Rezistenta

Rezistenta

Zatiorski arata ca rezistenta este „capacitatea de a efectua timp îndelungat o activitate oarecare, fara a reduce eficacitatea ei”;

D. Harre: „capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare un timp mai îndelungat”;

N. G. Ozolin „capacitatea de a face fata oboselii”;

A. Demeter „mentinerea capacitatii de lucru în timpul unor eforturi de lunga durata, prin învingerea fenomenului de oboseala si printr-un tempo ridicat al restabilirii organismului dupa o activitate obositoare”;

C. Florescu si colaboratorii: „timpul limita în cursul caruia poate fi continuat un efort de o anumita intensitate”.

Factorii care determina rezistenta:

- durata efortului;

- eficacitatea actiunii motrice;

- refacerea organismului dupa efort.

Factori de conditionare

1.          Posibilitatile sistemelor cardiovascular, respirator, muscular si ale celorlalte functii ale organismului care sustin efortul;

2.          Calitate metabolismului si a resurselor energetice;

3.          Nivelul la care sistemul nervos central realizeaza coordonarea activitatii aparatului locomotor si a functiilor vegetative, a actiunii musculaturii antagoniste si agoniste, alternanta în contractie a fibrelor musculare, coordonarea respiratiei cu circulatia;

4.          Calitatea proceselor volitive cu ajutorul carora se poate sustine sau relua un efort sau dimpotriva, abandonarea efectuarii efortului;

5.          Relatia dintre pauza si efort în cadrul ramurilor si probelor sportive care se desfasoara cu alternarea intensitatii efortului.

capacitatea sistemelor

- cardiovascular;

- respirator;

- musculo-osteo-articular

tipul fibrelor musculare implicate în activitate:

- fibrele albe → viteza

- fibrele rosii (90 %) → absorbtia maxima de oxigen (slow twitch);

parametrii cardiovasculari:

- minut-volumul cardiac;

- elasticitatea vasculara;

- reglarea periferica la nivelul capilarelor;

procesele nervoase fundamentale:

- excitatia

- inhibitia;

resursele energetice ale organismului, calitatea metabolismului;

- fosfatii macroergici,

- glicogenul,

- trigliceridele.

Coordonarea:

- aparat locomotor / functii vegetative;

- muschii antagonisti / agonisti;

- alternanta în contractie a fibrelor musculare;

- respiratiei cu circulatia;

- calitatea proceselor volitive;

- relatia pauza / efort.

Oboseala - Principalul factor limitativ

- oboseala - scaderea temporara a capacitatii de lucru a organismului, prin cresterea dificultatilor sau prin imposibilitatea de a continua efortul dat cu aceiasi intensitate, în acelasi ritm, cu aceiasi amplitudine, precizie si randament.

Oboseala este cauzata de:

slaba adaptare la efort a organismului

diminuare a activitatii centrilor nervosi superiori care coordoneaza capacitatea de lucru a muschilor si în special a functiilor circulatorii si respiratorii.

oboseala este factorul hotarâtor de adaptare a organismului la efort si de dezvoltare a rezistentei pentru ca dupa cum arata V. S. Farfel „numai efortul efectuat pâna la oboseala si încercarile de a o învinge pot grabi procesul de dezvoltare a rezistentei”.

Forme de manifestare

Rezistenta aeroba - acoperirea consumului energetic se obtine din arderile realizate în prezenta oxigenului din muschi, chiar în timpul miscarii.

Rezistenta anaeroba - capacitatea organismului de a efectua eforturi cu intensitati mari, în care se acumuleaza „o datorie de oxigen” la nivelul muschiului, asigurarea substantelor energetice necesare nu se mai face prin oxidare (cu prezenta oxigenului), ci prin glicoza (degradarea anaeroba a glucozei). Ea este caracteristica eforturilor cu intensitati mari, cu durata de circa 1 minut (A. Demeter) sau 1-3 minute (M. Georgescu).

Rezistenta generala - capacitatea omului de a presta un efort fizic prelungit cu participarea a peste 2/3 din masa musculara. Ea angreneaza intens în efort functiile vitale, iar cheltuielile energetice sunt foarte mari (alergarea de durata, înot, jocuri sportive).

Rezistenta speciala - capacitatea organismului de a presta un efort îndelungat, cu o intensitate medie, pe baza activitatii unor grupe si lanturi musculare specializate în efortul dat.

Rezistenta în regim de viteza - capacitatea omului de a efectua un efort de durata a carui intensitate este relativ crescuta

Rezistenta în regim de forta - capacitatea de a realiza un efort prelungit, cu purtarea, deplasarea, împingerea, tractiunea unor greutati.

Rezistenta în regim de îndemânare - capacitatea individului de a depune un efort prelungit, în care actele motrice sunt complexe.

Dupa natura eforturilor si conditiilor externe în care se desfasoara eforturile:

rezistenta neuropsihica (capacitatea de a efectua timp îndelungat activitati care solicita intens intelectul); 

rezistenta senzoriala (capacitatea de a efectua sarcini prelungite în care se solicita intens organele de simt);

rezistenta emotionala (capacitatea de activitate prelungita în conditii de stres emotional deosebit);

rezistenta la temperaturi scazute sau crescute (capacitatea de a presta eforturi la valori ale temperaturii de 30–35˚  sau minus 15–0˚C);

rezistenta la altitudine (capacitatea organismului de a presta eforturi prelungite în conditii de scadere a concentratiei de oxigen în atmosfera).

Procedee metodice pentru dezvoltare / educare

a)          Metode bazate pe variatia volumului

1.            Metoda eforturilor uniforme – continue;

2.            Metoda eforturilor repetate.

b)          Metode bazate pe variatia intensitatii

1.            Metoda eforturilor variabile;

2.            Metoda eforturilor progresive.

c) Metode bazate pe variatia volumului si a intensitatii

1.            Metoda antrenamentelor pe intervale.

a.1. Metoda eforturilor uniforme este specifica dezvoltarii rezistentei generale, a capacitatii de efort aerob. Metoda se caracterizeaza prin uniformitatea intensitatii efortului, prin continuitatea si durata acestuia. Elementul de progres îl constituie cresterea duratei efortului cu mentinerea uniformitatii intensitatii.

a.2. Metoda eforturilor repetate are ca efect principal dezvoltarea rezistentei generale, a capacitatii aerobe. Ea consta din repetarea relativ standard a aceluiasi efort, parcurgerea repetata a unei anumite distante cu aceeasi viteza de deplasare.

b.1. Metoda eforturilor variabile se bazeaza pe modificarea vitezei de parcurgere a unor portiuni în cadrul alergarilor de durata. Se foloseste o gama de intensitati în cadrul aceleiasi lectii, fapt care determina solicitari variabile ale functiilor organismului si are ca urmare o adaptare multilaterala la eforturi.

b.2. Metoda eforturilor progresive se refera la repetarea succesiva a unor eforturi a caror intensitate creste mereu si se bazeaza în exclusivitate pe variatia în sens progresiv a intensitatii efortului. Metoda contribuie la dezvoltarea rezistentei specifice eforturilor de intensitate maximala.

c.1. Metoda antrenamentului pe intervale, cu intervale sau fractionat reprezinta o metoda de baza pentru dezvoltarea rezistentei si reprezinta, prin excelenta, o metoda de dezvoltare a capacitatii de efort aerob, o metoda de dezvoltare a posibilitatii aparatului cardio vascular de a transporta o cantitate cât mai mare de oxigen.

Elementul de progresie principal îl constituie cresterea numarului de repetari a efortului cu revenirea frecventei cardiace la 120‑130 batai în 90 secunde.

Caracteristica principala a metodei o constituie faptul ca pauza (intervalul) este incompleta, organismul nu este restabilit complet efortul reluându-se în faza de supracompensare, organismului lucrând în datorie de oxigen. Stimularea optima a sistemului cardio-vascular se produce în timpul intervalului de odihna, când volumul de sânge pompat de inima la o pulsatie este maxim.

Ca efecte pozitive ale antrenamentului pe intervale pot fi mentionate urmatoarele:

- permite adoptarea unui program mai precis, mai stiintific pentru dezvoltarea cu precadere a rezistentei, indiferent de mijloacele folosite;

- înlatura monotonia unor actiuni motrice de durata, elevii fiind constientizati si devenind activi în determinarea frecventei cardiace, în adaptarea duratei si intensitatii efortului la cerintele precise;

- se poate folosi pe orice teren, fara amenajari speciale;

- îmbunatateste vizibil si repede functia cardio-vasculara favorizând marirea capacitatii de refacere a organismului dupa efort;

- dezvolta rezistenta psihica împotriva oboselii si mareste puterea de concentrare si vointa.

Reguli de baza pentru dezvoltarea rezistentei:

1.          Continuitatea

2.          Variatia volumului efortului

3.          Cresterea continua a duratei activitatii sau a distantei

4.          Aprecierea continua a progreselor

Bazele fiziologice si biochimice ale rezistentei

Consumul maxim de oxigen - parametrul fiziologic principal al capacitatii de efort în probele de rezistenta aeroba . Depinde de doua categorii de factori:

1.          factori dimensionali – marimea organelor care compun sistemul de captare si transport al oxigenului, reprezentati de:

dimensiunile plamânilor (reflectate de capacitatea vitala, capacitatea pulmonara totala si capacitatea reziduala functionala);

- dimensiunile sistemului cardio-vascular (volumul sanguin total, hemoglobina totala si procentuala, volumul cardiac).

2.          capacitatile functionale reprezentate prin:

debitul ventilator maxim sau capacitatea respiratorie maxima;

volumul expirator maxim pe secunda;

- debitul cardiac;

- debitul sistolic;

- oxigen puls maxim.