APRECIEREA STARII DE INGRASARE SI STABILIREA CALITATII ANIMALELOR DE MACELARIE

APRECIEREA STARII DE INGRASARE SI STABILIREA CALITATII ANIMALELOR DE MACELARIE

APRECIEREA STARII DE INGRASARE SI STABILIREA CALITATII LA TAURINE

In mod curent, se intalneste un control al productiei globale de carne, realizat in scopuri economice si un control individual al productiei de carne, efectuat in scopul ameliorarii efectivelor in aceasta directie.

CONTROLUL GLOBAL

Controlul ingrasarii se face prin cantariri de control, pe baza carora se efectueaza urmatorii parametrii:

a) Aprecierea sporului total si a sporului mediu zilnic

Pentru stabilirea sporului total, respectiv a sporului mediu zilnic, se

folosesc urmatoarele relatii :

Vat = Mf-Mi Vat = Viteza absoluta totala, sau sporul total

Mf = masa finala

Mi = masa initiala

Exemplu:

Mf = 400 kg, Mi = 150 kg, Vat (sporul total) = 400-150 = 250 kg

Pentru a stabili sporul mediu zilnic (viteza medie zilnica) se raporteaza sporul total la timpul in care s-a realizat.

Exemplu:

400-150 250

Smz = ------------ = ------- = 1000 g

250 250

Rezulta ca sporul total de 250 kg s-a realizat cu un spor mediu zilnic de 1000 g, pe o durata de 250 zile.

b) Aprecierea capacitatii de valorificare a hranei

Se obtine raportand cantitatea totala de furaje la sporul realizat pe tot parcursul ingrasarii, sau pe o perioada mai redusa. Ea se exprima prin consumul specific (U.N. si P.D./kg spor). Calculand acest indice, se pot face unele aprecieri privind optimizarea structurii ratiilor, durata optima de ingasare precum si calitatea materialului supus ingrasarii.

c) Aprecierea starii de ingrasare prin barimetrie

Stabilirea masei corporale se poate face direct prin catarire sau indirect, prin barimetrie, folosind masuratori corporale, aplicate in urmatoarele relatii:

G = C² x l x 87,5 in care G = greutatea in viu a animalului;

C = perimetrul thoracic;

l = lungimea trunchiului;

G = C³ x 80 Coeficienti = 80 pentru vaci;

90 pentru manzati;

loo pentru vitei;

c x d d = distanta intre punctul spetei si baza cozii;

G = ------------ x 2 c = perimetrul toracic;

100

d) Aprecierea libera a starii de ingrasare (metoda subiectiva) Se refera la stabilirea gradului de rotunjire a formelor corporale, a imbracarii cu musculatura si acoperire cu tesut adipos a proeminentelor osoase, a gradului de dezvoltare a adancimilor si largimilor.

Animalele slabe au un aspect colturos, gat subtire, spinare taioasa, piept stramt, musculatura slab dezvoltata, deserturi largi, par mare, zburlit, rar.

Animalele grase prezinta forme corporale rotunjite, gat scurt, gusa, spinare larga, musculatura bine dezvoltata, piele detasabila, elastica, acoperita cu par scurt, lucios.

e) Aprecierea maniamentelor ca depozite de tesut adipos subcutan localizate in anumite puncte sau zone de pe suprafata corpului, legate de starea de ingrasare.

Maniamentele constituie unul dintre principalele criterii ajutatoarea in stabilirea calitatii bovinelor destinate taierii si apreciate in viu.

Legate de procesul depunerii de grasime in diferite regiuni corporale, maniamentele sunt folosite drept criteriu de apreciere a starii de ingrasare, in mod deosebit la taurine.

Aparitia maniamentelor are loc de la trenul posterior spre cel anterior, concomitent cu avansarea ingrasarii, astfel: pliul iei (perdeaua), pliul cozii, ultima coasta, maniamentul premamar la vaci si prescrotal la masculi (in stare incipienta de ingrasare), maniamentul salelor, al soldului, punctul fesei, capul pieptului (apare intr-o stare medie de ingrasare), maniamentul pre si post scapular, baza urechii si gusa, care sunt prezente la animalele grase iar cordonul, salba si cerbicea la animalele foarte grase.

APRECIEREA STÃRII DE INGRÃSARE LA SUINE

Aprecierea pe animalul viu se refera la o serie de determinari privind:

-consumul mediu de hrana in perioada de control;

-sporul mediu zilnic;

-capacitatea de valorificare a furajelor, exprimata prin consumul de hrana/kg spor (U.N., P.B.D. /kg spor);

-precocitatea exprimata prin numarul de zile necesare pentru realizarea masei corporale de 90, respectiv 110 kg;

-grosimea stratului de grasime pe spinare;

In Romania pentru determinarea grosimii stratului de grasime se folosesc doua metode:

Metoda "live probing" - se bazeaza pe diferenta de consistenta a tesuturilor. Metoda se bazeaza pe efectuarea unor incizii in piele, prin care se introduce un stilet gradat, citindu-se grosimea stratului de slanina. Determinarea grosimii stratului de slanina se face in trei puncte, respectiv greaban, ultima coasta si crupa, la 4-6 cm de linia mediana a spinarii, iar grosimea medie este egala cu media celor trei determinari.

a+b+c

Grosimea medie = ----- ----- ----

Metoda prin ultrasunete - stabilita de Dumond. Fascicolul de ultrasunete este reflectat atunci cand ajunge la zona de contact intre tesutul adipos subcutan si cel muscular. Pe cele trei puncte, pe care urmeaza sa se faca determinarea, se aplica un strat subtie de ulei, apoi se fixeaza capul palpator (traducator), iar pe ecran se citeste direct grosimea stratului de slanina.

APRECIEREA CALITÃTII ANIMALELOR DUPÃ SACRIFICARE LA TAURINE

Aprecierea calitatii animalelor dupa sacrificare se face pe baza randamentului la sacrificare (masa carcasei raportata la masa animalului viu) si a indicelul de seu (cantitatea de seu de la rinichi, de pe intestine si scrotum), raportate la greutatea animalului viu. Valorile medii ale randamentului la sacrificare difera dupa varsta si categoriile de calitate:

Aprecierea calitatii animalelor dupa sacrificare (aprecierea de abator) se face prin metode obiective si subiective.

Metode obiective

1. Randamentul la sacrificare

Se face pe baza relatiei :

m m = masa carcasei

R% = ----- ----- ------ x 100 M = masa animalului viu

M-m.c.r. inainte de sacrificare

m.c.r =masa continutului rumenal

Masa continutului rumenal se ia in considerare pentru aprecieri mai exacte, cum ar fi sacrificarile experimentale. La conditii uniforme de sacrificare aceasta poate fi neglijata. Randamentul la sacrificare prezinta o determinare genetica medie (h² = 0,45-0,50).

2. Suprafata ochiului de muschi (muschiul lung dorsal). Se stabileste prin planimetrarea hartiei pe care s-a imprimat conturul sectiunii acestuia, intre vertebrele a 8-a si a 9-a toracica. Aceasta insusire poate fi determinata si pe animalul viu, cu ajutorul aparatului cu ultrasunete Este o insusire puternic influentata genetic (h²= 0,7).

3. Sporul zilnic net se determina cu ajutorul formulei:

m m = masa carcasei

S.z.n. = --------    t = varsta animalului in zile

t

Se pot obtine date privind viteza de crestere a masei corporale, raportand masa finala a produsului finit la varsta animalului.

4. Consumul pe unitatea de produs finit se exprima prin consumul de U.N. si P.d./kg carcasa si exprima economicitatea procesului de ingrasare.

5. Marimea si conformatia carcasei sunt redate de o serie de masuratori ale carcasei, cum sunt:

-lungimea mare si oblica a carcasei;

-lungimea mare si mica a pulpei;

-lungimea pistoletului (sfertul posterior), adancimea mare si mica a toracelui;

-perimetrul pulpei.

Aprecierile care se fac se refera la:

-compozitia anatomica a carcasei redata de proportia segmentelor cu carne de calitate superioara (muschiuletul, antricotul, vrabioara si pulpa)

-raportul carne-oase (kg carne/kg oase) care reprezinta valori cuprinse intre 5,5-8,3/1;

-raportul carne-grasime, (kg carne/kg seu), cu valori cuprinse intre 15-20/1;

-compozitia chimica a carnii - cu influente directe asupra valorii ei alimentare.

Metode subiective se refera la:

-aspectul general al carcasei - se apreciaza prin punctare, luandu-se in considerare imbracarea cu carne a carcasei, prezenta seului, calitatea carnii, etc.;

-culoarea carnii - variaza de la alb sidefiu la rosu visiniu si se apreciaza prin punctare in scara 1-3;

-marmorarea - rezulta din depunerea de grasime intre grupele de muschi, apreciindu-se prin punctare in scara 1-5;

-consistenta carnii - se apreciaza prin rezistenta ce o opune la presare cu degetul. Se apreciaza cu calificative; dura, tare, mijlocie, slaba, flasca. Se mai fac observatii privind gradul de umectare a unei sectiuni proaspete facuta dupa racirea carcasei, apreciata cu note pe scare 1-4;

-fibrilagiul carnii, dat de marimea gradulatiilor fibrelor musculare in sectiune transversala. Se noteaza cu note de la 1 la 3 (grosolan, mijlociu si fin).

-insusirile gustative ca fragezimea si suculenta se apreciaza dupa fierberea carnii, de catre degustatori experimentati.

In analizele de laborator se apreciaza urmatoarele elemente din carne: substanta uscata, grasimea, proteina, cenusa, culoarea, apa de legatura, capacitatea de retinere a apei.

Culoarea preferata este deschisa, roz (carnea cea mai solicitata pentru export).

Apa de legatura si capacitatea de retinere a apei ne dau relatii despre pretabilitatra carnii pentru preparate din carne.

In tarile din vestul Europei s-au elaborat cataloage speciale de apreciere a animalelor ingrasate si a carcaselor, in vederea stabilirii pretului carnii diferentiat dupa calitate, pentru a incuraja producatorul, dar si beneficiarul si consumatorul, care are pretentii diferentiate. (Sistemul EUROP)

APRECIEREA CALITÃTII ANIMALELOR DUPÃ SACRIFICARE LA SUINE

Aceasta categorie de aprecieri se poate face in conditii de productie pe loturile de animale trimise la sacrificare in abatoare sau cu ocazia sacrificarilor la varsta de 1823 zile a unui descendent (vierusi castrati sau scrofita) aflati in testare.

1. Randamentul la sacrificare se stabileste la 12-24 ore dupa racirea carcasei. In randament intra: masa corpului fara sange, par, organe interne si limba. Randamentul variaza in functie de rasa, de masa vie, de consistenta carnii si grasimii precum si de modul si specificul alimentatiei.

2. Masa si marimea carcasei reprezinta unul dintre indicatorii de baza. Dupa 24 de ore de la sacrificare se fac urmatoarele masuratori si determinari:

masa celor doua jumatati de carcasa;

lungimea mare a carcasei;

lungimea mica a carcasei;

largimea externa si interna a carcasei;

lungimea jambonului;

numarul coastelor si al vertebrelor;

lungimea membrului posterior;

perimetrul fluierului.

3. Determinarea grosimii stratului de slanina se face pe linia dorsala in locul cu cea mai mare grosime, considerat la greaban (a) sau pe spinare (b) si in locul cu cea mai mica grosime aflat in 3 puncte situate in regiunea salelor, la nivelul muschilor gluteus (xyz). Grosimea medie se calculeaza pe baza masuratorilor efectuate, dupa relatia:

x+y+z

a+b+---------

3

G = ----- ----- ------------

3

4. Determinarea grosimii stratului de slanina pe linia abdominala se masoara in 3 puncte: la nivelul apendicelui xifoidian al sternului (A), la nivelul ombilicului (B) si la nivelul flancului (C). Grosimea medie va fi data de relatia:

A+B+C

G = ----- ----- -------

5. Determinarea grosimii stratului de slanina la nivelul ultimei coaste

6. Determinarea suprafetei ochiului de muschi, care se poate face prin planimetrarea imaginii ochiului de muschi la nivelul ultimei coaste, imprimata in prealabil pe hartie de calc.

Aprecierea calitatii carnii si a grasimii

Se face pe baza urmatoarelor insusiri: culoare, aspect, miros, gust, fragezime, consistenta, suculenta, savoare, capacitatea de absorbtia a apei, calitatea si consistenta grasimii.

In functie de insusirile mentionate, carnea poate fi clasificata in urmatoarele categorii:

-carne de calitatea I-a provenita de la femele tinere din rasele de carne si de la masculii castrati in stare buna de ingasare. Are culoarea roz-pal, este marmorata, cu bobul de carne fin, cu slanina si osanza consistente si de culoare alba.

-carne de calitatea a II-a provine de la porcii tineri (scroafe dupa prima fatare si masculi castrati) in stare buna de ingrasare; culoarea este roz, cu o buna consistenta, cu bobul de carne mai putin fin, cantitatea de grasime potrivita.

-carne de calitatea a III-a se obtine de la porcii batrani, slabi intretinuti, nereconditionati pentru sacrificare, precum si de la scroafele si vierii reformati. Culoarea carnii este rosu inchis, de consistenta tare, cu bobul mare si aspru. Mirosul este patrunzator, mai putin placut. Carnea acestor animale se preteaza mai bine pentru prelucrare in industria alimentara.

Sistemul EUROP de apreciere si plata a carcaselor

In tarile nou aderate, U.E. aplica si implementeaza sistemul EUROP de apreciere si plata a carnii de porc, sistem bazat in special pe procentul de carne macra din greutatea totala a carcasei.

Sistemul EUROP reprezinta un sistem de clasificare a carcaselor, in care se incadreaza si cele de porc, pe baza procentului de carne macra (tesut muscular) din greutatea totala a carcasei, determinat prin metode standardizate aprobate in fiecare tara. Sunt 6 trepte de apreciere, dupa cum urmeaza:

S = peste 60 % carne macra din greutatea carcasei;

E = 55 % carne macra;

U = 50-55 % carne macra;

R = 45-50 % carne macra;

O = 40-45 % carne macra;

P = sub 40 % carne macra;

In baza schemei de clasificare, se realizeaza "grila de preturi", plecand de la un nivel de referinta, aplicat mediei calitatii carcaselor si aplicandu-se bonificatii peste medie si penalizari la carcasele sub medie. Carcasele de calitate S si E, adica cu peste 55 % carne macra se obtin de la porcii proveniti din material biologic modelat genetic

APRECIEREA CALITÃTII ANIMALELOR DUPÃ SACRIFICARE LA OVINE

Aprecierea gradului de ingrasare dupa sacrificare la ovine, comporta examinarea unui complex de insusiri, acordandu-se note sau calificative. Se folosesc diferite aprecieri si notatii, cea mai des utilizata fiind metoda ZORN, pe baza caruia se examineaza:

-dezvoltarea partilor bogate in musculatura, pentru spata si cotlet impreuna iar pentru jigou separat; se acorda 1-15 puncte;

-distributia grasimii in carcasa sub raportul repartitiei si grosimii; se acorda 1-15 puncte.

-calitatea carnii apreciata prin prisma consistentei (apreciere efectuata pe sectiunea muschiului prin presare cu degetul mare), fibrilajul (marimea sectiunii fibrelor musculare) si culorii (foarte apreciata = roz, apreciata = rosu degradat, putin apreciata = rosu intens), fiecare insusire notandu-se cu puncte de la 1 la 8.

-calitatea grasimii din punct de vedere al consistentei (apreciata pe baza rezistentei la presare si intensitatea de revenire la forma initiala) si a culorii (in ordinea preferintei: alb mat-sticlos, alb-galbui, brun-galbui), acordandu-se puncte de la 1 la 8 pentru fiecare insusire;

-raportul carne-grasime se cauta sa fie cat mai optim si in concordanta cu cerintele beneficiarului. Se apreciaza in scara 1-15.

Totalizand punctajul acordat pentru toate insusirile se face o ierarhizare a carcaselor, aceasta apreciere completandu-se cu ate aprecieri subiective, cum sunt: aroma, suculenta, fragezimea, mirosul.

Pe baza acestor insusiri exista pe plan mondial diferite sisteme de clasificare a carcaselor. Cel mai folosit este sistemul englez, dupa care carcasele se impart in trei clase de calitate:

-clasa I-a cuprinde carcase compacte, bine conformate, lungi, largi si adanci, cu musculatura bine dezvoltata si evident acoperita de un strat moderat de grasime; sunt caracteristice pentru tineretul raselor de carne, de carne-lana sau a metisilor acestora cu rasele noastre autohtone, sacrificate la varta de 5-6 luni;

-clasa a II-a incadreaza carcase cu adancimi mai reduse, mai putin compacte, cu exces de grasime sau nefinisate complet ;

-clasa a III-a cuprinde carcasele care nu se incadreaza in primele doua clase;

In afara aprecierilor subiective enumerate, se fac si unele aprecieri obiective, referitoare la masa carcasei calde si reci (refrigerate 12-24 ore in camere frigorifice), apreciata prin cantarire, randament la sacrificare, reprezentat de raportul procentual intre masa carcasei si cea a animalului viu. Randamentul la sacrificare este un indice de selectie si mai putin un indicator economic.

Randamentul tineretului raselor de carne este mai mare, fiind cuprins intre 55-65%.

Alt criteriu pentru apreciere consta in stabilirea dimensiunilor carcasei. Acestea sunt:

lungimea carcasei;

largime carcasei la jigoului;

largimea toracelui (masurat la arcuirea ultimelor coaste);

adancime toracelui;

adancimea bazinului;

lungimea jigoului;

perimetrul jigoului;

suprafata ochiului de muschi (longissimus dorsi) masurat pe sectiunea efectuata in dreptul ultimei coaste;

grosimea stratului de seu periferic la nivelul vertebrelor 5-6 dorsale si lombare

si uniformitatea acestuia.

Pe baza masuratorilor efectuate, pentru exprimarea formatului carcasei si a gradului de dezvoltare se stabilesc indicii de conformatie.

Valorile obtinute in urma aprecierilor obiective precum si a indicilor de conformatie ai carcasei difera in raport cu varsta, rasa, sexul si gradul de ingrasare.

CONTROLUL CANTITATIV AL PRODUCTIEI DE LAPTE

Scopul controlului: masurarea si inregistrarea cantitatii de lapte, obtinuta de la un individ (sau lot) pe luna sau pe lactatie.

Acest control este obligatoriu pentru toate unitatile si serveste la stabilirea productiei de lapte, totale sau medii zilnice, lunare sau anuale (pe lactatie).

Se foloseste pentru estimarea productiei medii pe cap de vaca (indicator al valorii productive a materialului controlat), pentru urmarirea efectului aplicarii unor tehnologii de crestere si furajare, la aprecierea nivelului productiv si a uniformitatii productiei, precum si la aprecierea nivelului productiv si a uniformitatii productiei, precum si la contabilizarea productiei.

Evidenta productiei de lapte se tine zilnic, pe norme, calculandu-se productiile medii zilnice, lunare si anuale.

Controlul cantitativ al productiei de lapte se efectueaza prin cantarire sau cu ajutorul vasului flotor.

Controlul cantitativ al productiei de lapte, consta in determinarea productiei globale (control global) sau individual de lapte (control individual) si exprimarea ei gravimetric (kg.) sau volumetric (litri).

1.Controlul global al productiei de lapte

Controlul global al productiei de lapte consta in masurarea si inregistrarea cantitatii de lapte provenita de la un lot, un grajd sau o ferma, de la fiecare mulsoare pe zi, pe luna sau pe an calendaristic. Acest control este obligatoriu pentru toate unitatile si serveste la stabilirea productiei de lapte, totale sau medii zilnice, lunare sau anuale, pe ferma sau mulgator si implicit la retribuirea personalului.

Serveste de asemenea pentru estimarea productiei medii pe cap de vaca (indicator al valorii productive a materialului controlat), la urmarirea efectului aplicarii unor tehnologii de crestere sau furajare, la aprecierea nivelului productiv si a uniformitatii productiei ca si la contabilizarea productiei si in final la stabilirea eficientei economice. In acest scop se tine evidenta productiei de lapte conform fisei alaturate.

Pe baza acestora se pot calcula productiile medii zilnice, lunare si anuale.

In continuare vom reda calculul productiei pe cap de vaca furajata si pe cap de vaca mulsa (lactanta), tinand cont de rezultatul controlului si al datelor din evidentele de miscare si reproductie a animalelor.

Calculul productiei pe cap de vaca furajata si pe cap de vaca lactanta (mulsa).

Productia pe cap de vaca furajata, ca indicator economic se calculeaza din productia totala de lapte raportata la numarul mediu de vaci furajate.

L

(PF= --------)

vf

Efectivul mediu furajat se obtine din raportarea numarului total de zile furajate la numarul de zile calendaristice. zf

(vf =--------)

zc

Calculul numarului total de zile furajate se poate face pe doua cai, ca in exemplul de mai jos.

Ferma are la data de 1.VII. un efectiv de 500 capete din care 400 sunt in lactatie. Pe intreaga luna inregistrandu-se o productie de 1850 hl lapte.

In cursul lunii iulie se inregistreaza urmatoarea miscare a efectivului:

Calculul efectivului furajat in luna iulie se poate face prin doua metode.

Din compararea si neconcordanta acestor productii pot rezulta unele deficiente de tehnologie. Astfel o diferenta de peste 20% intre productia pe cap de vaca lactanta si furajata, indica ca un numar prea mare de vaci au fost hranite fara sa produca, ca urmare a esalonarii neuniforme a fatarilor, nerespectarii unui repaus mamar optim sau a unui procent ridicat de sterilitate. De asemenea nivelul productiv scazut al efectivului in lactatie poate fi cauzat dintr-o furajare si intretinere necorespunzatoare ceea ce duce la o slaba valorificare a hranei si ca urmare un consum specific ridicat (U.N./kg lapte).

16.028

Efectivul mediu furajat in luna iulie (vf) = ---------- = 517 capete

31

Productia medie pe cap de vaca furajata pe luna iulie

185.000 l

------------ = 357,8 litri

517

Productia medie zilnica pe cap de vaca furajata in luna iulie este de

185.000

----------- = 11,5 litri

16.028

Ca indicatori suplimentari se pot calcula:

-productia de lapte pe mulgator;

-productia de lapte pe unitatea de suprafata construita;

2.Controlul individual al productiei de lapte

Controlul individual al productiei de lapte, care sta la baza lucrarilor de selectie, poate sa se efectueze zilnic, periodic sau prin sondaj.

a. Controlul individual zilnic al productiei de lapte consta in determinarea si inregistrarea cantitatilor individuale de lapte pe mulsori, totalizarea pe zile, luni, perioada normala si perioada totala de lactatie.

Determinarea se face prin cantarire cu ajutorul cantarelor portative cu o precizie de 0,1 kg. Determinarea gravimetrica cu ajutorul vasului flotor (un cilindru cu plutitor pe care este fixata o tija gradata si pe care se citeste cantitatea de lapte mulsa in dreptul manerului orizontal al vasului), sau cu a lacometrului adaptabil la instalatia de muls. Determinarea cu vasul flotor este incarcata de erori provenite din cantitatea de spuma si gradul de aerare a laptelui ca si de densitate si temperatura acestuia. Numai dupa mulgerea completa se inregistreaza cantitatea de lapte muls in registrul de evidenta a productiei zilnice (pe mulsori). Calitatea laptelui se determina pe baza probelor recoltate si determinate periodic (decadal, chenzinal sau lunar). Este singurul sistem care permite stabilirea productiei reale pe mulsori, dar necesita un volum mare de munca si cheltuieli, motiv pentru care se utilizeaza numai la efective de mare valoare zootehnica sau in scop experimental.

b. Controlul individual periodic. Din studiul curbei de lactatie s-a constatat ca la o intretinere optima si constanta, nivelul productiv inregistreaza cresteri sau descresteri uniforme, sau se mentine aproape constant, motiv pentru care in efectuarea controlului s-a ajuns la concluzia ca acesta sa se efectueze periodic. In acest sens pe parcursul lactatiei se fac controale la anumite intervale, intervale numite perioade de control care pot fi de 5; 10; 15; 20 sau 3o zile. Experimental s-a dovedit ca perioada cea mai convenabila este de 28-30 de zile, realizandu-se minim 10 controale in 300 zile cat prevede si legislatia internationala in vigoare, iar ziua de control trebuie sa fie in mijlocul perioadei de control. In cazul tarii noastre controlul oficial al productiei de lapte a adoptat aceasta metoda care se aplica unitar la toate efectivele cuprinse in control. Rezultatele obtinute in urma controlului constribuie la stabilirea valorii zootehnice si de reproductie a animalelor.

Cuprinderea efectivelor in control, se face la solicitarea posesorilor acestora iar scoaterea acestora din control se face de catre Agentia Nationala de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie.

Organele AA.N.A.R.Z. isi desfasoara activitatea pe baza unor grafice ce cuprind pentru fiecare unitate impartirea anului calendaristic in 13 perioade a 28 de zile fiecare iar ziua de control plasata la mijlocul perioadei adica daca se practica doua mulsori controlul se incepe cu mulsul din seara cele de-a 14 zi si se continua la mulsul din dimineata zile a 15-a. Controlorul este prezent inca de la mulsul precedent celui de control pentru a verifica ca hranirea sa fie conform ratiilor iar mulsul sa se faca complet. Se cer o serie de lucruri pregatitoare, cum ar fi : completarea buletinului de control cu inscrierea vacilor in ordinea crescanda a numerelor matricole, inscrierea vacilor ce intra prin fatare in control, inregistrarea montelor, fatarilor si intarcarilor, confruntarea identitatii animalelor cu cele trecute in buletin, etc. In continuare in timpul controlului se supravegheaza mulsul ca sa se faca complet, nebrutal, respectandu-se tehnologia adecvata, se cantareste cantitatea si se inregistreaza in buletinul de control. Se recolteaza totodata probe pentru efectuarea controlului calitativ, probe ce se expediaza la laboratorul A.N.A.R.Z. unde se determina continutul de grasime si proteine. Se are in vedere ca primul control de la fatare sa nu se execute la un interval de sub 5 zile, productiile diminuate trecandu-se necorectate iar la observatii se mentioneaza cauza (calduri, boala trecatoare, etc.). Este indicat ca ziua de control planificata sa se respecte. In cazuri exceptionale ea se poate decala cu conditia ca perioada dintre doua controale sa nu depaseacsa 35 zile si sa nu se repete decat de maximum doua ori pe an, iar calculul se face si in situatia controlului normal dar cu mentiunea corespunzatoare in fisa.

c.Controlul individual prin sondaj, ne da productii orientative, este insa simplu si putin costisitor. Poate fi folosit in selectionarea materialului taurin femel din fermele necuprinse in controlul oficial al productiei. Utilizeaza mai multe metode intre care amintim:

1. Metoda bazata pe productia maxima din trei zile consecutive din luna a 2-a sau a 3-a de lactatie, media acestor productii se inmulteste cu un coeficient in functie de rasa (210 pentru Baltata romaneasca si 200 pentru rasa Bruna de Maramures). De exemplu o vaca din rasa Baltata romaneasca la sfarsitul lunii a doua de lactatie a produs in trei zile consecutiv 19,21, 23 kg. In acest caz productia aproximativa va fi:

19+21+23

------------- = 21 21 x 210 = 4410 kg.

3

2. Metoda se bazeaza pe productiile din aceeasi zi in trei luni consecutive (Kalantar), care insumate se inmutesc cu un coeficient dependent de lunile de control.

Coeficientii de control dupa metoda Kalantar

Exemplificand, la controlul efectuat in ziua a 10-a din lunile II-III-IV s-au constatat productiile 17-25-22 kg.

64 x 84 = 5376 kg.

Productia de 5376 kg. este pe o perioada normala de lactatie, ca fiind strans legata de regularitatea curbei de lactatie, de forma ei, dependent de rasa si individ.

3.Metoda belgiana consta in determinarea productiei intr-o zi din saptamana a 6-a, luna a 5-a si luna a 8-a, care insumate si inmultite cu 100 ne dau productia anuala.

Exemplificand: 24 + 15 + 5 = 44 kg 44 x 100 =4400 kg

Stabilirea duratei lactatiei si calculul productiei de lapte pe lactatie

Pe baza datelor brute se calculeaza o serie de elemente si indici ce definesc calitatea animalelor si fac posibila compararea rezultatelor.

In sistemul economic este utilizata exprimarea productiei de lapte pe an calendaristic iar in lucrarile de selectie pe perioada de lactatie. Productia pe perioada de lactatie in functie in functie de durata la care se raporteaza poate sa fie pe perioada normala de lactatie, egala cu 305 zile, sau pe perioada totala de lactatie adica atat cat vaca da lapte. In cazul controlului zilnic, se totalizeaza productiile zilnice pe luni de lactatie, pe perioada normala si totala (cu mentiunea duratei lactatiei).

In cazul controlului periodic se inmulteste productia din ziua de control cu 28 (numarul zilelor dintr-o perioada), cu exceptia primei si ultimei perioade la care numarul de zile este diferit. Insumand din evidenta productiei perioadelor de control obtinem productia totala corespunzatoare duratei lactatiei ce rezulta din insumarea zilelor de la fatare la intarcare.

In cazul calcululul productiei pe lactatia normala, se ia in considerare data fatarii si se stabileste data cand implineste 305 zile de lactatie. Se insumeaza productiile lunare cu productia zilelor in completare pana la 305. Daca durata lactatiei totale este mai mica decat 305 zile productia pe lactatie normala este identica cu cea totala cu mentiunea duratei acesteia (3250 kg./278 zile).

In afara investigatiilor amintite se fac aprecieri privind uniformitatea productiei pe parcursul lactatiei. Ca urmare se calculeaza constanta, coeficientul constantei si indicele constantei.

Constanta productiei, se calculeaza pe baza relatiei :

Q_t - Q_o Q_t = productia de lapte din luna precedenta

K = ----- ----- -----    Q_o = productia de lapte din luna curenta si

Q_t indica constanta pt. productia a doua perioade

succesive de control sau pe 2 lactatii.

CONTROLUL CALITATIV AL PRODUCTIEI DE LAPTE

Scopul controlului cunoasterea valorii nutritive si biologice pentru om si animale.

Laptele, produsul de secretie al glandei mamare, ofera prin compozitia

lui copmplexa, toate elementele necesare pentru cresterea noilor nascuti, fiind in acelasi timp un produs indispensabil in hrana omului, a copiilor, a persoanelor bolnave.

Importanta productiei de lapte consta indeosebi in valoarea proteinelor componente, care contin in proportii optime aminiacizi esentiali.

La toate speciile de mamifere, laptele contine aceleasi elemente constitutive: proteine, grasimi, lactoza, saruri minerale, vitamine, enzime, etc. Proportiile dintre acestea, difera de la o specie la alta, diferentele fiind in special in ceea ce priveste raportul dintre apa si substanta uscata.

Dintre componentele laptelui, in controlul oficial, se determina numai continutul in grasime, si pe baza lui cantitatea de grasime.

In lucrarile de ameliorare si selectie se foloseste si continutul si cantitatea de proteina.

In industria de prelucrare, se determina si o serie de insusiri fizice si chimice, pentru a pune in evidenta prospetimea laptelui si implicit pretabilitatea lui la prelucrare si depistarea diferitelor falsificari.

Recoltarea probelor: proba trebuie sa contina de 3 ori cantitatea necesara pentru analize (30-50 ml. Pentru detrminarea continutului in grasime si 100-150 ml. Pentru determinarea proteinei si a substantei uscate).

Determinarile se pot face pe mulsori sau pe o proba medie, rezultata din laptele provenit de la toate mulsorile zilei de control.

Recoltarea probei se face dupa terminarea mulsului si omogenizarea corespunzatoare a laptelui ( pe parcursul mulsului, continutul in grasime creste).

Probele se recolteaza cu ajutorul unei pipete si se pastreaza in vederea transportului in recipiente ( de sticla sau material plastic), fiind obligatoriu inscriptionate cu numarul matricol al vacii. In vederea transportului, recipientii se aseaza in cutii speciale, compartimentate in acest scop.

Pentru pastrarea laptelui pe timp calduros se folosesc anumiti conservanti:

clorura mercurica 1%;

aldehida formica 40%;

bicromat de potasiu;

solutie suprasaturata 1 ml. la 100 ml. lapte;

Determinarea continutului de grasime din lapte

Grasimea reprezinta componentul cu cea mai mare importanta economica.

In laptele proaspat, grasimea se gaseste sub forma unor globule mici, raspandite in masa lichida, acoperite la exterior de o embrana proteica.

La muls, grasimea este sub forma lichida, iar la sub 20-22ºC se solidifica.

Continutul mediu in grasime al laptelui de vaca este de 3,5-4%, cu limite cuprinse intre 2,07-6,5%.

Metode de determinare:

a). metoda acido-butirometrica Gerber se bazeaza pe actiunea acidului sulfuric asupra cazeinatului de calciu insolubil si transformarea lui in sulfat dublu de cazeina (solubil), in prezenta alcoolului amilic si sub actiunea centrifugarii (in prezenta caldurii).

Aparatura necesara:

butirometru Gerber pentru lapte, prevazute cu dopuri de cauciuc;

centrifuga Gerber (1200 rotatii pe minut);

baie de apa cu stativ metalic pentru butirometre;

termometru pentru baia de apa (0-100ºC);

stativ pentru butirometre, cu capac de omogenizare;

automat Gerber de 10 ml pentru acid sulfuric;

automat Gerber de 1 ml pentru alcool amilic;

pipeta de 11 ml. sau instalatie de pipetare automata pentru probe de serie.

Reactivi:

acid sulfuric (densitate 1,820-1,825);

alcool amilic pur (densitate 0,815);

Tehnica de lucru: in butirometrele numerotate si asezate in stativ se introduce cu automatul Gerber de 10 ml. sau cu pipete Kipp cate 10ml. acid sulfuric, peste care se introduc prelingandu-se pe pereti cate 1l ml lapte (temperatura fiind de aproximativ 20C) si 1 ml. alcool amilic. Dupa inchiderea butirometrelor cu dop de cauciuc, se omogenizeaza continutul prin rasturnarea repetata a stativului prevazut cu capac de tabla sau tinand butirometrul infasurat intr-o panza, asigurand dopul cu degetul mare si agitandu-l de cateva ori. In continuare butirometrele se aseaza in lacasurile centrifugii cu tija gradata spre interior simetric sau se completeaza locurile libere cu butirometre cu apa. Dupa fixarea capacului, centrifuga este actionata progresiv pana la atingerea turatiei de 1000-1200 turatii/minut timp de 4-5 minute. Dupa oprire, la centrifugile cu sistem de incalzire, butirometrele se mai lasa 5-10 minute sau se tin intr-o baie de apa cu tija in sus la 65C. Citirea se face direct pe tija gradata a butirometrului la partea de jos a meniscului (in pozitia cu dopul in jos) aducand prin miscari incete si de tatonare a dopului, coloana de grasime la 0.

b). Metoda fotometrica: se bazeaza pe variatia absorbtiei luminii de catre lichidul in care se gaseste o anumita concentratie de grasime sub forma emulsionata si uniform dispersata in urma tratarii laptelui cu un agent de chelatizare, cu rol in dizolvarea peliculei de proteina de la suprafata globulelor de grasime. Determinarea se face cu ajutorul aparatelor de tip Milko-tester.

Pe baza continutului de grasime si a cantitatii de lapte, se poate stabili cantitatea totala de grasime:

Cl x G% Cg = cantitatea de grasime

Cg =------------- Cl = cantitatea de lapte

G% = procentul de grasime

Continutul mediu de grasime este dat de relatia:

Cg x 100

G% = ----- ----- -----

Cl

Determinarea continutului in proteina

Proteinele din lapte sunt o grupa de substante in care intra cazeina, lactalbumina si lactglobulina (ca substante proteice), precum si albumoze si peptone (ca substante de hidroliza a proteinelor).

Laptele de vaca contine in medie 2-4% substante proteice. Prin Kjeldahlizare se determina azotul total din lapte si este socotita una dintre cele mai precise metode, dar prezinta inconvenientul ca reclama un volum mare de timp, munca si aparatura si nu se preteaza pentru analize in serie. In acest ultim scop, au fost elaborate o serie de metode bazate pe tratarea laptelui cu formol. Aceste metode se bazeaza pe tratarea laptelui cu formol. Aceste metode se bazeaza pe reactia Schiff, reactie intre aldehida formica si gruparea aminica a substantelor proteice, ce suprima functia bazica datorita gruparilor carboxilice ramase libere, mediul devenind acid. Intensitatea acestor schimbari este direct dependenta de continutul de proteina si se pune in evidenta prin titrare cu o solutie alcalina (NaOH).

a. Metoda Schulz prezinta unele imbunatatiri si avantaje fata de alte metode prin folosirea unei probe martor pentru culoare, prin folosirea oxalatului de potasiu pentru precipitarea calciului usurand mersul analizei, de asemenea foloseste o cantitate mai redusa de lapte iar procentul de proteina se obtine direct.

Aparatura necesara:

- biureta de 50 ml;

- baloane Erlenmayer de 100 ml;

- pipete de 25, 5, 1 si 0,5 ml.

Reactivi:

- solutie NaOH n/7 (5,7 g NaOH/100 ml apa);

- solutie alcoolica de fenolftaleina;

- solutie de sulfat de cobalt 5%;

- solutie de oxalat de potasiu 28%;

- aldehida formica.

Tehnica de lucru. In doua baloane Erlenmayer se pun cate 25 ml lapte si 1 ml oxalat de potasiu 28%. In balonul care va servi ca proba martor se pune 0,5 ml sulfat de cobalt 5% iar dupa omogenizare va prezenta o culoare roz-pal persistenta. In celalalt balon se pipeteaza 1 ml fenolftaleina 2% si se titreaza cu NaOH pana la culoarea roz a probei martor. Se adauga 5 ml aldehida formica si se agita bine, dupa care se titreaza din nou cu NaOH pana la culoarea probei martor. Numarul de ml NaOH folositi la a doua titrare reprezinta procentul de proteina.

b. Metodele colorimetrice de determinare a proteinei se bazeaza pe comportarea moleculelor de proteina ca si cationi polivalenti la un ph inferior punctului izoelectric, formand compusi insolubili cu anionii activi din colorantii amido-Schwarz sau oranj G. Colorantul este fixat de gruparile proteice proportional cu continutul de proteina al probei, iar excesul ramas in solutie se determina colorimetric si se exprima in procente pe baza determinarilor comparative cu metoda Kjeldahl.

Pe acest principiu si folosind amido-Schwarz 10 B este construit si functioneaza aparatul Pro-Milk (de provenienta daneza) aflat in dotarea a numeroase unitati din tara noastra.

Determinarea densitatii laptelui

Densitatea laptelui reprezinta raportul dintre masa unui volum de lapte la +20 C si masa aceluasi volum de apa la + 4 , fiind influentata de continutul si proportia diferitelor componente ale laptelui.

Densitatea medie a probelor individuale este cuprinsa intre 1,020-1,034 iar laptele de amestec are densitatea de 1,029-1,031.

Aparatura necesara

termolactodensimetru (lactometru + termometru 0 -50 C );

cilindru de sticla de 250 ml;

Tehnica de lucru:

Proba bine omogenizata, cu temperature de 15 - 20 C, se introduce in cilindru de sticla, dupa care se introduce termolactodensimetru, pana in jurul gradatiei 1,030. Se lasa sa pluteasca in lichid pana se opreste din miscare. Se citeste densitatea la partea superioara a meniscului, se citeste temperature laptelui pe termometru si se efectueaza corectia densitatii.

Pentru fiecare grad inregistrat in plus fata de temperature de referinta, se adauga 0,0002, iar pentru gradele in minus se scade aceeasi valoare.

Pe baza continutului in grasime si a densitatii, se poate calcula continutul laptelui in substanta uscata (S.U.), conform formulei lui Fleischman.

100 d - 100

S.U. % = 1,2 G = 2,665 ----- ----- ------------ + 0,5 G = grasime %

D d = densitatea

Determinarea prospetimii laptelui

Laptele proaspat are reactie amfotera. Prin pastrare, datorita actiunii bacteriilor lactice, reactia devine in timp acida. Aciditatea se poate evidentia prin neutralizare cu o baza avand o anumita concentratie.

Aciditatea se exprima prin Thorner (T), care corespunde cu numarul de mililitri de NaOH folositi la titrare, in prezenta fenolftaleinei. Aceasta reprezinta aciditatea de titrare. In industria de prelucrare, se cere ca laptele sa nu depaseasca 20 T, iar pentru pasteurizare 22 T.

Aciditatea poate fi pusa in evidenta si cu ajutorul probei cu alcool. Se iau 5 ml

lapte si 5 ml alcool de 68 . Dupa agitare vor rezulta fulgi (flocoane), datorita extragerii de catre alcool a apei din cazeina, determinand precipitarea ei. In functie de marimea fulgilor, se apreciaza aciditatea laptelui.

CONTROLUL PRODUCTIEI DE LAPTE LA OVINE

Laptele de oaie prezinta o dubla importanta -biologica si comerciala. Din punct de vedere biologic - laptele reprezinta alimentul indispensabil in primele saptamani de viata ale mielului.

Din punct de vedere comercial laptele de oaie poate reprezenta o importanta sursa de venituri.

Laptele - pentru supt - consumat de miel in timpul alaptarii

- marfa - lapte muls distribuit comercializarii

- productia de lapte totala - lapte marfa+lapte supt

Laptele de oaie consumat sub forma proaspata sau preparat sub forma de branzeturi constituie o importanta sursa nutritiva pentru hrana omului

La noi in tara laptele se transforma in:

- cas dulce, cas afumat, sarat, urda, unt

- branzeturi- branza de burduf, putina, telemea, cascaval

1. Controlul cantitativ

Productia de lapte marfa la ovine se obtine prin muls manual sau mecanic intr-o perioada de lactatie de 1-5 luni (mai - septembrie).

In Romania se aplica mulsul manual , utilizand o serie de amenajari (ocoale si strunga) precum si un inventar adecvat pentru muls si prelucrarea laptelui. Mulsul se face pe la spate, practicandu-se mulgerea cu nod sau cu doua degete.

Controlul productiei de lapte la ovine este ingreunat de numarul mare de animale supuse controlului si de cantitatea individuala redusa, motiv pentru care s-au elaborat mai multe metode de control.

Controlul a trei mulsori individuale pe zi se efectueaza decadal sau bilunar. Productia din ziua de control se inmulteste cu intervalul (in zile) dintre controale rezulta productia pe perioada. Productia pe lactatie rezulta din insumarea productiilor periodice. Metoda rezulta cu erori ca urmare a prelungirii mulsului si a reducerii timpului de pasunat intre mulsori.

Metoda coeficientului de control are la baza corelatia existenta intre productia unei mulsori si productia totala zilnica

Tehnica de lucru consta in stabilirea coeficientului de control dupa formule:

S+D in care C = coeficient control

C = ----------- A = prod. pe turma in amiaza zilei precedente

D S = prod. pe turma in seara zilei precedente

D = productia pe turma in dimineata zilei

A+S+D de control

C = ----- ----- ------

D

In dimineata zilei de control fiecare oaie se mulge intr-o cupa prinsa intre sforile galetii, se cantareste apoi pe un cantar (cunoscandu-se tara cupei) si se exprima gravimetric sau se masoara cu un cilindru si se exprima volumetric. Cantitatea mulsa se inmulteste cu ceoficientul de control rezulta productia pe ziua de control, care, inmultita cu zilele dintre 2 controale rezulta productia pe perioada, controalele facandu-se decadal sau chenzinal.

Prin insumarea productiei pe perioadele pe control rezulta productia pe perioade de lactatie. Se fac minim 12 controale.

Coeficientul de control se stabileste cu ocazia fiecarui control, fiind valabil numai pentru ziua si turma respectiva.

Metoda prin sondaj

- consta in efectuarea a 2-4 controale pe intreaga perioada de lactatie si consta in determinarea productiei individuale prin metoda coeficientului de control si care inmultita cu coeficientul de sondaj da productia pe lactatie.

Coeficientul de sondaj prezinta valori tabelare, avand valori diferite in functie de ziua de lactatie.

2. Controlul calitativ -Se determina cantitatea acestuia in grasime si proteine.

FORMAREA SI STRUCTURA OULUI APRECIEREA OUALOR DE CONSUM

1. FORMAREA OULUI

Ovulele se dezvolta succesiv, numai dupa ce gaina a ajuns la maturitate sexuala. Prin acumulare de vitelus plasma formativa trece din centru la periferie, in centru acumulandu-se vitelus alb. Acesta strabate toate straturile printr-un gat ingust, pana sub cicatricula, formand latebra.

Ovulatia se produce in momentul in care ovarul a atins dimensiunea maxima si consta in punerea lui in libertate, ca urmare a ruperii membranei vasculare in lungul stigmatului. Dupa expulzare, restul membranei poarta denumirea de caliciu si se resoarbe. Ovulul este prins de trompa unde are loc si fecundarea daca se gasesc spermatozoizi iar prin miscarile peristaltice ale oviductului este condus in camera albuminogena. Datorita cutelor spiralate ale mucoasei, in afara miscarii de inaintare, galbenusul executa si o miscare de rotire in jurul axului longitudinal. Aici se secreta aproximativ 50 % din albus, sub forma unui strat foarte dens ce imbraca galbenusul, lasand liber spre cei doi poli cate un filament lung si gros care prin rasucire formeaza salazele, apoi se secreta un al doilea strat de albus dens. Intre ele, datorita miscarilor se diferentiaza un strat fluid. Din camera albuminogena oul in formare trece in istm unde se inveleste cu cele doua membrane cochilifere. Membrana interna mai groasa adera la albus iar cea externa adera la coaja, ambele fiind mai groase la capatul rotunjit al oului. Ele sunt din punct de vedere fizic niste ultrafiltre permeabile pentru gaze si vapori de apa. Tot in istm se secreta si al doilea strat de albus fluid.

Oul invelit de membranele cochilifere patrunde in uter unde se formeaza albus fluid, in completare la cel de-al patrulea strat trecand prin osmoza in interiorul membranelor. Tot aici se formeaza si coaja calcaroasa. Dupa expulzare materia proteica secretata de vagin pentru a usura evacuarea oului, datorita contactului cu aerul formeaza cuticula. Oul astfel format este expulzat direct din vagin in mediul extern prin apropierea orificiului de deschidere a vaginului de orificiul cloacal, mecanism ce evita murdarirea oului in cloaca.

Produsul expulzat poate fi zigot sau ovul, in functie de realizarea sau nu a fecundarii, precizare ce nu poate fi facuta decat dupa minimum 6 ore de incubatie sau prin cercetarea formei discului germinativ in urma spargerii oului. Forma oval-plata a discului germinativ indica ca ovulul este nefecundat iar forma oval-bombata indica ca a fost fecundat.

Timpul necesar pentru formarea oului este de 20-24 ore, ovulatia producandu-se la gainile ce oua in fiecare zi la circa 30 minute dupa expulzarea oului precedent. Prin pastrarea indelungata a oualor in aceeasi pozitie, datorita greutatii specifice mai reduse a galbenusului, acesta are tendinta de a se ridica din masa de albus spre suprafata, apropiindu-se in acest fel de coaja. Acest fenomen este facilitat si de alterarea salazelor in timp, ceea ce duce la slabirea si ruperea lor.

2. STRUCTURA OULUI

Avand forma ovoidala cu un varf ma ascutit si altul mai rotunjit, din punct de vedere biologic poate fi ovul (nefecundat) sau zigot (daca a avut loc fecundarea). Partile componente sunt de la interior spre exterior:

Galbenusul sau vitelusul prezinta o maxima diferentiere bipolara, avand partea formativa in proportie redusa fata de partea nutritiva foarte dezvoltata.

Vitelusul formativ reprezentat de nucleul celular poarta denumirea de disc germinativ, cicatricula sau banut.

Vitelusul nutritiv este format din straturi concentrice si alternative de vitelus mai galben (inchis) cu vitelus mai slab (deschis). In centrul vitelusului se gaseste latebra lui Purkinje cu galbenus deschis la culoare care comunica cu discul germinativ prin canalul latebral. Ultimul strat la exterior este de galbenus deschis la culoare, invelit intr-o membrana foarte fina, membrana vitelina care mentine forma sferica.

Albusul este dispus in straturi concentrice de consistenta diferita avand urmatoarea ordine de la interior spre exterior : stratul salaziform, stratul intern fluid, stratul intern dens si stratul extern fluid. Din stratul salaziform foarte dens se formeaza spre cei doi poli salazele (filamente spiralate) care au menirea de mentinere a galbenusului in pozitie centrala. Atat salazele cat si stratul intern dens adera spre cele doua varfuri la membrana cochilifera interna.

Membranele cochilifere sunt reprezentate de membrana cochilifera interna sau viscerala care adera la albus si membrana cochilifera externa sau parietala care adera la coaja. Membranele cochilifere adera intre ele pe toata suprafata cu exceptia varfului rotund, unde se gaseste camera cu aer.

Camera cu aer se formeaza dupa expulzarea oului in mediu ambiant. Datorita diferentei de temperatura, continutul oului se contracta avand loc si o evaporare progresiva a lichidelor din ou odata cu invechirea, ceea ce determina marirea camerei cu aer.

Coaja este formata din mai multe straturi dispuse in urmatoarea ordine:

stratul mamelonar intern;

stratul spongios mijlociu;

stratul calcaros extern;

cuticula, care inchide partial porii, evitand evaporarea continutului intern.

Porii sunt mici orificii in grosimea cojii prin care se realizeaza schimbul de gaze cu exteriorul. Densitatea lor este in medie de 5.000-9.000, limita minima fiind caracteristica oualor colorate iar cea maxima oualor albe. La polul rotund, densitatea porilor este mai mare (150/cm.²) fata de restul suprafetei (100/cm.²).

3. ALEGEREA OUÃLOR PENTRU INCUBAT

Se face dupa o serie de indici folositi in practica.

1. Indicii morfologici redati de :

a).Forma oualor. Se considera normala, forma ovala cu un pol rotunjit si altul ascutit si forma ovoidala. Raportul dintre cele doua diametre, da indicele formatului care la ouale de gaina apte pentru incubat trebuie sa fie de 1,20-1,36 (diametrul mare - 5,5-6,3 cm. iar diametrul mic 4,0-4,5 cm.). Indicele formatului pentru ouale de rata este cuprins intre 1,31-1,45. Se considera improprii pentru incubat ouale sferice, ascutite, cilindrice, piriforme, strangulate sau cu forma neregulata.

b) Masa oualor variaza in functie de specie

c). Prezenta si integritatea cojii sunt conditii obligatorii pentru ouale de incubat. Ouale fara coaja cauzate de lipsa sarurilor din ratie, sau produse de gaini la farsitul ciclului de ouat, cele cu coaja rau formata ca urmare a defectiunilor de hranire sau a anomaliilor de la nivelul uterului, ouale cu coaja fisurata sau cu crapaturi, se elimina de la incubat. Ouale cu coaja murdara scad procesul de ecloziune. Coaja trebuie sa fie uniforma, neteda si cu luciu mat. Ouale nu se spala in unitatile producatoare.

d). Alte anomalii de forma si structura pentru care ouale se inlatura de la incubatie:

oua cu pete de sange, rezultate prin ruperea membranei vasculare mai mult decat linia stigmatica sau datorate leziunilor oviductului;

oua cu doua galbenusuri, datorate maturarii a doua ovule la intervale apropiate;

oua fara galbenus, sunt mici si se formeaza datorita unor excitanti la

nivelul camerei albuminogene;

oua fara albus datorate nefunctionarii glandelor secretoare din camera albuminogena;

oua duble, adica un ou inglobat in altul, ca urmare a unor traumatisme; oul format se intoarce in camera albuminogena sau in istm si se imbraca din nou cu straturi de albus, membrane cochilifere si coaja;

oua cu paraziti, inglobati in coaja datorita lipsei de curatenie a cuibarelor si adaposturilor.

Examinarea interioara a oului ca si a cojii se face cu ajutorul ovoscopului, urmarindu-se totodata si prospetimea acestora prin controlul marimii camerei cu aer si a aspectului continutului.

Pastrarea oualor de incubat se face in incaperi cu temperatura medie de +8C si umiditatea relativa de 70-75%. Ouale sunt asezate pe stelaje cu camera de aer in sus sau culcate si se rotesc periodic.

Transportul oualor de la ferma producatoare la statia de incubat sau la depozitul de oua se realizeaza manual sau cu mijloace de transport (motocar, electrocar). Pentru transportul la dsitante mari ouale se ambaleaza in lazi speciale prevazute cu cofraje si se aseaza in pozitie verticala, cu camera de aer in sus.