PIATA MONETARA

PIATA MONETARA

Piata monetara a oricarei tari este o scena pe care activeaza numeroase institutii financiare, cum ar fi banca centrala, bancile comerciale, companiile de asigurari, fondurile mutuale, etc.

Piata monetara cuprinde doua componente:

piata interbancara - pe aceasta piata institutiile de credit isi procura lichiditati, fie de la alte institutii similare, fie de la Banca Centrala.

piata titlurilor pe termen scurt negociabile (cambia, biletul la ordin, certificatele de depozit, bonurile tezaur).

Principalul obiect al tranzactiilor pe piata monetara il constituie moneda. Pentru ca aceasta sa-si poata exercita cu eficienta functiile, trebuie sa existe intr-un anumit volum si structura, definite prin conceptul de masa monetara.

Masa monetara reprezinta ansamblul mijloacelor de plata, existente la un moment dat intr-o economie.

Masa monetara, in compozitia sa, nu inregistreaza decat moneda detinuta de subiectii economici nonfinanciari (firme, gospodarii, institutii publice), moneda detinuta de sistemul bancar si utilizata in relatiile dintre institutiile bancare nefacand parte din masa monetara.   

In ansamblul masei monetare s-au conturat pe parcursul timpului urmatoarele componente:

moneda efectiva, sau numerarul;

moneda de cont, respectiv disponibilitatile in conturi curente;

depunerile la termen in vederea economisirii;

alte active, cu grad mai mare sau mai mic de lichiditate.

Masa monetara si componentele ei sunt analizate si aprofundate cu ajutorul conceptului de agregat monetar.

Agregatele monetare desemneaza partile constructive ale masei monetare, fiecare autonomizat prin:

functii specifice;

agenti specializati care emit instrumente de plata;

institutiile bancar-financiare care le gestioneaza;

fluxurile economice reale pe care le mijlocesc.

Numarul de agregate monetare este diferit de la tara la tara; de pilda in S.U.A. se opereaza cu trei agregate monetare, in Franta cu patru iar in Marea Britanie cu sapte.

In Romania se opereaza cu doua agregate monetare: M₁ si M₂.

Agregatul M₁ contine:

numerarul din afara sistemului bancar;

depozitele la vedere ale firmelor.

Agregatul M₂ contine:

agregatul M₁;

economiile populatiei la vedere si la termen;

depozitele la termen ale firmelor;

depozitele conditionate;

certificatele de depozit;

depozitele in valuta ale rezidentilor.

1. Oferta de moneda

Oferta de moneda exprima cantitatea de bani destinata pietei monetare care trebuie sa fie corespunzatoare nevoilor reale ale activitatii economico-financiare la un moment dat.

Oferta de bani este asigurata de:

banca centrala;

bancile comerciale;

agentii economici nebancari.

Rolul bancii centrale pe piata monetara

Banca centrala poarta diferite denumiri de la tara la tara: de exemplu, in Romania ea se numeste Banca Nationala, in S.U.A. i se spune "Rezervele Federale". In pofida denumirii lor, acestea nu sunt banci in sensul strict al termenului. Ele nu sunt preocupate de maximizarea profitului, ci de realizarea anumitor obiective pentru intreaga economie nationala, obiective care ii revin din mandatul national, atribuit acesteia de forul legislativ. Cele mai importante functii ale Bancii Centrale sunt:

este singura institutie autorizata sa emita insemne monetare si mijloace legale de plata pe teritoriul tarii;

functioneaza ca o "banca a bancilor", in aceasta calitate controland functionarea bancilor comerciale;

conduce politica monetara si valutara a tarii;

deruleaza operatiunile cu Trezoreria statului (reprezentanta statului ca agent financiar, in calitatea sa de debitor si de creditor).

Instrumentele specifice folosite de banca centrala pentru a influenta oferta de moneda sunt:

a)     Tehnica indirecta a rescontarii titlurilor de credit.

Rescontarea reprezinta operatiunea de achizitionare de catre banca de emisiune de la bancile comerciale a efectelor de comert scontate in prealabil la ele de catre alte unitati economice. Valoarea acestor titluri este inregistrata in contul bancii comerciale diminuata cu suma corespunzatoare taxei de rescont si duratei creditarii bancii comerciale.

Exemplu: O firma detine un titlu financiar in valoare de 1.000.000 u.m. Pentru ca firma are nevoie urgent nevoie de bani, va vinde unei banci comerciale titlul detinut cu 800.000 u.m. In aceasta situatie se spune ca firma sconteaza titlul pentru un scont de 200.000 u.m. Banca comerciala decide sa resconteze titlul la B.N.R., la o taxa de rescont de 150.000 u.m., realizand un castig de 50.000 u.m. Cu aceasta ocazie, B.N.R. pune in circulatie 850.000 u.m. La scadenta, B.N.R. va incasa pe titlul cumparat 1.000.000 u.m., ceea ce echivaleaza cu retragerea acestor bani din circulatie.

In cazul in care banca centrala considera ca masa monetara creste prea mult, poate sa decida cresterea ratei scontului sau/si plafonarea sumei rescontate. Banca centrala se conduce dupa principiul conform caruia rescontarea este o favoare data bancilor si nu un drept al lor.

b)    Politica de open market.

Acesta este un instrument folosit mai ales in S.U.A. Pe open market actioneaza totalitatea intermediarilor financiari (banci comerciale, societati de asigurari) care detin titluri ce pot fi vandute sau cumparate de catre banca centrala.

Open market-ul permite realizarea de imprumuturi intre acesti intermediari pe termen foarte scurt, la o rata a dobanzii care se modifica permanent in functie de cerere si oferta. Banca centrala ofera o anumita cantitate de moneda pe piata, prin achizitionarea unei parti a efectelor publice sau private detinute de bancile comerciale si lasa rata dobanzii sa se formeze liber.

Diferenta dintre rescontare si open market este aceea ca, la rescontare rata dobanzii este fixa, in timp ce in open market, rata dobanzii se formeaza liber, prin confruntarea cererii cu oferta.

c)     Finantarea deficitului bugetar.

In calitate de banca a statului, banca centrala acorda credite direct Trezoreriei, care este casiera statului, punand in acest fel in circulatie moneda. O alta tehnica, mai des folosita, este cumpararea de catre banca a bonurilor de tezaur de pe piata libera sau prin rescontare. Indiferent de tehnica utilizata, rezultatul poarta numele de monetizarea datoriei publice si mareste riscul declansarii unui proces inflationist.

d)    Cotele obligatorii de rezerva.

Rezervele obligatorii sunt depozite ale bancilor comerciale la banca centrala, constituite in urma unei obligatii legale si considerate prudentiale.

Pentru bancile comerciale acestea reprezinta o cheltuiala si orice crestere a ratei rezervelor obligatorii este perceputa ca un impozit mascat care reduce eficienta bancilor. Cresterea cotelor rezervelor obligatorii reduce sumele ce pot fi acordate sub forma de imprumut si scade ritmul de crestere a masei monetare si invers. Actiunea prin rezervele obligatorii nu este insa chiar atat de simpla si de eficienta. De exemplu, daca se estimeaza o inrautatire a mediului de afaceri, bancile comerciale pot refuza acordarea anumitor imprumuturi considerate riscante, chiar daca rata rezervelor obligatorii se reduce. Consecinta este ca masa monetara nu raspunde prin crestere la reducerea rezervelor.

Crearea de moneda de catre bancile comerciale

Bancile comerciale au capacitatea sa potenteze masa monetara, adica sa "creeze moneda". Ceea ce deosebeste bancile comerciale de ceilalti intermediari financiari este tocmai capacitatea lor de a crea moneda scripturala. Nici un alt intermediar financiar nu are dreptul sa imprumute o cantitate mai mare de moneda decat depozitele de care dispune.

De fiecare data cand o banca acorda un imprumut, ea trebuie sa suplimenteze rezerva la banca centrala, potrivit ratei rezervei legale obligatorii. Legatura dintre rezerve si depozite, care exprima legatura dintre baza monetara si oferta monetara, poarta numele de multiplicator al banilor sau multiplicator al creditului.

Exemplu: O persoana doreste sa depuna la o banca comerciala o suma de 250.000 u.m. Presupunem ca banca este obligata sa pastreze in rezerva 10% din depunere, restul de bani imprumutandu-l persoanelor fizice sau juridice. In cazul in care consideram ca banii vor fi imprumutati altor banci, care dupa ce isi opresc 10% din numerar in rezerva, vor proceda analog primei banci. Procesul de depunere a banilor in banci si de creare de catre acestea a excedentelor de bani este prezentat in schema de mai jos:

	Depunerea initiala de numerar		Banca A Rezerve		Banca B Rezerve		Banca C Rezerve

250.000 225.000 202.500

182.250

Observatii:

- deponentul a depus initial in banca A 250.000 u.m. din care banca a oprit rezerva obligatorie de 10% (2.500 u.m.), diferenta de 250.000 - 25.000 = 225.000 u.m. imprumutand-o altei banci, B;

- banca B, la randul ei va opri rezerva de 10% iar diferenta de 225.000 - 22.500 = 202.500 u.m., o va amprumuta altei banci C, care va proceda analog;

- circuitul poate continua.

Evident ca, in schimbul creditului acordat fiecare va primi o dobanda care constituie castigul bancii.

Se observa ca suma totala pe care banca o poate acorda sub forma de imprumut este: S = C [(1 - r) + (1 - r)² + (1 - r)³ + ..] , adica progresia geometrica cu ratia (1 - r), deci S = C (1/r). Raportul 1/r poarta denumirea de multiplicatorul monedei de cont (M_m). In cazul prezentat multiplicatorul monedei de cont va fi: M_m = 1/0,1 = 10.

Datele statistice reale reflecta faptul ca multiplicatorul monetar este mult mai mic decat cel permis de rezervele obligatorii. Explicatia acestui fapt se afla, intre altele, in faptul ca o parte din sume sunt retinute sub forma de numerar. Existasi cazuri in care multiplicatorul este mai mic, deoarece bancile, in virtutea normelor prudentiale bancare, se abtin sa imprumute sau isi maresc rezervele peste limita legala, cand conjunctura economica se inrautateste.

2. Cererea de moneda

Moneda nu este dorita pentru ea insasi ci pentru functiile pe care aceasta poate sa le indeplineasca.

Astfel, marimea cantitatii de bani pusi in circulatie depinde de o serie de factori cum ar fi:

- volumul total al schimburilor si serviciilor mijlocite de moneda si de viteza de rotatie a acesteia - aceasta inseamna ca masa monetara (M) se afla in raport direct proportional cu volumul schimburilor, rezultat din potentarea volumului fizic al bunurilor si serviciilor vandute - cumparate (T) cu preturile si tarifele acestora (P) si in raport invers proportional cu viteza de rotatie a banilor (V), adica numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate monetara in orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara. Formula masei monetare va fi: M = T x P/ V.

- amploarea creditului de consum - adica raportul dintre vanzarile pe datorie si platile facute in contul creditelor ajunse la scadenta in perioada de referinta.

- intensitatea inclinatiei spre lichiditate - aceasta depinde de mobilul venitului (tendinta oricarui agent economic de a pastra bani lichizi); mobilul afacerilor (pastrarea unui volum de bani in asteptarea unor plasamente mai avantajoase in viitor); mobilul speculatiei (in anumite conditii, banii lichizi sunt un activ financiar superior fata de diferitele tipuri de valoare).

- platile ajunse la scadenta - care decurg din vanzarea bunurilor si serviciilor vandute pe credit.

- platile care se achita prin compensatie.

Determinarea cantitatii banilor (masei monetare) destinata asigurariiunei circulatii monetare echilibrate se face cu ajutorul formulei:

PT - volumul tranzactiilor economice;

C - desfaceri de marfuri pe credit;

P_sc - plati ajunse la scadenta;

P_comp - plati care se achita prin compensatie;

V - viteza de rotatie (circulatie) a monedei.

In realitate masa monetara oferita difera de masa monetara necesara pentru acoperirea nevoilor reale si efective, adica:

MV PQ.

Problema fundamentala a oricarei economii este realizarea unui raport adecvat intre cantitatea de bani aflata in circulatie si nevoile reale ale activitatii la un moment dat.

De regula, cauzele care pot provoca dereglarea raportului dintre cererea si oferta de moneda sunt:

- deficitul bugetar - diferenta dintre venituri si cheltuieli se acopera prin "imprumutul" de la banca de emisiune. Astfel masa monetara creste fara ca cererea reala de bani sa fi crescut si ea.

creditul bancar - atunci cand se acorda credite exagerate pentru consum si nu pentru dezvoltarea economiei.

excedentul balantei de plati externe - daca in tara intra o masa mare de moneda straina se ajunge la cresterea rezervelor valutare. Astfel se asigura acoperirea unor noi emisiuni de moneda nationala care nu-si gasesc echivalentt in marfuri si servicii, ceea ce duce la deprecierea monetara. Aceleasi efecte se produc daca valuta este convertita in moneda nationala contribuind la sporirea circulatiei monetare interne.

intrarea in circulatie a banilor care anterior erau tinuti sub forma de economii de posesorii lor de frica deprecierii, accentueaza dezechilibrul monetar.

Milton Friedman, economist american, introduce o noua notiune: puterea de cumparare.

Puterea de cumparare a monedei reprezinta cantitatea de bunuri si servicii care se poate achizitiona la un moment dat, cu o unitate monetara. Puterea de cumparare poate fi exprimata printr-o relatie de forma:

M_of - masa monetara oferita;

P - nivelul preturilor.

Se apreciaza ca puterea de cumparare depinde de numeroase imprejurari economice, dintre care cele mai relevante sunt:

- starea economica - aceasta determina increderea mai mare sau mai mica in moneda nationala. In acest sens cei mai vizibili indicatori sunt forta si nivelul de dezvoltare, stabilitatea si eficienta.

- obligatia tuturor agentilor economici de a folosi pe teritoriul tarii respective moneda nationala ca simbol al dreptului de a obtine in schimbul ei marfurile oferite spre vanzare.

- increderea colectiva a agentilor economici in cei in drept de a mentine masa monetara in limite fundamentate economic procedand la suplimentarea sau restrangerea masei monetare.