Dreptul comertului international

Dreptul comertului international

Data trecuta ne-am ocupat de participantii la raporturile de comert international.

O categorie particulara de participanti o reprezinta grupurile de societati comerciale. Aceste grupuri au aparut din nevoia de concentrare a capitalurilor. Intrucat regulile cu privire la concurenta stabilesc incorsetari pt asociatiile de intreprinderi sau pt intelegerile, acordurile dintre intreprinderi de natura a distorsiona, a afecta concurenta pe o anumita piata, legislatiile statelor au reglementat posibilitatea constituirii unor asemenea grupuri de societati care sa scape, intr-un fel, controlului organismului de supraveghere a concurentei. Acestea sunt:

in dreptul francez - participatiunile si gruparile de interes economic,

in dreptul german conternurile,

in dreptul anglo - american holdingurile.

Conternurile se constituie in 2 moduri: fie prin contract de dominare, fie prin contract de incorporare.

In temeiul contractului de dominare societatea cea mai puternica ce doreste sa controleze piata incheie contracte cu mai multe societati dominate asupra carora dobandeste parti sociale sau actiuni, obtinand in aceste societati cota de capital de control potrivit actului constitutiv al fiecarei societati. Controland capitalul, societatea dominanta ajunge sa influenteze:

compunerea organelor executive pt ca avand cota prioritara de capital, votind, va vota pe cel care este convenabil acestei societati.

va influenta decizia economica a respectivei societati. Societatile dominate isi pastreaza personalitatea juridica, obiectul de activitate, si implicit clientela. Cu alte cuvinte, prin acest contract de dominare, societatea dominanta va beneficia de clientela societatilor dominate.

Contractul de incorporare - prin acesta, societatea dominanta devine singurul asociat sau singurul actionar al societatilor incorporate, dobandind totalitatea partilor sociale sau totalitatea actiunilor. In baza acestui contract de incorporare, practic, societatea dominanta decide politica economica a societatilor incorporate, iar conducerea societatilor ancorporate e realizata de catre societatea dominanta. Si in aceasta ipoteza, societatile incorporate isi pastreaza personalitatea juridica, existenta independenta si, deci, clientela proprie.

Holdingul - presupune existenta unei societati financiare care pe piata libera cumpara actiuni asupra societatilor pe care doreste sa le controleze. In momentul in care societatea holding reuseste sa cotroleze 90-95 % din capitalul social al societatilor in care e interesata, va proceda la negocieri cu actionarii titulari ai procentului ramas (5-10%), procedand, de asemenea, la un schimb intre actiuni asupra holdingului contra actiuni asupra societatilor controlate, astfel iincat societatea holding este singurul actionar al societatilor controlate si fondatorii din societatile controlate devin actionari ai societatii holding. Prin aceasta, societatea holding va controla decizia economica a societatilor controlate, conducerea acestora si, bineinteles, piata.

Participatiunile - le regasim si in dreptul italian, si in dreptul roman. Acestea constau in incheierea unui contract intre o societate care isi asociaza, teoretic la profit si pierderi, alte persoane. Prin mecanismul asociatiei in participatiune, care nu are personalitate juridica, nu reprezinta o noua societate comerciala, se cotroleaza practic (se poate ajunge sa se controleze), activitatea societatii care si-a asociat alte persoane la profit si pierderi.

Singurul mecanism prin care se creeaza o noua structura este gruparea de interes economic, care a aparut mai intai in Franta, unde e si corect denumita. Ea presupune realizarea unei structuri cu personalitate juridica avand ca obiect de activitate efectuarea de activitati de interes comun pt comerciantii participanti: prospectare de piata, publicitate, cercetarea stiitifica. De regula, gruparea de interes economic nu are patrimoniu propriu, cheltuielile fiind acoperite de catre asociati. Utilitatea acestei grupari a condus la extinderea ei la nivelul Uniunii Europene sub forma Gruparii Europene de Interes Economic. Dupa cum stiti, din 2003 structura este constituita si in Romania cu o denumire bineinteles gresita: Grupul de Interes Economic. Si sa va explic de ce este gresita denumirea: in dreptul roman denumirea este de grup de interes economic, numai ca grup de interes economic este reprezentat si de asocierea a 3 intreprinderi care vor sa stabileasca un anumit nivel de productivitate sau un anumit nivel de calitate pe piata. Si in primul si in al doilea rand e vorba despre un grup de interes economic. Cum e mai correct: grup sau grupare? Dreptul francez cunoaste si el un grup de societati si gruparea de societati - gruparea de societati cu personalitate juridica, grupul de societati, bineinteles fara personalitate juridica.

Societatile multinationale

Retineti distinctia dintre societatile multinationale si societatile transnationale. Societatile transnationale sunt societati comerciale nationale constituite intr-un stat, avand capitalul format din participanti din acel stat, deci, o singura categorie de provenienta de capital, dar care au dezmembraminte extrateritoriale, sucursale mai ales, in numeroase state si, prin intermediul acestora, ajung sa controleze, unele, economia anumitor state - este vorba despre statele subdezvoltate. Societatile transnationale au deci personalitatea juridica data de legea lor nationala, de statul lor national.

Societatile multinationale provin din fuziunea mai multor societati nationale. Aceasta structura e posibila numai daca, si in masura in care, legislatiile nationale permit fuziunea cu capitalul strain. Foarte recent, anul 2001, la nivelul Uniunii Europene s-a solutionat aceasta problema - printr-un regulament si o directiva ce permite constituirea asa numitei societati europene. Este o societate pe actiuni care poate proveni si din fuziunea unor societati din statele Uniunii.

Pana la acest moment, societatile multinationale s-au constituit, de regula, prin acorduri internationale. Problema societatilor multinationale, din unghiul nostru de vedere, este aceea a nationalitatii lor, pt a sti care este legea dupa care apreciam daca au sau nu au capacitatea comerciala. De regula, prin actul international de constituire, se precizeaza, direct sau indirect, si nationalitatea: fie se spune 'societatea are nationalitate franceza (Eurochemie)' sau se indica sediul social principal (Eurocontrol). Practica internationala a evidentiat insa si situatii particulare. Astfel: Sistemul Aerian Scandinav, e o societate multinationala infiintata prin acord international de fuziune a societatilor de transport din statele scandinave. Ea s-a constituit in 1960.Potrivit actului constitutive, societatea are sediul social principal in fiecare din statele scandinave, in capitala statelor scandinave, cota de capital e egal repartizata, s-a constituit si este inregistrata in Registrul de Evidenta al fiecarui stat scandinav. In consecinta: care e nationalitatea? Nici unul din criteriile cunoscute nu se poate aplica. Nu e atat de grav cu aceasta societate, acest Sistem Aerian Scandinav, pt ca, din 1965, dreptul comercial scandinav este unificat la nivelul tuturor statelor scandinave. In consecinta, nu ne mai intereseaza daca ea este daneza sau norvegiana sau finlandeza sau suedeza pt ca solutia conflictuala este aceeasi.

Dar exista un alt exemplu. Sistemul Aerian African care s-a constit in 1951 prin Conventia de la Yaounde, si, potrivit actului constitutive, societatea are 18 nationalitati, ea provenind prin fuziunea capitalului, din 18 state afro-malgase. Aceasta societate plurinationala are cele 18 nationalitati in raport cu statele membre, dar si in raport cu tertii. Din aceasta societate, spre exemplu, fac parte si Tunisia si Uganda. Tunisia are drept de inspiratie franceza, sistemul de drept ugandez este de inspiratie engleza (common law). Solutiile dintre cele doua sisteme de drept sunt total diferite. Sa presupunem ca se incheie un acord intre Romania si aceasta societate, intre un comerciant din Romania si aceasta societate. Sa presupunem ca se incheie contractul la    . Sigur ca, partenerul roman avand dreptul roman de sorginte franceza, va considera ca este societate tunisiana si va considera aplicabila legea si principiile din dreptul tunisian. Daca apare un litigiu, societatea poate spune: 'nu! Eu astazi nu sunt tunisiana, eu astazi sunt ugandeza.' pt ca are 18 nationalitati. Este ratiunea pt care, in momentul in care se contracteaza cu o asemenea societate tb sa se ceara respectivei societati sa-si precizeze nationalitatea, alegand-o din cele 18. Este si ratiunea pt care, pe de o parte, la nivelul OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica) s-au elaborat coduri de conduita inca din 1961 - 1963, privind sociatatile multinationale, si e ratiunea pt care Uncitral-ul are pe agenda de lucru elaborarea aspectelor juridice, si inclusiv nationalitatea, privind societatile multinationale ti societatile transnationale cu diferenta pe care v-am supus-o atentiei.

FALIMENTUL

Reglementarea falimentului in diferite sisteme de drept a cunoscut o evolutie.

Intr-o prima perioada, cand preponderent era nr comerciantilor persoana fizica, reglementarea falimentului presupunea hotarari de faliment cu consecinte inclusiv asupra persoanei falitului - inclusiv inchisoare.

Pe masura ce a crescut nr comerciantilor persone juridice care au in spate intreprinderi de comert cu nr foarte mare sau tot mai mare de salariati, s-a pus problema gasirii unor solutii de natura sa salveze intreprinderea. Si asistam la modificarea legislatiei in materie de faliment si inlocuirea acesteia cu proceduri de reorganizare judiciara si, numai in ultima instanta, de faliment.

Prima etapa, reorganizarea, are in vedere incercarea de salvare a intreprinderii sub controlul instantei judecatoresti, si numai dc aceasta salvare, aceasta reabilitare, nu e posibila, se aplica procedura falimentului.

Domeniul de aplicare e diferit de la un stat la altul. In dreptul American, procedura se aplica indistinct persoanelor fizice sau juridice, comercianti sau necomerciani aflati in dificultate, adica aflati in stare de insolventa - lipsiti de lichiditati. In Anglia, ea se aplica indistinct persoanelor juridice. In Franta, ca si in Romania, se aplica numai comerciantilor - persoane fizice sau persoane juridice. In sfarsit, exista state care aplica procedura, deschid procedura, numai pt insolvabilitate (pasivul >activul). Si exista tot mai multe state, cum e si Romania, care aplica procedura pt insolventa, adica, indiferent dc pasivul < activul, societatea sau comerciantul in cauza sa nu mai dispuna de lichiditati, sa nu-si mai poata onora platile. Si in general, legislatiile stabilesc un anumit plafon de indatorare, adica neachitarea in timp de 30 de zile a creantelor care depasesc suma de x u.m . Deci insolventa aceasta nu se aplica la orice cuamtum de creanta neachitata.

Acestea fiind spuse, apare cu evidenta faptul ca exista diferente de reglementare de la un sistem de drept la altul. Ratiune pt care se pune problema legii aplicabile falimentului. Si, din acest unghi de vedere, sistemele de drept retin 2 solutii. Unele sisteme de drept, cum este dreptul roman, pornesc de la definitia patrimoniului. Patrimoniul reprezinta o universalitate juridica incluzand totalitatea bunurilor si drepturilor si obligatiilor care afecteaza aceste bunuri, aferente acestor bunuri. Din aceasta definitie rezulta solutia, si solutia este aceea a unitatii si universalitatii falimentului. Potrivit acestei teorii se deschide o singura procedura de faliment la sediul sau domiciliul comerciantului, si priveste totalitatea bunurilor si datoriilor falitului, indiferent de localizarea acestora. Deci am un comerciant cu sediul la Bucuresti care are agentii, sucursale in Germania, in Franta, in Anglia, in America, procedura falimentului deschisa la Bucuresti priveste toate bunurile si toate creantele acestui comerciant.

Alta teorie: teoria pluralitatii si teritorialitatii care porneste de la ideea ca un comerciant poate avea bunuri si datorii situate pe teritorii statale deosebite. Potrivit acestei teorii, urmeaza a se deschide atatea proceduri cate localizari exista si fiecare procedura este supusa legii pertinente. Astfel, d-voastra probabil ca ati urmarit si stiti ca acest grup Daewoo a dat faliment. Au dat faliment numai fabricile de la Seul si s-a deschis procedura falimentului pt fabrica de la Seoul, nu s-a deschis procedura falimentului pt alte localizari, spre exemplu nu s-a deschis procedura falimentului pt Daewoo din Romania sau din Turcia s.a.m.d. Este ratiunea pt aceasta diferenta de tratament tocmai aplicarea teoriei teritorialitatii si pluralitatii.

Datorita importantei deosebite a falimentului pt mediul international de afaceri, s-a pus problema elaborarii de norme uniforme. S-a elaborat o lege model si se pregateste o conventie (nu se stie pana cand) de catre Uncitral, s-a elaborat si s-a semnat in cadrul Consiliului Europei, in 1990 Conventia de la Instanbul privind falimentul, care n-a intrat in vigoare, si, in sfarsit, in 1997 s-a definitivat textul unei Conventii privind redresarea economica si falimentul, la nivelul Uniunii Europene. Datorita modului greoi de ratificare si intrare in vigoare a conventiilor si in cadrul comunitar, si datorita experientei in materie provenind mai ales in legatura cu conventia din 1968 de la Bruxelles privind recunoasterea societatilor comerciale, la nivelul Uniunii Europene s-a adoptat un regulament, act direct aplicabil, care a intrat in vigoare in 2002 si care priveste falimentul societatilor comerciale - reorganizarea judiciara si falimentul, mai putin institutiilor de credit care au o reglementare speciala.

In lumina acestor reglementari, statele lumii iti ofera sprijin in infaptuirea procedurii falimentului. Falimentul se deschide, de regula, la sediul social sau la domiciliul falitului, si datorita cooperarii instantelor judecatoresti, poate privi, la cererea creditorilor, toate bunurile comerciantului, indiferent unde s-ar gasi ele. Deci tendinta este de aplicare a teoriei unitatii si universalitatii.

CONTRACTUL

Cat priveste contractul de comert international, legislatiile nationale ca si instrumentele interstatale in materie, nu cuprind o definitie sintetica a institutiei contractului de comert international. Se precizeza, in general, ca acesta e contractul commercial marcat de un element de extraneitate international de asemenea intensitate incat face pasibila reglementarea respectivului contract concomitent de mai multe sisteme de drept diferite. Este ratiunea pt care instrumentele internationale care reglementeza diferite contracte de comert international au evidentiat si preocuparea pt definirea internationalitatii. Astfel, Conv de la Montreal din 1998 privind transportul international aerian de marfuri considera un asemenea transport, inclusiv un asemenea contract, ca avand caracter international dc locul de imbarcare, de incarcare si de descarcare se gasesc pe teritorii statale deosebite sau, gasindu-se pe acelasi teritoriu, nava survoleaza un teritoriu tert cu escala. In sfarsit, Conventia de la Haga din 1978 privind legea aplicabila intermedierii considera un contract de intermediere ca avand caracter international dc reprezentatul si reprezentantul isi au sediul si actioneaza pe teritorii statale deosebite. Si exemplele pot fi multiplicate.

In legatura cu contractul de comert international vom discuta, inainte de toate, clasificarea acestuia, ea avand reverberatie, avand censecinte, pe planul regimului juridic.

Astfel, o prima clasificare are in vedere categoria participantilor. Din acest unghi de vedere, distingem intre contractele incheiate intre state, contractele incheiate intre state si comercianti din alte state, contractele incheiate intre comercianti din diferitele state.

In contractele comerciale incheiate intre state, statul e reprezentat prin ministrul finantelor, el aflandu-se in exercitiul lui jure gestionis. Aceste contracte, desi putine la nr, tb sa cuprinda obligatoriu urmatoarele:

Partile la contract tb sa aleaga, sa determine legea aplicabila acelui contract.

Statele parti tb sa precizeze instanta competenta sa solutioneze eventualele posibile litigii nascute in legatura cu acel contract.

Statele parti tb sa faca declaratie expresa de renuntare la imunitatea de jurisdictie pt acel contract, pt ca altfel statul nu poate fi pedepsit si nu poate fi silit sa execute o anumita obligatie. Ca atare el tb sa declare ca renunta la imunitatea de jurisdictie si intelege sa se judece in fata instantei determinate.

A doua categorie - contractele incheiate intre un stat, pe de o parte, si un comerciant din alt stat, pe de alta parte. Acestea se mai numesc contracte semiinternationale, contracte mixte sau state's contracts (contracte de stat). In aceste contracte partile pot sa aleaga legea aplicabila. Dc nu au facut-o, contractul e supus legii in vigoare in statul parte. A doua specificitate: partile pot sa aleaga, sa indice instanta competenta sa solutioneze eventualele litigii. Dc nu au facut-o, este competenta instanta judecatoreasca suprema din statul parte. In sfarsit, statul parte tb sa faca declaratie expresa de renuntare la imunitatea de jurisdictie pt acel contract. Exemplu: un contract de imprumut bancar incheiat intre Romania si banca Japoniei , s-a incheiat in 1994, legea aplicabila este legea engleza prin vointa partilor, instanta competenta, prin vointa partilor este instanta suprema din Anglia.

Un alt criteriu de clasificare - durata contractului. In functie de acest criteriu, distingem intre contracte pe termen lung , contracte pe termen mediu si contracte pe termen scurt.

Contractele pe termen lung, in general, sunt contracte de 5, 8, 25 de ani. Este importanta incadrarea pt ca, in aceste contracte pe termen lung este util sa fie formulate clauze de adaptare a valorii contractului.

Contractele pe termen mediu - acestea, de regula, sunt contracte pe o durata de 3 pana la 5, 8 ani.

Contractele pe termen scurt, de regula, sunt contracte pana la 1 an. In contractele pe termen scurt este util sa fiinteze, sa fie incluse clauze de mentinere a valorii contractului sau de consolidare a pretului.

Nu exista un instrument international care sa permita o departajare precisa dupa durata a contractelor. Doctrinarii s-au orientat dupa durata imprumutului bancar. In general, contractele bancare cunosc aceasta clasificare: credite pe termen scurt, pe termen mediu, pe termen lung. Exista, orientativ, un instrument - acesta e reprezentat de Conventia de la Seul din 1985 privind garantarea unilaterala a investitiilor straine. In momentul in care se incearca definirea investitiei straine directe, se precizeaza ca aceasta tb sa aiba o durata >3 ani. Cu alte cuvinte, ca fiind contracte pe termen scurt contractele cu durata de 3 ani. Celelalte sunt pe termen mediu sau lung.

In sfarsit, o alta clasificare are in vedere structura contractului. Distingem intre contracte simple, care cuprind in structura lor o singura operatie juridical (vanzare - cumparare, mandat, comision, transport), si contracte complexe, care cuprind in structura lor mai multe operatii juridice interdependente si care, datorita acestei interdependente, au suportat mutatii fata de operatia clasica corespunzatoare. Este cazul, spre exemplu, al contractului de vanzare de marfuri in consignatie, care cuprinde o vanzare, un comision, si un depozit, sau contractul de leasing - o aanzare, un mandat, o locatie si o proviziune unilaterala de ., sau contractul de franchising care cuprinde o licenta de marca, si cel putin o comunicare de know how, sau contractul de turism care cuprinde organizare de turism , intermediere de turism, hotelarie, transport s.a.m.d.

In functie de structura se pot determina cu mai mare precizie obligatiile partilor si regimul juridic al contractului.

In sfarsit, in functie de existenta sau absenta reglementarilor speciale, distingem intre contractele numite, care au reglementare atat in dreptul national cat si in instrumente interstatale, si contractele nenumite, care nu cunosc asemenea reglementari. Dc pt contractele numite, in absenta unei reglementari pertinente a contractului, aceasta se completeaza cu normele legale in materie (deci dc nu s-au trecut toate obligatiile vanzatorului si cumparatorului intr-un contract de vanzare-cumparare, se completeaza cu normele din codul comercial cu privire la vanzare sau cu normele din codul civil cu privire la vanzare sau cu conventia in materie de vanzare pe care Romania a ratificat-o). Dc insa, contractul este nenumit, el se reglementeaza prin analogie, prin aplicarea unor norme care sunt asemanatoare cu operatiile prevazute in contract, deci, norme care reglementeaza institutii asemanatoare. Astfel, in contractul de consulting - engineering care nu are reglementare proprie nici in dreptul national, nici in instrumente internationale, s-a incercat, in practica judecatoreasca, reglementarea prin analogie fiind aplicata, dupa unii, contractului de antrepriza - ceea ce este incorect si insuficient pt specificitate , dupa altii contractului de mandat de asemenea incorect.

In sfarsit, contractul de turism, si el este reglementat prin analogie, si unii l-au asimilat contractului de transport, dar nu orice contract de turism obliga la transport, altii l-au asimilat contractului de antrepriza, altii contractului de mandat.

In orice caz, reglementarea prin analogie nu e de natura sa ofere siguranta partenerilor contractuali. De aceea, se impune si este evident efortul statelor de reglementare fie ea macar prin instrumente interstatale, a acestor contracte de comert internaional. De aceea, exista o Conventie privind contractul international de factoring, o Conventie privind contractul international de leasing financiar, s.a.m.d. ca macar prin efortul comun al statelor sa existe un cadru juridic.