Conceptul de pret si baza preturilor

In termenii cei mai generali, pretul reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru obtinerea unei unitati dintr-o marfa sau serviciu. In stiintele economice, pretul este expresia baneasca a valorii unitare a marfurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului pe piata prin vanzare-cumparare .Cum in viata de toate zilele omul cumpara sau vinde nenumarate bunuri sau servicii, pretul este omniprezent, fiind putine cuvinte care sa aiba frecventa, circulatia si dinamismul cuvantului 'pret'.

Valoarea unui bun este fondata pe notiunea de schimb, pretul fiind acel punct de echilibru in care vanzatorul si cumparatorul accepta tranzactia. El are un caracter obiectiv, fiind un fapt tangibil, real, verificabil.

Diferenta dintre pret si valoare este determinata de motivatiile vanzatorului si cumparatorului, de raportul de forte pe piata precum si de criterii subiective.

Pretul a aparut odata cu aparitia productiei de marfuri si a relatiilor marfa-bani. Folosirea, actiunea si evolutia preturilor sunt stans legate de evolutia productiei de marfuri si de actiunea legii valorii si a legii cererii si ofertei.

In cercetarile privind valoarea si preturile, s-au conturat mai multe teorii dintre care doua sunt mai semnificative, si anume:una obiectiva si una subiectica.

Potrivit teoriei obiective, valoarea unei marfi este data de cheltuielile de munca vie si materializata, iar la baza formarii pretului marfii sta tocmai aceasta valoare. Munca, si mai exact timpul de munca considerat util este considerata ca singura masura de evaluare si comparare a valorii marfurilor. Ea constituie asa numitul pret real (natural) al marfii, iar cantitatea de bani exprima pretul nominal al marfii. Se apreciaza ca structura pretului trebuie sa cuprinda cheltuielile materiale, cheltuielile cu personalul si profitul. El se situeaza cu precadere pe pozitia producatorului de marfuri, a ofertantului.

Dupa teoria subiectiva, valoarea unei marfi este data de utilitatea si raritatea ei, cat si de solvabilitatea cererii. In teoria economica contemporana, teoria subiectiva a fost completata cu teoria utilitatii marginale in formarea valorii si respectiv a preturilor marfurilor. Conform acestei teorii, valoarea unei marfi este cu atat mai mare cu cat ultima unitate consumata din acea marfa are o utilitate mai mare.

Ca o categorie economica, pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici si populatie, intre diferite firme si chiar state etc. cu privire la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului. Dar, in prezent, pretul nu se limiteaza doar la valoarea bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde in sfera sa si alte acte si fapte, putand astfel vorbi de: pretul actiunilor, al obligatiilor si al altor titluri de valoare, pretul concesiunilor (redeventa), pretul locatiilor de gestiune, pretul capitalului imprumutat (dobanda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.

Marimea pretului este dependenta de valoarea etalonului preturilor, adica moneda, si de marimea valorii marfurilor. Analizand, mai intai, relatiile moneda-pret si pret-moneda, este de subliniat ca intre cei doi termeni exista o interconditionare reciproca, un raport invers proportional. Astel, devalorizarea sau deprecierea monedei duce la cresterea preturilor si a inflatiei si influenteaza negativ nivelul de trai al populatiei. Este evident efectul asupra cresterii preturilor pe care l-a avut, in tara noatra, modificarea cursului de schimb al leului fata de dolar, in general, preturile au inregistrat cresteri imediate sau cu o anumita intarziere.

In ceea ce priveste relatia pret-valoare, este de mentionat ca intre pret si valoare exista in general, un raport de proportionalitate, evolutia lor avand acelasi sens.

Referitor la baza, factorii de formare a valorii marfurilor (si a preturilor) au existat mai multe curente de gandire, mai multe teorii.

a)     Teoria valorii munca, elaborata si sustinuta de reprezentantii economiei politice engleze: William Pety, Adam Smith si David Ricardo. Asa, de exemplu, referindu-se la valoarea marfii, David Ricardo concluziona ca, marfurile avand utilitate isi trag valoarea din doua izvoare: din raritatea si cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor.

b) Teoria valorii munca sustinuta de Marx. Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii munca si a dezvoltat-o pana la o forma extrema. Marx afirma ca, din punct de vedere calitativ, valoarea marfii nu reprezinta altceva decat munca omeneasca abstracta, omogena, nediferentiata, socialmente recunoscuta ca utila si ca nimic in afara de munca valoarea nu contine, iar din punct de vedere cantitativ marimea valorii este determinata de timpul de munca socilamente necesar crearii bunurilor. Prin urmare, Marx absolutizeaza rolul muncii, in special al celei fizice, in crearea valorii si neaga rolul utilitatii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitate fiind redusa la o simpla premisa. Munca este considerata ca singura masura reala care poate servi la aprecierea si compararea valorii tuturor marfurilor si ea constituie pretul real (natural) al unei marfi, iar cantitatea de bani defineste pretul nominal al marfii.

b)     Teoria utilitatii marginale, dominanta in stiinta economica apuseana contemporana.

Potrivit acesteia, valoarea marfii este determinata de utilitatea marginala, marimea ei fiind o functie de raritate a marfii respective, iar mecanismul concret de stabilire se bazeaza pe legea cererii si ofertei: cererea este o functie de utilitate si oferta functie de raritate. Raritatea unui bun determina marimea sacrificiului pentru obtinerea lui.Valoarea unei marfi, dupa aceasta teorie, este cu atat mai mare cu cat ultima unitate consumata din acea marfa are o utilitate mai mare

c)     Exista si opinii dupa care cele doua conceptii privind formarea valorii (teoria valorii munca si teoria utilitatii marginale) nu se exclud automat, ci mai degraba, luate separat ambele sunt unilaterale si deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez Charles    Gide considera ca in formularea ofertei (si a pretului de oferta) importanta au costurile, iar in formularea cererii (si a pretului de cerere) utilitatea bunurilor.

Un alt reputat economist, Alfred Marshall, afirma ca valoarea se intemeiaza pe utilitatea finala si pe cheltuiala de productie si se mentine in echilibru intre aceste doua forte opuse.

Dupa alti economisti se poate vorbi de doua teorii in formarea valorii, una obiectiva si alta subiectiva. Conform teoriei obiective, valoarea este data atat de munca incorporata in marfa, cat si de utilitatea marfii. Dupa sustinatorii teoriei subiective valoarea (de schimb) se aprecieaza prin utilitatea si raritatea bunului, dar si prin solvabilitatea cererii, ei situandu-se pe pozitia cumparatorului.

In ceea ce priveste raportul dintre cele doua concepte: pret si valoare exista si aici interpretari diferite. Astfel adeptii teoriei utilitatii marginale apreciaza ca intre pret si valoarea de schimb, exista o identitate deplina. Singura distinctie ce poate fi facuta intre notiuni se refera la faptul ca pretul se schimba intotdeuna in bani.

Adeptii teoriei valorii munca considera ca, desi pretul reprezinta expresia baneasca a valorii, intre cele doua categorii (pret si valoare) nu poate fi pus sub semnul egalitatii. Pretul reprezinta o forma de exprimare a valorii, ca orice forma, dobandeste o anumita autonomie fata de continut, de esenta, si prin urmare, pot exista preturi care sa nu exprime valoarea (pretul pamantului=pret irational) sau preturi care sa nu coincida cu valoarea (sub raport cantitativ), abatandu-se de la aceasta sub incidenta actiunii legii cererii si a ofertei, ori de cate ori cererea nu este egala cu oferta (egalitatea este mai mult o exceptie).

Au existat deosebiri de vederi si in privinta rolului preponderent sau a influentei unuia sau altuia din cei doi factori in formarea valorii si pretului, conceptii ce s-au reflectat si in practica. Astfel, unii au acordat un rol preponderent ofertei in formarea pretului, fundamentand pretul pe costul de productie.

Fondatorii teoriei valorii intemeiata pe utilitatea marginala au deplasat accentul de la oferta la cerere, considerand ca aceasta are rol preponderent in determinarea valorii de schimb si a pretului .

Intr-o economie de piata preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata si sa-si adapteze activitatea sau consumul la cerintele si situatia pietei. In procesul schimbului partenerii au un comportament diferit, unul poate dori mai putin (sau mai mult) actul de vanzare-cumparare si-l constrange (sau va fi constrans) pe (de)celalalt sa accepte pretul sau.