ASIGURARILE DE BUNURI SI PERSOANE

1. Continut

Asigurarea este un aranjament (o intelegere) prin care una din parti , numita asigurator, promite sa plateasca celeilalte parti, asigurat sau beneficiar, o suma de bani daca se produce un evaniment care il face pe asigurat sa sufere o pierdere financiara.

Responsabilitatea pentru plata unor astfel de pierderi este transferats de la detinatorul politei catre asigurator. In schimbul acceptarii obligatiei de a plati pagubele, atunci cand acestea se produc, asiguratorul primeste de la asigurat un pret numit prima de asigurare.

Incheierea unui contract de asigurare este o metoda de a tine sub control aspectele financiare ale unei situatii viitoare necunoscute. Daca o persoana cumpara o polita de asigurare, ea schimba o situatie de risc (certitudine) financiara, deoarece compania de asigurari garanteaza celui care a cumparat asigurarea ca, in conditiile respectarii anumitor clauze, prevazute in contractul de asigurare, situatia sa financiara nu va fi afectata de aparitia sau nu a unor anumite evenimente specificate.

Majoritatea oamenilor nu agreaza riscul, ci prefera siguranta si din acest motiv cumpara asigurari.

Asigurarile functioneaza deoarece, asiguratorul poate incasa prime de asigurare din partea unui grup de oameni aflati in conditii similare si care nu sufera toti pagube in decursul unui an. Aceste prime de asigurare sunt depuse intr-un cont comun si utilizate de asigurator pentru plata pagubelor.

In acest fel, pierderile (pagubele) sunt mai degraba impartite intre detinatorii de polite de asigurare, decat sa fie suportate de catre o minoritate de oameni (comunitate de risc si mutalitatea in suportarea pagubelor). Pierderile financiare ale persoanelor fizice si juridice pot fi compensate prin doua modalitati:

- prin constituirea de catre fiecare persoana fizica sau juridica in parte a unor rezerve proprii, destinate a fi utilizate in cazul aparitiei evenimentelor cauzatoare de pagube, pentru acoperirea acestora;

- prin constituirea in comun, de catre un mare numar de persoane, amenintate de aceleasi pericole, a unor fonduri, care sa serveasca la acoperirea necesitatilor banesti ale acelora dintre ele care au avut efectiv pierderi de suferit din punct de vedere financiar.

Solutia a doua, a constituirii in comun, prin participarea unui mare numar de persoane (fizice, juridice), a unui fond centralizat, din care sa se acopere necesitatile banesti ale celor pagubiti, s-a dovedit a fi metoda care necesita cel mai mic efort financiar atat pentru fiecare in parte, cat si pentru intreaga economie.

Ea este bazata pe principiul mutualitatii adica, fiecare contribuie cu o suma mica, pentru a crea un fond pentru a fi ajutati cei pagubiti de anumite evenimente din natura sau societate. Acest principiu sta la baza asigurarii.

Asigurarile, nu numai ca impart pagubele intre persoanele fizice si intre organizatii, dar ele realizeaza si repartizarea uniforma in timp a acestor pagube. Acest lucru este posibil deoarece, in anii in care pagubele sunt mai mici decat cele estimate, asiguratorii isi pot constitui rezerve, care pot fi utilizate ulterior, in anii mai grei.

SERVICII OFERITE DE ASIGURATORI

Fiecare contract de asigurare ofera semnatarului lui (persoana fizica sau juridica asigurata) patru servicii principale: garantie, investitie, consultanta financiara si organizare.

a) Toate contractele de asigurare ofera asiguratului garantia ca pretentiile sale valabile vor fi onorate, cu conditia ca prevederile din contract (in principal plata primei de asigurare) sa fie indeplinite.

b) Deoarece asiguratorul incaseaza primele de asigurare inainte de a plati pagubele (despagubirile), acesta poate obtine venituri de pe urma investirii acestor bani, care in prezent sunt constituiti ca rezerve tehnice. Venitul rezultat in urma investitiei constand in : dobanda-pentru constituirea de depozite la o institutie bancara; dividende-in urma plasarii veniturilor in actiuni la diferite societati comerciale-si castigurile de capital pot fi apoi returnate asiguratilor sub forma unor prime de asigurare pretinse de la acestia mai mici sau pot conduce la cresterea sumei asigurate care se cuvine asiguratilor.

c) Cu toate ca functia principala a asigurarii este de a oferi un mecanism de transfer al riscului, asiguratorii ofera si alte servicii subsidiare prin intermediul carora posesorii de polite pot beneficia de consultanta si cunostinte de specialitate din partea acestora.

Astfel, asiguratorii pot oferi clientilor lor consultanta de specialitate atat cu privire la masurile de evitare a riscului, cat si cu privire la masurile de reducere a acestora. Consultanta este acordata, de obicei, de catre inspectorii companiei de asigurare.

In multe tari s-au infiintat consilii de prevedere a pierderilor care coordoneaza cercetarea, instruirea si consultanta in materie de reducere a riscurilor.

Aceste consilii dau sfaturi privitoare la incendii sau alte dezastre industriale.

In domeniul asigurarilor industriale (ingineresti), o anumita parte din primele de asigurare este utilizata pentru acoperirea cheltuielilor legate de serviciul de inspectie.

Inspectorii de incendiu ofera consultanta cu privire la posibilele cauze ale incendiului aparut in procesul de productie, de depozitare a materialelor si de utilizare a combustibililor, precum si sfaturi cu privire la instalarea sistemelor de stingere a incendiilor.

La randul lor, inspectori ofera consultanta de specialitate pentru protectia impotriva furturilor si la instalarea alarmelor antifurt si a altor sisteme de protectie.

Inspectorii specializati pe activitati de raspundere civila ofera consultanta in legatura cu cauzele posibile ale pierderilor legate de raspunderea civila publica, precum si de pierderile cauzate de tehnologii deficiente sau control de calitate ineficient.

Serviciul de procesare a cererilor de despagubire, dupa producerea unui risc asigurat, poarta negocieri cu terte persoane vatamate si ofera sfaturi privitoare la cel mai bun mod de a reduce efectele acestor pierderi. Aceste negocieri sunt, in general, dificile si delicate si adesea, ele sunt purtate de catre asiguratori specializati in materie de raspundere civila care au experienta in acest domeniu si sunt impartiali.

Adesea asiguratorii pot oferi consultanta si in alte domenii legate de asigurari, cum ar fi : clauzele de excludere sau de asigurare din contractele comerciale sau beneficiile primite de catre angajati.

d) Serviciul organizarii consta in faptul ca , asiguratorului ii revine ca principala sarcina administrarea grupului de asigurati, astfel incat pierderile celor putini sa poata fi impartite intre cei multi. Astfel, asiguratorul selecteaza membrii gruparii respective (asigurati), incaseaza de la fiecare dintre acestia primele de asigurare respective si onoreaza, la randul lui , cererile de despagubire valabile. Este ceea ce se numeste gestiunea portofoliului de asigurari.

2. Clasificarea asigurarilor

In literatura de specialitate, cei mai multi specialisti utilizeaza urmatoarele criterii: dupa modul de realizare a raporturilor juridice, dupa domeniul asigurarii, dupa riscul asigurat, dupa sfera de cuprindere in profil teritorial, dupa natura raporturilor dintre asigurat si asigurator etc.

1. Dupa modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare sunt asigurari obligatorii si asigurari facultative.

Asigurarea obligatorie izvoraste din interesul economic si social al intregii colectivitati si ea se introduce atunci cand bunurile unui numar mare de persoane fizice si juridice sunt amenintate de anumite riscuri, astfel incat fiecare detinator al bunului respectiv ar avea de suportat pagube la producerea evenimentului asigurat.

In cele mai multe tari, ca si in tara noastra, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse din accidente de circulatie.

In tara noastra, aceasta asigurare a fost reglementata prin Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania.

Clauzele contractului de asigurare, limitele maxime si minime ale despagubirilor pentru pagube produse la bunuri, vatamari corporale sau deces, nivelul primelor de asigurare, pe categorii de autovehicule, termenele de plata sunt stabilite prin Hotarare de Guvern, la propunerea Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.

Legea prevede obligatia persoanelor fizice si juridice detinatoare de autovehicule supuse inmatricularii sau folosirii pe teritoriul Romaniei de a le asigura pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse din accidentele pe teritoriul Romaniei. Neachitarea la scadenta a primelor de asigurare determina ca detinatorul autovehiculului sa nu fie asigurat.

Asigurarea facultativa are la baza acordul de vointa dintre asigurator si asigurat, concretizat in contractul de asigurare, prin care sunt stabilite drepturile si obligatiile partilor, precum si toate celelelate elemente ale asigurarii (riscuri, prime de asigurare, suma asigurata etc.).

Asigurarea obligatorie prezinta o serie de trasaturi care o deosebesc de asigurarea facultativa, si anume:

a) In asigurarea obligatorie sunt cuprinse toate bunurile de acelasi fel apartinand persoanelor fizice sau juridice, deci este o asigurare totala.

Acest lucru exclude posibilitatea selectiei riscurilor, permitand o dispersare larga a acestora iar primele de asigurare sunt mai reduse decat cele stabilite la asigurarea facultativa.

Spre deosebire de asigurarea obligatorie, asigurarea facultativa nu este totala, ea cuprinzand doar o parte din bunurile de acelasi fel;

b) Suma asigurata este stabilita prin lege, sub forma unor norme de asigurare, ceea ce inseamna ca asigurarea este o asigurare normata. Normele de asigurare (limitele minime si maxime) se stabilesc in functie de valoarea bunurilor de acelasi fel.

La asigurarea facultativa, suma asigurata nu este stabilita pe baza unor norme, ci in functie de propunerea asiguratului si avand ca limita maxima valoarea reala a bunului in momentul incheierii asigurarii, iar la asigurarile de persoane anumite sume stabilite prin contractul de asigurare.

c) Spre deosebire de asigurarea facultativa auto-casco, la care suma asigurata se diminueaza de fiecare data cu raspundere acordata, la asigurarea obligatorie de raspundere civila, la acordarea unei despagubiri nu tine seama de despagubirile acordate anterior.

Cu alte cuvinte, asiguratul va fi despagubit la fiecare aparitie a riscului asigurat, singura conditie este ca paguba sa se incadreze in limitele mentionate de catre lege.

2. In functie de domeniul asigurarii, deosebim: asigurari de bunuri, de persoane si de raspundere civila.

In cazul asigurarilor de bunuri, obiectul asigurarii il constituie anumite bunuri (o constructie, autovehicule, animale etc.) care sunt expuse anumitor riscuri provocatoare de daune.

In cazul asigurarii de raspundere civila, denumita si asigurare de responsabilitate, obiectul asigurarii consta intr-o valoare patrimoniala egala cu responsabilitate ce ar urma sa le plateasca asiguratul ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terte persoane pentru care raspunde potrivit legii.

Asigurarile de bunuri si de raspundere civila sunt asigurari contra pagubelor, denumite si asigurari de daune, avand drept scop repararea prejudiciului care ameninta patrimoniul asiguratului.

Aceste asigurari au un caracter de despagubire, denumit in limbajul asigurarilor, caracter indemnitar.

Asigurarile de persoane au ca obiect persoana fizica, viata si integritatea sa, supuse amenintarii unor evenimente care pot provoca boala, invaliditatea sau decesul.

In cadrul acestor asigurari, asiguratul sau beneficiarul asigurarii are dreptul sa primeasca indemnizatia de asigurare fara a exista vreo legatura cu prejudiciul suferit. Asigurarile de persoane au un caracter neindemnitar, reprezentand o masura de prevedere, de capitalizare a unor sume de bani.

Cu toate ca la acest criteriu se face cel mai adesea referire atunci cand se vorbeste despre tipurile de asigurari practicate, el nu are caracter exhaustiv, intrucat mai exista o categorie de asigurari, cea a asigurarii riscurilor financiare (asigurarea riscului de neplata din partea debitorilor in caz de incapacitate de plata a acestora) care nu se regaseste clar in niciuna din categoriile de mai sus. Totusi, cei mai multi specialisti o includ in categoria asigurarilor de bunuri, iar altii o trateaza distinct, alaturi de cele trei categorii de baza, existand astfel, in functie de domeniul asigurarii:

-asigurari de bunuri;

-asigurari de persoane;

-asigurari de raspundere civila;

-asigurarea riscurilor financiare.

3. In functie de subiectele raporturilor de asigurare, se disting asigurari directe si asigurari indirecte (reasigurari).

Specific asigurarilor directe este faptul ca raporturile de asigurare se stabilesc nemijlocit intre asigurat si asigurator, fie pe baza contractului de asigurare, fie pe baza legii.

Tot asigurare directa este si coasigurarea, in care exista mai multi asiguratori si un singur asigurat.

Spre deosebire de asigurarile directe, reasigurarea apare ca un raport care se stabileste de fiecare data intre doua societati de asigurare, dintre care una are calitatea de reasigurat, iar cealalta de reasigurator.

Reasigurarea are la baza contractul de reasigurare, prin intermediul caruia reasiguratul cedeaza unui reasigurator o parte din raspunderile asumate prin contractele sala luate in asigurare.

Reasiguratorul isi asuma raspunderea de a partipa la acoperirea pagubelor in limitele convenite in contractul de reasigurare.

4. Dupa sfera de cuprindere teritoriala asigurarile se impart in: asigurari interne si asigurari externe.

Asigurarile interne se caracterizeaza prin faptul ca partile contractante (asigurat, asigurator, beneficiar, contractant), obiectele asigurarii si riscurile asigurate se afla sau se produc pe teritoriul aceluiasi stat.

De asemenea, primele de asigurare, sumele asigurate si despagubirile sau indemnizatiile se platesc in moneda statului pe teritoriul caruia se afla bunurile sau se produc riscurile.

Asigurarile externe se caracterizeaza prin aceea ca fie partile contractante, fie obiectul asigurarii, fie riscul asigurat se afla pe teritoriul altui stat. Caracteristic acestor asigurari este faptul ca partile pot stabili si plati prima de asigurare in valuta.

In categoria asigurarilor externe, pot fi incluse: asigurarea marfurilor pe timpul transportului extern, asigurarea navelor maritime si fluviale ce parcurg rute internationale, asigurarea Cartea Verde si altele.

5. Dupa riscul asigurat, exista asigurari pentru urmatoarele riscuri:

-incendii, trasnete, explozii, cutremure de pamant, grindina, etc., denumite riscuri ale calamitatilor naturale;

-derapari, rasturnari, coliziuni sau alte accidente ale mijloacelor de transport;

-diferite boli, epizooti si accidente ale animalelor;

-evenimente ce pot surveni in viata persoanelor fizice: boala, invaliditate, deces, supravietuire.

6. Legea nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor, la art. 3, grupeaza activitatea de asigurare in: asigurari de viata si asigurari generale.

In literatura de specialitate straina, precum si in anuarele statistice internationale, asigurarile sunt clasificate in doua mari categorii si anume: asigurari de viata si asigurari non-viata; de asemenea, frecvent intalnim clasificarea in asigurari de pagube si asigurari de persoane.

3. Elementele asigurarii

Elementele asigurarii sunt:

asiguratorul;

asiguratul;

contractantul asigurarii;

beneficiarul asigurarii;

contractul de asigurare;

riscul asigurat;

obiectul asigurat;

suma asigurata;

prima de asigurare;

durata asigurarii;

paguba sau dauna;

despagubirea de asigurare.

Asiguratorul este persoana juridica, societate de asigurari, care in schimbul primei de asigurare incasate de la asigurati isi asuma obligatia sa plateasca acestora (beneficiarilor asigurarii) despagubirea ce li se cuvine pentru cazul de distrugere sau avarie a bunurilor asigurate ca urmare a calamitatilor naturii sau accidentelor , sa plateasca suma asigurata la survenirea unui eveniment in viata persoanelor asigurate (beneficiarilor) sau sa plateasca despagubirea pentru prejudiciul produs de asigurat unei terte persoane.

Asiguratul este persoana fizica sau juridica care, in schimbul primei de asigurare platita asiguratorului, isi asigura bunurile impotriva unor calamitati ale naturii sau accidente, ori persoana fizica ce se asigura impotriva unor evenimente ce pot aparea in viata sa, precum si persoana fizica sau juridica ce se asigura pentru prejudiciul pe care il poate aduce unor terte persoane de a carui producere raspunde potrivit legii.

Contractantul asigurarii este persoana fizica sau juridica ce poate incheia o asigurare, fara insa ca aceasta sa aiba calitatea de asigurat.

Astfel, de exemplu, un agent economic poate incheia o asigurare de accidente pentru personalul ei angajat care este transportat la si de la locul de munca folosind autovehiculele apartinand acestuia. In acest caz, calitatea de asigurati o au lucratorii pentru care a fost incheiata asigurarea, iar agentul economic este contractantul asigurarii.

Beneficiarul asigurarii este , de regula, insusi asiguratul. Exista categegorii de asigurari (de exemplu, de persoane si de transport) in care calitatea de beneficiar o pot avea si alte persoane, specificate nominal in contractul de asigurare.

Spre exemplu, beneficiar poate fi o terta persoana careia - in virtutea contractului sau a legii - asiguratorul urmeaza sa plateasca indemnizatia de asigurare la realizarea evenimentului prevazut in contract (caz asigurat).

Prin obiectul asigurarii se intelege ceea ce s-a asigurat : anumite bunuri, despagubirile datorate de asigurat ca urmare a raspunderii civile fata de o terta persoana (patrimoniul din care ar urma sa plateasca) sau un atribut al persoanei (viata, capacitatea de munca etc.), adica valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului.

Astfel, in asigurarile de bunuri asiguratorul garanteaza asiguratului plata unor despagubiri, in cazul in care anumite calamitati sau accidente ar produce pagube bunului respectiv; in asigurarile de persoane se garanteaza plata unor sume dinainte stabilite, in cazul in care in viata asiguratului ar interveni un anumit eveniment (supravietuire, invaliditate, deces etc.) iar in asigurarile de raspundere civila asiguratorul preia asupra sa obligatiile de despagubire pe care asiguratul le-ar putea avea fata de o terta persoana, ca urmare a faptului ca i-a pricinuit acestuia un prejudiciu.

Riscul constituie elementul esential si caracteristic al contractului de asigurare.

Riscul asigurat este fenomenul sau evenimentul la producerea caruia societatea de asigurari este obligata prin lege sau contract sa achite asiguratului sau beneficiarului asigurarii despagubirea de asigurare la bunuri sau suma asigurata in cazul oersoanelor.

Notiunea de risc asigurat are, de regula, mai multe sensuri. Astfel, riscul asigurat este folosit in sensul de probabilitate a producerii fenomenului (evenimentului) impotriva caruia se incheie asigurarea.

Cu cat acest fenomen are frecventa mai mare, cu atat este mai mare pericolul de producere a pagubei si apare mai necesara asigurarea.

Suma asigurata este partea din valoarea de asigurare pentru care asiguratorul isi asuma raspunderea in cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a incheiat asigurarea.

Suma asigurata reprezinta limita maxima a raspunderii asiguratorului si constituie unul din elementele care stau la baza calcularii primei de asigurare. In cazul asigurarilor de bunuri, suma asigurata nu poate depasi valoarea reala a bunului la data asigurarii(valoarea de asigurare).

In cazul asigurarii de raspundere civila, intrucat nu exista o valoare de asigurare, suma asigurata se stabileste prin conventie, iar in cazul asigurarii obligatorii, prin hotarare a Guvernului.

In cazul asigurarilor de persoane, suma asigurata nu este limitata, fiind vorba de viata si sanatatea omului nu se poate stabili o limita minima sau maxima de valoare.

Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, in baza contractului sau a legii, sa o plateasca asiguratorului, in schimbul garantiei pe care acesta i-o acorda si se foloseste pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezerva, pentru finantarea actiunilor de prevenire si combatere a unor evenimente producatoare de pagube si pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurarilor.

Prima de asigurare este, asadar, pretul platit de asigurat pentru ca asiguratorul sa preia asupra sa riscul.

Paguba sau dauna reprezinta pierderea, exprimata valoric, intervenita la bunul asigurat, ca urmare a producerii riscului asigurat.

Dauna (paguba) de asigurare se numeste prejudiciul suferit de asigurat in urma realizarii cazului asigurat. Se au in vedere numai prejudiciile efective suferite de asigurat, nu si beneficiul nerealizat.

In cazul asigurarii de raspundere civila, beneficiul nerealizat de terta persoana pagubita reprezinta pentru asigurat o paguba efectiva, deoarece se include in despagubirile datorate (reparare integrala). Notiunea de dauna este aplicabila numai la asigurarile contra pagubelor (asigurari de daune).

Despagubirea de asigurare reprezinta suma de bani pe care asiguratorul o plateste asiguratului pentru refacerea bunului distrus de un risc asigurat sau pentru compensarea unui prejudiciu la asigurarea de raspundere civila.

Cuantumul despagubirii de asigurare depinde de marimea pagubei si nu poate depasi sums asigurata.

Contractul de asigurare

Incheierea contractului. Drepturi si obligatii

Prin contractul de asigurare, contractantul asigurarii sau asiguratul se obliga sa plateasca o prima asiguratorului, iar acesta se obliga ca, la producerea riscului asigurat, sa plateasca asiguratului, beneficiarului asigurarii sau tertului pagubit despagubirea ori suma asigurata, denumita indemnizatie, rezultata din contractul de asigurare incheiat in conditiile legii, in limitele si la termenele convenite.

Contractul de asigurare se incheie in forma scrisa. El nu poate fi probat cu martori, chiar daca exista un inceput de dovada scrisa.

In contractul de asigurare se specifica cel putin detaliile de identificare a partilor contractante si numele beneficiarului asigurarii, daca acesta nu este parte la contract.

Contractul de asigurare cuprinde:

a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul partilor contractante;

b) obiectul asigurarii: bunuri, persoane, raspundere civila, credite si garantii, asigurari de pierderi financiare, alte asigurari;

c) riscurile ce se asigura;

d) momentul inceperii si cel al incetarii raspunderii asiguratorului;

e) primele de asigurare;

f) sumele asigurate.

Alte elemente pe care trebuie sa le cuprinda contractul de asigurare se stabilesc prin norme adoptate in baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Incheierea contractului de asigurare se probeaza cu polita de asigurare sau cu certificatul de asigurare emis si semnat de asigurator ori cu nota de acoperire emisa si semnata de brokerul de asigurare.

Documentul de asigurare poate fi, dupa caz, nominal, la ordin sau la purtator.

Daca imprejurarile esentiale privind riscul se modifica in cursul executarii contractului, asiguratul este obligat sa comunice in scris asiguratorului schimbarea.

Asiguratul este obligat sa plateasca primele de asigurare la termenele stabilite in conditiile de asigurare.

Plata primelor de asigurare se face integral sau in rate platibile la termenele scadente prevazute in contract, conform negocierii partilor, la sediul asiguratorului sau al imputernicitilor sai, in lipsa unei clauze diferite stabilite in contractul de asigurare de catre parti.

Dovada platii primelor de asigurare revine asiguratului, inscrisul constatator fiind polita de asigurare sau alt document probator al platii, prevazut de legislatia in vigoare.

Daca nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliaza in cazul in care sumele datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sunt platite in termenul prevazut in contractul de asigurare.

Asiguratorul este obligat sa il informeze pe asigurat despre consecintele neplatii primei la termenul de plata a primei de asigurare si sa prevada aceste consecinte in contractul de asigurare.

Asiguratul este obligat sa comunice asiguratorului producerea riscului asigurat, in termenul prevazut in contractul de asigurare.

In caz de neindeplinire a obligatiei mentionate, asiguratorul are dreptul sa refuze plata indemnizatiei, daca din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat si intinderea pagubei.

Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face si catre brokerul de asigurare care, in acest caz, are obligatia de a face la randul sau comunicarea catre asigurator, in termenul prevazut in contractul de asigurare.

In cazurile stabilite prin contractul de asigurare, in asigurarile de bunuri si de raspundere civila, asiguratorul nu datoreaza indemnizatie, daca riscul asigurat a fost produs cu intentie de catre asigurat sau catre beneficiar ori de catre un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucreaza in aceasta calitate.

Denuntarea contractului de asigurare de catre una dintre parti se poate efectua numai cu notificarea prealabila a celeilalte parti, care trebuie facuta cu cel putin 20 de zile inainte de denuntare.

In cazul in care contractul de asigurare este modificat prin acordul partilor, denuntat sau reziliat, plata ori, dupa caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

CURS 10 ASIGURARILE DE BUNURI SI PERSOANE (II)

In Romania, piata asigurarilor si reasigurarilor este in plin proces de transformare si dezvoltare.

Incepand cu anul 1992 se infiinteaza si functioneaza un numar considerabil de societati de asigurare cu capital privat sau mixt[1].

Aceasta evidentiaza eforturile intreprinzatorilor privati care au avut capacitatea si forta sa contribuie la punerea bazelor unui sistem concurential pe care se sprijina acum functionarea asigurarilor in Romania.

Viitorii contribuabili pot contracta una din urmatoarele categorii de asigurari:

- asigurari de bunuri;

- asigurari auto;

- asigurari maritime , de aviatie si transport;

- asigurarea culturilor agricole ,animalelor si pasarilor;

- asigurarea cladirilor si a continutului acestora pentru pagube produse de incendiu si alte calamitati;

- asigurarea lucrarilor de constructii-montaj si a raspunderii constructorului;

- asigurarea echipamentelor electronice;

- asigurarea banilor si/sau valorilor;

- asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus , pentru marfurile transportate (CMR).

10.1. Asigurarea de bunuri Asigurarea bunurilor acopera:

a) cladirile si alte constructii destinate activitatilor economice sau sociale:sedii administative, magazine, depozite de marfuri si materiale, unitati de prestari servicii/reparatii, cantine, cabinete de consultatii medicale, farmacii, fabrici, sectii si ateliere de productie industriala, silozuri, magazine pentru produse agricole, unitati de mecanizare, intretinere si reparatii utilaje agricole, hoteluri, moteluri, alte cladiri de locuit sau de deservire, depozite de carburanti, lubrifianti, vopsele;

b) continutul cladirilor mai sus mentionate:

- mijloace fixe:masini, utilaje, echipamente, agegate, instalatii tehnologice, motoare, transformatoare, unelte, mobilier, aparatura de comanda si control, cuptoare, birotica, alte mijloace fixe si de inventar;

- mijloace circulante:marfuri in depozite si magazine, materii prime si materiale, semifabricate, produse finite, etc.;

c) bunurile casabile din alcatuirea cladirii sau aflate in interiorul acesteea, si anume: geamuri si oglinzi de orice fel, corpuri de iluminat si lampi, bunuri sanitare si de igiena, sobe de teracota, pereti din caramida de sticla, vitralii, acvarii, luminatoare, panouri solare, placari cu marmuea, gresie, faianta, sculpturi, etc.;

d) bani si valori aflate in seifuri sau pe timpul transportului: numerar, carduri, harti de salvare, bijuterii, metale pretioase, pietre pretioase, etc.;

e) tehnica de calcul si birotica: calculatoare, imprimante, faxuri, copiatoare, birouri complet echipate, echipament didactic si de prezentare etc.;

f) echipamente de telecomunicatii :centrale telefonice, statii radio, sisteme radar, sttii de satelit, antene parabolice etc.;

g) echipamente medicale: aparatura cu raze X, aparatura de laborator, computere tomograf, endoscoape, echipamente cu ultrasunete, medicina dentara etc.;

h) echipamente de transmisie radio/TV: aparatura pentru studiouri radio/TV, de inregistrari TV si video, sisteme electroacustice etc.;

i) stocul de marfa in refrigerare: peste, pasari, carne, fructe, legume, oua, brinzeturi, unt, semipreparate, produse farmaceutice etc.

Riscurile asigurate sunt:

- riscuri generale: incendiu, traznet, explozie, cutrmur, inundatii, furtuna, uragan, grindina, furtul prin efractie, vandalism, terorism, prabusire si/sau alunecare de teren, izbirea din exterior de catre autovehocole, avalanse de zapada, cadere accidentala de corpuri, riscuri politice si actiuni ale unor grupari rau-voitoare;

- riscuri specifice anumitor domenii de activitate: riscuri specifice pentru bunurile casabile, riscuri specifice pentru echipamente electronice, riscuri specifice pentru stocul de marfa refrigerata, riscuri specifice masinilor, utilajelor si instalatiilor.

Despagubirile de asigurare se acorda pentru cladiri, constructii, mijloace fixe si mijloace circulante, atat in caz de dauna totala cat si in caz de dauna partiala.

10.2. Asigurarile auto Asigurarile auto se regasesc sub mai multe forme:

- asigurarea de avarii si furt a autovehicolelor (CASCO);

asigurarea de accidente a persoanelor din autovehicole;

- asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicole (RCA-obligatorie);

- asigurarea de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicole, cu valabilitate in afara teritoriului Romaniei (Cartea Verde);

- asigurarea de raspundere a transportatorului ,in calitate de caraus, pentru marfuri transportate numai pe teritoriul Romaniei;

- asigurarea de raspundere a transportatorului, in calitate de caraus, pentru marfa transportata(CMR).

Riscuri asigurate:

a) in cazul politei CASCO pentru avarii si furt:

- riscuri specifice diferitelor accidente (ciocniri, loviri sau izbiri, zgarieri, caderi, derapari sau rasturnari);

- riscuri generale (incendiu, traznet, explozie, grindina, inundatie, furtuna, uragan, cutrmur de pamant,etc);

- furtul autovehiculului;

- furtul prin efractie al unor parti componente sau piese ale autovehiculului, precum si pentru pagubele produse autovehiculului ca urmare a furtului sau a tentativei de furt prin efractie;

- decesul sau invaliditatea permanenta totala sau partiala produsa ca urmare a circulatiei autovehiculului sau a accidentelor acestuia (in cazul incheierii asigurarii de accidente a conducatorilor auto si a altor persoane aflate in autovehicul).

b) in cazul RCA si Cartea Verde - prejudiciile de care asiguratul sau persoanele cuprinse in asigurare raspund, in baza legii, fata de terte persoane pagubite prin accidente de autovehicule pe teritoriul Romaniei sau pe teritoriul tarilor mentionate in polita.

c) in cazul asigurarilor CMR - se asigura societatile care efectueaza transporturi internationale cu autovehicule, pentru cazurile de raspundere a transportatorilor in calitate de caraus pentru marfurile transportate pe teritoriul Romaniei si in strainatate.

Despagubirile de asigurare acopera, dupa caz, costul reparatiilor si/sau al inlocuirii pieselor avariate, sau plata integrala a sumei asigurate (in caz de avarie totala), pentru asigurarea de avarii si furt a autovehiculelor, sau plata sumelor datorate tertilor persoane pagubite prin accidente de autovehicule in cazul asigurarii de raspundere civila auto.

In cazul asigurarii de raspundere a transportatorului, in calitate de caraus , despagubirile se acorda in functie de paguba totala sau paguba partiala (valoarea la data producerii evenimentului asigurat a partii din cantitatea totala care a fost distrusa sau valoarea la data producerii evenimentului asigurat a pierderii de calitate - deprecierii - a acelei parti din cantitatea totala care a ramas din paguba si care diminueaza valoarea bunului respectiv).

10.3. Asigurarea de raspundere civila. Tipuri de acoperire oferite de catre societatile de asigurare:

a) raspunderea civila legala;

b) raspunderea civila a producatorului;

c) raspunderea civila fata de angajatii proprii;

d) raspunderi civile legate de activitati speciale (prestari servicii, activitate turistica si hoteliera, alimentatie publica, transport calatori etc.);

e) raspunderi civile profesionale (contractuale) pentru profesionistii cu drept de libera practica : medici, farmacisti, avocati, notari, experti contabili si contabili autorizati, arhitecti etc.

Riscuri acoperite :

a) raspunderea civila legala : prejudicii provocate de asigurat tertilor ca urmare a producerii din culpa proprie de vatamari corporale si/sau pagube de bunuri;

b) raspunderea civila profesionala : prejudicii provocate de asigurat clientilor sai prin neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor profesionale angajate prin contract.

Despagubiri acordate:

a) sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca tertilor pagubiti pentru vatamari corporale sau pagube produse la bunuri;

b) cheltuielile de judecata facute de asigurat in proces civil, daca acesta a fost obligat prin hotarare judecatoreasca la plata despagubirii;

c) cheltuieli de judecata facute de pagubit pentru indeplinirea formalitatilor legale in vederea obligarii asiguratului la plata despagubirii.

10.4. Formele de asigurari de bunuri si persoane 10.4.1. Asigurari maritime, de aviatie si transport

Companiile de asigurari ofera urmatoarele tipuri de asigurari maritime, de aviatie si transport :

a) asigurarea facultativa a navelor maritime si fluviale;

b) asigurarea navelor in constructie, a materialelor si echipamentelor ce se folosesc pentru constructia acestora, pe intreaga perioada cand santierul naval poarta raspunderea in calitate de constructor;

c) asigurarea raspunderii santierelor navale pentru riscuri de pierdere sau avariere a navelor aflate in custodia si controlul santierelor pe timpul reparatiilor;

d) asigurarea facultativa a platformelor de foraj marin pentru riscuri de pierdere sau avarie, cheltuieli de scoatere sau indepartare a epavei;

e) asigurarea marfurilor supuse riscurilor pe timpul transportului;

f) asigurarea facultativa a riscurilor aferente activitatii din transportul multi-modal;

g) asigurarea facultativa a corpului aeronavelor, a instalatiilor si/sau echipamentelor montate pe acestea;

h) asigurarea raspunderilor civila legale fata de terti (altii decat pasageri) si asigurarea raspunderilor fata de pasageri, bagajele sau efecte personale ale acestora;

i) asigurarea raspunderii producatorului pentru fabricantii de aeronave sau piese de schimb;

j) asigurarea de accidente a echipajului, personalului navigant si de la sol;

k) asigurarea raspunderilor operatorilor din aeroporturi.

10.4.2. Asigurarea culturilor agricole, animalelor si pasarilor

Obiectul asigurarii : culturi (cereale, plante tehnice, legume si cartofi, plante medicinale, culturi furajere, rodul viilor, pomilor fructiferi si hameiului) ; sere si culturile din sere ; paduri ; animale (bovine si bivoli, cabaline si catari, ovine, caprine, porcine) ; pasari (gaini, gaste, struti, rate, curci, fazani).

Riscuri acoperite prin asigurare:

a) pentru culturi : riscuri generale (incendiu, ploi torentiale, furtuna sau uragan, grindina, alunecare de teren, inghet timpuriu de toamna sau tirziu de primavara) ; riscuri specificate prin clauze speciale (seceta, inghet de iarna, intarzierea recoltarii datorita ploilor de durata, inundatii);

b) pentru animale si pasari : riscuri generale (incendiu, trasnet, explozie, cutremure, inundatie, furtuni, uragan, grindina, vandalism, terorism, greve si tulburari civile, prabusire de teren, greutatea zapezii si/sau a ghetii, avalansa, furt saun tentativa de furt) ;accidente si boli.

Despagubirea de asigurare

a) pentru culturi , asiguratorul acorda despagubiri in limita sumei asigurate dupa cum urmeaza :

- in caz de dauna totala: cheltuielile de productie efectuate pana la data daunei, respectiv valoarea productiei pierdute;

- in caz de dauna partiala: partea din cheltuielile de productie efectuate sau valoarea productiei pierdute, corespunzatoare gradului de distrugere din riscuri asigurate.

b) pentru animale si pasari, asiguratorul acorda despagubiri , astfel :

- in caz de dauna totala (moartea sau sacrificarea animalelor fara recuperari), despagubirile se acorda in limitele sumelor asigurate;

- in caz de dauna partiala, se acopera pierderea neta in urma sacrificarii si/sau cheltuielile efectuate pentru reabilitare veterinara sau recuperare, pe baza de acte doveditoare.

10.4.3. Asigurarea cladirilor si a continutului acestora pentru pagubele produse de incendiu si alte calamitati

Societatile de asigurari, sub aspect formal abordeaza in mod diferit problema asigurarii bunurilor.

Astfel, unele societati emit conditii particulare unice privind asigurarea bunurilor impotriva incendiilor (cladiri de locuit, anexe gospodaresti, unitati de alimentatie publica, unitati de productie etc).

Alte societati grupeaza bunurile acceptate in asigurare in functie de destinatia acestora si de natura riscurilor la care sunt supuse.

O alta deosebire se refera la faptul ca unele societati iau in considerare toate riscurile care pot afecta bunurile admise in asigurare, adica atat riscul de incendiu, cat si calamitatile naturale.

Alte societati se obliga sa-l despagubeasca pe asigurat pentru daunele directe si materiale cauzate bunurilor asigurate de incendiu.

Avand in vedere cele doua modalitati de cuprindere in asigurarea cladirilor, in Romania se practica doua categorii de asigurari:

1. Asigurarea cladirilor, a altor conconstructii si a continutului lor pentru cazurile de pagube produse de incendiu si alte calamitati;

2. Asigurarea cladirilor, a altor constructii si a continutului pe baza politei de incendiu.

10.4.4. Asigurarea echipamentelor electronice. In acest tip de asigurare obiectul asigurarii poate fi:

-echipamentul electronic utilizat intr-un domeniu economic/social (administratie,industrie,educatie,comert,cercetare-dezvoltare);

- datele stocate pe un suport extern intr-un format ce poare fi citit de un dispozitiv electronic (aceasta acoperire se acorda numai impreuna cu asigurarea pentru pagube materiale la echipamentul electronic sau daca exista deja in vigoare o asemenea asigurare);

- cheltuielile suplimentare de operare , pe perioada de timp determinata , pentru mentinerea activitatii dupa producerea unei pagube materiale la echipamentul electronic asigurat (aceasta acoperire se acorda numai impreuna cu asigurarea echipamentului electronic utilizat).

Orice paguba materiala este acoperita daca :

- obiectul asigurat este avariat sau distrus ca urmare a producerii unui eveniment neprevazut , provenit dintr-o sursa externa;

- furt prin efractie sau acte de talharie;

- incendiu, explozie, traznet, pagube aparute ca urmare a operatiilor de stingere a incendiilor ;

- apa provenind din conducte sau canalizare,infiltratii;

- cutremur de pamant , furtuna , grindina , avalansa , caderi de pietre ;

- erori de constructie, defecte de material , defecte de materiale , defecte de fabricatie ;

- neglijenta , neinstruire si manipulare necorespunzatoare ;

- daune produse intentionat sau cu rea vointa de catre terti.

10.4.5. Asigurarea banilor si/sau valorilor. Obiectul asigurarii este reprezentat de :

1. bani sau valori , in urmatoarele situatii :

- pe timpul depozitarii in seifuri , containere , casete de valori , bancomate aflate la sediile persoanelor juridice ;

- asupra operatorilor casieriilor in perioada de lucru cu clientii , la ghisee ;

- pe timpul transportului prin curieri ,casieri ;

2. seifurile , tezaurele , containerele , casetele de valori , bancomatele etc.

Prin bani si alte inscrise se intelege : numerar , carduri , hartii de valoare , plicuri si colete cu valoare declarata , bijuterii , metale pretioaase , pietre pretioase etc.

Prin acest tip de asigurare se acopera urmatoarele riscuri :

- furtul prin efractie sau acte de talharie ;

- riscuri generale : incendiu , trasnet , explozie , cutremur , inundatie etc.

Acoperirea riscurilor generale in aceeasi polita presupune pentru asigurat plata unei prime suplimentare de 10%.

10.4.6. Asigurarea de raspundere a transportatorului in calitate de caraus, pentru marfurile transportate (CMR)

Obiectul asigurarii: societatile ce efectueaza transporturi internationale de marfuri cu autovehiculele mentionate expres in polita de asigurare. Pentru ce riscuri se asigura:

pierderea totala sau partiala a marfii sau pentru avarierea acesteia, care se produce din momentul primirii marfii la transport si pana la predarea acesteia, precum si pentru depasirea termenului de livrare.

Ce despagubiri se primesc:

1. In caz de paguba totala:
- la bunuri a caror cantitate se exprima in kg., litri, bucati, metri lineari, patrati sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a partii din cantitatea totala care a fost distrusa in intregime;
- la celelalte bunuri, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a bunurilor distruse, din care se scade, cu acordul Asiguratului, valoarea la aceeasi data a resturilor ce se mai pot intrebuinta sau valorifica.

2. In caz de paguba partiala:
- la bunuri a caror cantitate se exprima in kg., litri, bucati, metri lineari, patrati sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a pierderii de calitate (deprecierii) a acelei parti din cantitatea totala care a ramas dupa paguba si care diminueaza valoarea bunurilor respective.

Gradul de depreciere se stabileste in procente, pe baza examinarii bunurilor avariate;
- la celelalte bunuri, costul reparatiilor partilor componente sau pieselor avariate, ori costul de inlocuire sau de reconditionare al acestora, din care se scade, cu acordul Asiguratului, valoarea la data producerii evenimentului asigurat a resturilor ce se mai pot intrebuinta sau valorifica.

CURS 11 ECHILIBRUL FINANCIAr. 11.1. Echilibrul financiar. Continut.

Echilibrul general economic este expresia generalizata a echilibrului material al economiei nationale, a echilibrului fortei de munca si a echilibrului valoric. Se poate vorbi de o stare de echilibru ex ante, la elaborarea unui plan, program sau scenariu privind dezvoltarea economiei nationale, si de echilibru ex post, atunci cand s-a realizat aceasta unitate indestructibila intre cele trei forme de manifestare a echilibrului.

Echilibrul valoric vizeaza deopotriva echilibrul financiar, echilibrul monetar si pe cel valutar, fiecare expresie valorica a echilibrului avand o existenta de-sine-statatoare, dar si raporturi de interdependenta cu celelalte forme valorice si nevalorice ale echilibrului general.

Altfel spus, nu s-ar putea vorbi de un echilibru general cu caracter previzional, daca planul, programul sau scenariul, care prefigureaza dezvoltarea economiei nationale intr-o anumita perioada de timp, ar prezenta un raport corespunzator intre productia anumitor mijloace de productie si necesarul de asemenea produse, dar nu ar asigura locuri de munca suficiente pentru toata forta de munca de care dispune economia sau nu ar putea acoperi, cu bunuri si servicii, cererea solvabila a intregii societati.

Cresterea gradului de acoperire a necesarului de materiale deficitare, ca si a proportiei de ocupare a fortei de munca existente in economie, s-ar putea concepe:

a) prin punerea in valoare a unor resurse materiale interne cu costuri de productie ridicate (de exemplu: prin exploatarea unor zacaminte minerale cu continut sarac in substante utile, situate la mari adancimi ori inadecvate mecanizarii productiei; exploatarea unor masive paduroase, neajunse la varsta optima, situate in zone greu accesibile ori care ar produce efecte nefaste asupra mediului inconjurator etc.);

b) prin procurarea unor cantitati de materiale, echipamente sau alte produse din import, cu pretul unor mari eforturi valutare;

c) prin fortarea ritmului de contructii si montaj, in vederea devansarii punerii in functiune a unor capacitati de productie, realizarii unor obiective de infrastructura, sisteme de irigatii si alte lucrari, care reclama un mare consum de munca.

Asemenea solutii ar ameliora raportul dintre cererea si oferta unor materiale, respectiv intre necesarul de forta de munca si resursele umane disponibile pe piata, dar ar adanci dezechilibrul financiar sau pe cel valutar, dupa caz.

Echilibrul dintre cererea si oferta de forta de munca nu ar fi suficient, daca nu s-ar asigura acoperirea cu bunuri si servicii a veniturilor banesti ale intregii populatii.

Asadar, echilibrul general economic presupune existenta unei concordante depline intre necesarul de bunuri materiale si bunurile posibile de procurat; intre necesarul de forta de munca si forta de munca disponibila in perioada de referinta; intre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de procurare a acestora; intre veniturile banesti ale populatiei si posibilitatile de acoperire a acestora cu bunuri si servicii; in sfarsit, intre necesarul de resurse valutare si resursele posibil de mobilizat in conditiile date.

Este vorba de un volum si o structura de resurse - materiale, umane, financiare, monetare si valutare - corespunzatoare nevoilor si posibilitatilor economiei nationale intr-o perioada de timp determinata.

Echilibrul general economic previzional are un caracter potential.

Transformarea acestuia din posibilitate in realitate se realizeaza in cursul perioadei de referinta, in activitatea de zi cu zi a agentilor economici, a tuturor celor care participa la infaptuirea reproductiei largite.

Productia unui anumit produs pe total economie este egala cu cantitatea obtinuta de toti agentii economici profilati pe acel produs, iar consumul total este egal cu suma cantitatilor consumate de utilizatorii din intreaga economie.

Cantitatile totale efectiv produse si, respectiv, consumate pot fi egale, mai mari sau mai mici decat cele prevazute.

Productia realizata suplimentar poate contribui la consolidarea echilibrului material si poate avea efecte favorabile asupra celorlalte forme de echilibru, in masura in care se materializeaza in bunuri cerute pe piata interna sau in marfuri cu desfacere asigurata la export, de calitate corespunzatoare si cu cheltuieli de munca sociala acceptate de societate, nu se obtine pe seama stocurilor intangibile de materiale si nici in detrimentul altor produse necesare economiei.

Un plus de productie echivaleaza cu un plus de resurse materiale, iar acesta poate asigura, prin valorificare, un plus de resurse financiare, un plus de resurse valutare etc.

Un consum suplimentar de materiale pentru obtinerea unui anumit produs creeaza un dezechilibru intre cererea si oferta acelui produs, cu efecte negative de ordin financiar si/sau valutar.

Aparitia unor resurse materiale, financiare si valutare suplimentare favorizeaza realizarea unor obiective economice si sociale peste prevederi, in conditii de echilibru corespunzator noilor conditii create in economie. Dimpotriva, nerealizarea resurselor materiale, financiare si valutare la nivelul prevazut pune in pericol realizarea obiectivelor stabilite.

Acesta face necesarea luarea de masuri pentru reconsiderarea cadrului previzional, pentru realizarea echilibrului la un nivel inferior celui initial.

Dezechilibrele materiale localizate la un produs sau altul, la o subramura sau alta, la un numar restrans de agenti economici, de regula, pot fi eliminate prin masuri economice si tehnico-organizatorice, prin folosirea rezervelor de care dispune economia.

Descoperite la timp, asemenea dezechilibre pot fi inlaturate inainte ca ele sa capete proportii si sa puna in pericol echilibrul general economic.

Dupa Revolutia din decembrie 1989 au fost luate masuri pentru trecerea de la conducerea supercentralizata a economiei, pe baza planului imperativ, la economia de piata.

Dupa generalizarea mecanismului economiei de piata, echilibrul material se va realiza cu ajutorul contractelor incheiate direct intre parti, fara vreo interventie din afara.

Nici echilibrul resurselor umane, stabilit in trecut cu ajutorul balantelor, nu asigura intotdeauna o utilizare rationala a personalului si nici eficienta economica datorita acestuia.

In conditiile trecerii la economia de piata, ocuparea resurselor de munca, pana la limita permisa de productivitatea muncii existenta sau dorita, constituie obiectivul de baza urmarit prin politicile de ocupare si folosire a acestora.

Realizarea echilibrului dintre cererea (necesarul de forta de munca) si oferta (de resurse de munca) urmeaza sa se asigure printr-un complex de instrumente menite sa conduca fie la crearea de noi locuri de munca, fie la mentinerea nivelului existent al ocuparii fortei de munca.

Procesele economice care au loc in activitatea de zi cu zi a agentilor economici, in relatiile dintre acestia, ca si in raporturile lor cu autoritatile publice, cu bancile, societatile de asigurare si cu alte persoane de drept public sau privat, genereaza multiple fluxuri materiale si banesti, paralele sau interdependente unele de altele.

Fluxurile banesti reflecta prelevarile ce alimenteaza fondurile de resurse financiare ce se constituie in economie, precum si transferurile resurselor materiale, este necesar sa existe o stare de echilibru intre necesarul de resurse financiare si posibilitatile de procurare a acestora.

Cu alte cuvinte, este impetuos necesar ca resursele financiare posibile de mobilizat in cursul perioadei considerate sa acopere integral nevoile de dezvoltare economica, de satisfacere a trebuintelor sociale, de asigurare a ordinii interne, de aparare a tarii etc.

Altfel spus, societatea nu trebuie sa se angajeze in actiuni economice, sociale sau de alta natura care reclama resurse mai mari decat poate sa procure pe plan national.

In determinarea echilibrului financiar se iau in calcul toate resursele financiare, indiferent de esalonul la care se constituie si administreaza si de metodele folosite in mobilizarea si repartizarea acestora.

Echilibrele individuale ale fondurilor de resurse financiare isi gasesc expresia, la nivelul economiei nationale, in echilibrul intregului sistem financiar.

Acest echilibru reflecta corelatia existenta intre resursele financiare necesare economiei pentru indeplinirea obiectivelor si actiunilor prevazute, inclusiv cele pentru satisfacerea eventualelor nevoi suplimentare aparute pe parcurs, pe de o parte, si posibilitatile de procurare a acestora, pe de alta parte.

Asigurarea echilibrului financiar la nivel macroeconomic constituie o necesitate atat in conditiile conducerii centralizate, pe baza de plan imperativ, a economiei, cat si in economia de piata, in care programul de dezvoltare economico-social, schitat de organe specializate de stat, are un caracter pur orientativ.

2. Instrumentele echilibrului financiar

In functie de mecanismul de functionare a economiei, difera si intrumentele folosite la constituirea si dirijarea fondurilor de resurse financiare, la proiectarea echilibrului financiar si la restabilirea acestuia in caz de perturbatii aparute pe parcurs.

In cele ce urmeaza, vom sublinia cateva dintre caracteristicile echilibrului financiar existente independent de mecanismul de functionare a economiei.

1) Echilibrul financiar se construieste dupa trierea nevoilor sociale, stabilirea optiunilor si prioritatilor in satisfacerea necesitatilor economiei nationale si asigurarea bazei materiale a acestora.

Pana se ajunge in acest stadiu se elaboreaza multiple variante de balanta financiara a economiei nationale, care au menirea sa apropie nevoile de resurse pentru realizarea obiectivelor si actiunilor considerate prioritare in perioada de referinta, de posibilitatile de preocupare a acestora.

In acest fel, prin iteratii repetate, nevoile se dimensioneaza in functie de posibilitati, iar posibilitatile se examineaza si reexamineaza in vederea identificarii de resurse suplimentare, capabile sa asigure satisfacerea intr-o proportie cat mai mare a nevoilor sociale.

Realizarea echilibrului financiar necesita examinarea atenta a obiectivelor si actiunilor prevazute, urmarindu-se imbunatatirea laturilor calitative ale acestora, cresterea eficientei lor economice.

Totodata, echilibrul financiar se stabileste in stransa corelatie cu echilibrul monetar si cu cel valutar, cele trei forme ale echilibrului valoric neputand sa fie realizate decat in concordanta cu echilibrul material si echilibrul fortei de munca.

2) La elaborarea programului economiei nationale se tine seama de factorii cu actiune previzibila in perioada considerata.

Intrucat in cursul executarii acestuia pot sa survina factori noi, neprevazuti, care sa actioneze fie asupra nevoilor sociale ce urmeaza a fi satisfacute, fie asupra volumului de resurse de care dispune economia, este necesar ca la elaborarea programului sa se prevada anumite rezerve materiale, financiare si valutare.

De aceea, la determinarea echilibrului financiar este necesar sa se ia in considerare si rezervele de resurse financiare pentru nevoi neprevazute. Rezervele la care ne referim pot servi la :

a) sporirea productiei in cursul anului, in anumite ramuri sau subramuri, peste prevederile initiale;

b) realizarea unor investitii urgente sau de mare eficienta cu destinatie economica ori sociala, neavute in vedere initial;

c) aplicarea unor masuri suplimentare de ridicare a nivelului de trai (majorarea salariilor si a pensiilor, a burselor acordate elevilor si studentilor si a alocatiilor pentru hrana si medicamente in unitatile spitalicesti etc.);

d) refacerea unor bunuri distruse de calamitati naturale sau accidente;

e) acoperirea preturilor la unele produse de import sau scaderea preturilor la unele produse de export, cresterea ratei dobanzii pe piata capitalului de imprumut, incapacitatea de plata a unor debitori externi etc.).

3) Echilibrul financiar se refera la resursele si necesitatile financiare ale intregii economii nationale.

In acest sens, in balanta financiara a economiei nationale - instrumentul cu ajutorul caruia se verifica echilibrul financiar al programului de activitate - isi gasesc reflectarea toate resursele financiare ale economiei nationale, indiferent de provenienta acestora, de fondurile pe care le alimenteaza, de metodele de prelevare-repartizare utilizate si de destinatia pe care o capata.

Balanta financiara a economiei nationale trebuie sa fie astfel conceputa incat sa arate in mod distinct, resursele si destinatia lor pe total economie si in cadrul fiecarui sector economic, fluxurile dintre sectoare si corelatia pe ansamblul economiei.

4) Echilibrul financiar se sprijina in principal pe resursele financiare mobilizate pe plan national prin metode si cai diferite.

Emisiunea baneasca nu trebuie folosita ca mijloc de echilibrare a balantei financiare. Ea se reflecta in echilibrul financiar numai in masura in care serveste ca resursa de creditare pe termen scurt, in stricta concordanta cu nevoile economiei nationale.

5) Echilibrul financiar ofera posibilitatea unor judecati de valoare nu numai la nivelul sistemului financiar ori al fiecarui fond de resurse financiare, ci si in profil teritorial.

Sub acest ultim aspect, echilibrul financiar arata, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, raportul dintre resursele financiare si destinatia acestora, scotand in evidenta discrepantele care continua sa mai existe intre diferite judete ale tarii in ceea ce priveste potentialul lor financiar.

Lichidarea ramanerii in urma din punct de vedere economic a unor zone geografice face necesara o redistribuire a resurselor financiare intre judete, iar in cadrul acestora, intre orase, municipii si comune.

6) O problema importanta care se ridica in procesul elaborarii balantei financiare este aceea a determinarii nivelului optim la care se contruieste echilibrul financiar.

Acest nivel poate fi definit atat prin marimea absoluta a resurselor financiare, potential mobilizabile in perioada considerata, in vederea satisfacerii nevoilor sociale triate, cat si prin marimea relativa a acestora, adica prin cresterea procentuala prevazuta a se realiza, comparativ cu perioada de baza.

Asa, de pilda, in anul de referinta se poate lua in considerare, o crestere a resurselor financiare de 2%, 5%, 10% sau mai mare, comparativ cu anul precedent.

Cu cat mai ridicat este nivelul la care se stabileste echilibrul financiar, cu atat mai inalt poate fi gradul de satisfacere a nevoilor economice si sociale in perioada considerata.

Nivelul resurselor financiare depinde, in primul rand, de marimea produsului intern brut realizabil in perioada considerata si de proportia in care acesta serveste pentru consum si, respectiv, pentru formare bruta de capital.

Cu cat mai mare este produsul intern brut, cu atat mai mari sunt posibilitatile de consittuire a fondurilor de resurse financiare.

Utilizarea in scopuri productive a unei importante parti a produsului intern brut asigura reporductia pe baze largite - premisa a sporirii productiei materiale si a resurselor banesti de care dispune societatea.

Cresterea intensiva a productiei duce la sporirea mai accentuata a resurselor financiare decat cresterea extensiva.

La resursele financiare reprezentand produs intern brut, se adauga cele rezultate din valorificarea unei parti a avutiei nationale - bunuri de natura mijloacelor fixe scoase din uz ca urmare a uzurii lor fizice sau morale.

7) La stabilirea nivelului echilibrului financiar este indicat a se lua in considerare numai resursele pe care societatea le poate mobiliza pe piata interna, nu si cele de provenienta externa.

Dimensionarea cheltuielilor in functie de resursele ce pot fi procurate pe plan national constituie o masura de prudenta, de evitare a indatorarii statului fata de strainatate, pentru obiective a caror realizare nu este presanta si care nici nu asigura o eficienta economica exceptionala.

Cu toate acestea, in procesul decizional pot sa apara situatii care sa pledeze pentru realizarea unor obiective ce reclama un efort financiar mai mare decat este capabila economia sa suporte din resurse proprii.

In masura in care organele de decizie competente ajung la concluzia ca este impetuos necesara realizarea anumitor obiective economice in anul considerat - pentru consolidarea echilibrului material ori a celui valutar, micsorarea dependentei energetice si de materii prime fata de strainatate sau care prezinta certitudinea ca din produsele obtinute la punerea lor in functiune se va putea asigura rambursarea intr-un termen rezonabil a creditului extern - se poate lua in considerare construirea echilibrului financiar la un nivel mai intalt, prin atragerea unor resurse din afara.

In asemenea cazuri, trebuie avute in vedere conditiile existente pe piata externa in ce priveste preturile materiilor prime, combustibilului si altor bunuri din import si raportul dintre acestea si preturile produselor finite; rata dobanzii nominale si reale la creditele externe; venitul net actualizat estimat a se realiza pe seama capacitatilor prevazute a se finanta cu resurse externe; rata interna a rentabilitatii; valuta in care se libereaza creditul si tendinta de apreciere sau depreciere a acesteia etc. Intereseaza nu numai conditiile din momentul contractarii creditului extern, ci si evolutia acestora in intreaga perioada pana la rambursarea datoriei contractate .

8) In procesul intocmirii programului economiei nationale, pana se ajunge la varianta optima care asigura echilibrul general economic, se elaboreaza mai multe variante de program, carora le corespund tot atatea variante de balanta financiare; fiecare varianta de balanta financiara prezinta o stare de echilibru (dezechilibru) financiar la un alt nivel decat precentele.

Variantele de balanta financiara pot fi: a) echilibrate, cand resursele sunt egale cu necesitatile de resurse; b) supraechilibrate, cand resursele depasesc necesitatile, prezentand un anumit excedent si c) dezechilibrate cand resursele nu acopera integral necesitatile, prezentand un sold negativ. Varianta echilibrata constituie, evident, situatia normala; cea supraechilibrata poate fi considerata normala, in masura in care este vorba de o rezerva de plan judicios dimensionata.

Anormala este situatia infatisata de o varianta dezechilibrata, care arata ca necesitatile de resurse nu pot fi acoperite cu resursele financiare identificate. Aceasta, deoarece fie ca resursele obtenabile au fost subevaluate, fie ca s-au prevazut obiective ori actiuni care reclama un efort financiar mai mare decat poate sa suporte economia in perioada de plan.

In situatiile anormale - de excedent exagerat sau de deficit - este necesar a se adanci analiza resurselor si necesitatilor pana se ajunge la o varianta echilibrata, normala.

9) Volumul resurselor financiare variaza in functie de marimea produsului intern brut, de proportiile in care acesta se repartizeaza pentru consum si formare bruta de capital, de regimul amortizarii mijloacelor fixe, de proportia participarii persoanlor fizice si juridice la constituirea fondurilor de resurse financiare ale societatii, ca si de alti factori.

Necesitatile de resurse financiare, la randul lor, depind de volumul investitiilor prevazute a se realiza in perioada considerata, de volumul productiei, desfacerilor de marfuri, lucrarilor de executat si serviciilor de prestat, de viteza de rotatie a fondurilor, de programul de cercetare si explorare geologica, de obiectivele social-culturale, ca si de exigentele apararii tarii si de nevoile administratiei.

Datorita multitudinii factorilor care determina volumul resurselor financiare si respectiv al necesitatilor de resurse, si nivelul echilibrului ex ante difera de la o perioada la alta, in functie de conditiile concrete ale acesteia. Este evident ca la ritmuri rapide de crestere a productiei si de reducere a costurilor de productie, echilibrul financiar se va stabili la niveluri inalte. Aici raporturile de interdependenta dintre dinamica produsului intern brut si dinamica resurselor financiare sunt evidente: o economie care cunoaste ritmuri inalte de crestere va realiza un volum tot mai mare de produs intern brut si respectiv de resurse financiare, care asigura largirea productiei si satisfacerea intr-o mai mare masura a celorlalte nevoi ale societati.

La proiectarea echilibrului financiar se pot utiliza intrumente diferite in functie de sfera de cuprindere a resurselor si nevoilor financiare si de sistemul de determinare a indicatorilor economici la nivel national.

Astfel, echilibrul financiar poate sa vizeze: a) totalitatea resurselor financiare ale societatii (natiunii) si destinatia acestora; b) resursele financiare apartinand unui anumit sector, unei anumite ramuri sau unei anumite unitati administrativ-teritoriale si destinantia acestora; c) resursele si nevoile financiare ale unui agent economic ori social. Ca urmare, se va utiliza un instrument cu o larga sfera de cuprindere, unul limitat la dimensiunile sectorului, ramurii, colectivitatii locale considerate, ale unei societati comerciale, bancare ori de asigurare sau ale unei institutii fara scop lucrativ, dupa caz.

Instrumentul folosit - denumit plan financiar, balanta financiara, buget de stat, buget local, buget de venituri si cheltuieli etc. - serveste la dimensionarea resurselor financiare, la precizarea destinatiei acestora, la fundamentarea echilibrului, la stabilirea modalitatii de acoperire a deficitului sau de valorificare a excedentului de resurse. Unele planuri (balante) financiare, de regula cele cu o larga sfera de cuprindere, servesc numai la fundamentarea echilibrului financiar, in timp ce altele, mai limitate ca arie, dupa aprobarea lor de catre organele de decizie competente, capata caracter obligatoriu si devin instrumente ale conducerii operative.

Pe langa sfera de cuprindere a instrumentelor financiare, mai intereseaza sistemul de determinare a indicatorilor economici.

CURS 13 . INCASAREA VENITURILOR BUGETARE (I). 13.1. ADMINISTRAREA IMPOZITELOR SI TAXELOR

Prin reforma fiscala ce se infaptuieste in Romania se tinde la imbunatatirea structurii impozitelor prin cresterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, in principal, prin cresterea rolului accizelor, taxei pe valoarea adaugata si taxelor vamale.

In acelasi timp, urmeaza ca ponderea impozitelor directe sa scada (impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe dividende etc.) in raport cu cea a impozitelor indirecte.

Reforma fiscala urmareste, pentru realizarea unei cat mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, in detrimentul principiilor impunerii.

In acest sens, in cadrul reformei fiscale, se urmareste ca noul sistem fiscal sa permita o administrare eficienta si nearbitrara si sa fie pe intelesul contribuabililor.

La elaborarea politicii fiscale au fost avute in vedere:

criterii de eficienta;

costul de oportunitate al fiscalitatii;

veniturile contribuabililor si protejarea acestora;

dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;

distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica, investitiile si consumul.

Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna administratie fiscala pe care, de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru sursele bugetului de stat) si respectiv organele administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale).

Legislatia in materie de impozite si taxe cuprinde:

Codul Fiscal ;

Codul de Procedura Fiscala;

Normele Metodologice si ordine ale ministrului finantelor publice elaborate si aprobate in conformitate cu prevederile Codului Fiscal, actele normative ale organelor administratiei publice locale adoptate in conformitate cu prevederile Codului Fiscal si tratatele la care Romania este parte.

Prin prevederile sale, Codul Fiscal asigura o stabilitate pe termen lung a sistemului de impozite si taxe, iar platitorii de impozite si taxe vor putea urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine si importanta ei pentru dezvoltarea sociala.

Obligatiile fiscale ale contribuabililor persoane fizice si juridice trebuie efectuate la termene unice si in conturi specializate, pentru o mai buna administrare a impozitelor si taxelor.

La elaborarea Codului Fiscal au fost avute in vedere urmatoarele principii ale fiscalitatii:

. neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si celui strain;

. certitudinea impunerii, prin cuprinderea de norme juridice clare, care sa nu duca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie clare pentru fiecare platitor, respectiv, acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata analiza usor influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale;

. echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor in functie de marimea acestora, in asa fel ca sarcina fiscala sa fie egala;

. eficienta impunerii, prin asigurarea stabilirii pe termen lung a prevederilor Codului Fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru societati, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestia a unor decizii investitionale majore.

Conform prevederilor Codului Fiscal, impozitele si taxele aplicabile in Romania sunt urmatoarele:

impozitul pe profit;

impozitul pe venit;

impozitul pe dividende;

impozitul pe venituri ale microintreprinderilor;

impozite pe venituri obtinute din Romania de catre nerezidenti;

impozitul pe venitul reprezentantelor;

taxa pe valoarea adaugata;

accizele;

impozitul pe titeiul si gazele naturale din productia interna;

impozitele si taxele locale.

Codul de Procedura Fiscala reglementeaza toate raporturile juridice fiscale in legatura cu impozitele si taxele datorate bugetului de stat si bugetelor locale.

Administrarea impozitelor si taxelor este reglementata de Codul de Procedura Fiscala, Codul Fiscal si prin actele normative date in aplicarea acestora.

Conform principiului general de conduita in administrarea impozitelor si taxelor, organele fiscale vor trebui sa aplice uniform prevederile legislatiei, urmarind stabilirea corecta a impozitelor si taxelor datorate, fara ca acestea sa fie diminuate, majorate sau stabilite cu incalcarea legii.

Prin elaborarea si adoptarea Codului de Procedura Fiscala au fost reglementate:

raportul juridic fiscal (raportul de drept material fiscal si raportul de drept procedural fiscal) si subiectele raportului juridic fiscal (statul, unitatile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in cadrul acestui raport);

obligatiile reprezentantilor legali si desemnati, reprezentanti ai persoanelor fizice si juridice, precum si ai asocierilor fara personalitate juridica, care vor trebui sa indeplineasca obligatiile fiscale ale acestora;

definirea creantei fiscale (creantele fiscale sunt: dreptul la perceperea impozitului sau taxei, dreptul la rambursarea impozitului, dreptul privind angajarea raspunderii, dreptul la perceperea obligatiilor fiscale accesorii, dreptul la restituire a impozitului sau a taxei platite fara temei legal), nasterea si stingerea creantelor fiscale;

drepturile si obligatiile debitorilor si creditorilor;

domiciliul fiscal;

competenta teritoriala si actele emise de organele fiscale;

estimarea bazelor de impozitare;

inregistrarea fiscala, evidentele contabile si fiscale;

declararea impozitelor, forma si continutul declaratiilor fiscale, termenele de depunere, sanctiuni si penalitati;

stabilirea impozitului, decizia de impunere;

prescriptia dreptului de a stabili impozite si taxe;

inspectia fiscala;

proceduri de control (competenta, principii de selectare a contribuabililor, drepturile si obligatiile contribuabililor);

colectarea creantelor fiscale (titlul de creanta, plata si compensarea, ordinea stingerii datoriilor);

dobanzile si penalitatile datorate de contribuabili pentru neachitarea la termenele scadente a obligatiilor fiscale;

inlesnirile la plata creantelor fiscale (esalonari, amanari la plata impozitelor si taxelor, a dobanzilor si/sau a penalitatilor; scutiri si/sau reduceri de dobanzi si/sau penalitati de intarziere);

executarea silita, modalitati de executare silita;

cai de solutionare a contestatiil

13.2. APARATUL FISCAL. Aparatul fiscal reprezinta organele de stat care au atributii in aplicarea legislatiei fiscale, in acest sens, "aparatul fiscal nefiind altceva decat mijlocul prin care statul isi aplica legile cu caracter fiscal".

Actele normative care reglementeaza impozitele, taxele si contributiile bugetare prevad competente si atributii in legatura cu stabilirea si perceperea veniturilor bugetare pentru administratia publica centrala si cea locala.

Inregistrarea fiscala, intocmirea si depunerea declaratiilor fiscale, controlul fiscal/inspectia fiscala, solutionarea contestatiilor, stingerea obligatiilor bugetare, executarea creantelor bugetare, precum si cele referitoare la evaziunea fiscala se supun legislatiei in domeniu (Codul de procedura fiscala, republicat si Codul de procedura civila).

Ministerul Finantelor Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, raspunde de realizarea bugetului de stat, dupa adoptarea lui de catre Parlament, de luarea masurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a statului.

13.2.1. Structuri administrative cu atributii si competente in domeniul fiscal din cadrul Ministerului Finantelor Publice, respectiv Agentiei Nationale de Administrare Fiscala

Ministerul[3] Finantelor Publice exercita administrarea generala a finantelor publice, asigura utilizarea parghiilor financiare si valutare in concordanta cu cerintele economiei de piata si pentru stimularea initiativei agentilor economici.

Agentia este responsabila, atat la nivel central, cat si la nivel teritorial, in numele si in contul statului, de aplicarea legislatiei privind impozitele, taxele, contributiile si alte venituri ale bugetului de stat, precum si veniturile altor autoritati si institutii publice centrale sau ale Comunitatii Europene, a caror administrare ii este conferita prin acte normative sau conventii, exclusiv veniturile datorate in vama..

In subordinea Ministerului Finantelor Publice, respectiv a ANAF se afla directiile generale ale finantelor publice judetene (in subordinea carora functioneaza administratiile finantelor publice municipale, administratiile finantelor publice ale oraselor si administratiile finantelor publice ale comunelor), Directia Generala a Finantelor Publice a municipiului Bucuresti (in subordinea careia functioneaza administratiile finantelor publice ale sectoarelor 1 - 6), precum si Directia Generala a Marilor Contribuabililor din Municipiul Bucuresti si din judetul Ilfov.

Principalele obiective ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala sunt:

colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentand impozite, taxe si alte venituri ale bugetului de stat, conform competentelor, precum si a veniturilor bugetului asigurarilor sociale de stat, bugetului asigurarilor pentru somaj, bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, reprezentand contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, contributia de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, datorate de platitori, persoane juridice si persoane fizice, care au calitatea de angajator sau asimilati ai acestora si alte persoane care au obligatii fiscale fata de bugetul de stat;

aplicarea unitara a prevederilor legislatiei privind impozitele, taxele, contributiile sociale si alte venituri bugetare in domeniul sau de activitate;

exercitarea prerogativelor stabilite de lege prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor contribuabililor.

In realizarea obiectivelor sale, Agentia Nationala de Administrare Fiscala are, in principal, urmatoarele atributii:

asigura :

aplicarea corecta, unitara si nediscriminatorie a legislatiei fiscale;

acordarea asistentei pentru contribuabili prin mijloace specifice;

elaboreaza :

proceduri de administrare a impozitelor, taxelor si contributiilor sociale;

proceduri privind activitatea de indrumare si informare a contribuabililor;

elaboreaza si aplica:

procedurile de impunere pentru persoanele juridice si persoanele fizice, conform dispozitiilor legale;

procedurile privind evidenta contribuabililor, gestiunea dosarului fiscal si a cazierului fiscal;

procedurile privind plata voluntara si stabilirea mijloacelor de plata, impreuna cu directiile de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice;

proceduri privind alte modalitati de stingere a obligatiilor bugetare pentru care este competenta;

proceduri privind executarea silita;

metodologii de gestiune a arieratelor bugetare;

efectueaza monitorizarea depunerii de catre platitori a declaratiilor impozitelor, taxelor, contributiilor sociale si a altor venituri bugetare potrivit legii, precum si a platilor efectuate;

initiaza si desfasoara actiuni legale in cazul neconformarii contribuabililor in indeplinirea obligatiilor declarative si de plata;

urmareste :

incurajarea conformarii voluntare prin oferirea de servicii de asistenta contribuabililor, facilitandu-le acestora indeplinirea obligatiilor fiscale;

realizarea unui management eficient si coerent al administratiei fiscale, avand ca scop mentinerea unei administratii fiscale unitare, stabile si armonizate;

exercita :

urmarirea, supravegherea si controlul fiscal pe intreg teritoriul national, respectarii legislatiei in domeniul impozitelor, taxelor, contributiilor sociale si al celorlalte venituri bugetare pentru a caror administrare este competenta potrivit legii;

prin organele sale de specialitate controlul operativ si inopinat in legatura cu aplicarea si cu respectarea legislatiei fiscale;

desfasoara activitati de investigare fiscala cu ocazia controlului;

actioneaza prin mijloace specifice pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, in conditiile legii;

coordoneaza, indruma si verifica modul de respectare a procedurilor de administrare, a legislatiei fiscale si a legislatiei contributiilor sociale de catre structurile de administrare;

solutioneaza contestatiile si petitiile care au ca obiect obligatiile fiscale ale persoanelor fizice si juridice, conform prevederilor legale;

reprezinta statul in fata instantelor, ca subiect de drepturi si obligatii privind impozitele, taxele, contributiile sociale si alte activitati ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Directiile generale ale finantelor publice judetene realizeaza strategia si programul Guvernului in domeniul finantelor publice si aplicarea politicii fiscale a statului si au ca atributii principale, in domeniul fiscal:

organizarea activitatii de inregistrare fiscala a platitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat, de impunere, urmarire si incasare a veniturilor bugetului general consolidat, gestionate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationale de Administrare Fiscala (ANAF);

organizarea actiunilor de inspectie fiscala la contribuabilii persoane fizice si juridice si la alte entitati, cu privire la indeplinirea obligatiilor financiare si fiscale fata de stat;

desfasurarea activitatii de incasare a creantelor bugetare si eliberarea fondurilor pentru cheltuieli ordonatorilor de credite, prin trezorerie

Structuri teritoriale ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Atributii si competente in domeniul fiscal

In structura[4] directiilor generale ale finantelor publice judetene si, respectiv, a municipiului Bucuresti, intra aparatul propriu si organele teritoriale subordonate, dupa cum urmeaza:

A. Aparatul propriu, compus din:

a) Structura de Administrare Fiscala (SAF) - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL (ACF), cu urmatoarele servicii /birouri/compartimente de: programare, coordonare, sinteza si indrumare a activitatii de control fiscal la persoane fizice; control fiscal; control al gestionarii si administrarii patrimoniului public si privat al statului; control fiscal la marii contribuabili; informatii si monitorizare fiscala; conformitate fiscala.

b) Structura de Administrare Fiscala (SAF) - ACTIVITATEA DE METODOLOGIE SI ADMINISTRAREA VENITURILOR STATULUI (AMAVS), care are in subordine urmatoarele servicii/birouri/compartimente de: metodologie asistenta pentru contribuabili; de aplicare a conventiilor privind evitarea dublei impuneri; metodologie bilanturi; de gestiune registru contribuabili si declaratii fiscale; autorizatii; administrare contribuabili mari; indrumare colectare venituri; valorificare bunuri.

c) Structura de Administrare Fiscala (SAF) - ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI CONTABILITATE PUBLICA.

d) SERVICII INDEPENDENTE: Compartimentele de presa si de relatii publice; Serviciul juridic si contencios; Serviciul solutionare contestatii; Serviciul de audit public intern; Serviciul tehnologia informatiei, Serviciul administrativ, arhiva si gestionare a formularelor; Serviciul (biroul) colectare creante bugetare; Serviciul financiar-contabilitate, investitii, buget propriu.

B. Organele teritoriale subordonate:

a) ADMINISTRATII ALE FINANTELOR PUBLICE MUNICIPALE - Administrarea veniturilor statului, cu servicii (birouri)/compartimente: de gestiune registru contribuabili, declaratii fiscale si dosare fiscale pentru persoane juridice, respectiv fizice; de colectare, executare silita persoane fizice si respectiv juridice; de asistenta contribuabili persoane juridice; de asistenta contribuabili persoane fizice; de aplicare acorduri fiscale internationale; bilanturi; control fiscal persoane fizice.

b) ADMINISTRATII ALE FINANTELOR PUBLICE ORASENESTI, cu servicii/compartimente: administrarea veniturilor statului; trezorerie si contabilitate publica; control fiscal persoane fizice.

c) ADMINISTRATII ALE FINANTELOR PUBLICE COMUNALE, cu servicii (birouri)/compartimente de : administrare a veniturilor statului; trezorerie si contabilitate publica.

Principalele atributii in domeniul fiscal al acestor directii, servicii(birouri)/ compartimente, se refera la:

asezarea, controlul si aplicarea de sanctiuni pentru nerespectarea legislatiei financiare si fiscale;

urmarirea si incasarea creantelor financiare si fiscale;

solutionarea contestatiilor contribuabililor.

Principalele atributii ale serviciilor din cadrul S.A.F. - Activitatea de metodologie si administrarea veniturilor statului, sunt:

organizarea si indrumarea activitatii de:

asistare a contribuabililor persoane fizice si juridice, activitatii cu rol important in educarea si informarea contribuabililor cu privire la legislatia financiar-fiscala si cu privire la obligatiile fiscale, termene de plata, obligatii declarative;

inregistrare fiscala si de evidenta a platitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat;

inregistrare in sarcina contribuabililor a diferentelor de impozite, taxe si a altor venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii;

calculare a majorarilor de intarziere/dobanzilor, penalizarilor de intarziere, penalitatilor, dupa caz, pentru neplata la termenele legale a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

administrare a contribuabililor mari, inregistrati ca platitori de impozite, taxe si contributii la nivelul judetelor;

gestionarea corespunzatoare a formularelor si distribuirea acestora catre contribuabili persoane fizice si juridice.

La nivelul municipiului, orasului sau comunei, Directia/Serviciul de administrare a veniturilor statului aduce la indeplinire, prin serviciile/birourile si compartimentele din subordine, urmatoarele obiective:

gestioneaza si administreaza registrul contribuabilului (persoana fizica si juridica), precum si documentele referitoare la impunerea fiecarui contribuabil, grupate intr-un dosar fiscal unic;

verifica agentii economici persoane fizice asupra materiei impozabile reale, precum si asupra stabilirii impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

primeste, verifica si prelucreaza declaratiile de impozite, taxe si contributii, precum si fisele fiscale;

efectueaza impunerea din oficiu, emite decizii de impunere pentru stabilirea platilor anticipate si a impozitului pe venitul global pentru contribuabili persoane fizice care realizeaza venituri din activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, profesii libere;

organizeaza activitatea de executare silita pentru persoanele fizice si juridice si intocmeste documentatia pentru modalitatile de stingere a obligatiilor fata de bugetul de stat, utilizand informatii din dosarul fiscal, platile efectuate prin trezorerie, precum si pe baza rezultatelor inspectiei fiscale;

verifica, si centralizeaza bilanturile contabile anuale, contul de profit si pierdere, anexele la bilant si raportarile semestriale ale contribuabililor persoane juridice;

efectueaza actiuni de control, in vederea identificarii si impunerii cazurilor de evaziune fiscala.

Principalele atributii ale S.A.F. - Activitatea de Control Fiscal (ACF), pe linia inspectiei fiscale, sunt:

exercita, potrivit legii, controlul asupra respectarii de catre contribuabili a prevederilor legale privind stabilirea, evidentierea si plata integrala si la termen a obligatiilor fiscale;

verifica, cu ocazia inspectiilor fiscale la contribuabili, respectarea dispozitiilor legale de organizare si desfasurare a activitatilor economice producatoare de venituri impozabile sau bunuri supuse impozitelor si taxelor; documente, inscrisuri, registre sau evidente contabile ale contribuabililor;

stabileste in sarcina contribuabililor diferente de impozite, taxe si contributii sociale si calculeaza majorari de intarziere/dobanzi, penalizari de intarziere, penalitati, dupa caz, pentru neplata la termenele legale a obligatiilor fiscale;

constata contraventiile si aplica amenzile prevazute de legile fiscale si dispune masurile necesare indeplinirii corecte, de catre contribuabili, a obligatiilor fiscale ce le revin;

sesizeaza organele de cercetare penala in cazul constatarii de abateri care indeplinesc conditiile de a fi infractiuni;

confisca, in conditiile legii, bunurile sustrase de la plata impozitelor, taxelor si contributiilor sociale, precum si sumele in lei si in valuta dobandite ilicit;

intocmeste si transmite organelor de executare silita titlurile executorii si celelalte documente necesare pentru urmarirea si incasarea creantelor fiscale;

actioneaza, prin mijloace specifice, pentru identificarea si combaterea evaziunii fiscale;

controleaza aplicarea normelor legale privind administrarea si gestionarea patrimoniului public si privat al statului din regiile autonome, companiile si societatile nationale, societatile comerciale unde statul detine participatii;

dispune suspendarea aplicarii masurilor care contravin reglementarilor financiar-contabile si fiscale si urmareste realizarea acestora.

13. 2.2. Alte structuri cu atributii si competente in domeniul fiscal din cadrul Autoritatii Nationale de Administrare Fiscala (ANAF)

13.2.2.1.Garda financiara. Garda Financiara exercita controlul operativ si inopinat privind prevenirea, descoperirea si combaterea oricaror acte si fapte care au ca efect evaziunea si frauda fiscala, cu exceptia stabilirii diferentelor de impozite, taxe si contributii, precum si a dobanzilor si penalitatilor aferente acestora, a urmaririi, incasarii veniturilor bugetare si solutionarii contestatiilor.

Garda financiara executa controlul operativ si inopinat, curent si ulterior, in legatura cu :

v     aplicarea si executarea legilor fiscale, a reglementarilor vamale si a celor privind disciplina contabila si financiara asupra oricarui contribuabil sau asimilatilor acestora, a normelor de organizare si functionare a societatilor comerciale, a zonelor libere, a organizatiilor si fundatiilor, a cluburilor, urmarind combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei;

v     respectarea normelor de comert si a celor privind jocurile de noroc, urmarind sa impiedice activitatile de introducere in circuitul legal, a banilor obtinuti in mod ilicit, economia subterana si orice alte procedee interzise de lege.

Garda Financiara , in exercitarea atributiilor proprii, incheie, ca urmare a controalelor operative si inopinate, acte de control prin care, constata contraventiile savarsite si aplica sanctiunile stabilite de lege, inclusiv cele prevazute in competenta Ministerului Finantelor Publice, cu exceptiile prevazute de lege.

Sectiiile judetene ale Garzii financiare, indeplinesc urmatoarele atributii principale:

efectueaza :

controale operative si inopinate pe teritoriul judetului in care este organizata, cu respectarea competentelor stabilite de lege, pe baza programelor de control si a tematicilor stabilite si aprobate la nivel central; controale in locurile unde se produc, depoziteaza si comercializeaza bunuri sau se desfasoara activitati impozabile;

perchezitii, cu respectarea dispozitiilor codului de procedura penala, in locurile publice sau particulare, atunci cand exista indicii de ascundere a unor marfuri sau activitati;

aplica masuri de confiscare potrivit legii a obiectivelor sau produselor sustrase de la plata impozitelor si taxelor datorate statului sau a caror fabricatie si desfacere sunt interzise si asigura gestionarea si predarea acestora in conditiile legii;

intocmesc :

acte de control si propune sau aplica, dupa caz, sanctiuni contraventionale sesizand in scris, sub semnatura, organele de procuratura cu privire la infractiunile constatate;

acte de control, pentru consemnarea deficientelor constatate, cu respectarea prevederilor legale si a metodologiei de control aprobata;

verifica :

existenta si realitatea documentelor justificative pe timpul transportului, precum si locurile de desfasurare a unor activitati;

respectarea prevederilor legale privind conducerea evidentei primare si contabile, registrele si orice alte documente sau inscrisuri in care sunt consemnate operatiuni economice;

sesizarile si reclamatiile inregistrate, in limita competentelor aprobate si ia masuri operative de intrare in legalitate;

sesizeaza organele de urmarire penala in legatura cu faptele ce reprezinta infractiuni constatate urmare verificarilor efectuate.

13.2.2.2. Autoritatea Nationala a Vamilor

Autoritatea Nationala a Vamilor asigura aplicarea legislatiei in domeniul vamal in mod uniform, impartial, transparent si nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice si juridice, indiferent de statutul lor juridic si de forma de organizare si functionare a acestora.

In realizarea obiectului sau de activitate Autoritatea Nationala a Vamilor exercita, in principal, urmatoarele atributii:

aplica :

in domeniul vamal masurile specifice rezultate din programele guvernamentale si din legislatia in domeniul vamal;

prevederile Tarifului vamal de import al Romaniei si ale altor acte normative referitoare la acesta;

masurile cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau comert liber incheiate intre Romania, pe de o parte, si Uniunea Europeana sau tarile aflate in curs de integrare in Uniunea Europeana, pe de alta parte;

urmareste :

si supravegheaza respectarea legislatiei vamale pe intreg teritoriul tarii si exercita controlul specific potrivit reglementarilor in vigoare;

aplicarea corecta a regulilor de interpretare a Nomenclaturii sistemului armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor si de evaluare in vama a marfurilor, precum si a prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, la accize si la alte drepturi vamale;

ia masuri de prevenire si combatere, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare, a oricaror infractiuni si contraventii in domeniul vamal;

asigura :

aplicarea prevederilor cu caracter vamal din conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte;

colectarea creantelor bugetare pe care le administreaza potrivit legii;

sistemul informatic integrat vamal, datele si prelucrarile acestora pentru statistica vamala si de comert exterior, gestioneaza informatiile cu privire la colectarea datoriei vamale;

coordoneaza si indruma activitatea directiilor regionale vamale si a birourilor vamale pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit de droguri, arme, explozivi, obiecte din patrimoniul cultural national ;

verifica modul de declarare de catre titularul operatiunii vamale sau de catre comisionarul vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat;

incaseaza si vireaza aceste drepturi la bugetul de stat;

stabileste eventualele diferente prin controale ulterioare si asigura incasarea acestora;

aplica formele si instrumentele de plata si de garantare a platii taxelor si drepturilor vamale in conformitate cu normele generale de decontare a veniturilor statului;

controleaza mijloacele de transport incarcate cu marfuri de import, export sau aflate in tranzit si verifica legalitatea si regimul vamal al acestora ;

retine, in vederea confiscarii, marfurile care fac obiectul unor abateri de la legislatia vamala si pentru care legea prevede o astfel de sanctiune;

efectueaza investigatii, supravegheri si verificari, in conditiile prevazute de lege ;

exercita, in domeniul vamal, controlul ulterior la sediul agentilor economici asupra operatiunilor de comert exterior efectuate, pe o perioada de 5 ani de la acordarea liberului de vama;

reprezinta, in fata instantelor judecatoresti, interesele statului in cazurile de incalcare a normelor vamale;

coopereaza, pe baza de reciprocitate, cu autoritatile vamale ale altor state, precum si cu organismele internationale de specialitate, in vederea prevenirii, cercetarii si combaterii fraudelor vamale.

CURS 14 INCASAREA VENITURILOR BUGETARE (II). 14.1. Modalitati si proceduri de incasare a impozitelor si taxelor

14.1.1. Colectarea creantelor fiscale

Codul de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevazute de Codul fiscal.

Codul de procedura fiscala se aplica si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, in masura in care prin lege nu se prevede altfel.

Prin administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se intelege ansamblul activitatilor desfasurate de organele fiscale in legatura cu:

inregistrarea fiscala;

declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

solutionarea contestatiilor impotriva actelor administrative fiscale.

Codul de procedura fiscala, republicat, constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Unde Codul de procedura fiscala nu dispune se aplica prevederile Codului de procedura civila.

Colectarea creantelor fiscale consta in exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea creantelor fiscale.

Colectarea creantelor fiscale se face in temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, dupa caz.

Titlul de creanta este actul prin care se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite, potrivit legii.

Asemenea titluri pot fi:

decizia de impunere emisa de organele competente, potrivit legii;

declaratia fiscala, angajamentul de plata sau documentul intocmit de platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de catre platitor, potrivit legii;

decizia prin care se stabileste si se individualizeaza suma de plata, pentru creantele fiscale accesorii, reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere, stabilite de organele competente;

declaratia vamala pentru obligatiile de plata in vama;

documentul prin care se stabileste si se individualizeaza datoria vamala, inclusiv accesorii, potrivit legii;

procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevazut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;

ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor creante fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanta judecatoreasca.

Termenele de plata

Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevazute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementeaza.

Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabileste in functie de data comunicarii acestora, astfel:

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1-15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amanate la plata, precum si pentru accesoriile acestora termenul de plata se stabileste prin documentul prin care se acorda inlesnirea respectiva.

Pentru creantele fiscale, administrate de Ministerul Finantelor Publice, care nu au prevazute termene de plata, acestea se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru creantele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevazute termene de plata, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice.

Contributiile sociale administrate de Ministerul Finantelor Publice, dupa calcularea si retinerea acestora conform reglementarilor legale in materie, se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei pentru care se efectueaza plata drepturilor salariale.

Creditorii si debitorii

In raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanta fiscala , astfel cum au fost definite (creantele fiscale), iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligatia corelativa de plata a acestor drepturi.

In cazul in care obligatia de plata nu a fost indeplinita de debitor, debitori devin, in conditiile legii, urmatorii:

mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

cel care preia, in tot sau in parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizarii, fuziunii ori reorganizarii judiciare, dupa caz;

persoana careia i s-a stabilit raspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

persoana care isi asuma obligatia de plata a debitorului, printr-un angajament de plata sau printr-un alt act incheiat in forma autentica, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plata;

alte persoane, in conditiile legii.

Platitorii obligatiilor fiscale

Platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care, in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati sau de a retine si de a plati, dupa caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.

Pentru persoanele juridice cu sediul in Romania, care au sedii secundare, platitor de obligatii fiscale este persoana juridica, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de catre sediile secundare ale persoanei juridice.

In vederea stabilirii raspunderii, organul fiscal intocmeste o decizie in care vor fi aratate motivele de fapt si de drept pentru care este angajata raspunderea persoanei in cauza. Decizia se supune spre aprobare conducerii organului fiscal.

Decizia astfel aprobata, constituie titlu de creanta privind obligatia la plata a persoanei raspunzatoare si cuprinde, pe langa elementele prevazute la art. 42 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, republicat, si urmatoarele :

codul de identificare fiscala a persoanei raspunzatoare, obligata la plata obligatiei debitorului principal, precum si orice alte date de identificare;

numele si prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscala; domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare;

cuantumul si natura sumelor datorate;

termenul in care persoana raspunzatoare trebuie sa plateasca obligatia debitorului principal;

temeiul legal si motivele in fapt ale angajarii raspunderii.

Raspunderea se stabileste atat pentru obligatia fiscala principala, cat si pentru accesoriile acesteia.

Titlul de creanta se comunica persoanei obligate la plata, mentionandu-se ca aceasta urmeaza sa faca plata in termenul stabilit.

Titlul de creanta astfel comunicat poate fi atacat in conditiile legii

Drepturile si obligatiile succesorilor

Drepturile si obligatiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului in conditiile dreptului comun.

Dispozitiile sus mentionate nu sunt aplicabile in cazul obligatiei de plata a sumelor ce reprezinta amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoana fizica.

Stingerea creantelor fiscale se realizeaza prin incasare, compensare, scutire, anulare, prescriptie, precum si prin alte modalitati prevazute de lege .

Constituie obiect al colectarii creantele bugetare : impozitele, taxele, contributiile, amenzile si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora, respectiv dobanzi, penalitati si penalitati de intarziere.

14.2. Stingerea creantelor fiscale prin plata, compensare si restituire

Platile catre organele fiscale se efectueaza prin intermediul bancilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate sa deruleze operatiuni de plata.

Plata obligatiilor fiscale se efectueaza de catre debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxa, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobanzi si penalitati de intarziere. In cazul stingerii prin plata a obligatiilor fiscale, momentul platii este:

   a) in cazul platilor in numerar, data inscrisa in documentul de plata eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

   b) in cazul platilor efectuate prin mandat postal, data postei, inscrisa pe mandatul postal;

c) in cazul platilor efectuate prin decontare bancara, data la care bancile debiteaza contul platitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice , data putand fi dovedita prin extrasul de cont al contribuabilului;

  d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data inregistrarii la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii.

In documentul de plata platitorul de obligatii fiscale, mentioneaza in mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligatia de plata, numarul si data acestuia, cuantumul obligatiei de plata, precum si organul care l-a intocmit.

14.3. Ordinea stingerii datoriilor

Daca un contribuabil datoreaza mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentand creante fiscale ,iar suma platita nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se stinge creanta fiscala stabilita de contribuabil conform numarului de evidenta a platii inscris pe ordinul de plata pentru Trezoreria Statului.

In situatia in care contribuabilul nu stabileste creanta fiscala ce urmeaza a fi stinsa, organul fiscal competent va efectua stingerea obligatiilor fiscale, in urmatoarea ordine:

   a) sume datorate in contul ratelor din graficele de plata a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonari si/sau amanari la plata, precum si dobanzile datorate pe perioada esalonarii si/sau amanarii la plata si calculate conform legii;

b) obligatii fiscale principale cu termene de plata in anul curent, precum si accesoriile acestora, in ordinea vechimii;

   c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, in ordinea vechimii, pana la stingerea integrala a acestora;

   d) dobanzi, penalitati de intarziere aferente obligatiilor fiscale prevazute la lit. c);

   e) obligatii fiscale cu termene de plata viitoare, la solicitarea debitorului.

In situatia mentionata , creditorul fiscal care administreaza creantele fiscale va instiinta debitorul despre masura luata, in termen de 10 zile de la data efectuarii stingerii.

Pentru creantele bugetelor locale, din categoria obligatiilor fiscale prevazute la lit. b) se sting cu prioritate obligatiile stabilite ca urmare a inspectiei fiscale.

In categoria obligatiilor fiscale cu termene de plata in anul curent, prevazute la lit. b), intra acele obligatii care la data efectuarii platii sunt considerate scadente.

14.4. Compensarea . Prin compensare se sting creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, daca legea nu prevede altfel.

Creantele fiscale administrate de unitatile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creantele debitorului reprezentand sume de restituit de la bugetele locale, pana la concurenta celei mai mici sume, cand ambele parti dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor, daca legea nu prevede altfel.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau inainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupa caz, in ordinea mentionata in cap.14.3. "Ordinea stingerii datoriilor".

Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de cate ori constata existenta unor creante reciproce, cu exceptia sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adaugata fara optiune de rambursare.

Compensarea creantelor debitorului se efectueaza cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmand ca din diferenta ramasa sa fie compensate obligatiile datorate altor bugete, in urmatoarea ordine:

bugetul de stat;

fondul de risc pentru garantii de stat, pentru imprumuturi externe;

bugetul asigurarilor sociale de stat;

bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate;

bugetul asigurarilor pentru somaj.

Dispozitiile mentionate nu se aplica in cazul creantelor bugetelor locale.

Organul competent instiinteaza in scris debitorul despre masura compensarii luate in termen de 7 zile de la data efectuarii operatiunii.

Competent in efectuarea compensarii este organul fiscal in a carui raza teritoriala debitorul isi are domiciliul fiscal.

Cererea de compensare trebuie sa cuprinda elementele de identificare a solicitantului, precum si suma si natura creantelor fiscale ce fac obiectul compensarii.

Cererea de compensare trebuie insotita de documente care dovedesc dreptul contribuabilului la rambursarea sau restituirea de la buget a sumelor, cum sunt: copii legalizate de pe hotararile judecatoresti definitive si irevocabile sau de pe deciziile de solutionare a contestatiilor, ramase definitive, ori de pe deciziile de impunere emise de organele fiscale, precum si copii de pe orice documente din care sa rezulte ca suma platita nu reprezinta obligatie fiscala.

Rezultatul compensarii la cerere sau din oficiu se consemneaza intr-o nota de compensare care va fi comunicata contribuabilului.

In cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, dobanzile si penalitatile de intarziere se datoreaza pana la data stingerii inclusiv, astfel:

a) pentru compensarile la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;

b) pentru compensarile din oficiu, data stingerii este data inregistrarii operatiei de compensare de catre unitatea de trezorerie teritoriala, conform notei de compensare intocmite de catre organul competent;

c) pentru compensarile efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.

In cazul in care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decat obligatiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pana la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.

In cazul in care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decat suma reprezentand obligatii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea pana la concurenta obligatiilor fiscale restante, diferenta rezultata restituindu-se debitorului.

Organul fiscal competent intocmeste un dosar complet pentru operatiunea de restituire, care va cuprinde:

cererea contribuabilului;

documentatia care a stat la baza acesteia;

copia fisei contribuabilului din evidenta analitica pe platitori pentru veniturile care au facut obiectul operatiunii de compensare, daca a fost cazul;

nota de compensare si/sau nota de restituire, dupa caz, confirmate de unitatea de trezorerie si contabilitate publica.

Deconturile cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, care, in conformitate cu prevederile art. 149 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reprezinta si cerere de rambursare, se solutioneaza potrivit metodologiei de solutionare a acestor deconturi, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru obligatiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevazute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectueaza compensarea prevazuta in actul normativ care o reglementeaza sau in normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru obligatiile fiscale neplatite la termen, atat inainte, cat si dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara, se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere pana la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment si neplatite la termen nu se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere.

In cazul creantelor fiscale stinse prin compensarea din oficiu, in cazul existentei unei creante fiscale reciproce, data stingerii este data notei de compensare intocmite de organul fiscal competent , care va fi comunicata si contribuabilului.

Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor si se suporta din acelasi buget si acelasi venit bugetar din care se restituie ori se ramburseaza, dupa caz, sumele respective. Dobanda se calculeaza pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat urmatoare expirarii termenului mentionat anterior, pana la data stingerii inclusiv a obligatiei de plata prin compensare, restituire sau rambursare.

Termene de prescriptie. Inceperea termenului de prescriptie

Dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.

Termenul de prescriptie mentionate se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale.

Suspendarea termenului de prescriptie

Termenul de prescriptie se suspenda:

in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

in cazurile si in conditiile in care suspendarea executarii este prevazuta de lege ori a fost dispusa de instanta judecatoreasca sau de alt organ competent, potrivit legii;

pe perioada valabilitatii inlesnirii acordate potrivit legii;

cat timp debitorul isi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silita;

in alte cazuri prevazute de lege.

Intreruperea termenului de prescriptie

Termenul de prescriptie se intrerupe:

in cazurile si in conditiile stabilite de lege pentru intreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii in orice alt mod a datoriei;

pe data indeplinirii, in cursul executarii silite, a unui act de executare silita;

pe data intocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitatii contribuabilului;

in alte cazuri prevazute de lege.

Efecte ale implinirii termenului de prescriptie

Daca organul de executare constata implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a creantelor fiscale, acesta va proceda la incetarea masurilor de realizare si la scaderea acestora din evidenta analitica pe platitori.

Sumele achitate de debitor in contul unor creante fiscale, dupa implinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.

Scaderea din evidenta analitica pe platitori a creantelor fiscale pentru care s-a implinit termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a implinirii termenului de prescriptie, insusit de seful compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul aceluiasi organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, dupa caz, si care va fi supus spre aprobare conducatorului organului fiscal, impreuna cu dosarul.

Dosarul trebuie sa cuprinda toate documentele si informatiile necesare pentru constatarea implinirii termenului de prescriptie, precum si procesul-verbal de constatare.

Prescriptia dreptului de a cere compensarea sau restituirea

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

14.5. Stingerea creantelor fiscale prin executare silita

Titlul executoriu si conditiile pentru inceperea executarii silite

1. Executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

2. Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevazut de lege.

3. Executarea silita incepe numai dupa ce organul fiscal a transmis debitorului instiintarea de plata prin care i se comunica acestuia suma datorata, iar dupa instiintare au trecut 15 zile de la comunicare.

4. Instiintarea de plata este act premergator executarii silite.

5. Pentru debitorii obligati in mod solidar la plata creantelor fiscale se va intocmi un singur titlu executoriu.

6. In cazul in care institutiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silita organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, dupa caz.

7. In cazul in care autoritatile administratiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silita organelor fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

Titlul executoriu se intocmeste de organul de executare pentru fiecare tip de creanta fiscala reprezentand impozite, taxe, contributii, alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora.

In cazul in care exista debitori care raspund solidar pentru aceeasi creanta fiscala, organul de executare competent emite un singur titlu executoriu, facand mentiune despre numele si prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.

Titlurile executorii se transmit printr-o adresa, care trebuie sa cuprinda:

a) denumirea completa a emitentului;

b) temeiul legal al transmiterii titlului executoriu spre executare;

c) numele si prenumele sau denumirea debitorului;

d) domiciliul sau sediul debitorului;

e) alte elemente de identificare a acestuia: seria si numarul actului de identitate sau, dupa caz, codul de identificare fiscala etc.;

f) natura debitului si suma de plata;

g) alte informatii necesare incasarii creantelor fiscale prin executare silita: bunuri urmaribile, surse de venituri, depozite bancare etc.

Atunci cand este cazul, impreuna cu titlurile executorii se vor transmite si copii certificate de pe procesele-verbale de ducere la indeplinire a masurilor asiguratorii.

14.5.1. Reguli si metode privind executarea silita

Executarea silita se poate intinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectueaza numai in masura necesara pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.

Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmarite numai cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

In cadrul procedurii de executare silita se pot folosi succesiv sau concomitent modalitatile de executare silita prevazute de Codul de procedura fiscala.

Executarea silita a creantelor fiscale nu se perimeaza.

Executarea silita se desfasoara pana la stingerea creantelor fiscale inscrise in titlul executoriu, inclusiv a dobanzilor, penalitatilor de intarziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

In cazul in care prin titlul executoriu sunt prevazute, dupa caz, dobanzi, penalitati de intarziere sau alte sume, fara sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de catre organul de executare si consemnate intr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunica debitorului.

Fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul in care acestea au fost facute publice prin oricare dintre metodele prevazute de lege.

Suspendarea, intreruperea sau incetarea executarii silite

Executarea silita se poate suspenda, intrerupe sau poate inceta in cazurile prevazute de Codul de procedura fiscala, republicat.

Executarea silita inceteaza daca:

   a) s-au stins integral obligatiile fiscale prevazute in titlul executoriu, inclusiv obligatiile de plata accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume stabilite in sarcina debitorului, potrivit legii;

   b) a fost desfiintat titlul executoriu;

c) in alte cazuri prevazute de lege.

In cazul in care popririle infiintate de organul de executare genereaza imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economica, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului, si tinand seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporara totala, fie suspendarea temporara partiala a executarii silite prin poprirea conturilor bancare. Suspendarea se poate dispune pentru o perioada de cel mult 6 luni de la data comunicarii catre banca a suspendarii popririi de catre organul fiscal.

14.5. 1.1. Executarea silita prin poprire

Executarea silita a sumelor ce se cuvin debitorilor

1. Sunt supuse executarii silite prin poprire orice sume urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati banesti in lei si in valuta, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de catre terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente.

2. In cazul sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati in valuta, bancile sunt autorizate sa efectueze convertirea in lei a sumelor in valuta, fara consimtamantul titularului de cont, la cursul de schimb afisat de acestea pentru ziua respectiva.

3. Sumele ce reprezinta venituri banesti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie speciala sunt supuse urmaririi numai in conditiile prevazute de Codul de procedura civila.

4. Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se infiinteaza de catre organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandata, cu dovada de primire, tertului poprit, impreuna cu o copie certificata de pe titlul executoriu. Totodata va fi instiintat si debitorul despre infiintarea popririi.

5. Poprirea nu este supusa validarii.

6. Poprirea infiintata anterior, ca masura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta tertului poprit, si instiintarea despre aceasta a debitorului.

7. Poprirea se considera infiintata la data la care tertul poprit, prin instiintarea trimisa organului de executare, confirma ca datoreaza sume de bani debitorului sau la data expirarii termenului prevazut mai sus.

8. Dupa infiintarea popririi tertul poprit este obligat sa faca de indata retinerile prevazute de lege si sa vireze sumele retinute in contul indicat de organul de executare, comunicand totodata in scris despre existenta altor creditori.

In cazul in care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori, tertul poprit ii va anunta in scris despre aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta prevazute in Codul de procedura fiscala, republicat .

10. Pentru stingerea creantelor fiscale debitorii detinatori de conturi bancare pot fi urmariti prin poprire asupra conturilor bancare, prevederile pct. 4 aplicandu-se in mod corespunzator

11. In masura in care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizarii bancii, , sumele existente, precum si cele viitoare provenite din incasarile zilnice in conturile in lei si in valuta sunt indisponibilizate.

14.5.1.2. Executarea silita a bunurilor imobile

Sunt supuse executarii silite bunurile imobile proprietate a debitorului. In situatia in care debitorul detine bunuri in proprietate comuna cu alte persoane, executarea silita se va intinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului in urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.".

2. Executarea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevazute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmarite decat o data cu imobilul.

3. In cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executarii silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare.

4. Dispozitiile pct. 3 nu sunt aplicabile in cazurile in care executarea silita se face pentru stingerea creantelor fiscale rezultate din savarsirea de infractiuni.

5. Executorul fiscal care aplica sechestrul incheie un proces-verbal de sechestru.

Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile in temeiul pct. 5 constituie ipoteca legala.

Dreptul de ipoteca confera creditorului fiscal in raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipoteca, in sensul prevederilor dreptului comun.

Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de indata biroului de carte funciara efectuarea inscriptiei ipotecare, anexand un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Biroul de carte funciara va comunica organelor de executare, la cererea acestora, in termen de 10 zile, celelalte drepturi reale si sarcini care greveaza imobilul urmarit, precum si titularii acestora, care vor fi instiintati de catre organul de executare si chemati la termenele fixate pentru vanzarea bunului imobil si distribuirea pretului.

Creditorii debitorului, altii decat titularii drepturilor mentionate la pct. 9, sunt obligati ca, in termen de 30 de zile de la inscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil in evidentele de publicitate imobiliara, sa comunice in scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Suspendarea executarii silite a bunurilor imobile

Dupa primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, in termen de 15 zile de la comunicare, sa ii aprobe ca plata integrala a creantelor fiscale sa se faca din veniturile bunului imobil urmarit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

De la data aprobarii cererii debitorului, executarea silita inceputa asupra bunului imobil se suspenda.

Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silita imobiliara inainte de expirarea termenului de 6 luni.

Contestatia la executare

Persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii.

Contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdictional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege.

Contestatia se introduce la instanta judecatoreasca competenta si se judeca in procedura de urgenta.

Contestatia se poate face in termen de 15 zile, sub sanctiunea decaderii, de la data cand:

   a) contestatorul a luat cunostinta de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somatiei sau din alta instiintare primita ori, in lipsa acestora, cu ocazia efectuarii executarii silite sau in alt mod;

   b) contestatorul a luat cunostinta, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a indeplini un act de executare;

   c) cel interesat a luat cunostinta, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.

Contestatia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi introdusa cel mai tarziu in termen de 15 zile dupa efectuarea executarii.

Neintroducerea contestatiei in termenul mentionat nu il impiedica pe cel de-al treilea sa isi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

14.6. Insolvabilitatea

Creantele fiscale urmarite de organele de executare pot fi scazute din evidenta acestora in cazul in care debitorul respectiv se gaseste in stare de insolvabilitate.

Procedura de insolvabilitate este aplicabila in urmatoarele situatii:

cand debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile;

cand dupa incetarea executarii silite pornite impotriva debitorului raman debite neachitate;

cand debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere;

cand debitorul nu este gasit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut si la acestea ori in alte locuri, unde exista indicii ca a avut avere, nu se gasesc venituri sau bunuri urmaribile;

cand, potrivit legii, debitorul persoana juridica isi inceteaza existenta si au ramas neachitate obligatii fiscale.

Pentru creantele fiscale ale debitorilor declarati in stare de insolvabilitate, conducatorul organului de executare dispune scoaterea creantei din evidenta curenta si trecerea ei intr-o evidenta separata.

In cazurile in care se constata ca debitorii au dobandit venituri sau bunuri urmaribile dupa declararea starii de insolvabilitate, organele de executare vor lua masurile necesare de redebitare a sumelor si de executare silita.

Pentru creantele fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, organele de executare sunt obligate sa urmareasca situatia debitorilor pe toata perioada, pana la implinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita, inclusiv pe perioada in care cursul acesteia este suspendat sau intrerupt. Verificarea situatiei debitorului se va face cel putin o data pe an, repetandu-se, cand este necesar, investigatiile prevazute de lege.

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment

Organul de executare este obligat ca pentru creantele fiscale datorate de comercianti, societati comerciale, cooperative de consum ori cooperative mestesugaresti sau persoane fizice sa ceara instantelor judecatoresti competente inceperea procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului, in conditiile legii.

Cererile organelor fiscale privind inceperea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului se vor inainta instantelor judecatoresti si sunt scutite de consemnarea vreunei cautiuni.

14.7. Anularea creantelor fiscale

In situatiile in care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta, sunt mai mari decat creantele fiscale supuse executarii silite, conducatorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somatiei prin posta sunt suportate de organul fiscal.

Creantele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 100.000 lei, se anuleaza. Anual, prin hotarare a Guvernului se stabileste plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.

In cazul creantelor fiscale datorate bugetelor locale, suma mentionata reprezinta limita maxima pana la care, prin hotarare, autoritatile deliberative pot stabili plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.