NOTIUNI GENERALE DE COMERT

1 Comertul- definitie

Termenul de comert provine din limba latina si este simonim cu termenul de marfa, aceasta fiind cunoscuta sub forma bunurilor economice produse cu scopul de a fi vandute pentru a obtine un profit.

Potrivit Art 3 din Codul Comercial, care reglementeaza sensul juridic al notiunii de comert, acesta cuprinde activitatea comerciala de productie, distributie, executare de lucrari, prestari servicii.

Potrivit Reglementarilor simplificate armonizate cu directivele europene , marfurile sunt bunuri pe care o unitate patrimoniala, specializata in comert le cumpara in vederea vanzarii.

Faptele de comert sunt reglementate de asemenea de Codul commercial, si acestea sunt fapte juridice si operatii economice, prin care se realizeaza producerea de marfuri, executare de lucrari si prestari servicii, sau o interpunere in circulatia marfurilor in scopul obtinerii profitului.

Daca faptele de comert sunt savarsite de catre o persoana care are comertul ca o profesiune obisnuita, potrivit Art 7 Cod Comercial, ea primeste calitatatea de comerciant, odata cu aceasta calitate, persoana primind de asemenea o serie de drepturi si obligatii .Locul de desfasurare a comertului ca activitate economica este reprezentat de piata.

Piata este locul economic al realizarii activitatii de schimb. Ea reprezinta totalitatea relatiilor de schimb stabilite intre oamenii implicati in diviziunea muncii, interesati in realizarea intereselor economice prin intermediul schimbului de produse

Piata marfurilor, cunoscuta ca piata bunurilor, a lucrarilor si serviciilor sau piata bunurilor, facilizeaza realizarea comertului, a consumului. In cadrul acestei piete se intalnesc agentii economici interesati in realizarea tranzactiilor economice care sa se finalizeze in obtinerea de profit. In cadrul acesteia, ca si in cadrul oricarul tip de piata se intalnesc cererea si oferta in functie de pretul cerut sau oferit. Oferta de marfuri este reprezentata pe piata marfurilor de catre vanzatori, adica ofertantii de bunuri, servicii sau lucrari, iar cerere de marfuri este reprezentata de catre cumparatori, indiferent de forma lor juridica, persoana fizica sau persoana juridica, acestia urmarind satisfacerea propriilor nevoi, cererea de produse fiind factorul existential al pietei marfurilor. Exista o serie de factori care influenteaza direct marimea cererii de marfuri pe piata, dintre acestia cel mai important fiind veniturile existente la un moment dat, cererea de marfuri fiind de asemenea direct proportionala cu puterea de cumparare a banilor.

In ceea ce priveste oferta existenta pe piata de marfuri, aceasta este influentata in primul rand de marimea stocului de capital disponibil pentru realizarea produselor, de tehnologia utilizata de catre producator pentru realizarea acestor produse, dar si de parametri cantitativi si calitativi a resurselor de munca.

Intre ofertantii de marfuri si cumparatorii existenti pe piata de marfuri, intervin intermediarii pietei de produse, care au rolul de a pune in legatura cererea cu oferta de produse, prin colectarea si vehicularea informatiilor necesare stabilirii legaturilor dintre furnizorii de marfuri si comerciantii de marfuri. Acestia stimuleaza activitatea economica fie prin achizitionaarea de produse cu scopul de a le vinde, fie prin lansarea de comenzi catre producatori.

In cadrul economiei de piata, comertul are rolul de a satisface exigentele intr-o permanenta schimbare a cumparatorilor, trebuie sa asigure o cantitate de marfuri suficienta sa asigure satisfacerea in orice moment a nevoilor aparute, intr-o gama si sortiment variat, care sa tima seama de preferintele consumatorilor, dar si de sezonalitate.

In cadru prestarilor de servicii si realizarea de lucrari, comertului ii revine sarcina de a asigura conditii optime in care sa se realizerze procesul de vanzare -cumparare, privind amplasarea unitatilor comerciale, dotarea si prezentarea acestora.

Din punct de vedere economico -financiar, comertul trebuie sa isi sporeasca de la an la an eficienta, acesta putandu se realiza prin cresterea desfacerilor.

2 Formele Comertului

In raport cu natura pietei in care are loc schimbul de marfuri, comertul se regaseste in pracica sub cele doua forme ale sale, si anume:

• Comert exterior
• Comert interior

Comertul exterior este definit ca activitatea economica care cuprinde totalitatea operatiunilor economice care au loc in raport cu strainatatea privind vanzarea, cumpararea sau schimbul de marfuri, prestari servicii sau proiectarea sau executarea de lucrari sau orice alta forma de act sau fapta de comert care se realizeaza in raport cu strainatatea.

In functie de sensul schimburilor comerciale cu strainatatea, comertul exterior imbraca doua forme:

Exportul de marfuri cuprinde toate operatiunile cu caracter economic prin care o parte a produselor produse sau prelucrate intr-o tara sunt vandute pe piata straina pentru consumatorii pietei respective.

Importul de marfuri cuprinde toate operatiunile economice care au ca scop procurarea de produse de pe piata straina, cu scopul de a fi comercializate pe piata interna, avand ca scop final satisfacerea nevoilor consumatorilor de pe piata interna.

Comertul interior este cunoscut ca fiind totalitatea operatiunilor economice ce se desfasoara in cadrul procesului economic si care stabilesc legatura intre productia bunurilor de pe piata interna si consumatorii interni a acestor produse.

Unitatile economice specializate in comert interior, se pot clasifica dupa profilul activitatii lor astfel:

Unitati comerciale cu ridicata cunoscute si sub denumirea de unitati en-gros si care se caracterizeaza prin aceea ca ele cumpara marfuri in loturi mari si le revand diferitilor agenti economici.

Unitati comerciale cu amanuntul sau en-detail, specificul lor sta in aceea ca acestea cumpara marfa de regula de la unitatile en-gros sau direct de la producatori si o revand populatiei.

Unitati comerciale de alimentatie publica organizate sub forma restaurante-hoteluri care vand populatiei marfa achizitionata fie in starea ei initiala fie in urma prelucrarii in cadrul unitatii.

Unitati comerciale mixte care imbina cele trei forme prezentate.

3 Categorii de preturi

In conditiile economiei de piata, marfa este evaluata diferit, in functie de provenienta acsteia, la un pret influentat de cererea si oferta de marfa pe piata dar care poate fi negociat de catre partile contractante. In cadrul comertului, indiferent de forma pe care o imbraca, putem diferentia urmatoarele categorii de preturi:

Pret cu ridicata reprezentat de pretul de cumparare a marfurilor de catre agentii economici care prectica comertul cu ridicata, en-gros, in special unitatile producatoare de bunuri si servicii. Preturile cu ridicarea sunt formate din:

a)      costul complet de productie;

b)      profitul producatorului;

c)      accize pentru unele bunuri;

d)      taxa pe valoarea adaugata;

Pretul cu amanuntul, reprezinta pretul precticat de catre agentii economici care prectica comertul cu amanuntul, en-detail, acesta fiind format din:

a)      pretul cu ridicata cerut de producator;

b)      marja economica, adaosul comercial practicat de unitatea ecomonica care vinde marfa;

c)      taxa pe valoarea adaugata, aferenta adaosului comercial practicat;

Intre cost si pret exista o relatie de interdepedenta, nivelul costului stand la baza stabilirii pretului, dar in acelas timp marimea costului depinde de pretul unor bunuri consumate ca elemente de structura a costului.

Pret de achizitie, cunoscut in practica sub denumirea de pret de cumparare, pretul inscris in factura primita de la furnizor, si care este specific comertului cu ridicata (en-gros), unde contabilitatea se tine cu ajutorul metodei cantitativ-valorica. Acesta cuprinde taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport aprovizionare, alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a bunului respectiv. Reducerile comerciale precum si alte elemente similare acestora, nu fac parte din costul de achizitie, asa cum nu face parte din pretul de achizitie nici taxa pe valoare adaugata.

Pret de vanzare, practicat in comertul cu amanuntul (en-detail), unde de regula se utilizeaza metoda global valorica, care cuprinde taxa pe valoare adaugata aferenta. Acest tip de pret, impunerea folosirea contului 378"Diferente de pret la marfuri", alaturi de contul 371"Marfuri "precum si a contului 4428"TVA neexigibil " pentru evidentierea adaosului comercial practicat, respectiv a TVA aferent stocului de marfa existent la un moment dat in magazin.pretul cu amanuntul este folosita pentru a determina costul stocurilor de marfuri numeroase ca numar de articole inglobate, care au o miscare rapida, si care au marje similare, utilizarea altei metode fiind nepractica. Costul marfii vindute este calculat prin deducerea marjei, din pretul de vanzare a stocurilor. Orice modificare a pretului de vanzare presupune recalcularea acestei marje.

Pret intermediar reprezinta pretul practicat de catre unitatile comerciale cu ridicata, in raporturile lor cu unitatile comerciale cu amanuntul, si care cuprinde pretul cu ridicata, adica pret la producator, la care se adauga marja comerciala, adica adaosul comercial practicat de catre unitatea comerciala cu ridicata.

Pret de inregistrare reprezinta preturile utilizate in exclusivitate pentru exprimarea baneasca a elementelor patrimoniale in contabilitate si pot sa coincida cu preturile cu ridicata sau cele cu amanuntul, daca intre acestea nu exista diferente.Preturile de inregistrare trebuie sa reflecte in principiu, marimea cheltuielilor efectuate cu bunurile evidentiate, sau valoarea efectiva a acestora daca au intervenit schimbari, abaterile de la pretul de inregistrare initial fac obiectul diferentelor de pret.

Avantajele pe care le prezinta in contabilitatea curenta, folosirea preturilor de inregistrare, sunt urmatoarele:

a)      Constanta lor relativa;

b)      Nu este nevoie sa se calculeze preturi medii;

c)      Se pot urmarii distinct abaterile de la preturile de inregistrare;

d)      Se pot identifica felul cauzelor care au dus la aceasta abatere;

e)     Se poate urmarii trendul abaterilor

4 Principalele documente utilizate in contabilitatea marfurilor cu amanuntul si caracterizarea acestora

Conform principiului documentar al contabilitatii, in cadrul procesului economic, orice operatiune economica desfasurata este insotita de un document justificativ, pe baza caruia se realizeaza inregistrarea in contabilitate a respectivei operatiuni. Conform Legii Contabilitatii si a principiilor internationale de contabilitate, este interzisa inregistrarea de operatiuni economice care nu au la baza lor document justificativ care sa ateste data efectuarii ei, felul operatiunii si locul unde a avut loc precum si scopul cu care s-a facut respectiva operatiune.

Principalele documente justificative utilizate in cadrul comertului cu amanuntul sunt:

Factura fiscala este documentul poate cel mai utilizat in comert, indiferent de forma pe care acesta o imbraca; avind putere de document justificativ acesta insoteste practic orice operatiune de vanzare-cumparare care are loc intre doi agenti economici, fie ca este vorba de vanzarea-cumpararea de marfuri , prestari servicii sau lucrari executate, fiind de asemenea documentul care insoteste marfa in mod normal, pe timpul transportului intre doi agenti economici.De asemenea acest document este purtator de TVA adica pe baza lui se inregistreaza in contabilitate valoarea TVA-ului aferent marfii achizitionate respectiv vandute. Se intocmeste in trei exemplare fiecare avand o culoare distincta, albaltrul ramane la cliect si este exemplarul original , rosu exemplarul care ramane la departamentul desfacere din cadrul intreprinderii , verde exemplarul care se arhiveaza la compartimentul financiar contabil al unitatii.

Avizul de insotire a marfii este un document care insoteste de obicei factura fiscala, dar este utilizat si in cazul in care aceasta lipseste urmand a fi intocmita ulterior. In acest document este specificat denumirea si cantitatea marfii transportata intre doi agenti precum si data ,ora si mijlocul de transport cu care aceasta este transportata , furnizorul marfii si datele de identificare a acestuia;

Nota de intrare si constatare de diferente, document intocmit in momentul receptiei marfurilor, in momentul intrarii in gestiune a marfurilor, fiind inscrise pe acest document, cantitatea de marfuri intrate, pretul de achizitie, diferentele de pret, adaosul comercial calculat aferent intrarilor, taxa pe valoare adaugata, valoarea totala a marfurilor intrate.

Chitanta reprezinta documentul justificativ pentru incasarea respectiv plata catre furnizorul de bunuri si servicii, a unei sume de bani in numerar direct la caseria antreprinderii creditoare

Chitanta fiscala este asemanatoare chitantei cu exceptia faptului ca acesta poate fi inregistrata in contabilitate numai daca este insotita de bon de marcaj, de vanzare sau de chitanta

Ordinul de plata este utiliat in cazul in care operatiunile de incasare respectiv plata unei sume de bani se efectuaeaza prin intermediul bancii..Este instrumentul cel mai utilizat de catre agentii economici, prin care emitentul da o dispozitie bancii de a platii neconditionat beneficiarului prin virament o suma de bani la data inscrisa pe ordinul de plata.

Cecul la purtator este instrumentul de plata cel mai utilizat de catre posesorii de conturi bancare, si care dispun de bani pentru acoperirea cheltuielilor efectuate, fara miscarea efectiva a sumelor     de bani. Operatinea de plata uztilizand acest instrument, implica trei persoane, tragator, tras si beneficiar. Cecul este emis de catre tragator, si are la baza sumele necesare pentru plata la societatatea bancara nominalizata pe cec, tragatorul dand ordin institutiei bancare sa achite, in calitatea sa de tras, suma inscrisa pe document, unei terte persoane, sau chiar tragatorului, aflat de data aceasta in calitate de beneficiar. Instrumentul este marcat cu doua linii, operatiuine denumita barare, obligatorie de altfel ea indicand obligatia beneficiarului sa recurga la folosirea serviciilor unei banci, pentru incasarea sumei inscrise pe cec, incasarea nefiind posibila de la banca debitorului.

Biletul la ordin este instrumentul de plata prin care cel care emite biletul, isi ia angajamentul de a platii unei alte persoane terte, fizica sau juridica, o suma de bani la data inscrisa pe document. Pentru a se efectua plata, trebuie sa existe in contul bancar al emitentului, suficiente lichiditati, la data inscrisa pe biletul la ordin.

Bon de consum document care atesta trecerea in consum propriu a marfurilor consumate pentru nevoi proprii firmei.