NOUA ECONOMIE SI IMPLICATIILE SALE ASUPRA MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN

NOUA ECONOMIE SI IMPLICATIILE SALE ASUPRA MEDIULUI DE AFACERI EUROPEAN

Crearea si dezvoltarea noii economii in Europa s-a bazat pe infrastructura formata din retelele electronice, cu consecinte benefice pentru cresterea economica si pentru piata muncii.

APARITIA NOII ECONOMII IN EUROPA

Abia dupa 1993, tarile membre ale Uniunii Europene (UE) au realizat existenta unui mare decalaj fata de SUA si au fost de acord cu faptul ca edificarea unei Europe "electronice" reprezinta singura sansa pentru mentinerea competitivitatii pe plan mondial. In acel moment insa, nu s-a intuit dinamica deosebita a domeniului, astfel incat abia la sfarsitul anului 1999 s-a constientizat imensul potential reprezentat de tehnologiile informationale si in special de reteaua Internet pentru crearea unei adevarate societati informationale. La reuniunea de la Lisabona, din martie 2000, conducatorii statelor participante au recunoscut ca economia europeana trebuie sa devina mai "digitala". Proiectul acestei tranzitii se numeste e-Europa si are ca obiectiv crearea pana in anul 2010 a celei mai competitive economii bazate pe cunoastere din lume, capabila de o crestere economica sustinuta, care sa creeze locuri de munca si sa permita o mai buna coeziune sociala. Strategia adoptata de UE in cadrul acestui proiect pune un accent deosebit pe aspectele sociale, aspect care adauga valoare scopului initial de compensare a decalajelor de tehnologie dintre Europa si SUA.

Felul in care UE va coordona aceasta tranzitie va afecta nivelul de trai, conditiile de lucru si competitivitatea generala a industriilor si serviciilor europene.

In cele ce urmeaza vor fi prezentate cele mai importante elemente ale proiectului e-Europa, care prezinta un interes deosebit si pentru Romania.

Lipsa tehnologiei, care a reprezentat un dezavantaj pentru tari ca Romania, a devenit o sansa de integrare rapida prin adoptarea directa a solutiilor propuse de acest proiect.

Proiectul e-Europe include atat tarile membre ale UE, cat si pe cele din Europa Centrala si de Est. Scopul sau este acela de a asigura fiecarui participant la Europa unita - cetatean, scoala, firma, administratie publica - accesul liber la tehnologiile informationale, precum si capacitatea de a le exploata. Aceasta presupune, de exemplu, utilizarea retelei Internet ca suport pentru activitatile zilnice, pentru produse si servicii legate de educatie, guvernare, sanatate, cultura si distractie.

In concluzie, proiectul e-Europe nu-si propune numai crearea unei industrii europene competitive, bazate pe TIC, ci are un scop mai larg, acela de a asigura tuturor cetatenilor, inclusiv celor defavorizati, accesul la tehnologiile moderne pentru a-si imbunatati calitatea vietii. Acestia trebuie sa aiba acces direct, online, interactiv la informatie, instruire universitara si profesionala, activitati legate de politica de guvernare, sanatate, cultura, servicii financiare si altele. In noua societate bazata pe cunoastere, accesul Internet este considerat un drept fundamental al tuturor cetatenilor si deci guvernele devin responsabile pentru asigurarea acestuia.

Faptul ca tehnologiile informationale reprezinta un imens potential si pot contribui la cresterea economica si la crearea unor noi si mai bune locuri de munca este unanim acceptat. De aceea, guvernele tarilor europene isi propun sa asigure aceste beneficii pentru toti, nu numai pentru o minoritate privilegiata.

Societatea bazata pe cunoastere nu trebuie sa fie exclusiva, ci trebuie sa includa toti cetatenii sai.

Largirea UE presupune integrarea sociala, ca aspect vital pentru reusita acestui proces; un factor foarte important pentru atingerea acestui obiectiv este integrarea digitala, prin tehnologie.

Proiectul e-Europe (cu componentele sale e-Learning, e-Health, e-Government, e-Business) este orientat pe sustinerea procesului de integrare sociala deplina. In acest sens, UE isi propune sa creeze un model european pentru societatea bazata pe cunoastere, care sa preia de la cel american standardele de tehnologie, dar sa fie completat cu elemente importante legate de protectia sociala si de respectarea diversitatii culturale si lingvistice din Europa, conform cunoscutei sale devize "unitate in diversitate".

Pentru crearea unei Europe competitive pe toate planurile, politicienii au cazut de acord asupra celor doua aspecte majore: TIC creeaza mediul propice dezvoltarii economice in toate sectoarele de activitate, dar nu este mai putin importanta investitia in oameni, in pregatirea fortei de munca si deopotriva a consumatorilor de bunuri informationale.

Conform statisticilor furnizate de European Information Technology Observatory, in anul 2001 (considerat an de referinta, fiind primul dupa Lisabona 2000), sectorul TIC a adus in Europa de Vest 643 de miliarde euro, echivalentul a 7,5% din PIB. Aceasta valoare a fost mai mare cu 5,1% fata de anul precedent datorita unei cresteri de 3,9% in TI si 6,4% in telecomunicatii.

Pentru sustinerea acestei tendinte, conducatorii statelor membre ale UE au decis ca la fiecare intalnire anuala sa urmareasca progresele inregistrate pentru atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona (cu termen anul 2010).

Desi proiectul e-Europe are un rol cheie in atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona, acesta nu reprezinta singura strategie adoptata. UE trebuie, de asemenea, sa investeasca mai mult in cercetare si sa-si deschida pietele catre o mai mare concurenta, in special in anumite sectoare cheie care au fost dominate pana acum de furnizori nationali. De aceea, au fost stabilite termene de realizare a urmatoarelor obiective:

liberalizarea pietelor europene de energie si telecomunicatii;

crearea unei piete unice pentru serviciile financiare;

o mai mare liberalizare a serviciilor postale si de transport;

introducerea unui patent unic al UE pentru incurajarea inventiilor si inovatiilor;

lansarea satelitului spatial Galileo;

crearea unei piete unice pentru transportul aerian, denumita "un cer european unic".

Liderii europeni au convenit, de asemenea, sa aloce sume mai mari pentru cercetare, astfel incat pana in anul 2010 sa se ajunga la o medie de 3% din PIB destinat cercetarii si dezvoltarii tehnologice.

In centrul proiectului e-Europe se afla premisa ca reteaua Internet este esentiala pentru cresterea economica viitoare, pentru crearea de locuri de munca si imbunatatirea calitatii vietii, nu numai in Europa, ci in intreaga lume.

In bugetul UE sunt incluse programe de finantare pentru sustinerea dezvoltarii in anumite zone defavorizate, pentru cercetare, schimburi educationale, etc. O parte din fonduri sunt destinate extinderii retelei Internet.

Desi s-au inregistrat anual rezultate in acest sens, proiectul ramane ambitios, deoarece "conectarea" fiecarui cetatean al UE la serviciile Internet - prin calculator, telefonul mobil sau televiziune, de la serviciu, de la scoala si de acasa - pare greu de realizat pana in anul 2010, mai ales in contextul largirii UE.

Proiectul e-Europe are ca obiectiv si crearea unui continut european digital al retelei Internet, care sa contribuie la procesul de integrare sociala si sa stearga diferentele dintre cei care pot utiliza aceste cunostinte si cei care nu pregatirea necesara. E-Europe plaseaza in centrul sau utilizatorii; la toate nivelurile si prin toate masurile de implementare, acest proiect pune in evidenta e-integrarea si e-accesibilitatea pentru toate categoriile de utilizatori.

E-integrare presupune faptul ca serviciile cheie vor fi accesibile nu numai prin intermediul calculatorului personal, ci si prin televiziunea digitala interactiva, prin telefoanele mobile de generatia a treia si prin retele de cablu. In acest sens, pana in anul 2005, planul de actiune elaborat de specialisti si persoane de decizie din cadrul UE a fost axat pe cresterea accesului la retele de banda larga si pe asigurarea securitatii transmiterii informatiei.

Una dintre prioritatile UE in cadrul proiectului e-Europe este modernizarea reglementarilor pentru accesul Internet in vederea realizarii unei piete unice a serviciilor de telecomunicatii. Liberalizarea acestor servicii incepuse din anii 1980, in scopul desfiintarii situatiilor de monopol create de firmele nationale de telefonie. In martie 2002, UE a adoptat un nou cadru legal, care a redus numarul de reglementari de la 23 la 8, permitand astfel libera concurenta in scopul reducerii preturilor si cresterii calitatii serviciilor.

Rezultatul consta intr-un acces Internet tot mai ieftin si mai rapid, accesibil tuturor cetatenilor.

Efortul depus in cadrul proiectului e-Europe nu este destinat crearii unor institutii sau a unor legi, ci este dirijat spre coordonarea si stabilirea unui tel comun in cadrul unor activitati politice care se desfasoara deja la nivel national si la nivel european. Astfel, fiecare tara membra a UE are dreptul deplin de a decide asupra sistemului de scoli si servicii publice. Totusi, aceste state au decis sa invete una de la cealalta prin acceptarea unor scopuri comune si prin schimbul liber de informatie pentru atingerea acestora. Acest procedeu a fost numit "metoda coordonarii deschise", iar aplicarea sa intra in responsabilitatea autoritatilor locale.

Pentru crearea celei mai competitive societati bazate pe cunoastere, obiectiv ambitios al UE, strategia destinata educatiei are un rol esential. Desi fiecare tara in parte ramane responsabila pentru organizarea sistemului educational national, UE a inclus initiativa e-Learning in proiectul sau e-Europe in scopul promovarii acestui nou sistem de instruire in toate tarile membre.

Noul tip de instruire reprezinta un sistem complementar, care permite o formare profesionala continua mult mai accesibila decat prin metodele clasice si care aduce avantaje deosebite legate de eliminarea barierelor geografice, acces nelimitat si egal pentru toate categoriile de utilizatori. Posibilitatile de personalizare a informatiei oferite prin e-Learning, atat ca limba, cat si ca structura de continut, fac din aceasta componenta un instrument puternic pentru atingerea obiectivului UE de integrare sociala cu mentinerea diversitatii culturale. Pana la sfarsitul anului 2005, guvernele tarilor membre ale UE au avut ca obiectiv asigurarea unui acces de banda larga in toate scolile si universitatile, astfel incat sa poata fi lansate dupa acest termen programe de pregatire a fortei de munca pentru societatea informationala. Fiecare tara ramane stapana deplina a politicilor de organizare a sistemului national de educatie, dar UE coordoneaza aceste politici in scopul realizarii obiectivelor comune.

Instruirea de tip e-Learning, pe langa avantajele specifice legate de accesul nelimitat la informatie, are si efecte economice pe termen lung. Astfel, oamenii vor deveni tot mai mult acomodati cu utilizarea serviciilor Internet si a calculatorului, ceea ce va crea atat mana de lucru calificata pentru producerea bunurilor informationale in noua economie, cat si consumatori pentru aceste produse si servicii.

O componenta importanta din strategia destinata educatiei este programul e-Content sau crearea continutului digital, care da personalitate retelei Internet. Peste 75% din informatia disponibila acum este in limba engleza, dar initiativa europeana incurajeaza crearea de continut in limba fiecarui stat membru. In aprilie 2002, Comisia Europeana a propus o directiva de armonizare a conditiilor de utilizare a informatiilor publice, impunand aplicarea unor tarife in functie de utilizarea acestora in scopuri comerciale sau noncomerciale. Propunerea a avut ca obiectiv stimularea activitatii de creare de continut in reteaua Internet, piata estimata la circa 433 de miliarde euro in Europa la nivelul anului 2002, cu peste patru milioane de angajati.

A fost subliniat anterior faptul ca, in modelarea economiei Internet, elementele sale componente sunt intr-o relatie de complementaritate, ceea ce inseamna ca dezvoltarea unuia antreneaza si dezvoltarea celorlalte. In cazul proiectului e-Europe, crearea de continut interesant, util, in limba proprie va dinamiza cererea consumatorilor pentru serviciile de banda larga, ceea ce va favoriza investitiile in infrastructura de telecomunicatii. Pe de alta parte insa, in absenta acestei infrastructuri, nu va exista un stimulent pentru crearea unor aplicatii si a unui continut valoros.

O alta componenta din cadrul proiectului e-Europe este e-Health, care isi propune adoptarea tehnologiilor informationale pentru cresterea calitatii serviciilor de ingrijire medicala. Prin adoptarea unor standarde recunoscute international, UE a urmarit in special facilitarea accesului Internet al celor peste 37 de milioane de persoane defavorizate. Ca urmare a acestor masuri, procentul medicilor care comunicau cu pacientii prin Internet crescuse inca din anul 2002 la 34% in tarile membre ale UE.

O alta componenta importanta a proiectului e-Europe este e-Government, prin care se urmareste crearea unui acces liber si de calitate la serviciile publice, concomitent cu reducerea birocratiei. Inca din anul 2002, peste 55% dintre serviciile publice de baza din UE erau accesibile online, iar cele mai multe dintre paginile web create erau utilizate interactiv si nu numai pentru simpla "descarcare" (download) a unor formulare.

Componenta e-Business are menirea de a incuraja atat dezvoltarea comertului electronic, cat si restructurarea firmei ca element central al noii economii, in scopul obtinerii unor avantaje cat mai mari din utilizarea TIC. In ceea ce priveste crearea si utilizarea noilor tehnologii, rolul central ramane cel al pietei, dar guvernelor le revine sarcina crearii unui cadru legal care sa stimuleze dezvoltarea segmentului eBusiness.

Pe masura ce se vor dezvolta retelele, iar calculatorul va face parte integranta din orice activitate, nevoia de securitate va spori. Sistemele de asigurare a securitatii informatiei sunt considerate decisive pentru stimularea sectorului e-Business. In acest sens, UE a infiintat in anul 2003 o comisie pentru rezolvarea problemelor de securitate a informatiei in mediul virtual (Cyber Security Task Force).

In concluzie, initiativa e-Europe are ca scop crearea pana in anul 2010 a unei Europe online, cu integrarea aspectelor particulare legate de cultura si de limba in continutul digital global. In acelasi timp, acest proiect pune in evidenta avantajul competitiv al tarilor europene cu privire la utilizarea tehnologiilor de telefonie mobila si a televiziunii digitale.

COMERTUL ELECTRONIC  IN EUROPA

In acest context, este unanim acceptat faptul ca formarea si functionarea noii economii la nivel mondial nu se poate sprijini decat pe o harta omogena din punct de vedere tehnologic, iar decalajele mari dintre statele participante vor duce la distorsiuni sociale grave. Asa cum se cunoaste, comertul electronic s-a putut dezvolta mai mult si a devenit un instrument indispensabil numai pentru firmele si cetatenii din tarile UE.[2]

Prin comert electronic (e-commerce) se intelege orice tranzactie realizata prin intermediul unei retele de calculatoare, cu urmatoarele trasaturi particulare: este initiata in mediul virtual si este completa la incheierea acordului intre cumparator si vanzator, prin transferarea proprietatii sau a dreptului de utilizare a unor bunuri sau servicii.

Acordul electronic si nu plata reprezinta cheia unei tranzactii de comert electronic; tranzactiile fara costuri, cum ar fi descarcarea prin Internet a unor programe software gratuite, nu sunt considerate comert electronic.

In sens restrans, comertul electronic este reprezentat de vanzari si cumparari de bunuri si servicii si transfer de fonduri realizate cu ajutorul calculatoarelor, prin retele de telecomunicatie. Totusi, comertul electronic include si activitatile care sustin comertul in cadrul unei firme, cum ar fi marketing, finantare, productie, vanzare si negociere, desfasurate prin posta electronica, EDI, transfer de fisiere, videoconferinta sau orice alt mod de interactiune cu un calculator aflat la distanta.

Reteaua Internet a permis crearea unui nou tip de piata in UE, in care schimbul bunurilor si serviciilor poate avea loc fara ca participantii la tranzactii sa se intalneasca. In economiile traditionale, o anumita categorie de bunuri putea sa fie comercializata cu preturi foarte diferite. Rolul comerciantilor era acela de uniformizare a pietelor, prin cumpararea acestor bunuri din locurile unde acestea se vindeau mai ieftin si vanzarea lor pe pietele mai scumpe. In acest sens pietele speculative au inca un rol in repartitia spatiala si temporala a riscului, precum si in distribuirea mai echilibrata a marfurilor catre zonele cu cerere nesatisfacuta.

In noile conditii create de tehnologia Internet, piete din intreaga lume pot fi reunite instantaneu, generand o piata globala. Accesul la informatie permite cumparatorului sa poata determina acea piata pe care bunul sau serviciul dorit se vinde cel mai ieftin, iar vanzatorul isi poate gasi locul in care poate desface bunurile la pretul cel mai mare. In aceste conditii, rolul intermediarilor pare amenintat. Intr-adevar, functia acestora se complica. Pretul nu mai poate constitui un criteriu pentru tranzactiile lor, ci acestea trebuie sa ia in considerare aspecte mai sofisticate cum ar fi calitatea diferita a bunurilor si serviciilor, adaptarea acestora pentru diferitele categorii de consumatori din intreaga lume, etc. De aceea, comertul electronic este potrivit pentru acele bunuri foarte bine definite, pentru care nu exista multe variante sau pentru care diferentele de calitate nu sunt importante. Si in acest caz, se constata ca vechile legi, notiunile economice de baza isi pastreaza cea mai importanta functie, aceea de instrument de interpretare si evaluare a fenomenelor economice.

Noua economie genereaza si in situatia descrisa prin exemplul anterior nevoia de adaptare a pietelor europene si a modului de tranzactionare.

Fiecare tip de tranzactie din cele patru categorii mari de comert electronic mentionate presupune doua parti implicate, cate una la fiecare capat al tranzactiei, iar succesul depinde in primul rand de increderea partilor in elementele de comert electronic pe care le utilizeaza.

Dezvoltarea comertului electronic se bazeaza pe securitatea retelelor de telecomunicatie. Increderea clientilor, cel mai sensibil, dar cel mai important element al afacerii, este dependenta in totalitate de securitatea tranzactiilor. Tehnologia a permis marilor companii crearea unei infrastructuri in care elementele de securitate ocupa un loc tot mai important. Piata europeana a produselor software pentru securitatea informatiei in Internet creste anual cu circa 30%[3]. Produsele software de securitate constituie un factor de accelerare pentru dezvoltarea comertului electronic.

Evolutia comertului electronic depinde foarte mult si de sistemul bancar, moneda electronica fiind cea care a permis de fapt crearea acestui spatiu comercial virtual. Solutiile tehnice care se vor impune pentru realizarea platilor in comertul european electronic si nu numai se bazeaza pe cardul smart, datorita avantajelor privind securitatea si posibilitatilor acestuia de a constitui un portmoneu electronic pe mai multe valute concomitent.

O atentie deosebita trebuie acordata cadrului legislativ aflat inca in definitivare, specific comertului electronic.

Unul dintre cele mai importante aspecte, solutionat deja, este legat de posibilitatea semnarii documentelor in format electronic conform Directivei Parlamentului European emisa in 13 decembrie 1999 cu privire la crearea unui cadru comunitar pentru semnatura electronica, astfel incat acestea sa aiba valoare juridica. Intre timp, s-au adus imbunatatiri acestei directive, dar nu s-a definitivat un cadru legislativ unitar pentru toate tarile din Europa.

Semnatura electronica a fost considerata unul dintre factorii principali in dinamizarea comertului electronic si reprezinta un element specific pentru noua economie europeana. De aceea, va fi detaliata in cele ce urmeaza.

E-sign (semnatura electronica sau semnatura digitala) este o informatie reprezentata in format digital (o succesiune de biti), care se ataseaza documentelor in format electronic, cu scopul de a aloca valoare juridica acestora pentru a deveni opozabile in instanta asemenea celor semnate in mod real.

Semnatura digitala este creata cu ajutorul unei secvente de cod memorate pe un dispozitiv periferic securizat dotat cu microprocesor (de exemplu, smart card sau e-Token), care se conecteaza la calculatorul personal.

Accesul la aceasta informatie necesita cunoasterea unui numar de identificare si a unei parole care se schimba frecvent. Secventa de date corespunzatoare semnaturii digitale serveste ca metoda de identificare a emitentului.

Orice persoana poate obtine o semnatura digitala in baza unui contract incheiat cu un furnizor de servicii de certificare (Certification Authority - CA), de la care va primi un certificat digital prin care i se va aloca o identitate in spatiul virtual.

Autorizarea si supravegherea activitatii furnizorilor de certificate digitale reprezinta obiectul de activitate al unor institutii specializate, numite autoritati de reglementare care, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate, pot verifica operatiunile unui furnizor de servicii de certificare in conformitate cu legea.

Din punct de vedere tehnic, semnaturii digitale ii este asociata perechea de secvente de cod cheie privata / cheie publica, prin intermediul carora semnatura electronica incorporata in documentul electronic este codificata (prin cheia privata), iar la receptie este decodificata (prin cheia publica). Standardul de semnatura digitala (Digital Signature Standard - DSS) este bazat pe algoritmul de semnatura digitala (Digital Signature Algorythm - DSA) dezvoltat de Agentia Nationala de Securitate a SUA si acceptat de Institutul National de Standarde si Tehnologii al SUA in 1994.

Cheia privata este memorata numai in dispozitivul securizat (care memoreaza si cheia publica). Ca masura suplimentara de securitate, aceasta informatie nu este incarcata in memoria de lucru a calculatorului niciodata (este utilizata numai offline), deci nu poate fi interceptata prin acces neautorizat din retea. In acest caz se utilizeaza principiul 'a avea & a sti' pentru implementarea unui mod de autentificare riguros (strong authentification). Acesta se bazeaza pe autentificarea prin doi factori: codul de acces (a sti) si dispozitivul periferic securizat care realizeaza codificarea cu cheia privata (a avea). Ambii factori trebuie sa fie prezenti simultan.

Mecanismul de verificare a semnaturii electronice de catre destinatar se bazeaza pe utilizarea cheii publice. Verificarea semnaturii este o operatie automata, realizata prin intermediul unor comenzi software. Cheia publica este memorata pe certificatul digital, alaturi de datele personale ale proprietarului.

Spre deosebire de cheia privata, aceasta cheie este memorata si in anumite servere publice, accesibile oricarui utilizator prin intermediul site-urilor furnizorilor de servicii de certificare, de unde poate fi preluata si utilizata pentru decodificarea semnaturii digitale si deci autentificarea expeditorului unui mesaj semnat electronic.

Certificatul digital emis este semnat electronic cu cheia privata a furnizorului de servicii de certificare si este disponibil pe site-ul furnizorului care l-a emis.

In concluzie, semnatura electronica se creeaza la emisie cu ajutorul cheii private si se verifica la destinatie prin cheia publica.

Exista un compromis intre utilizarea tehnologiei pentru favorizarea cresterii economice si crearea unei infrastructuri sigure care sa permita dezvoltarea si accesul pe scara larga la o astfel de tehnologie.

In studiile de specialitate se apreciaza ca, in sens general, principalii factori care determina climatul adecvat pentru extinderea comertului electronic intr-o anumita tara, in principal catre firme, sunt: securitatea informatiei in retelele de telecomunicatie, infrastructura tehnica si industriala, gradul de instruire al oamenilor, climatul politic si elemente socio-culturale[4].

Securitatea informatiei a ramas elementul cel mai "fierbinte", deoarece atat firmele, cat si persoanele fizice transmit continuu informatii confidentiale pe parcursul derularii tranzactiilor de comert electronic. Interceptarea acestor date poate duce chiar la falimentul unei firme.

Studiile efectuate in intreaga lume arata ca principala bariera in calea extinderii afacerilor in mediul virtual (e-business), deci implicit si pentru comertul electronic, este considerata a fi transmiterea sigura a datelor si mentinerea integritatii si confidentialitatii acestora.

Pentru tarile din UE, cum este si Romania, aspectele negative legate de securitate sunt date de lipsa unor autoritati solide de certificare si a unor proceduri complexe de criptare a datelor, ceea ce conduce la scaderea increderii in utilizarea retelei Internet in mediul de afaceri european.

Comertul electronic global, chiar si in starea "embrionara" in care este considerat a fi acum, nu poate fi supus unor reglementari prea severe, deoarece aceasta ar impiedica insasi dezvoltarea sa. Totusi, se impun deja anumite masuri care sa creasca increderea partilor implicate si care sa creeze mediul favorabil tranzactiilor electronice si in UE.