IZVOARELE RAPORTULUI JURIDIC CONCRET

IZVOARELE RAPORTULUI JURIDIC CONCRET

(IZVOARELE RAPORTULUI OBLIGATIONAL)

note de curs

Normele juridice au in vedere numai situatii ipotetice, ele, in sine, nu genereaza raporturi juridice, care au intotdeauna un caracter concret.

De aceea, pentru ca sa poata apare un raport juridic concret este necesara intrunirea cumulativa a trei elemente: norma juridica, subiectele de drept intre care se stabileste raportul juridic si existenta unor imprejurari care sa il genereze (de regula precizate in ipoteza normei).

Izvoarele raportului juridic sunt imprejurarile de care legea leaga nasterea unui raport juridic concret, adica:

• evenimentele = acele procese din natura sau imprejurari care se produc independent de vointa oamenilor, dar de care legea leaga anumite efecte juridice (adica nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic); de ex. calamitatile naturale (forta majora): seism, inundatii, traznet etc., nasterea sau decesul unei persoane fizice etc.-
• actiunile (umane) = imprejurarile care depind de vointa oamenilor.

Actiunile se clasifica in functie de sistemul de legi care reglementeaza la un moment societatea, astfel:

• actiuni licite = sunt savarsite cu respectarea legii,
• actiunile ilicite = sunt savarsite cu incalcarea legii.

Dupa caracterul lor volitional actiunile sunt:

I. fapte juridice = actiunile savarsite fara intentia de a produce efecte juridice (adica nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic);

II. acte juridice =     actiunile savarsite cu intentia de a produce efecte juridice;

I.     FAPTELE JURIDICE

Faptele juridice, desi se produc ca urmare a vointei omului, totusi acestea nu sunt savarsite cu intentia producerii efectelor juridice (de a naste, modifica, sau stinge un raport juridic). De ex. cineva uitand apa deschisa isi inunda vecinii al caror apartament se afla sub apartamentul celui vinovat.

I. 1. Faptele juridice LICITE

Sunt acele fapte juridice prin producerea carora nu sunt incalcate dispozitiile legale in vigoare.

In categoria faptelor juridice licite intra: (a) gestiunea de afaceri; (b) plata lucrului nedatorat; (c) imbogatirea fara justa cauza.

a) Gestiunea de afaceri (reglementata de dispozitiile art.987-991 C.civ.)

faptul licit unilateral, ce consta intr-o operatiune savarsita din proprie initiativa de o persoana (denumita gerant )in favoarea sau interesul altei persoane (denumita gerat), fara ca intre cei doi sa existe vreo intelegere anterioara (imputernicire sau orice alta legatura contractuala).

Gerantul poate sa incheie acele acte juridice, sau sa savarseasca acele fapte materiale care au caracter patrimonial.

• acte juridice de gerare sunt, in principiu, acte de conservare si administrare, de ex.: plata unei datorii a geratului, intreruperea unei prescriptii a creantei geratului, actul incheiat cu un tert pentru efectuarea unor reparatii etc. Dar pot fi si acte de dispozitie, care prin raportare la intregul patrimoniu al geratului dobandesc caracterul unor acte de conservare sau administrare - de ex. vanzarea unor marfuri perisabile, supuse stricaciunii etc.;
• fapte materiale, de ex.: descarcarea unor marfuri, stingerea unui incendiu etc.

Pentru a fi o gestiune de afaceri, faptul licit trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

1. gerantul trebuie sa actioneze din propria sa initiativa, fara stirea geratului (daca geratul cunoaste si, prin urmare, este de acord cu interventia gerantului inseamna ca exista un contract de mandat tacit);

2. gerantul trebuie sa actioneze cu intentia de a gera interesele altei persoane (daca gerantul face reparatii la un bun pe care il crede al sau, nu suntem in prezenta gestiunii de afaceri);

3. gestiunea (operatiunea) gerantului sa fie utila geratului, adica sa aiba ca finalitate evitarea pierderii sau diminuarii unei valori patrimoniale, sporirea valorii unui bun al acestuia din urma.

Desi este un fapt juridic unilateral, gestiunea de afaceri genereaza o serie de obligatii reciproce in sarcina celor doua parti implicate:

Gerantul are urmatoarele obligatii:

- de a continua gestiunea inceputa pana la data la care geratul va fi in masura si va avea mijloacele necesare sa se ocupe personal de interesele sale;

- de a desfasura gestiunea cu diligenta (grija, priceperea) unui bun proprietar (adica gerantul trebuie sa dea dovada de toate calitatile unui om prudent si competent).

Geratul are urmatoarele obligatii:

- de a restitui gerantului toate cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut in cursul gestiunii;

- de a executa toate obligatiile contractate de gerant in numele sau (in numele geratului) , in interesul gestiunii, in masura in care nu au fost inca executate (cum ar fi plata pretului unor materiale, plata manoperei, in vederea executarii unei reparatii etc.)

b) Plata nedatorata (reglementata de dispozitiile art 992-997 si art.1092 C.civ.)

faptul juridic licit care consta in executarea voluntara de catre o persoana, din eroare, a unei prestatii la care nu era obligata si fara intentia de a plati pentru altul

Orice plata presupune o datorie pre-existenta. Daca aceasta datorie nu exista, plata trebuie sa fie restituita celui care a facut-o, intrucat este fara cauza, fara temei (adica nedatorata). Daca restituirea nu se face de buna voie de catre cel care a primit plata nedatorata, cealalta persoana poate recurge la o actiune in justitie prin care se cere restituirea ei, denumita actiune in repetitiune.

Plata nedatorata da nastere unui raport obligational intre cel care a facut plata - creditorul obligatiei de restituire a platii (denumit solvens) si cel care a primit plata - debitor al obligatiei de restituire (denumit accipiens).

Pentru a fi o plata nedatorata, faptul licit trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

1. solvensul sa faca o plata, cu intentia de a stinge o obligatie, care trebuie sa constea in remiterea unei sume de bani sau a unui bun.

2. sa nu existe o datorie preexistenta.

3. plata sa fie facuta din eroare (adica solvens crede ca este debitorul lui accipiens, desi, in realitate, nu este debitorul lui accipiens)

Plata nedatorata genereaza o serie de obligatii reciproce in sarcina celor doua parti implicate:

Accipiens are obligatia de a restitui plata incasata.

Aceasta obligatie nu exista in cazul platii unei obligatii imperfecte (adica cea care nu mai are sanctiune, in sensul ca nu se mai poate cere executarea silita a obligatiei).

Obligatiile accipiens sunt diferite in functie de buna sa credinta (situatia in care a primit plata de la solvens fiind convins ca ii este datorata) sau de reaua sa credinta (in situatia in care accipiens cunoaste caracterul nedatorat al platii), astfel:

- daca obiectul platii este o suma de bani : accipiens de buna credinta datoreaza numai suma de bani; accipiens de rea credinta trebuie sa plateasca pe linga suma de bani si dobanda legala, calculata din ziua platii nedatorate.

- daca obiectul platii este un bun frungifer : accipiens de buna credinta restituie numai bunul si va pastra in proprietate fructele; accipiens de rea credinta trebuie sa restituie pe linga bunul in cauza si toate fructele (percepute si nepercepute, culese sau neculese, consumate sau neconsumate).

Solvens are obligatia de plati lui accipiens, indiferent daca acesta a fost de buna sau de rea credinta, valoarea cheltuielilor facute de acesta cu bunul fie pentru conservarea lui (cheltuieli necesare) cat si cele ocazionate de sporirea valorii bunului (cheltuieli utile).

c) Imbogatirea fara justa cauza (fara just temei)

faptul juridic licit care consta in cresterea patrimoniului unei persoane in dauna patrimoniului altei persoane (care se diminueaza corelativ), fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic sau o cauza justa

de ex. imbunatatirile facute de chirias locuintei, care sporesc valoarea imobilului in beneficiul proprietarului.

Imbogatirea fara justa cauza genereaza un raport obligational intre cel al carui patrimoniu a crescut (denumit imbogatit) si care este debitorul obligatiei de a restitui sporul patrimonial (imbogatirea) si cel al carui patrimoniu s-a diminuat (denumit insaracit) si care este creditorul obligatiei de restituire.

Pentru a fi in prezenta unei imbogatiri fara justa cauza trebuie intrunite mai multe conditii:

1. sa existe o legatura (o corelatie) directa intre cresterea patrimoniului imbogatitului si diminuarea patrimoniului insaracitului, adica cele doua operatiuni trebuie sa aiba aceeasi cauza.

2. imbogatirea si insaracirea corelativa sa fie lipsite de o cauza justa, adica de un temei legal care sa le justifice (reprezinta temei legal un act juridic, o hotarare judecatoreasca, o lege etc.).

3. insaracitul sa nu fi avut intentia de a face o liberalitate (donatie) imbogatitului.

Consecinta imbogatirii fara justa cauza o constituie obligarea imbogatitului la restituirea sporului patrimonial (valoarea imbogatirii) catre insaracit. Imbogatitul nu datoreaza contravaloarea cheltuielilor facute, fructele sau dobanda legala si nici o eventuala diferenta de valoare a bunului, ci strict valoarea imbogatiri sale, in limita insaracirii corelative.

I. 2. Faptele juridice ILICITE (delictul) - Raspunderea delictuala (civila/patrimoniala)

Delictul reprezinta actiunea omului savarsita fara intentia de a produce efecte juridice, dar cu incalcarea atat a legii, cat si a drepturilor subiective ale unei alte persoane (persoana vatamata), prin care se produce un prejudiciu (adica o paguba nedreapta) persoanei vatamate.

Delict (civil, de natura patrimoniala) atrage raspunderea delictuala a celui care l-a savarsit (denumit autorul prejudiciului), care consta in raportul obligational in temeiul caruia autorul este obligat sa repare prejudiciul cauzat persoanei vatamate.

Codul civil reglementeaza 2 forme de raspundere delictuala:

i) raspunderea delictuala directa sau pentru fapta proprie;

ii) raspunderea delictuala indirecta care poate fi pentru (a) fapta altuia, sau pentru prejudiciile cauzate (b) de animale, (c.1.) de lucruri, (c.2.) de ruina edificiului.

Prin urmare, delictul civil se deosebeste fundamental de delictul penal (denumit infractiune) care atrage sanctionarea numai a autorului lui, prin posibilitatea ca o persoana sa fie sanctionata pentru o fapta ilicita pe care nu a savarsit-o; altfel spus, delictul penal vizeaza persoana autorului, in vederea pedepsirii acestuia, in timp ce delictul civil vizeaza patrimoniul persoanei vatamate, in vederea reparatiei. Acoperirea prejudiciului nu reprezinta o pedeapsa ci o restabilire a situatii patrimoniale, dezechilibrata prin delict.

i) raspunderea pentru fapta proprie (directa) poate fi angajata daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele 4 elemente:

i.1. Prejudiciul

- reprezinta rezultatul negativ suferit de persoana vatamata, ca urmare a savarsirii unei fapte ilicite de o alta persoana (autorul), sau ca urmare a faptei unui animal ori lucru. (de ex. distrugerea unei cladiri de un incendiu, vatamarea unei persoane etc.);

- reprezinta rezultatul incalcarii unui drept subiectiv sau a unui interes legitim (care rezulta dintr-o situatie de fapt si care nu corespund unui drept subiectiv, de ex. ajutorul banesc acordat unei persoane, fara sa existe o obligatie de intretinere);

- dupa cum este susceptibil de evaluare baneasca, prejudiciul poate avea : fie caracter material (o paguba), fie caracter moral (se aduce atingere cinstei, reputatiei si consideratiei unei persoane). In ambele cazuri, repararea prejudiciului se realizeaza prin despagubiri banesti;

- Conditii cerute pentru a se putea cere repararea prejudiciului:

• sa fie cert = existenta prejudiciului este sigura, neindoielnica si poate fi evaluat.
• sa nu fie inca reparat (acoperit) - de ex. autorul nu a reparat bunul avariat

- Repararea prejudiciului se face:

- integral = adica se acopera paguba efectiv produsa si beneficiul nerealizat;

- in natura, de regula, si prin echivalent banesc (daune interese) daca repararea in natura nu mai este posibila.

i.2. Fapta juridica ilicita (delictul)

- actiunea (fapta comisiva) sau inactiunea (fapta omisiva) contrara legii prin care se incalca un drept subiectiv (dreptul de proprietate asupra bunului) sau un interes legitim al persoanei vatamate.

- Caracteristicile faptei ilicite:

• are caracter obiectiv = conduita a fost exteriorizata
• are caracter ilicit = este contrara legii.

Caracterul ilicit al faptei poate fi inlaturat in urmatoarele situatii (care exonereaza de raspundere pe autor):

- legitima aparare = autorul reactioneaza la un atac material direct, imediat si injust. Apararea trebuie sa fie proportionala cu atactul.

- starea de necesitate = autorul inlatura o primejdie reala care ameninta viata/integritatea corporala a sa sau a altei persoane, sau salveaza bunuri ale sale sau ale altor persoane. Paguba evitata sa fie mai mare decat cea pricinuita pentru evitarea ei (de ex. spargerea geamului pentru a evacua o persoana din casa in flacari).

- indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege sau a ordinului superiorului

(de ex. fapta medicului veterinar care sacrifica unele animale pentru a preveni o epidemie).

- exercitarea unui drept subiectiv - in conformitate cu scopul pentru care a fost consacrat de lege -

(de ex.constructia unui imobil cu respectarea legii nu poate fi considerata ilicita chiar daca

provoaca umiditate unui alt imobil).

- consimtamantul victimei = persoana vatamata si-a dat consimtamantul inainte de savarsirea faptei, luand in considerare faptul ca este posibila producerea unui prejudiciu.

i.3. Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu

- intre fapta ilicita si prejudiciu exista o legatura de cauzalitate, in sensul in care fapta constituie cauza iar prejudiciul reprezinta efectul, consecinta savarsirii faptei ilicite. (de ex. autorul a aruncat o tigara aprinsa care a declansat un incendiu.)

i.4. Vinovatia autorului prejudiciului

- atitudinea psihica pe care autorul faptei ilicite a avut-o in momentul savarsirii ei, fata de fapta si fata de urmarile acesteia (prin ipoteze prejudiciabile).

- vinovatia implica 2 elemente:

• un element intelectiv = reprezentarea in constiinta omului a semnificatiei sociale a faptei sale si in prevederea sau cel putin in posibilitatea de a prevede urmarile faptei pe care o savarseste in acel moment sau urmeaza sa o savarseasca;
• un element volitiv = procesul psihic de deliberare si de luare a deciziei cu privire la conduita pe care o va avea aceea persoana. Actul de vointa trebuie sa fie constient si rational si sa fie liber, neingradit.

- formele vinovatiei:

1. intentia =     autorul isi da seama de caracterul antisocial al faptei sale si prevede consecintele acesteia:

intentia directa - autorul urmareste producerea consecintelor faptei sale;

intentia indirecta - autorul nu urmareste producerea consecintelor faptei sale, insa accepta posibilitatea producerii lor.

2. culpa (greseala) = consta in neprevederea sau in atitudinea usuratica a autorului fata de consecintele periculoase ale faptei sale, rezultate pe care autorul le-ar fi putut evita daca ar fi fost mai prevazator sau mai putin usuratic.

imprudenta - autorul isi da seama de caracterul antisocial al faptei sale, prevede consecintele acesteia, pe care nu le accepta, sperand, in mod usuratic, ca ele nu se vor produce;

neglijenta - autorul nu isi da seama de caracterul antisocial al faptei sale si nu prevede consecintele acesteia, desi trebuia si putea, in circumstantele date, sa le prevada.

- persoanele lipsite de discernamant nu raspund delictual intrucat nu au aptitudinea psihica de a intelege semnificatia faptelor lor - nu au capacitate delictuala. Lipsa discernamantului atrage dupa sine lipsa vinovatiei.

- imprejurari care inlatura vinovatia sunt toate acele fapte care impiedica sau anihileaza libertatea de vointa a autorului: fapta victimei insasi, fapta unui tert (pentru care autorul nu raspunde), cauza de forta majora etc.

ii. a) raspunderea pentru fapta altei persoane

1. Raspunderea parintilor pentru fapta copiilor lor minori

• domeniul de aplicare : parintii raspund indiferent daca minorul este din casatorie sau din afara casatoriei, daca a fost adoptat cu efecte depline sau cu efecte restranse. Daca parintii au divortat, va raspunde parintele caruia i-a fost incredintat copilul;
• fundamentul raspunderii il constituie: prezumtia ca parintii nu si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de educare a copilului minor, ca exista un raport de cauzalitate intre abaterile in educatie si fapta ilicita savarsita de copil si ca abaterile se datoreaza culpei parintilor. Parintii au obligatia de a-si creste si a-si educa copii, precum si obligatia de supraveghere a acestora.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : la data savarsirii faptei copii sa fie minori si sa locuiasca impreuna cu parintii;
• efectele raspunderii : parintii sunt tinuti sa raspunda integral fata de persoana vatamata de prejudiciul cauzat de minor.

2. Raspunderea     - institutorilor (invatatori, profesori) pentru fapta elevilor si

- a artizanilor (mestesugarilor) pentru fapta ucenicilor

• domeniul de aplicare : elevii si ucenicii minori;
• fundamentul raspunderii il constituie : prezumtia ca institurorul/artizanul nu si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere a elevului/ucenicului minor, ca exista un raport de cauzalitate intre neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere si fapta ilicita savarsita si ca abaterile se datoreaza culpei institurorul/artizanului.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : la data savarsirii faptei autorul are calitatea de elev sau ucenic, este minor si se afla, sau trebuia sa se afle sub supravegherea insitutorului sau artizanului;
• efectele raspunderii : institutorul sau artizanului este tinut sa raspunda integral fata de persoana vatamata de prejudiciul cauzat de elev sau ucenic.

3. Raspunderea comitentilor pentru fapta prepusilor

• domeniul de aplicare : cazurile in care o persoana denumita prepus aduce la indeplinire o insarcinare (o activitate, un ordin) incredintata de o alta persoana denumita comitent. Intre comitent si prepus se stabileste un raport juridic denumit raport de prepusenie. Constituie raport de prepusenie:
• un raport de munca (care se incheie in baza unui contract de munca intre angajator-comitent si salariat-prepus),
• un raport de prestari de servicii (care se incheie in baza unui contract de prestari de servicii intre beneficiar-comitent si prestator-prepus),
• un raport de antrepriza (care se incheie in baza unui contract de antrepriza intre beneficiar-comitent si antreprenor-prepus),
• un raport de mandat (care se incheie in baza unui contract de mandat intre mandant-comitent si mandatar-prepus),
• dar si raportul ce se stabileste in exercitarea unor profesii, cel nascut in baza unui contract de administrare (management) a unei persoane juridice (de ex. administratorul unei societati comerciale),
• situatia prepusilor ocazionale etc.;

De ex. accidentul de circulatie a fost produs de soferul unui camion in timp ce trasporta marfa pentru societatea unde este angajat.

• fundamentul raspunderii il constituie: ideea de garantie = comitentul este garantul legal al intereselor persoanei vatamate, care are posibilitatea concreta de a obtine repararea prompta si integrala a prejudiciului suferit si nu este nevoita sa suporte consecintele unei eventuale insolvabilitati a prepusului. Ideea de garantie are 2 temeiuri:
• ideea de risc (garantia obiectiva) = comitentul beneficiaza ca urmare a activitatii desfasurata de prepus sub autoritatea sa si trebuie sa suporte si riscurile consecintelor pagubitoare ale acestei activitati;
• prezumtia de culpa in alegerea prepusului (garantia subiectiva) = comitentul a angajat sa desfasoare activitatea o persoana care s-a dovedit necorespunzatoare, pentru ca a savarsit o fapta producatoare de prejudiciu.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : la data savarsirii faptei exista raportului de prepusenie, iar prepusul se afla in indeplinirea ordinului comitentului (in desfasurarea activitatii incredintate de acesta);
• efectele raspunderii : Persoana vatamata prin fapta prejudiciabila a prepusului are posibilitate de a cere despagubiri fie de la comitent, fie de la prepus. De regula, victima va pretinde despagubiri de la comitent, deoarece este mai probabil ca acesta sa aiba mijloacele financiare necesare (aceasta actiune indreptata impotriva comitentului este mult mai avantajoasa pentru victima). Dupa ce comitentul acopera prejudiciul suferit de victima, el se va putea indrepta impotriva prepusului sau in vederea recuperarii sumele avansate persoanei vatamate cu o actiune in regres.

ii. b) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

• domeniul de aplicare : animalele aflate in proprietatea unei persoane sau de care se foloseste o persoana, indiferent daca aceste animale sunt sub supraveghere sau au scapat de sub paza. Raspunderea pentru animale revine persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridica a animalului (adica puterea de directie, de control si de supraveghere exercitata asupra animalului in mod independent) care poate fi proprietarul animalului sau cel care foloseste animalul -cat dureaza utilizarea acestuia-;
• fundamentul raspunderii il constituie : prezumtia ca persoana care are in paza sa juridica animalul nu si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere a animalului, ca exista un raport de cauzalitate intre neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere si fapta ilicita savarsita si ca prejudiciul se datoreaza culpei acestei persoane care nu a impiedicat animalul sa produca prejudiciul.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : la data producerii prejudiciului animalul se afla in paza persoanei de la care se pretinde despagubirea;
• cauze exoneratoare de raspundere : fapta victimei insesi; fapta unui tert; cauza de forta majora.
• efectele raspunderii : persoana care are paza juridica a animalului este tinut sa raspunda integral fata de persoana vatamata de prejudiciul cauzat de animal.

ii. c) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, de ruina ediciului:

ii.c. 1) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

• domeniul de aplicare : orice lucru indiferent de tipul acestuia (mobil sau imobil etc.) aflat in paza unei persoane, chiar daca a fost pierdut sau abandonat de aceasta persoana, cata vreme o alta persoana nu l-a luat in paza sa. Raspunderea pentru lucru revine persoanei care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridica a lucrului (adica puterea de directie, de control si de supraveghere exercitata asupra lucrului in mod independent) care poate fi proprietarul lucrului, titularul unui alt drept real principal (uzufruct, uz, abitatie, superficie, servitute), titularul unui drept real accesoriu (ipoteca, gaj, drept de retentie etc.), sau un detentor precar (depozitarul, comodatarul, posesorul);
• fundamentul raspunderii il constituie : prezumtia ca persoana care are in paza sa juridica lucrul nu si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de supraveghere a lucrului, ca exista un raport de cauzalitate intre neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de supraveghere si prejudiciul produs, care se datoreaza culpei acestei persoane care avea in paz juridica lucrul.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : la data producerii prejudiciului lucrul se afla in paza persoanei de la care se pretinde despagubirea;
• cauze exoneratoare de raspundere : fapta victimei insesi; fapta unui tert; cauza de forta majora.
• efectele raspunderii : persoana care are paza juridica a lucrului este tinut sa raspunda integral fata de persoana vatamata de prejudiciul cauzat.
• in practica, persoana care are in paza juridica un lucru recurge la asigurarea pentru raspundere civila - persoana vatamata urmand sa incaseze despagubirea ce i se cuvine de la societatea de asigurare.

ii.c. 2) raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

• domeniul de aplicare : o constructie facuta din materiale asamblate in mod durabil care s-a ruinat, prin caderea totala sau partiala a elementelor care o alcatuiesc. Raspunderea pentru ruina edificiului revine proprietarului sau co-proprietarilor edificiului, sau titularilor dreptului de superficie;
• fundamentul raspunderii il constituie : prezumtia absoluta de culpa a proprietarului care nu si-au indeplinit in mod corespunzator obligatia de intretinere a constructiei sau care a acceptat in proprietate un imobil care are vicii de constructie, ca exista un raport de cauzalitate lipsa de intretinere sau viciile de constructie si prejudiciu, care se datoreaza culpei acestei persoane care nu a impiedicat ruinarea edificiului sau.
• conditii generale ale raspunderii : prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate, vinovatia;
• conditii speciale : ruina edificiului a fost cauzata de lipsa de intretinere sau de un viciu de constructie;
• cauze exoneratoare de raspundere : fapta victimei insesi; fapta unui tert; cauza de forta majora.
• efectele raspunderii : proprietarul este tinut sa raspunda integral fata de persoana vatamata de prejudiciul cauzat. Proprietarul are o actiune in regres impotriva vanzatorului, chiriasului, constructorului sau arhitectului.

Raspunderea persoanei juridice

Caracterul abstract al persoanei juridice (pj) nu constituie un obstacol in angajarea raspunderii juridice a acesteia, cu conditia intrunirii celor 4 elemente ale raspunderii: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate si vinovatia.

Evident, fapta ilicita poate fi savarsita in mod concret numai de o persoana fizica, dar datorita raporturile pe care aceasta le are cu persoana juridica, antreneaza raspunderea persoanei juridice.

In functie de specificul raportului dintre persoana fizica - autorul prejudiciului - si persoana juridica distingem:

1. raspunderea pj directa pentru faptele organelor sale de conducere

2. raspunderea pj indirecta pentru faptele angajatilor sai

1. Raspunderea pj directa pentru faptele organelor sale de conducere

• vointa organelor de conducere este vointa pj insasi.
• faptele ilicite savarsite de organele sale cu prilejul exercitarii functiei lor obliga insasi pj.
• conditia esentiala este ca : organul de conducere a pj sa savarseasca delictul in legatura si cu ocazia desfasurarii activitatii care se integreaza in obiectul de activitate al pj.
• in situatia in care organul de conducere savarseste faptul ilicit fie in exercitarea unei actiuni proprii, straina de obiectul de activitate al pj, fie cu depasirea limitei puterilor ce i-au fost acordate, pj nu mai raspunde, fiind angajata raspunderea personala a organului a organului care este autorul prejudiciului.

2. Raspunderea pj indirecta pentru faptele angajatilor sai

• angajatii sunt prepusi ai pj, simpli executanti ai dispozitiilor date de organele de conducere.
• pentru prejudiciul savarsit de un angajat in indeplinirea atributiilor de serviciu antreneaza raspunderea indirecta a pj, conform regulilor raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

II. ACTUL JURIDIC

Actul juridic (denumit in continuare "aj") reprezinta manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice (adica de a naste, de a modifica sau de a stinge un raport juridic concret).

Notiunea de "act juridic" este utilizata in 2 acceptiuni:

negotium - insasi manifestarea de vointa a partilor exprimata cu scopul de a produce efecte juridice;

instrumentum - documentul, inscrisul in care se concretizeaza, se consemneaza manifestarea de vointa.

A. Clasificare (analiza sistematica a aj prin clasificare):

a)      dupa numarul partilor:

aj unilateral - ia nastere prin manifestarea de vointa a unei singure parti (oferta, acceptarea ofertei, promisiunea publica de recompensa, testamentul, denuntarea unui contract, confirmarea unui act anulabil, recunoasterea unui copil etc.);

aj bilateral - ia nastere prin manifestarea de vointe a 2 parti (in acest context, partile reprezinta persoanele cu interese contrare sau, cel putin, distincte intre care se incheie aj). Acest aj poarta denumirea de contract sau conventie;

aj multilateral - ia nastere prin manifestarea de vointe a 3 sau mai multe parti.

b)      dupa scopul urmarit la incheierea lor:

aj cu titlu oneros - fiecare parte isi procura (obtine) reciproc cate un folos (avantaj) patrimonial. La randul lor, aj cu titlu gratuit se subclasifica in:

i. aj comutative -in care partile cunosc sau pot cunoaste existenta si intinderea obligatiilor ce le revin din chiar momentul incheierii aj cu titlu oneros (ex. vanzare-cumparare);

ii. aj aleatorii - in care partile au in vedere posibilitatea unui castig sau riscul unei pierderi de care fac sa depinda existenta sau intinderea obligatiilor (ex. contractul de asigurare, de renta viagera, jocul sau prinsoarea)

aj cu titlu gratuit - o parte procura un folos patrimonial celeilalte parti fara a urmari obtinerea altui folos in schimb. La randul lor, aj cu titlu gratuit se subclasifica in:

i. liberalitati - aj cu titlu gratuit in temeiul carora dispunatorul urmeaza sa transmita gratificatului (beneficiarului) un bun, o fractiune de patrimoniu sau un patrimoniu (ex. donatia si testamentul)

ii. acte dezinteresate - aj cu titlu gratuit prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial gratificatului fara a-si micsora prin aceasta patrimoniul (adica nici un bun nu urmeaza sa iasa din patrimoniul dispunatorului) - (ex. mandatul gratuit, imprumutul fara dobanda).

c)      dupa efectele produse:

aj constitutive - prin care se creaza raporturi juridice noi - drepturi si obligatii inexistente anterior, ca atare - (ex. constituirea unui uzufruct, unei ipoteci etc.);

aj translative - prin care se transmite un drept dintr-un patrimoniu in altul (ex. vanzarea-cumpararea, schimbul, cesiunea de creanta);

aj declarative - prin care se consolideaza se definitiveaza drepturi preexistente (ex. partajul, tranzactia).

d)      dupa momentul in care isi produc efectele:

aj intre vii (inter vivos) - isi produc efectele in timpul vietii partilor intre care se incheie;

aj pentru cauza de moarte (mortis causa) - isi produc efectele numai la moartea autorului lor, fiind facute tocmai in considerarea mortii (ex.testamentul, asigurarea de viata, infiintarea unei fundatii testamentare).

e)      dupa importanta sau gravitatea lor:

aj de conservare - prin care se preintampina pierderea unui drept, se pastreaza un drept in patrimoniul unei persoane (in raport de cheltuielile pe care le presupune, aj de conservare este intotdeauna un act avantajos, in sensul ca presupune cheltuieli de o valoare mult mai mica decat valoarea dreptului la a carei salvare se tinde) - (ex. intreruperea curgerii termenului de prescriptie extinctiva, inscrierea dreptului de proprietate in Cartea funciara etc.);

aj de administrare - prin care se tinde la o punere in valoare, la o normala exploatare a unui bun sau a unui patrimoniu (ex. perceperea, incasarea si folosirea fructelor si a veniturilor, reparatiile de intretinere, asigurarea unor bunuri etc.);

aj de dispozitie - prin care este scos din patrimoniu un bun sau un drept (ex. vanzare, donarea unui bun, renuntarea la un drept etc.), sau se greveaza cu sarcini reale un bun (ex. ipoteca, gaj, constituirea unei superficii, unei servituti etc.).

f)       dupa continutul lor:

aj patrimoniale - au un continut economic, evaluabil in bani;

aj nepatrimoniale - au un continut neevaluabil in bani (recunoasterea copilului din afara casatoriei etc.).

g)      dupa modul de executare:

aj cu executare dintr-o data (cu executare instantanee)- executarea obligatiilor care iau nastere prin aj se face printr-o singura prestatie (ex. vanzarea-cumpararea);

aj cu executare succesiva - executarea obligatiilor la care da nastere se face prin mai multe prestatii, esalonate in timp (ex. vanzarea cu plata pretului in rate, inchirierea etc.).

h)      dupa cum sunt afectate de modalitati:

aj pure si simple - nu sunt afectate de modalitati;

aj afectate de modalitati - sunt afectate de modalitati : fie de termen, fie de conditie, fie de sarcina (modalitatile sunt evenimente viitoare de care depinde existenta sau executarea drepturilor si obligatiilor ce decurg din aj).

i)        dupa corelatia dintre ele:

aj principale - au o existenta de sine statatoare;

aj accesorii - nu au o existenta de sine statatoare, ci depind de existenta altor acte (ex. contractul de ipoteca, de gaj etc.).

j)        dupa continut:

aj cu continut predeterminat - al caror continut este stabilit dinainte fie prin lege, fie prin vointa anterioara a partilor sau numai a uneia dintre parti; astfel avem:

i. contractul de adeziune - contractul ale carui clauze sunt stabilite numai de catre una dintre parti, cealalta nu are posibilitatea sa le analizeze, sa le discute, ci numai facultatea sa le accepte ca atare (adica sa adere) sau sa nu contracteze, astfel contractul este opera unei singure parti, care avand putere economica stabileste "legea contractului" (ex. contractul de transport de calatori etc.);

ii. contractul tip - ale carui clauze se conformeaza unui tipar sau formular stabilit anterior prin vointa partilor sau a legiuitorului (contractul de furnizare de utilitati : apa, gaze, electricitate etc.);

iii. contractul deschis - cuprinde o clauza prin care se prevede ca la acesta pot adera ulterior si alte parti, cu conditia acceptarii integrale a clauzelor deja stabilite;

aj fara continut predeterminat - al caror continut se stabileste in procesul negocierii de catre parti; aceasta categorie reprezinta regula.

k)      dupa forma in care se incheie:

aj consensuale - se incheie, iau nastere prin simpla manifestare de vointa a partilor sau a partii; aceasta categorie de aj reprezinta regula, iar celelalte 2 categorii subsecvente constituie exceptii, imtrucat legea civila consacra principiul consensualismului, potrivit cu care pentru formarea valabila a aj civil este suficienta simpla manifestare de vointa;

aj solemne (formale) - iau nastere in momentul in care manifestarea de vointa imbraca o anumita forma, expres prevazuta de lege (adica la incheierea lor, partile indeplinesc anumite formalitati cerute de lege; contractul de donatie, contractul de ipoteca, contractul de vanzare-cumparare a unui teren se incheie in forma inscrisului autentic.)

aj reale - iau nastere prin predarea, remiterea bunului care formeaza obiectul aj (contractul de schimb).

B. Conditiile aj

Conditiile aj reprezinta componentele, elementele care trebuie sa intre in structura aj si care il alcatuiesc

In mod obligatoriu trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii esentiale:

capacitatea de a incheia aj (de a contracta);

consimtamantul valabil al partilor;

o cauza reala,licita si morala;

un obiect determinat sau determinabil, posibil, licit si moral;

o anumita forma, ceruta de lege pentru aj solemne.

B.1. Capacitatea de a incheia aj

reprezinta conditia esentiala a aj, care consta in aptitudinea persoanei fizice (pf) sau persoanei juridice (pj) - subiecte de drept civil - de a deveni titulari de drepturi si obligatii civile prin incheierea de aj.

Regula: orice persoana (pf sau pj) are capacitatea de a incheia aj. In cazul pj - capacitatea de a incheia aj este guvernata de principiul specialitatii capacitatii juridice a pj

Exceptia : in anumite conditii expres prevazute de lege anumite categorii de persoane se afla in incapacitate de a incheia aj - ex. incapabilii (minori, interzisi judecatoresti);

B.2 Consimtamantul

reprezinta conditia esentiala a aj, care consta in hotararea manifestata in exterior de a incheia un aj.

Consimtamantul trebuie sa indeplineasca o singura conditie, anume sa fie valabil.

Conditiile de valabilitate ale consimtamantului:

a)      sa existe - lipsa consimtamantului atrage nulitatea absoluta a aj;

b)      sa provina de la o persoana cu discernamant - o pf cu capacitate deplina de exercitiu se prezuma ca are discernamantul necesar incheierii aj, dar este posibil ca la momentul incheierii aj aceasta sa nu aiba temporar discernamant, cu consecinta nulitatii aj. Pj incheie aj prin reprezentantul sau care are intotdeauna discernamant;

c)      sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice - consimtamantul se exprima in sensul incheierii aj, adica de a produce efecte juridice (respectiv de a lua nastere, de a modifica sau de a stinge un raport civil concret); consimtamantul NU este exprimat cu intentia de produce efecte juridice atunci cand: este vag (iti dau cadou niste carti), este dat in gluma, sau din prietenie, curtoazie, fie din pura complezenta (pentru tine fac orice), este exprimat cu o rezerva mintala cunoscuta de co-contractant, sau sub o conditie pur potestativa din partea persoanei care il exprima (daca vreu iti vand casa);

d)      sa fie exteriorizat - intentia de a incheia aj trebuie comunicata, exteriorizata in mod inteligibil pentru celelalte pf sau pj. De regula, potrivit principiului consensualismului, partile sunt libere sa isi aleaga forma de exteriorizare a consimtamantului, astfel simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta pentru ca aj sa fie valabil incheiat. De la acest principiu, fac exceptie:

i. aj solemne - la incheierea carora consimtamantul trebuie sa imbrace o forma impusa de lege, forma autentica - ex. vanzarea-cumpararea unui teren;

ii. aj reale - care iau nastere la momentul predarii bunului ce formeaza obiectul lor- ex. contractul de schimb (barter sau troc).

Consimtamantul poate fi exteriorizat: verbal, in scris, prin gesturi sau fapte concludente (chemarea unui taxi), sau chiar in mod tacit (tacerea in anumite situatii are valoare juridica - de ex. contractul de inchiriere a expirat si cu toate acestea chiriasul continua sa locuiasca in imobil iar proprietarul continua sa perceapa chiria - partile au reinnoit in mod tacit contractul de inchiriere);

e)      sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant - nu este suficienta exprimarea consimtamantului la incheierea aj fiind necesar ca acesta sa nu fie denaturat de vreun viciu de consimtamant

Viciile de consimtamant sunt: eroare, dol, violenta, leziune.

e.1. Eroarea: reprezentarea falsa a realitatii, reprezentarea neconforma cu realitatea din mintea uneia dintre parti la incheierea aj.

In functie de consecintele produse asupra aj, distingem intre:

- eroare grava (eroare obstacol) - impiedica insasi formarea consimtamantului (in acest caz practic consimtamantul lipseste), falsa reprezentare se refera fie la natura actului (se doreste inchirierea unui bun dar in realitate se vinde bunul), fie la identitatea obiectului (se doreste un bun, dar in realitate aj se refera la un alt bun). In acest caz, aj este lovit de nulitate absoluta;

- eroare propriu-zis - consta in falsa reprezentare cu privire fie la calitatile substantiale -determinante- ale obiectului aj (se doreste achizitionarea unei picturi originale, dar in realitate era o copie), fie la calitatile persoanei co-contractante (numai in cazul actelor incheiate intuitu personae). In acest caz aj este lovit de nulitate relativa ;

- eroare usoara (eroare indiferenta) - este falsa reprezentare a unor imprejurari mai putin importante la incheierea aj; nu afecteaza valabilitatea aj dar poate atrage o diminuare valorica a contra-prestatiei (poarta asupra valorii obiectului, asupra solvabilitatii co-contractantului etc.).

e.2. Dolul: inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene (manopere dolozive) pentru a o determina sa incheie un aj, pe care nu l-ar fi incheiat sau l-ar fi incheiat in alte conditii. Dolul este o eroare provocata de co-contractant.

Dolul este format din 2 elemente: un element material, obiectiv ce consta in utilizarea de mijloace viclene, masinatiuni cu scopul inducerii in eroare a co-contractantului si un element subiectiv ce consta in intentia de a-l induce in eroare pe co-contractant.

In functie de consecintele produse asupra aj, avem:

- dol principal -     manoperele dolozive au determinat incheierea aj. Acesta atrage nulitatea relativa a aj;

- dol incident -     manoperele dolozive au determinat co-contractantul sa accepte conditii mai impovaratoare in aj. In acest caz, partea vatamata nu poate cere anularea aj dar poate solicita despagubiri.

e.3. Violenta: constrangerea exercitata de una din parti sau de o terta persoana asupra celeilalte parti, pentru a o determina astfel sa incheie un aj.

Spre deosebire de dol, violenta este viciu de consimtamant (si, in consecinta, atrage nulitatea relativa a aj) nu numai daca provine de la co-contractant, dar si daca provine de la un tert. Constrangerea consta in amenintarea partii cu un rau, in insuflarea unei temeri ca se intampla ceva rau la cu ea, sau persoanele dragi, ori bunurile sale sau ale acestor persoane. Este nerelavanta natura constrangerii (fizica sau psihica).

Pentru a fi viciu de consimtamant, violenta trebuie:

- sa fie determinanta la incheierea aj si

- sa fie nelegitima, (adica sa reprezinte o incalcare a legii).

e.4. Leziunea: reprezinta paguba suferita de una din partile unui aj cu titlu oneros, ca urmare a disproportiei sau inegalitatii vadite (substantiale) dintre cele 2 prestatii (adica dintre ceea ce se da si ceea ce se primeste).

Leziunea constituie viciu de consimtamant numai in ceea ce priveste aj incheiate de un minor, care a implinit varsta de 14 ani si numai atunci cand aj desi necesita incuviintarea prealabila a parintelui sau tutorelui, acesta incuviintare nu a existat. Leziunea se sanctioneaza cu nulitatea relativa a aj.

B.3. Cauza aj

reprezinta scopul urmarit de parti, motivatia incheierii aj, explica de ce o parte se obliga (raspunde la intrebarea : pentru ce s-a incheiat aj ?); reprezinta elementul de natura psihologica care determina consimtamantul.

Cauza cuprinde 2 elemente structurale:

o        cauza imediata /scopul imediat = motivul general valabil pentru o anumita categorie de acte; este abstract, obiectiv si intotdeauna acelasi (ex.toti vanzatorii urmaresc obtinerea pretului);

o        cauza mediata /scopul mediat = motivul determinant pentru o anumita persoana sa incheie un anumit aj; este concret, subiectiv si variaza de la caz la caz (ex. o persoana vinde un bun pentru ca doreste sa achizitioneze altul nou, o alta pentru ca are nevoie de bani, o a-3-a in scop speculativ).

Pentru a fi valabila, cauza aj trebuie sa indeplineasca, cumulativ urmatoarele conditii:

a)      sa existe    

- lipsa cauzei ca urmare a lipsei discernamantului atrage nulitatea relativa a aj;

- lipsa cauzei ca urmare a lipsei scopului incheierii aj atrage nulitatea absoluta a aj

(de ex. lipsa predarii bunului in contractul de schimb).

b)      sa fie reala - adica nu este falsa. Cauza este falsa cand exista o eroare asupra scopului mediat, deci asupra motivului determinant al incheierii aj; atrage nulitatea relativa a aj.

c)      sa fie licita si morala - adica nu este interzisa printr-o dispozitie legala, nu contravine bunelor moravuri si nici ordinii publice.

Cauza si consimtamantul formeaza impreuna vointa juridica a persoanei. Vointa juridica este guvernata de 2 principii:

principiul libertatii aj (al autonomiei de vointa) - persoanele sunt libere:

o        sa incheie sau nu aj;

o        sa stabileasca continutul aj potrivit propriilor lor interese;

o        sa modifice sau sa puna capat aj incheiat, prin acordul lor.

Libertatea de vointa a persoanelor nu este absoluta - ea trebuie exprimata in limitele impuse de normele de drept imperative, de ordinea publica (adica regulile care reglementeaza ordinea social-politica si economica a statului) si de bunele moravuri;

principiul vointei reale (interne) - vointa juridica este formata din vointa reala - elementul psihologic, intern - si vointa declarata - exteriorizarea vointei interne, elementul social - . De cele mai multe ori cele 2 forme sunt concordante deoarece persoana a reusit sa-si exteriorizeze (sa faca cunoscuta celorlalti) intentia juridica reala. In situatia in care cele 2 forme ale vointei nu coincid se pune problema careia i se va da prioritate ? Potrivit dispozitiilor legii se va lua in considerare vointa reala, interna a partilor (interpretarea clauzelor unui contract se va face tinand cont de ceea ce au dorit cu adevarat partile si nu dupa sensul literal al termenilor contractuali.)

B.4 Obiectul aj

conduita partilor stabilita prin acel aj, respectiv actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau la care sunt obligate

bunurile reprezinta obiect derivat al aj patrimonial.

Pentru ca aj sa fie valabil, obiectul sau trebuie sa fie valabil, adica sa indeplineasca anumite conditii:

a)      sa existe - obiectul trebuie sa se afle in materialitatea lui la momentul incheierii aj si totodata sa prezinte un interes pentru parti. Bunul, care va exista cu siguranta in viitor, este considerat ca exista.

b)      sa se afle in circuitul civil - adica pot fi transmise intre parti, sunt alienabile; bunurile inalienabile (ce formeaza domeniul public al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale) nu indeplinesc aceasta conditie.

c)      sa fie determinat sau determinabil - este determinat bunul cert prin mentionarea elementelor acestuia; este determinabil bunul de gen prin stabilirea criteriilor de determinare care permit individualizarea lui in viitor, in timpul executarii aj.

d)      sa fie posibil - sa reprezinte o prestatie a celui care se obliga, care poate fi adusa la indeplinire - nimeni nu poate fi obligat la imposibil. In cazul aj translative de proprietate, posibilitatea obiectului aj presupune ca cel care se obliga sa o transmita sa fie titularul dreptului.

e)      sa fie licit si moral - adica in conformitate cu legea, ordinea publica si bunele moravuri.

B.5 Forma aj

in sens restrans : modalitatea de exteriorizare a vointei reale si este guvernata de principiul consensualismului : pentru ca un aj sa fie valabil incheiat simpla manifestare de vointa este necesara si suficient, fara a fi nevoie sa fie exprimata intr-o anumita forma; partile fiind libere sa aleaga modalitatea de manifestare a vointei lor de a incheia aj.

in sens larg : cerinta impusa de lege privind incheierea aj intr-o anumita forma (care constituie exceptie de la principiul consensualismului); legea prevede 3 cerinte de forma:

a) forma ceruta de lege pentru incheierea valabila a aj - ad validitatem - in cazul actelor solemne sau formale si de regula, se concretizeaza in inscrisul autentic. Nerespectarea acestei cerinte de forma atrage nulitatea absoluta a aj (donatia, testamentul, ipoteca, vanzarea-cumpararea de terenuri, casatoria, recunoasterea copilului etc.) ;

b) forma ceruta de lege pentru a putea proba aj - ad probationem - in cazul aj de o anumita valoare si se concretizeaza sub forma inscrisurilor sub semnatura privata. Neindeplinirea acestei cerinte nu afecteaza existenta actului, dar face imposibila dovedirea lui;

c) forma ceruta de lege pentru opozabilitatea aj fata de terti, implica respectarea anumitor formalitati care sunt necesare pentru a face aj opozabil tertilor, in scopul protejarii drepturilor si intereselor acestora. Nerespectarea acestei cerinte face inopozabil aj tertilor, care pot face abstractie de acest aj (ex. inscrierea contractului de vanzare-cumparare in Cartea funciara, publicitatea constituirii gajului, a ipotecii, inregistrarea marcii, emblemei etc.).

C. Efectele aj

Efectele aj reprezinta drepturile subiective si obligatiile civile care iau nastere, se modifica sau se sting prin acel aj

Efectele aj sunt guvernate de 3 principii:

C.1 Principiul fortei obligatorii a aj - aj incheiat cu respectarea legii are fata de partea care se obliga sau fata de partile sale aceeasi putere ca si o lege. In ceea ce priveste aj bilaterale (contractele), acest principiu se exprima in sintagma :,,Contractul este legea partilor", adica contractul trebuie respectat cu aceeasi strictete si exigenta cu care este respectata insasi legea. Aj se impune nu numai partilor ci si instantei de judecata investita cu solutionarea litigiului dintre parti care decurge din executarea aj.

Exceptii de la principiul fortei obligatorii (adica acele situatii in care efectele aj nu se produc asa cum au dorit partile prin incheierea lui, ci sunt mai restranse sau mai extinse decat au dorit partile) :

- cazuri de restrangere, intervin in situatia in care aj inceteaza inainte de termenul prevazut de parti ca urmare a disparitiei unui element al acestuia (ex. decesul uneia din partile contractului de mandat);

- cazuri de extindere (ex. contractul de inchiriere este prelungit prin lege).

C.2 Principiul irevocabilitatii aj - una din partile aj bilateral nu poate prin singura sa vointa sa desfiinteze aj, iar aj unilateral nu poate fi desfiintat prin simpla manifestare de vointa a autorului sau. Incheierea aj naste obligatia de respectare a sa in aceeasi masura in care trebuie respectata legea, cel care il incheie nu se poate pur si simplu razgandi, optand pentru a nu il mai respecta. Daca aj este bilateral, desfiintarea lui presupune acordul de vointa al ambelor parti (aj a luat nastere prin acordul de vointa, va fi desfacut tot prin acordul de vointa al partilor - potrivit principiului simetriei juridice), iar daca este aj este unilateral desfiintarea lui este de regula imposibila.

Exceptii de la principiul irevocabilitatii aj (adica situatiile in care, totusi, aj pot fi desfacute fie prin vointa uneia dintre parti, fie prin vointa autorului lui) :

- exceptii de la irevocabilitatea aj bilateral - contractul de donatie intre soti, contractul de inchiriere fara termen, contractul de mandat, contractul de asigurare -;

- exceptii de la irevocabilitatea aj unilateral - testamentul, oferta de a contracta poate fi revocata oricand pana in momentul ajungerii ei la destinatar -.

C. 3 Principiul relativitatii efectelor aj - aj produce efecte numai fata de autorii sau autorul lui, neputand nici sa profite, nici sa dauneze altor persoane.

In raport cu un aj distingem 3 categorii de persoane:

- partile = persoanele sau persoana care incheie aj, autorii sau autorul aj si fata de care se produc efectele aj;

- tertii = persoanele straine de aj, care nu au incheiat aj si fata de care aj nu isi produce efectele juridice;

- avanzii-cauza = persoanele care, desi nu au participat la incheierea aj, suporta efectele aj (adica aj le este opozabil), datorita legaturii lor juridice cu partea/partile aj. Sunt 3 categorii de avanzi-cauza:

1. succesorii universali (persoana care mosteneste intregul patrimoniu- ex. mostenitorul unic sau pj care dobandeste un patrimoniu prin comasare) si succesorii cu titlu universal (persoana care dobandeste doar o fractiune dintr-un patrimoniu- ex. unul dintre co-mostenitori, pj care dobandeste numai o parte din patrimoniul altei pj care s-a divizat),

2. succesorii cu titlu particular (persoanele care dobandesc un anumit drept, privit individual- ex. beneficiarul unui testament, cumparatorul, pj care dobandeste activul net, ca urmare a dizolvarii altei pj)

3. creditorii chirografari (creditorii care nu dispun de garantii propriu-zise, ci beneficiaza doar de gajul general asupra patrimoniului debitorului lor); etimologic cuvantul provine din alaturarea cuvintelor grecesti cheir, cheiros = mana, grapein = a scrie.

Exceptii de la principiul relativitatii efectelor aj (situatiile in care aj produce efecte si fata de alte persoane decat partile, ca o consecinta a vointei partilor aj):

- Avanzii-cauza - sunt continuatorii autorului lor in cadrul aj;

- Promisiunea faptei altuia - reprezinta conventia prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (creditorul promisiunii) sa determine o a treia persoana (tert) sa aiba o anumita conduita (ex. sa ratifice aj incheiat in absenta sa);

- Simulatia - operatiunea juridica in care, printr-un act aparent, public, nereal se creaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act ascuns, secret, care exprima adevarata vointa a partilor (o donatie este ascunsa sub forma unei vanzari.);

- Reprezentarea - operatiune prin care o persoana (reprezentant) incheie un aj in numele si pe seama altei persoane (reprezentat), efectele aj astfel incheiat se produc direct asupra persoanei reprezentatului.

- Stipulatia pentru altul - conventia prin care o persoana (promitent) se obliga fata de o alta persoana (stipulant) sa execute o prestatie in favoarea unui tert (tert beneficia), care nu a participat la incheierea aj, nici direct, nici prin reprezentant. De observat faptul ca prin aceasta conventie nu se pot stipula decit drepturi in favoarea tertului beneficiar, nu si obligatii (ex. contractul de asigurare).

D. Nulitatea aj

Nulitatea este sanctiunea civila care desfiinteaza aj incheiat cu nerespectarea conditiilor de validitate cerute de lege, adica lipseste aj de efectele sale.

Nulitatea intervine in cazul in care la incheierea aj nu au fost respectate conditiile de validitate prevazute de lege (vezi pct.B de mai sus).

D.1. Functiile nulitatii:

a) preventiva -     consta in amenintarea cu desfiintarea efectelor aj incheiat cu nerespectarea legii privind conditiile de validitate;

b) sanctionatorie -     intervine dupa incheierea aj si consta in inlaturarea efectelor contrare legii.

D.2. Clasificare:

dupa intinderea efectelor nulitatii:

- nulitate partiala = desfiinteaza doar o parte din efectele aj, celelalte efecte se produc in masura in care sunt conforme cu legea;

- nulitate totala=    desfiinteaza aj in intregul sau.

dupa caracterul interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea aj:

- nulitatea absoluta (actul este nul de drept) = intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale care ocroteste un interes general, al intregii societati.

i) Cauzele nulitatii absolute:

lipsa consimtamantului,

lipsa obiectului aj sau obiectul este ilicit sau imoral,

lipsa cauzei aj sau aceasta este falsa, ilicita sau imorala,

nerespectarea conditiei de forma ceruta ad validitatem,

nerespectarea principiului specialitatii capacitatii juridice a pj,

nerespectarea prevederilor prinvind capacitatea juridica a partilor,

incalcarea dispozitiilor imperative ale legii, ordinii publice sau bunelor moravuri,

fraudarea legii,

lipsa autorizatiei administrative sau aceasta nu este valabila.

ii) Regimul juridic:

1. poate fi invocata de orice persoana interesata,
2. actiunea in nulitate absoluta nu este prescriptibila, adica poate fi promovata oricand,
3. nu poate fi acoperita prin confirmare, expresa sau tacita, adica partile nu pot ca printr-un nou acord sa considere actul nul ca fiind valid.

- nulitate relativa (actul este anulabil) = intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale care ocroteste un interes particular, propriu uneia dintre partile aj

i) Cauzele nulitatii relative:

existenta unui viciu de consimtamant,

lipsa discernamantului uneia din parti in momentul incheierii aj,

lipsa capacitatii de exercitiu sau a capacitatii depline de exercitiu,

nerespectarea unor interdictii legale stipulate pentru ocrotirea unor interese particulare,

incheierea aj de catre reprezentantul pj in lipsa sau cu depatireaputerilor acordate acestuia.

ii) Regimul juridic:

1. poate fi invocata numai de catre persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea aj,
2. actiunea in anulabilitate este prescriptibila,
3. poate fi confirmata expres sau tacit.

D.3 Efectele nulitatii

Efectele nuitatii reprezinta consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii, adica desfiintarea aj si a raportului juridic nascut in temeiul lui. De aici decurg urmatoarele consecinte:

- daca aj nu si-a produs inca efectele nu si le va mai produce,

- daca aj a fost deja executat, prestatiile ce au fost efectuate vor fi restituite,

- aj incheiate de parti cu tertii in baza aj nul sau anulabil vor fi desfiintate, de asemenea.

Efectele nulitatii sunt guvernate de 3 principii:

D.3. a) Principiul retroactivitatii - nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci si pentru trecut, adica nulitatea inlatura toate efectele produse de act inca de la momentul incheierii lui si pana in momentul constatarii nulitatii aj. In acest fel partile sunt in situatia in care se aflau inainte de incheierea aj, aj ca si cum nu a existat vreodata.

Exceptii de la principiul retroactivitatii - contractele cu executare succesiva isi pastreaza efectele deja produse, fructele culese cu buna-credinta de dobanditor nu se restituie.

D.3. b) Principiul repunerii in situatia anterioara - tot ce s-a executat in temeiul unui act anulat trebuie restituit in asa fel incat partile sa ajunga in situatia in care ar fi fost daca acest aj nu s-ar fi incheiat.

D.3. c) Principiul potrivit cu care un act nul nu poate produce nici un efect - adica anularea unui aj atrage dupa sine si anularea aj subsecvente, ca urmare a legaturii acestuia cu primul.

E. Modalitatile aj

Evenimente viitoare de care depinde existenta drepturilor sau executarea obligatiilor stipulate in aj.

Modalitatile aj sunt:

E.1 Termenul (t) - evenimentul viitor si sigur ca realizare, pana la a carui implinire efectele aj sunt suspendate, sau la implinirea caruia aceste efecte se sting.

In functie de efectele pe care le produce:

t. suspensiv = amana sau suspenda efectele aj - pana la implinirea t, debitorul nu datoreaza nimic, dreptul de creanta nu este contestat ci numai obligatia corelativa este amanata;

t. extinctiv = stinge efectele aj - implinirea t marcheaza stingerea obligatiei.

E.2 Conditia (c) - evenimentul viitor si nesigur ca realizare pana la a carui indeplinire efectele aj sunt suspendate, sau la indeplinirea careia aceste efecte se sting.

In functie de efectele pe care le produce:

c. suspensiva = suspenda efectele aj - dreptul nu este nascut pana la indeplinirea c.suspensive, ci este doar o promisiune ca se va naste in viitor;

c. rezolutorie = stinge efectele aj - aj se executa pana la indeplinirea c.rezolutorii.

In functie de legatura c. cu vointa partilor:

• c. cazuala - nu depinde de vointa partilor (daca va ninge );
• c. mixta - depinde de vointa uneia dintre parti aj si de vointa unui tert (iti vand computerul daca primesc un notebook);
• c. potestativa - depinde integral de vointa uneia dintre partile aj :
• c. potestativa simpla = c. care depinde de vointa uneia dintre parti si de vointa unei persoane nedeterminate (daca ma voi angaja);
• c. pur potestativa = c. care depinde exclusiv de vointa uneia dintre partile aj (plec din apartament daca vreau) - obligatia asumata sub conditie pur potestativa nu este valabila.

E. 3 Sarcina (s) - consta intr-o obligatie de a da, de a face sau de a nu face ceva, impusa de dispunator gratificatului (beneficiarului) in cadrul aj cu titlu gratuit.

Sarcina nu afecteaza valabilitatea aj, ci ea afecteaza eficacitatea aj (adica in caz de neindeplinire a sarcinii, aj se revoca).

III. PROBA FAPTELOR SI ACTELOR JURIDICE

Proba reprezinta mijlocul prevazut de lege prin care se stabileste existenta unui act sau fapt juridic, din care izvorasc un drept sau o obligatie.

Persoana obligata sa probeze (careia ii revine sarcina probei) este cea care pretinde un drept in fata instantei de judecata.

Pentru ca judecatorul sa admita un mijloc de proba, acesta trebuie:

- sa nu fie interzis de lege (de ex. in procesul de divort este interzis interogatoriul),

- sa fie verosimil = sa tinda la dovedirea unor acte/fapte credibile,

- sa fie util (de ex. nu este util daca tinde la dovedirea unor fapte incontestabile),

- sa fie pertinent = sa aiba legatura cu dreptul pretins,

- sa fie concludent = sa ajute la solutionarea litigiului.

Mijloacele de proba sunt: (1) inscrisurile, (2) marturia (proba cu martori), (3) marturisirea (recunoasterea), (4) prezumtiile si (5) expertiza etc.-

1. Inscrisurile

sunt consemnari ale partilor facute in forma scrisa, cu privire la acte si fapte din care au izvorat raporturile juridice dintre parti

- pot fi in functie de scopul urmarit la intocmirea lor:

nepreconstituite = nu au fost intocmite pentru a servi ca mijloace de proba, dar care sunt utilizate totusi in acest scop (de ex. scrisorile etc.),

preconstituite = au fost intocmite special pentru a servi ca mijloace de proba.

Inscrisurile din aceasta categorie se clasifica dupa modul de intocmire:

inscrisurile autentice - sunt inscrisurile intocmite cu solemnitatile prevazute de lege, de un functionar public (notarul public sau ofiterul de stare civila etc.) care are dreptul de a functiona in locul unde s-a facut actul. Inscrisurile autentice fac deplina dovada in ceea ce priveste mentiunile consemnate in scris si care reprezinta constatarile personale ale functionarului public, putand fi combatut prin inscrierea in fals. Forta doveditoare a inscrisului autentic isi are izvorul in faptul ca inscrisul a fost intocmit si autentificat de catre o persoana competenta si abilitata de lege sa instrumenteze acel inscris.

inscrisurile sub semnatura privata - orice inscris semnat de partea sau de partile de la care emana (care il incheie). De regula: semnatura executata de mana partii sau a partilor actului reprezinta singura conditie a acestui tip de inscris. Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata exista pana la dovada contrara (cu alte mijloace de proba).

Pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata sunt cerute conditii speciale:

o        in cazul contractului sinalagmatic (bilateral) - trebuie sa fie intocmit in atatea exemplare originale cate parti cu interese contrare exista si fiecare exemplar trebuie sa cuprinda mentiunea despre numarul exemplarelor originale ale inscrisului (acesta conditie se numeste "multiplul exemplar"),

o        in cazul contractului unilateral avand ca obiect o suma de bani sau o cantitate de alte bunuri fungibile (de ex. prin care o persoana isi asuma obligatia de a plati altei persoane o suma de bani) - trebuie ca inaintea semnaturii sa fie mentionata formula "bun si aprobat pentru ", urmata de indicarea in cifre si in litere a sumei datorate. (Aceasta formula nu mai este necesara daca inscrisul este scris in intregime chiar de persoana care se obliga.)

2. Marturia (proba cu martori sau proba testimoniala)

declaratia facuta in fata instantei, oral, de o terta persoana - numita martor - despre fapte in legatura cu pretentiile partilor.

- cu privire la admisibilitatea probei cu martori exista urmatoarele reguli:

1. nu se poate dovedi cu martori peste si impotriva unui inscris.

2. nu pot fi dovedite cu martori actele juridice de o valoare mai mare de 250 lei. Insa operatiunile de afaceri pot fi dovedite cu orice mijloc de proba, indiferent de valoarea acestora.

Forta probanta a probei cu martori este lasata la aprecierea judecatorului

3. Marturisirea (recunoasterea)

constituie declaratia prin care o persoana recunoaste ca adevarat un fapt de natura a produce efecte impotriva autorului ei

- poate fi:

extrajudiciara - facuta in afara procesului,

judiciara - facuta in fata instantei de judecata, in cursul procesului si poate fi:

spontana

interogatoriul - marturisirea provocata de intrebarile ce ii sunt puse de partea adversa.

- Marturisirea trebuie sa fie facuta de o persoana cu discernamant si care are capacitatea de a dispune de dreptul asupra caruia poarta maarturisirea.

- Marturisirea este un act unilateral si irevocabil (adica nu se poate reveni asupra marturisirii).

Forta probanta a marturisirii este lasata la aprecierea judecatorului.

4. Prezumtiile

considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt, vecin si conex. ( sau consecintele trase din existenta unui fapt cunoscut despre existenta unui fapt necunoscut).

- prezumtiile sunt de 2 feluri:

prezumtii simple - cele care apartin judecatorului

prezumtii legale - cele prevazute de lege (prezumtia de paternitate, potrivit cu care un copil nascut in timpul casatoriei are drept tata pe sotul mamei.)

- in cazul prezmtiilor, in loc sa se dovedeasca faptul generator de drepturi si obligatii (greu de dovedit) se dovedeste existenta faptului conex cu acesta (mai usor de dovedit).

5. Expertiza

reprezinta parerea unor persoane avand cunostinte de specialitate, necesara pentru lamurirea unor imprejurari de care instanta are nevoie in deliberare