Crizele economice. Politicile anticriza

Crizele economice. Politicile anticriza

Conceptul de criza economica desemneaza acea stare de dificultate a economiei caracterizata prin profunde disfunctii si dezechilibre social-economice, prin incetinirea, stagnarea sau scaderea activitatii economice.

In timpul crizei economice productia de bunuri si servicii se reduce considerabil, eficienta utilizarii factorilor de productie scade, datorita, in principal, procesului de uzura morala a capitalului fix, se accentueaza somajul, inflatia si procesul de saracire a unor categorii de oameni tot mai numeroase, se degradeaza nivelul de trai al populatiei.

Crizele economice sunt de doua tipuri.

Crizele economice de subproductie sunt cauzate fie de fenomene naturale: epidemii, inundatii, seceta, fie de factori social-politici: dominatie coloniala, razboaie, ocupatie straina etc. Astfel de crize s-au produs, cu deosebire, in antichitate si evul mediu, dar sunt si astazi prezente in cadrul unor economii nationale din Africa si Asia.

Crizele economice ciclice au inceput sa se manifeste odata cu formarea economiei de piata, capitalista. Crizele economice ciclice sunt generate de o serie de cauze. Astfel, declansarea crizei se explica prin actiunea in timp a unor factori economici cum sunt: particularitatile reproductiei factorilor de productie, indeosebi ale capitalului fix; evolutia eficientei utilizarii capitalului; cresterea excesiva a creditului in faza de expansiune economica; insuficienta cererii; contradictiile sistemului economic de piata; conjunctura economiei mondiale. De asemenea, declansarea crizelor ciclice este influentata si de factori extraeconomici: conditiile climaterice; psihologia agentilor economici, interventia inoportuna a statului in economie prin implementarea unor politici inadecvate.

Prima criza ciclica a izbucnit in Anglia, in anul 1825, iar criza din 1857 a avut un caracter mondial.

Prin amploarea si consecintele ei distructive, cea mai profunda si violenta criza a fost cea din anii 1929-1933, urmata de perioade de revigorare si de avant economic pana la 1938-1939.

Nu intamplator, fascismul prin regimul dictatorial a lui Hitler vine la putere in ianuarie 1933. In acelasi timp, criza din 1929-1933 a marcat profund viata social-economica si politica a Romaniei.

Crizele ciclice din perioada postbelica (1957-1958, 1973-1975, 1980-1982) se caracterizeaza prin unele particularitati: reducerea duratei, diminuarea ariei de cuprindere si a intensitatii, mai putin profunde si violente.

In aceasta ordine de idei, reputatul sociolog american Alvin Toffler in lucrarea sa "Raport despre Eco-Spasm" formuleaza concluzia potrivit careia, incepand cu ultimul deceniu al secolului trecut, omenirea se confrunta cu o profunda si complexa criza a industrialismului, care sfasie simultan baza energetica, sistemele de valori, structurile familiale, institutiile, modurile de comunicare, sentimentul spatiului si al timpului, epistemologia, precum si economia.

Conform primelor rapoarte ale Organizatiei Internationale a Muncii pe 2003, recesiunea economica inregistrata la nivel mondial incepand cu anul 2000, accentuata dupa atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, a agravat criza mondiala a locurilor de munca.

In prezent crizele economice ciclice sunt insotite de crize neciclice, partiale si intermediare, cu crize ecologice si ale locurilor de munca.

Prevenirea si diminuarea efectelor negative generate de crize isi gasesc reflectarea in politicile anticriza adoptate de guverne.

Sistemul de politici anticriza se structureaza astfel:

politica privind cheltuielile publice presupune cresterea cheltuielilor guvernamentale in perioada de recesiune pentru a stimula productia si cererea de bunuri ca urmare a sporirii achizitiilor de stat, investitiilor sociale si a celor cu destinatie publica;

politica monetara si de credit. Aceasta se refera la utilizarea ratei dobanzii, creditului si masei monetare in mod diferentiat in functie de fazele ciclului economic.

In perioada de recesiune economica trebuie sa se reduca rata dobanzii bancare, sa se acorde facilitati in acordarea creditelor si chiar sa fie sporita masa monetara.

Utilizarea acestor parghii economico-financiare stimuleaza consumul si investitiile, respectiv cresterea productiei si a gradului de ocupare a fortei de munca.

politica fiscala isi propune, in conditii de recesiune, sa reduca fiscalitatea (impozite pe venituri, TVA, accize) pentru ca o parte mai mare din profit sa ramana la dispozitia agentilor economici, creandu-le disponibilitati pentru investitii.

In ultimii 30-35 ani, tarile dezvoltate au recurs la programe anticriza denumite "mix policy" care se bazeaza pe promovarea masurilor monetare si bugetare.

Primele vizeaza nivelul preturilor si al inflatiei, in timp ce masurile bugetare urmaresc acoperirea deficitului bugetar prin credite de pe piata monetara si nu prin emisiunea de moneda generatoare de inflatie.