au presupus adoptarea de masuri si in sectorul social.

Un obiectiv prioritar al pietei muncii la nivel european este realizarea modelului social-european. Procesul este amplu, cu implicatii multiple si mai cu seama pune in evidenta rigurozitatea respectarii prevederilor juridice ale domeniului muncii:

a)      Garantarea principiilor fundamentale in termeni de drepturi sociale cu acoperire in sistemul juridic comunitar

Tinand cont de faptul ca avizul cerut Comitetului Economic si Social trebuia remis la inceputul anului 1990 , Comitetul a estimat ca cea mai productiva metoda de lucru este de a intocmi un catalog de principii si drepturi sociale fundamentale care sa fie in mod convenabil garantat de toate tarile membre.

Acest catalog urmeaza sa cuprinda 2 tipuri de norme:

norme cu aplicatie generala;

norme in materie de relatii de munca, piata muncii si conditii de munca.

b) Dimensiunea sociala a pietei interioare

Adoptarea prin elaborare de instrumente de drept comunitar care sa respecte flexibilitatea, concertarea si descentralizarea unor prescriptii de garantii sociale indispensabile pentru punerea in aplicare echilibrata a pietei interioare, constituie scopul intaririi coeziunii economice, dar mai ales sociale, la nivel comunitar; in completare se apreciaza necesitatea apropierii progresive a conditiilor de lucru si a costurilor sociale directe si indirecte in sectoarele de activitate economica afectate realizarii pietei interioare.

c) Realizarea dialogului social comunitar, trebuie sa porneasca de la nivelul sectorial care cuprinde in egala masura sectorul public, dar si celelalte forme de proprietate.

Confruntarea de interese economico-sociale si modalitatile de racordare a lor, in special la nivel de sindicate, se desfasoara in stransa legatura cu reprezentantii celorlalti parteneri sociali.

Acestia sunt:

Confederatia Patronala UNICE (care reprezinta in mod egal federatiile industriilor europene, inclusiv zona scandinava);

Confederatia Europeana a Sindicatelor CES (care cuprinde toate confederatiile europene si cele nordice);

Centrul European al Intreprinderilor Publice CEEP.

Aceste trei organizatii isi apara interesele economice si sociale de decenii, ele nu au insa puterea si autoritatea de formulate a unor acorduri de tipul conventiilor colective.

Confederatiile participante la CES si UNICE au obligatia de a desemna puteri depline decizionale reprezentantilor lor, care vor corela starea sociala nationala cu dreptul muncii si legislatia relativa a statului interior al firmelor, in mod special in relatiile dintre partenerii sociali.

La dialogul social comunitar nu poate lipsi Centrul European pentru Dezvoltarea Formarii Profesionale (cu sediul in Berlin). Eforturile UNICE, CES si a CEEP constau in adoptarea unui oarecare numar de hotarari comune asupra politicii economice a comunitatii (in mod deosebit asupra necesitatii unei cresteri economice generatoare de locuri de munca).

Dialogul social privind piata muncii si protectia salariatilor se deruleaza intre doua grupuri de munca, la nivel macro si microeconomic, prezidate de membrii competenti ai Comisiei Sociale a Pietei Comune.

Partenerii sociali isi definesc si prescriu normele la nivelul Comunitatii in urmatoarele domenii:

pe termen scurt

formarea profesionala si continuitatea procesului (in special sub influenta progresului tehnic) in cadrul firmelor;

realizarea egalitatii sexelor pe piata muncii;

mentinerea securitatii muncii (in special a locului de munca, a conditiilor de munca);

rolul sindicatelor si procentul de reprezentare al personalului salariat din intreprindere la activitatea sindicala;

"decongestionarea" anumitor sectoare de activitate asaltate de forta de munca si orientarea catre domenii mai putin solicitate pentru echilibrarea cererii cu oferta pe piata muncii.

pe termen mediu si lung, se urmareste indeosebi armonizarea sarcinilor sociale ale intreprinderii cu cele protective ale statului, in perspectiva edificarii bunastarii si pornind de la principiile bunastarii colective.

Dialogul social este o maniera destul de recenta privind abordarea problemelor sociale (semnalarea lor, gasirea cauzelor, depistarea specificitatii la nivel national, formularea directiilor de actiune si rezolvare, controlul modului de indeplinire a obiectivelor de protectie si securitate sociala si chiar penalizarea factorilor decizionali, care au incalcat prevederile drepturilor sociale fundamentale sau au deturnat fonduri financiare catre alte obiective decat cele sociale carora le-au fost destinate).

Acest tip de reunire a actorilor sociali are un viitor promitator, caci el ofera deschiderea si oportunitatile apropierii comunitatii de masa salariatilor, functionarilor, de problemele cu care se confrunta si mai cu seama perspectiva evolutiei catre o dezvoltare economica de tip uman.

2. Protectia sociala a conditiilor de munca.

Programul economic-social al Comunitatii Europene tine cont de multitudinea fenomenelor care se fac resimtite in Europa prezentului moment:

imbatranirea populatiei;

aparitia unor noi fenomene de saracie;

utilizarea din ce in ce mai frecventa a noilor tehnologii (si gradul diferentiat de accesibilitate a structurilor sociale la acestea);

cresterea si diversificarea volumului serviciilor;

construirea unor noi orare de munca, extinderea pauzelor (de mic dejun, de tigara etc.);

permanetizarea somajului;

luarea in considerare a mediului inconjurator;

dorinta omului de a-si intensifica participarea la rezolvarea problemelor sociale.

Scopul unic declarat al Programului este cautarea si gasirea de noi posibilitati de actiune pentru imbunatatirea conditiilor de munca si viata in Europa.

Etapele de derulare sunt urmatoarele:

a)      identificarea problemelor economice cu implicatii sociale;

b)      realizarea unor studii pilot;

c)      formularea marilor proiecte de cercetare;

d)      elaborarea de recomandari;

e)      identificarea noilor probleme (recent aparute in urma tranzitiei tarilor central- est europene).

Subordonat acestui cadru general, "Fundatia Europeana pentru imbunatatirea conditiilor de munca si viata" a incercat sa formuleze concluzii cat mai accesibile factorilor de decizie in cadrul integrarii europene. Aceste concluzii, impreuna cu o anumita strategie pusa la punct pentru a trata marile "sfidari" lansate de obiectivul "piata unica europeana" s-au constituit intr-un Program operational in 6 domenii legate unele de altele.

Ele sunt cuprinde in partea intai a programului si se refera la:

dialogul social;

restructurarea vietii si muncii;

sanatate si securitate sociala;

mediu inconjurator;

conditii de viata;

tehnologia viitorului.

Partea a doua contine descrierea in amanunt a proiectelor detaliate fiecaruia dintre cele 6 domenii. Aceste domenii, impreuna cu obiectivele care decurg, sunt urmatoarele.

1⁰ Dezvoltarea dialogului social si relatiile profesionale pe piata muncii.

Obiectivul este incurajarea participarii tuturor actorilor sociali la dialogul privind viitorul social al Europei inclusiv implicarea celor care sunt raspunzatori in procesul de schimbare prin punerea la punct a unor metodologii specifice. Sunt formulate si alte instrumente stiintifice cu caracter social care urmeaza a fi utilizate la nivel national in scopul innoirii situatiei relatiilor profesionale, schimbul de experienta etc.

2⁰ Restructurarea vietii si a muncii, sub influenta conditiilor actuale cerute de tehnicile moderne care amprenteaza atat calitatea individului de producator, cat si de consumator.

Obiectivul in aceasta directie este facilitatea unor evolutii echilibrate din punct de vedere economic si social; se urmareste corelarea dintre noul rol al muncii in societate cu o noua calitate a vietii si cu prosperitatea oferita de cresterea si dezvoltarea economica.

Conceptia de restructurare urmareste si identificarea mijloacelor care permit salvarea si intarirea responsabilitatilor si drepturilor fundamentale ale individului, care sunt sau nu aplicate.

In cadrul acestui Program a fost elaborat un manual special pentru personalul implicat in gestionarea orarelor de munca. Problema care apare in legatura cu programul de munca este insa daca lucratorii sunt in avantaj ca urmare a punerii in practica a formelor atipice de munca (care reduc timpul liber conducand la stres si chiar la scadere a eficientei muncii). In aceasta categorie intra: munca pe termen scurt, contractele cu durata determinata, munca de sambata, munca de seara si noapte.

3⁰ Promovarea sanatatii si securitatii muncii

Obiectivul acestui domeniu este furnizarea factorilor de decizie europeni a unui ansamblu de referinte comune; punerea la punct a unor metode care sa tina cont de la inceput de proiectul normelor de sanatate si securitate in avantajul intreprinderilor si lucratorilor; promovarea sanatatii si securitatii tuturor lucratorilor, dand insa prioritate grupurilor in mod particular vulnerabil.

4⁰ Promovarea mediului, a lucratorului si a publicului.

In aceasta directie sunt prevazute coroborarea tuturor programelor nationale privind mediul inconjurator in cadrul comunitatii urmarindu-se in special pastrarea sigurantei mediului urban.

Succesul il constituie combinarea aspectelor sociale, economice, profesionale si de siguranta ecologica a mediului prin examinarea implicarii partenerilor sociali interesati si corespunzatori: industrie, parteneri ai sectoarelor sociale, colectivitati locale, asociatii de protectie a mediului.

5⁰ Cresterea nivelului de trai si a bunastarii colective urmareste furnizarea de recomandari si orientari vizand modul de reducere a inegalitatilor generate de dezechilibre socio-economice. Cresterea implicarii tuturor actorilor sociali in procesul de schimbare si imbunatatirea coordonarii raspunsurilor la nivel local, national si comunitar vizeaza o noua conceptie despre strategia pietei muncii, ajutoarelor sociale, sanatate, locuinte si mediu.

6⁰ Evaluarea tehnologiilor de viitor are ca scop identificarea insa din start a "marjei de manevre" in inovatia tehnologica si incurajarea evaluarii optiunilor care determina procesul de schimbare. Evidentierea actiunilor preventive si transferul de inovatii se refera la:

aplicatiile biotehnologiei si consecintele sale pentru consumator;

lipsurile care se manifesta in informarea exacta si la timp a consumatorului ca urmare a manifestarilor aduse programelor de consum alimentar, de medicamente;

mecanismul de implicare a consumatorului in evolutia biotehnologiei;

aspectele sociale ale biotehnologiei.

La toate aceste domenii conlucreaza organisme si organizatii internationale.

2.1. Durata de munca

Prima coordonata care este abordata in cadrul problematicii pietei muncii, mai precis a negocierilor salariale, este durata timpului de lucru (zi, saptamana, an). Aceasta durata este stabilita si reglementata prin legislatia guvernamentala dar si prin acordurile de tarife, este verificata periodic si modificata atunci cand conditiile generale ale pietei muncii o cer. Factorul care influenteaza cel mai accentuat durata programului de munca si care genereaza adesea mari nemultumiri si presiuni sociale datorita consecintelor sale, este progresul tehnic.

Acesta modifica nu doar caracterul muncii cat mai ales situatia salariatilor (sau a unor categorii speciale). Tendinta de inlocuire a fortei de munci cu masini complexe capabile sa substituie anumite categorii de activitati, genereaza aparitia unor "insulite" de munca deosebit de calificata si integrata. Dar in aceeasi directie apare necesitatea mecanismului de functionare a durate muncii ca o prima dereglare a pietei muncii si de supraveghere ca aceste prevederi sa fie pe deplin respectate.

Statisticile privind durata de munca prezinta durata medie a muncii / saptamana (in unele cazuri zi sau luna), iar seriile de date se refera la:

a)      orele de munca efectiv lucrate;

b)      orele de munca remunerate (platile).

Orele de munca efectiv lucrate corespund in ansamblu orelor petrecute la locul de munca, cuprinzand perioadele normale de munca si orele suplimentare in timp ce orele remunerate acopera in plus orele de munca platite dar neefectuate (concediile anuale, zilele de sarbatoare, concediile de boala si alte tipuri de concedii sau perioade de timp platite).

Problema duratei timpului de lucru este prezenta si in procesul formarii pretului pe piata muncii; in cadrul acordurilor referitoare la tarifele stabilite intre sindicate si patronat figureaza:

marimea salariului;

durata timpului de lucru;

durata concediilor (si a altor inlesniri de program);

masurile de securitate a muncii.

Pe plan mondial, statisticile privind durata muncii prezinta doua situatii:

durata de munca / saptamana in activitatile neagricole - media pe glob pana in anii 1990 impartea tarile lumii in doua categorii: prima, grupul tarilor cu mai putin de 40 de ore saptamanal (Canada, SUA, Spania, Franta, Germania) si grupul tarilor cu peste 40 de ore de lucru saptamanal (Japonia, Elvetia, Anglia);

durata de munca / saptamana in activitatile manufacturiere se prezinta astfel: nivelul este ceva mai ridicat decat timpul din prima categorie dat tot sub pragul de 40 ore (cuprinzand aceleasi tari) si peste 40 ore (cu Japonia pe primele locuri, mentinandu-se grupul de tari).

Incepand cu anii '90 s-au produs numeroase modificari cantitative si calitative ale duratei de munca pornind de la urmatoarele consideratii:

a)      valul de evenimente politico-sociale, precum si profundele transformari economice de dupa 1989 cu toate tarile central-est europene au determinat modificarea esentiala a pietei muncii astfel:

eliberarea "cortinei de fier" prin ridicarea granitelor (total sau partial) a produs dislocari de populatie in directia reintegrarii familiilor si cautarea de loc de munca mai bine platit;

atractia fortei de munca (inclusiv calificata si cu un loc de munca asigurat in tara de origine) catre Occident ca "miraj" al realizarii profesionale;

accentuarea / scaparea de sub control a fenomenului "migratie clandestina" a fortei de munca, cu efecte negative in special asupra populatiei si pietei muncii din tara catre care s-a orientat fenomenul migrationist;

b)      accentuarea somajului (atat in tarile in tranzitie, cat si in cele dezvoltate) ca urmare a urmatoarelor conditii:

restructurarea economica din fostele tari socialiste a declansat generalizarea somajului ca fenomen de masa; mutatiile produse pe piata muncii au condus, printre altele, si la schimbarea programului de lucru, trecerea la saptamana de 5 zile lucrative.

Efectul a fost perceput sub 2 aspecte: unul considerat ca subiectiv, satisfactia populatiei salariate de a se apropia prin aceasta masura de standardul tarilor dezvoltate si obiectiv, diminuarea treptata a eficientei muncii, randamentului si motivatiei paralel cu pretentia sustinuta de crestere a salariului datorita inflatiei si liberalizarii preturilor;

reducerea la 35 de ore saptamanal chiar in tarile dezvoltate (Franta) ca simbol al solidaritatii salariale si sindicale in fata posibilitatilor tot mai accentuate de pierdere a locurilor de munca (in special in marile zone ale pietei muncii, regii si intreprinderi de stat);

goana dupa competitivitate industriala pe piata externa ceea ce necesita incorporarea in produse si servicii a cat mai mult progres tehnic si tehnologic cu consecinte in planul renuntarii la forta de munca;

disponibilizarea preferentiala a femeilor si tinerilor ceea ce constituie conturarea fenomenului "somaj feminin" si "somaj tineret" (chiar licentiati) necesita o protectie sociala deosebita, dar mai ales specifica.

2.2. Protectia sociala a femeilor si tinerilor

Una din principalele particularitati ale evolutiei pietei muncii dupa anii '70 a fost tendinta de feminizare, de intrare masiva si ramanerea pe piata muncii - ca persoane ocupate sau in somaj - a femeilor, proces si tendinta care au condus la o adevarata schimbare atat a modelului, cat si a curbei de activitate a femeilor, apropiindu-le de cele ale barbatilor. In prezent, in etapa de tranzitie, femeile devin mai afectate de somaj fiind primele concediate si greu reprimite inapoi.

Daca ar fi sa concluzionam referitor la masurile de diminuare a somajului, potrivit unor studii realizate de tarile care au reusit sa creeze in ultimii ani un numar apreciabil de locuri de munca, urmatoarele:

crearea noilor locuri de munca se realizeaza o data cu sporirea activitatilor existente in economia tarii;

activitatile care concura la crearea noilor locuri de munca sunt mai ales de natura industriala, cu toate ca ponderea industriei in economie are tendinta sa scada;

cu cat piata muncii este mai flexibila, cu atat creste si se diversifica oferta de locuri de munca in procesul dezvoltarii activitatilor din economie;

are loc o reconsiderare a ocuparii nesalariale si neagricole a fortei de munca sporind capacitatea micilor firme de a angaja efective noi de salariati.

Ocuparea fortei de munca feminine si evolutia somajului in viitorii ani depind in mare masura de politicile macroeconomice, de caracteristicile si eficienta acestora.

Analizele asupra conditiei femeii in Romania in ultimul deceniu si jumatate, intreprinse de un grup de specialisti pentru realizarea "Raportului national privind conditia femeii" pregatit pentru cea de-a IV-a Conferinta Mondiala de la Beijing din 1996, au condus la formularea mai multor masuri privind stoparea si reducerea somajului in randul femeilor:

crearea de noi locuri de munca, prin investitii si folosirea capacitatilor existente, in diverse domenii de activitate in care eficienta ar fi sporita, tinand insa cont si de specificul fortei de munca, al dezvoltarii zonale etc.;

programe de recalificare, orientare profesionala si gasirea de locuri de munca, cu atentie speciala acordata categoriilor defavorizate (inclusiv femei);

flexibilizarea pietei muncii prin metode atipice de ocupare (care sa nu devina insa forme de subocupare specific feminine, ci sa dezvolte, in masura in care sunt acceptate, acele activitati preferate de catre femei);

prelungirea procesului educational si scaderea "presiunii" numarului tinerilor asupra populatiei active;

incurajarea si formarea profesionala pentru crearea de intreprinderi mici si mijlocii, ca si pentru lucratorii pe cont propriu etc.

In aceste domenii vor trebui conjugate actiunile de politica guvernamentala de promovare a ocuparii (mai ales a unor modele de ocupare a fortei de munca feminina), cu cele ale organizatiilor neguvernamentale (care se preocupa de problemele specifice ale familiei si femeii, dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii etc.).

Unul din factorii de vulnerabilitate cei mai importanti, cu o mare incidenta in tara noastra in perioada actuala, este varsta.

Tineretul nu se afla in situatia de categorie defavorizata numai la noi in tara. Cercetari facute in tarile O.C.D.E. privind somajul la tineri releva cateva trasaturi generale ale acestui fenomen. O diferenta semnificativa din punctul de vedere al pietei muncii intre tineri si celelalte categorii de varsta rezida in faptul ca primii prezinta un grad mai mare de risc la somaj. Dincolo de sex, varsta, ocupatie, ramura economica, arie geografica sau conditiile pietei muncii, tinerii sunt expusi la perioade de somaj mai lungi decat adultii.

In acelasi timp, tinerii someri nu reprezinta un grup omogen in cadrul pietei muncii. Exista segmente pe grupe de varsta din categoria tinerilor care prezinta o rata a somajului mai ridicata. In functie de anumite caracteristici demo-economice, anumite grupuri sociale sunt mai vulnerabile la somaj repetat si de lunga durata.

Categoria tinerilor someri este caracterizata de mari fluctuatii pe piata muncii. Acest proces se datoreaza atat conditiilor economice in care functioneaza piata muncii, cat si tranzitiei de la scoala la munca. Tinerii sunt mai afectati de somaj prin repetarea de mai multe ori a perioadei de somaj prin expunerea ridicata la concedieri. Daca pentru persoanele adulte legislatia muncii ofera o securitate a muncii, pentru tineri astfel de reglementari sunt mult mai limitate, daca nu chiar inexistente. "Ultimii veniti, primii plecati" devine un principiu care nu ofera siguranta minima a locului de munca pentru tineri.

O alta caracteristica a somajului la tineri este gradul mare de concentrare a somajului in acest grup. Aceasta reprezinta o sursa foarte importanta de alimentare a somajului in general. Somajul afecteaza tinerii si pe termen lung, cu efecte negative asupra veniturilor daca se are in vedere faptul ca pensiile se calculeaza pe baza vechimii in munca.

Tinerii arata o mare mobilitate ocupationala pe piata muncii, ceea ce mareste riscul lor de a deveni someri, cel putin o perioada scurta de timp. Daca se adauga si lipsa de calificare se poate intelege de ce tinerii sunt inclinati sa accepte locuri de munci mai putin atractive. Similar, ei sunt mai predispusi la experimentare, adica sunt mai mobili decat adultii in ceea ce priveste profesiile si locurile de munca.

In Romania fenomenul somajului in randul tinerilor are o nota oarecum inedita, fiind relativ nou. Daca in vechiul regim politic se garanta prin lege asigurarea unui loc de munca, garantare impusa prin sistemul de repartitii guvernamentale pentru absolventii de liceu sau invatamant superior, dupa 1989 aceasta procedura practic s-a desfiintat.

In noile conditii economico-sociale s-a dovedit ca tinerii sunt cei mai vulnerabili si in acelasi timp ei constituie nucleul si o sursa permanenta de somaj. In 1992 asistam la un adevarat "boom" al somajului. Se constata ca numarul somerilor tineri care primesc ajutor de somaj sau alocatie de sprijin a crescut cu aproape 20% din aprilie 1993 pana in iunie 1994, ceea ce dovedeste vulnerabilitatea tinerilor in fata somajului si mai ales a celor cuprinsi in categoria "sub 25 de ani" si/sau cu o calificare insuficienta.

Noua incidenta a somajului asupra tinerilor este importanta din cel putin 2 motive, fiecare dintre ele avand implicatii sociale.

In primul rand, perioadele prelungite de somaj la prima lor intrare pe piata muncii le pot deteriora considerabil tinerilor sansele de a face fata mai tarziu acestei piete. In consecinta, exista riscul ca abilitatile si competentele dobandite deci in timpul pregatirii si formarii sa se deterioreze, ei transformandu-se cu timpul din persoane calificate in persoane necalificate (atunci cand este cazul). De asemenea este probabil ca in aceste conditii intrarile si iesirile lor in si din piata muncii sa devina foarte neregulate.

In al doilea rand, problema somajului in randul tinerilor este foarte importanta prin insasi amploarea ei. La data de 30 iunie 1994, persoanele sub 30 ani reprezentau aproape 55% din totalul somerilor care beneficiau de somaj sau alocatie de sprijin. Procentul acestora s-a mentinut cvasiconstant pe o perioada de 14 luni: aprilie 1993 - iunie 1994. Daca se ia in considerare faptul ca acestora li se alatura tinerii care nu sunt in evidenta Oficiilor Fortei de Munca, dar care nu mai primesc nici un ajutor banesc, cat si cei care nu sunt in evidenta Oficiilor Fortei de Munca insa nu mai urmeaza nici o scoala, fiind in cautarea unei slujbe, putem deduce ca proportia tinerilor someri este foarte ridicata, ei constituind o categorie aparte.

Una din principalele cauze ale acestui fenomen o reprezinta pregatirea pe care tinerii o primesc in scoli si universitati. Multi dintre acesti tineri sustin faptul ca studiile nu ii pot ajuta in gasirea unui loc de munca si ca reusita lor pe plan economic nu este legata de existenta unei diplome (de bacalaureat sau de invatamant superior). Acest fapt sugereaza ca pregatirea scolara este probabil in neconcordanta cu cerintele pietei.

O alta posibila categorie este mobilitatea ridicata specifica acestei categorii. Majoritatea tinerilor sunt dispusi sa-si schimbe meseria, ceea ce implica insa un anumit timp acordat recalificarii, fapt care ii va scoate pentru o perioada din activitate.

O a treia cauza, foarte importanta, o reprezinta economia secundara sau "munca la negru", neoficiala. Acest tip de activitate este foarte tentanta pentru tineri din cel putin doua motive. Primul ar fi acela ca ea permite in acelasi timp ridicarea ajutorului de somaj / alocatie de sprijin, cat si de castiguri din respectiva activitate.

Al doilea motiv este ca acest tip de munca este de obicei ocazionala, individului ramanandu-i suficient timp liber, acesta din urma fiind o variabila deosebit de fructificata de catre tineri.

In acest context trebuie amintita si diferenta dintre aspiratiile celui care de-abia iesit pe piata cauta o slujba si o realitate a existentei sale. Astfel, marea majoritate considera ca a avea un salariu bun este cel mai important atribut al unui loc de munca. Insa avand in vedere contextul macroeconomic, astfel de locuri de munca sunt evident foarte greu de gasit astazi in Romania.

Prezentarea tuturor factorilor si categoriilor vulnerabile la somaj scoate in evidenta necesitatea abordarii somajului nu ca un tot unitar, ci pe segmente de populatie care au caracteristici diferite, cauze specifice si care necesita deci mijloace aparte de rezolvare.

Intre categoriile amintite se detaseaza ca importanta cea a tinerilor. Aceasta mai ales datorita ponderii mari in totalul somerilor, cat si faptului ca o perioada de somaj la inceputul vietii profesionale are profunde implicatii demoralizatoare putand marca uneori intreaga cariera. Pot sa apara repercursiuni si in plan psihic: scaderea increderii in fortele proprii, schimbarea in sens negativ a imaginii despre sine, aparitia complexelor de inferioritate in raport cu altii, scaderea motivatiei etc. Toate acestea duc la diminuarea nivelului cerintelor in ceea ce priveste slujba, acceptand oferte sub nivelul pregatirii, ceea ce in timp conduce la deprofesionalizare.

Astfel, tinerii inzestrati cu capacitati care i-ar fi putut duce la succes profesional si social esueaza, ceea ce trebuie privit numai ca un esec personal, ci ca pierderi pentru societate.