Cauze specifice ale inflatiei in Romania ; raportul cauze economice - cauze politice, cauze interne - cauze externe

Cauze specifice ale inflatiei in Romania ; raportul cauze economice - cauze politice, cauze interne - cauze externe

Majoritatea specialistilor sustin ca intarzierile in doua domenii (cel al privatizarii si al liberalizarii preturilor), au avut o contributie majora la mentinerea unei inflatii cronice (cu rate inalte si pe o perioada lunga de timp). De altfel, unele institutii internationale remarcau acest lucru. Banca Mondiala sustinea ca lipsa vointei politice de a face reforma, precum si capacitatea institutionala si de guvernare redusa stau la baza performantei economice mai putin decat satisfacatoare si a conditiilor sociale deteriorate. Aceste doua aspecte sunt puse in evidenta de (i) nivelul foarte ridicat al arieratelor intreprinderilor romanesti (42% din PIB la sfarsitul anului 1999); (ii) modificarea frecventa a legislatiei, cu accent puternic pe masurile de urgenta si putinele eforturi de construire a capacitatii institutionale in vederea aplicarii noii legislatii; si (iii) un mediu de afaceri neatractiv[1].

In incercarea de a transforma fosta economie centralizata intr-o economie de piata functionala, autoritatile romane au adoptat o serie de masuri si politici economice ce vizau crearea premiselor de existenta a concurentei si a formarii libere a preturilor (pilonii economiei de piata). A inceput astfel, marea privatizare a intreprinderilor de stat, concomitent cu restrangerea atributiilor statului in domeniul economic. Se considera ca, intr-o mare masura, inflatia a fost intretinuta de inexistenta unui climat concurential in sectorul utilitatilor publice (dominat de monopoluri de stat), de persistenta indisciplinei financiare si a constrangerilor bugetare slabe in cazul intreprinderilor de stat . Lipsa disciplinei financiare a agentilor economici a condus la cresterea arieratelor si la acumularea de datorii mari fata de stat; a continuat sustinerea financiara de catre stat a intreprinderilor cu activitate neviabila. Unele sectoare si intreprinderi au aparut eficiente datorita mentinerii artificiale a pretului energiei la un nivel scazut, dar cresterea stocului de produse finite indica slaba competitivitate a acelor produse.

Privatizarea in Romania a fost extrem de lenta, iar aceasta intarziere coroborata de greselile inerente oricarui inceput, s-au transformat intr-un factor ce a sustinut procesul inflationist. Ponderea ridicata a sectorului de stat, recunoscut prin birocratie si ineficienta sa, este cea care determina inflatia structurala si pe cea prin costuri. In sectorul privat pot aparea cresteri salariale ca urmare a sporului de productivitate, avand, deci, o justificare economica. Aceste cresteri se vor transfera si in sectorul public, ca urmare a efectului Samuelson-Ballasa. Insa, in sectorul de stat productivitatea muncii este de regula mai scazuta. Astfel ca aceste cresteri salariale nu fac altceva decat sa contribuie la potentarea inflatiei. Ineficienta si costurile mari din acest sector, pe de alta parte, se vor reflecta in preturile acelor bunuri si servicii produse de catre firmele si institutiile publice, aparand astfel ceea ce in teoria economica se numeste inflatie prin costuri.

Datele statistice referitoare la rata inflatiei indica o atenuare a ratei inflatiei abia dupa ce sectorul privat din Romania a devenit preponderent si dupa ce marile intreprinderi de stat (unele dintre ele lucrand in pierdere si avand datorii mari la buget), au fost privatizate. Se observa ca dupa anul 1996, cand ponderea sectorului privat in PIB a depasit-o pe cea a sectorului public, inflatia a cunoscut rate mai mici de crestere si a inceput procesul de dezinflatie. Exceptie face anul 1997, an in care rata inflatiei a depasit cu mult toate prognozele, insa, se pare, ca aceasta crestere s-ar datora intr-o mare masura liberalizarii masive a preturilor din acel an. Nu putine sunt opiniile conform carora si intarzierile in liberalizarea preturilor au jucat un rol important in mentinerea unor rate ridicate ale inflatiei.

Pentru a putea vorbi de o economie de piata functionala, pe langa privatizare, a doua masura ce se impune este liberalizarea preturilor. Acestea trebuie sa fie stabilite pe piata, de raportul dintre cerere si oferta. In Romania, mentinerea controlului asupra unor preturi (in special prin subventii) si amanarea reformelor structurale au distorsionat functionarea pietelor, concurenta si competitivitatea, amplificand formele reprimate ale inflatiei viitoare.

Procesul de liberalizare a preturilor, declansat la 1 noiembrie 1990, s-a facut in mai multe etape, prelungindu-se pe parcursul a circa 18 luni - mai exact, in trei etape: noiembrie 1990, aprilie 1991 si iulie 1991. In aceasta perioada, inflatia a fost preponderent corectiva, iar combaterea ei prin dobanzi real pozitive, pe langa faptul ca ar fi produs un soc greu asimilabil de societate (ratele dobanzii de 200-300% ar fi creat, in primul rand, o bariera psihologica), ar fi incetinit, de fapt, realinierea preturilor la conditiile dictate de piata si ar fi amplificat recesiunea - contravenind obiectivelor programatice ale Bancii Nationale si strategia Guvernului[3].

Liberalizarea preturilor, inceputa in 1990, a continuat si in anii urmatori, dar s-au mentinut reglementari care au indus rigiditati si discrepante intre preturile interne si cele externe, precum si intre preturile relative ale diferitelor produse. Reducerile de subventii au fost nesemnificative, asa ca prelungirea duratei liberalizarii preturilor a devenit, ea insasi, o sursa a inflatiei, care a accentuat cresterile de pret si a antrenat transformarea progresiva a inflatiei corective in inflatie structurala suplimentara.

Abia in 1993 au fost eliminate si subventiile ramase pentru unele bunuri de consum 'sensibile' (energie, paine, lapte, unt). La sfarsitul anului se mai mentineau subventii numai pentru transportul urban de calatori, iar chiriile pentru locuinte din fondul de stat au ramas la nivelurile modice din anii anteriori. Aceste evolutii arata inca o data ca prelungirea duratei liberalizarii preturilor a devenit ea insasi o sursa a inflatiei.

In anul 1995, ponderea produselor si serviciilor, ale caror preturi erau liberalizate, a fost de peste 85% din PIB . Pentru un numar de 24 de produse si servicii din productia interna se pastra mecanismul de stabilire prin negocieri sub supravegherea Ministerului Finantelor, ceea ce conferea acestor preturi un caracter cvasi-administrativ. In linii generale, preturile produselor din ultima categorie au crescut mai lent decat celelalte preturi. Prin aceasta politica, Guvernul a urmarit limitarea presiunii inflationiste si mentinerea unei anumite protectii sociale, dar ca efecte secundare au aparut distorsiuni in preturile relative ale produselor, a fost stimulat indirect consumul pentru produsele cu preturi controlate si au fost afectate rezultatele financiare ale producatorilor de bunuri si servicii.

Luna februarie 1997 a fost cea in care s-a produs o masiva liberalizare a preturilor (la grau, carne, lapte, unt, ulei, medicamente etc.) si s-a corelat pretul titeiului brut cu cel mondial. Ca urmare inflatia corectiva a fost foarte mare (de aproximativ 20%, in luna februarie si de peste 30% in luna martie), insa apoi a scazut sensibil.

Chiar si in anul 2001, se pot observa efecte asupra inflatiei exercitate de intarzierea liberalizarii preturilor. Depasirea obiectivului initial privind inflatia se datoreaza, in primul rand, ajustarii preturilor unor servicii si utilitati publice, ajustare ce a depasit nivelul pe care s-a fundamentat tinta initiala, in conditiile in care o parte dintre acestea nu au mai suferit corectii din septembrie 2000. Astfel, tarifele pentru transportul de calatori pe caile ferate au crescut cu 117,2 la suta, pretul gazelor naturale s-a majorat cu 99,6 la suta, iar cel al energiei termice cu 57,2 la suta. Ajustari mai putin severe au intervenit in cazul pretului energiei electrice, care s-a majorat la nivelul intregului an cu 35,6 la suta. In al doilea rand, evolutia contradictorie a arieratelor si ajustarea insuficienta din sectorul real al economiei au contribuit, de asemenea, la mentinerea unui mediu inflationist.

Evolutia preturilor administrate (ajustate periodic in functie de variatia cursului de schimb, de indicele general al preturilor de consum sau dupa metodologii specifice) a contribuit direct la cresterea generala a preturilor de consum cu aproximativ 7,5 puncte procentuale anual, in 2000 si 2001, iar cresterea preturilor si tarifelor administrate a fost mai mare decat cea justificata de evolutia indicatorilor utilizati drept parametri de ajustare. Astfel, serviciile cu tarife ancorate la inflatie (transportul urban de calatori si cel interurban pe calea ferata si serviciile de apa, canal, salubritate) au fost in decembrie 2001 cu 42 la suta mai scumpe decat in anul precedent, desi rata inflatiei a fost de numai 30,3 procente; produsele cu preturi ancorate la cursul de schimb (energia electrica, termica si medicamentele) erau la sfarsitul anului 2001 cu 43 la suta mai scumpe decat in perioada corespunzatoare a anului 2000, in timp ce deprecierea nominala a leului in raport cu dolarul american a fost de 21,9 procente. Variatia anuala a preturilor si tarifelor administrate ancorate la inflatie si la cursul de schimb, dupa metodologii specifice (serviciile telefonice de baza, serviciile postale de baza si gazele naturale), a fost cea mai ampla, marcand o crestere anuala de 52,6 la suta; in cadrul acestora s-au distins gazele naturale (produs supus si sistemului de accizare), al caror pret s-a dublat practic (repetand de altfel evolutia din anul precedent).

Intarzierile din domeniul privatizarii si amanarea liberalizarii preturilor constituie principalele cauze ale inflatiei structurale, deci, in Romania, ar fi fost mai adecvata o terapie de soc pentru trecerea la economia de piata decat politica aplicata in practica, cea a liberalizarii graduale.