SARACIA - PROCES NEGATIV IN DEZVOLTAREA SOCIALA

SARACIA - PROCES NEGATIV IN DEZVOLTAREA SOCIALA

I Tipuri de saracie si nevoia de prestatii sociale

In studiile asupra saraciei exista o larga varietate de incercari de definire a conceptului de saracie.

Ele nu se departeaza substantial de sensul din cunoasterea comuna,desi incearca sa-i dea o formulare mai exacta si mai generala.

Sensul cel mai simplu si incontestabil al conceptului de saracie,prezent in aproape toate definitiile utilizate este urmatorul:

Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent,acceptabil la nivelul unei colectivitati date.

Accentul cade pe lipsa resurselor,in mod special,a resurselor economice,ca resursa generala esentiala a celor mai multe activitati care compun viata noastra.Deci a fi sarac inseamna a fi lipsit de resurse.

Nivelul resurselor care delimiteaza saracia este acela care impiedica realizarea unui mod de viata considerat a fi acceptabil la nivelul unei comunitati.

Saracia nu reprezinta deci pur si simplu un mod de viata anumit,sub cel considerat a fi acceptabil de catre majoritatea unei colectivitati,ci caracterul fortat de lipsa resurselor a unui asemenea mod de viata.

Saracia intervine atunci cand lipsesc resursele necesare realizarii unui mod de viata considerat a fi normal de societate,dar si de respectivul individ.

Este necesar sa se considere in definirea starii de saracie si durata acesteia.

Datorita unor fluctuatii ale vietii,orice persoana poate ca,pe perioade relativ scurte (una sau mai multe luni),sa nu detina veniturile necesare asigurarii unui standard minim de viata. Starea de saracie se instaleaza doar cand lipsa de resurse devine suficient de indelungata,ea nemaiputand fi compensata de acumularile anterioare si nici de amanarea unor tipuri de consum.

Definirea saraciei se face adesea din doua perspective distincte: din perspectiva consumului (a satisfacerii nevoilor) sau din cea a activitatii,a functionarii sociale normale. Din perspectiva consumului,saracia este definita ca neputinta de a satisface acele nevoi considerate a fi minime. Din cea de-a doua perspectiva,saracia este definita in termenii conditiilor minime care sunt necesare unei functionari normale a individului in cadrul respectivei colectivitati.

Aceasta din urma perspectiva accentueaza nu simpla supravietuire individuala,ci existenta acelor mijloace care asigura persoanei o participare completa la viata sociala,de a indeplini rolurile care ii revin,de a participa la activitatile formative minime care ii ofera sanse suficiente pentru a se dezvolta prin efort propriu. Aceasta perspectiva porneste de la logica functionalitatii in ansamblul vietii sociale.O societate normala este aceea care ofera fiecarei persoane posibilitatea de a functiona ca membru al ei.

Pentru ca saracia este produsa de lipsa de resurse,in determinarea sa este utilizat un prag al saraciei.

Pragul saraciei se refera la nivelul de resurse economice (exprimat in bani) necesar asigurarii acelui mod de viata considerat a fi acceptabil. In raport cu pragul de saracie se determina rata saraciei unei colectivitati: proportia membrilor respectivei colectivitati care traiesc sub pragul de saracie.

Tot in raport cu acest prag se determina si amploarea saraciei sau gradul de saracie : distanta veniturilor unei persoane,familii,grup,colectivitati,de pragul saraciei.

Amploarea saraciei se refera deci la cantitatea resurselor economice lipsa pentru asigurarea unui mod acceptabil de viata. Ea poate indica totodata ce volum de resurse ar fi necesar pentru respectiva persoana,grup sau colectivitate sa fie scoasa din situatia de saracie.

Indicatorul standard utilizat este procentul distantei fata de pragul saraciei din valoarea respectivului prag.

Saracia absoluta. Acest concept intentioneaza sa stabileasca un"standard universal" : pragul sub care,in orice comunitate,o persoana este considerata a fi saraca.De regula,saracia absoluta se fundamenteaza pe ideea de subzistenta. Ea este definita in consecinta ca lipsa a mijloacelor necesare mentinerii vietii umane. Sub acest nivel functiile esentiale,vitale ale persoanei umane sunt afectate negat De regula,acest prag de subzistenta este definit mai mult la nivelul nevoilor fizice si al celor social-culturale elementare.O incercare de a da acestui minim absolut o intelegere ceva mai larga,mentinand insa abordarea universala,este fondata pe conceptul de necesitati umane fundamentale. Acest concept a fost adoptat oficial de Organizatia Internationala a Muncii (1976,1977) si recomandat a fi pus la baza programelor de dezvoltare sociala internationale si nationale.Nevoile fundamentale sunt definite in aceste documente ca implicand doua elemente: in primul rand o serie de cerinte ale consumului privat al familiei-hrana, imbracaminte,locuinta,etc.;si in al doilea

rand servicii esentiale oferite de comunitate-apa curenta,canalizare,servicii de sanatate si educatie,facilitati culturale. Toate acestea sunt absolut indispensabile mentinerii unei vieti sanatoase.In afara de "necesitatile fundamentale fizice sunt deci adaugate si necesitatile culturale fundamentale",cum sunt: educatia, securitatea,timpul liber si recreerea.

Pentru a masura gradul de saracie absoluta sunt utilizati indicatori cum sunt: consumul de calorii si proteine pe locuitor,calitatea locuirii si gradul de aglomerare al locuirii,mortalitatea infantila,accesul la asistenta medicala, proportia copiilor care frecventeaza scoala,proportia mortilor violente ca indicator al securitatii,proportia timpului liber in raport cu timpul de munca.

Conceptul de saracie absoluta presupune posibilitatea constituirii unor standarde universale (un prag universal de saracie) in raport cu care sa se poata masura progresele sau regresele absolute in eliminarea saraciei.

Conceptul de saracie absoluta este adesea supus unor critici extrem de severe. In general,aceste critici pun in evidenta incapacitatea acestui concept de a lua in considerare relativitatea nevoilor umane.

Pragul absolut de saracie include deci un anumit grad de relativitate in definirea nevoilor fundamentale in raport cu variatia unor conditii elementare.

Astfel,nevoile de adapost,de imbracaminte,de deplasare,de comunicare sunt diferite in functie de conditiile climatice si de organizarea socio-culturala.

Saracia absoluta este asociata cu conceptul de subzistenta. Persoanele care se afla sub un nivel minim de trai se considera ca sunt in saracie absoluta.

Masurarea saraciei absolute se limiteaza la deprivare materiala si

presupune elaborarea unui prag de saracie,cu semnificatia unui punct de reper mai mult sau mai putin formal,care sa ia in considerare consumul considerat a fi minim necesar al unui individ,gospodarie sau familie.

In calculul pragului absolut de saracie se porneste invariabil de la necesarul de consum alimentar al unui individ,si in consecinta de la estimarea costurilor minime necesare asigurarii acestui consum alimentar.

Consumul alimentar minim necesar se stabileste utilizand una dintre urmatoarele metode:

metoda normativa,prin care specialistii,in baza datelor nutritionistilor, determina care sunt produsele si serviciile minime de care trebuie sa beneficieze orice cetatean;

metoda statistica,specialistii analizeaza consumul real al populatiei si introduc in cosul minim acel consum alimentar pe care il observa la indivizii cei mai saraci.

Pe langa consumul alimentar minim stabilirea"pragului de saracie absoluta" necesita si stabilirea unei serii de bunuri si servicii nealimentare pe care individul se presupune ca trebuie sa le consume pentru a supravietui.

Aceste cheltuieli necesare consumului de bunuri si servicii nealimentare pot fi stabilite prin doua metode alternative:

a) stabilirea de catre specialisti a acestora - deci elaborarea unui cos de bunuri si servicii nealimentare minime,sau

b) prin adaugarea unui procent suplimentar de bani considerat a fi necesar pentru acoperirea acestui consum nealimentar.

"Saracia relativa reprezinta un concept mai functional" .Renuntand la pretentia de universalitate,ea se concentreaza pe identificarea conditiilor minim acceptabile intr-un context socio-cultural dat. In acest fel,conceptul este mai eficace in analiza saraciei din interiorul fiecarei colectivitati,pe baza acesteia conturandu-se o imagine mai realista a starii ei la un moment dat. Daca pragul absolut de saracie se fundamenteaza pe ideea unor nevoi universale,pragul relativ de saracie este fondat pe ideea unor nevoi relative variabile in raport de conditiile naturale,sociale si culturale.

Relativitatea nevoilor are doua semnificatii distincte,prima fiind inclusa si in conceptul de nevoi fundamentale universale: nevoile fundamentale iau forma diferite in raport cu contextul concret si dezvoltarea sociala duce la aparitia de noi nevoi.

Tipul de nevoi este variabil,in raport cu gradul de dezvoltare al colectivitatilor.

In afara de nevoile umane universale,multi specialisti considera ca exista si nevoi noi,rezultat al dezvoltarii sociale si care nu au un corespondent neaparat in toate colectivitatile.Nivelul de aspiratii este si el dinamic. Ceea ce este oarecum normal,acceptat ca inevitabil in anumite colectivitati,poate deveni inacceptabil in altele. Nevoile noi pot deveni aspiratii elementare,indiferent de gradul lor de universalitate/particularitate. De aici nevoia de a introduce si o alta perspectiva asupra saraciei: relativa.

Saracia relativa se fondeaza pe conceptul sociologic de frustrare relativa.

Frustrarea reprezinta efectul blocarii satisfacerii unei necesitati.Ea reprezinta deci rezultatul raportarii posibilitatilor individuale la propriile necesitati.In calitate de fiinta sociala,omul se raporteaza insa mereu si la ceilalti oameni : consumul sau raportat la consumul celorlalti.Saracia relativa poate fi legata de frustrarea relativa: omul se defineste sarac sau nu prin raportare la ceilalti.

Saracia relativa are la baza conceptul de nevoi comparative,fiind definita in raport cu nivelul bunastarii intregii populatii,defineste (de)privarea in termenii lipsei unui nivel minim de resurse care sa asigure existenta unui individ, nu in general,ci intr-un context social specific.

O definitie asemanatoare a saraciei a fost adoptata si de Consiliul de Ministri al Comunitatii Europene pentru intreaga comunitate : "Persoanele sarace: persoane sau familii ale caror resurse sunt atat de mici incat ii exclud de la modul de viata minim acceptabil al statului membru in care ei traiesc".

Colectivitatea dezvolta un mod de viata la nivelul posibilitatilor de care dispune. Aceste moduri de viata devin nevoi ale membrilor respectivelor colectivitati, nesatisfacerea lor generand sentimentul de marginalitate,de neimplinire,deci de saracie.

Peter Townsend a fost unul dintre sustinatorii necesitatii abordarii pragului de saracie intr-o maniera relativa. El porneste in elaborarea unei metode relative de masurare a saraciei,de la conceptul de (de)privare relativa.

De aici si nevoia de a lua in calcul posibilitatile indivizilor de a participa in diferite activitati sociale curente.

Pragul de saracie este acel nivel de venituri,sub care gradul de (de)privare creste in mod dramatic.

Pragul de saracie relativ se calculeaza de obicei ca un procent (50 %,

60 %,70 %) din media (mediana) cheltuielilor de consum intr-o societate.

Fixarea unui prag ca % din venitul (consumul) mediu este mai mult sau mai putin arbitrar si fara semnificatie deosebita.

Pentru a desemna aceste doua niveluri ale saraciei se mai folosesc si termenii minimului de subzistenta si minimul decent sau social. Minimul decent sau social reprezinta pragul relativ de saracie.Minimul de subzistenta tinde sa aproximeze pragul absolut de saracie.

Uneori,conceptul de minim de subzistenta este definit si intr-o alta perspectiva: el se refera la resursele necesare unei supravietuiri sociale pe o perioada delimitata.

Datorita fluctuatiilor vietii,o persoana/familie poate,pe o perioada oarecare,sa piarda resursele necesare unei vieti normale. Ea poate supravietui social,la un nivel relativ scazut de resurse,o perioada de timp fara a se produce deteriorari ireversibile.

Daca un asemenea nivel de viata se cronicizeaza insa,apare riscul deteriorarii ireversibile a capacitatilor umane instalandu-se patologii specifice.

Desi din punct de vedere conceptual,diferenta dintre saracia absoluta si saracia relativa poate fi destul de clara,operationalizarea lor se dovedeste a fi deosebit de dificila.

Saracia subiectiva

Conceptul de saracie subiectiva pune accentul pe determinarea saraciei ca stare sociala,in baza estimarilor realizate de insasi indivizi a caror stare de bunastare este evaluata.

2 Rolul prestatiilor sociale

Prestatiile sociale au ca obiectiv general asigurarea unui minim social acceptabil de trai indivizilor,familiilor sau gospodariilor,in functie de:

1. criteriul apartenentei la o anumita categorie,la limita oricarui individ,in baza drepturilor de cetatean - beneficiile universalist-categoriale - nivelul acestora fiind acelasi pentru toti beneficiarii (alocatia de stat,alocatia suplimentara);
2. bunastarea sociala,vizand reducerea saraciei - beneficiile selective care sunt inalt focalizate asupra segmentului celor cu adevarat in nevoie si reduc inegalitatea sociala(ajutorul social,ajutorul pentru incalzirea locuintei,ajutoare de urgenta).

Protectia sociala reprezinta ansamblul de politici,masuri,institutii, organisme care asigura sprijinul persoanelor si grupurilor aflate in dificultate si care nu pot sa realizeze prin efort propriu conditii normale,minime de viata.

Prin sistemul de protectie sociala se cauta posibilitati de redistribuire a resurselor materiale si umane ale colectivitatii catre acele persoane si grupuri aflate in dificultate,in vederea eliminarii decalajelor dintre acestia si populatia majoritara

In principal,sunt utilizate doua modalitati de sprijin:

sistemul asigurarilor sociale - prestatia se face in functie de contributie;

sistemul de asistenta sociala - prestatia se face in functie de nevoie.

Un instrument important al politicii de protectie sociala il reprezinta sistemul securitatii sociale. Aceasta,prin intermediul unor institutii si activitati, asigura un larg program de ajutor pentru acele persoane care nu beneficiaza de un venit corespunzator.

Sintagma securitate sociala este definita de Biroul International al Muncii ca protectia pe care societatea o acorda membrilor sai printr-un ansamblu de dispozitii publice contra mizeriei economice si sociale care ii ameninta in caz de pierdere sau reducere importanta a castigurilor,din cauza bolii,maternitatii,accidentului de munca,somajului,invaliditatii,batranetii sau decesului,precum si acordarea de ingrijiri medicale si de alocatii familiilor cu copii.

Securitatea sociala reprezinta sistemul de legi,institutii si activitati destinate asistarii persoanelor afectate de anumite riscuri la care este expusa,in principiu,intreaga populatie(somaj,saracie,accidente de munca,boli profesionale sau de alta natura,invaliditate,vaduvie,batranete,etc.) si prin care se aloca resurse in aceste scopuri cu titlu de drepturi prevazute de lege si nu ca ajutor filantropic NS este scrisa jos.

Securitatea sociala nu este numai o activitate,o preocupare a statelor,ci ea este si un ansamblu de norme juridice,care reglementeaza aceasta activitate, masurile de protectie,specificul lor,beneficiarii acestora. Normele juridice,care reglementeaza aceasta activitate,formeaza dreptul securitatii sociale

Principiile cele mai importante ale dreptului securitatii sociale pot fi considerate urmatoarele

l        principiul egalitatii - deriva din principiul constitutional conform caruia cetatenii romani,fara deosebire de rasa,nationalitate,origine etnica,limba,religie,sex,opinie sau apartenenta politica,avere sau origine sociala se pot folosi,in mod egal,de toate drepturile prevazute in constitutie si legi,pot participa in egala masura la viata politica,economica,sociala si culturala,fara privilegii si fara discriminari,sunt tratati in mod egal de catre autoritatile publice,cat si de ceilalti cetateni;

l        principiul universalitatii - priveste atat sfera persoanelor protejate,cat si natura prestatiilor ce se acorda;

principiul asigurarii obligatorii - prestatiile de asigurari sociale se dobandesc doar ca urmare a unei asigurari,acestea fiind in majoritatea cazurilor obligatorie;

principiul finantarii de la bugetul de stat a prestatiilor necontributive - reflecta cel mai sugestiv esenta securitatii sociale:solidaritatea sociala pentru ajutorarea membrilor sai aflati in nevoie,fara vreun echivalent sau efort,nici chiar anterior,din partea acestora;

principiul indexarii si cuantumul prestatiilor.

Traditional,asistenta sociala a avut la baza notiunea de act de binefacere. Conceptul de ajutor pentru saraci a fost treptat inlocuit de convingerea ca toti cetatenii au dreptul la un nivel de trai rezonabil. "Asistenta sociala se defineste in primul rand ca un sistem de valori,teorie si practica" ."Asistenta sociala se mai poate defini ca profesie,stiinta si arta" .Asistenta sociala este acum un drept legal - se vorbeste chiar de un drept al omului - acordat tuturor cetatenilor in caz de nevoie.

3 Fenomene psihosociale generate de saracie

Este ignorat faptul ca factorul determinant pentru formarea comportamentelor viitorilor adulti,este mediul familial.

Intotdeauna au fost invocate diferentele dintre generatii,care deseori s-au transformat in stigmate sociale :"tinerilor nu le place sa munceasca","tinerii din ziua de astazi nu mai asculta de parinti","tinerilor le place numai distractia", etc.Conditiile sociale,economice si culturale se modifica permanent se de aceea,uneori,parintii se simt depasiti in incercarea de a comunica cu copiii lor. Deseori,ei sesizeaza problemele copiilor doar cand acestea sunt manifeste,astfel ca se apeleaza la sprijin din partea specialistilor doar in situatii de criza.

Este cazul cand ei sprijina copilul dupa ce acesta a avut deja probleme. De cele mai multe ori,aparitia unor probleme este "anuntata" de unele semne pe care parintele nu le sesizeaza.De aceea,atunci cand se manifesta o problema, parintii se simt neputinciosi in a o rezolva.

Perioada de tranzitie pe care o traversam a generat o ruptura intre educatia in familie si cea scolara.Parintele acaparat de stresul zilnic ignora rolul important pe care il are de jucat in educatia copilului datorita problemelor cu care se confrunta familia: lipsa locului de munca,somajul,etc.

Scoala si familia nu sunt cu adevarat parteneri in educatia copilului. Multi parinti vad scoala ca singura instanta responsabila de educatia copilului si

deleaga scolii aproape in totalitate aceasta sarcina. Data fiind existenta acestei

rupturi dintre familie si scoala,influenta grupului de "prieteni" se dezvolta foarte mult. Copiii sunt atrasi de grupurile de "prieteni" in diferite activitati extrascolare si extrafamiliale. Timpul petrecut in cadrul acestor grupuri tinde sa creasca,iar copilul petrece tot mai putin timp in familie si in scoala,ceea ce duce la abandon scolar,delincventa,consum de droguri,prostitutie,sarcini nedorite, copii abandonati,etc.,stiindu-se faptul ca aparitia unei probleme genereaza intotdeauna altele.

Dar nu numai copiii familiilor sarace sunt predispusi la asemenea "actiuni negative",familia si in special parintii,in nenumarate cazuri sunt exemple elocvente: consumul de alcool care duce adesea la violente in familie,

exemplul generatiilor anterioare (care nu au facut nimic pentru a iesi din

saracie),conditii precare de locuit (mizerie si lipsa utililatilor strict necesare),

lipsa de comunicare intre membrii familiei,destramarea familiilor,decesul unui membru al familiei,etc.,acestea fiind numai o parte din fenomenele psihosociale generate de saracie.

De aici distingem faptul ca:

saracia si in general lipsa de resurse financiare genereaza alimentatie deficitara,conditii mizere de locuit,lipsa de acces la conditii de igiena elementare,existand o incidenta mare a bolilor produse de saracie: tuberculoza, anemia (costul medicamentelor reprezinta o sursa importanta a deficitului de ingrijire medicala pentru cei saraci in general si pentru cei varstnici in special).Copiii,pensionarii,somerii,beneficiarii de venit minim garantat,taranii care au in proprietate suprafete mici de pamant,lucratorii pe cont propriu,zilierii-sunt persoane care ar trebui sa se asigure individual dar,datorita veniturilor relativ reduse nu o fac si sunt foarte vulnerabile in situatiile de boala sau accident;

dezorganizarea sociala genereaza abandonul grijii fata de propria sanatate si mai ales a grijii fata de sanatatea copiilor,stiluri nesanatoase de viata, deficitul de cultura si educatie sanitara crescand incidenta bolilor ca: boli transmisibile sexual,boli generate de alcoolism,consum de droguri,tutun. Accesul la mijloace de contraceptie este foarte dificil pentru cea mai mare parte din populatia de varsta fertila din considerente economice si de lipsa de informare;

accesul redus la serviciile medicale al categoriilor defavorizate social a dus la inrautatirea starii de sanatate al acestora si face ca persoanele din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze in mod practic de serviciile de asistenta sanitara necesare.

4 Evaluarea initiala si interventia in asistenta sociala

Pe parcursul procesului de asistenta,in succesiunea de activitati desfasurate cu/pentru persoana asistata,asistentii sociali trebuie:

sa recunoasca si sa identifice problema cu care se confrunta persoana asistata;

sa evalueze situatia,s-o interpreteze si s-o explice;

sa decida obiectivele,sa planifice interventia si sa-si clarifice intentiile, impreuna cu persoana asistata;

alese metodele de interventie in vederea indeplinirii obiectivelor propuse;

sa evalueze rezultatele finale ale interventiei.

In relatia asistenta social-persoana asistata,acesta din urma se caracterizeaza prin nevoie si prin natura motivatiei sale. Intensitatea acesteia variaza in functie de ceea ce l-a determinat pe client sa se adreseze asistentului social,dupa cum urmeaza:

daca se adreseaza asistentului social de bunavoie (si-a dat seama ca are o problema si ca asistentul social este cel care l-ar putea ajuta sa o rezolve),motivatia este de obicei crescuta;

daca a fost trimis la asistentul social de catre un alt specialist,motivatia poate fi de intensitate medie;

daca este obligat sa se adreseze asistentului social (in cazul celor din sistemul de probatiune),motivatia poate fi scazuta sau chiar sa lipseasca.

In functie de toate aceste elemente,nevoia si motivatia genereaza comportamentul clientului care,la randul lui,va influenta natura relatiei dintre asistentul social si client.

Totusi,oricare ar fi natura acestei relatii,clientul cere de la asistentul social:

o relatie bazata pe incredere si acceptare;

proceduri clare si bine stabilite;

sa fie informat asupra stadiului procesului;

sa fie implicat in luarea deciziilor pe intrega durata a procesului de asistenta sociala;

obtinerea de rezultate pozitive in procesul de asistenta sociala.

Evaluarea problemei in relatia de asistenta sociala

Definirea problemei nu se poate face instantaneu,ci reprezinta un proces in care fiecare problema este luata in considerare,atat in plan orizontal-in sensul ramificatiilor sale in prezent,cat si in plan vertical-in sensul cauzalitatii din trecut.

Conceptul de problema a unui client se schimba in timp,pe masura ce munca cu persoana asistata progreseaza.Pe masura ce problema initiala se rezolva,ea poate conduce la o alta problema,legata de cea initiala.Rareori, asistentul social are de rezolvat doar o singura problema a unui asistat. De obicei,are de-a face cu o constelatie de probleme,legate unele de altele.

Problema imediata este ceea ce il preocupa cel mai mult pe client,in legatura cu care el se vede nevoit sa solicite ajutor.

Problemele adiacente se refera la situatia care a cauzat si care tinde sa mentina problema imediata.

Probleme curente sunt acele probleme care trebuie rezolvate pentru a obtine o schimbare sau pentru a remedia o situatie.

Problemele formulate in relatia de ajutor nu vor putea sa acopere toata gama de dificultati intalnite de persoana asistata,dar gasirea unor solutii pentru acestea va conduce la cresterea capacitatii de rezolvare a unor probleme similare.

Pentru fiecare caz,asistentul social trebuie sa urmareasca:

evaluarea nevoilor persoanelor care solicita ajutor si stabilirea prioritatilor de interventie;

evaluarea resurselor disponibile;

evaluarea serviciilor din retea care pot raspunde nevoilor persoanei asistate;

dezvoltarea planului individualizat de interventie;

crearea legaturilor persoanei asistate cu serviciile selectate;

monitorizarea interventiei;

evaluarea rezultatelor interventiei atat pentru persoana asistata,cat si pentru serviciu.

In procesul de asistenta sociala,cei mai importanti pasi de urmat sunt:

1. Sesizarea - Asistentii sociali afla de potentiale persoane asistate din diferite surse si in functie de natura institutiei,acestia pot accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate indruma catre o alta institutie care o poate asista.
2. Evaluarea initiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor - cunoasterea si evaluarea nevoilor persoanelor care solicita asistenta,precum si stabilirea prioritatilor de interventie;
3. Elaborarea planului de interventie - identificarea resurselor individuale sau comunitare care pot fi utilizate,corelarea nevoilor cu: resursele,oferta serviciului in care lucreaza asistentul social si cu oferta de asistenta a celorlalte servicii din reteaua nationala si apoi stabilirea strategiei de interventie;
4. Implementarea planului de interventie - stabilirea legaturilor persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de interventie si alocarea resurselor identificate;
5. Monitorizarea - controlul modului in care sunt alocate resursele si efectele acestora asupra situatiei persoanei asistate;intrucat situatia persoanei se poate schimba in urma alocarii resurselor,implementarea planului de interventie trebuie monitorizata permanent cu scopul de a se cunoaste daca serviciile mai sunt corespunzatoare nevoilor si sa se faca modificarile cerute de evolutia cazului;
6. Evaluarea finala a cazului - evaluarea evolutiei cazului in urma implementarii planului de interventie; competentele dezvoltate si consolidate; acumularea de cunostinte si resurse.

Derularea logica in care sunt prezentate aceste repere de lucru face ca procesul de interventie sa para o actiune in etape succesive. In practica,insa, procesul este spiralat,cu frecvente reintoarceri la analiza cazului si a etapelor anterioare pentru clarificari sau adaptari in raport cu evolutia cazului.

1.Sesizarea

Asistentii sociali afla de potentiale persoane asistate din diferite surse:

l        membrii familiei,prietenii sau vecinii pot contacta institutia cu privire la ingrijorarea lor in legatura cu potentiala persoana asistata;

l        alti profesionisti din comunitate pot contacta institutia comunicand ingrijorarile lor referitoare la o persoana;

l        persoana asistata poate contacta direct institutia pentru a cere ajutor;

l        asistentul social se poate autosesiza asupra unei situatii de dificultate in care se poate afla o persoana;

l        institutia se poate autosesiza cu privire la existenta unei persoane care are nevoie de ajutor.

In functie de natura sau profilul institutiei,aceasta poate accepta persoana asistata pentru evaluare suplimentara sau o poate indruma catre o alta institutie care o poate asista.

Evaluarea si interventia sunt doua componente de baza ale procesului de asistenta sociala,iar hotarul dintre acestea doua este greu de stabilit,deoarece cunoasterea cazului nu se opreste la faza de evaluare,iar evaluarea trebuie astfel condusa incat sa nu agraveze starea clientului,ci sa o amelioreze.

2.Evaluarea initiala a nevoilor persoanelor care solicita ajutor

Evaluarea consta in aprecierea potentialului afectiv,intelectual si fizic de care dispune clientul. Aceste capacitati formeaza resursele interne ale clientului. Trebuie identificate si evaluate si resursele din reteaua sociala a clintului : relatia cu familia,cu vecinii,cu grupul de apartenenta,accesul la servicii si la forme de dezvoltare persoana si profesionala. Aceste retele sunt considerate primare,ofera sustinere,ajutor,chiar si resurse materiale si constituie mediul inedit al clientului,avand cea mai mare pondere in viata acestuia. Resursele externe - servicii,organizatii,institutii,asociatii - fac parte din mediul social al persoanei. In afara de acestea,trebuie evaluate resursele puse la dispozitia clientului de catre comunitate,intemeiate pe o anumita legislatie,pe resursele materiale si financiare.

Activitatea asistentului social este focalizata simultan asupra urmatoarelor actiuni:

l        Identificarea si analiza problemelor persoanelor care solicita asistenta si stabilirea aspectelor asupra carora trebuie sa intervina.

Pentru o evaluare corecta a nevoilor si resurselor,asistentul social trebuie sa inteleaga modul in care elementele contextului social,familial si individual afecteaza:

situatia persoanei asistate;

vointa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru imbunatatirea conditiilor de viata (nevoia de ajutor a persoanei asistate, modul in care persoana asistata sustine actiunea de colectare a datelor si de pregatire a documentelor necesare asistentei,etc.);

cadrul familial (relatiile dintre membrii familiei;compozitia familiei si relatia cu rudele;identitatea etnica,religioasa si valorile asociate;situatiile in care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul in care au fost folosite resursele;distributia rolurilor si a puterii in familie,etc.);

gradul de integrare a persoanei asistate in comunitate (sentimentul de apartenenta la alte grupuri;responsabilitatile asumate in cadrul comunitatii;modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a raspunde nevoilor personale sau familiale,etc.);

aspectele de natura emotionala (tendinta de a se retrage si de a se izola de ceilalti;inclinatia spre stari cum ar fi tristete,furie,teama,rusine,etc.);

aspectele de natura intelectuala (idei si cunostinte folosite pentru intelegerea propriei persoane,a problemelor lor si ale celorlalti;abilitatea de a interpreta propria experienta;modalitatea de folosire a informatiilor si cunostintelor pentru a lua decizii,etc.);

locul de munca (relatia cu colegii,perceptia asupra muncii,etc.);

aspectele economice (achizitionarea resurselor si capacitatea de a administra si aloca banii necesari platiti bunurilor si serviciilor,etc.);

aspectele fiziologice (starea de sanatate,nutritia);

aspectele juridice (drepturile si responsabilitatile care ii revin in calitate de cetatean,etc.).

In baza acestei intelegeri,asistentul social va putea stabili care sunt elementele situatiei asupra carora se va focaliza pe parcursul interventiei,fie ca resurse pe care sa le utilizeze,fie ca aspecte care trebuie imbunatatite.Pentru claritatea actiunilor care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute in vedere in planul de interventie,asistentul social intocmeste lista de nevoi,in ordinea prioritatii acestora.

Lista cu nevoi este importanta mai ales atunci cand persoanele asistate sunt dependente de asistenta combinata a serviciilor de asistenta sociala si medicala sau cand interventia se bazeaza pe lucrul in echipa multidisciplinara;in aceste situatii,lista care include nevoile persoanei asistate ajuta la clarificarea responsabilitatilor specialistilor implicati si la continuitatea actiunilor,evitandu-se suprapunerea serviciilor sau actiunilor specialistilor.

In evaluarea nevoilor,asistentul social trebuie sa inteleaga faptul ca,dincolo de trebuintele materiale si sociale primare,spectrul nevoilor umane difera de la o persoana la alta;asistentul social nu trebuie sa ia propriile sale nevoi drept etalon pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.

Exista situatii de criza in care asistentul social trebuie sa actioneze urgent. Intr-o astfel de situatie,asistentul social nu mai are timpul necesar colectarii datelor; el trebuie sa actioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu functioneaza in situatia data si ce ar trebui facut.Dupa o prima interventie in situatie de urgenta,asistentul social trebuie sa colecteze datele necesare pentru verificarea validitatii primei ipoteze si pentru identificarea resurselor disponibile.Greseala in practica poate aparea atunci cand asistentul social nu isi schimba prima ipoteza chiar si atunci cand apar informatii noi si continua sa actioneze in baza primei ipoteze formulate.

3.Elaborarea planului de interventie

l        Identificarea resurselor individuale si comunitare care ar putea fi folosite pentru a raspunde nevoilor.

Dupa identificarea resurselor necesare pentru solutionarea problemei,asistentul social impreuna cu persoana asistata trebuie sa gaseasca resursele care pot fi folosite dintre cele disponibile.

Sistemul de resurse nu este legat numai de fondurile financiare,ci trebuie considerate si alte forme de resurse cum ar fi suportul social sau retelele familiale sau comunitare.

In evaluarea resurselor care ar putea fi utilizate trebuie sa se aiba in vedere:

disponibilitatea resurselor - daca resursele sunt prezente in cantitate suficienta pentru toti cei care au nevoie de ele;

distributia resurselor in mediul urban si rural,precum si accesul la resurse al celor care au nevoie de ele. Trebuie sa se tina seama de faptul ca oamenii care au nevoie de resurse si servicii sunt de obicei prea saraci pentru a acoperi cheltuielile de deplasare sau din cauza problemelor medicale nu pot sa se deplaseze pe distante lungi;

accesibilitatea resurselor - daca persoanele aflate in nevoie nu stiu de existenta resurselor,acestea nu pot fi accesibile pentru ei.

In evaluarea resurselor,asistentul social trebuie sa acorde atentie si resurselor personale de care dispune persoana pe care o asista. In aceasta evaluare,asistentul social trebuie sa se focalizeze mai mult pe ceea ce persoana poate face si ceea ce doreste sa faca,decat pe ceea ce nu poate sau nu va face.

l        Identificarea obiectivelor si a actiunilor care urmeaza sa fie realizate.

Asistentul social impreuna cu persoana asistata trebuie sa transforme nevoile in obiective ale interventiei.Obiectivele stabilite trebuie sa fie atat specifice si relevante pentru problemele persoanei asistate,cat si realizabile in raport cu:

resursele disponibile;

rezistenta sau obstacolele care pot fi intalnite.

In stabilirea obiectivelor,asistentul social trebuie sa cunoasca si sa se bazeze pe prioritatile interventiei.In multe cazuri,asistentul social si persoana asistata vad situatia si obiectivele urmarite in mod diferit; asistentul social trebuie sa stie care sunt scopurile pe care si le propune si le doreste persoana asistata si care sunt scopurile care se impun in situatia data.

In enuntarea obiectivelor,trebuie evitata confundarea lor cu metode, actiuni sau activitati.Acestea descriu modul in care se indeplinesc obiectivele. Obiectivele sunt un punct final sau jaloane spre un punct final,in timp ce metodele sunt drumul pe care se ajunge acolo.

O conditie pe care trebuie sa o indeplineasca obiectivele este sa fie SMART:

S - Simple - enuntul nu trebuie sa contina conjunctia"si";

M - Masurabile - trebuie sa poata fi evaluate cantitativ;

A - sa poata fi Atinse;

R - Realiste;

T - limitate in Timp.

l        Formularea unui plan realist si relevant de interventie pentru atingerea obiectivelor.

Planificarea este puntea de legatura intre evaluare si interventie.In planificarea interventiei este detaliat cursul actiunilor,sunt specificate responsabilitatile partilor implicate si timpul necesar pentru realizarea fiecarei actiuni.

Un aspect important in planificare este cunoasterea serviciilor din retea si respectarea rolului si a responsabilitatilor specialistilor din alte servicii pentru actiunile planificate,precum si respectarea atributiilor si responsabilitatilor managerului de caz in cadrul serviciului.

Factorii de baza ai planificarii interventiei sunt:

stabilirea obiectivelor;

identificarea a ceea ce trebuie schimbat pentru atingerea obiectivelor;

stabilirea activitatilor pe care partile implicate urmeaza sa le realizeze;

stabilirea procedurilor de lucru;

stabilirea timpului de lucru.

4.Implementarea planului de interventie

Interventia este partea cea mai vizibila a procesului de asistenta. Un plan de interventie nu are nici o valoare daca nu exista o intelegere clara asupra modului in care va fi implementat.In aceasta faza se stabilesc legaturile persoanei asistate cu serviciile stabilite in planul de interventie si alocarea resurselor necesare.

5.Monitorizarea se refera la inregistrarea continua a ceea ce se intampla pe parcursul desfasurarii actiunilor.In functie de efectul interventiei asupra cotextului de viata al persoanei asistate,asistentul social va decide daca va continua,modifica sau opri actiunile prevazute in planul de interventie. Monitorizarea este diferita de evaluare prin faptul ca este realizata atunci cand actiunile sunt desfasurate,pe cand evaluarea are loc la sfarsitul interventiei,cand asistentul social priveste in urma la ceea ce s-a realizat.

Atunci cand este posibil,asistentul social trebuie sa comunice persoanei asistate rezultatele monitorizarii.Cand persoana asistata are capacitatea de a identifica schimbarile care se produc,comunicarea rezultatelor monitorizarii ii va oferi incredere in realizarea actiunilor viitoare.

l        Evaluarea finala a cazului si importanta acesteia pentru evaluarea serviciului

Serviciile de asistenta sociala trebuie sa-si dovedeasca eficienta in asistenta persoanelor aflate in nevoie. De asemenea,asistentul social trebuie sa fie preocupat de performanta metodelor folosite in rezolvarea cazului si de cunoasterea schimbarilor necesare pentru imbunatatirea calitatii serviciului.

Cele mai importante aspecte cuprinse in evaluarea eficientei unui serviciu sunt: numarul de ore alocat unui caz,numarul de ore efectuate de catre voluntari,tipul de specialisti implicati,numarul si natura resurselor folosite, numarul de persoane care sunt pe lista de asteptare a serviciului,numarul de cazuri noi,numarul cazurilor care au revenit la serviciu,numarul beneficiarilor, gradul de multumire al persoanelor asistate fata de serviciu,timpul alocat fiecarui caz,costul deplasarilor asistentilor sociali,timpul petrecut de catre asistentii sociali pentru rezolvarea activitatilor.

Este important de mentionat faptul ca,in practica,aceasta structura de baza trebuie adaptata caracteristicilor fiecarei persoane asistate,iar aspectele prezentate pe larg in cadrul fiecarei etape de lucru trebuie transformate in tehnici si proceduri de lucru specifice asistentei sociale,care sunt cerute de problematica abordata si de caracteristicile persoanelor asistate.