Analiza strategica a riscului la nivelul firmei

Analiza strategica a riscului la nivelul firmei

1. Analiza riscului economic

Concluziile analizei rentabilitatii in diagnosticul financiar sunt incomplete daca nu se ia in considerare un aspect esential al analizei financiare, respectiv riscul.

Riscul reprezinta variabilitatea rezultatelor sub influenta mediului, respectiv prejudiciul potential la care este expus patrimoniul si activitatea agentului economic.

Formele pe care le imbraca riscul sunt diverse.

Riscul economic reprezinta incapacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost la variatiile mediului.

Rezultatele intreprinderii pot fi influentate de o serie de factori de risc, cum sunt: pretul energiei, cresterea salariilor, accentuarea concurentei, inovatia tehnologica.

Pentru a analiza riscul economic sau de exploatare s-a impus metoda cost - volum - rezultate, denumita si analiza pragului de rentabilitate de exploatare.

Pragul de rentabilitate reprezinta o modalitate de masurare a riscului, respectiv punctul in care veniturile din exploatare acopera cheltuielile de exploatare, iar rezultatul de exploatare este nul. Dupa acest prag, activitatea devine rentabila.

Modelul pragului de rentabilitate porneste de la ipoteza ca firma nu poate influenta nici preturile cu care cumpara factorii de productie si nici preturile bunurilor pe care le produce si le vinde. Singura variabila asupra careia poate sa actioneze, pentru ca veniturile sale sa depaseasca cheltuielile, ramane nivelul activitatii.

Pragul de rentabilitate de exploatare se calculeaza dupa relatia:

, unde:

Chf - cheltuieli fixe;

Chv - cheltuieli variabile;

Ve - venituri de exploatare.

Analiza riscului economic pe baza pragului de rentabilitate de exploatare se prezinta in tabelul nr. 10.

Tabelul nr. 10 - Riscul economic

Pentru firmele din sfera distributiei, pragul de rentabilitate se determina pe baza aceleiasi relatii, dar se iau in calcul toate cheltuielile firmei, inclusiv costul marfurilor vandute cu amanuntul sau cu ridicata.

Structura costurilor, respectiv raportul dintre cheltuielile variabile si cele fixe, genereaza un risc de exploatare mai mare sau mai mic.

2. Analiza riscului financiar

Riscul financiar evalueaza capacitatea firmei de a mentine echilibrul financiar, fiind dependent de structura capitalului, respectiv de gradul de indatorare.

Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenta structurii financiare a firmei. Capitalul unei firme este format din doua componente: capitalul propriu si cel imprumutat, care se deosebesc prin costul ce-l determina. Indatorarea, prin marimea si costul ei, determina o variabilitate a rezultatelor, modifica deci riscul financiar.

Analiza riscului financiar se face dupa o metodologie similara celei de la riscul economic. Aprecierea riscului financiar se va realiza prin pragul de rentabilitate financiara, acesta fiind punctul in care veniturile de exploatare acopera cheltuielile de exploatare si cele cu dobanzile.

Pragul de rentabilitate financiara se determina pe baza relatiei

, unde:

Chf - cheltuieli fixe;

Ch fin - cheltuieli financiare;

Vfin - venituri financiare;

Chv - cheltuieli variabile;

Ve - venituri de exploatare.

Elementele de analiza a riscului financiar se prezinta in tabelul nr. 11.

Tabelul nr. 11 - Riscul financiar

Indatorarea mareste variabilitatea rezultatelor si deci riscul financiar. Daca rentabilitatea fondurilor proprii este mai mare decat rata dobanzii la capitalul de imprumut se poate proceda la indatorare pentru finantare.

Analiza riscului de faliment

Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor poate genera restrangerea activitatii, reducerea efectivului, restructurarea sistemului de gestiune sau chiar falimentul intreprinderii.

Riscul de faliment poate fi analizat, in maniera clasica, cu ajutorul metodelor patrimoniale. Potrivit acestor metode, intreprinderea isi dovedeste solvabilitatea daca respecta ecuatiile echilibrului financiar, respectiv: active imobilizate = capitaluri permanente; active curente = datorii curente.

Principalele instrumente operationale la care se recurge pentru investigarea riscului de faliment, conform metodelor patrimoniale, sunt:

a) fondul de rulment;

b) ratele de solvabilitate;

c) ratele de structura ale pasivului.

a) Fondul de rulment reprezinta acea parte din capitalul permanent care depaseste valoarea activelor imobilizate nete si poate fi afectata finantarii activelor circulante. Fondul de rulment mai poate fi determinat ca diferenta intre activele circulante si datoriile pe termen scurt. In acest sens, fondul de rulment reprezinta excedentul activelor circulante peste valoarea obligatiilor pe termen scurt.

Un fond de rulment pozitiv constituie premisa unei capacitati sporite de plata.

b) Ratele de solvabilitate realizeaza o raportare a activelor la datoriile pe termen scurt. Cel mai frecvent sunt utilizate urmatoarele rate:

- rata solvabilitatii generale (Rsg), care compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor circulante cu ansamblul obligatiilor scadente sub 1 an, astfel:

;

- rata solvabilitatii partiale (Rsp), care exclude stocurile din activele circulante, acestea constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii si lichiditatii sale:

.

Rezultatul optim al acestei rate este cuprins intre 0,8 si 1.

c)     Ratele de structura ale pasivului cuprind:

- rata autonomiei financiare (Raf) calculata astfel:

.

Rezultatul trebuie sa fie mai mic decat 1.

- rata de indatorare (a fost prezentata in capitolul precedent);

- rata cheltuielilor financiare (Rcf), determinata in doua forme astfel:

Rezultatul optim: mai mic cel mult egal cu 3%.

Rezultat optim: mai mic decat 50%.

Ratele de solvabilitate si ratele de structura ale pasivului se vor calcula pentru cei doi ani de analiza la firma studiata.

4. Strategii de gestionare a riscului

Agentii economici au la dispozitie patru strategii de gestionare a riscului:

- evitarea riscului;

- prevenirea riscului;

- transferul riscului;

- asumarea riscului.

Evitarea riscului presupune refuzul de a intreprinde o actiune in care riscul pare sa fie prea mare.

Prevenirea riscului consta in utilizarea unor metode pentru reducerea probabilitatii producerii anumitor evenimente si diminuarea efectului celor care se petrec. Tehnica principala folosita o reprezinta prevenirea prin diferite masuri de siguranta si protectie.

Transferul riscului presupune mutarea riscului catre alta persoana sau organizatie. Cea mai cunoscuta forma de transfer a riscului este asigurarea, adica procesul de transfer prin care o societate de asigurari este de acord sa plateasca unei persoane sau organizatii despagubirea pentru pierderea inregistrata, contra unei prime de asigurare.

Asumarea riscului consta in absorbirea riscului, deoarece este imposibila asigurarea impotriva tuturor pierderilor posibile. In general, se absorb riscurile in care pierderea nu este mare.

In general, se folosesc mai multe strategii de gestionare a riscului in acelasi timp.