Delimitari privind creantele pe termen lung

Delimitari privind creantele pe termen lung

v      Clasificare

In cadrul creantelor imobilizate (pe termen mai mare de un an) se includ urmatoarele categorii: sumele datorate de filiale, creantele legate de participatii, imprumuturile acordate pe termen lung si alte creante imobilizate, precum si dobanzile aferente creantelor imobilizate.

Creantele legate de participatii reprezinta acele creante ale intreprinderii create cu ocazia acordarii de imprumuturi societatilor comerciale la care detine titluri de participare (sume datorate de filiale, de societati asociate sau de alte societati comerciale la care exista interese de participare).

In categoria imprumuturilor acordate pe termen lung se cuprind sumele acordate (pentru o perioada mai mare de un an) in baza unor contracte pentru care intreprinderea percepe dobanzi, potrivit legii.

La alte creante imobilizate se includ garantiile si cautiunile depuse de intreprindere la terti (garantii Romtelecom, depozitele bancare pe termen lung etc.)

Standardul International de Contabilitate IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare se recomanda clasificarea elementelor in bilant potrivit criteriului curent/necurent. Creantele pe termen lung si datoriile pe termen lung fac parte din categoria activelor necurente, respectiv a pasivelor necurente. Atat activele necurente cat si pasivele necurente sunt definite intr-o maniera reziduala ca fiind alte active si datorii decat cele curente.

Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci cand: (1) se asteapta sa fie realizat sau este detinut pentru vanzare sau consum in cursul normal al ciclului de exploatare al intreprinderii; (2) este detinut in principal in scopul comercializarii sau pe termen scurt si se asteapta a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilantului; sau (3) reprezinta numerar sau echivalente de numerar a caror utilizare nu este restrictionata. Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.

v     Evaluare

Creantele pe termen lung se inregistreaza in contabilitate la valoarea lor nominala, respectiv la valoarea lor de intrare, denumita valoare contabila.

Evaluarea la inventar se face la valoarea de utilitate, adica la valoarea probabila de incasat.

Atunci cand, cu ocazia inventarierii, se constata o depreciere sau un risc de neincasare, se constituie provizioane (reduceri) pentru depreciere, reprezentand diferenta dintre valoarea de intrare a acestora si valoarea de utilitate stabilita cu ocazia inventarierii.

Tot cu ocazia inventarierii, creantele sunt supuse verificarii si confruntarii pe baza extraselor de cont. Extrasul de cont serveste la comunicarea si solicitarea de la debitor a sumelor aflate in sold la momentul inventarierii, provenite din relatii economico-financiare, precum si ca instrument de control. Se intocmeste in trei exemplare, de catre compartimentul financiar-contabil al unitatii beneficiare, pe baza datelor din contabilitatea analitica.

Se transmit debitorului pentru confruntarea debitului (creantelor), exemplarele 1 si 2. Exemplarul 2 se restituie de catre debitor intreprinderii care l-a intocmit (care are inregistrata creanta), confirmat sau cu eventuale obiectiuni. Totodata trebuie mentionata si modalitatea de plata, respectiv de stingere a debitului.