GESTIUNEA RISCULUI IN MICILE AFACERI

GESTIUNEA RISCULUI IN MICILE AFACERI

Obiectivele capitolului

Riscul este o situatie in care exista posibilitatea unei deviatii nedorite de la rezultatul scontat, asteptat sau sperat. In afaceri, riscul reprezinta pierderile asociate cu bunurile tangibile si intangibile ale firmei si castigurile potentiale ale afacerii.

Initiind o afacere, intreprinzatorul isi asuma anumite riscuri. Unele sunt inerente desfasurarii afacerilor, altele se produc din cauze neprevazute. Intreprinzatorul trebuie sa stie cum sa se protejeze de asemenea riscuri printr-o politica de asigurare eficienta.

In acest capitol sunt abordate problemele referitoare la gestiunea riscului si controlul delictelor in micile afaceri.

Obiectivele specifice ale capitolului sunt:

identificarea tipurilor de risc posibile in micile afaceri;

prezentarea strategiilor de gestionare a riscurilor in micile afaceri.

evaluarea strategiei de transfer a riscului (asigurare);

identificarea tipurilor de sterpelitori din magazine si prezentarea masurilor de prevenire a furturilor clientilor;

evaluarea cauzelor furturilor de catre salariati si prezentarea masurilor de prevenire a furturilor salariatilor;

1. Tipuri de risc

Riscurile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.

1.Din punct de vedere al caracterului lor riscurile pot fi pure si speculative.

Riscul pur reprezinta incertitudinea generata de unele evenimente imprevizibile care poate avea ca urmare suferirea sau nu a unor pierderi. Riscul pur se intalneste atunci cand exista posibilitatea inregistrarii unor pierderi, insa probabilitatea producerii acestui eveniment este necunoscuta. Exemple de risc pur sunt focul, moartea unui salariat cheie, falimentul unui client, furtul. Intreprinzatorul nu se poate opune producerii acestor evenimente. Totusi, multe din aceste riscuri pot fi analizate statistic si sunt prin urmare asigurabile.

Riscul speculativ reprezinta incertitudinea generata de unele actiuni voluntare si care se poate materializa in castig sau pierdere. Cumpararea de dolari cu speranta ca va creste cursul acestora este un risc speculativ. Evenimente neprevazute pot diminua cursul dolarului, investitia fiind considerata speculativa intrucat intreprinzatorul si nu destinul a determinat aceasta pierdere. Acest risc nu este asigurabil.

2.Din punct de vedere al cauzelor producerii, riscul se poate datora incendiilor, inundatiilor, cutremurelor, furturilor etc.

3.Din punct de vedere al posibilitatii de asigurare, intalnim riscuri asigurabile si riscuri neasigurabile.

4.Din punct de vedere al naturii lor, riscurile pot fi: riscuri privind piata, riscuri privind proprietatea, riscuri privind personalul, riscuri privind clientii.

a. Riscuri privind piata. Riscurile privind piata pot aparea ca urmare a schimbarilor negative in cadrul pietei tinta si ale eforturilor de marketing. Multe din aceste schimbari pot afecta pozitia competitiva a firmei si potentialul de crestere pe termen lung. Ele se dezvolta cel mai adesea in ritm lent, devenind in final complet distructive. Aceste riscuri nu sunt in general asigurabile prin polite de asigurare normale. Printre cele mai elocvente astfel de riscuri sunt intreruperile in aprovizionare, deteriorarea conditiilor economice si reducerea cererii de produse.

Intreruperile in aprovizionare se datoreaza furnizorilor si ele pot provoca mari pierderi in procesul de productie sau vanzare.

Deteriorarea conditiilor economice poate avea efect negativ supra afacerii prin rate ale inflatiei ridicate, cresterea ratei dobanzii, reducerea veniturilor. Intreprinzatorii sunt extrem de vulnerabili la aceste riscuri, gestionarea riscului fiind deosebit de dificila.

Reducerea cererii de produse. Fiecare produs are un anumit ciclu de viata. Pentru a nu intra in faza de declin si a se expune astfel acestui risc, intreprinzatorul trebuie sa innoiasca si modernizeze in mod continuu produsele.

b. Riscuri privind proprietatea. Daca riscurile privind piata au un caracter intangibil, cele privind proprietatea au un caracter tangibil. Cele mai multe dintre aceste riscuri sunt asigurabile. Cateva dintre cele mai importante dintre aceste riscuri sunt: focul, dezastrele naturale, spargerile, talhariile si furtul din magazine.

Focul. Cladirile, echipamentele si stocurile pot fi distruse partial sau total de foc. Desigur, gradul de risc depinde de tipul afacerii. Intreprinzatorul poate reduce efectul distrugator al focului printr-o politica de prevenire a incendiilor si asigurare.

Dezastrele naturale. Inundatiile, cutremurele, furtunile puternice si alte calamitati "date de Dumnezeu" sunt imprevizibile si pot afecta grav activitatile firmei. Desi se pot lua unele masuri preventive nu se pot face prea multe pentru preintampinarea acestor dezastre. De aceea, asigurarea este cea mai buna solutie.

Spargerile. Firmele sunt locuri atractive pentru spargatori. Intreprinzatorul poate diminua efectul spargerilor prin folosirea unor sisteme de alarma, agenti protguard, iluminare adecvata si asigurare.

Talhariile prin actele de violenta si intimidare sunt mult mai periculoase, intrucat pun in pericol viata salariatilor si clientilor. Impotriva talhariilor se pot folosi aceleasi metode ca in cazul spargerilor si in plus oglinzile si camerele de luat vederi.

Furtul din magazine. Pierderile datorita furturilor reprezinta un mare pericol pentru intreprinzator. Autorii furturilor pot fi profesionisti sau clienti obisnuiti. Profesionistii sunt dificil de identificat si inteles. In plus, ei se concentreaza asupra produselor de valoare si care se vand rapid. Clientii obisnuiti pot fura si ei. Fie ca sunt copii care nu isi dau seama ca fura, fie ca sunt cleptomani, consumatori de droguri sau clienti nemultumiti ca au stat prea mut la rand si fura din razbunare, ei pot produce mari pagube. Impotriva hotilor din magazine se pot lua o serie de masuri de prevedere: instruirea salariatilor, avertizarea scrisa, folosirea de oglinzi convexe pentru a elimina unghiurile moarte, utilizarea de sisteme de alarma, dispunerea articolelor scumpe in locuri special amenajate, expunerea ordonata pentru a se putea observa rapid furtul, dirijarea fluxului clientilor spre casierie, folosirea de agenti protguard. Evident, si asigurarea este o solutie buna.

c. Riscuri privind personalul. Aceasta categorie de risc se datoreaza actiunii salariatilor. Ei pot comite atat furturi propriu-zise cat si falsuri. Acestea se pot datora angajarii unor persoane, fara a le verifica atent inainte de angajare; obisnuintei cu un nivel de trai mai ridicat, politicii de personal neadecvata, care creeaza impresia salariatilor ca nu sunt platiti suficient si vor fura in completare; relatiilor necorespunzatoare dintre intreprinzator si salariati, care vor crea o atmosfera de neincredere; oportunitatii de a fura, prin lipsa unei metode de prevenire a furturilor de catre salariati; conditiile economice, care fac imposibil un trai decent. Impotriva furturilor se pot lua unele masuri ca: separarea sarcinilor de plata, receptie, controlul stocurilor; tinerea unei bune evidente si verificarea ei periodica; inchiderea fisetelor si birourilor; platirea corecta a salariatilor; atentie la cei mai de incredere salariati, care pot fura de fapt cel mai mult; pedepsirea salariatilor care au fost prinsi furand; nefolosirea a doi membrii ai aceleasi familii in acelasi loc; verificarea prin sondaj a receptiei materialelor. Impotriva fraudelor se poate lupta prin urmatoarele mijloace: verificarea cecurilor anulate, aprobarea personala de intreprinzator a reducerilor de pret si a creditelor, semnarea personala a tuturor cecurilor.

Riscurile privind personalul sunt in cea mai mare parte asigurabile.

d. Riscurile privind clientii. Clientii sunt sursa principala de profit, insa prezinta si anumite riscuri. Multe din aceste riscuri sunt datorate rau platnicilor sau nemultumirii clientilor.

Rau platnicii. Daca intreprinzatorul vinde pe credit s-ar putea ca unele sume de bani sa nu le mai recupereze. Actionarea in justitie este in acest caz singura solutie.

Nemultumirile clientilor. Intreprinzatorul poate fi expus si riscului nemultumirii clientilor, datorita calitatii necorespunzatoare a produselor sau depasirii termenelor de garantie. Evitarea unei asemenea situatii este singura masura de asigurare impotriva acestui risc.

2. Strategii de gestionare a riscului

Intreprinzatorii au la dispozitie patru strategii de gestionare a riscului: evitarea riscului, prevenirea riscului, transferul riscului si asumarea riscului.

Evitarea riscului presupune refuzul de a intreprinde o actiune in care riscul pare sa fie prea costisitor. De exemplu, inchirierea unui mijloc de transport in loc de cumpararea lui evita riscul pierderii datorita accidentelor rutiere. De asemenea, depunerea zilnica a banilor la banca evita pierderea datorita furturilor.

Prevenirea riscului (reducerea riscului, controlul pierderilor) consta in utilizarea de diferite metode pentru reducerea probabilitatii producerii anumitor evenimente si diminuarea efectului celor care se petrec. Tehnica principala folosita o reprezinta prevenirea prin diferite masuri de siguranta si protectie. Intreprinzatorii pot preveni riscul accidentarii salariatilor, de exemplu, prin instructaje de protectia muncii. Verificarea tehnica a mijloacelor de transport si a starii sanatatii conducatorilor auto reduce riscul producerii accidentelor rutiere. De asemenea, instalarea de sisteme de alarma si angajarea agentilor protguard diminueaza posibilitatea furturilor.

Transferul riscului presupune mutarea riscului catre alta persoana sau organizatie. Cea mai cunoscuta forma de transfer a riscului este asigurarea, care este procesul prin care societatea de asigurare este de acord sa plateasca unei persoane sau organizatii despagubirea datorita pierderii inregistrate contra unei prime de asigurare.

Asumarea riscului (absorbtia riscului) consta in absorbirea riscului deoarece este imposibila asigurarea impotriva tuturor pierderilor posibile. In general se absorb riscurile in care pierderea nu este mare. De exemplu, daca firma are mai multe mijloace de transport, pe cele vechi poate sa nu le asigure intrucat considera ca are posibilitati financiare de a-si asuma riscul pierderii din accidente de circulatie. In unele cazuri, asumarea riscului ia forma autoasigurarii. Aceasta poate fi definita ca acceptarea planificata a riscului pierderii. Prin autoasigurare, intreprinzatorul isi constituie un fond de rezerva destinat eventualelor pierderi. De regula, intreprinzatorii nu au suficiente fonduri pentru a constitui insa acest fond.

In general, se folosesc mai multe strategii de gestionare a riscului in acelasi timp. In continuare, vom trata aspectele legate de transferul riscului prin asigurare si prevenirea riscului din furturi.

3. Asigurarea impotriva riscului

Asigurarea reprezinta transferul riscului pur prin intermediul unui contract incheiat intre doua parti (in cazul nostru intre intreprinzator si societatea de asigurare. Societatea de asigurare accepta riscul platirii unei mari sume de bani asiguratilor sai contra unei prime de asigurare de marime relativ mica. Prin aceasta procedura intreprinzatorul poate transfera in intregime sau partial incertitudinea financiara pentru multe din riscurile pure.

3.1. Etapele procesului de asigurare

Etapele procesului de asigurare sunt urmatoarele: identificarea riscurilor ce pot fi acoperite, obtinerea acoperirii pentru pierderile potentiale majore si corelarea valorii primei de asigurare cu probabilitatea pierderii.

1.Identificarea riscurilor ce pot fi asigurate se face numai dupa o cercetare minutioasa. Mai intai intreprinzatorul trebuie sa faca asigurarile prin efectul legii si apoi eventual si celelalte categorii de riscuri.

2.Obtinerea acoperirii pentru pierderile potentiale majore. De multe ori intreprinzatorul nu poate sa-si permita decat asigurarea impotriva pierderilor majore, fara a subestima magnitudinea pierderilor potentiale.

3.Corelarea valorii primei de asigurare cu probabilitatea pierderii. Costul asigurarii trebuie sa fie pe cat posibil proportional cu probabilitatea producerii evenimentului asigurat.

3.2. Conditii de asigurare

Pentru a fi asigurabila, o anumita situatie trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

- Sa poata fi calculata si estimata paguba care va fi asigurata, iar costul asigurarii sa poata fi, din punct de vedere economic, realizabil. Societatea de asigurare trebuie sa aiba date privind frecventa pierderilor cauzate de un anumit pericol. Aceste informatii trebuie sa acopere o perioada indelungata de timp si sa se bazeze pe un numar mare de cazuri. Societatile de asigurare pot prevedea in mod obisnuit chiar exact cat de multe pierderi se vor inregistra in viitor, pe baza acestor informatii. Pornind de la aceste considerente, nu se va putea asigura, de exemplu, un oras intreg

impotriva incendiului, deoarece intra in calcul prea multe variabile. Totusi, este posibil sa se asigure o anumita cladire.

- Sa fie posibila identificarea riscului asigurat in timp, loc si pe cauze. Nu se face asigurare pentru 'orice'. Nu se va face, de asemenea, o asigurare pentru un eveniment deja intamplat.

- Situatia asigurata sa fie sub controlul asiguratului. Aceasta inseamna, desigur, ca politele nu platesc pierderile care sunt produse intentionat de asigurat sau cauzate in directia asiguratului ori determinate cu concursul asiguratului. De exemplu, o polita de asigurare contra incendiului exclude pierderile prin incendierea proprie a asiguratului. Este, totusi, posibil ca asiguratul sa-si incendieze firma proprie din diferite motive.

- Sa existe o comunitate de pericole. De exemplu, trebuie sa existe suficiente persoane fizice sau juridice care realizeaza o anumita activitate pentru a putea fi asigurata. Cele mai multe asigurari se bazeaza pe legea mediilor. Aceasta inseamna ca pe masura ce numarul riscurilor potentiale dintr-o anumita categorie creste, numarul de pierderi reale din aceasta categorie este mai apropiat de datele prevazute pentru aceste riscuri care se bazeaza pe experienta anterioara. Totusi, legea mediilor nu poate fi aplicata riscurilor neobisnuite (acelea care ameninta un numar redus de subiecti).

- Pericolul nu trebuie sa afecteze pe toti asiguratii simultan. O societate de asigurare trebuie sa-si extinda activitatea asupra unei arii geografice suficient de mari. Astfel, un singur incendiu intr-o anumita zona poate forta societatea de asigurare sa plateasca toate politele pe loc.

- Pierderea posibila sa fie serioasa din punct de vedere financiar. O societate de asigurare nu-si poate permite sa faca polite de cativa lei. In consecinta, multe polite au o clauza deductibila, ceea ce inseamna ca societatea de asigurare va plati numai acea parte a unei pierderi care este mai mare decat un anumit nivel (deductibil) stabilit prin polita. Deductibilitatea reprezinta o pierdere mica pe care asiguratul consimte sa o suporte. Printr-o asigurare de viata, de exemplu, se poate prevedea ca asiguratul sa plateasca medicului stomatolog o suma de pana la 25.000 lei, urmand ca sumele mai mari sa le plateasca societatea de asigurare.

3.3. Criterii de alegere a societatii de asigurare

Societatea de asigurare se alege in functie de urmatoarele criterii: stabilitatea financiara a societatii, experienta societatii in domeniul de asigurare respectiv, dorinta societatii de a oferi o acoperire mai larga, capacitatea societatii de a oferi servicii referitoare la situatiile asigurate.

3.4. Tipuri de asigurari

Intreprinzatorul are posibilitatea sa-si faca diferite feluri de asigurare care se incadreaza in doua categorii principale: asigurari facultative de bunuri si asigurari facultative de persoane.

1. Asigurarile facultative de bunuri. Intreprinzatorul trebuie sa fie preocupat de recuperarea bunurilor distruse, furate etc., precum si de pierderile datorita accidentelor suferite de terte persoane in situatia care se folosesc bunurile sau serviciile sale. Aceste doua grupe mari de riscuri pot fi acoperite cu o paleta larga de asigurari. Intreprinzatorul trebuie sa aleaga acel pachet de asigurari care este cel mai potrivit afacerii sale. Unii mici intreprinzatori nu au suficienti bani pentru a plati prime de asigurare care sa le acopere bunurilor si de aceea sunt nevoiti sa accepte riscul neasigurarii. Abilitatea de a stabili un nivel adecvat de acoperire a riscului si de a plati primele de asigurare corespunzatoare este un factor esential in initierea si continuarea unei mici afaceri.

Cele mai obisnuite forme de asigurare facultativa a bunurilor sunt:

- asigurarea cladirilor, altor constructii si a continutului (mijloace fixe si mijloace circulante materiale) pentru cazurile de pagube produse de incendiu si calamitati;

- asigurarea masinilor, utilajelor si instalatiilor, pentru cazurile de avarii accidentale (ruperi, ciocniri, explozie, scurtcircuit, trasnet, cutremur de pamant, inghet, alunecare de teren, inundatii);

- asigurarea bunurilor, pentru cazurile de pagube produse in timpul transportului terestru (cai ferate, vehicule, prin posta);

- asigurarea autovehiculelor pentru furt;

Aceste asigurari se fac agentilor economici, deci si micilor intreprinderi ca persoane juridice.

Exista insa si o serie de asigurari de bunuri si raspundere civila care se fac persoanelor fizice, adica salariatilor si intreprinzatorilor. Acestea sunt:

- asigurarea autovehiculelor pentru avarii si raspundere civila;

- asigurarea de accidente a conducatorilor de autoturisme si a altor persoane aflate in autoturisme;

- asigurarea suplimentara pentru cazurile cand autovehiculul este condus de alte persoane decat asiguratul;

- asigurarea conducatorilor amatori care conduc autoturismele altor persoane fizice;

- asigurarea de raspundere civila a conducatorilor auto a unitatilor economice pentru pagubele produse ca urmare a accidentelor de circulatie.

La toate asigurarile de bunuri, asiguratii au obligatia sa intretina bunurile cuprinse in asigurare.

2. Asigurarile facultative de viata. Spre deosebire de celelalte forme, asigurarea pe viata nu este legata de risc, deoarece moartea este o certitudine pentru fiecare. Asigurarea de viata protejeaza familiile si afacerea impotriva pierderii venitului, sigurantei sau serviciilor personale datorita mortii timpurii. Politele sunt platite beneficiarului dupa decesul asiguratului.

Principalele forme de asigurare facultativa de viata sunt:

- asigurarea mixta de viata;

- asigurarea mixta de viata si suplimentara de accidente;

- asigurarea familiala mixta de viata;

- asigurarea mixta de viata cu pensie pentru urmasi;

- asigurarea de economie si de invaliditate permanenta din accident;

- asigurarea viagera de deces cu plata primelor pe timp limitat;

- asigurarea facultativa cu termen fix;

- asigurarea de renta pe timp limitat;

- asigurarea viagera de deces cu prima unica;

- asigurarea facultativa de accidente;

- asigurarea familiala de accidente;

- asigurarea de accidente 'turist'.

Prevenirea riscului din furturi

Anual, micii intreprinzatori pierd sume importante de bani datorita furturilor comise de clienti, salariati, spargerilor si talhariilor. Expertii au dificultati in a face statistici exacte in acest sens intrucat multe delicte nu sunt declarate. Statisticile din S.U.A. arata ca micile intreprinderi sunt de 35 ori mai expuse pericolului delictelor decat marile companii. Desi toate firmele sufera pierderi din furturi, impactul delictelor asupra firmelor mici este mult mai mare.

Unele tipuri de afaceri sunt mai expuse delictelor decat altele. Comerciantii cu amanuntul sunt cei mai expusi (cca. o patrime din totalul furturilor din S.U.A.). Desigur, si in cadrul magazinelor cu amanuntul ponderea furturilor difera, dupa cum exista si alte afaceri care sufera din cauza furturilor. Intreprinzatorii trebuie sa ia masuri de siguranta inainte de a fi prea tarziu.

Prevenirea furturile comise de catre clienti

Cea mai obisnuita forma de furt o constituie furturile comise de catre clienti (sterpelitori). Comerciantii cu amanuntul sunt cei mai expusi unui astfel de furt. Pierderile datorita sterpelirilor clientilor se rasfrang in cele din urma asupra consumatorului si reprezinta, in S.U.A., cca. 3% din pretul mediu al marfurilor.

Sterpelitorul are exact infatisarea unui client obisnuit. El poate fi un copil in cautarea unei noi jucarii sau un adult in criza de bani. Oricine poate fi un sterpelitor, daca are prilejul, abilitatea si dorinta de a o face.

Din fericire pentru micii intreprinzatori, cei mai multi sterpelitori sunt amatori si fura pentru ca li se iveste ocazia. Multi fura din impuls si acesta poate fi chiar inceputul. Un manager atent, sprijinit de un personal pregatit in acest sens poate identifica sterpelitorii potentiali si evita astfel multe incidente de acest gen. Totusi, el trebuie sa cunoasca profilul sterpelitorului.

4.1.1. Tipuri de sterpelitori

Exista mai multe tipuri de sterpelitori din magazine:

Tinerii. Jumatate din furturi sunt comise, in S.U.A., de tineri. Multi tineri fura ajutati de intuneric. Cei mai multi o fac pentru ca nu se tem de persecutii, crezand ca varsta le este un scut. Cand micul intreprinzator descopera un tanar sterpelitor, nu trebuie sa-l priveasca cu ingaduinta. Multi hoti isi incep cariera ca sterpelitori, iar intreprinzatorii care nu pedepsesc pe tinerii sterpelitori ii incurajeaza sa o mai faca.

Sterpelitorii din impuls. Acest tip de sterpelitori fura sub impulsul momentului, cand nu mai pot rezista tentatiei. Ei nu-si planifica furtul, insa cand au prilejul o fac. Sterpelitorii din impuls pot fi persoane respectate precum si clienti obisnuiti. Clientul nerabdator dupa o zi plina poate sa nu mai astepte sa plateasca, dupa cum clientul nemultumit se poate razbuna pe intreprinzator. Indiferent de motiv, el este un sterpelitor.

Cea mai buna metoda de lupta impotriva sterpelitorilor din impuls o reprezinta prevenirea. Pentru aceasta se pot folosi diferite sisteme de siguranta.

Alcoolicii, vagabonzii si dependentii de droguri. Sterpelitorii care fura pentru a-si procura alcool sau droguri sunt, de regula, usor de depistat datorita comportamentului lor instabil si ciudat. Intreprinzatorii trebuie sa fie atenti cum se comporta cu acesti sterpelitori deoarece pot deveni violenti.

Cleptomanii. Cleptomanii simt o nevoie imperioasa sa fure, chiar daca nu au nevoie de bunul sterpelit. De multe ori ei au banii necesari pentru a-si procura marfa furata. Desi cleptomanii reprezinta doar unu la suta din sterpelitori, ei dau de furca mult intreprinzatorilor, fiind nevoie chiar de cunostinte in psihologie pentru a-i descoperi.

Profesionistii. Desi doar o mica parte din sterpelitori sunt profesionisti, ei pot produce serioase pagube micilor intreprinzatori. Deoarece ei sunt de fapt hoti, sunt foarte greu de descoperit si retinut. Profesionistii se opresc asupra marfurilor costisitoare pe care le pot vinde cu usurinta chilipirgiilor si 'tainuitorilor'. Multi dintre profesionisti sunt afiliati la unele organizatii care le asigura protectia.

4.1.2. Descoperirea sterpelitorilor

Desi sterpelitorii sunt greu de descoperit, intreprinzatorii care stiu ce cauta acestia ii pot surprinde asupra faptului. Ei lucreaza singuri, in timp ce tinerii opereaza in grup. O tactica obisnuita folosita de acestia este aceea ca un membru al bandei distrage atentia, in timp ce ceilalti fura marfurile. Intreprinzatorul trebuie sa fie atent la grupurile zgomotoase si diversioniste care intra in magazin.

Sterpelitorii solitari sunt, de regula, agitati. Se feresc de inghesuiala si evita personalul magazinului. Pentru a fi siguri ca nu sunt prinsi, ei 'fileaza' in mod constant clientii si salariatii. Examinand mult marfurile expuse, ei cauta momentul potrivit pentru a fura dimineata devreme, la pranz sau seara tarziu.

Sterpelitorii au propriul arsenal de mijloace pe care il folosesc atunci cand fura: cutii, sacose, umbrele, jachete mari, carucioare de copii, care ii ajuta sa doseasca rapid marfurile sustrase. Unii folosesc haine speciale cu multe buzunare ascunse. Micii intreprinzatori trebuie sa fie atenti la hainele clientilor purtate in afara sezonului respectiv.

Desigur, exista tot atatea metode de sterpelit cati sterpelitori sunt. Totusi, unii dintre sterpelitori deprind metodele in unele magazine speciale. De exemplu, o cabina de proba nesupravegheata este o invitatie la furt, putandu-se inlocui hainele vechi cu cele noi. O alta tactica de sterpelit este aceea a schimbarii etichetelor, platindu-se mai putin pentru o marfa mai scumpa.

4.1.3. Prevenirea sterpelirilor

Prin acordarea unei mai mari atentii prevenirii sterpelirilor decat pedepsirii autorilor, se asigura firmei o pozitie mai puternica in privinta protejarii marfurilor si asigurarea continuitatii functionarii firmei. Desigur, nici un plan de prevenire nu este perfect. Cand se inregistreaza un furt, vinovatul trebuie pedepsit, altfel firma va fi considerata o prada usoara.

Exista mai multe modalitati de prevenire a furturilor de catre clienti.

Pregatirea salariatilor. Una din cele mai eficiente cai de prevenire a sterpelirilor o reprezinta pregatirea personalului pentru a fi capabil sa cunoasca obisnuintele sterpelitorilor si sa fie alertati de un posibil furt. Salariatii trebuie sa supravegheze atent clientii agitati, neobisnuiti. Cum sterpelitorii evita personalul si alti clienti, apropierea salariatilor de acestia le va arata ca sunt urmariti. Chiar si cand sunt foarte numerosi, vanzatorii nu trebuie sa uite acest lucru.

Toti salariatii trebuie sa fie atenti la bagajele clientilor si la hainele acestora. Casierii trebuie sa fie familiarizati cu preturile pentru a nu favoriza furtul.

Salariatii trebuie sa urmareasca grupurile ce intra in magazin si se disperseaza pentru a distrage atentia. De asemenea, vor trebui supravegheati atent clientii care examineaza indelung marfurile si nu cumpara nimic.

Seful magazinului trebuie sa faca un program uniform de supraveghere a clientilor, pauzele fiind esalonate pentru a nu exista prea putini salariati in magazin si a inlesni furtul.

Costul pregatirii salariatilor pentru prevenirea furturilor este recuperat prin rata redusa a furturilor comise.

Amenajarea magazinului. Un magazin bine amenajat poate fi, de asemenea, un obstacol eficient in prevenirea pierderilor prin sterpeliri. Un iluminat corespunzator va permite o mai buna supraveghere a clientilor, in timp ce unul semiobscur invita clientii neonesti sa fure fara a fi descoperiti.

Tejghelele trebuie sa aiba spatii intre ele pentru a nu crea o bariera intre clienti si salariati. Afisajele trebuie sa fie in asa fel puse incat sa nu stinghereasca buna vedere a intrarii in magazin.

Articolele scumpe trebuie amenajate in locuri speciale si cu un salariat in imediata lor apropiere. Toate lucrurile trebuie aranjate in ordine pentru a putea observa usor marfurile sustrase.

Casele trebuie amplasate in asa fel incat casierii sa aiba o vedere clara asupra intrarii magazinului. Usile inutile ale magazinului trebuie inchise, iar cele ce nu pot fi inchise din motive de protectie contra incendiilor trebuie echipate cu dispozitive de alarma.

Dispozitive mecanice. Un astfel de sistem de protectie contra furturilor poate fi scump, insa lipsa lui poate fi si mai costisitoare. Oglinzile cu doua fete permit supravegherea clientilor, fara a fi vazuti. Totusi, unii experti afirma ca nu trebuie pusa baza prea mare pe dispozitivele mecanice. Ele pot fi din punct de vedere psihologic eficiente, insa numai pe termen scurt. Pentru a avea eficienta maxima, ele pot fi instalate un timp, apoi scoase si iar introduse.

Alte posibilitati mecanice de prevenire sunt camerele de televiziune cu circuit inchis, peretii cu oglinzi convexe, gauri in pereti. Camerele cu circuit sunt insa si costisitoare si obositoare pentru operator. Se poate folosi pentru supraveghere o singura camera, spre exemplu, celelalte functionand fara operatori, pentru a da impresia de supraveghere. Nu este exclusa nici posibilitatea folosirii uniformelor de politisti pentru a descuraja sterpelitorii, mai ales in orele de varf.

4.1.4. Prinderea sterpelitorilor

Dupa ce a descoperit un hot, intreprinzatorul trebuie sa determine si modalitatea de prindere a acestuia. Se propune in acest sens urmatoarea secventa: observarea persoanei care a luat sau a ascuns marfa; identificarea marfii; verificarea daca marfa a fost luata cu intentia de a fi furata; verificarea daca marfa a fost platita. Daca sterpelitorul a fost pierdut un moment din vedere, nu trebuie prins pentru ca este posibil ca el sa fi aruncat marfa si in felul acesta sa fie acuzat 'pe nedrept'. De aceea, este mai bine sa fie chemat un politist. Nu este indicat ca hotul sa fie prins inauntru, pentru a evita scenele neplacute din magazin. Desigur, daca marfa este valoroasa o poate face si aici. Nu este indicata acuzarea directa, ci, mai degraba, o fraza de genul 'cred ca ati uitat sa platiti marfa luata'.

4.2.Prevenirea furturilor comise de catre salariati

Majoritatea pierderilor datorate sustragerilor sunt rezultatul furturilor de catre salariati si nu de sterpelitori. Aceste furturi se rasfrang asupra cumparatorilor. Un studiu efectuat in S.U.A. arata ca preturile cu amanuntul cresc din acest motiv cu 15%. De asemenea, se considera ca 30% din falimente se datoreaza furturilor salariatilor. Acesti hoti nu sunt descoperiti deoarece fura atunci cand intreprinzatorul este foarte ocupat cu activitatile zilnice si neglijeaza siguranta magazinului. Apoi, unii intreprinzatori nu pot crede ca salariatii lor, in care au incredere, fura, ceea ce face ca salariatului neonest sa i se ofere prilejul de a fura.

Cauze ale furtului de catre salariati

Salariatii fura de la firma la care sunt angajati din mai multe motive. Ei pot avea anumite deprinderi costisitoare (alcool, jocuri de noroc etc.) Altii considera ca nu sunt platiti suficient si isi completeaza diferenta. S. Kantor afirma ca exista patru motive care ii determina pe salariati sa fure: nevoia, lacomia, tentatia si prilejul favorabil, firma putandu-le controla pe ultimele doua. Pentru a minimiza pierderile datorate salariatilor, intreprinzatorul trebuie sa cunoasca modul in care tentatia si prilejul favorabil determina furtul. Cateva conditii duc la lipsuri majore in siguranta magazinului.

Increderea in salariati. Studiile arata ca cel mai adesea fura salariatii tineri, insa vechii salariati pot aduce prejudicii mai mari. In multe afaceri mici intreprinzatorul vede salariatii vechi aproape ca pe niste parteneri si lucreaza cu ei ca intr-o atmosfera de familie. Un astfel de sentiment, nu de nedorit, poate duce la o bresa in siguranta firmei. Ironia sortii face ca cei mai devotati si mai harnici salariati sa fie primii suspecti. Cei in care ai cea mai mare incredere pot fura cel mai mult. Multi intreprinzatori refuza sa o creada, insa acesti salariati au cea mai mare accesibilitate la chei, registre de casa, seifuri. Din cauza vechimii, acesti salariati detin pozitii cheie si sunt familiarizati cu activitatea, asa ca ei cunosc unde sunt punctele slabe ale controlului si procedurilor de siguranta. Datorita cunostintelor si pozitiei lor, acesti salariati sunt cei mai in masura sa fure. Deci, cei in care ai cea mai mare incredere sunt cei mai potriviti sa fure. Intreprinzatorul nu trebuie sa aiba o incredere oarba in nici un salariat, iar increderea sa sa se bazeze pe realizarile precedente si pe onestitatea probata.

Intreprinzatorul trebuie sa fie atent la salariatii care muncesc fara intrerupere, neluandu-si nici concedii de odihna si nici de boala. Ei ezita sa o faca deoarece se tem ca vor fi descoperiti. Lucrand, isi pot acoperi furtul.

Nu trebuie lasati nesupravegheati nici salariatii nemultumiti. Acestia, nesatisfacuti de salariile primite sau de faptul ca nu au fost promovati, se pot razbuna pe intreprinzator, furand. Salariatii neonesti vor fura atat cat considera ca este diferenta dintre cat sunt platiti si cat considera ei ca ar trebui sa fie platiti. Ei isi justifica actiunile prin rationament. Intreprinzatorii trebuie sa priveasca cu suspiciune salariatii care duc o viata peste posibilitatile lor.

Atmosfera organizatorica necorespunzatoare. De multe ori managerii creaza neintentionat o atmosfera care ii incurajeaza pe salariati sa nu fie onesti. Neintroducerea controlului formal invita la furt. Nimic nu incurajeaza mai mult la furt decat constiinta ca  nu esti prins. Se considera ca salariatii fura din patru motive: nevoia sau dorinta; din rationament; prilejul de a fura; cunoasterea faptului ca exista o mica probabilitate de a fi prins.

Salariatii pun accent pe ceea ce face intreprinzatorul si nu pe ceea ce spune. Daca va introduce un sistem de control complet pe care insa il va ignora apoi, salariatii vor considera ca siguranta nu este importanta. Marfurile, materialele nu pot fi transferate fara a fi inregistrate. Nu trebuie sa fie nici o exceptie nici pentru sef si nici pentru rudele sale. Managerul trebuie sa instituie o procedura de control clara si sa stabileasca pedepse pentru incalcarea ei, pentru a descuraja furturile.

Lipsa sigurantei fizice. Un alt factor ce determina salariatii sa fure il constituie conditiile fizice necorespunzatoare. Intreprinzatorul care acorda o atentie redusa distribuirii cheilor, combinatiilor seifurilor etc. invita la furt. De asemenea, neinchiderea usilor si geamurilor sau neinstalarea unui sistem de alarma expune firma furturilor dinauntru si dinafara.

Multe furturi se inregistreaza in timpul manipularii marfurilor. Daca acelasi salariat care pregateste comenzile de aprovizionare are pe mana si facturile, poate fi tentat sa modifice documentele si deci sa fure marfuri.

O alta posibilitate de a fura se iveste in momentul efectuarii curateniei. Odata cu colectarea gunoaielor, se pot fura si marfuri valoroase.

Controlul impropriu al numerarului. Fara un sistem de control al numerarului logic si practic, firma poate inregistra furturi. Salariatii neonesti vor descoperi repede ca exista o probabilitate scazuta de a fi descoperiti si vor fura numerar, fara a fi pedepsiti.

Casierii au cea mai mare accesibilitate la numerarul firmei si, in consecinta, sunt cei mai supusi tentatiei de a fura.

Unii intreprinzatori permit prea multor salariati sa opereze in registrul de casa si sa urmareasca platile clientilor, invitand la furt, deoarece este greu de identificat autorul.

Verificarea zilnica a registrului de casa poate evita furtul.

Intreprinzatorul nu trebuie sa incredinteze aceluiasi salariat functiile de manipulare, inregistrare si contabilizare a fondurilor. Un functionar neonest va putea fura, fara a fi descoperit. Daca firma este prea mica pentru a face aceste delimitari, se poate introduce un sistem de control adecvat.

Deoarece putini dintre salariatii care fura sunt declarati vinovati, povara de a-i descoperi revine intreprinzatorului. De aceea, el trebuie sa ia toate masurile pentru a-i descuraja sa fure.

4.2.2. Prevenirea furtului de catre salariati

Salariatii vor evita sa fure, daca se vor lua anumite masuri preventive.

Selectare unui personal onest. Prin angajarea unor salariati onesti, managerul poate face un pas mare pentru evitarea furturilor de catre salariati. De regula, firmele se preocupa doar de angajarea unor salariati competenti. Acestia sunt indispensabili pentru succesul afacerii, insa angajarea lor este nepotrivita, daca ei se vor transforma in hoti. O politica de selectie a personalului bine organizata reduce probabilitatea de angajare a unor salariati neonesti. In acest sens pot fi folosite teste de aptitudini si de lucru, profiluri psihologice, teste poligrafice (unde este cazul), referinte detaliate. Odata angajat, salariatul trebuie orientat in directia muncii pe care o va efectua. Trebuie sa i se arate importanta calitatii performantelor si integritatii la locul de munca.

Introducerea controlului intern. Baza unui sistem de siguranta eficient o constituie elaborarea unui program de control intern menit sa impiedice furturile. Asa cum s-a mai aratat, impartirea sarcinilor intre mai multi salariati previne controlul intregului domeniu de catre un singur salariat. Insa, daca mai multi salariati tin aceeasi evidenta, posibilitatea de a fura scade. Intreprinzatorul nu trebuie sa permita salariatilor sa transporte marfurile fara comenzi de aprovizionare sau facturi. Toate documentele interne trebuie numerotate. Lipsa unui numar poate crea suspiciuni.

Inspectiile neanuntate sunt un mijloc bun de evaluare a nivelului de siguranta a procedurilor. Elementul de surpriza poate combate furtul de catre salariati. Pot fi introduse si erori deliberate pentru a verifica onestitatea salariatilor.

Evitarea rolului de 'copoi'. Desi managerul trebuie sa mentina un anumit grad de suspiciune privind activitatile desfasurate de salariati, el trebuie sa trateze personalul cu respect. Salariatii isi pierd curand increderea in managerul care sacrifica curtoazia si consideratia in favoarea sigurantei. Intreprinzatorul trebuie sa reziste tentatiei de a face pe detectivul, incercand sa rezolve delicte care nu exista. Daca suspecteaza un salariat, trebuie sa ceara ajutorul politiei, a consultantilor profesionisti si a societatilor de asigurare.

4.3. Prevenirea spargerilor

Cea mai mare amenintare a sigurantei micilor afaceri o reprezinta spargerile - intrarile prin efractie intr-o cladire pentru a fura. Spargerile sunt in crestere si pericolul mare este ca autorii lor sunt greu de depistat. Intreprinzatorii care nu iau masuri de siguranta invita spargatorii sa fure. Unele afaceri sunt mai expuse spargerilor decat altele prin natura stocurilor pe care le detin, amplasare sau amenajare tehnica.

Cel mai important instrument de lupta impotriva spargerilor il reprezinta mijloacele fizice de prevenire a intrarilor prin efractie.

Exista patru elemente cheie care determina gradul de siguranta fizica: lacatele; sistemele de alarma; iluminatul adecvat si seifurile.

Lacatele. Toate usile, geamurile si celelalte intrari trebuie asigurate cu lacate care nu pot fi distruse, instalate de un profesionist. Este recomandat ca acestea sa fie schimbate periodic.

Mentinerea controlului asupra cheilor este un alt element esential al sigurantei fizice. Lacatele sunt inutile, daca cheile au ajuns pe maini neautorizate.

Sistemele de alarma. In selectarea sistemului de securitate trebuie apelat la laboratoare de specialitate. De asemenea, trebuie avuta in vedere capacitatea de a-l instala a vanzatorului. Probabil ca cea mai buna posibilitate de evaluare a sistemului de alarma este modul de functionare a acestuia la cei care l-au cumparat deja.

Iluminatul adecvat. O buna iluminare atat interioara cat si exterioara poate fi un bun obstacol in calea spargatorilor. Majoritatea spargatorilor actioneaza noaptea, cand pot opera in intuneric pentru a nu fi observati. Reflectoarele pot fi folosite pentru iluminatul exterior deoarece pot fi concentrate asupra intrarilor sau aleilor. Lampile cu vapori de mercur pot fi folosite pentru iluminatul parcarilor.

Interioarele bine luminate previn spargerile. Cine nu isi poate permite angajarea unei patrule de siguranta poate folosi un caine dresat.

Seifurile. Managerul precaut nu pastreaza numerarul la sediul firmei, ci il depoziteaza la banca. Cei mai multi intreprinzatori au nevoie de un seif pentru a pastra hartii importante, documente, numerar si alte valori deosebite, deoarece lacatele si fisetele nu le protejeaza in mod satisfacator. Seifurile pot fi de doua feluri: antiincendii si antispargeri. Cele dintai pot sa nu fie obstacole pentru spargatori. Celelalte sunt mai bine amplasate.