Consideratii generale - competivitate

Consideratii generale - competivitate

Viata este o competitie indiferent de forma in care exista. Rezista cel puternic si dispare cel mai slab. In societatea umana lucrurile s-au structurat putin diferit fata de alte forme de viata. Daca in plan economic competitia este la fel de dura ca in natura, in plan social lucrurile au evoluat spre conceptia ca fiecare om are loc in societate, indiferent cat este de dotat fizic sau intelectual. Aceasta viziune asupra vietii sociale n-a existat din totdeauna si peste tot, dar pe masura ce societatea umana a avansat, aceasta idee a prins contur, astfel ca in ultimii 50 de ani ,,egalitatea sanselor" pentru fiecare om in plan social a devenit o prioritate, unu din drepturile fundamentale ale omului. Mai important este ca aceasta teza a egalitatii sanselor isi face drum si in domeniul economiei reale. Insa pe scara sociala vor urca cei puternici, indiferent in ce consta puterea lor.

Economia contemporana, aproape in toate tarile lumii, functioneaza pe baza principiilor pietei, unde concurenta (competitia) este elementul, componenta fara de care piata n-ar exista.

Pe piata rezista cel puternic, indiferent de unde ii vine puterea (de la capitalul detinut, de la tehnica si tehnologia utilizata, de la calitatea deosebita a produselor si serviciilor, de la economiile de scara, de la monopolul economic sau natural, de la managementul performant, de la competenta, de la informatii etc.).

A fi puternic intr-un mediu de afaceri inseamna a fi competitiv, a dispune mereu de un atu, de ,,un as in maneca" pe care sa-l utilizezi la momentul oportun pentru a castiga in fata concurentilor.

Apar mai multe intrebari, dintre care doua sunt mai importante: cine participa la competitie pe piata? si, care este cauza, factorul care genereaza competitia? sau ce-i determina pe actorii de pe piata sa se angajeze in aceasta competitie?

Raspunsurile la aceste intrebari par simple, dar nu este deloc asa, deoarece raspunsurile date trebuie bine argumentate, iar argumentele trebuie sa fie solide si mai ales validate de practica, ceea ce nu este usor de realizat.

La prima intrebare: cine participa la competitia pe piata? Raspunsul este simplu si mai sigur. La competitie pe piata participa ofertantii si cumparatorii de marfuri indiferent ca acestea sunt bunuri sau servicii.

Competitia, concurenta are loc intre ofertanti, intre cumparatori, dar nu de putine ori interesele celor doua grupuri de actori de pe piata intra in concurenta.

a. Concurenta intre ofertanti. Fiecare ofertant doreste sa ocupe un segment cat mai mare pe piata o perioada cat mai lunga de timp. Cu cat oferta este mai mare cu atat concurenta intre respectivii actori va fi mai dura.

b. Concurenta intre cumparatori. Cumparatorii, fie ei consumatorii sau utilizatorii bunurilor sau serviciilor, doresc sa cumpere marfuri ale caror raporturi calitate/pret sunt cele mai convenabile. Cum volumul marfurilor ce indeplinesc aceasta conditie va fi intotdeauna limitat, cumparatorii vor intra in competitie unii cu altii.

Intre vanzatori si consumatorii finali nu poate sa existe concurenta pentru ca n-ar mai exista viata economica, cu toate ca exista o contradictie dictata de interesele celor doua grupuri de operatori pe piata: ofertantii doresc sa vanda la preturi cat mai mari, iar cumparatorii doresc sa cumpere la preturi cat mai mici.

La nivelul consumatorilor finali aceasta afirmatie nu mai trebuie argumentata pentru ca viata o pune in evidenta.

c. Concurenta intre ofertanti si cumparatori. Cand ofertantii de pe piata bunurilor finale devin cumparatori pe piata factorilor de productie lucrurile se schimba. Conflictele de interese dintre vanzatorii si cumparatorii factorilor de productie se transforma in competitie, unde invinge cel mai puternic. De exemplu, conflictul de interese dintre producatorii de petrol si consumatorii de petrol a depasit granitele razboiului economic si s-a transformat in razboi adevarat. Pentru a deveni mai puternici in aceasta competitie, tarile producatoare de petrol s-au constituit intr-o organizatie care stabileste cotele de productie pentru fiecare membru al organizatiei in functie de nivelul la care doreste sa tina pretul petrolului. In prima etapa a acestei competitie au iesit invingatori producatorii de petrol. Dar avantajul lor n-a tinut prea mult. Consumatorii de petrol au raspuns cu actiuni care i-au facut pe producatorii de petrol sa cedeze. Asemenea situatii s-au repetat de mai multe ori. In aceasta competitie au iesit invingatori cand unii cand altii, dar cel mai important lucru a fost schimbarea conceptia despre utilizarea resurselor in general, a resurselor epuizabile in special.

O problema aproape asemanatoare este si intre oferta de munca si cererea de munca. Si aici competitia intre ofertant si cumparator a fost si mai este inca dura. Unul fara celalalt nu poate sa existe, si cu toate acestea, conflictele dintre cele doua grupuri creeaza o competitie acerba, ceea ce a dus la constituirea organizatiilor sindicatele si patronale. Competitia dintre ele da castig de cauza cand unei organizatii cand alteia.

Aspectele legate de competitia pe piata factorilor de productie dintre furnizori si cumparatori este mai putin tratata in literatura de specialitate, chiar daca pe aceasta piata se vehiculeaza valori deosebit de mari, iar impactul sau in plan economic si social este semnificativ.

La intrebarea: care este cauza ce genereaza concurenta? la prima vedere raspunsul ar putea fi unul foarte simplu, dar in realitate este greu de dat.

Intre cumparatori apare concurenta cand cererea este mai mare decat oferta. Ea este mai ascutita cand in discutie sunt bunuri de strica necesitate pentru om.

Intre ofertanti concurenta apare cand oferta este mai mare decat cererea. Atunci competitia devine foarte dura, iar ofertantul care castiga este cel mai puternic, mai competitiv.

Pentru consumatori, mai ales pentru cei finali, cauza, motivul concurentei este de a achizitiona bunurile necesare existentei, pentru a trai, a ramane in viata si pentru ofertanti motivul este acelasi, de a exista, de a ramane pe piata.

Daca intrebarea devine: ce-i determina, ce-i provoaca pe ofertanti sa porneasca in aceasta competitie, raspunsul este mult mai greu de dat si de argumentat, deoarece trebuie investigate trei planuri distincte, ce se intrepatrund si se conditioneaza reciproc: economic, social si psihologic.

In plan economic concurenta intre ofertanti este determinata de faptul ca oferta este mai mare decat cererea. Dar cu aceasta afirmatie nu s-a rezolvat problema. Motivele sunt mai multe, printre care:

Concurenta apare datorita:

a. caracterului limitat al resurselor si utilizarii lor alternative, ceea ce reduce realizarea intereselor sau maximizarea satisfactiei firmelor in raport cu accesul la resurse;

b. caracterul interactiv al deciziilor luate de firmele ce actioneaza pe aceeasi piata in mod autonom, independent, decizii ce depind concomitent si de ale celorlalti agenti economici.

Cum aceste cauze sunt obiective, permanente si actioneaza concomitent, concurenta devine starea naturala a activitatii agentilor economici indiferent de nivelul pietei pe care actioneaza.

Si atunci intrebarea fireasca este: de ce literatura economica abunda in informatii prin care se incearca gasirea modalitatilor de realizare a echilibrului pe piata, indiferent de ce piata este vorba (bunuri si servicii, pamant, munca, monetara, financiara, a informatiilor etc.) si indiferent de nivelul de raportarea (piata firmei, produsului, zonala, nationala, mondiala)?

Cu toate insistentele si modele elaborate si chiar aplicate, piata este departe de a fi in echilibru.

Daca piata ar fi in echilibru n-ar mai exista concurenta, nici competitie intre consumatori sau intre producatori

Si teoreticienii si practicienii stiu acest lucru si totusi se cauta cu obstinatie metode care sa stabileasca echilibru pe piata.

Care este cauza unei asemenea situatii? Un posibil raspuns ar putea fi urmatorul: viata economica actuala a fost structurata si condusa dupa principiile fizicii mecanice, prima dintre stiinte care a cunoscut cea mai spectaculoasa dezvoltare la inceputul epocii moderne. In aceasta viziune, economia era considerata (deja sunt voci care spun ca nu mai este) un sistem organizat si condus ca orice sistem mecanic. Intorci remontorul ceasului si el trebuie sa functioneze. S-a stricat o piesa, ea va fi inlocuita si ceasul va functiona ca si inainte, ba chiar mai bine daca piesa noua este mai buna (noile intrari in sistem). Dar s-a uitat (oare?) ca Omul este cea mai importanta componenta a sistemul economic? Impactul omului la intrarea sau iesirea din sistem lasa urme adanci, de multe ori imprevizibile, ceea ce poate modifica complet componentele, structura si modul de functionare a sistemului. Acest lucru duce inevitabil la dezechilibre pe piata. Conform principiilor mecanicii dezechilibrele trebuie corectate, dar dupa putin timp apar din nou, astfel ca situatia se repeta la intervale mai scurte sau mai lungi. De ce? Pentru ca omul a incercat sa faca ,,ordine" in mediile economic si social in care traieste dupa principiile pe care le stia si care in fizica mecanica dusesera la realizari extraordinare. De ce n-ar duce si aici la o dezvoltare rapida? Si o buna perioada de timp aceasta judecata a parut adevarata. In economie s-au obtinut rezultate remarcabile ceea ce a dus la dezvoltarea societatii umane in general, si a catorva tari, putine la numar, in special. La un moment dat sistemul n-a mai vrut sa functioneze asa cum ar fi trebuit. Intrebari privind cauzele acestei dereglari permanente au fost multe si solutiile de asemenea. Rezultatele n-au fost multumitoare. Cauza este tot OMUL. Pana acum 50-60 de ani procesele economice se desfasurau la niveluri reduse. Circa o patrime din populatia globului traia in tari cu o piata nationala, intr-o economie concurentiala; aproape jumatate din populatie traia in tari cu economie planificata; restul tarilor nu avea nici macar o piata nationala, economia lor fiind una aproape autarhica. In ultimii 30 de ani economia a devenit tot mai globala si globalizanta. Numarul operatorilor pe piata, fie ei ofertanti sau cumparatori, s-a marit considerabil. Orice operator nou intrat in sistem poate avea un impact mai mare sau mai mic asupra sistemului, dezechilibrandu-l.

Descoperirea mecanicii cuantice a schimbat complet modul de a privi natura, de la microcosmos la macrocosmos. Caracteristica esentiala a materiei, fie ea vie sau nevie, este dezordinea si nu ordinea. Daca asa stau lucrurile, atunci ordinea realizata in economie si societate este efemera, asa cum s-a si dovedit, ea devenind dezordine la aparitia primului element nou in sistemul creat, indiferent care este acesta.

Sa ne intoarcem la competitia dintre ofertanti. Echilibrul mereu cautat pe piata dintre cerere si oferta nu se realizeaza decat cate o data si din intamplare, intr-o perioada scurta si pentru o singura marfa. Dezechilibrele sunt permanente si nu echilibrele. Deci nu starea de ordinea caracterizeaza sistemul economic, ci starea de dezordine. Echilibrele se creeaza intr-un sistem inchis, sau unde intrarile si iesirile sunt foarte bine controlate. Ori, sistemul economic fie la nivel micro, fie la nivel macro sau mondoeconomic nu este inchis, nici macar nu este riguros controlat, si orice intrare noua in sistem sau iesire neprevazuta din sistem il deregleaza, transformand echilibru intr-un dezechilibru. Nu ar fi mai firesc sa consideram ca sistemul economic nu trebuie, nu este necesar sa fie in echilibru si sa se actioneze nu pentru a restabili echilibrul, ci pentru a profita de aceasta noua situatie in atingerea unui scop dorit de noi. Mai mult, atunci cand s-a realizat un anume echilibru insemna ca lucrurile treneaza, rutina prevaleaza, nu se produce nimic nou in sistem. Cele mai multe acte si fapte economice cu cele mai spectaculoase rezultate fie bune, fie mai putin bune se produc atunci cand apar dezechilibre majore.

Toata literatura economica ne invata ca o marfa se vinde atunci cand se echilibreaza cererea cu oferta si se stabileste un pret de echilibru (fig.1.1). Acest adevar este confirmat de practica numai pe jumatate.

Si totusi mari specialisti in economie, precum Samuelson si Nordhaus scriu:

,,Pretul si cantitatea de echilibru corespund nivelului la care cantitatea oferita este egala cu cantitatea ceruta in mod spontan. Pe pietele concurentiale, acest echilibru corespunde punctelor aflate la intersectia curbei cererii cu cea a ofertei. La pretul de echilibru nu exista surplus sau penurie de bunuri"[1].

Lasand la o parte faptul ca argumentarea este pur teoretica fara nici o legatura cu practica (la fiecare act de vanzare/cumparare magazinele ar ramane goale), nici din punct de vedere teoretic lucrurile nu pot sta asa. In perioada actuala, si cu atat mai mult in viitor, produsele si serviciile sunt extrem de diversificate, de diferentiate, cu calitati diferite, cu parametri tehnico/functionali foarte diferiti si implicit cu preturi diferite. Pe piata exista foarte multi ofertanti care au toate sortimentele unei marfi, sau numai o parte din ele, la preturi diferite si foarte multi cumparatori cu cerinte si venituri diferite. Fiecare cumparator doreste sa cumpere o cantitate dintr-un anume sortiment de la un singur vanzator si pentru ca intre ei sa aiba loc actul de vanzare/cumparare trebuie stabilit un pret de echilibru.

Fig. 1.1. Punctul de echilibrul al pietei

Concluzia: pretul de echilibru pe piata se stabileste pentru fiecare act de vanzare/cumparare al fiecarei cantitati vandute dintr-un sortiment la momentul t₁. Daca la momentul t₂ are loc un al act de vanzare/cumparare pentru aceeasi cantitate vanduta anterior sau pentru alta Q₁, mai mica sau mai mare, pretul de echilibru poate fi acelasi sau altul mai mic sau mai mare.

Din acest motiv reprezentarea fig. 1.1. devine:

Fig. 1.2. Punctele de echilibru ale actelor de vanzare/cumparare

In loc de un pret de echilibru al unei marfii cu mai multe sortimente, avem ,,n" preturi de echilibru si ,,n" cantitati de echilibru nu ale pietei marfii respective, ci ale fiecarui act de vanzare/cumparare pentru fiecare din sortimentele marfii respective.

Asa ca de la un singur sistem prestabilit (cu un singur pret si o singura cantitate de echilibru) s-a ajuns la ,,n" sisteme de echilibru (fiecare cu pretul si cantitatea sa de echilibru), adica de la ordine la dezordine.

De ce s-a intamplat asa? Pentru ca actele si faptele economice sunt realizate de oameni, iar oamenii sunt extrem de diferiti in mentalitate, in gradul de cultura, civilizatie, obiceiuri, traditii, venituri, gradul de dezvoltare economica a tarii sau zonei unde traiesc etc.

Dupa cum se vede, a doua cauza obiectiva a concurentei, caracterul interactiv al deciziilor luate de participantii la activitatea economica are un impact considerabil asupra vietii economice. Aici se intra pe taramul socialului si al psihologicului.

Individualitatea diferita a omului apare mai ales cand ia decizii cu privire la acte si fapte economice. Chiar daca ,,omul economic" pune la baza unui decizii rationamentul economic aceasta va avea si o doza de subiectivism, determinata de factorii care-i fac pe oameni asa de diferiti. Altfel spus, deciziile economice nu au rigoare principiilor fizicii mecanice, ci ale fizicii cuantice, ceea ce presupune ca aceste decizii nu duc la formarea si intretinerea unui sistem, ci la dezintegrarea sistemului format si la crearea unora mai mici, si tot asa mereu.

Dezordinea in sistem este produsa de ,,imprevizibilul OM"

Si totusi, ce-i determina pe actori sa intre in competitie?

Cumparatorii sunt determinati in aceasta actiune de acoperirea nevoilor, trebuintelor lor, fie ca acestea sunt personale, colective sau pentru continuarea unei activitati.

Concurenta intre ofertanti isi are insa sorgintea in interesul, si numai in interesul, OMULUI care conduce organizatia respectiva. Viziunea sa despre viata in general, despre viata economica, in special, il determina sa ia parte la aceasta competitie. Scopul declarat, si in teorie si in viata reala, al oricarei unitati economice este profitul. In realitate nu profitul este principala cauza ce genereaza concurenta, mult mai importante par a fi motivatiile de ordin personal: sa fie primul, sa realizeze un vis, o dorinta, sa se razbune pentru . etc.

Concurenta, competitia intre producatori aduce beneficii in plan economic si social, dar aduce si o risipa enorma de resurse de productie. Aproape orice producator poate sa obtina informatii din care ca cuantifice exact cererea, insa intotdeauna informatiile despre oferta vor fi incomplete, formandu-si doar o vaga imagine despre dimensiunile si structura ei. In cele mai multe cazuri pe piata apare supraoferta care poate duce de la crize de supraproductie pe perioade mai mari sau mai mici, la falimente in lant ale producatorilor, tocmai datorita lipsei de informatii exacte despre oferta. De aici o imensa risipa de resurse de productie ce puteau fi folosite in alte domenii.