Reforma politicii sociale

Reforma politicii sociale

Procesul de reforma in domeniul social are numeroase restrictii. In primul rand, cele de ordin economic, data fiind scaderea puternica in ultimii ani a rezultatelor economice si, respectiv, a resurselor politicii sociale. In al doilea rand, cele de natura politica, vointa politica fiind absolut necesara pentru reforma in domeniul social, ca si in economie. In al treilea rand, exista dileme de ordin social si comportamental. In legatura cu acest ultim aspect, s-a dovedit ca oamenii, in mod firesc, doresc sa-si conserve drepturile sociale castigate. Conflictul de interese este astfel o restrictie in remodelarea politicilor sociale.

Problema clasica a politicii sociale in tarile dezvoltate, cu traditii in economia de piata, a fost si a ramas tranzactia intre echitate si eficienta. Pentru Romania, angajata in constructia economiei de piata, acesti termeni trebuie sa capete o alta configuratie decat pana in prezent. Aceasta inseamna ca, ideal, pe termen lung, prin politica sociala sa se tinda spre un set de obiective care sa asigure concomitent: a) egalitatea sanselor tuturor cetatenilor, de a se integra in cerintele pietei, de a face fata cerintelor ei. Ea se realizeaza prin urmarirea satisfacerii la un nivel adecvat a nevoilor umane recunoscute ca fiind fundamentale: sanatate, instruire, locuinta etc. Realizarea unui astfel de obiectiv permite individului sa fie bine pregatit pentru piata, sa se autoprotejeze si sa faca fata exigentelor si riscurilor pietei; b) compatibilitatea instrumentelor politicii sociale (este vorba despre instrumentele cu caracter preponderent economic) cu principiile de functionare eficienta a pietei. Resursele pe care le absoarbe realizarea programelor sociale nu trebuie sa restrictioneze procesul dezvoltarii economice - singura sursa si premisa hotaratoare a progresului social -, sa constituie un factor stimulator al dezvoltarii.

Articularea principiului mai sus mentionat cu actiunile practice vizeaza, pe de o parte, intreaga problematica de formare si utilizare a capitalului uman si, pe de alta parte, pe cea a bunastarii individuale.

Un al doilea grup de probleme principale este legat de raportul dintre partenerii sociali. Toti membrii societatii si agentii economici trebuie sa participe la realizarea politicii sociale. In acest cadru este importanta stabilirea sarcinilor, a responsabilitatilor ce revin indivizilor, intreprinderilor (institutiilor) si statului, ca si a limitelor interventiei statului.

Structura acestor responsabilitati trebuie realizata pe trei paliere. Primul palier este cel al responsabilitatii fiecarui individ pentru propria sa existenta (autoprotectia). De aici deriva importanta pe care o are ocuparea unui loc de munca si asigurarea de castiguri din aceasta sursa. Cel de al doilea este cel al parteneriatului intre cetateni, intreprinderi (institutii) si stat; optiunea si responsabilitatea privind gradul de participare sunt ale individului si, pentru unele riscuri, ale intreprinderii (cazul sistemelor de asigurare), iar responsabilitatea pentru crearea cadrului favorabil functionarii si gestionarii resurselor revine statului. Cel de al treilea palier este cel al responsabilitatii statului in legatura cu crearea posibilitatilor de acces al tuturor cetatenilor la servicii de invatamant, sanatate, locuinta etc., precum si cu alte masuri de garantare a asigurarii, pentru toti cetatenii, a unui nivel de trai decent.

Cea de a treia grupa de principii ar putea consta in: a) noi deschideri pentru initiative particulare si ajutor voluntar, ce se pot concretiza in permisivitatea initiativelor private in servicii sociale, in special in extinderea serviciilor de asistenta sociala; b) punerea in valoare a traditiilor de intrajutorare familiala de tip paternalist - trasatura caracteristica poporului roman.

In fine, o ultima grupa de principii se refera la descentralizarea serviciilor si bugetelor, la largirea autonomiei locale in intretinerea, finantarea si administrarea serviciilor sociale.

Punctul de plecare in ajustarile politicii sociale pe termen mediu si scurt il constituie starea actuala din societatea romaneasca. In primii ani ai tranzitiei s-a inregistrat o degradare a conditiilor de viata a populatiei. S-a produs o stratificare puternica a populatiei dupa resursele de trai, in sensul ca cea mai mare parte a acesteia suporta consecintele crizei - aceasta in conditiile in care Romania se situeaza, dupa indicatorii nivelului de trai, intre ultimele locuri din Europa.

Principala preocupare, pe termen mediu si scurt, ar trebui sa fie mentinerea standardului actual. Acest modest obiectiv nu este usor de realizat, avand in vedere, de pe o parte, faptul ca, desi au aparut unele semne, stoparea scaderii productiei, stabilizarea economica si relansarea cresterii sunt fenomene fragile si, pe de alta parte, efectele previzibile pe care le induc restructurarea (in special in industrie), masurile legate de eliminarea subventiilor, liberalizarea adaosului comercial si introducerea taxei pe valoarea adaugata, devalorizarea continua a monedei nationale etc.

O alta preocupare ar fi in legatura cu ajustarea in continuare a politicilor sociale in functiune, in toate dimensiunile lor: juridice, institutionale, financiare, administrative.

Unele corecturi s-au realizat, dar ele sunt inca departe de a se incadra in ceea ce este desemnat prin termenul reforma politicii sociale. O reforma a politicii sociale ar implica mai multe directii:

a         Politica referitoare la ocupare ar trebui radical schimbata. Accentul trebuie mutat spre ocupare. In prezent politica se concentreaza mai mult pe aspectele legate de protectia sociala a somerilor. In cadrul negocierilor tripartite (sindicate, patronate, stat), statul ar trebui sa se retraga treptat, astfel incat probleme ca: durata saptamanii de lucru, conditiile de munca, nivelul salariului etc., sa fie (dincolo de limitele obligatorii) rodul negocierilor patronat-sindicate;

b        Politica salariala trebuie regandita, avand in vedere discrepantele create, in timp, in ceea ce priveste salariile din unele sectoare publice (invatamant, sanatate, stiinta etc.) si din alte sectoare publice (energie electrica, transporturi etc.) in care salariatii pot constitui grupuri de presiune;

c         In domeniul sanatatii s-au facut progrese mici in ceea ce priveste reforma. Functionarea vechiului sistem de ocrotire a sanatatii, in care se manifesta dezinteresul fata de pacient, calitatea slaba a actului medical, impune grabirea introducerii asigurarii publice de sanatate, ca sistem efectiv de finantare si functionare. Solutia ar putea consta in transferarea unei parti din cota de impozit platita de populatie si varsata la bugetul statului, la un fond de asigurare de sanatate care sa coordoneze finantarea cererii si ofertei de servicii medicale. Utilizarea mai eficienta a fondurilor alocate si cresterea calitatii actului medical ar putea constitui obiectivul de urmarit in perioada urmatoare;

d        Schimbarile in domeniul invatamantului s-au produs, in mare parte, spontan, nu intotdeauna intr-o directie care sa conduca la rezultate mai bune in planul educatiei scolare si al pregatirii profesionale a absolventilor, in concordanta cu cerintele competitivitatii. S-a dezvoltat mult invatamantul superior particular. Incepand cu 1992, s-a produs o centralizare a finantarii invatamantului public, inversa practicilor din economiile dezvoltate;

e         Politica locuintelor, care era un punct forte al politicii sociale a vechiului regim, a fost complet abandonata. Se ridica intrebarea daca problema locuintei trebuie lasata sa fie rezolvata complet de piata. Aceasta problema comporta o discutie atenta, fiind posibile doua directii principale de actiune. Pe de o parte, o politica a statului de impulsionare a activitatii de constructii de locuinte prin facilitati acordate societatilor de constructii de locuinte, in special cele private, pentru formarea unei piete reale a locuintelor. Pe de alta parte, promovarea unor programe de constructii a unor locuinte sociale si mentinerea unor subventii pentru familiile cele mai sarace care locuiesc in apartamente ce apartin fondului locativ de stat;

f         In procesul de perfectionare a sistemului securitatii sociale, in special a prestatiilor banesti - principalul instrument de redistribuire a veniturilor - ar putea fi luate in considerare urmatoarele:

majoritatea prestatiilor banesti din vechiul sistem trebuie mentinute. Trebuie insa imbunatatite conditiile de acces la prestatii. De exemplu, limita de varsta pentru pensionare trebuie modificata. Cresterea in urmatorii ani a presiunii factorului demografic, ce se adauga la presiunile financiare interne ale sistemelor de asigurare, pune in discutie problemele legate de stabilirea varstei de pensionare;

o alta directie de imbunatatire legata de prestatiile banesti vizeaza formulele de calcul al prestatiilor si respectiv de actualizare a acestora. Este vorba de o corelare a nivelului prestatiilor de securitate sociala cu nivelul salariilor si durata perioadei de cotizare. De asemenea, de o corelatie intre diferitele prestatii la nivel minim;

o problema de principiu care apare este legata de optiunea intre un sistem de securitate sociala care sa puna accent pe garantarea unor venituri de baza, in care opereaza criteriul selectivitatii, sau un sistem fundamentat pe conceptul de universalizare a prestatiilor. Aceasta problema necesita o discutie mai larga. Avand in vedere problematica deosebita pe care o ridica fenomenul de saracie, slaba dezvoltare a serviciilor si prestatiilor de asistenta sociala, constrangerile de natura economica in perioada urmatoare, accentul in aceasta etapa ar trebui sa cada spre asigurarea unor venituri de baza minime.

Cel mai important capitol al prestatiilor banesti de securitate sociala sunt pensiile. O reforma in domeniul pensiilor ar putea avea in vedere universalizarea dreptului pensiei de batranete, respectiv o pensie minima de baza, garantata de stat si calculata in raport cu minimul de trai sau pragul de saracie. Urmatoarea componenta ar fi cea legata de asigurarea obligatorie pe principii ocupationale a tuturor cetatenilor. Nivelul acestei componente a pensiei ar putea fi functie de contributia platita, nivelul salariului si numarul anilor de munca. Al treilea nivel il poate constitui asigurarea suplimentara platita de patronat pentru locurile de munca ce prezinta riscuri pentru sanatatea salariatilor.