Modelul de dezvoltare economica din Coreea de Sud

Modelul de dezvoltare economica din Coreea de Sud

La sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70, Guvernul coreean a promovat anumite sectoare de activitate inca nedezvoltate, in special prin sprijinirea crearii intreprinderilor mari care au primit drepturi temporare de monopol. Exemplele notabile sunt cele din productia de ciment, ingrasaminte sau rafinarea titeiului la inceputul anilor '60; industria otelului si a produselor petrochimice la sfarsitul anilor '60 si inceputul anilor '70; constructia de vapoare, industria chimica, productia de bunuri de capital si a bunurilor de larg consum cu folosinta indelungata la mijlocul si sfarsitul anilor '70. Mai recent, in special in domeniul electronicelor, firmele mici si mijlocii s-au bucurat de un tratament preferential, incluzand accesul la credite, impozitele reduse si, cel mai important, protejarea impotriva concurentei straine. Masurile de reforma si restructurare au avut in vedere evitarea pierderii de competitivitate a companiilor sud-coreene, dar mai ales cresterea mai accentuata a exporturilor pentru trecerea la o balanta comerciala excedentara.

Pentru a iesi din criza cu fortele proprii guvernul Coreean a implementat Legea Stimularii Capitalului Strain (1966). Pe baza acestei legi, se aplica urtoarele stimulente:

taxele de venit, corporatie, proprietate si achizitionarea de proprietate nu se aplica ; incasarile din primii 5 ani in timp ce o reducere de 50% este acordata pentru urmatorii 3 ani;

* taxele de venit si corporatie pe profituri sunt reduse cu 50%, cand inregistreaza o sporire din cifra de afaceri a exporturilor;

taxele pe dividende si distribuirile de surplus la investitorii straini nu se aplica in primii 5 ani si sunt reduse cu 50% pentru urmatorii 3 ani;

taxele pe marfuri si mijloacele de productie si taxa de afaceri percepute pe intreprinderile nu sunt impuse;

* venitul din salariile strainilor angajati de intreprinderi este scutit de la impozitare.

Taxele normale de corporatie sunt impuse companiilor din zonele libere de export dupa primii 5 ani de scutire de la 25% la 40% pentru corporatiile particulare si 20% sau 33% pentru companiile nonprofit si 'deschise'. Corporatiile deschise sunt supuse la rate crescute de 25% sau 33%. O taxa de 100% a profiturilor este perceputa pentru incasarile rezultate din majorarea preturilor publicate de Oficiul administratiei taxei nationale pe bunuri, proprietate, comisioane, onorarii si rente. O taxa de aparare sub forma unei suprataxe este perceputa pe partea de investitii facute de intreprinderile locale si se ridica la 20% din Castigul corporatiilor mai putin de 500 milioane yuan si 25% peste 500 milioane yuan. Corporatiile sunt supuse, de asemenea, la o suprataxa de rezidenta de 7,5% plus o suma fixa din 50.000 yuan si 40.000 yuan sau 15.000 yuan, depinzand de populatia oraselor unde corporatiile sunt localizate. Industriile de marime mica sau medie, cum sunt desemnate de guvernul sud-coreean si Cunoscute ca corporatii inchise mici sunt supuse la rate reduse de 15% pana la 3 milioane yuan , 25% intre 3 milioane yuan si 5 milioane yuan si 35% peste 5 milioane yuan. O taxa de 0,4% este aplicata pe suma proprietatii investite sau actiunilor platite integral emise la infiintare unei corporatii. Cand taxele nu sunt amanate pe baza Legii stimularii capitalului strain, exista in general o taxa de retinere de 25% pe dividende, dobanzi sau drepturi de autor de inventator. Exista, de asemenea, o taxa de venit global sau compus de la 8% la 70% aplicata la dividende, dobanzi si alte surse impozabile, precum si salarii, proprietati si venit de afaceri. Taxa de proprietate variaza de la 0,3% la 5%, in timp ce corporatiile supuse unei taxe suplimentare de 25% pe castigurile din vanzarea sau transferul spamantului. Castigurile de capital prin transferul de proprietati nerezidentiale pot fi taxate 50%. O taxa de vanzare de la 0,5-3,5% se aplica intreprinderilor de produse manufacturiere. Bunurile importate care sunt permise sa intre pe teritoriul Coreii de Sud din aria vamala a zonelor libere sunt supuse taxelor vamale normale de 5-150%.

Aceste masuri au ajutat tara sa-si stabilizaze situatia ecomonico-financiara, pina cind Coreea nu incalcase unul dintre principiile fundamentale ale finantelor internationale, si anume ca o tara nu trebuie sa se bazeze niciodata prea mult pe imprumuturi pe termen scurt, denominate in valuta straina, pentru ca acestea pun economia in pericol in momentul in care ar fi majorata rata dobanzilor sau s-ar deprecia moneda. Criza s-a declansat cind unele dintre cele mai mari concernuri (chaebol) ale Coreii au inceput sa aiba probleme serioase din cauza imprumuturilor prea mari si au intrat in faliment chiar inainte de inceperea crizei. Bancile coreene acumulasera capital strain si il plasasera acestor concerne in moneda nationala, won. Deprecierea ulterioara a wonului a provocat o serioasa criza de lichiditati, iar bancile nu au mai reusit sa-si onoreze datoriile pe termen scurt, care se ridicau la aproximativ 100 de miliarde de dolari si erau denominate in dolari, yeni si alte valute straine. Ca reactie la aceste probleme, investitorii au inceput sa abandoneze wonul in favoarea dolarului si a altor valute puternice. La 1 noiembrie 1997, banca centrala coreeana a promis ca nu va lasa "niciodata, niciodata, niciodata' ca wonul sa cada mai jos de paritatea de 1.000 de woni la dolar; dar, in ciuda acestei promisiuni solemne, la 17 noiembrie a incetat sa mai sustina moneda nationala. Prabusirea ulterioara a wonului, precum si a bancilor si a altor institutii financiare, caderea rapida a bursei de valori, numarul mare de falimente ale concernurilor si neputinta guvernului - toate acestea demonstrau faptul ca tara se afla intr-o situatie disperata. In consecinta, guvernul coreean, umilit, a cerut asistenta financiara din partea FMI, ca si alte guverne din zona; ajutorul a venit pana la urma, dar implicand importante costuri economice si politice.

Cu fortele proprii Coreea a implementat masuri de privatizare si de liberalizare a economiei. Au fost adoptate noi reglementari care sa forteze marile conglomerate ('chaebol') sa-si restranga domeniul de specializare si sa-si disperseze capitalul la un numar mare de actionari. 'Hunday', de exemplu, a anuntat ca isi va reduce numarul de filiale la 23 (de la 50) si ca isi va concentra gama afacerilor pe 6 sectoare: industrie grea, electronica, automobile, produse chimice, masini siderurgice si constructii. Guvernul a dorit sa mareasca nivelul concurentei de piata si sa inlature oligopolul exercitat de aceste conglomerate pe care le-a creat si sprijinit ca faza intermediara de dezvoltare economica.

Primele 10 conglomerate totalizeaza 77% din produsul national brut sud-coreean. Alimentate cu credite ieftine si incurajate sa rentabilizeze orice afacere de interes national mai putin profitabila (chiar prin prelucarea ei de la companiile rivale), aceste conglomerate s-au extins mai ales prin diversificare si prin productie la scara. Costul prea mare al dependentei de creditele guvernamentale a impus continuarea reformei sistemului financiar cu liberalizarea capitalului si a concurentei ca masuri de atenuare a capitalismului directionat de stat promovat anterior in Coreea de Sud.

Toate acestea au dus la faptul ca Coreea de Sud sa treaca in cadrul Bancii Mondiale, din categoria membrilor debitori in categoria membrilor donatori. Pina in prezent au trecut 47 ani de cand a luat primul imprumut, iar la 3 martie 1994 a semnat ultimul sau acord pentru doua imprumuturi totalizand 439 milioane dolari. A inceput cu un venit pe locuitor de numai 85 dolari in anii '60, iar in 2005 a ajuns la peste 12000 dolari pe locuitori.