Obiectul si riscul auto

Obiectul si riscul auto

1.1. Autovehiculul - obiect asigurabil:

Vietile oamenilor, integritatea lor corporala, bunurile proprii si cele apartinand colectivitatii sunt primejduite nu numai de actiunea fortelor oarbe ale naturii (calamitati naturale), dar si de felurite evenimente neprevazute, denumite simplu accidente.[1]

In ultimele zeci de ani s-a putut constata o crestere 'unica' a numarului de autovehicule in intreaga lume. De la obiecte de lux la inceputul secolului, autovehiculele, mai ales in tarile dezvoltate, au ajuns un bun uzual, chiar de stricta necesitate. Proportional cu dezvoltarea acestei modalitati de transport, a crescut si numarul accidentelor.[2]

Pentru combaterea acestor fenomene, evenimente, numite si riscuri, generatoare de pagube, dar si a efectelor lor, omul are la indemana mai multe posibilitati: evitarea sau prevenirea riscurilor, limitarea pagubelor provocate de riscurile produse, crearea de rezerve in vederea acoperirii, pe seama resurselor proprii, a eventualelor pagube si, in sfarsit, trecerea riscului asupra unei alte persoane.[3]

Deci, o compensare a prejudiciilor este posibila dupa cum urmeaza:

a)     prin efortul individual al fiecarei persoane (fizice sau juridice) care isi poate constitui rezerve proprii, cu destinatie speciala ( acoperirea pagubelor in cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube);

b)    prin efortul comun de constituire a unui fond, bazat pe aportul unui numar mare de persoane (fizice sau juridice, amenintate de aceleasi pericole), pe seama caruia, cei afectati de evenimentele nedorite care s-au produs, sunt despagubiti.

A doua solutie s-a impus, in timp, intrucat bazandu-se pe principiile comunitatii de risc si ale mutualitatii, fiecare contribuabil participa cu sume mici, pentru a crea un fond banesc pe seama caruia pot fi sprijiniti (despagubiti) cei care au suferit prejudicii generate de evenimentele care au motivat unirea lor. De fapt principiile respective stau la baza conceptului de asigurare.[4]

Dezvoltarea pietei asigurarilor are multiple valente, cu implicatii in plan sicial, dar mai ales economic. In cadrul economiei de piata, asigurarile reprezinta un segment al serviciilor din ce in ce mai solicitat.Pe linga rolul fundamental de protejare a bunurilor si persoanelor impotriva diferitelor riscuri, asigurarile indeplinesc si functii economice, de genul contributia la crearea asigurarilor produsului intern brut

Astfel, in prezent, Asigurarea Autovehiculelor constituie una dintre cele mai solicitate asigurari de bunuri cu caracter facultativ.

Ordonanta de Urgenta nr. 61/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, defineste autovehiculul: 'vehicul cu propulsie proprie, inclusiv remorci, semiremorci sau atase tractate ori netractate, dupa caz'.

Obiectul asigurarilor auto il constituie autovehiculele care sunt inmatriculate conform dispozitiilor legale privind circulatia pe drumurile publice:

a)     autovehicule destinate transportului de persoane(autoturisme, autobuze, motociclete, etc)

b)    autovehicule destinate transportului de bunuri ( autocamioane, autobasculante, autotractoare, tractoare rutiere, etc)

c)     autovehicule speciale: pentru gospodaria comunala, pentru stingerea incendiilor, autosanitare, caravane cinematografice, autoateliere, etc ;

d)    tramvaie si alte mijloace de transport pe cale, troleibuze ;

e)     remorci auto tractate de un autovehicol asigurat.

Sunt excluse de la asigurare autovehiculele cu o vechime ce depaseste limita precizata si impusa de societatea de asigurari.[5]

De asemenea se asigura si autovehiculele inmatriculate in strainatate, detinute de persoane fizice sau juridice cu domiciliul, resedinta sau sediul in Romania. Autovehiculele inmatriculate in strainatate, cu exceptia celor achizitionate in sistem leasing extern de catre persoane fizice sau juridice care au domiciliul, resedinta sau sediul in Romania, pot fi cuprinse in asigurare numai pentru riscul de avarii pe teritoriul Romaniei.

Asigurarea acopera si pagubele produse autovehiculului in situatiile in care, in momentul producerii evenimentului asigurat, acesta era condus, cu consimtamantul asiguratului, de o alta persoana.[6]

1.2. Risc - Auto:

Notiunea de risc este specifica domeniului asigurarilor, constituind un element esential al contractului de asigurare si are mai multe acceptiuni:

gradul de probabilitate a ivirii unui pericol pentru care se incheie asigurarea, iar alteori proportiile raspunderii asiguratorului;

evenimentul (calamitate naturala sau accident) care poate produce pagube si contra caruia se acorda acoperirea prin asigurare - risc asigurabil ;

obiectul asigurarii (bunul sau persoana in cazul asigurarilor de persoane) sau ramura de asigurare la care se refera (risc industrial, profesional, auto, etc.)

Aceasta notiune, in asigurari, poate fi definita sub aspect juridic si sub aspect tehnic.

Din punct de vedere juridic, riscul constituie evenimentul viitor, posibil dar incert, al carui moment de aparitie este nedeterminat si aflat in afara vointei si influentei partilor, impotriva caruia asiguratul isi ia masuri de protectie prin incheierea asigurarii. Nu sunt riscuri asigurabile evenimentele petrecute in trecut sau a caror aparitie este imposibila, dupa cum nu sunt asigurabile evenimentele a caror aparitie este sigura. Exceptia o constituie decesul, la asigurarile de viata, a carui producere este sigura pentru fiecare persoana, incert fiind momentul producerii acestui eveniment.

Din punct de vedere al tehnicii asigurarii, riscul este caracterizat prin posibilitatea de producere a evenimentului respectiv si prin volumul acestuia. Probabilitatea de producere a evenimentului (riscului) agreat in asigurare se determina pe baza tehnicilor statisticii aplicate la constatarile facute asupra unui numar mare de cazuri intamplate in trecut, in imprejurari comparabile. Si tot pe baza constatarilor statistice se estimeaza si volumul maxim al pagubelor posibile, deci al riscului maxim, in functie de care se estimeaza masura si nivelul acoperirii (dezdaunarii).

Riscul poate constitui un element al asigurarii numai daca indeplineste anumite conditii juridice, tehnice si economice, conditii care stau la baza unui 'risc asigurabil' :

Riscul trebuie sa fie posibil, intrucat in caz contrar, asigurarea este lipsita de interes economic, inutila ;

Riscul trebuie sa fie real si sa prezinte un grad de periculozitate pentru asigurat (de ex.: nu se poate imagina o asigurare de viata in care suma asigurata sa fie platibila la implinirea varstei de 200 de ani) ;

Riscul trebuie sa aiba un caracter incert, deci sa se produca intamplator, factorii implicati in asigurare sa nu poata cunoaste si influenta producerea lui ;

Riscul trebuie sa fie independent de vointa asiguratului. Pericolul de distrugere a bunurilor, de sacrificare a animalelor nu trebuie sa vina din partea asiguratului. Asiguratii vinovati, intr-un astfel de caz, decad din drepturile de despagubire ;

Riscul trebuie sa prezinte extensie teritoriala cat mai mare, fapt care permite constituirea mai facila a fondului de asigurare si practicarea unor prime de asigurare mai mici ;

Pentru a fi agreat in asigurari, riscul trebuie sa se produca cu o oarecare regularitate sau frecventa, pentru a putea face obiectul unor observari statistice, in vedere determinarii posibilitatii producerii lor si, in functie de aceasta, a marimii primelor de asigurare, astfel incat sa permita asiguratorului indeplinirea obligatiilor ce-i revin ;

In fine, o conditie impusa pentru cuprinderea unui risc in asigurare o constituie caracterul licit al ratiunii de a promova perfectarea unui contract de asigurare.

Notiunea de risc in asigurari impune si alte precizari. Daca evenimentul viitor si nesigur, dar probabil, care poate genera prejudicii ar fi luat in seama in activitatea de asigurare, atunci acesta poarta denumirea de risc asigurat. Daca acest eveniment (risc) se produce, el poarta denumirea de caz asigurat.[7]

Pentru asigurarile de bunuri este necesara o grupare pe categorii si feluri de bunuri, deoarece exista particularitati ale fiecarei categorii:

Luand in considerare ca autovehiculele sunt bunuri mobile, care se deplaseaza pe distante mari, sunt supuse la mai multe riscuri decat oricare alt bun: de exemplu proprietarul unui autoturism cu domiciliul intr-o zona de campie nu poate exclude riscul prabusirii unor stanci pentru ca s-ar putea sa fie nevoit sa treca printr-o zona montana unde acest fenomen este destul de frecvent.

Riscurile de: incendiu, explozie, afumare, patare, carbonizare si alte diverse distrugeri ca urmare a incendiului, sunt usor de identificat si se pot lua masuri de evitare, si la alte tipuri de bunuri. Dar in cazul riscurilor datorate naturii (inundatie, furtuna, uragan, cutremur, prabusire sau alunecare de teren, actiunea apelor curgatoare si a obiectelor purtate de apa, ploaie torentiala, grindina, trasnet, avalansa de zapada, greutatea stratului de zapada sau de gheata ) bunurile pot fi protejate intr-o anumita masura fiind in interiorul unei cladiri, dar autovehiculele aflate in trafic sunt expuse iar conducarorul nu poate cunoaste situatia exacta din zona in care va calatorii, incat sa ia masurile de prevenire adecvate.

La fel si probabilitatea risculi de furt, sau producerea de pagube in urma furtului sau tentativei de furt, este mai ridicat din cauza mobilitatii si, uneori, a faptului ca nu por fi ² aparate ² de catre o cladire.

Ciocnirile, lovirile, rasturnarile, caderile, inclusiv caderea pe autovehicul a unor corpuri, sunt riscuri care nu se intalnesc la alte bunuri, iar la autovehicule sunt frecvente datorita implicarii lor in trafic. Iar odata cu cresterea parcului auto si prin urmare implicarea a tot mai multe autovehicule in trafic aceste riscuri cresc.

Astfel autovehiculele constituie o categorie aparte de bunurilor si trebuie tratate ca atare.

1.3. Managementul riscului auto: identificare si gestiune:

Managementul riscului in asigurari se defineste ca ansamblu de masuri, parghii si tehnici de identificare, control, analiza, prevedere si reducere a riscurilor. Infaptuirea unui asemenea ansamblu de masuri, parghii si tehnici referitoare la riscuri implica evident societatile de asigurare, entitatile antreprenoriale si desigur, in mod specific, persoanele.

Problematica riscului in general, a riscului in asigurari in special, este complexa. In acest context, in prim plan, se pune problema identificarii riscurilor.Rezolvarea revine prioritar detinatorilor de bunuri si avere, persoane fizice si juridice. In fond, managerii societatilor comerciale si ai regiilor publice sunt raspunzatori de gestiunea acestora. In aceasta idee precizarile Legii 31/1990 sunt clare: 'administratorii trebuie sa ia toate masurile pentru functionarea normala a societatii si gospodarirea patrimoniului acestora in conditii profitabile'. Or, acest fapt implica organizarea constructiva si functionala a societatii de asa maniera incat sa poata fi identificati, pe cat posibil, factorii de risc (incendii, avarii, accidente, furturi, etc.). Sub acest aspect, identificarea oricaror riscuri ce planeaza asupra activitatii economice, a bunurilor, etc. constituie in acelasi timp obligatia fiecarui angajat in parte.

Pe de alta parte, chiar societatile de asigurare sunt interesate in identificarea riscurilor, pentru necesitati de analiza statistica si de atragere a unora dintre ele in asigurare.

Analiza riscului are caracter obiectiv. Din punct de vedere al asiguratilor, analiza riscurilor constituie un argument pentru a lua masuri de protectie a bunurilor, ca si pentru a promova diferite forme de asigurare. Din punctul de vedere al societatilor de asigurare, analiza riscurilor, in timp si spatiu, poate servi atragerii in asigurare a unor riscuri, stabilirii primelor de asigurare si, nu in ultimul rand, promovarii unor actiuni pentru realizarea unor asigurari eficiente cu costuri cat mai mici.

Prevenirea riscurilor, a celor asigurabile in special, presupune o buna organizare a patrimoniului personal sau a unitatii economice, asigurarea pazei si a integritatii bunurilor, crearea conditiilor de siguranta[8]

Evitarea riscului, din punct de vedere tehnic, se face atunci cand se iau decizii care fac ca riscul posibil sa nu se transforme in risc real. Pierderile sunt evitate atunci cand compania refuza sa accepte riscul chiar si pe o durata scurta. De exemplu greselile frecvente din chirurgie au dus la despagubiri foarte multe, si astfel in multe domenii ale chirurgiei se inregistreaza o lipsa de specialisti.

Desi evitarea e necesara uneori, aceasta e mai degraba o metoda negativa decat una pozitiva.Daca aceasta metoda se utilizeaza prea mult atunci firma s-ar putea sa nu isi poata desfasura activitate propriu-zisa. Un producator nu poate evita producerea unor bunuri care intra in domeniul sau de activitate si in acelasi timp sa isi continue activitatea de productie. Din aceasta cauza, evitarea este ultima metoda in abordarea riscului, fiind utilizata atunci cand nu mai exista alta posibilitate.[9]

Riscurile rutiere, in crestere, pot si trebuie sa fie prevenite prin masuri care vizeaza imbunatatirea parametrilor de functionare a autovehiculelor: cresterea capacitatii de franare, cresterea calitatii pneurilor, refacerea drumurilor si modernizarea lor, iluminarea drumurilor pe timp de noapte, folosirea centurilor de siguranta, cresterea responsabilitatii in conducerea autovehiculelor, si altele.

Limitarea pagubelor (pierderii) generate de producerea riscurilor, poate avea loc in timpul sau dupa producerea evenimentului, insa inainte ca acesta sa fi luat sfarsit. Masurile si actiunile sunt variate in functie de natura si amploarea evenimentelor.

Optiunea pentru adoptarea unei anumite modalitati de evitare a riscurilor ori de limitare a pagubelor generate de riscurile produse, depinde de natura riscurilor si de imprejurarile in care acestea se produc, de amploarea pagubelor si, desigur, de puterea economica a persoanei sau agentului economic.

Controlul riscului se defineste ca actiune constienta sau decizie de a actiona pentru a reduce frecventa, marimea sau caracterul imprevizibil al pierderilor datorate unui eveniment.

Din definitie se desprind trei aspecte semnificative. In primul rand, faptul ca controlul riscului se concentreaza asupra daunelor si nu asupra sumelor platite de asigurator ca despagubiri. Prin controlul riscului se urmareste reducerea frecventei si a marimii daunelor.

In al doilea rand, efectul tehnicilor de control al riscurilor poate fi estimat doar din punct de vedere al entitatii luate in considerare. Faptul poate fi pus in evidenta, de exemplu, in cazul riscului de accidente de circulatie, cand controlul riscului trebuie sa surprinda cele doua ipostaze ale evenimentului: a) expunerea persoanei fizice la accidentul de circulatie; b) expunerea conducatorului auto la raspunderea pentru efectele implicarii sale in traficul auto.

In al treilea rand se releva faptul ca controlul riscului se realizeaza efectiv doar pentru un anumit risc, si nu pentru o varietate de riscuri. Altfel spus, tehnicile de control al riscului sunt variabile si specifice naturii fiecarui risc.(furt, avarii, etc.).[10]

Societatile de asigurari isi asuma - prin incheierea de asigurari si incasarea primelor de asigurare - raspunderi in legatura cu acoperirea unor daune care se produc intamplator ulterior si al caror volum nu se cunoaste, ci se poate doar aproxima, prin calcule bazate pe teoria probabilitatilor. Pentru ca aceste calcule sa poata fi efectuate in mod stiintific, este necesara existenta unui sistem informational cat mai complet.care sa cuprinda inclusiv date privind frecventa si intensitatea riscurilor pe perioade de timp cat mai indelungate. Cu ajutorul acestor date, societatea de asigurari poate sa stabileasca nivelul primelor de asigurare, apeland la metodele statistico-matematice.

Existenta unui asemenea sistem informational - conceput ca un ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei - permite, totodata, efectuarea unor calcule privind evolutia in perspectiva a cheltuielilor cu plata despagubirilor si a sumelor asigurate. Cunoasterea acestei evolutii creaza conditii favorabile pentru stabilirea pe termen mediu si lung a marimii fondurilor necesare realizarii echilibrului financiar si valutar al activitatii de asigurare.

Sistemul informational prezinta importanta si in ceea ce priveste fundamentarea temeinica a deciziilor care se adopta de consiliile de administratie ale societatilor de asigurare in problemele de baza privind dezvoltarea, organizarea si conducerea activitatii de asigurare. Este vorba de adaptarea unor decizii, cum sunt cele privind introducerea de noi forme de asigurari facultative, ori de decizii legate de normele de functionare si structura organizatorica a societatii de asigurari si a unitatilor teritoriale ale acesteia.[11]

O alta metoda de a face fata riscului o reprezinta finantarea riscului si consta in metodele menite sa garanteze existenta resurselor financiare necesare acoperiri pierderilor care au avut deja loc. De fapt toate riscurile/pierderile posibile care nu pot fi reduse sau evitate trebuie, prin definitie, sa fie transformate sau retinute. Deseori aceste doua metode pot fi combinate, astfel o parte a pierderii se retine si alta se transforma.

Retinerea pierderii - poate implica alocarea din buget a unei sume care sa acopere pierderi care nu sunt asigurate/prevazute, sau acumularea unui fond banesc care sa acopere deviatii ale unor pierderi prevazute.

Acoperirea (retinerea) pierderii poate fi constienta sau inconstienta (intentionata sau neintentionata) . Deoarece retinerea pierderii este metoda cea mai utilizata in managementul riscului, orice expuneri la risc care nu sunt evitate, reduse, sau transferate sunt retinute, adica atunci cand nu se ia nici o masura in fata unui pericol, pierderea este retinuta. Retinerea neintentionata are loc atunci cand riscul/pierderea este necunoscuta firmei sau atunci cand riscul este cunoscut dar metodele folosite pentru a face fata pierderii nu sunt corect implementate. De ex. Daca managerul observa riscul posibil si vrea sa il transfere prin asigurare, dar cumpara o asigurare care nu acopera in totalitate riscul posibil, atunci riscul este retinut.

Riscul retinut neintentionat nu este de dorit, tocmai pentru ca nu se acopera pierderile in nici unul din cazurile de mai sus.

Retinerea riscului poate fi voluntara (decizia de a retine riscul si nu de a-l evita sau transfera)sau involuntara ( cand nu exista posibilitatea de a evita, reduce sau transfera pierderea la o companie de asigurare). Pierderile care nu pot fi asigurate sunt un exemplu de pierderi retinute involuntar.

Unele tipuri de retinere voluntara a riscului au loc in mod normal de exemplu cand o cladire are valoarea de 5 mil. Si e asigurata pe 4 mil., firma proprietara isi retine un risc de 1 mil. pierdere. Sau daca se asigura bunurile dintr-o firma in valoare de 5 mil., se retine riscul pierderii peste cele 5 mil. asigurate.

O alta distinctie se poate face intre retinerea finantata si cea nefinantata. Intr-o planificare a unei retineri financiare a pierderilor, firma mentine lichiditati sau fonduri de semilichiditate pentru posibilele pierderi care vor fi retinute. Necesitatea transformarii unor bunuri in lichiditati intr-o planificare finantata a pierderii depinde de cash-flow-ul firmei si de marimea pierderii care poate rezulta din riscul retinut.

In cazul transferului riscului cea mai frecventa metoda este cumparerea unui contract de asigurari, in schimbul platii unei rate din partea uneia dintre parti cealalta parte - asiguratorul - se obliga prin contract sa dea indemnizare pana la un anumit nivel pentru pierderea suferita de catre partea platitoare.

Impartirea riscului o a cincea metoda de a face fata riscului este impartirea acestuia, adica atunci cand exista un angajament intre parteneri pentru a impartii riscul. De exemplu o firma se asociaza cu alta, si impart atat veniturile si cheltuielile cat si riscurile care pot survenii, un alt exemplu este corporatia (societatea pe actiuni) unde investitiile unui mare numar de persoane sunt adunate, si fiecare persoana in parte isi asigura o parte din riscul posibil.

Aceasta metoda este vazuta ca o metoda speciala de transfer sau retinere a riscului. E o metoda de transfer pentru ca riscul unui individ se transfera asupra unui grup de indivizi, si este o metoda de retinere deoarece riscurile unui numar de persoane sunt detinute in mod colectiv. Asigurarea poate fi perceputa ca o forma de impartire a riscului intre partile grupului.

1.4. Eficienta asigurarilor:

Orice activitate economica, sociala, financiara, de asigurari, de reasigurari, etc. trebuie examinata prin prisma eficientei, a rezultatelor economico-financiare si sociale care se obtin. In acelasi timp, eficienta se examineaza in stransa legatura cu necesitatea si utilitatea sociala a activitatii de asigurari si de reasigurari.

Asigurarile de persoane de bunuri si raspundere civila constituie un element important al complexului mecanism al economiei de piata, deoarece ele corespund unor cerinte concrete ale societatii, unor nevoi reale ale cetatenilor si ale agentilor economici.

Eficienta economico-sociala a asigurarilor este o forma a eficientei economico-sociale si exprima raportul dintre rezultatele optime obtinute din activitatea de asigurare si cheltuielile determinate de refacerea bunurilor distruse si de plata sumelor asigurate, respectiv rezultatele financiar valutare obtinute de societatea de asigurari.

Analiza eficientei asigurarilor necesita luarea in considerare a faptului ca in asigurari apare ' un fenomen original, unic in activitatea economica, si anume inversarea ciclului de productie; asiguratorul 'vinde' inainte de a fi 'produs', deci inainte de a cunoaste ' costul produsului vandut'. Prin incasarea primei de asigurare el se obliga sa plateasca asiguratului eventualale daune a caror marime nu se cunoatte decat aproximativ'.[13]Aceasta inseamna ca este necesar sa fie cunoscute obiectele asigurabile si ca primele de asigurare trebuie stsbilite pe baza unor calcule stiintifice, cu folosirea metodelor statistico-matematice.

Eficienta economico sociala a asigurarilor trebuie examinata atat prin prisma intereselor economiei nationale, a asiguratorilor care isi desfasoara activitatea pe baza gestiunii economico-financiare, cat si prin prisma intereselor asiguratilor. Pentru societatea de asigurari, sunt cu atat mai eficiente cu cat - la primele date - plata despagubirilor, a sumelor asigurate si cheltuielile administrativ-gospodaresti sunt mai mici. Dimpotriva, pentru asigurati - la primele de asigurare platite - eficienta economica si sociala a asigurarilor este cu atat mai ridicata cu cat despagubirile si, respectiv, sumele asigurate pe care le primesc sunt la un nivel mai apropiat de valoarea reala a bunului avariat sau distrus si, desigur, cu cat asiguratii primesc intr-un timp mai scurt aceste sume fata de data producerii evenimentului.

De asemenea, eficienta asigurarilor se poate aprecia si prin raportul dintre cuantumul pagubulor totale si volumul despadubilor incasate de asigurati.

Eficienta economico-sociala a asigurarilor se apreciaza prin gradul de satisfacere atat a cerintelor generale a societatii, cat si ale fiecarui asigurat.

Aceasta poate fi examinata in mod stiintific numai daca se bazeaza pe date oferite de sistenul informational din domeniul asigurarilor. Pe baza acestor date se pot cerceta, analiza si interpreta rezultatele obtinute in domeniul asigurarilor, pot fi identificati factorii care le-au determinat si, de asemenea, se pot stabili caile si masurile necesare pentru cresterea eficientei.

La analiza eficientei activitatii de asigurari este necesar sa se tina seama de un factor specific, care influenteaza nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de societatea de asigurari cu plata despagubirilor si a sumelor asigurate, si anume de caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de daune. Din aceasta cauza, analiza eficientei economico-sociale trebuie examinata pe o perioada de timp cat mai indelungata, dar nu mai putin de 5-10 ani. In acest fel se pot trage concluzii cat mai bine fundamentate.

Cu privire la asigurarile facultative, este necesar sa se aiba in vadere calitatea si amploarea activitatii desfasurate de societatea de asigurari, contractarea unui numar cat mai mare de asigurari.

Extinderea cat mai mult a activitatii de asigurari, cuprinderea a cat mai multe persoane si bunuri in asigurari, constituie o premisa a obtinerii unei eficiente ridicate.

Se poate spune ca asigurarile realizeaza functia de eficienta, deoarece societatile de asigurari urmaresc realizarea unui profit. Daca inregistreaza pierderi, societatea de asigurari poate ajunge in situatia de faliment.

Eficienta economico-sociala a asigurarilor se analizeaza si se exprima cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care unii sunt specifici anumitor feluri de asigurari,

Selectarea indicatorilor care se utilizeaza pentru comensurarea eficientei economico-sociale a asigurarilor se poate face de o serie de criterii, cum sunt:

a)     obiectivele analizei ce urmeaza a se efectua;

b)    nivelul micro sau macroeconomic la care urmeaza sa fie efectuat studiul;

c)     modul de reglementare juridica a asigurarilor ce urmeaza sa fie examinate;

d)    ramura de asigurare care face obiectul analizei.

Fiecare dintre indicatorii utilizati pentru exprimarea eficientei evidentiaza anumite laturi ale activitatii de asigurare.Este dificil de efectuat o ierarhizare a acestor indicatori si, de asemenea, nu se poate afirma ca unii indicatori ar avea o putere de expresie mai mare decat altii.

Daca se accepta ca o parte a activitatii de asigurareare caracter productiv, facand referire la compensarea daunelor din economie produse asupra bunurilor materiale, la prevenirea si combaterea pagubelor, se poate calcula productia neta realizata de societatea de asigurari, care are urmatoarele componente principale: despagubirile platite pentru bunuri, salariile, contributiile pentru asigurarile sociale si profitul.Gradul de eficienta economico-sociala a activitatii de asigurare pentru societate se poate exprima cu ajutorul ratei productiei nete, care se determina astfel:

Rpn PN CA

In care: Rpn - reprezinta rata productiei nete;

PN - productia neta;

CA - costul asigurarii, in care se includ cheltuielile referitoare la constituirea fondului de asigurare, cheltuielile generale si cheltuielile administrativ-gaspodaresti.

Indicatorul productie neta caracterizeaza si evidintiaza laturile principale ale activitatii de asigurare.[14]

Principalul indicator de comensurare a rezultatelor financiare si, deci, al eficientei asigurarilor, care are un rol important in infaptuirea gestiunii economico financiare este profitul, ce se determina ca difernta intre veniturile (incasate) si cheltuielile societatii de asigurari. Datorita faptului ca volumul despagubilor platite difera de la un an la altul, profitul nu poate constitui un indicator absolut de comensurare a eficientei economico-sociale a asigurarilor. Profitul are insa un rol important in realizarea autonomiei functionale si a gestiunii economico-financiare a societatii de asigurari, serveste ca izvor de alimentare a veniturilor bugetului de stat, stimuleaza salariatii din asigurari si reasigurari, cointereseaza societatea de asigurari, este un instrument de control etc. .

Profitul societatii se determina pe baza bilantului contabil aprobat de adunarea generala a actionarilor.

Din profitul societatii se pot constitui fonduri destinate modernizarii, cercetarii si dezvoltarii de asigurari noi, investitiilor, reparatiilor, precun si pentru alte destinatii stabilite de adunarea generala a asociatilor.

Volumul primelor de asigurare incasate este unul dintre indicatorii principali care evidentiaza extinderea categoriilor de asigurari practicate de catre societatea de sigurari. Primele de asigurari incasate sunt utilizate pentru constituirea fondului de asigurari care serveste la plata despagubirilor si a sumelor asigurate. Ca urmare, este necesara cunoasterea, obiectelor asigurabile si stabilirea bine fundamentata, pe baze stiintifice, a primelor de asigurare.

Indicatorul volumului primelor de asigurare incasate evidentiaza capacitatea de absortie a pietei asigurarilor.

Nivelul protectiei prin asigurare a riscurilor din societate este un indicator semnificativ din punct de vedere al modului in care asigurarile isi indeplinesc functiile in societate. Acest indicator se calculeaza ca raport intre valoarea despagubirilor platite efectiv pentru riscurile cuprinse in asigurare si valoarea tuturor pagubelor asigurabile estimate, care pot sa apara in societate intr-o anumita perioada de timp, efectuindu-se urmatorul calcul:

NPA DA VPA

NPA - reprezinta nivelul protectiei prin asigurare;

DA - despagubirile de asigurare platite;

VPA - valoarea pagubelor asigurate.

Riscurile se evidentiaza pe baza datelor statistice privind frecventa si intensitatea evenimentelor producatoare de daune in economie pe o perioada de timp relativ indelungata, in functie de felul riscurilor. De pilda pentru furtuna, grindina, accidente de circulatie, etc. , se iau in studiu date statistice ale evenimentelor pe o perioada de 5-6 ani; pentru uragane, prabusiri de teren, incendii se studiaza evenimentele pe aproximativ 10 ani; pentru cutremure perioada de studiu statistic este de 30 de ani. In toate cazurile este vorba numai de riscuri cuprinse in asigurare.

Dezvoltarea asigurarilor facultative se poate aprecia cu ajutorul indicatorului grad de cuprindere in asigurare. Acest indicator arata nivelul de dezvoltare a asigurarilor facultative si se calculeaza raportandu-se obiectele asigurate la numarul total al obiectelor asigurabile de aceeasi natura, efectuandu.se urmatorul calcul:

Gca Oa Toa

Gca- reprezinta gradul de cuprindere in asigurare;

Oa - obiecte asigurate;

Toa - total obiecte asigurabile din aceeasi categorie.

Cu cat gradul de cuprindere in asigurare este mei mare, cu atat sunt mai mari postbilitatile de crestere a eficientei economico-sociale, deoarece se realizeaza o dispersie mai uniforma a riscurilor, diminuandu-se fenomenul de autoselectie.

Acest fenomen evidentiaza extinderea protectiei prin asidurari asupra unor bunuri de acelasi fel, fiind de un real folos atat in aprecierea activitatii de asigurare la un moment dat, cat si pentru a prognoza dezvoltarea asigurarilor, identificand posibilitatile, caile si rezervele de extindere a ocrotirii pe teritoriu, precum si stabilirea unor noi forme de asigurare.

Productivitatea muncii in domeniul asigurarilor, arata cuantumul incasarilor din primele de asigurare ce revin, in medie, pe un lucrator al asiguratorului. Productivitatea muncii se poate calcula pe totalul activitatii societatii de asigurari sau pe fiecare sucursala judeteana si a municipiului Bucuresti, astfel:

Pm1 Ti N1

Pm1 - reprezinta productivitatea muncii pe un lucrator al asiguratorilor, exprimata in lei;

Ti - totalul incasarilor din prime de asigurare in lei;

N1 - numarul lucratorilor scriptic incadrati in societatea de asigurare.

Productivitatea muncii in activitatea de contractare a asigurarilor se exprima prin numarul de asigurari contractate care revin, in medie, pe un lucrator al asiguratorilor si se determina astfel:

Pmc Nac N1

Pmc - reprezinta productivitatea muncii calculata pe un lucrator;

Nac - numarul asigurarilor contractate;

N1 - numarul de lucratori care se ocupa cu contractarea de asigurari.

Suma medie asigurata ce revine pe un contract de asigurare care se determina pe total asigurari si separat pentru asaigurarile noi contractate pe o anumita perioada de timp, prin raportarea sumei totale a asigurarilor la numarul contractelor de asigurare.

ScA STA NCA

ScA - reprezinta suma medie asigurata pe un contract de asigurare;

STA - suma titala a asigurarilor;

NCA - numarul de contracte de asigurare.

Prima medie incasata pe un contract de asigurare releva gradul de mobilizare a numerarului de la persoanele fizice asigurate in cadrul asigurarilor facultative, determinandu-se astfel:

Pi PTi Nac

Pi - reprezinta prima medie incasata;

PTi - prime totale incasate;

Nac - numarul de asigurari contractate.

Prima medie pe locuitor se determina raportand totalul primelor incasate la numarul total al cetatenilor tarii, efectuandu+se urmatorul calcul:

Pi PTi NC

Pi - reprezinta prima medie pe locuitor;

PTi - primele totale incasate;

NC - numarul total al cetatenilor.

Acest indicator reflecta gradul de dezvoltare a asigurarilor in general.

In vederea determinarii si aprecierii rezultatelor financiare pe care le obtine societatea de asigurari se utilizeaza mai multi indicatori, cum sunt : gradul de acoperire prin asigurare; gradul de acoperire a daunei; costul relativ al activitatii de asigurare; rata daunei; nivelul cheltuielilor de administratie la 1000 lei prima incasata; rata profitului net.[16]

Gradul de acoperire prin asigurare se determina ca raport intre suma asigurata si valoarea reala a bunului asigurat, efectuandu-se urmatorul calcul:

Gaa Sa Vb

Gaa - reprezinta gradul de acoperire prin asigurare;

Sa - suma asigurata pentru bunul respectiv;

Vb - valoarea reala a bunului la data incheierii asigurarii.

Acest indicator arata raportul in care se afla suma asigurata, comparativ cu valoarea reala a bunului asigurat.

Gradul de acoperire a daunei este raportul dintre despagubirile ce se acorda si paguba suferita de bunul asigurat, efectuandu+se urmatorul calcul:

Gad D P

Gad - reprezinta gradul de acoperire a daunei;

D - despagubirea acordata asiguratului;

P - valoarea pagubei suferite de bunul asigurat.

Acest indicator se calculeaza pe categorii de bunuri si se utilizeaza deoarece, potrivit principiului raspunderii limitate, asiguratii sunt antrenati in suportarea partiala a daunei, fapt ce-i determina sa conserve cat mai bine bunurile asigurate.

Costul relativ al activitatii de asigurare se exprima ca raport intre cheltuielile totale efectuate cu activitatea de asigurari (pe feluri de bunuri etc.) si incasarile totale rezultate din primele de asigurare, efectuandu-se calcul, pe feluri de asigurari:

Cra Ct It

Cra - reprezinta costul relativ al activitatii de asigurare;

Ct - cheltuielile totale efectuate cu activitatea de asigurare;

It - incasari totale rezultatedin primele de asigurare.

Acest indicator se utilizeaza la efectuarea de analize pe feluri de bunuri asigurate, pe forme de asigurare, in profil teritorial, pe categori de agenti economici, pe un numar mai mare de ani, ceea ca permite sa se traga concluzii pretioase asupra marimii primelor de asigurare si sa se ia masurile cuvenite.

Rata daunei exprima raportul dintre despagubirile si sumele asigurate platite, pe de o parte, si incasarile rezultatele din primele de asigurari, pe de alta parte, efectuandu-se urmatorul calcul pe categorii si feluri de asigurari:

RD TPD TI

RD - reprezinta rata daunei;

TPD - total plati despagubiri, sume asigurate si cheltuieli de lichidare;

TI - total incasari din prime de aigurare.

Cu cat rata daunei este mai mica (sub 100), cu atat societatea de asigurari are o situatie financiara mai buna. Rata daunei nu este un indicator suficient de concludent, deoarece nu cuprinde toate cheltuielile efectuate de catre societatea de asigurari.

Ritmul inflatiei influenteaza negativ rat daunei.Cu cat se va reduce rata daunei, cu atat se va consolida situatia financia a societatii de asigurari si va creste eficienti activitatii sale.[17]

Eficienta economica a asigurarilor se apreciaza si se exprima si cu indicatorul ²cheltuieli la 1 leu venit net² , care se determina ca raport intre diferenta dintre totalul cheltuielilor si totalul despagubirilor, inclusiv a sumelor asigurate platite de societatea de asigurari intr-un an si diferenta dintre totalul veniturilor si totalul cheltuielilor, dupa urmatorul calcul:

Gh 1 leu v.n. Ct - D It - Ct

Gh 1 leu v.n. - reprezinta cheltuielile la un leu venit net;

Ct - cheltuieli totale efectuate de societatea de asigurari in de cursul anului;

D - platile pentru despagubiri si sume asigurate;

It - incasari totale din prime de asigurare.

Un alt indicator util in analiza eficientei asigurarilor este nivelul cheltuielilor de administratie la 1000 lei prima de asigurare, care se determina ca raport intre totalul cheltuielilor pentru constituirea si administrarea fondului de asigurare si totalulprimelor incasate, efectuandu-se calculul:

NCA TCA TPI

NCA - reprezinta nivelul cheltuielilor de administratie la 1000 lei prime incasate;

TCA - totalul cheltuielilor de administratie;

TPI - totalul primelor incasate.

Rata profitului net, se calculeaza raportandu-se diferenta dintre veniturile si cheltuielile totale inregistrate intr-o perioada de timp, de regula intr-un an, la venituri, astfel:

Rpn (V-C) V

Rpn - reprezinta rata profitului net;

V - venituri totale rezultate din incasarea primelor de asigurare;

C - totalul cheltuielilor efectuate de asigurator.

Acest indicator arata, in ce procente, cat din fiecare suta de lei prima de asigurare incasata ramane asiguratorului dupa efectuarea tuturor cheltuielilor.

Crestera continua a eficientei asigurarilor reclama efectuarea, pe baza datelor sistemului informational, a unor studii si analize sistematice, aprofundate, pentru a depista cauzele care au determinat rezultatele financiare obtinute si a stabili masurile ce urmeaza a fi luatepentru perfectionarea activitatii de asigurare.

Caile principale de crestere a eficientei asigurarilor sunt: imbunatatirea legislatiei asigurarilor; extinderea sferei de cuprindere a asigurarilor si a riscurilorpreluate in asigurare; imbunatatirea raportului dintre incasarile si cheltuielile de asigurare; utilizarea rationala a fondului de asigurare; reducerea cheltuielilor societatii de asigurare; folosirea unor noi stimulente pentru asigurati, menite sa duca la o mai buna paza si ingrijire a bunurilor asugurate; perfectionarea continua a pregatirii profesionale a salariatilor din asigurari.[18]