Universitatea Tibiscus Timisoara

Facultatea de Stiinte Economice

Master: :Strategia Afacerilor in Mediul European

Riscul de tara

CURPINS

Concepte fundamentale ale analizei riscului de tara.3

Sisteme de analiza a riscului de tara7

Asigurarea riscului de tara..13

Bibliografie.15

Concepte fundamentale ale analizei riscului de tara

Riscul de tara este generat de interactiunea unei multitudini de factori politici, economici si sociali si se manifesta ca o realitate complexa, care afecteaza orice tranzactie economica internationala. Riscul de tara reprezinta expunerea la pierderi ce pot apare intr-o afacere cu un partener strain, cauzate de evenimente specifice care sunt, cel putin partial, sub controlul guvernului tarii partenerului.

Controlul guvernului trebuie privit in sens larg. Daca guvernul poate controla, intr-o anumita masura, cel putin impactul unui eveniment nefavorabil, chiar daca nu poate controla evenimentul in sine, posibilitatea ca acel eveniment sa se produca reprezinta un risc de tara. In ceea ce priveste pierderile datorate materializarii riscului de tara, acestea trebuie percepute ca diferenta dintre veniturile preconizate a fi realizate si veniturile efectiv realizate in urma derularii afacerilor supuse riscului de tara. Aceste pierderi se prezinta sub trei aspecte: pierderi de oportunitati datorita indisponibilitatii sumelor care nu sunt rambursate conform scadentei initiale, pierderi constind in costuri suplimentare ocazionate de procesul de convingere sau de constrangere a debitorului in privinta necesitatii respectarii angajamentelor asumate si pierderi reale reprezentate de sumele 6are nu mai pot fi recuperate.

Doar evenimentele care, cel putin partial, se afla sub controlul guvernului pot duce la materializarea riscului de tara, respectiv la aparitia unei situatii direct generatoare de pierderi. Daca nu este indeplinita aceasta conditie, se pot materializa alte tipuri de riscuri, cum ar fi riscul comercial. Astfel, falimentul unei companii este considerat ca fiind materializarea riscului de tara daca este rezultatul politicii economice eronate a guvernului si este perceput ca fiind marerializarea riscului de tara daca este rezultatul gresitei administrari a companiei respective.

Un caz interesant il constituie riscul sistematic, care se datoreaza impactului fenomenelor globale (recesiune economica) si care afecteaza toate tarile. Daca recesiunea este globala si guvernul aplica toate remediiie care s-au dovedit eficiente in crize anterioare, atunci riscul sistematic nu este tratat ca risc de tara; daca insa politica guvernului este improprie depasirii efectelor negative ale recesiunii si, prin urmare, acestea vor fi mai accentuate decat in celeialte tari, atunci riscul sistematic este considerat risc de tara.

In literatura de specialitate exista autori care considera catastrofele naturale (cutremure, inundatii, secete, furtuni tropicale etc.) ca fiind risc de iara, cu conditia ca producerea acestora sa aiba o anumita reguiaritate; daca sunt imprevizibile, astfel de evenimente nu sunt considerate ca risc de tara. Cu exceptia acestui caz atipic, orice alta ipostaza a riscului de tara contine, intr-o proportie mai mare sau mai mica, o componenta de natura politica.

Cele mai frecvente evenimente sau stari de lucruri care pot duce la materializarea riscului de tara sunt de natura:

-politica (razboi, razboi civil, ocupatie militara straina, conflicte de interese politico-economice, poiarizare poiitica regionala, agresiuni motivate de revendicari teritoriale, revolie cu substrat ideologic etc.);

sociala trevolte sau dezordini provocate de diferende etnice, repar-titie inechitabila a venitului nationai, sindicalism militant, divizari religioase, antagonisme acute care se manifesta intre diferite grupuri sociale etc.);

economica (diminuarea persistenta a cresterii economice, sporirea rapida a costuriior de productie, scaderea accentuata a incasarilor dm export, cresteri bruste ale importurilor de produse alimentare si petrol etc.).

Printre cele mai frecvente forme de materializare a nscului de tara care sunt direct generatoare de pierderi, fie din perspectiva unui creditor, fie din cea a unui investitor direct, se numara:

defectiunea tehnica, care survine cand debitorul nu reuseste sa-si indeplineasca obligatiile potrivit acordului de creditare datorita unei incapacitati de plata temporare sau a unor intarzieri administrative;

imposibilitatea executarii transferuiui sumelor datorate catre creditor, desi debitorul este solvabil, ca urmare a unor restrictii impuse de guvernul tarii debitoruiui (materializarea riscului de transfer);

sistarea temporara a platilor urmata de reesalonare, care implica relaxarea termenilor imprumutului prin diminuarea cuantumului rambursa-rilor anuale, sau de renegociere, cand se micsoreaza sumele ce vor fi ram-bursate, ca urmare a reducerii ratei dobanzii sau anularii unei parti a datoriei;

repudierea datoriei, care este foarte rara si apare cand debitorul nu mai recunoaste obligatia de a-si plati datoriile;

indigenizarea unei intreprinderi, ce reprezinta procesul prin care proprietarii straini sunt determinati sau fortati, prin diferite tipuri de presiuni, sa predea controlul asupra intreprinderii unor autohtoni;

nationalizarea unei investitii straine, respectiv trecerea acesteia in proprietatea statutui, cu sau fara despagubire;

diminuarea profitabilitatii unei investitii straine ca urmare a inrautatirii situatiei interne a tarii in care a fost efectuata respectiva investiiie;

distrugerea fizica a unei intreprinderi straine, ca urmare a razbcnului, revolutiei sau altor tulburari sociale grave.

Terminologia specifica riscului de tara poarta amprenta dezvoltarii istorice a acestui concept. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, o mare cantitate de dolari s-a acumulat in bancile comerciale din unele tari europene. In utiiizarea acestora s-a constatat aparitia unui nou tip de risc, in sensul ca rambursarea imprumutului acordat de o banca comerciala unei firme situata in alta tara putea fi blocata de catre guvernul tarii respective prin impunerea unor restrictii de transfer valutar. Acest tip de risc, care a fost denumit risc de transfer si care poate afecta numai debitorii de drept privat, nu trebuie confundat cu incapacitatea de plata. Debitorul este solvabil, poate si vrea sa-si indeplineasca obligatiile de plata, dar guvernul tarii sale impune restrictii de transfer valutar, ceea ce face imposibila remiterea sumelor datorate creditorului extern.

Cativa ani mai tarziu, in urma prabusirii imperiului colonial, guvernele noilor state independente au aparut pe pietele internationaie de capital in calitate de solicitanti de imprumuturi. Ca entitati suverane, acesti debitori aveau, evident, un statut special, in sensul ca nu li se putea face executie silita. Prin urmare, riscul legat de creditele acordate guvernelor a fost denumit risc suveran. Initial a existat tendinta de a se cauta solutii prin valorificarea vastei experiente a companiilor transnationale in materie de investitii directe in strainatate, dar rezultatele nu au fost concludente. Riscul care afecteaza acest gen de investitii depinde preponderent de evolutiiie de ordin politic, motiv pentru care este in mod uzuai denumit risc politic. Problemele s-au complicat si mai mult cand au aparut in calitate de imprumutati si companii private fara garantii guvernamentaie, situate in tari in curs de dezvoltare. in cazul acestora, imprumuturile acordate sunt supuse riscului ce rezulta dintr-o ingemanare complexa a efectelor evolutiilor politice, economice si sociale.

Insuficienta notiunilor de risc suveran si de risc politic a condus la fundamentarea conceptului de risc de tara, la inceputul deceniului opt, de catre Irving Friedman, fost vicepresedinte ia Citibank. Aceasta dezvoltare istorica este insa sursa unor confuzii de terminologie care mai persista si astazi, mai ales in randul nespecialistilor. Se confunda inca destul de des riscul de transfer cu incapacitatea de plata si riscul politic cu riscul de tara. Este adevarat ca, in unele lucrari mai vechi din perioada anilor riscul de tara este tratat preponderent ca risc politic, dar aceasta conceptie este in prezent perimata.

Analiza riscului politic reprezinta doar o com-ponenta a analizei riscului de tara si nu surphnde decit tangential influenta factorilor de risc economic. Intelegerea corecta a deosebirii dintre riscul politic si riscul de tara este deosebit de importanta pentru dimensionarea protectiei diverselor afaceri economice externe. Daca pentru o investitie directa analiza riscului politic este de obicei considerata suficienta, in cazul unui credit de export numai protectia la riscul de tara este acoperitoare, deoarece un credit de export este supus influentei combinate a evolutiilor politice, economice si sociale caracteristice tarii beneficiarului de credit.

In concluzie, trebuie sa se retina ca riscul suveran, riscul politic, riscul de transfer, riscul de reesalonare, de renegociere sau cel de repudiere a datoriei nu sunt altceva decat forme de manifestare ale riscului de tara. De asemenea, intre formele de manifestare si formele de materializare ale riscului de tara trebuie facuta aceasi distinctie neta ca intre cauza si efect.

Riscul de tara se materializeaza ca urmare a interactiunii complexe dintre evolutiile politice, sociale si economice. Rareori evolutiile politice afecteaza direct serviciul datoriei externe; de obicei, acestea actioneaza indirect, prin intermediul factorilor economici.

In esenta, efectuarea unei analize performante a riscului de tara implica intelegerea urmatoarelor aspecte:

a) probabilitatea de aparitie a unui eveniment semnificativ pentru riscul de tara (apt sa provoace pierderi depinde de prezenta sau, dupa caz, de absenta unor factori specifici, indispensabili producerii evenimentului respectiv si de intensitatea cu care acesti factori se manifesta;

b) probabilitatea de materializare a riscului de tara, respectiv de aparitie a unor pierderi, depinde atat de producerea unor evenimente apte sa provoace pierderi, cat si de condifiile specifice ale tarii analizate;

c) oricate aspecte s-ar lua in considerare, vor ramane totdeauna in afara analizei suficienti factori aleatori capabili sa influenteze desfasurarea evenimentelor intr-o directie neprevazuta.

Nu orice eveniment care poate influenta nivelul riscului de tara determina, prin simpla lui producere, apacitia unor dificultati de plata. Astfel, unul dintre factorii specifici care ar putea fi cauza unei evolutii nefavorabile este existenta unor dispute teritoriale intre tara analizata si o tara vecina. De-clansarea unui razboi local este evenimentul care poate duce la materia-lizarea unui risc de tara. In faza initiala a conflictului, forma riscului de tara ce se poate materializa cu mai mare probabilitate este riscul de transfer. Evident, capacitatea de plata a unei tari angrenate intr-un razboi local poate fi afectata numai in masura in care efortul de razboi consuma o parte suficient de mare a resurselor disponibile; daca tara este suficient de bogata, poate suporta multa vreme povara financiara a operatiunilor mili-tare, fara a se confrunta cu dificultati de plata.

Pornind de la aceste considerente, se pot imagina diferite tehnici de estimare a riscului de tara si se pot construi diverse modele de analiza. Orice astfel de model de analiza reprezinta un instrument de previziune a riscului si, prin urmare, in orice analiza de risc esentiala este prognoza. Avand in vedere ca o aceeasi forma de manifestare a riscului de tara sau, altfel spus, un acelasi tip de risc se poate materializa ca urmare a unor cauze si evolutii foarte diverse, apare ca evident faptul ca o aplicare rigida a unui mecanism sau model standard de analiza nu face decat sa favori-zeze elaborarea unor prognoze de calitate indoielnica.

Exista o serie de factori generali care influenteaza nivelul riscului, indiferent de tara analizata, cum ar fi inflatia, cresterea economica, datoria externa, situatia balantei de plati, stabilitatea politica, climatul social, calitatea guvernului. Exista insa si factori specifici, precum cresterea populatiei, accesul pe pietele internationale de capital, tensiunile etnice sau religioase, care sunt relevanti numai in cazul anumitor tari sau grupe de tari. De exemplu, accesul la credite externe pentru finantarea dezvoltarii este facil in cazul tarilor dezvoltate si poate fi extrem de problematic pentru tarile in curs de dezvoltare. Cresterea rapida a populatiei, fenomen practic necunoscut in cazul unei tari dezvoltate, poate crea grave probleme unei iari in curs de dezvoltare, mai ales cand este insotita si de un declin al productiei agricole. analiza performanta a riscului de tara trebuie sa tina seama atat de factorii generali, cat si de cei specifici, a caror influenta poate deveni hotaratoare in anumite conditii.

In practica, analiza de risc poate fi motivata de necesitati diverse: garantarea unei investitii directe supuse riscului politic, asigurarea unui credit de export contra riscului de tara, finantarea operatiunilor de comei-t exterior sau acordarea de credite unor institutii straine, publice sau private.

Finalitatea analizei consta in identificarea daunelor probabile si a nivelului de extindere al acestora, in scopul alegerii celei mai adecvate protectii, respectiv a tipului si nivelului optim de acoperire nece-sar. Daca riscul este subevaluat, nivelul protectiei va fi insuficient pentru acoperirea pierderilor, iar daca este supraevaluat, costul protectiei in exces va diminua castigul obtinut din tranzactia respectiva.

Utilitatea analizei riscului de tara este perceputa diferit, functie de statutul institutiei care o efectueaza. Pentru o banca comerciala, analiza riscului de tara este necesara numai daca aceasta doreste sa opereze cu o eficacitate peste media concurentei. Respectand principiile prudeentei bancare, banca poate opera cu aceeasi eficacitate ca si concurenta ce nu se preocupa de analiza riscului de tara. Cu cat evaluarea riscului va fi mai precisa, cu atat performantele bancii si nivelul veniturilor din operatiuni internationale vor fi mai mari, iar pierderile vor fi mai mici.

Cu totul altfel se pune problema in cazul unei institutii destinate promovarii exporturilor, care actioneaza fie prin instrumente de garantare, fie prin instrumente de asigurare a creditelor de export, mai ales cand aceasta opereaza in numele si contul statului. In astfel de cazuri, analiza riscului de tara reprezinta un element central al activitatii si un instrument deosebit de eficace in procesul de fundamentare a politicii iristitutiei in materie de orientare a exporturilor.

Evaluarea riscului de tara poate fi performanta doar in masura in care se dispune de personal cu competente verificate atat in domeniul analizei politice, cat si macroeconomice, exista un acces facil la surse de informatu relevante si se utiiizeaza tehnici de lucru cat mai avansate.

Ca principiu, analiza riscului de tara este abordata tinand cont de urmatoarele criterii orientative:

cercetarea performantelor anterioare este utila doar in masura in care poate oferi indicii despre viitor;   

nu exista nici o legatura semnificativa intre democratie si dictatura, pe de o parte, si abilitatea de a suporta serviciul datoriei externe, pe de alta parte;

crizele se trateaza diferit de la caz la caz, functie de capacitatea acestora de a influenta serviciul datoriei externe;   

resursele economice foarte mari nu au nici o influenta asupra nivelului riscului de tara, daca lipsesc factori vitali, cum ar fi managementul economic eficient sau resursele umane cu pregatire profesionala corespunzatoare;

grevele sau alte categorii de tulburari sociale afecteaza capacitatea de plata a unei tari doar in masura in care se produc pe scara larga si au o extindere in timp suficient de mare pentru a produce distorsiuni grave in economie;

stabilitatea regimului este mai importanta decat cea a guvernului, o succesiune relativ rapida de guverne neavand, in general, o conotatie negativa.

Sisteme de analiza a riscului de tara

S-au imaginat diverse sisteme de abordare a studiului riscului de tara, fiecare implicand utilizarea unor modele si tehnici de lucru specifice. Pana in prezent nu s-a reusit sa se puna la punct un sistem apt sa fie aplicabil, eu aceeasi eficacitate, tuturor tarilor. Asa cum s-a aratat, riscul de tara depinde de evolutia unor factori de ordin economic, politic si social. Pentru a se putea evalua influenta fiecarui factor, se asociaza acestuia un indi-cator calitativ sau cantitativ, dupa caz. Spre exemplu, existenta unei datorii mari contractata de la banci comerciale este un factor de risc, iar indica-torul cantitativ cu care se masoara intensitatea acestuia este reprezentat de raportul dintre datoria externa catre banci comerdale si datoria externa totala. Tensiunile sociale sunt un ait factor de risc, iar indicatorul calitativ asociat lui poate fi stabilitatea climatului social.

Sistemul de analiza a riscului de tara bazat pe utilizarea unor studii de tara este destul de performant, dar este, in acelasi timp, foarte costisitor. Studiile de tara pot fi elaborate pe termen mediu sau scurt, functie de orizontul de timp acoperit de analiza de risc. Studiul de tara reprezinta o colectie de rapoarte si prognoze detaliate ce acopera o perioada de 3-5 ani care se concentreaza asupra evolutiei unor caracteristici structurale. In general, prognozele pe termen mediu incearca sa anticipeze evolutiile balantei de plati, nivelului si structurii datoriei externe, sau cres-terii economice si sunt cu atat mai eficiente cu cat utilizeaza tehnici de lucru mai rafinate, cum ar fi simulari in cadrul unor studii de senzitivitate. Studiile de tara pe termen scurt, care acopera o perioada de maxim ani, sunt orientate preponderent spre identificarea evolutiei nivelului rezervelor disponibile de lichiditati. pe langa aceste tipuri de studii, realizate in mare masura sub aspect cantitativ, se pot utiliza studii de tara bazate exclusiv pe studiul calitativ al unor tendinte curente si al caracteristicilor structurale ale tarii analizate. Concluziile unui studiu de tara sunt folositoare, dar sunt destul de vagi. El poate prevedea cu suficienta exactitate aparitia unei crize de lichiditate, dar ofera prea putine indicii pe baza carora sa se poata aprecia daca o tara este mai riscanta decat alta. De asemenea, un studiu de tara este insuficient pentru elaborarea strategiei unei institutii de asigu-rare, garantare sau creditare a exporturilor, care presupune, printre altele, dimensionarea limitei de expunere specifice fiecarei tari si realizarea unei structuri optime a portofoliului de credite sau stabilirea unei politici de orientare a exporturilor.

Sistemul de analiza axat pe estimarea riscului de tara prin cuantificarea influentei factoriior de risc este de natura sa asigure o compatibilitate suficient de buna intre tari avand caracteristici sociale, economice si politice diferite. Prin operatia de cuantificare, in urma unor calcule si aprecieri de ordin caiitativ, fiecarui factor de risc ii este asociat un numar, dupa o scara prestabilita in mod conventional. Cuantificarea niveiului de risc are, in sine, cateva irnperfectiuni majore. Metoda implica agregarea influentei catorva sute de variabile, rezultand in final un numar care reflecta nivelul riscuiui. Aceasta operatiune implica stabilirea ponderii cu care fiecare variabila va interveni in rezultatul final si, prin urmare, confera intregii proceduri un caracter subiectiv, accentuat si de faptul ca tehnicile de cuantificare a variabileior politice sunt pur subiective. La randul lor, indicatorii utiiizati confera, inevitabil, o anumita relativitate acestei proceduri de analiza. Aceeasi valoare a unui indicator poate fi mica sau foarte mare, functie de nivelul de dezvoltare al economiei tarii analizate si de stuctura econo-mica a acesteia. Un ritm de crestere economica de 3% este mic in cazul Albaniei si mare in cazul Japoniei.

In utilizarea indicatorilor, trebuie sa se tina seama tot timpul de urmatoarele considerente:

nu exista nici un set de indicatori pe baza carora sa se poata realiza o cuantificare completa si precisa a riscului de tara deoarece, intotdeauna, un numar de variabile care ulterior se dovedesc a fi fost esentiale scapa analizei. De exemplu, este dificil de cuantificat calitatea managementului economic, care poate determina fuga de capital peste granita sau alimenta neincrederea in capacitatea autoritatilor de a sustine o rata de schimb supraevaluata. in general, fuga de capital, ca si volumul acesteia, este imprevizibila, mai ales pe termen lung.

in urma interventiei autoritatilor, anumiti indicatori pot apare mai buni decat sunt in realitate. De exemplu, indicatorul rezerve externe/importuri se poate imbunatati aproape imediat, ca urmare a efectuarii unor impru-muturi externe pe termen scurt. in alta ordine de idei, impunerea de restrictii severe la import si a unui control excesiv al cursului de schimb pot imbunatati situatia balantei comerciale, dar vor conduce si ta dezvoltarea pietei negre valutare sau a contrabandei pe sacra larga. Ca urmare, impor-tul va ramane relativ scazut, in timp ce balanta de plati externe va inre-gistra o mare iesire de valuta la capitolul "erori si omisiuni'.

Ambele sisteme de analiza prezentate anterior au cateva limitari majore: nu realizeaza o diferentiere a riscului in functie de statutul juridic al debitorului si nu determina precis caror forme de manifestare ale riscuiui de tara este supusa o afacere precizata.

Sistemul de analiza fundamentat pe o abordare structurala calitativa a riscului de tara a fost conceput in ideea de a se individualiza analiza, adica de a se identifica cu prioritate riscul de tara care afecteaza o afacere precizata. Ideea care sta la baza acestei abordari este ca riscul reprezinta o combinatie intre marimea pierderilor posibile si probabilitatea ca acestea sa se produca in intervalul de timp luat in considerare. Prin prisma acestei conceptii, un imprumut de 5 000 de lei acordat unui somer se poate dovedi mai riscant decat un depozit de de lei constituit la o banca comerciala. Marimea pierderilor posibile depinde de tipul riscului care se materializeaza si de momentul in care se produce acest lucru. De exemplu, pierderile sunt mai mari daca survine o defectiune de piata imediat dupa acordarea unui imprumut, comparativ cu cazul in care defectiunea se produce mai tarziu, dupa ce o parte a imprumutului a fost deja rambursata. Principalele etape de lucru constau in: elaborarea de aprecieri asupra probabilitatilor de producere ale unor evenimente nefavorabile, identificarea tipurilor de riscuri de tara care se pot materializa si estimarea pierderilor posibile. Ca instrument de lucru se utilizeaza un chestionar prin care, pornindu-se de la situatia si tendintele existente la un moment dat, se cauta sa se identlfice evolutiile viitoare, pe baza unor aprecieri de ordin calitativ. Tehnica de lucru are un grad de subiectivitate ridicat, motiv pentru care este mdicat sa fie utilizata numai de catre persoane cu o inalta competenta in domeniu.

Adoptarea unuia din sistemele de lucru prezentate sau a unei combinatii a acestora depinde de finalitatea analizei de risc. banca comerciala sau o societate de asigurari ar putea sa considere mai performanta analiza de risc realizata printr-o abordare structurala calitativa. la randul sau, un organism guvernamental este, desigur, mai interesat de analiza prin cuantificarea influentei factorilor de risc, care permite elaborarea unui clasament al riscului de tara, ce poate fi un bun instrument pentru orientarea comer-tului exterior.

Functie de potentialul de risc al unei tari si de caracteristicile afacerii supuse riscului, se pot materializa diverse forme ale riscului de tara si se pot produce daune de diferite extinderi. Utilizarea unui model analitic de cunatificare a riscului de tara conduce, in final, la caracterizarea nivelului de risc specific fiecarei tari printr-un numar reprezentand un punctaj situat in intervalul cuprins intre puncte si de puncte. in mod conventional, valoarea de puncte corespunde unui risc de tara maxim si cea de de puncte corespunde unui risc minim.

Clasamentul de risc reprezinta o ierarhizare a tarilor analizate functie de nivelul riscului de tara si constituie un instrument eficient pentru urmarirea comparativa a evolutiei tarilor monitorizate in scopul fundamentarii deciziilor cu caracter strategic. Toate institutiile care se preocupa de analiza riscului de tara elaboreaza clasamente de risc. Evident, fiecare din aceste clasamente are un anumit grad de relativitate, datorita subiectivitatii inerente a tehnicii de lucru utilizate, care implica multe rationamente de ordin calitativ. Mai mult, fiecare clasament reflecta, in mod indirect, interesele institutiei care l-a realizat, cat si pozitia tarii acesteia pe arena internationala.

Unul dintre cele mai notorii clasamente de risc il constituie cel elaborat de revista britanica "Institutional Investor', obtinut ca o medie a estimarilor realizate de 80-100 de institutii financiar-bancare si care reprezinta o referinta pentru toate mediile internationale de afaceri.

Desigur, ideal ar fi daca s-ar putea elabora, pentru fiecare tara in parte, cate un cod de procedura constand in instructiuni de urmat si stabilind limitele expunerii in cazul fiecarui tip de serviciu financiar-bancar soli-citat. Daca acest lucru nu se considera oportun, un compromis acceptabil intre utilitate si cost il poate constitui impartirea clasamentului pe grupe de tari, care prezinta niveluri relativ comparabile ale riscului de tara.

Ca ipoteza de lucru, se presupune ca tari ale caror punctaje vor avea valori relativ apropiate vor fi, probabil, confruntate cu posibilitatea materializarii unor riscuri similare, motiv pentru care se justifica o abordare uni-forma a evolutiei acestora. A aparut astfel notiunea de clasa de risc, care reprezinta o grupa de tari ale caror riscuri au potentiale similare, se pot materializa in acelasi fel, iar daunele posibile pot avea extinderi com-parabile.

impartire a clasamentului in clase de risc, ierarhizate functie de nivelul pierderilor posibile, pentru fiecare clasa schitandu-se si unele recomandari de abordare a tranzactiilor economice, s-ar putea prezenta dupa cum urmeaza:

Clasa A puncte) corespunde unui nivel minim al poten-tialului de risc de tara. Protectia nu este necesara.

Clasa B puncte) corespunde unui nivel bun al potentialului de risc de tara. Protectia este optionala. Sunt posibile pierderi reduse.

Clasa C (45-65 puncte) corespunde unui nivel critic fundamental. Sunt posibile pierderi mari.

Clasa D puncte) corespunde unui nivel mare al potentialului de risc de tara. Se recomanda sa se abordeze cu mare prudenta operatiunile comerciale pe termen scurt. Pentru proiecte pe termen lung este indicata o perioada de asteptare. Pierderile pot fi totale.

Clasa E puncte) corespunde unui nivel maxim al potentialului de risc de tara. Datorita insolvabilitatii pietei, se recomanda, cel putin pe termen scurt, evitarea oricaror tranzactii economice.

Numarul de clase de risc depinde de precizia cu care se doreste sa se caracterizeze elementele prezentate in definitiile acestora si de orizontul de timp avut in vedere. Cu cat analiza de risc acopera o perioada mai mare in viitor, cu atat numarul de clase de risc va fi mai mare, pentru ca si posibilitatile de evolutie pot fi mai diversificate. Avand in vedere ca utilitatea unei impartiri pe clase de risc rezida in faptul ca aceasta ofera un cadru general de estimare a pierderilor ce se pot inregistra in tranzactiile cu tarile monitorizate, fara particuiarizare functie de caracteristicile afacerilor, un numar de clase de risc prea mare este de o utilitate indoielnica.

Aici putem mentiona ca, conform ultimului clasament efectuat de agentia de rating Fithch IBCA Ltd (ce acopera in special piata de afaceri europeana), Moldova este calificata cu punctajul CCC, adica categoria "default-ul este o posibilitate reala". Conform aceluiasi clasament Romania este califacata la clasa B, care indica prezenta unor riscuri creditare semnificative, dar si existenta unui anumit nivel de securitate.

Din considerente de elaborare a unui model simplificat de analiza, in unele lucrari de specialilate se considera riscul de tara ca fiind alcatuit din doua componente distincte: riscul politic (legat de bunavointa guvernantilor de a-si onora obligatiile de plata) si riscul economic (legat de capacitatea tarii de a sustine serviciul datoriei externe). Desi aceasta abordare si-a dovedit in practica o anumita utilitate in ceea ce priveste facilitarea pro-cesului de evaluare a riscului de tara, atragem in mod special atentia asu-pra faptului ca absolutizarea ei poate fi sursa unor grave confuzii, atat conceptuale, cat si de terminologie. Din punct de vedere teoretic, in cadrul unui astfel de model distinctia dintre capacitatea de plata si bunavointa de a plati este esentaila pentru functionarea modelului, desi diferentierea prac-tica a acestor doua concepte este destul de dificila.

Capacitatea de plata, altfel spus capacitatea materiala de onorare a obligatiilor de plata asumate, nu este, uneori, o garantie suficienta pentru derularea normala a platilor prin care se efectueaza rambursarea datoriei externe. schimbare politica majora, diverse motivatii ideologice sau apa-ritia unei conjuncturi sociale nefavorabile pot pune sub semnul intrebarii dorinta guvernantilor de a-si onora obligafiile asumate, desi costurile unei asemenea evolutii ar putea fi foarte mari. in practica, pare sa existe insa o recunoastere pe scara larga a necesitatii rezolvarii negociate a problemelor referitoare la datoria externa. Prin urmare, daca exista capacitate de plata, in mod normal va exista si bunavoin{a de a plati. Pe de alta parte, in cazul unei tari a carei situatie economica s-a deteriorat atat de mult incat serviciul datoriei externe risca sa fie afectat, evaluarea capacitatii de plata se face in stransa conexiune cu cea a dorintei sau a intentiei de a plati. Se procedeaza astfel deoarece procesele de ajustare structurala necesare pentru echilibrarea balantei de plati pot fi uneori atat de dureroase incat, cel putin pentru o anumita perioada, guvernul sa nu fie dispus sa-si asume responsabilitatea unei asemenea actiuni.

Capacitatea de plata este direct legatade situatia balantei de plati externe. Concret, daca exista suficiente intrari valutare din exporturi, trans-feruri oficiale sau private sau din noi imprumuturi, atunci nu vor exista probabil cazuri de materializare a riscului de tara. Acestea pot surveni in conditiile in care nu se vor mai putea efectua platile externe fara modificari majore in nivelul importurilor, care uneori s-ar putea dovedi insuficiente pentru evitarea decalnsarii unei crize de lichiditati.

Ca semnale ale posibilei aparitii a unei dificultati de plata, in ceea ce priveste situatia balantei de plati, se pot lua in considerare urmatoarele:

scaderi masive ale exporturilor datorate recesiunii mondiale sau diminuarii preturilor internationale ale produselor de export;

reducerea sensibila a transferurilor private efectuate de mundtorii emigranti;

cresterea excesiva a valorii importurilor, ca urmare a existentei unei supraevaluari a cursului de schimb al monedei nationale sau maririi pretu-rilor produselor importate;

diminuarea sau chiar stoparea intrarilor de capital prin investitii straine si, in caz extrem, fuga de capital.

Analiza elementelor balantei de plati nu este destinata sa substituie investigarea caracteristicilor macroeconomice esentiale pentru intelegerea dinamicii unei economii nationale, ci doar sa completeze setul de concluzii pe care se fundamenteaza estimarile si previziunile referitoare la nivelul si evolutia riscului de tara.

La un nivel primar al analizei, principalii factori de risc care afecteaza capacitatea de plata sunt:

calitatea slaba a managementului macroeconomic, care pare sa fie cel mai important element de influenta pe termen lung, mai ales in cazul in care exista si o coruptie extinsa;

controlul preturilor si subventionarea masiva a economiei, care in-troduc distorsiuni cu atat mai grave cu cat sectorul privat are o pondere mai mare;

mentinerea unei rate de schimb supraevaluate care poate afecta in viitor capacitatea de plata deoarece, intr-o economie relativ deschisa, devalorizarea nu poate fi evitata, ci doarintarziata;

adoptarea unei strategii de dezvoltare prin substituirea importurilor, ce poate genera dificultati in mentinerea ritmurilor de crestere, odata ce productia incepe sa depaseasca posibilitatile se absorbtie ale pietei interne;

esecul in diversificarea structurii exporturilor, in conditiile existentei unei dependente prea mari de incasarile valutare provenite din exportul unui grup restrans de produse, mai ales daca acestea sunt materii prime, produse agricole sau alte produse cu grad de prelucrare redus;

aplicarea unor planuri de dezvoltare prea ambitioase sau finantarea inflationista a dezvoltarii;

existenta unor inechitati grave in distribuirea venitului national, deoarece marja de toleranta in ceea ce priveste erorile de politica econo-mica este relativ redusa in tari in care o mare parte a populatiei traieste la limita saraciei, in special daca guvernul este sensibil la presiuni ale opiniei publice, conditii in care o singura eroare majora poate precipita declansa-rea unei crize.

In ceea ce priveste bunavointa de a plati, esential este sa se estimeze atat costurile, cat si beneficiile pe care tara analizata le-ar putea realiza refuzand sa-si indeplineasca obligatiile de plata. Este de remarcat ca bunavointa de a plati se remarca adesea in contextul negocierilor asu-pra termenilor unei reesalonari. Cu cat costul unui moratoriu este mai scazut pentru tara debitoare, cu atat este mai puternica pozitia sa de nego-ciere. Daca o tara decide sa nu-si mai onoreze obligatiile de plata sau modifica unilateral termenii rambursarilor, probabil guvernul va castiga popularitate deoarece, in caz contrar, tara ar trebui sa-si reduca substantial importurile, ceea ce ar fi afectat nivelul de trai al populatiei si ar fi ince-tinit cresterea economica.

Referitor la costurile pe care le implica sistarea platilor, consecintele constau in faptul ca:

nu se mai pot obtine noi imprumuturi, iar finantarea activitatilor de comert exterior devine foarte dificila, deoarece barterul si platile cash vor trebui sa inlocuiasca finantarea bancara normala, cu dezavantajele ca barterul este un instrument rigid, iar platile cash presupun un nivel ridicat al rezervelor valutare;

neincrederea in raport cu activitatea guvernului tinde sa aiba un impact general in economie, descurajand serios investitiile straine;

imaginea externa a tarii este grav deteriorata, existand pericolul de intrerupere a ajutoarelor externe si de izolare diplomatica a tarii.

Este probabil ca, in situatia declararii unilaterale a unui moratoriu, costurile sa fie mari la inceput, pentru ca ulterior acestea sa se diminueze, in timp ce beneficiile vor tinde sa ramana relativ constante, motiv pentru care apelul la astfel de proceduri este cu atat mai probabil cu cat masurile de ajustare structurala sunt mai dure, guvernul este mai slab sau mai radical, beneficiile estimate par mai mari, nivelul rezervelor externe este mai ridicat si derularea schimburilor comerciale in sistem barter este mai facila, cum este cazul exportatorilor de petrol.

Riscul de tara poate afecta un contract extern astfel:

tipul tranzactiei (asigurare, reasigurare, creditare, investitie de por-tofoliu, investitie directa). Fiecare operatiune financiara are caracteristicile sale specifice, care pot fi atat surse de castig, cat si factori de risc. Un imprumut pentru dezvoltare structurala este mai putin riscant decat unul des-tinat finantarii deficitului balantei de plati, deoarece contribuie indirect la cresterea capacitatii de plata pe termen lung;

statutul partenerului (subiect de drept public sau subiect de drept privat). in general, debitorii privati sunt cei mai expusi riscului de tara. Un imprumut acordat unei institutii private care nu dispune de garantii guver-namentale este supus unui risc asemanator celui specific investitiilor stra-ine. imprumuturile contractate de guverne sunt mai putin riscante decat cele destinate sectorului privat, deoarece nu sunt supuse riscului de transfer si guvernele au la dispozitie mai multe mijloace de actiune decat celelalte tipuri de debitori, ceea ce face ca o eventuala renegociere sa fie mai facila;

extinderea in timp a expunerii la risc (termen scurt, mediu sau lung). in cazul unei tari care se confrunta cu o criza acuta de lichiditati, un imprumut pe termen scurt este mai riscant decat unul pe termen lung cu doi ani perioada de gratie;

potentialul de risc de tara al tarii in care este acordata protectia principala (in cazul reasigurarii unei tranzactii asigurate deja intr-o terta tara). In general, riscul de tara este analizat avandu-se in vedere situatia tarii in care este acordata protectia principala in raport cu rambur-sarea imprumutului. Riscul fiecarui imprumut poate fi localizat printr-o cercetare atenta a tuturor aspectelor sale, inclusiv a specificului protectiei si a jurisdictiei tarii in care este situata institutia care acorda protectia. Prin localizarea riscului se urmareste sa se identifice carei tari apartine riscul. Deoarece, in mod uzual, o institutie de asigurari acopera riscul doar intr-o anumita proportie, numai o parte a acestuia va fi afectata de riscul specific tarii debitorului, restul fiind sub influenta riscului caracteristic tarii asiguratorului.

Asigurarea riscului de tara

La nivelul companiilor multinationale, riscul de tara este perceput ca un risc financiar cu pronuntat caracter sistematic. Acest risc depinde in cea mai mare masura de factori exogeni, care de la un anumit nivel nu mai se afla sub influenta si controlul firmei investitoare.

Exista si in cazul acestui macrorisc o serie de metode si strategii de gestionare aplicate in scopul reducerii expunerii firmei la pierderile ce ar putea fi provocate de materializarea acestuia. Una dintre metodele de gestionare a riscului de tara ce ar putea fi utilizate de manageri in faza preinvestitionala este transferul acestui risc in sarcina unor institutii financiare specializate - societati de asigurare. Aceasta forma de management al riscului de tara se poate aplica atunci cand nivelul riscului este prea mare pentru a fi asumat direct.

Riscul de tara, prin caracteristicile sale fundamentale, poate fi un privit ca un risc asigurabil: riscul de tara este un risc pur si nu unul speculativ a carui materializare este incerta dar posibila si presupune o deteriorare semnificativa a climatului general de afaceri cu efect direct asupra rentabilitatii capitalului investit; este un risc pagubitor si conduce la pierderi de active financiare si / sau reale; producerea acestui risc poate avea pentru asigurat un caracter intamplator, asupra materializarii sale ulterioare planand incertitudinea atat ca moment cat si ca intensitate a actiunii si efectelor sale; fiind un risc preponderent sistematic producerea acestui risc nu depinde de vointa asiguratului sau a beneficiarului asigurarii iar cauza asigurarii (sau a riscului) este una licita. Societatile de asigurare asigura numai acele riscuri care se manifesta diferit de la asigurat la asigurat si carora, in consecinta, li se poate asocia o probabilitate de aparitie a evenimentului cauzator de pierderi. In cazul riscului de tara, deteriorarea climatului de afaceri cauzeaza pierderi tuturor firmelor proportional cu capitalul investit. In plus, nivelul acestui risc este foarte diferit de la tara la tara, astfel ca din persepctiva societatilor de asigurare, riscul de tara indeplineste si aceasta conditie.

Prin incheiera unor polite de asigurare complexe, managerii societatilor multinationale urmaresc reducerea gradului de incertitudine cu privire la diferitele aspecte ale activitatii investitionale viitoare in tara gazda, reducerea numarului de constrangeri impuse de mediul national in care va opera si de guvernul gazda prin transferarea acestui risc in portofoliul asiguratorului. Societatea de asigurari va prelua partial sau total, contra unei prime de asigurare, riscurile politice si economice implicate de derularea tranzactiilor in mediul international. Firmele se pot astfel concentra asupra derularii afacerilor proprii, fara a mai avea grija materializarii riscului si a pierderilor care ar putea sa apara. In baza contractelor de asigurare, asiguratul va plati o prima asiguratorului, urmand ca sa fie despagubit pentru pierderile inregistrate. Valoarea primei se va stabili in functie de situatia tarii receptoare a investitiei, de situatia financiara, performantele a firmei ce solicita asigurarea, de caracteristicile proiectului de investitie pentru care se solicita asigurarea, de valoarea capitalului investit etc.

Initial, societatile de asigurare au acceptat sa preia in portofoliul lor doar riscul politic, oferind polite de asigurare complexe pentru diferite forme de materializare ale acestuia. In prezent exista numeroase astfel de institutii financiare publice sau private din diferite tari (Credit Guarantee Department din Marea Britanie, COFACE din Franta, SACE din Italia, Overseas Private Invesment Corporation - O.P.I.C. din SUA, Lloyd's din Anglia, Biroul National Ducroire din Belgia sau Eximbank din Romania) ofera un pachet larg de servicii de asigurare in materie de risc politic pentru operatiuni care vizeaza credite externe, credite de export, credite pentru investitii sau investitii in strainatate. De exemplu, institutia guvernamentala C.O.F.A.C.E. din Franta, pe langa monitorizarea permanenta a riscului de tara si consultanta oferita investitorilor francezi, se implica si in asigurarea unei parti importante din riscurile internationale. Aceasta institutie pune la dispozitia investitorilor doua tipuri de polite: a). polite globale care asigura cifra de afaceri cum ar fi polita PCT (pentru o prima de 0.470% din cifra de afaceri a agentilor privati si de 0.939% din cifra de afaceri a agentilor publici sunt oferite o serie de garantii de acoperire a riscurilor cu preponderenta de natura politica) sau polita GCP (pentru o prima ce merge de la 0.30% pana la 0.90% din cifra de afaceri ofera garantii pentru o serie larga de riscuri de natura economica si politica) si b). polite individuale (specifice) care se incheie pentru acoperirea riscurilor comerciale, economice sau politice in cazul unor operatiuni complexe de comert exterior cum ar fi: vanzarea de bunuri de echipament industrial, lohn, credit-bail, livrarea la cheie a unor fabrici in strainatate sau contracte de locatie.

Dupa cum se poate observa, prin preluarea in portofoliul lor a acestor riscuri implicate de derularea afacerilor in plan international, activitatea investitionala este puternic stimulata. Cu toate acestea, gama riscurilor asigurate de natura politica sau economica este inca restransa. Se poate observa ca toate aceste institutii financiare nu ofera o polita completa pentru riscul de tara ci numai pentru anumite componente ale acestuia: riscurile politice, riscuri economice (riscul de nelivrare, riscuri operationale, riscul de neplata etc.). In plus, odata cu dezvoltarea conceptului de risc de tara (care include si riscul politic) si extinderea acestui concept din sfera creditelor externe in sfera internationalizarii afacerilor (in special prin investitii straine) se impune tot mai mult luarea sa in considerare de catre institutiile financiare implicate in asigurarea sa.

Transformarea acestui risc intr-unul asigurabil in totalitate se loveste de cateva probleme: complexitatea ridicata ce implica o dificultate in elaborarea unui model de evaluare complet si obiectiv, greutati in procurarea volumului imens de informatii despre tarile analizate, insuficienta intelegere a conceptului de risc de tara si a implicatiilor sale in cadrul procesului de internationalizare, volumul foarte ridicat al pierderilor probabile implicate de materializarea sa si implicit a despagubirilor ce trebuie acordate, numarul mare de factori ce trebuie analizati care ingreuneaza posibilitatea asocierii unei probabilitati de producere, cedare (cedarea unei parti din riscuri unor reasiguratori), retrocedare (reasiguratorul cedeaza la randul lui o parte din riscuri retrocesionarilor) sau autoasigurare (asiguratorul se asigura la alta societate de asigurari). Pentru dispersia riscului de tara, asiguratorul poate apela fie la alte societati de asigurare, institutii financiare etc. fie la investitori privati. Prima de asigurare se calculeaza pe baze contractuale pentru fiecare tip de acoperire. In contract, se stabilesc de asemenea suma maxima si suma curenta asigurata. Suma curenta asigurata reprezinta practic valoarea anuala asigurata si, in limitele prevazute in contract, poate fi modificata anual de asigurat (investitor). Contractul poate fi de tipul ' toate riscurile cu exceptia.' - in care sunt enumerate riscurile pe care asiguratorul nu le acopera (este preferata de investitori), sau poate fi de tipul contractelor in care sunt enumerate toate riscurile ce fac obiectul asigurarii.

Pentru investitorii sau creditorii straini, asigurarea impotriva riscului de tara reprezinta o metoda de management mai putin agreata, deoarece in cazul producerii acestui risc ei vor fi despagubiti in calitate de asigurati doar pentru pierderile reale si nu si pentru pierderile potentiale (pierderi de profit, oportunitati de afaceri etc.). In mod clar, asiguratul va primi despagubirea doar la valoarea initiala a capitalului investit sau imprumutat.

Bibliografie

1. Corobceanu N., Evaluarea riscurilor proiectelor investitionale, Chisinau, 1999

2. Dedu Vasile, Gestiune bancara, ed. a II-a, Editura Dicatica si Pedagogica, R.A. Bucuresti, 1999

3. Paun Cristian, Riscul de tara     (Internet)

4. Roxin Luminita, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997