Banii În economia de piata - natura si geneza banilor - functiile banilor

BANII ÎN ECONOMIA DE PIATA - NATURA SI GENEZA BANILOR - FUNCTIILE BANILOR

Natura si geneza banilor

Banii fac parte din viata omului de zi cu zi reprezentând cel mai interesant instrument economic.

Problema care s-a pus si se mai dezbate înca este legata de natura banilor. Asadar, ce sunt banii?

S-au dat mai multe raspunsuri, dupa cum urmeaza:

Clasicii economiei politice:

banii sunt o marfa care s-a desprins din lumea marfurilor pentru a îndeplini un rol deosebit si anume acela de echivalent general al valorii tuturor marfurilor si de instrument de schimb. Ei au aparut spontan ca rezultat al unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului.

Alti specialisti:

- banii sunt considerati a fi produsul unei conventii la care oamenii au ajuns pentru înlesnirea schimbului. Sau ca ar fi o functiune juridica, respectiv o creatie a ordinii de drept.

Paul Samuelson, afirma ca: “Banii sunt o conventie sociala, artificiala … de îndata ce bunurile pot fi cumparate sau vândute pe un lucru dat, publicul va consimti sa se foloseasca de el pentru cumparaturile si vânzarile sale. Oricât ar fi de paradoxal sau nu, banii sunt acceptati sau nu … pentru ca ei sunt acceptati”.

Simbioza între concepte: - banii sunt considerati ca produs al schimbului de marfuri, investiti cu încredere tuturor posesorilor lor. Numai în aceste conditii banii sunt acceptati în societate. Altfel spus, ei sunt priviti ca fiind orice activ care este acceptat în tranzactia si în reglementarea schimbului si a datoriilor.

Discutiile continua: ca atare, iata ce spune Loyd C. Atkinson: “Noi identificam banii ca un element cheie pentru promovarea eficientei în productie si schimbul de produse si servicii. Fara bani, schimbul poate fi îngreunat si specializarea poate fi inhibata. Banii ajuta la rezolvarea acestor probleme din cauza ca sunt un bun care au acceptarea generala ca mijloc de schimb”.

Sa retinem totusi, ceea ce afirma Costin C. Kivitescu: “banii reprezinta un instrument social, o forma particulara imediat mobilizatoare a avutiei sociale, o întruchipare transmisibila si omnivalenta a puterii de cumparare, care confera detinatorului dreptul asupra unei parti din produsul social al tarii emitente”.

Pâna la aparitia bunurilor (proces care are o îndelungata evolutie temporala), schimburile de marfuri s-au efectuat prin metoda, mult timp la îndemâna, denumita troc.

Dificultatile trocului:

imposibilitatea realizarii coincidentei dintre nevoile ofertantilor si cumparatorilor

Adica producatorul A ofera marfa X

producatorul B ofera marfa Y

Se presupune ca: B are nevoie de marfa X, dar A nu are nevoie de marfa Y.

Atunci: B cauta producatorul C al marfii Z de care are nevoie, producatorul A si implicit de marfa Y.

Ca atare: Se face schimbul marfa Y = marfa X, dupa care se întoarce si face schimbul care îl intereseaza, adica marfa Z = marfa Y.

Asadar: sunt satisfacuti si producatorul A si B.

Concluzia: - aceasta modalitate îngreuneaza schimbul, iar în unele cazuri îl face imposibil, deoarece au aparut probleme obiective generate de:

dificultati în determinarea valorii

Cauza: cu mare greutate se ajunge la stabilirea raportului cantitativ la care o marfa se schimba cu alta marfa.

Imposibilitatea divizarii în elemente

Cauza: multe categorii de marfuri nu puteau fi divizate, pentru vânzarea lor fiind necesar schimbul pe cantitati mari din alte marfuri cantitati peste nevoile de consum ale cumparatorului. Ex. vaca.

Asadar: treptat o marfa s-a desprins din lumea marfurilor, îndeplinind pe lânga functiile specifice utilitatii proprii si o functie speciala de echivalent general pentru toate celelalte marfuri.

Acest echivalent a fost de-a lungul timpului si dupa regiuni geografice: vitele, blanurile, pietrele de moara, tutunul, scoicile, etc.

Apoi: locul acestora a fost luat de metalele pretioase începând cu arama si terminând cu aurul (acesta din urma având calitati fizico-chimice care îl calificau în mod deosebit pentru un asemenea rol).

Retinem ca: într-o prima etapa apar banii – marfa, care în final se fixeaza pe metale pretioase.

Odata cu aparitia banilor, lumea marfurilor se diferentiaza în:

toate marfurile obisnuite cu utilitatile lor;

o marfa deosebita care joaca rolul banilor si care se poate schimba cu oricare din marfurile existente în societate.

Treptat, în procesul dezvoltarii economico-sociale, apar asa numitii bani de metal care pot fi:

lingouri, inele, bratari;

moneda cu un anumit continut de metal pretios – uzura acestor bani de metal a condus la pierderea de cantitate de metal pretios din masa banilor de metal, chiar si prin pilirea monedelor si însusirea ilicita a piliturii respective.

Apare, asadar, necesitatea înlocuirii banilor (monedelor) cu valoare intrinseca cu monede din metale nepretioase (aliaje) fara valoare intrinseca. Aceste monede constituie de fapt semne ale valorii.

Asadar, forma monetara a banilor devine independenta si în locul aurului poate functiona ca moneda obiecte relativ lipsite de valoare cum ar fi hârtia. Se ajunge asadar la banii de hârtie. Proces timpuriu semnalat de Marco Polo în cursul calatoriei sale întreprinse în China când la întoarcerea sa în Italia, semnala lejeritatea cu care opereaza negustorii chinezi pe piata utilizând “banii de hârtie”.

Banii de hârtie sunt:

bilete de banca (bancnote, bani de credit);

bani de hârtie propriu-zisa.

Bancnotele – sunt semne ale valorii emise de bancile centrale (de emisiune) care în procesul circulatiei înlocuiesc banii cu valoare deplina.

Bancnotele au dubla garantie:

cambiile (politele) comerciale;

stocul de metal pretios al bancii de emisiune.

Cambia sau polita este un instrument de credit sub forma scrisa prin care subscriitorul (trasul sau acceptantul) se obliga neconditionat a plati beneficiarului la scadenta indicata o suma determinata în bani.

Cambiile putând fi transferate de catre beneficiarul lor, pot tine în aceste cazuri loc de bani.

- circulatia cambiala – a generat bilete de banca, adica bancnotele.

Bancnotele se emit de catre banci din emisiunea pentru creditarea pe termen scurt a comertului, industriei etc. datorita caracterului de creditare, bancnotele se întorc regulat în banci cu ocazia restituirii creditului pe care îl reprezinta.

Bancnotele au ca si garantie stocul de metal pretios al bancii de emisiune, deci ele devin convertibile când se prezinta la banca de emisiune.

Asadar: initial bancnotele s-au emis pe baza cambiilor si erau convertibile (acoperite de metalul pretios).

Ca atare: bancnotele nu pot ajunge în exces fata de nevoile circulatiei si nici nu se depreciaza în raport cu metalul pretios.

Aceste conditii de emisiune a bancnotelor s-au depreciat de-a lungul timpului deoarece alaturi de cambiile comerciale au fost emise si cambii financiare ale statului (titlurile de credit ale statului) – acest fapt a condus la îndepartarea emisiunii de nevoile circulatiei marfurilor. În acelasi timp, acoperirea în aur a bancnotelor s-a diminuat pâna la încetarea convertibilitatii bancnotelor în aur.

Ca urmare: apar asa numitii bani de hârtie. Acestia sunt semne ale valorii emise de catre stat, fara drept de convertibilitate, având un curs fortat. Ele înlocuiesc banii cu valoare deplina în procesul circulatiei.

Banii de hârtie corespund rolului pe care îl au, nu simbolizeaza valoarea lor sau a aurului, ci semnifica doar valoarea bunurilor materiale si a serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor.

Din 1976 nici o moneda nu mai este convertibila în aur.

Dupa primul razboi mondial baterea monedei de aur a încetat; aceasta ramânând ca instrument de tezaurizare.

Câteva categorii ale monedei:

Moneda divizionara: este confectionata din metale nepretioase, circula alaturi de bani si bancnote de hârtie si au acelasi rol de semn al valorii.

Moneda reala: se mai numeste si moneda principala si este reprezentata de piesele de metal pretios (aur si/sau argint) cu valoare proprie deplina sau inferioara valorii nominale.

Moneda are:

greutate si aliaj (titlu) stabilit de legea metalelor a statului respectiv;

pe fata (anvers) si pe verso (revers) moneda are relief (efigie) si inscriptii (legende), iar pe muchie are zimti (pentru a împiedica pilirea).

Termenii de bani si moneda nu sunt sinonimi – desi în vorbirea curenta azi nu se mai face distinctie între ei.

În practica, banii de hârtie (inclusiv bancnotele) si moneda divizionara – se numesc numerar.

Alaturi de numerar functioneaza cu o pondere din ce în ce mai mare banii scripturali sau banii în cont.

Circulatia banilor în cont se efectueaza prin viramente si transferuri între conturi. Astazi, cea mai mare parte din masa banilor în circulatie consta în bani în cont.

Banii în cont servesc la fel ca numerarul la operatii de încasari si plati – adica, vânzari si cumparari cu efect economic similar, putând fi oricând tranformati în numerar si invers.

Crearea banilor de cont (scripturali) impune practica platilor efectuate prin cecuri emise pe baza depozitelor “la vedere” pe care le detin persoanele fizice si juridice la bancile comerciale.

Prin depozitul la vedere se înteleg depunerile de bani sau valori susceptibile de a fi transformate în bani (cecuri, cambii, etc.), care pot fi retrase în orice moment pe cale de virament sau cec, în bancnote sau monezi.

Ce întelegem prin bani în sens restrâns si bani în sens larg, notiuni care circula în mefiul financiar?

Banii în “sens restrâns” notat M1 reprezinta “banii lichizi” (monezile si banii de hârtie plus depozitele bancare pe baza carora se pot emite cecuri), componenta de baza a masei monetare.

Banii în “sens larg” notat cu M2 semnifica faptul ca la M1 se adauga valoarea si evolutia depozitelor bancare “la termen” care sunt valori pe care depunatorii le încredinteaza bancilor pentru un anumit interval de timp.

Dar: prin introducerea diferitelor instrumente de credit pe termen mai scurt sau mai lung se pot calcula forme din ce în ce mai cuprinzatoare ale masei monetare (M3, M4,… Mn).

Asadar:

M2 = M1 + depozite la “termen” (adica depozite care nu se pot transforma în cecuri + depozitele “la termen” pe termen scurt).

M3 = M2 + depozitele “la termen” de dimensiuni mari, pe timp mare.

În SUA: alaturi de aceste trei acceptiuni ale banilor respectivi ale masei monetare exista si a patra notata cu (L) denumita active lichide.

L = M3 + obligatiuni ale statului + polite ale tezaurului.

În concluzie: priviti aceasta prima prisma, banii au efect de agregare a cererii. Adica, când oamenii au mai multi bani, ei au si dorinta de a cheltui mai mult.

Ca atare: având în vedere legatura între masa monetara si cerere prin intermediul preturilor, în tarile dezvoltate se urmareste cu atentie evolutia masei monetare la toate componentele ei.

Functiile banilor

Conform teoriei obiective a valorii, banii îndeplinesc urmatoarele functiuni:

masura a valorii;

mijloc de circulatie;

mijloc de plata;

mijloc de tezaurizare si bani universali.

Virgil Madgearu, în 1944, afirma despre functiile banilor urmatoarele:

banii sunt un mijloc general de schimb si în acelasi timp o masuratoare de valoare sau etalon de valoare.

banii reprezinta un mijloc de plata legala;

ei, au functia conservatoare de valoare si transmisiune de valoare, transmisiune de capital si circulatie de credit prin aceasta, de tezaurizare;

banii sunt un mijloc de economisire si prin aceasta un mijloc de capitalizare.

George Strat, în 1937 spunea despre bani ca sunt:

intermediari ai schimburilor;

masura a valorii de etalon;

si în acelasi timp au functii de:

economisire si

tezaurizare

Economistii contemporani se opresc asupra a trei functii si anume:

Functia de mijloc de schimb, prin care:

banii se interpun în cadrul schimbului de marfuri. Odata cu aparitia lor schimbul M-M (troc) este înlocuit cu schimbul de marfa pe bani, adica M – B – M (marfa-bani-marfa).

Deci:

prin intermediul banilor, fiecare bun si serviciu poate fi schimbat pe alt bun si serviciu;

separarea celor doua acte, datorita existentei banilor, permite amânarea cumpararii, respectiv transformarea banilor în marfa.

Dar: În acest mod se creeaza posibilitatea ca cele doua acte ale schimbului (M – B si M – M) sa nu coincida în timp si spatiu. Întreruperea lanturilor celor doua tranzactii contine posibilitatea crizelor economice.

Functia de masura a valorii, conform careia:

În conceptia clasica, banii de aur îndeplinesc aceasta functie, deoarece ei însusi sunt o marfa si au valoare;

Asa dupa cum greutatea se masoara cu alta greutate, lungimea cu alta lungime, valoarea marfii se masoara cu alta valoare.

Asadar: în aceasta functie, banii se prezinta ca o oglinda în care se reflecta valoarea tuturor celorlalte marfuri din societate.

Valoarea marfurilor se exprima cu ajutorul banilor prin pret, deci printr-un raport cantitativ.

Aceasta functie este îndeplinita si de banii de hârtie al caror curs este fortat, deoarece, desi ei nu au valoare, au totusi capacitatea de a stabili acel raport de schimb, adica raporturi de schimb comparabile. Acest lucru este posibil deoarece s-a apreciat ca nu este obligatoriu ca masurarea unei anumite marimi sa se efectueze cu marimi asemanatoare.

Asadar: banii de hârtie nu au valoare se prezinta ca instrumente de masura care pot exprima valoarea marfurilor (bani si servicii) prin pret.

Functia de conservare de valoare, rezida în faptul ca:

Aceasta functie este îndeplinita deoarece banii apar ca o întruchipare a avutiei – economisirea.

În final: Functiile banilor pun în evidenta rolul pe care îl au în societate de “sânge” al acestui organism complex care este economia. (P.A. Samuelson).

*