Factoringul - concept, prezentare generala

Factoringul - concept, prezentare generala

Factoringul este una dintre cele mai vechi forme de comert, avandu-si originile, in opinia profesorului Rutberg, in perioada Imperiului Roman, altii mergand chiar si mai departe (profesorii Papadimitriou, Philips si Wray) pe vremea lui Hammurabi acum 4.000 de ani.

Cuvantul factor provine din latinescul facio, care inseamna "el care face lucruri". Asa cum sugereaza acest verb latinesc, istoricul factoringul este istoricul agentilor care fac lucruri pentru ceilalti.

Astfel, in Anglia secolului XIV factoringul era o activitate dezvoltata, aceasta datorata cresterii industriei de prelucrare a lanii. Munca factorilor era bazata pe functiile lor de aprovizionare cu materie prima si de vanzare a produselor finite. In centrul acestor preocupari era si rolul factorului de a asigura forta de munca, distribuirea produselor dar si de intermedierea intre producator si clientul final. Factorii isi asumau si cateva dintre functiile financiare importante, printre care si consultanta financiara in privinta creditului comercial acordat potentialilor clienti.

De asemenea, ei garantau platile catre unitatile de productie, asumandu-si responsabilitatea pentru bonitatea firmei in fata clientilor. In acest scop, pentru a se proteja, factorii isi creau rezerve banesti in cazul in care apareau plangeri in legatura cu calitatea marfurilor. Si, in sfarsit, important din perspectiva istorica, important este ca acestia finantau unitatile de productie in functie de valoarea marfii vandute.

Perioada de colonizare de catre europeni din secolul XVI a determinat exportatorii din tarile mama sa apeleze la acesti factori sau agenti pentru a-si promova comertul. In special in SUA, cresterea rapida a populatiei din secolul XIX a dus la necesitatea unui volum mai mare de marfuri europene, accentul punandu-se cu precadere pe textile.

Serviciile pe care acesti factori le prestau, includeau:

- preluarea posesiei fizice a bunurilor;

- depozitarea acestora;

- gasirea cumparatorilor si livrarea marfii catre acestia;

- colectarea platilor de la cumparatori.

Pretul acestor servicii era un comision care se deducea din suma platita exportatorului.

Diferenta dintre zilele noastre si de ceea ce se practica in trecut este ca rolul de agent de vanzari a disparut din activitatea de factoring si s-au adaugat alte doua servicii: creditul si    incasarea.

Factoringul este un transfer de creante comerciale ale unui titular catre un factor care se obliga sa garanteze si sa efectueze plata creantelor chiar in caz de dificultati de plata temporare sau permanente ale debitorului. Mai mult, factorul poate sa efectueze plata creantelor transferate, cu anticipatie, total sau partial.

In SUA, dezvoltarea comunicatiilor si a transporturilor din a doua parte a secolului XIX a permis exportatorilor sa nu mai apeleze la factor pentru expedierea marfii, depozitarea, marketingul si distributia, ci sa utilizeze proprii agenti pentru livarea marfii. Au avut insa nevoie in continuare de factor pentru finantare. Baza legala a acestui serviciu de finantare s-a transformat din vanzarea bunurilor cum era in trecut in cesiunea acestora de la exportator catre factor.

In Asia, principala modalitate de plata utilizata pana cel putin la inceputul anilor 80 a fost acreditivul. Dezvoltarea americana, revolutia moderna din comunicatii si transporturi precum si cresterea competitiei a determinat din ce in ce mai multi cumparatori sa inspecteze si sa utilizeze produsele cerute inainte de a le plati. Astfel factoringul international a devenit o necesitate, insa si factoringul intern inregistreaza cresteri accentuate.

In Europa a fost utilizat intens sistemul de cesiune fara notificare a debitorilor ceea ce a adus la numeroase prejudicii materiale factorilor. Astfel, prin simpla scontare a facturilor, factorii au crezut ca au aceleasi drepturi cu cei care scontau cambii si bilete la ordin. Acest lucru a determinat trecerea la cesiune a tuturor incasarilor, cu sau fara drept de regres, dar intotdeauna cu notificarea debitorilor.

Datele din tabelul 1A arata volumul operatiunilor de factoring pe tara si respectiv regiune geografica in perioada 1999-2004. Primele trei tari ca volum al numarului de operatiuni in 2004 sunt Marea Britanie (160 mld. EURO), Italia (132 mld. EURO) si SUA (86 mld. EURO). Se observa o crestere puternica in Australia, Noua Zeelanda si Europa. De loc surprinzator, cresterea volumului operatiunilor de factoring a fost extrem de puternica in Europa de Est (cele opt tari din regiune care au aderat in mai 2004 plus Romania), ajungand la o medie de 434%.

Datele din tabelul 1B ne arata volumul operatiunilor de factoring ca procent din Produsul National Brut (PNB) in anul 2004, facand astfel posibile comparatii intre tari.