Afacerile in perspectiva macrosociala

Afacerile in perspectiva macrosociala
Responsabilitatea sociala

n     Pentru a intelege aceasta abordare, plecam de la premisa ca nu societatea exista pentru ca oamenii de afaceri sa profite de pe urma ei, ci, dimpotriva, afacerile exista pentru a satisface nevoile sociale.

n     Privind relatiile economice la nivel macrosocial constatam ca fara nevoile de consum ale populatiei, n-ar exista afaceri de nici un fel.

n     Daca scopul economic al unei firme este, neindoielnic, acela de a obtine un profit cat mai mare, functia social-economica a acesteia este satisfacerea in cat mai bune conditii a nevoilor sociale ale consumatorilor, printre care se cer enumerate nu numai nevoile de consum, ci si nevoia unui loc de munca si a unor mijloace de trai, nevoia de a trai intr-un mediu natural nepoluat sau nevoia unor servicii publice vitale, precum educatia, sanatatea, justitia etc.

n     Toata disputa se poarta asupra motivelor pe care se intemeiaza si prin care se legitimeaza datoriile si raspunderile morale, pentru ca multi oameni considera inacceptabil gandul ca sunt tratati corect numai din calcul interesat.

Perspectiva contractualista asupra afacerilor

n     O tratare emblematica a afacerilor din perspectiva macrosociala ofera autoarea americana Laura Nash, in lucrarea sa Good Intentions Aside. A Manager's Guide to Resolving Ethical Problems (1993), in care propune o etica in afaceri "contractualista", construita pe ideea ca sistemul capitalist se bazeaza pe un contract social voluntar intre public si afaceri, care se angajeaza sa isi indeplineasca anumite indatoriri reciproc avantajoase.

n     In opinia sa, scopul principal al afacerilor este crearea si furnizarea de valoare, piata avand (prin intermediul cumparatorilor si al legii) obligatia sa asigure ca afacerile sa primeasca un venit corect in schimbul valorii furnizate.

n     Astfel, profitul devine rezultatul altor conditii initiale, mai degraba decat prima conditie a afacerilor, iar eficienta este mai degraba o componenta decat definitia valorii livrate.

n     Laura Nash afirma ca modelul egoismului luminat "este corect din punct de vedere teoretic si eronat sub aspect atitudinal", considerand ca acesta cultiva o atitudine fundamental egoista a oamenilor de afaceri.

Ce este o companie?

n     Raspunsul precis la aceasta intrebare este cat se poate de important, caci identificarea practica si legala a companiilor are implicatii semnificative in solutionarea unei probleme esentiale: daca firmele pot avea obligatii morale; iar daca pot, care sunt acestea?

n     Tot ceea ce se stie in materie de etica se refera la criteriile decizionale ale agentilor individuali, orientati de valorile si normele lor morale, insa este evident pentru oricine ca organizatiile comerciale nu sunt identice cu indivizii.

n     Chiar daca nu toate afacerile au statut de companie (micile firme de familie sau liber profesionistii) si chiar daca multe companii sunt societati non-profit (organizatii caritabile, universitati sau cluburi sportive), afacerile care domina economia de piata si care sunt cel mai adesea tinta atacurilor si criticilor vehemente privind pretinsa lor imoralitate sunt societatile pe actiuni.

n     O companie este definita, in esenta, in termeni de statut legal si de proprietate asupra bunurilor. (Crane & Matten, 2004)

Trasaturile definitorii ale unei companii

n     Din punct de vedere legal, o companie are personalitate juridica, fiind considerata drept o entitate independenta fata de indivizii care lucreaza in cadrul ei, care o conduc, care investesc in ea sau care primesc din partea ei anumite produse si servicii, din acest motiv bucurandu-se de succesiune perpetua.

n     Acest statut legal sta la baza celei de-a doua trasaturi definitorii a companiilor: bunurile aflate in proprietatea unei companii nu sunt ale actionarilor sau ale managerilor, ci apartin in exclusivitate organizatiei; in mod similar, salariatii, furnizorii sau consumatorii incheie contracte cu organizatia si nu cu actionarii ei.

n     Implicatiile acestei stari de fapt sunt deosebit de semnificative in intelegerea raspunderilor ce revin companiilor:

- In calitate de "persoane juridice", acestea au anumite drepturi si obligatii in societate, la fel ca si cetatenii unui stat.

- Nominal, companiile se afla in proprietatea actionarilor, dar exista independent fata de acestia. Firma poseda bunurile sale, iar actionarii nu sunt raspunzatori de datoriile sau daunele provocate de aceasta(avand raspundere limitata).

- Managerii si directorii au raspunderea "fiduciara" de a proteja investitiile actionarilor, ceea ce inseamna ca se asteapta din partea managementului sa pastreze investitiile actionarilor in siguranta si sa actioneze spre a le satisface cat mai bine interesele.

Pot companiile sa aiba responsabilitati sociale?

n     Intr-un articol publicat in anii '70 si intitulat "Responsabilitatea sociala a afacerilor este aceea de a spori profiturile" , Friedman respinge categoric ideea de responsabilitate sociala a companiilor, in virtutea urmatoarelor trei argumente:

Numai fiintele umane sunt moralmente responsabile de actiunile lor. Companiile nu sunt fiinte umane si, prin urmare, nu pot sa isi asume cu adevarat raspunderea morala pentru ceea ce fac; intrucat organizatiile sunt alcatuite din indivizi umani, numai acestia sunt, fiecare in parte, responsabili pentru actiunile lor in cadrul companiilor.

Unica responsabilitate a managerilor este aceea de a actiona in interesul actionarilor. Atata timp cat o companie se supune cadrului legal pe care societatea l-a instituit pentru afaceri, singura responsabilitate a managerilor este aceea de a realiza un profit, deoarece acesta este scopul pentru care a fost creata organizatia comerciala si pentru care au fost angajati managerii; a actiona in vederea oricarui alt scop inseamna abandonul raspunderii lor si un adevarat "furt" din buzunarele actionarilor.

Problemele sociale sunt de competenta statului si nu ii privesc pe managerii companiilor. Managerii nu trebuie si nici nu pot sa decida ce anume serveste cel mai bine intereselor societatii, aceasta fiind sarcina guvernului.

Poate fi o companie moralmente responsabila?

n     Pentru a atribui responsabilitate morala corporatiilor, este necesar sa se arate ca, pe langa independenta legala fata de membrii lor, companiile conteaza si ca agenti independenti fata de indivizii care le alcatuiesc.

n     Primul argument care pledeaza in acest sens este acela ca, pe langa indivizii care iau decizii in cadrul unei companii, fiecare organizatie poseda o structura decizionala interna, care orienteaza deciziile corporatiei in directia anumitor obiective predeterminate, stabilind explicit sau implicit scopul final al deciziilor, scop care transcede in mod evident cadrul responsabilitatilor individuale.

n     Al doilea argument care sustine dimensiunea morala a responsabilitatii companiilor este faptul ca toate companiile au si un set de valori care definesc ceea ce se considera a fi corect sau incorect in cadrul entitatii, si anume o cultura organizationala - o suma de convingeri si valori care exercita o puternica influenta asupra deciziilor si comportamentelor individuale.

Argumente de ordin economic pentru responsabilitatea sociala a companiilor

n     Companiile percepute ca fiind socialmente responsabile pot beneficia de o clientela mai larga si mai satisfacuta, in vreme ce o perceptie publica de iresponsabilitate sociala se poate solda cu un boicot sau cu alte actiuni ostile din partea consumatorilor.

n     In mod similar, angajatii pot fi atrasi sa lucreze pentru acele companii pe care le percep ca fiind socialmente responsabile si pot fi chiar devotati si mandri sa lucreze la astfel de firme.

n     Implicarea voluntara a companiilor in actiuni si programe sociale poate sa previna initiativele legislative ale guvernelor, asigurand astfel o mai mare independenta a acestora fata de controlul guvernamental.

n     Contributiile pozitive la dezvoltarea sociala pot fi considerate de catre firme drept investitii pe termen lung in consolidarea unei vieti comunitare mai sigure, mai bine educate si mai echitabile, de care pot profita si companiile, desfasurandu-si activitatea intr-un mediu de afaceri mai dinamic, mai potent si mai stabil.

n     Problema etica nu este insa daca profiturile cresc in urma unor actiuni cu finalitate sociala, ci daca motivul initial al acestor actiuni este dorinta de profit sau respectul fata de interesele legitime ale altor grupuri sociale

Argumente morale in favoarea responsabilitatii sociale a companiilor

n     Companiile dau nastere unor probleme sociale si, prin urmare, au responsabilitatea de a le solutiona si de a preveni aparitia unor noi probleme. Nu este corect, din punct de vedere moral, ca intotdeauna altii sa suporte consecintele unor fenomene de pe urma carora companiile au numai de castigat.

n     In calitate de actori sociali puternici, cu acces la resurse importante, companiile trebuie sa isi utilizeze puterea si resursele in mod socialmente responsabil.

n     Toate activitatile companiilor au un anumit impact social, fie prin produsele si serviciile pe care le ofera sau locurile de munca pe care le asigura, fie indirect, prin efectele lor asupra altor companii. Drept urmare, companiile nu pot sa eludeze raspunderea pe care o incumba acest impact, indiferent daca este unul pozitiv, negativ sau neutru.

n     Departe de a depinde exclusiv de ceea ce fac actionarii lor, activitatea companiilor se bazeaza pe contributia unor largi si variate grupuri socio-profesionale (stakeholders), avand, prin urmare, datoria de a tine seama si de interesele acestor grupuri.

Tipuri de responsabilitati sociale ale companiilor

n     Cel mai elaborat si cel mai larg acceptat model al responsabilitatilor sociale ale companiilor este asa-numitul "model cvadripartit al responsabilitatii sociale corporatiste" (Carroll & Buchholtz, 2000), prezentat mai jos:

Modelul cvadripartit al responsabilitatii sociale corporatiste

n     Meritul modelului cvadripartit propus de Carroll si Buchholtz este acela ca structureaza diferitele responsabilitati sociale ale companiilor pe dimensiuni distincte, fara a nesocoti faptul primordial ca firmele au obligatia de a fi, inainte de toate, profitabile in limitele legii, in acest sens fiind o teorie cat se poate de pragmatica.

n     Cu toate acestea, modelul nu ne spune ce se intampla atunci cand doua sau mai multe tipuri de responsabilitati intra in conflict.

n     O alta limita a modelului cvadripartit este aceea ca, in conceperea lui, autorii au avut in vedere exclusiv mediul de afaceri american.

Responsivitatea sociala a companiilor

n     Responsivitatea sociala a companiilor se refera la modul in care acestea raspund in mod activ preocuparilor si asteptarilor contextului social fata de finalitatea si consecintele activitatii lor, este o faza actionala a responsabilitatii sociale a companiilor.

n     Archie Carroll delimiteaza patru strategii de responsivitate:

- Strategia reactiva. Compania neaga orice responsabilitate fata de problemele sociale, incercand sa demonstreze ca nu are ce sa isi reproseze, intrucat a respectat toate prevederile legale.

- Strategia defensiva. Compania isi recunoaste responsabilitatea sociala, dar incearca sa scape de ea actionand pe linia minimului efort, evitand sa se implice serios in actiuni pozitive si costisitoare.

- Strategia acomodanta. Compania isi accepta responsabilitatile sociale si se straduieste sa actioneze astfel incat sa multumeasca grupurile influente de presiune din societate.

- Strategia proactiva. Compania incearca sa depaseasca normele acceptate in domeniul sau de activitate, facand mai mult decat ceea ce i se poate cere in mod obisnuit la momentul respectiv.

Performanta sociala a companiilor

n     Potrivit modelului elaborat de Donna Wood, performanta sociala a unei companii poate fi estimata in functie de principiile de responsabilitate sociala care orienteaza activitatea companiei, procesele de responsivitate sociala ale firmei si rezultatele activitatii sale. Aceste rezultate se delimiteaza in trei domenii distincte:

Politica sociala. Este vorba de acele strategii explicit enuntate ale firmei, in care se afirma valorile, convingerile si scopurile sale in legatura cu mediul social.

Programul social. Acesta cuprinde ansambluri de masuri concrete menite sa implementeze politicile sociale ale firmei (de exemplu, multe companii au adoptat programe omologate la nivel international de control al efectelor poluante asupra mediului).

Impactul social. Acesta poate fi estimat urmarind schimbarile concrete pe care le-a realizat o companie prin implementarea programelor sale intr-un anumit interval de timp.