FIRMELE MULTINATIONALE - DELIMITARI CONCEPTUALE

FIRMELE MULTINATIONALE - DELIMITARI CONCEPTUALE

Definitiile firmelor multinationale sunt numeroase si convergente, neexistand inca o definitie unanim acceptata, un acord general. Multe definitii se bazeaza pe criterii arbitrare, tipologii sau statistici, cum ar fi: numarul tarilor de implantare sau de cel al filialelor straine, talia, ponderea in cifra de afaceri realizata de acestea din urma sau de efectivele angajate in strainatate.

Definitii mai cuprinzatoare si dinamice exista. Astfel:

firma multinationala este inteleasa ca o firma a carei capital este antrenat intr-un proces de acumulare internationala;

o intreprindere sau un grup, cel mai adesea de talie mare, care, plecand de la o baza nationala, a implantat in strainatate numeroase filiale in numeroase tari, cu o strategie si o organizare concepute la scara mondiala.

In literatura de specialitate din Romania intalnim, de asemenea, o serie de incercari de definire a firmelor multinationale. Astfel, dupa cum observa Anda Maziliu, expresia "intreprindere multinationala" este utilizata cu precadere de autorii anglo-saxoni, fara ca intre aceasta si cea de "corporatie multinationala" sa mai poata fi intrevazute in prezent si alte diferente decat acelea de ordin lingvistic. Acelasi lucru se poate spune si despre sintagma de "societate multinationala" versus cea de "corporatie multinationala".

Sterian Dumitrescu, defineste firma multinationala ca alcatuind un vast ansamblu la scara mondoeconomica format dintr-o societate principala si un numar de filiale importante in diferite tari, fara a se oferi un criteriu al gradului de importanta al filialelor.

Fireste, sintagma "corporatie multinationala" are o anumita savoare si o putere de sugestie mult mai mare decat banala "intreprindere multinationala". De aceea, economistii radicali vor folosi cu precadere corporatia multinationala ca tinta a discursurilor lor antiglobaliste, ba chiar o vor inlocui cu notiunea de concern multinational sau transnational, daca li se va parea ca puterea reprezinta o definitie prin ea insasi.

Mult mai nuantata este atitudinea lui D. Papp care descrie "corporatia multinationala" ca pe o corporatie care actioneaza intr-o multitudine de medii si identifica trei stadii de dezvoltare a acesteia. In primul stadiu, corporatia multinationala creeaza strategii de afaceri separate pentru fiecare tara in care opereaza si poate fi numita mai degraba 'corporatie multilocala'. In al doilea stadiu, corporatia se straduie sa domine o piata globala, dar isi concentreaza totusi majoritatea eforturilor asupra tarii de origine. D. Papp defineste aici 'corporatia globala'. In cea de-a treia si ultima etapa de dezvoltare, corporatia beneficiaza de resurse, management, productie si alte capacitati globale care ii confera statutul de 'corporatie transnationala'. Practic, o astfel de viziune se suprapune destul de bine peste teoria clasica a internationalizarii firmei, teorie in care se succedau de asemenea trei etape: intai, exportul direct pe o anumita piata nationala, apoi apelul la intermediari locali, aflati intr-o anumita relatie de cooperare cu firma-mama, pentru ca in cele din urma corporatia sa stabileasca o relatie de proprietate intre ea si reprezentanta sa pe piata respectiva (termen generic 'filiala'). Aceasta relatie de proprietate este esentiala in definirea corporatiei multinationale si se justifica prin atributul corporatiei de emitent de investitii straine directe.

In ceea ce priveste definirea firmei multinationale se constata cateva lucruri foarte clare:

nu s-a ajuns la un consens asupra continutului;

se folosesc denumiri diferite de multe ori numai pentru ca nu se doreste altfel. Cele mai raspandite denumiri par sa fie cele de provenienta anglo-saxona pentru ca literatura in limba engleza este cea mai raspandita, iar odata cu ea s-au "imprastiat" si terminologia de corporatie sau companie. Multi dintre cei care discuta despre firmele multinationale nu realizeaza ca in documentele anglosaxone exista un anumit consens referitor la denumire;

in special autorii ce folosesc limba engleza nu isi imagineaza decat ca denumirile anglo-saxone trebuie folosite in exclusivitate indiferent de orice alte explicatii sau consensuri preexistente;

continutul sau substratul sintagmei nu se poate aplica oricarei afaceri de firma in exterior, intrucat orice firma dintr-o tara ar face o simpla operatie de vanzare sau cumparare cu exteriorul ar putea deveni firma multinationala;

multinationala nu este neaparat o firma mondiala sau globala pentru ca, asa cum se sustine in ultimii ani, o firma care se globalizeaza are neaparat filiale in una sau mai multe tari. O firma poate fi insa multinationala fara a avea filiale. Sa ne gandim in acest sens la firme precum Coca-Cola, Pepsi Cola, Nike etc. care nu au filiale;

daca admitem filiale in definitie si/sau tari in care o firma multinationala face afaceri, se va pune problema sa spunem si care este numarul minim al acestora, asa cum fac deja foarte multi autori. Or, daca se va proceda astfel, vor fi excluse prin definitie foarte multe firme care sunt multinationale;

afacerile care se fac in mai multe tari de catre o firma pot fi de la foarte simple (cumpara sau vinde ceva, contracteaza un credit etc.) la foarte complexe, in care se combina activitati de productie, savoir-faire, prestari de servicii, investitii, cercetare stiintifica, relatii financiare etc., in infinit de multe variante juridice si tehnico-economice;

pe fondul unei complexitati de un grad oarecare se pot formula multe altele.

Tinand seama de toate acestea daca nu ne impunem sau nu acceptam o anumita acuratete ajungem in situatia sa operam cu terminologia de corporatie, companie, intreprindere etc. multinationala si sa utilizam exemplele sau cifrele organismelor UNCTAD cu privire la firmele transnationale, adica sa punem o eticheta cu alta denumire pe cea de firma multinationala. Pentru a iesi din confuzia sintagmelor se considera ca ar trebui adoptata intocmai denumirea de firma multinationala asa cum a fost prezentata la inceput.