Evolutia exploatatiilor agricole din cadrul uniunii europene în contextul politicilor agricole nationale

EVOLUTIA EXPLOATATIILOR AGRICOLE DIN CADRUL UNIUNII EUROPENE ÎN CONTEXTUL POLITICILOR AGRICOLE NATIONALE

Tendinta de perspectiva privind dezvoltarea rurala prin activitati alternative la nivel international a avut ca baza urmarirea crearii unor avantaje create prin globalizarea si implementarea unor laturi manageriale care sa contribuie la progresul societatii rurale, prin mentinerea specificitatilor retelei de arii nationale.

1.- POLITICA AGRICOLA COMUNA SI IMPACTUL ASUPRA EXPLOATATIILOR AGRICOLE EUROPENE

Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial productia agricola a cunoscut un declin accentuat in Europa, problema resimtindu - se cel mai pregnant in Franta si Germania. Solutia de moment au fost importurile din America de Nord. La nivel european, comertul intre tarile europene se realiza pe baza de acorduri bilaterale dar, in acelasi timp, comertul cu produse agricole era puternic distorsionat.

Situatia a inceput sa se schimbe in deceniul 5 cand mecanizarea si migrarea fortei de munca din agricultura spre industrie au avut ca efect cresterea productivitatii si productiei agricole si a veniturilor fermierilor.

Una din primele politici comune ale UE a fost Politica Agricola Comuna[1] (PAC). Adoptarea ei a fost considerata o reactie la problemele de consum alimentar cu care se confrunta Europa dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.

Principalele momente in evolutia PAC, pot fi sintetizate prin

.1957: Tratatul la Roma (articolele 38-46, respectiv 32-38 in forma consolidata a Tratatului)

. 1958: Conferinta de la Stresa intre ministrii agriculturii din cele sase tari membre ale

Comunitatii Economice Europene (CEE) pune bazele PAC

. 1962: primele masuri de politica agricola comuna: sistemul de preturi, interventia pe piata, prelevari si cote la import, subventii la export

. Perioada anilor '70: politica orientata preponderent spre sustinerea veniturilor, CEE devine exportator net de produse agricole, apar surplusuri de productie in special la cereale, lapte, carne de vita, cheltuielile agricole cresc la cca. 2/3 din bugetul comun

. Perioada anilor '80: masuri mai restrictive: introducerea sistemului de cote, stabilizarea

cheltuielilor agricole, scaderea preturilor garantate, introducerea schemei de "inghetare" a

terenurilor (set-aside) si a programelor de extensificare a productiei agricole. Însa problemele vechi (supraproductia, cheltuielile bugetare) persista si apar unele noi: dispute

comerciale, efecte daunatoare asupra mediului datorita caracterului intensiv al productiei

. 1992: reforma MacSharry: reducerea preturilor garantate in paralel cu introducerea de plati compensatorii, permanentizarea schemei de "inghetare" a terenurilor (set-aside), introducerea primelor masuri de protejare a mediului si pensionare anticipata a fermierilor

. 1986-1994: negocieri in cadrul GATT (runda Uruguay): tarificarea barierelor non-tarifare,

reducerea protectiei tarifare, reducerea subventiilor la export, introducerea accesului minim garantat pentru produsele agricole in proportie de 5% din cererea interna.

. Perioada anilor '90: lipsa de competitivitate pe pietele internationale determinata de preturile mari, proceduri administrative complicate, cheltuielile agricole in continuare ridicate

. 1999: Consiliul European de la Berlin isi insuseste documentul strategic Agenda 2000. Noi masuri de reforma: reducerea mai accentuata a preturilor de interventie, cresterea platilor directe; importanta sporita acordata politicii de dezvoltare rurala, care devine pilonul al doilea al PAC

. Iulie 2002: Comisia analizeaza stadiul PAC si propune noi directii de reforma (mid-term review)

. Ianuarie 2003: Comisia propune un pachet de noi masuri de reforma

. Iunie 2003: Consiliul ajunge la un compromis privind noua reforma a PAC

. 2005-2007: Noua reforma a PAC va intra in vigoare.

Actori institutionali ai politicii agricole, pot fi prezentati in structura care reprezinta institutiile implicate in elaborarea si gestionarea masurilor de politica agricola comuna care a revenit Consiliului UE pentru Agricultura si Pescuit, Parlamentului European si Comisiei Europeane. Comisia Europeana incadreaza doua atributii majore, cea a initiativei legislative si cea a implementarii PAC. Comisia este asistata de Comitete, care sunt de trei tipuri: Comitete pentru managementul organizatiilor comune de piata (cate unul pentru fiecare organizatie comuna de piata), Comitete de reglementare (cu rol consultativ in elaborarea legislatiei orizontale) si Comitete consultative (formate din reprezentanti ai grupurilor de interes). Securitatea alimentara intra in atributiile Autoritatii Europene pentru Securitatea Alimentelor, organizatie independenta creata in ianuarie 2002, cu rol consultativ pe langa Comisie[3].

Notiunea de "politica comuna" a reprezentat una din trasaturile definitorii ale PAC, si anume aceea ca decizia - pentru aproximativ 90 % din produsele agricole - nu mai apartine statelor membre ci Uniunii Europene. Motivele care au sta la baza adoptarii acestei politici au fost:

- nevoia de fluidizare a comertului european cu produse agricole;

- dorinta tarilor exportatoare de a se asigura de certitudinea plasamentului produselor lor.

Ideea unei reglementari la nivel european a pietei pentru produsele agricole a apartinut Olandei si a fost sustinuta de Franta. La baza acestei idei statea si temerea fata de situatia in care forta de munca eliberata din agricultura ca urmare a mecanizarii nu ar fi putut fi absorbita in acelasi ritm de celelalte sectoare ale economiei, caz in care veniturile agricole ar fi scazut in comparatie cu cele din industrie. Dezvoltarea unei viziuni comune, la nivel european, de protejare a veniturilor ar fi putut preveni o astfel de situatie.

În aceste conditii PAC a constituit una dintre cele mai importante politici comune la nivel european. Importanta ei deosebita in cadrul constructiei comunitare este reflectata prin cateva trasaturi distincte :

Ø     este o politica prin excelenta integrationista, in mai mare masura decat Piata Interna, unde standardele armonizate le - au inlocuit doar in proportie de circa 10 % pe cele nationale;

Ø     este o politica cu un consum mare de resurse financiare;

Ø     manifesta un grad sporit de vulnerabilitate la presiunile de lobbyin.

În forma ei actuala, politica agricola comuna este construita in jurul a doi piloni:

1.-cel al organizatiilor comune de piata - care include masurile comune de reglementare a functionarii pietelor integrate ale produselor agricole;

2.- cel al dezvoltarii rurale - cuprinde masuri structurale care vizeaza dezvoltarea armonioasa a zonelor rurale sub urmatoarele aspecte: social, al diversitatii activitatilor, al calitatii produselor, al protejarii mediului.

De aici se poate concluziona ca Politica agricola comuna este una din temeliile pe care s-a cladit Uniunea Europeana de astazi.

Obiectivele politicii agricole comune, stabilite prin Tratatul de la Roma (1958), au fost:

Ø     cresterea productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic, prin asigurarea dezvoltarii rationale a productiei agricole, si prin utilizarea optima a factorilor de productie, in special a fortei de munca;

Ø     asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru populatia agricola, in special prin cresterea veniturilor individuale ale lucratorilor agricoli;

Ø     stabilizarea pietelor;

Ø     asigurarea sigurantei aprovizionarilor;

Ø     asigurarea unor preturi rezonabile pentru consumatori.

PAC este guvernata de principiile pietei unice, a preferintei consumatorilor si soliditatii financiare. Dar disparitatile regionale privind dezvoltarea si standardele de viata ale populatiei, disparitati existente inca inainte de crearea Comunitatii, au constituit o preocupare pentru toate statele membre. Toate acestea au fost legate si de atenuarea nivelului existent al saraciei din UE. Indicatorii redati in tabelul 1.4 scot in evidenta o diferentiere a principalilor indicatori ai saraciei din tarile UE, reiesind ca tari cum sunt Portugalia si Grecia, rata saraciei persistente are nivelurile cele mai mari ( de 10 si respectiv 12 fata restul tarilor cu valori ale acestui indicator intre 3 - 8 ).

Tabelul 1.4 Principalii indicatori ai saraciei in Uniunea Europeana (anul 1996)

a)PPS (purchasing power standard) este o unitate de referinta comuna utilizata pentru a exprima indicatorii monetari din diferite tari la paritatea puterii de cumparare

b) Pragul unic, stabilit la nivelul a 60 % din mediana veniturilor gospodariilor din toate tarile (6,4 mii PPS annual in anul 1996, ceea ce inseamna de ex., 13747 marci germane annual, respectiv 1146 DM lunar)

c) Ponderea persoanelor din gospodariile ale caror venituri se afla sun pragul saraciei in totalul populatiei

d) Ponderea persoanelor din gospodariile care s-au aflat sub pragul national al saraciei treio ani consecutiv (1994, 1995 si 1996), in totalul populatiei din 1996

e) Diferenta medie dintre veniturile gospodariilor sarace si pragul national al saraciei, raportata la pragul saraciei

Sursa: Income Poverty and Social Exclusion in the Member States of the European Union, Eurostat, 2000, citat de Molnac Maria, Biblioteca Economica, vo.1-2, 2002, p.14

În cadrul Comunitatilor si, mai apoi, al Uniunii, au avut loc reduceri evidente ale acestor disparitati, asa cum o ilustreaza, de exemplu, cresterea generala a mediei venitului pe cap de locuitor in tari ca Spania, Portugalia si Grecia, de la 68% la 79% din media pe ansamblul UE[4]. Totusi, diferente substantiale inca raman, cu referire la produsul intern brut care in primele zece din regiunile cele mai dezvoltate este de trei ori mai mare decat cel din primele zece regiuni cel mai putin dezvoltate. Politica de dezvoltare regionala a Uniunii Europene este necesara pentru incurajarea dezvoltarii armonioase a teritoriului, care sa permita tuturor regiunilor Uniunii sa beneficieze deplin de oportunitatile oferite de piata unica si sa contribuie la succesul uniunii economice si monetare.

Pentru realizarea obiectivelor PAC s-a dezvoltat un sistem de reguli si mecanisme care reglementeaza productia, comertul si prelucrarea produselor agricole, grupate sub denumirea de organizatii comune de piata. În prezent, aproximativ 90% din produsele agricole din Uniunea Europeana fac parte dintr-o organizatie comuna de piata, si anume: cereale, carne de porc, oua si carne de pasare, fructe si legume proaspete si procesate, banane, vin, lapte si produse lactate, carne de vita si vitel, orez, uleiuri si grasimi (inclusiv ulei de masline si plante oleaginoase), zahar, flori si plante decorative, furaje uscate, tutun, in si canepa, hamie, seminte, carne de oaie, carne de capra, precum si alte produse carora li se aplica numai anumite reglementari.

Legat de relatiile UE cu celelalte tari europenne se poate arata ca stadiul reformelor din agricultura a fost continuat si in economiile in tranzitie in centru si estul Europei si in Comunitatea Statelor Independente. Acestea sunt cunoscute intr-o forma structurala, redata in tabelul 1.5, care au inclus: politica comerciala si de preturi conforma pietei, reforma funciara, industria alimentara si de materii prime agricole, sistemul funciar, cadrul institutional , servicii publice etc.

Tabelul 1.5 Stadiul reformelor din agricultura in economiile in tranzitie din centrul si estul Europei si Comunitatea Statelor Independente in 1999 (1997)

Scala ordinala, 1=economie centralizata, 10-reformele de piata incheiate

Sursa: Csaki, C., Fock, A., The agrarian Economies of Central and Eastern Europe and the Commonwealth of the Independent States, World Bank ECSSD Working paper n.13, 1999, citat de Gavrilescu D., ESEN-2, nr.18, p.14-15

Pentru implementarea masurilor comune de reglementare a pietelor, Comunitatea are la dispozitie urmatoarele instrumente: preturile, interventia de piata, ajutoarele financiare, cotele de productie, protectia vamala comuna.

2.- PRINCIPIILE SI PARTICULARITATILE DE BAZA ALE POLITICII UE PRIVIND PRIVIND EXPLOATATIILE AGRICOLE ÎN CONTEXTUL DEZVOLTARII RURALE

Componenta de dezvoltare rurala a captat o atentie sporita dupa elaborarea de catre Comisie a documentului strategic Agenda 2000, devenind astfel al doilea pilon al PAC[5]. Au fost puse in evidenta doua ratiuni majore care au justificat necesitatea unei abordari in aceasta directie :

1.- a fost motivata de proportia foarte mare pe care o detin suprafetele agricole pe teritoriul Uniunii Europene - 80%;

2.- luarea in considerare a obiectivului esential de coeziune economica si sociala al Uniunii Europene, a carui realizare ar deveni utopica fara acordarea atentiei cuvenite dezvoltarii armonioase a zonelor rurale.

A urmat o conturare si sistematizare a principiilor politicii UE de dezvoltare rurala, prin care s-au delimitat principalelor elemente dezbatute din Declaratia de la Cork (Irlanda) din noiembrie 1996 Principalele idei desprinse pot fi delimitate prin: agricultura - componenta a politicii de dezvoltare rurala - care necesita o simplificare radicala a legislatiei; o mai mare coerenta a a initiativelor si activitatilor care se desfasoara prin canale separate; limitarea legilor UE la reguli si proceduri generale; o mai mare subsidiaritate a deiziilor, descentralizarea implementarii politicii si in general mai multa flexibilitate; marea diversitate a zonelor rurale impune o actiune parteneriala si cooperare intre toate nivelurile politice, in contextul unei politici de dezvoltare rurala descentralizata cit mai mult posibil.

În conexiune cu "Agenda 2000", Consiliul Europei a hotarat, in decembrie 1997, la Luxembourg, sa dezvolte caracterul multifunctional al agriculturii peste tot in Europa, inclusiv in regiunile care se confrunta cu dificultati deosebite, iar dezvoltarea rurala sa aiba o abordare integrata. A scazut rolul agriculturii ca sursa de venit si de ocupare a fortei de munca, dar ea a ramas cel mai important exploatator al pamanturilor, deci cu importanta majora din punctul de vedere al mediului rural. Fermierii au un rol important in managementul peisajului rural, in pastrarea biodiversitatii si in ocrotirea mediului. Ei fiind "administratorii" acestor meleaguri, merita sa fie sprijiniti de catre societate pentru serviciul efectuat in pastrarea valorilor zonei.

În urma acestor consideratii obiectivele politicii de dezvoltare rurala, definite in Regulamentul Consiliului nr. 1257/17 mai 1999 referitor la sprijinul pentru dezvoltare rurala, au fost redate prin:

Ø     ameliorarea exploatatiilor agricole;

Ø     garantarea sigurantei si calitatii produselor agricole;

Ø     asigurarea unor niveluri stabilite si echitabile ale veniturilor fermierilor;

Ø     protectia mediului;

Ø     dezvoltarea de activitati complementare si alternative generatoare de locuri de munca, pentru a contracara procesul de depopulare a zonelor agricole si a intari substanta economica si sociala a zonelor rurale;

Ø     imbunatatirea conditiilor de munca si viata in zonele rurale si promovarea sanselor egale.

Prin acelasi regulament s-au elaborat principiile care stau la baza politicii de dezvoltare rurala, acestea fiind urmatoarele:

Ø     principiul multifunctionalitatii agriculturii, in sensul unei interpretari mai largi acordate activitatilor agricole, in plus fata de rolul traditional de furnizor de produse agricole

Ø     principiul abordarii multisectoriale si integrate a economiei rurale, in sensul diversificarii activitatilor, crearii de surse suplimentare de venit si ocupare, si prezervarii patrimoniului rural

Ø     principiul flexibilitatii financiare dezvoltarii rurale, in sensul descentralizarii deciziei, subsidiaritatii, si implicarii partenerilor locali

Ø     principiul transparentei in elaborarea programelor de dezvoltare rurala, bazat pe simplificarea legislatiei.

Ulterior prin dezbaterile Conferintei europene privind dezvoltarea rurala de la Strasburg ( noiembrie 2003 ), au reiesit propuneri de evaluare a rezultatelor politicilor de dezvoltare rurala. Perioada dupa Agenda 2000, s-a caracterizat prin conturarea de politici in domeniu adaptate necesitatilor dezvoltarii rurale cum sunt: conservarea unui mediu viabil; protejarea diversitatii mediului rural european si incurajarea serviciilor oferite de agricultura multifunctionala; cresterea competitivitatii fermelor agricole; existenta unor politici de dezvoltare rurala cu aplicabilitate in toate zonele UE extinsa printr-o promovare si resonsabilitate a programelor de parteneriat; simplificari semnificative privind politicile de dezvoltare rurala cu referire la strategii, finantari si sisteme de control.

În domeniul agriculturii, dezvoltarea durabila se refera la capacitatea de a creste productia pe fondul mentinerii bazei de resurse naturale. Însasi definitia data dezvoltarii durabie a agriculturii "consta in practicarea unui management de succes al resurselor pentru agricultura, in a satiface nevoile in continua schimbare ale oamenilor, pe fondul mentinerii sau sporirii calitatii mediului si conservarii resurselor naturale"

Conform acestor concluzii, agricultura europeana trebuie sa fie "un sector durabil si apt concurential"motiv pentru care PAC trebuie sa creeze premisa pentru care prestatiile de mediu si de peisaj sa fie recunoscute si onorate ca functiuni cu totul valoroase ale agriculturii. În conformitate cu regulile OMC, prin fixarea productiilor agricole, platile directe efectuate catre exploatatiile agricole se vor evita pierderile si efectele lor asupra spatiului rural.

Astfel, multifunctionalitatea agriculturii inseamna ca aceasta indeplineste si alte sarcini in afara acelei de obtinere de bunuri agricole. Aceasta afirmatie poate fi fundamenta prin faptul ca teritoriul european cuprinde 44 % suprafete utilizate agricol, la care se adauga alte suprafete pe care agricultorii le ingrijesc pentru mentinerea spatiului rural (paduri, rezervatii naturale, constructii si infrastructuri).

Din toate acestea reiese ca procesul de modernizare a agriculturii si a spatiului rural nu se poate reduce la o singura directie, ci trebuie sa fie complex si sa se extinda asupra tuturor structurilor economice si sociale.

3.- CAPACITATEA SI STRUCTURA FORTEI DE MUNCA DIN AGRICULTURA UNIUNII EUROPENE

Mai mult de jumatate din populatia celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) traieste in zonele rurale, care acopera 90% din teritoriul european. Aceasta face ca politica de dezvoltare rurala sa fie un domeniu de importanta vitala. Pentru acest motiv unul din principiile care au stat la baza politicii de dezvoltare rurala a fost diversificarea activitatilor, crearii de surse suplimentare de venit si ocupare.

În arealul teritorial al UE, in dinamica de la infiintare si in prezent este semnalata o reducere continua a numarului de agricultori Fata de anul 1960, cand in cele sase state membre erau 10.402 mii agricultori, in anul 1995 numarul acestora s-a redus in aceleasi tari la 4063 mii, iar in anul 1997, in cele 15 state erau 7434 mii persoane .

Astfel, la nivelul UE si in structura tarilor componente populatia ocupata in agricultura, silvicultura, exploatare forestiera si economia vanatului, prin datele redate in tabelul 1.6, pot fi scoase in evidenta urmatoarele :

Tabelul 1.6. Populatia ocupata in agricultura, silvicultura, exploatare forestiera si economia vanatului in UE si alte tari

Sursa: La situation de l'agriculture dans l'union Europeene, Rapport 2000, Brxelles, martie 2001, Editie Internet, citat de Ciutacu C., s.a., 2002, p.7.

totalul persoanelor din UE ocupate in acest sector este este de 6898 mii persoane ceea ce reprezinta 4,5% din populatia totala,

- tari dezvoltate economic (Germania, Regatul Unit, Suedia), au cele mai scazute niveluri, iar la tarile mai putin dezvoltate nivelul acestui indicator este mai ridicat ( Grecia, Portugalia ).

Aceste probleme sunt cocludente prin cunoasterea reala a structurii populatiei agricole totale din UE, care este reprezentata prin 6701 mii persoane, situatie redata in tabelul 1.7, prin care se pot reliefa urmatoarele:

Tabelul 1.7 Structura populatiei agricole in Romania si UE-15 (anul 2001

Sursa: European Commission, Directorate General for Agriculture, Brussel, 2002, citat de RamniceanuIrina, Studii de impact, nr.6, 2004, p.18,57

- in UE conform statutului profesional salariatii (barbati si femei ) ocupa 34,6% din totalul fortei de munca, iar lucratorii pe cont propriu 52,0%;

- din analiza timpului alocat activitatii agricole se constata ca ocuparea in majoritate a timpului este aferenta pentru 82,8% din populatie si numai 17,2% cu timp partial;

- conform categoriilor de varsta se constata ca persoanele intre 25-54 de ani reprezinta majoritatea, respectiv 66,3%.

Toate acestea sunt o consecinta a cerintelor de crestere a productivitatii agricole prin promovarea progresului tehnic si a dezvoltarii rationale a productiei, este accentuata, prin mentiunea adta in art. 33 TCE din obiectivele PAC. Analiza a fost adanciata si la nivelul tarilor membre UE

Însasi domeniile eligibile din Obiectivele 1 si 2 ale fondurilor structurale, ca si din Sectiunea Garantare a Fondului European de Orientare si Garantare a Agriculturii (FEOGA) sprijina diversificarea structurii economice din zonele rurale prin incurajarea activitatilor, acordandu-se prioritate:

- cresterii concurentei in agricultura prin acordarea de ajutoare pentru investitii, pentru modernizare, reducerea costurilor, imbunatatirea calitatii produselor si a intretinerii fermelor

- sporirii concurentei zonelor rurale, facandu-le mai accesibile si ajutandu-le sa-si diversifice activitatile sprijinind intreprinderile mici si mijlocii si sectoarele novatoare, cum ar fi surse de energie reinnoibile

- protejarii mediului si a patrimoniului rural european prin protectia peisajului, a resurselor naturale si a zonelor rurale traditionale, precum si prin promovarea turismului rural si prin renovarea satelor.

Crearea de noi locuri de munca contribuie la dezvoltarea economica regionala. Sectorul serviciilor este o sursa de creare de noi locuri de munca ce trebuie luata in considerare de programele Uniunii. Asistenta financiara, ca si alte beneficii acordate acestor societati comerciale, trebuie sa tina cont de regulile Uniunii.

Prioritatile de actiune in domeniul fortei de munca sunt:

- egalitatea de sanse intre barbati si femei

- legatura dintre potentialul ocuparii fortei de munca si societatea informationala

- promovarea dezvoltarii locale.

Statele membre au avut in vedre permanent modul in care vor transpune strategiile active si preventive recomandate in liniile directoare de ocupare a fortei de munca, in masuri specifice.

Serviciile de ocupare a fortei de munca de la nivel local si regional au un rol important in adaptarea resurselor umane la schimbarile structurale, prin analize asupra potentialului disponibil, a tinerilor calificati, a nevoilor de formare ca si a nevoilor de recalificare.

O piata a muncii deschisa tuturor este prioritatea Strategiei Europene de ocupare a fortei de munca. Strategiile active recomandate de liniile directoare acorda o atentie marita trebuie acordata nevoilor persoanelor cu cerinte speciale, minoritatilor etnice si altor categorii de populatie ce se afla in dificultate.

4.- RANDAMENTELE SI CAPACITATI DIMENSIONALE ALE EXPLOATATIILOR AGRICOLE DIN TARILE UNIUNII EUROPENE

Efectiv situatia agriculturii din tarile UE poate fi cunoscuta initial prin comparatii ale unor indicatori macroeconomici. Semnificativ este valoarea adaugata bruta (VAB), forta de munca si suprafata agricola a tarilor din UE. În tabelul 1.8 este redat nivelul acestor indicatori de unde reies urmatoarele:

Tabelul 1.8 Situatia agriculturii in statele UE si tarile aderate si in curs de aderare

*) Agriculura include sectoarele silviculturii, vanatului si pescuitului

Sursa: Eurostat, DG-Agri Bruxelles, FAO Anuarul Statistic al Romaniei

- pentru UE-15, in anul 2002 valoarea adaugata bruta din agricultura este de numai 1,6% din PIB, forta de munca este de 4,3%, iar suprafata agricola este de 40,6% din suprafata totala;

- pentru CEE-10 nivelurile indicatorilor sunt superioare;

- pentru majoritatea noilor tari aderate nivelurile anului 2002, sunt mai ridicate.

Or de aici apare necesitatea cunoasterii aspectului tridimensional ce se refera la randamente productiei agricole, a dimensiunii exploatatiilor si a structurii tehnico-economice a acestora.

1.- Randamentele in productia vegetala. Dupa datele F.A.O., Eurosta si Comisia Europeana, productia agricola a UE detine cca 15 % din productia mondiala de grau, 14% din productia de zahar, 18 % la carnea de vita, porc si pasari, 23 % la lapte; 61 % la vin, ceea ce releva potentialul tarilor din UE de a exporta cantitati substantiale de produse agroalimentare. Aceste afirmatii pot fi completate cu nivelurile structurale ale randamentelor principalelor culturi, care pentru perioada 1994-2001 sunt redate tabelul 1.9. Nivelurile randamentelor la majoritatea culturilor, exprimate in kg/ha, sunt in crestere, dar ritmurile sunt diferentiate de unde reies urmatoarele:

Tabelul 1.9 Randamentele in productia agricola pentru tarile UE-15

Sursa: European Commision, Raports 1998-2000, Agriculture in the EU, 2002, citat de Zahiu Letitia (coordonator) s.a., 2005, p. 41

pentru cereale sunt cele mai scazute ritmuri de crestere, in cazul culturii de grau tare se inregistreaza scaderi;

- la culturile tehnice si fructe asistam la scaderi de productii, cu referire la floarea soarelui, pere si piersici;

- pentru grupa produselor legumicole, cartofului si tutunului ritmurile de crestere a randamentelor sunt semnificative, situatie inregistrata si la produsul lapte de vaca.

Cresterile mentionate au fost posibile prin aplicarea principiilor PAC, existand o comunitate a preturilor, mijloacelor si mecanismelor comune si a politicii comerciale comune. Protejarea produselor prin mecanismul preturilor produsele agricole originare din UE sunt favorizate.

Pe de alta parte existenta ajutoarelor finaciare (subventiilor) care au fost concretizate prin :

- platile directe, formate din ajutoare pentru productie, plati compensatorii si restitutii de export ( prin care se compenseaza exportatorii cu diferenta dintre pretul pietei comuniare si pretul de vanzare pe piata mondiala );

- alte ajutoare financiare, care se acoda pentru calamitati naturale, scoaterea voluntara a unor capacitati de productie, promovarea calitatii produselor, sprijinirea fermelor mici etc). Prin formele de incurajarea a activitatilor s-a acordat prioritate cresterii concurentei in agricultura prin acordarea de ajutoare pentru investitii, pentru modernizare, reducerea costurilor, imbunatatirea calitatii produselor si a intretinerii fermelor .

2.- Numarul si dimensiunea exploatatiilor agricole. În prezent UE cunoaste un proces de reducere accentuata a numarului de exploatatii agricole. Daca in anul 1994 numarul exploatatiilor agricole a celor 12 state membre era de 8157 mii exploatatii, in anul 1997 cele 15 state membre aveau doar 7370 mii exploatatii[10].

De mentionat ca suprafata utila totala a celor 15 state de 131407 mii ha, cca 70,03 % este detinuta de Germania, Spania, Franta, Italia si Marea Britanie. În continuare prin datele prezentate in tabelul 1.10, reiese ca exista un numar diferit de exploatatii agricole ce poate fi analizat conform urmatoarei structuri:

Tabelul 1.10 Suprafata utila, numarul exploatatiilor agricole si suprafata medie a exploatatiilor in tarile UE (anul 1999)

Sursa: Comisia Europeana, FAO si UNSO

- tarile cu suprafete mari detin si un numar mai mare de exploatatii, dar pentru care suprafata medie pe exploatatie variaza intre 69,3 ha in Marea Britanie si 32,1 ha in Germania;

- in celelalte tari, cu suprafete agricole utile mai scazute, unde numarul exploatatiilor este mai scazut, suprafata medie inregistreaza amplitudini intre 34,7 ha in Suedia si 4,3 ha in Grecia.

În domeniul marimii fizice fermele (exploatatiile agricole ) din UE, se poate arata ca exista o corelare a marimii economice cu cea fizica. Astfel pentru anii 1975 si 2000 a fost analizata marimea exprimata in suprafata si numar capete de animale. În tabelul 1.11, sunt redate aceste niveluri de unde reies urmatoarele:

Tabelul 1.11 Evolutia marimii exploatatiilor agricole din Uniunea Europeana.

Sursa: Otiman, P. s.a. - Dimensiunea exploatatiilor agricole in Uniuea Europeana si Romania, Rev. Ferma, 2007

- suprafata medie a unei exploatatii agricole in UE a evoluat de la 15,3 ha in anul 1975, la 19,0 ha in anul 2000. Similar numarul de animale, pentru aceleasi perioade a crescut rimul cel mai accentuat de +89,6 % fiind inregistrat pentru fermele de porcine (de la 58 capete in anul 1975 la 110 capete in anul 2000);

pentru suprafete, bovine si vaci de lapte, fata de media aratata majoritatea tarilor se incadreaza in limite de crestere cu aproximativ aceleasi cote de marime. Pentru specia porcine sunt tari la care marimea fermei este de 7,8 ori mai mare ( de exemplu Irlanda ), sau diminuate sub jumatate ( pentru fermele din Grecia si Portugalia ).

De aici reiese ca deosebirile intre tari sunt foarte semnificative. De exemplu, cea mai mare concentratie de teren agricol pe o exploatatie se gaseste in Marea Britanie de 69,3 ha, apoi Danemarca 42,6 ha, Luxemburg 42,5 ha, Franta 41,7 ha si Suedia cu 69,3 ha. La polul opus pot fi enumerate tari cum sunt Grecia cu 4,3 ha, Italia 6,4 ha si Portgalia 9,2 ha.

Cauzele acestor disparitati izvorasc din ratiuni istorice, legislative, precum si din gradul de polarizare a fortei de munca din agricultura catre alte sectoare economice. O analiza in aprofunzime a fost efectuata pe baza claselor de marime exprimat prin unitatea "suprafata agricola utila" (SAU). La nivelul UE si a principalelor tari in tabelul 1.12 este redat cantitativ totalul exploatatilor si suprafetelor, iar calitativ se reda in structura ponderea exploatatiilor pe clase de marime. Prezentarea distributiilor exploatatiilor agricole scoate in relief urmatoarele aspecte:

Tabelul 1.12 Distributia exploatatiilor agricole din UE si Romania

.

- totalul suprafetelor detinute de exploatatii confirma aceleasi disparitati a suprafetei medii din fiecare tara;

- ponderea exploatatiilor pe clase de marime este diferentiata. Pe total UE ponderea cea mai mare revine la exploatatiile sub 5 ha ( nivelul fiind de 58 % din numarul total );

- tarile din UE pot fi structurate astfel: tari la care majoritatea exploatatiilor detin sub 5 ha ( Italia, Spania, Grecia) si tari la care marimea exploatatiilor este intre 5 ha si 50 ha ( in aceasta grupa incadrandu-se Franta, Olanda, Germania).

Statisticile oficiale mentioneaza ca ponderea cea mai mare o au exploatatiile de dimensiun mici ( clasa 0-5 ha ), chiar daca in anumiti ani inregistreaza scaderi care sunt nesemnificative, iar numarul exploatatiilor mari ( de 50 ha ) au inregistrat ritmuri de crestere mici.

3.- Structura exploatatiilor agricole conform orientarii tehnico-economice. O problema considerata foarte importanta o constituie cunoasterea tipurilor de exploatatii dupa profilul si structura de productie (vegetala si animala ) pe fiecare tip in parte. Aceasta deoarece dimensiunile exploatatiilor agricole trebuie sa fie la un nivel corespunzator cerintelor stiintei, tehnicii, tehnologiei, organizarii si managementului, la care tarile vest europene au urmat cai moderne. Printr-un ansamblu de acte normative s-a stimulat si sprijinit procesul de creare a exploatatiilor agricole de dimensiuni optime care sa aiba un inalt grad de specializare si eficienta economica.

În perioada ultimilor 50 de ani apar diferentieri privind numarul fermelor specializate.Acest tablou de ansamblu al tipurilor de exploatatii redat in tabelul 1.13 scoate in relief specializarea exploatatiilor agricole prin nivelurile de delimitare a trei indicatori: numar total de exploatatii, marja bruta standard exprimata in unitati de dimensiune economica (UDE ) si unitati de munca anuale ( UTA ). Conform specializarilor exploatatiilor pentru perioada 1995- 2000 se pot deduce urmatoarele:

Tabelul 1.13 Structura exploatatiilor agricole conform orientarii tehnico-economice in UE-15.

Prescurtari: UED - dimensiunea economica a unei exploatatii (1000 Euro = 1 UDE)

UTA- unitate de munca anuala (2200 ore conventionale nationale = 1 UTA)

Sursa: Annuaire statistique, CE, Agriculture, 2002

- numarul total de exploatatii specializate in cultura mare, horticultura, animale erbivore si granivore este intr-o usoara scadere, de cca 10 %. Pentru exploatatiile specializate in culturi permanente se inregistreaza o crestere a numarului de ferme ( de la 2259,6 in anul 1995 la 2403,0 in anul 1999/2000, aceasta reprezentand o amplificare a numarului de exploatatii cu 6,3 % );

- marja bruta standard are o tendinta de crestere pentru toate tipurile de exploatatii. O crestere semnificativa pentru limitele perioadei analizate, este inregistrata la exploatatiile specializate in cultura mare si cresterea animalelor granivore ( cresterile la acest indicator fiind de +19,9% si respectiv +27,4% );

la indicatorul unitati de munca anuale, exista o tendinta generala de reducere, constatandu-se diminuari si foarte usoare ritmuri de cresteri, considerate nesemnificative la exploatatiile horticole ( cu +1,4% ) si pentru culturi permanente ( +0,3% ).

Performanta in productia agricola a UE este sustinuta si de gradul de mecanizare, respectiv incarcatura pe tractor sau utilaj agricol. În tabelul 1.14 aceasta incarcatura este readata pe suprafata agricola si arabila la nivelul UE si in structura principalelor tari de unde reies urmatoarele:

Tabelul 1.14 Suprafata agricola/arabila pe un tractor/utilaj agricol in tarile UE.

Sursa: Comisia Europeana, Eurostat

- pentru indicatorul suprafata pe tractor, daca la nivelul UE erau 18,5 ha agricol/tractor si 11,1 ha arabil/tractor, in tarile componente exista diferentieri semnificative. Privind suprafata agricola/tractor, tari cum sunt Belgia-Luxemburg, Germania, Danemarca acest nivel este intre 13,8 si 19,6 ha/tractor, iar in tari ca Irlanda, Portugalia si Marea Britanie nivelul acestui indicator este intre 26,4 si respectiv 37,0 ha/tractor. La suprafata arabila amplitudinile intre tari sunt mult mai mici ( intre 7,5 ha/tractor in Belgia-Luxemburg si 19 ha/tractor in Suedia);

- suprafata agricola si agrabila pe utilaj agricol evidentiaza aspecte asemanatoare, dar cu niveluri de cateva ori mai reduse. Astfel, la nivelul UE este inregistrata suprafata de 7,3 ha teren agricol/utilaj agricol si 4,1 ha teren arabil/utilaj agricol. În cadrul structurii teritoriale a tarilor, amplitudinile sunt mult mai reduse ( intre 1,9 ha in Irlanda si 8,7 ha in Spania ).

Avand in vedre ca agricultura UE este in general de tip industrial, aceasta este caracterizata si printr-un consum masiv de substante chimice. Aceste consumuri desi foarte mari au fost diferentiate. De exemplu pentru azotatul de amoniu in Franta atingea in anul 1995 niveluri de 282 kg/ha agricol si 476 kg/ha arabil, in Italia era de 104 kg si respectiv 189 kg, iar in Spania de 643 kg si respectiv 114 kg.

În mod sintetic se poate spune ca majoritatea tarilor din UE practica prin orientarea tehnico-economica o agricultura puternic industrializata, pentru care specializarea fermelor (exploatatiilor agricole ), implica mari consumuri intermediare de ingrasaminte, energie etc. Prin toate acestea se constata gradul diferit de intensificare al exploatatiilor agricole din UE.

5. - INTEGRARE SI COOPERARE ALE EXPLOATATIILOR AGRICOLE ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Fata de acesta structura teritoriala a suprafetei agricole, au lut avant formele asociative si cooperatiste de organizare a producatorilor agricoli. În politicile UE un accent deosebit a fost pus pe asocierea si cooperarea in productia agicola. O atentie deosebita a fost acordata si cadrului legislativ, care a fost permanent imbunatatit si extins.

Totodata organizarea moderna a agriculturii a fost sprijinita de statele occidentale si de organismele comunitare prin crearea cadrului legislativ si institutional, si pe calea unei puternice sustineri financiare.

În prezent structurile agrare europene, delimiteaza pentru Europa de Vest doua tipuri de structuri agrare

- sistemul englez, care se caracterizeaza prin concentarea proprietatilor terenurilor si efectivelor de animale, in unitati ( ferme ) de mari dimensiuni;

- sistemul danez, care porneste de la ideea ca ferma constituie forma de proprietate esentiala in realizarea productiei. Specific sistemunlui danez este sistemul de cooperatie pentru aprovizionare, prelucrare, depozitare, desfacere si servicii, integrate in industria alimentara pentru totalitatea fermelor, independent ca marime.

Privin numarul de cooperative si caracteristicile acestora, in structura tarilor UE exista diferentieri. În tabelul 1.15 sunt prezentati alaturi de numarul acestor cooperative si principalii indicatori de functionalitate putand fi refiefate urmatoarele aspecte:

Tabelul 1.15 Numarul de cooperative si caracteristicile acestora in tarile UE ( anul 1990)

Sursa: COGECA - Bruxelles, 1990

- numarul de cooperative este foarte diferentiat pe tari. Daca in Italia sun 8017 cooperative in Marea Britanie exista numai 636 astfel de unitati;

- numarul mediu de membri ai unei cooperative semnifica faptul ca un nivel ridicat al numarului de cooperative ( cum este Italia, Franta), incadreaza un numar redus membri (intre 132 si 229), iar un numar mic de cooperative (marea Britanie), au un numar mult mai mare de membri (in Marea Britanie unde numarul mediu de membri este de 672);

- indicatorul economic cifra de afaceri pe unitate si pe membru cooperator, urmeaza aceiasi evolutie diferentiata intre tarile mentionte anterior.

Aceste forme structurale de cooperare au avut ca obiective competitia de piata. În acest scop sunt relevante datele redate in tabelul 1.16 in care sunt prezentate cotele de piata la principalele produse din cooperativele agroindustriale ale principalelor tari din UE. Privind acest aspect se pot scoate in evidenta urmatoarele :

Tabelul 1.16 Cote de piata detinute de cooperativele agroindustriale in principalele sectoare din tarile UE (anul 1990) (%)

Sursa: COGECA - Bruxelles, 1990

- tari cum sunt Italia si Franta detin importante cote de piata pentru majoritatea produselor. De exemplu in Franta cotele de piata sunt peste 61 % la produse lactate, cereale si viticultura, alaturi de cote de 30 % si 35 % pentru horticultura si zootehnie;

- in tari cum sunt Germania si Marea Britanie, aceste cote de piata sunt semnificative numai pentru anumite grupe de produse, iar pentru alte grupe de produse nu exista asemenea activitati. De exemplu in Germania cooperativele agroindustriale sunt axate pe grupa produselor lactate si zootehnie ( nivelurile fiind de 75 % si respectiv 35 %), fiind inexistente pentru celelalte produse.

De aici se poate deduce ca procesul de formare si consolidare a structurilor agrare a avut o continuitate permanenta, dar diferentiata in tarile vestice europene fiind un fenomen de durata. Aceasta situatie a avut implicatii directe supra resurselor funciare, a dotarii si echiparii tehnice, mai ales in ce priveste comasarea terenurilor, acest proces fiind derulat si in perspectiva.

6.- NOILE MASURI PRIVIND DEZVOLTAREA EXPLOATATIILOR AGRICOLE ÎN UNIUNEA EUROPEANA

Prin Acordul de la Luxemburg ( iunie 2003 ) s-au facut revizuiri ale politicilor de piata ale PAC, urmarindu-se aplicarea unor principii de orientare catre piata si de dezvoltare rurala. Aceste revizuiri au fost concretizate prin urmatoarele: diminuarea asimetrica a sprijinului in sectorul lapte; reducerea cu 50% a cresterii lunare a preturilor de interventie in setcorul cerealalor; reforme in sectoarele de orez, grau dur, nuci, cartofi pentru amidon si furaje uscate. În mod analitic structura acestor elemente ale noii reforme ale politicii agricole comune pot fi redate prin urmatoarele[16]:

1. Eliminarea legaturii dintre productie si platile directe (decuplare). Diversele plati directe acordate vor fi inlocuite cu un ajutor unic pe ferma, calculat pe baza evidentei 'istorice' a platilor directe anuale obtinute la nivel de ferma in perioada de referinta 2000-2002. În acest fel, platile directe vor fi acordate independent de volumul si structura productiei.

2. Obligativitatea respectarii de catre fermieri a anumitor standarde de mediu, securitate alimentara, sanatate a plantelor, sanatate si bunastare a animalelor, pastrarea terenurilor agricole in bune conditiuni. Comisia a elaborat o lista cuprinzand optsprezece standarde "prioritare". Nerespectarea standardelor va avea drept consecinta reducerea partiala sau totala a ajutorului direct, in functie de riscul sau paguba produse. Statele membre vor inspecta anual, de maniera sistematica, un esantion de ferme, spre a verifica respectarea standardelor. Masura se numeste conditionalitate (cross-compliance)

3. Suplimentarea resurselor financiare pentru dezvoltarea rurala pe seama reducerii

ajutoarelor directe, respectiv prin transferul de resurse financiare dinspre masurile de piata (pilonul 1) inspre masurile de dezvoltare rurala (pilonul 2). Masura se numeste modulare. Întrucit aceasta masura a fost introdusa in Agenda 2000 cu caracter optional a avut rezultate nesemnificative. Platile directe vor fi diminuate cu 3% in 2005, cu 4% in 2006 si cu 5% anual in 2007-2013. Modularea nu va afecta fermele mici, care beneficiaza de ajutoare directe de cel mult 5000 de euro anual. De asemenea, vor fi excluse de la modulare fermele din regiunile periferice si cele din Insulele Egee.

4. Disciplina financiara. A fost adoptat un mecanism de stabilizare a cheltuielilor agricole astfel incat sa nu fie depasite plafoanele stabilite in perspectivele financiare pentru perioada 2007-201310. Platile directe vor fi reduse ex-ante in situatiile in care se va previziona depasirea plafoanelor. Cuantumul reducerii va fi stabilit de Consiliu pe baza unei propuneri a Comisiei.

5. Revizuirea politicii de piata ( pilonul 1) astfel se va adopta o diferentiere pe produse

- cereale: reducerea cu 50% a cresterii lunare a pretului de interventie ;

- secara: renuntarea completa la masurile de interventie;

- graul dur: reducerea ajutorului suplimentar pana la 285 euro/hectar in zonele traditionale si abolirea completa in celelalte zone, in paralel cu introducerea unei prime speciale de 40 euro/tona incepand cu 2004/2005 ;

- orez: reducerea la jumatate (150 euro/tona) a pretului de interventie; plafonarea cantitatii achizitionate prin interventie la 75000 tone anual; cresterea ajutorului direct de la 52 euro/tona la 177 euro/tona ( din care 102 euro/tona vor fi decuplati);

- culturile pentru energie: se va acorda un ajutor direct de 45 euro/hectar;

- primele pentru uscarea cerealelor, semintelor oleaginoase, semintelor de in, inului si canepii vor creste de la 19 euro/hectar la 24 euro/hectar ;

- furaje uscate: ajutorul pentru procesare va fi de 33 euro/tona in 2004/2005 ;

- nuci: sistemul actual va fi inlocuit cu un ajutor unic de 120,75 euro/hectar, in limita unei

suprafete cultivate de 800.000 de hectare ;

- lapte si produse lactate: va fi redus pretul de interventie la unt cu 25% in intervalul 2004-2007; va fi redus pretul de interventie la lapte praf degresat cu 15% in intervalul 2004-2006; platile compensatorii vor creste in trei etape pana la 35,5 euro/tona incepand cu 2006; interventia pentru unt va fi limitata la 30 000 de tone incepand cu 2007; se va renunta la pretul indicativ pentru lapte; vor creste cotele de productie incepand cu 2006, conform propunerilor din Agenda 2000 (desfiintarea cotelor a fost amanata pana in 2014/2015).

Cocomitent reducerea platilor directe destinate fermelor mari a fost redirectionata spre dezvoltarea rurala in functie de terenul agricol, populatia ocupata in agricultura, PIB/capita sau puterea de cumparare. Obiectivele de investitii care vor beneficia de finantare in ferme urmaresc: reducerea costurilor de productie, imbunatatirea calitatii produselor, conservarea si imbunatatirea mediului, imbunatatirea conditiilor de igiena, bunastarea animalelor, incurajarea diversificarii activitatilor agricole etc.

Deci principala schimbare pe care o aduce actuala reforma a PAC se refera la modul de acordare a subventiilor agricole, care vor fi decupate, adica ce mai mare parte a subventiilor va fi platita independent de volumul productiei . Se pune totusi problema ca pentru o posibila preintampinare de abandonare a productiei, statele membre ar putea alege sa mentina o legatura limitata intre subventii si productie, in baza unor conditii si limite bine stabilite.

Ponderea populatiei rurale si a suprafetei ocupate de spatiul rural, precum si importanta vietii rurale pentru o tara, fac ca problema dezvoltarii rurale sa capete dimensiuni si importanta nationala si internationala.