ASISTENTA FINANCIARA EXTERNA PENTRU DEZVOLTARE. PROBLEMA DATORIEI EXTERNE

ASISTENTA FINANCIARA EXTERNA PENTRU DEZVOLTARE. PROBLEMA DATORIEI EXTERNE

Forme ale asistentei financiare externe pentru dezvoltare

Problema datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare

Cauzele exploziei datoriei externe

Reamenajarea datoriei externe

1. Forme ale asistentei financiare externe pentru dezvoltare

Comunitatea internationala - avand in vedere implicatiile subdezvoltarii asupra intregii economii mondiale (deci si asupra tarilor dezvoltate) - a inteles necesitatea sprijinirii tarilor in curs de dezvoltare, in eforturile lor de a iesi din starea de inapoiere, printr-un transfer de resurse financiare. Astfel, in cadrul strategiei internationale pentru dezvoltare, elaborata sub egida O.N.U..

Gravitatea subdezvoltarii pentru echilibrul economiei mondiale si chiar pentru pacea lumii a determinat aparitia unui nou flux financiar international si a unei institutii corespunzatoare - asistenta financiara externa pentru dezvoltare (AFED).

Majoritatea specialistilor sunt de acord ca asistenta financiara externa pentru dezvoltare reprezinta o institutie relativ noua in sistemul relatiilor economice internationale care a aparut ca o expresie a extinderii si adancirii continue a cooperarii economice intre statele lumii, a preocuparii comunitatii internationale pentru lichidarea urmarilor subdezvoltarii.³⁵

Dumitrescu S. - "Economie mondiala', Ed. Independenta Economica, Braila, 1998

Ajutorul pentru dezvoltare trebuie privit ca o necesitate economica, care completeaza eforturile proprii ale tarilor care-1 primesc si nu ca pe o filantropie. Asistenta financiara externa pentru dezvoltare este in consecinta un proces economic international complex, bi si multilateral, de creare si de distribuire a unor resurse financiare reale tarilor in curs de dezvoltare si in prezent si pentru tarile din Europa Centrala si de Est.³⁶

In majoritatea tarilor in curs de dezvoltare se manifesta permanent o necorelare intre nevoile curente si de dezvoltare in crestere si posibilitatile limitate de acumulare interna de capital ca urmare a mai multor cauze, intre care:

limitarea veniturilor in devize obtinute la exportul produselor primare de catre tinerele state ca urmare a obstacolelor tarifare si netarifare promovate de catre tarile dezvoltate;

cresterea insemnata si continua a preturilor importurilor;

transferul profiturilor obtinute de firmele straine care activeaza pe teritoriul acestor state. Din considerente de profit si rentabilitate, societatile transnationale prefera, de cele mai multe ori, sa isi transfere profiturile pe teritoriul unor state cu conditii economice mai favorabile in loc sa le reinvesteasca pe plan local, ceea ce ar mari potentialul de finantare a lichidarii subdezvoltarii.

Factorii interni, proprii tarilor in dezvoltare, joaca si ei un rol important in diminuarea posibilitatilor de insusire a valorii adaugate realizate in cadrul national. Majoritatea expeililor in problemele dezvoltarii au identificat urmatorii factori limitativi interni:

- proportiile limitate ale pietei interne, afectate serios de ramasitele precapitaliste, care confera unei parti insemnate a economiei un caracter inchis,

- factorii de ordin institutional si in primul rand lipsa unui sistem financiar-bancar inchegat, capabil sa mobilizeze operativ resursele financiare locale dar si existenta in pondere mare a unei 'economii subterane', care lipseste de cele mai multe ori bugetul national de importante sume de bani necesare dezvoltarii.

Toti acesti factori erodeaza capacitatea interna de acumulare si de finantare a dezvoltarii si ca urmare se produce ramanerea in urma a acumularilor interne fata de necesarul de investitii in perioade determinate si in consecinta cresc proportiile nevoilor de asistenta financiara.

Asistenta financiara externa constituie o parte din totalul surselor exogene ale dezvoltarii, surse care au menirea de a completa, si nu de a inlocui, factorul intern, efortul propriu. Acesta trebuie sa ramana principalul element generator de crestere economica si dezvoltare durabila al unei natiuni.

Asistenta financiara externa pentru dezvoltare are o structura complexa si diversificata. Structura acestor fluxuri, asa cum se regaseste in majoritatea lucrarilor de specialitate, este urmatoarea:

Cretoiu Gh., Chirila M. - 'Economie mondiala', Ed. Porto - Franco, Galati. 2000

Total resurse:

Fluxuri in conditii de favoare:

Ajutor Public pentru Dezvoltare APD

bilateral

multilateral

Alte contributii ale sectorului public

bilateral

multilateral

Donatii

Resurse furnizate in conditii de piata

din sectorul public

bilaterale

credite pentru export - pe termen lung

- pe termen scurt

alte fluxuri publice

multilaterale

din sectorul privat

investitii directe si de portofoliu

imprumuturi bancare internationale

imprumuturi prin obligatiuni

alte participari private

donatii din partea ONG

Fondurile publice pe care tarile dezvoltate le aloca asistentei externe pentru dezvoltare sunt utilizate in doua forme ~ in cadru bilateral, de la stat la stat, sau in cadm multilateral.

Fondurile publice alocate asistentei externe in forme multilaterale se constituie atat prin contributia statelor donatoare cat si prin mobilizarea unor fonduri, de pe piata capitalurilor, de catre organisme financiare internationale specializate (din Sistemul natiunilor Unite) si din cadrul unor organizatii economice internationale (ex.: Uniunea Europeana).

Ajutorul public pentru dezvoltare - in general se acorda in cadrul bi sau multilateral si se realizeaza sub trei forme: donatiile (fonduri nerambursabile), cooperare tehnica (asistenta pe diverse planuri) si imprumuturi de stat (acordate cu facilitati) ce contin un element de libertate (rata dobanzii, marimea termenului de gratie, termenului de rambursare totala a unui imprumut), elemente ce reprezinta gradul de suplete al imprumutului.

Problema care s-a pus a fost aceea de a se aprecia care dintre aceste fluxuri joaca un rol efectiv de ajutor financiar pentru dezvoltare, deoarece pentm a avea acest rol este necesara respectarea unor principii:

sa fie oficial, adica oferit de guverne, agentii oficiale sau de organizatii multilaterale;

sa nu contina clauze care sa limiteze independenta si suveranitatea tarilor care beneficiaza de ajutor (tari in curs de dezvoltare);

sa existe anumite elemente de favoare (libertate) intr-o proportie corespunzatoare (donatii sau impmmuturi cu elemente de libertate - min. 25%);

sa fie orientat spre obiective legate de sustinerea cresterii economice si sociale a acestor state.

Practica relatiilor financiare internationale a demonstrat ca in ansamblul fluxurilor de capital Nord - Sud - ajutoml pentm dezvoltare, se apropie in cea mai mare masura de cerintele unei finantari reale a tarilor sarace.

Experienta celor patm decenii privind acordarea asistentei externe pentru dezvoltare arata ca A.P.D. satisface cel mai bine cerintele unei finantari reale a tarilor sarace.

Analizand rolul jucat de A.P.D. retin atentia cateva aspecte importante:

pe ansamblul tarilor membre ale OCDE, raportul APD/PNB se situa la sfarsitul secolului trecut la numai 0,35%, insuficient pentm satisfacerea nevoilor tarilor sarace;

importanta APD in ansamblul asistentei financiare acordate tarilor in curs de dezvoltare, incepand cu ultimele decenii ale secolului trecut, a scazut in timp in favoarea resurselor acordate in conditii de piata, fapt ce a dus la explozia dobanzilor si la inrautatirea problemei datoriei externe;

- tarile dezvoltate prefera sa acorde asistenta financiara in cadm bilateral si mai putin multilateral si ca urmare repartitia APD intre tarile in curs de dezvoltare este astfel puternic influentata de legaturile traditionale existente intre state, de consideratii geopolitice si de interese comerciale.

Asistenta acordata in conditii de favoare este completata cu resurse flirnizate in conditii de piata, care de asemenea sunt publice sau private, dar, desi pot reprezenta un sprijin real pentm o tara, ele nu pot fi clasificate ca ajutor conform definitiei Comitetului de asistenta si dezvoltare (CAD) al OCDE. Sursele de finantare privata, care, ca valoare, sunt superioare ajutomlui public pentm dezvoltare, au forma de impmmuturi, investitii directe de capital si credite.

Bancile comerciale sunt principalele surse private de finantare externa - prin acordarea de imprumuturi pe termen lung - care au scazut insa foarte mult dupa declansarea in anii' 80 a crizei datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare.

In ultimele decenii s-a remarcat o tendinta de crestere rapida a ponderii si importantei impmmuturilor acordate de bancile comerciale transnationale, care se dau in conditiile pietei financiare libere, cu dobanzi greu de suportat si de multe ori cu alte obligatii. Departe de a produce efecte pozitive, acestea au fost cauza principala a exploziei datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare.

De aceea, mult mai recomandabila este finantarea nevoilor proprii ale tarilor in curs de dezvoltare prin emiterea de obligatiuni internationale. Totusi, plasarea de obligatiuni de catre aceste tarile pe pietele financiare internationale ca sursa de impmmut este mai putin utilizata, datorita faptului ca acestea nu prezinta suficiente garantii de solvabilitate, mai ales de la inceputul crizei datoriei externe.

Investitiile straine directe - fac parte din categoria fluxurilor financiare 'necreatoare' de datorie. in prezent ele reprezinta principala sursa de finantare internationala a tarilor in curs de dezvoltare si in tranzitie. In majoritatea cazurilor ele urmaresc exploatarea superioara a unei(or) resurse locale, abundente sau avantajoase, in vederea satisfacerii cererii de pe piata mondiala si a obtinerii de profit. Totusi sunt specialisti care apreciaza ca acestea, "activitati aducatoare de profit', nu pot fi incluse in categoria - asistentei financiare pentm dezvoltare.

Desigur ca aceste investitii contribuie la valorificarea resurselor naturale si umane, la aducerea de tehnologii noi, de know-how managerial, la cresterea exporturilor, inclusiv de produse manufacturate, care incep sa schimbe structura comertului exterior si maresc incasarile valutare. Realizarea unor mari obiective industriale productive si de infrastructura, insa nu raspund intotdeauna necesitatii utilizarii fortei de munca numeroase existente in aceste tari si, ca urmare, s-a constatat ca este nevoie sa se stimuleze, in special, crearea de intreprinderi mici si mijlocii cu o tehnologie adecvata.

Creditele de export - joaca, de asemenea, un rol important in ansamblul resurselor externe acordate tarilor in curs de dezvoltare. Trebuie precizat insa ca ele nu vizeaza atat dezvoltarea economiilor tarilor in curs de dezvoltare, cat stimularea exporturilor tarilor dezvoltate. Ele sunt acordate de cele mai multe ori la dobanzi mai mari decat cele existente pe piata, inducand efecte perverse pentru economiile tarilor debitoare.

Fluxurile financiare totale catre tarile in curs de dezvoltare au un cadru institutional mai mult sau mai putin adecvat. El consta dintr-un ansamblu de institutii si mecanisme de formare si distribuire a resurselor financiare.

Meritul cel mai mare il are in acest domeniu ONU prin organele si organismele sale, cum sunt ECOSOC, PNUD etc, institutiile specializate din Sistemul Natiunilor Unite: FMI, Grupul Bancii Mondiale, FAO, ONUDI etc. Un rol important il au bancile regionale si subregionale: BERD, BIA (Banca Interamericana), BAD (Banca Africana de Dezvoltare), BAD (Banca Asiatica de Dezvokare), BIA (Banca Interaraba). De asemenea. Comitetul de asistenta pentru dezvoltare al OCDE si Uniunea Europeana, mai ales in raporturile sale cu tarile ACP -prin tratate (ex.: Lome) sau in raporturile cu tarile din Europa Centrala si de Est - prin PHARE, au o contributie importanta in procesul de asistenta financiara externa bi si multilaterala.

Deoarece, in anumite cercuri internationale, se apreciaza ca asistenta financiara se apropie mai mult de o filantropie internationala, se pune problema daca nu ar fi mai bine pentru tarile in curs de dezvoltare ca ajutorul sa se realizeze printr-un parteneriat economic in locul asistentei, care sa creeze alte forme de relatii intre parteneri, de egalitate, un parteneriat in special industrial, fara a neglija agricultura si sectorul de servicii.

Efectele pe care asistenta financiara externa le are asupra cresterii economice a tarilor in curs de dezvoltare sunt de doua feluri:

efecte amplificatoare - datorate utilizarii resurselor atrase;

efecte limitative - ca urmare a diminuarii resurselor interne, prin rambursarea creditelor si a dobanzilor la aceste credite.

Se apreciaza ca, datorita acestor efecte contradictorii, doar o parte a fluxurilor de capital s-au transformat intr-un ajutor financiar efectiv. De cele mai multe ori s-a produs o inversare a fluxurilor financiare internationale, o scurgere de resurse financiare dinspre tarile in curs de dezvoltare catre tarile dezvoltate ceea ce a dus, in final, la crize acute ale datoriei externe.

2.2. Problema datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare

Datoria externa poate fi abordata in moduri diferite. in sens larg, datoria externa reprezinta totalitatea sumelor de bani si a altor valori pe care rezidentii unei tari, persoane fizice si juridice, le datoreaza strainatatii la un moment dat. Aceasta interpretare este exhaustiva, fara aplicabilitate practica, deoarece este extrem de dificila inventarierea tuturor obligatiilor fata de strainatate si, in plus, nu toate acestea sunt exprimate valoric, nu toate au termene precise de achitare.

In aceasta acceptiune, elementele care definesc datoria externa sunt: durata de indatorare (de obicei creditele cu durata mai mica de un an nu intra in alcatuirea datoriei externe); conditiile in care se acorda creditele sau imprumuturile externe (dobanda fixa sau variabila, perioada de rambursare, conditionari de natura politica, economica sau financiara, etc); calitatea creditorului (guverne, organisme publice, banci comerciale, persoane juridice sau fizice private, organisme internationale).

O definitie larg raspandita este cea a Bancii Mondiale, conform careia datoria externa cuprinde sumele datorate unor creditori publici si privati, in valuta straina, bunuri sau servicii cu o perioada de rambursare mai mare de un an, precum si sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publica.

Principalele surse ale datoriei externe sunt:

creditele de export (cu o durata de peste 1 an de zile), pe care importatorii din tara debitoare le primesc de la partenerii lor externi;

imprumuturile acordate de diverse organisme internationale (F.M.I., Banca Mondiala, BERD, BEI);

imprumuturile acordate de guverne in cadrul unor acorduri bilaterale sau multilaterale;

creditele si imprumuturile de la bancile private.

Datoria externa nu trebuie interpretata independent de contextul economic si politic al unei tari. Cresterea datoriei externe si a serviciului datoriei nu este neaparat un lucru negativ, daca banii proveniti din aceste credite sunt utilizati in restructurare si retehnologizare. De asemenea, trebuie tinut cont in analiza si de potentialul economic, marimea tarii si capacitatea de a genera venituri in valuta prin exporturi competitive.

2.2.1. Cauzele exploziei datoriei externe

Majoritatea analistilor occidientali sunt de parere ca principalele vinovate pentru esecul, in mare masura, al ajutorului financiar extern oferit de tarile dezvoltate, sunt insasi tarile in curs de dezvoltare si aceasta datorita unui cumul de factori, printre care amintim:

imposibilitatea stavilirii cresterii populatiei, ceea ce a facut ca pe locuitor suma ajutorului sa fie modica;

experienta redusa in gestiunea financiara, ceea ce a determinat folosirea nerationala a fondurilor primite din exterior;

lipsa de prevedere in contractarea imprumuturilor externe, ceea ce le-a impins spre un exces de imprumuturi costisitoare.

Exista insa cel putin cateva evolutii ale fluxurilor financiare internationale, care ne arata ca exista si alte cauze intre care:

totalitatea fluxurilor de capital catre tarile in curs de dezvoltare nu a reusit niciodata sa acopere acea parte din nevoia interna de capital ramasa neacoperita de economiile respective la scara nationala;

sumele furnizate de majoritatea tarilor bogate sub forma A.P.D., care ar trebui sa corespunda mai bine nevoilor de finantare a dezvoltarii, au fost in continua scadere, si se acorda din ce in ce mai mult pe baze bilaterale sau regionale si mai putin la nivel multilateral;

conform datelor ONU³⁷, elementul de gratuitate al APD s-a redus substantial si ca urmare multe tari in curs de dezvoltare apeleaza tot mai mult la imprumuturi de la bancile transnationale. Cresterea cererii de credite a atras dupa sine majorarea pretului acestora, a ratei dobanzilor internationale. in aceste conditii datoria lor fata de banci a crescut rapid, cu atat mai mult cu cat mecanismul de finantare nu le avantajeaza.

Nations Unies - 'Etude sur reconomie mondiale' New - York, 1984 si 1986

Dupa 1973, tarile exportatoare de petrol au inceput sa depuna excedentele lor in dolari in banci occidentale, care, in cautarea unor profituri avantajoase, plasau dolarii OPEC in imprumuturi pe termen scurt acordate tarilor in curs de dezvoltare, in conditii de piata. Pentru a se asigura contra riscurilor de neplata, bancile pretindeau dobanda de pe piata la care adaugau o marja calculata in functie de o variabila (rating) aplicata debitorului in functie de solvabilitatea sa.

Lipsa de experienta a tarilor in curs de dezvoltare in contractarea creditelor a facut ca ele sa accepte finantarea unor nevoi pe termen lung prin credite acordate pe termen scurt. Mai mult, negocierea scadentelor a fost defectuoasa, ajungandu-se la o concentrare a lor pe o perioada redusa de timp.

in concluzie, se poate afirma ca declansarea crizei platilor internationale, la inceputul anilor '80 ai secolului trecut, s-a datorat actiunii conjugate a trei factori:

cresterea insemnata a ratei dobanzii;

deteriorarea termenilor schimbului, indeosebi ca urmare a celor doua socuri petroliere si a caderii preturilor unor produse primare;

inrautatirea situatiei pe pietele traditionale de export ale tarilor in curs de dezvoltare, datorita accentuarii protectionismului tarilor bogate.

2.2.2. Reamenajarea datoriei externe

In fata repetatelor crize financiare si ale platilor internationale aparute in ultimele decenii ale secolului trecut, comunitatea financiara internationala s-a vazut nevoita sa accepte anumite 'reamenajari' ale datoriei externe ale unor tari.

La negocierile de reamenajare participa, in functie de structura datoriei externe, comitetul bancilor private (numit 'Clubul de la Londra') sau un comitet al guvernelor tarilor creditoare (numit 'Clubul de la Paris') pe de o parte, si tara debitoare in cauza, insotita de Fondul Monetar International, pe de alta parte.

In prima faza, tarile debitoare trebuie sa incheie un acord cu FMI, acord ce se constituie in garantie pentru consortiul bancilor creditoare. in baza acestui acord. Fondul acorda un credit tarii care solicita reamenajarea datoriei externe, cu conditia acceptarii unui "program de ajustare'. Acesta include masuri privind reducerea ratei inflatiei, restrangerea cererii interne, reajustarea preturilor, stabilirea unui curs valutar de schimb mai realist etc, De cele mai multe ori, programul de ajustare impus de FMI este greu de respectat de catre tara debitoare, datorita efectelor sociale negative pe care le induce.

Trebuie mentionat ca, nu se negociaza dobanzile datorate, care trebuie platite la termen, ci doar reesalonarea amortizarii imprumuttdui si conditiile acordarii unui imprumut suplimentar pentru plata seniciului scadent al datorie, deci prin aceste acorduri, se doreste doar restabilirea, pe termen scurt, a capacitatii de plata a tarii debitoare in cauza si nu dezvoltarea economica a acestora sau consolidarea balantelor lor de plati.

Conditiile acordurilor de reesalonare a datoriei sunt oneroase pentru tarile debitoare, datoria fiind supraevaluata prin actualizarea valorii imprumutului la inflatie, iar dobanda negociata este superioara celei initiale.

In urma crizei financiare din Mexic (1982) au inceput sa fie cautate noi solutii de rezolvare a problemei datoriei externe a tarilor sarace.

In afara anularii datoriilor publice a tarilor cu cel mai scazut nivel de dezvoltare, practicata de unele tari incepand cu anii 1990, au aparut noi metode de restabilire a capacitatii de plata a debitorilor.

piata secundara a creantelor, unde se vand titluri de creante asupra tarilor in curs de dezvoltare cele mai indatorate, detinute de bancile private;

rascumpararea datoriei, prin care tara debitoare poate rascumpara 'la vedere' datoria existenta la valoarea de piata, care include o decotare;

conversia datoriei in active, prin care un investitor dintr-o tara dezvoltata achita o parte a datoriei unei tari in curs de dezvoltare, contra unor participatii la firme din tara respectiva.

Chiar daca in ultimii ani, serviciul datoriei externe a tarilor in curs de dezvoltare a scazut sub pragul critic, problema datoriei externe este departe de a fi rezolvata. Cele trei crize financiare care au zguduit economia mondiala in deceniul trecut (Mexic-1994, Asia - 1997, Rusia -1999) demonstreaza ca este nevoie de schimbari profunde la nivelul sistemului financiar si de plati international, dar si la nivelul fiecarei economii nationale debitoare.