Probele de audit se obtin in urma unui mix corespunzator de:

teste asupra controalelor

Tipul de test derulat este important pentru a intelege aplicarea procedurilor de audit in culegerea probelor de audit

proceduri de fond

Procedurile de evaluare a riscului:

se efectueaza pentru a obtine o intelegere a entitatii si a mediului sau, inclusiv a controlului sau intern;

nu implica folosirea unui esantion de audit.

Totusi, auditorul planifica si efectueaza teste ale controalelor concomitent pentru:

a obtine o intelegere a modului in care sunt proiectate controalele;

a determina daca au fost implementate controalele.

Teste asupra controalelor:

se efectueaza atunci cand evaluarea riscului de catre auditor include o asteptare cu privire la eficienta functionarii controalelor.

Bazandu-se pe cunostintele sale in ceea ce priveste sistemele contabil si de control intern, auditorul identifica caracteristicile sau atributele care indica realizarea unui control, ca si posibilele deviatii care indica abaterea de la realizarea sa corespunzatoare.

Prezenta sau absenta atributelor poate fi apoi testata de catre auditor.

Esantionarea in audit pentru testele de control este in general corespunzatoare atunci cand aplicarea controlului genereaza probe ale aplicarii sale.

De exemplu probele privind autorizarea unei intrari de date intr-un sistem de procesare a datelor bazate pe un microcomputer.

Procedurile de fond:

se asociaza valorilor si sunt de doua tipuri:

proceduri analitice;

teste ale detaliilor tranzactiilor si soldurilor;

au scopul de a obtine probe de audit pentru a detecta denaturarile semnificative ale situatiilor financiare.

Atunci cand sunt derulate proceduri de fond ale detaliilor pot fi folosite esantionarea si alte mijloace de selectare a elementelor pentru testare si culegerea probelor de audit pentru:

a verifica una sau mai multe asertiuni despre o anumita valoare din situatiile financiare.

De exemplu, existenta creantelor:

a face o estimare independenta a unor valori.

De exemplu, valoarea stocurilor uzate moral.

In vederea obtinerii probelor de audit, auditorul foloseste rationamentul profesional pentru:

a aprecia riscul de audit;

a concepe procedurile de audit;

care sa asigure un risc redus pana la un nivel acceptabil.

Componentele riscului de audit pot fi afectate de riscul de:

esantionare;

neesantionare.

De exemplu:

atunci cand efectueaza teste ale controalelor, auditorul ar putea sa nu descopere erori in esantion si sa traga concluzia ca riscul de control este scazut, in timp ce procentul de eroare in populatie este, de fapt, la un nivel neacceptabil de ridicat (risc de esantionare);

pot exista erori in esantion pe care auditorul nu le recunoaste (risc de neesantionare).

Cu privire la procedurile de fond, auditorul poate folosi o varietate de metode pentru a reduce riscul de nedetectare la un nivel acceptabil.

In functie de natura lor, aceste metode sunt supuse riscurilor de esantionare si/sau neesantionare.

De exemplu, auditorul poate:

alege o procedura analitica neadecvata (risc de neesantionare);

gasi doar greseli minore intr-un test al detaliilor cand in realitate, erorile prezentate in populatie sunt mai mari decat o valoare tolerabila (risc de esantionare).

Atat pentru testele de control, cat si pentru procedurile de fond;

riscul de esantionare: poate fi redus prin marirea dimensiunii esantionului;

riscul de neesantionare poate fi redus printr-o intrepatrundere adecvata a activitatilor de planificare, supervizare si revizuire.

In sinteza:

a. riscul de esantionare

ia nastere ca urmare a faptului ca exista posibilitatea ca auditorul sa ajunga la o concluzie, in baza unui esantion, care este diferita de concluzia la care s-ar fi ajuns in situatia in care intreaga populatie ar fi fost supusa unei proceduri de audit identice.

Exista doua tipuri de riscuri de esantionare si anume riscul ca auditorul sa traga concluzia, in cazul unui test de control, ca riscul de control este:

mai mic decat este in realitate sau, in cazul unei proceduri de fond, ca nu exista o eroare importanta, atunci cand, in realitate exista.

Acest tip de risc afecteaza eficienta auditorului si este mai mult decat probabil sa conduca la o opinie de audit nepotrivita;

mai mare decat este in realitate sau, in cazul unei proceduri de fond, ca o eroare importanta exista atunci cand, in realitate, nu exista.

Acest tip de risc afecteaza eficienta auditorului si conduce, de regula, la eforturi suplimentare pentru a se stabili daca concluziile initiale au fost incorecte.

Complementii matematici ai acestor riscuri sunt denumiti intervale de incredere.

b. Riscul de neesantionare:

ia nastere ca urmare a aparitiei unor factori ce determina auditorul sa ajunga la o concluzie eronata din motive care nu au legatura cu marimea esantionului.

De exemplu, majoritatea probelor de audit sunt mai degraba persuasive decat conclusive, auditorul putand folosi proceduri neadecvate sau interpreta gresit probele ori sa nu recunoasca o eroare.

Cand procedurile de audit sunt concepute, auditorul determina mijloacele adecvate de selectare a elementelor pentru testare in vederea obtinerii probelor de audit.

Mijloacele disponibile auditorului sunt:

selectia tuturor elementelor (examinare 100%);

selectia elementelor specifice;

esantionarea.

In raport de circumstante, mijloacele disponibile se aplica separat sau in combinatii.

Desi decizia referitoare la care mijloc sau combinatie de mijloace se ia in baza riscului de audit si a eficientei auditului, auditorul asigura ca metodele folosite sunt eficiente pentru a oferi probe de audit adecvate si suficiente pentru a veni in intampinarea obiectivelor testului.

a. Selectia tuturor elementelor

Examinarea intregii populatii de elemente care alcatuiesc soldul unui cont sau o clasa de tranzactii (sau un strat din cadrul acelei populatii) este:

mai putin probabila, in cazul testelor asupra controalelor;

mai frecventa in cazul procedurilor de fond.

De exemplu, examinarea in proportie de 100% poate fi adecvata cand:

populatia este constituita dintr-un numar mic de elemente cu valoare mare;

riscul inerent si cel de control sunt, ambele mari si alte mijloace nu ofera probe de audit adecvate suficiente;

natura repetitiva a calculului sau alte procese derulate printr-un sistem informational computerizat determina eficienta unei examinari in proportie de 100% prin folosirea tehnicilor de audit asistate de calculator.

b. Selectia elementelor specifice

Auditorul poate decide sa selecteze elemente specifice dintr-o populatie pe baza unor factori precum:

cunostintele despre afacerea clientului;

evaluarile preliminare ale riscului inerent si riscului de control;

caracteristicile populatiei care este testata;

are la baza rationamentul profesional si este supusa riscului de neesantionare.

Elemente specifice:

Auditorul poate:

Elemente cu valoare sau importanta mare

sa decida sa selecteze elemente specifice dintr-o populatie pentru ca:

- au valoare mare;

- prezinta alte caracteristici: creeaza suspiciune, sunt neobisnuite, au inclinatie pronuntata spre risc sau au un istoric cu erori.

Toate elementele peste o anumita valoare

decide sa examineze elementele ale caror valori depasesc o anumita suma astfel incat sa se poata verifica o proportie mare din totalul valorii soldului unui cont sau a unei clase de tranzactii

Elemente pentru obtinerea de informatii

examina elemente pentru a obtine informatii despre:

- afacerea clientului;

- natura tranzactiilor;

- sistemul contabil sau de control intern

Elemente pentru testarea procedurilor

folosi rationamentul profesional pentru a selecta si examina elemente specifice determinand daca o procedura anume a fost derulata sau nu.

c. Esantionarea in audit

Auditorul poate decide sa aplice esantionarea in audit asupra soldului unui cont sau unei clase de tranzactii folosind:

metode de esantionare

statistice sau

nestatistice

Decizia daca se foloseste abordarea statistica sau nestatistica depinde de judecata profesionala a auditorului in ceea ce priveste cea mai eficienta modalitate de a obtine probe de audit corespunzatoare, suficiente in circumstantele respective.

De exemplu, in cazul testelor de control, analiza naturii si cauzelor deviatiilor depistate este adesea mai importanta decat simpla analiza statistica a prezentei sau absentei (adica numararea) deviatiilor.

Intr-o asemenea situatie, esantionarea nestatistica poate fi cea mai adecvata.

Dimensiunea esantionului:

poate fi determinata, atunci cand se aplica esantionarea statistica, folosindu-se:

teoria probabilitatii;

rationamentul profesional;

nu este un criteriu valid pentru a distinge intre abordarea statistica si cea nestatistica;

este functie de factori.

Atunci cand circumstantele sunt asemanatoare:

efectul unor factori asupra dimensiunii esantionului este asemanator, indiferent care din cele doua abordari, statistica sau nestatistica, a fost aleasa.

Adesea, desi modelul adoptat nu intruneste caracteristicile esantionarii statistice, sunt folosite elemente ale modelului statistic.

De exemplu, utilizarea selectiei aleatoare folosindu-se numere generate aleator de catre un computer.

Totusi, numai atunci cand abordarea adoptata are caracteristicile esantionarii statistice, evaluarile statistice ale riscului de esantionare sunt valide.