Piata, pretul de echilibru si concurenta

Ce este piata

Piata pare a fi un cuvant magic al economistilor. Rezolva totul, dar si complica totul, in masura in care se doreste a fi controlata. Potrivit celei simpliste definitii, ramasa din teoria economica clasica, piata este locul in care se intalneste cererea cu oferta iar in urma acestui proces resursele sunt alocate in cel mai eficient mod posibil. De aceea piata este legata de asa-numita eficienta alocativa.

Piata reprezinta una din modalitatile in care societatea, ca ansamblu, ia decizii, stabileste sistemul de valori, aloca resursele, mentine consistenta retelei de interactiuni sociale si determina, in cele din urma, relatiile inter-umane - aceasta definitie, pe langa faptul ca limiteaza intr-un fel capacitatea pietei de a regla totul, explica si faptul ca repercusiunile unui sistem bazat pe piata libera sunt mult mai profunde, mergand pana la formarea sistemelor de valori sociale si esenta relatiilor sociale (Kuttner, 1996).

Piata ofera consumatorilor o varietate de optiuni in satisfacerea nevoilor acestora; piata creeaza uneori false nevoi - prin publicitate. Tot piata promoveaza si rasplateste inovatia, asa cum nici un alt mecanism economic nu o poate face. Piata reuneste investitorii - adica pe cei cu bani - cu antreprenorii - cei dispusi sa preia riscul unei intreprinderi.

Piata ii determina pe cei ce produc sa o faca din ce in ce mai eficient, si tot piata ii face pe cei ce muncesc sa fie mai eficienti, pentru a nu-si pierde slujbele.

Piata ii determina pe vanzatori sa nu tina la pretul unor produse perisabilitate de prima necesitate, contribuind astfel la securitatea alimentara, dar tot piata realizeaza uneori contrariul, atunci cand sistemele de control al calitatii nu mai functioneaza. De altfel, problema controlului calitatii a fost "calcaiul lui Ahile" in cazul economiei planificate (Lipsey et Christal, 1995). Intr-o economie planificata, statul poate controla doar cantitatile in care bunurile sunt produse, nu si calitatea acestora. De aceea, economiile planificate - fie de tip capitalist, cum a fost aceea a Statelor Unite in al doilea razboi mondial, fie de tip socialist - functioneaza bine doar in perioade de razboi, cand nu calitatea conteaza, ci cantitatea.

Esenta pietei este mecanismul de formare a preturilor, prin care toate resursele sunt alocate eficient. Dar cum exista lucruri ce nu pot cumparate si cum nici toti oamenii nu sunt dispusi sa-si schimbe peste noapte optiunile sau pur si simplu doar locuinta, exista resurse a caror alocare nu este totdeauna eficienta prin mecanismul pietei. Aceste esecuri ale pietei sunt sintetizate in cateva din sub-puntele urmatoare, din perspectiva relatiilor cauzale dintre cerere si oferta.

De ce apare cererea, de ce apare oferta?

Orice actiune de natura economica - productia, schimbul sau consumul - se datoreste unor lipsuri sau unor situatii in care dorintele depasesc posibilitatile si cineva este pus in situatia de a alege. A alege inseamna a compara costuri si beneficii.

Orice alegere - deci orice actiune economica - are un cost de oportunitate, ce este costul sansei ratate, adica beneficiul celei mai bune alegeri la care am renuntat. Costul de oportunitate se exprima totdeauna in preturi relative. Atunci cand costul de oportunitate al unui produs creste, alegem un substitut al acelui produs, cu un cost de oportunitate mai mic, sau reducem consumul produsului respectiv.

Echilibrul cerere-oferta

In figura 4-1 se prezinta modelul general de echilibru dintre cerere oferta: daca se produce cantitatea Q_optim, atunci pretul de echilibru corespunzator acesteia va fi P, celelalte elemente fiind constante. NB: in toate figurile in care sunt reprezentate functiile cererii si/sau ofertei, pe abscisa este reprezenta cantitatea de produs vanduta sau cumparata intr-o unitate oarecare de timp (o saptamana, o luna sau un an), iar pe abscisa este reprezentat totdeauna pretul sau costul de productie a unei unitati de produs.

Daca statul impune un pret P₂ mai mare decat cel optim, atunci producatorii vor veni pe piata cu cantitatea Q'_p, in timp ce cumparatorii vor putea cumpara doar cantitatea Q'_c; diferenta dintre cele doua cantitati (Q'p - Qp) reprezinta excedentul de marfa. In celalalt caz posibil, mult mai frecvent intalnit, statul fixeaza un pret sub cel echilibru, adica P₁; acum producatorii vor veni pe piata doar cu cantitatea Q_p, in timp ce cumparatorii vor cere cantitatea Q_c. Diferenta Q'c-Qc reprezinta deficitul de marfa, indus de impunerea unui pret ce este inferior celui de echilibru.

Dar excedentul de marfa nu apare doar datorita interventiei statului in fixarea pretului, ci si datorita modificarii cererii: linia punctata P'C' putea reprezenta la un moment dat cererea reala, careia i-ar fi corespuns pretul de echilibru P₂. Datorita unui alt factor (pretul unui produs substitut de exemplu) cererea a scazut intre timp, iar vanzatorii nu aveau cum sa reactioneze la aceasta scadere a cererii, deoarece putea fi conjuncturala. Daca totusi ea s-a produs, stocul de marfa poate fi lichidat prin reducerea pretului de la P₂ la P. Acesta este un fenomen frecvent pe piata bunurilor de larg consum dar si pe piata lemnului de foc, a carui cerere fluctueaza in functie de alternanta sezon cald - sezon rece.

Potrivit teoriei economice, surplusul social este maxim atunci cand se produce exact atat cat trebuie, adica nu exista nici excedent, nici surplus, adica resursele sunt alocate optim. Surplusul social este format din surplusul cumparatorilor (suprafata triunghiului curbiliniu P'PA), la care se adauga surplusul producatorilor (suprafata triunghiului curbiliniu OPA).

Piata concurentiala

O astfel de piata se caracterizeaza prin patru atribute:

1. Omogenitatea produsului. Conditie extrem de importanta deoarece cererea este relativ constanta pentru produse care, prin omogenitatea proprietatilor pe care le au, satisfac constant aceleasi necesitati. "Daca nu esti sigur pe ceea ce cumperi, nu cumperi!" - aceasta este principiul oricarui cumparator; prin urmare cu cat un produs este mai putin omogen, cu atat atrage mai putini clienti

2. Atomizarea producatorilor si consumatorilor: nici un producator si nici un consumator nu este suficient de puternic pe piata incat sa poata influenta pretul.

3. Lipsa oricaror restrictii artificiale de acces al pe piata. Aceasta conditie este obligatorie pentru autoreglarea pietei. Daca restrictiile artificiale (s.n.) impiedica anumiti producatori sa patrunda pe piata, mai devreme sau mai tarziu va fi incalcata conditia precedenta, adica pretul va fi influentat nu de cantitatea de produs existenta la vanzare, ci de politica grupului de producatori admis pe piata. Aceasta conditie trebuie inteleasa si in planul posibilitatilor de finantare a productiei: orice firma poate face imprumuturi bancare pentru dezvoltare, iar aceste imprumuturi nu influenteaza rata medie a dobanzilor platite pentru aceste imprumuturi. Corolarul acestei conditii este acela ca si orice banca poate intra pe piata cu servicii bancare cerute de piata.

Mobilitatea. Aceasta conditie presupune ca orice nou producator sa poata patrunde sau sa se poata retrage nestingherit pe sau de pe piata unui produs. Mobilitatea este o conditie pe care orice firma o intuieste ca necesara, motiv pentru care prin insusi statutul de constituire isi stabileste o strategie comerciala mai diversificata, si chiar de la inceputul activitatii poate desfasura mai multe tipuri de activitati: comerciale, productive, de prestare de servicii. Datorita mobilitatii este si greu de anticipat evolutia unei firme sau comportamentul acesteia pe piata, deoarece profitul realizat intr-un tip de activitate (piata "A" de exemplu) poate fi alocat pentru patrunderea cu produse sau servicii pe piata "B" sau pe piata "C". La nivel micro-economic - adica la nivelul firmei - este importanta cunoasterea centrelor de cost si a centrelor de profit .

Pentru a avea o piata perfect concurentiala, mai este necesara o conditie de indeplinit: toti cei implicati in functionarea pietei, adica atat cumparatorii cat si producatorii, au acces liber la cele mai recente date privind preturile la care se vand produsele, precum si la date privind cantitatile vandute. Adica sa cunoasca complet si instantaneu mediul economic. Aceasta presupune si, in acelasi timp genereaza, costuri foarte mici, neglijable, ale tranzactiilor.

Comertul electronic este singurul mijloc ce fac posibila satisfacerea acestei conditii si acesta este si motivul pentru care, pe langa interesul pur comercial pentru dezvoltarea acestei infrastructuri, exista si un interes politic in aceasta directie, pe orice piata.

In economia forestiera, mai precis in sectorul exploatarii si gospodaririi padurilor, conditiile necesare functionarii unei piete concurentiale nu pot fi satisfacute din motivele prezentate in tabelul 4-1.

Tabelul Motivele pentru care piata concurentiala nu exista in exploatarea si gospodarirea padurilor

Distorsiunile pietei concurentiale

Accize

Daca se urmareste descurajarea consumului pentru anumite produse sau servicii sau colectarea unor taxe de pe seama unor produse ce nu influenteaza major bunastarea majoritatii oamenilor, atunci statul intervine cu accize sau taxe. Influenta acestora asupra bunastarii este prezentata in figura 4-2

Se observa ca accizarea nu face altceva decat sa mareasca panta ofertei, ce se muta de pe curba OO' pe curba OO'', punctul de intersectie cu functia cererii fiind de data aceasta B, caruia ii corespunde pretul P'' si cantitatea de echilibru Q''- se observa ca P''>P iar Q''<O, ceea ce inseamna ca dupa accizare se vinde mai putin si la pret mai mare. Vanzand mai putin, producatorii realizeaza un surplus mai mic (triunghiul OP'A), dupa cum si surplusul cumparatorilor este mai mic (triungliul P''CB). Statul in schimb realizeaza un venit egal cu aria dreptunghiului P''P'BA. Cumuland surplusul producatorilor cu surplusul consumatorilor si venitul ce revine statului, se observa ca suma acestora este mai mica decat surplusul social anterior accizarii, deoarece venitul corespunzator triunghiului ABD se pierde complet: nu se mai regaseste nici in surplusul producatorilor, nici al consumatorilor, nici in venitul ce revine statutului, ca urmare a introducerii accizei.

Monopolul

Fie un bun oarecare, fara substitut, adus pe piata de un singur producator. Conditia de ne-existenta a substitutului este foarte importanta, deoarece orice substitut influenteaza cererea, reprezentata grafic in figura 4-3 prin dreapta EE

Pentru a vinde prima unitate din bunul respectiv, va trebui sa ceara pretul P1, pret care va putea fi platit, fireste, doar de un mic segment al cumparatorilor. Pentru a vinde si a doua unitate de produs, va trebui sa ceara pretul P2, mai mic decat P1, si asa mai departe. Preturile, respectiv cantitatile corespunzatoare lor sunt prezentate in figura 4-3 prin cele patru dreptunghiuri plasate la in stanga graficului.

De exemplu, primele cinci unitati de produs sunt vandute la 10 RON bucata. Pentru a vinde o unitate in plus, reduce pretul la 9 RON. Asadar, venitul marginal al unitatii vandute in plus este 6*9-5*10=4 RON. In continuare, pentru urmatoarele doua unitati, mai reduce pretul cu 2 RON, ceea ce inseamna ca va obtine 7*8=56 UM, asadar venitul marginal pe unitate va fi (56-54)/2 = 1 UM. Asadar venitul marginal scade mai repede decat pretul oferit de cumparatori, ceea ce inseamna ca dreapta venitului marginal (VM) este totdeauna sub dreapta DD', ce reprezinta cererea. Nivelul optim al productiei va fi dat de abscisa intersectiei dintre costul marginal (Cma) si venitul marginal (VM), respectiv Cm, in timp ce pretul de echilibru va fi Pm. Se observa ca Cm<C* si P>P*, C* si P* fiind cantitatea, respectiv pretul de echilibru ce s-ar fi realizat daca firma respectiva ar fi avut concurenti.

Apare o pierdere a surplusului social, comparativ cu situatia de pe o piata concurentiala, pierdere ce este reprezentata de triunghiul cu laturile mai groase in figura 4-3. Se observa ca numai o parte din surplusul cumparatorului trece la producator, respectiv Cm(Pm-P*).

In figura 4-3 este reprezentata si curba costului mediu (Cme), ce intersecteaza perpendiculara ridicata din Cm in punctul B. Aria triunghiului EPC reprezinta surplusul comparatorului, aria trapezului PCFG reprezinta surplusul producatorului (surplusul producatorului este delimitat de costul marginal) iar adia dreptunghiului ABCD reprezinta profitul producatorului. Nu totdeauna un monopol este si profitabil! Daca ponderea costurilor fixe este foarte mare - cazul monopolurilor naturale, prezentate in continuare - este posibil ca functia costului mediu sa intersecteze perpendiculara ridicata din punctul Cm (cantitate de produs) deasupra functiei cererii, ceea ce inseamna ca punctul A va fi deasupra pretului de echilibru, deci profitul va fi negativ, adica va fi de fapt o pierdere.

Un caz particular al monopolului este asa-numitul monopol natural, caracterizat prin faptul ca in structura costurilor de productie ponderea costurilor fixe este foarte mare, comparativ cu costurile variabile.

Aceasta disproportie "aplatizeaza" functia costului marginal (Cma), ce este aproape paralel cu abscisa - prin urmare pierderea de surplus social este si mai mare.

Mijloacele de descurajare a monopolurilor sunt urmatoarele: 1) fixarea unui pret maxim, apropiat de pretul de echilibru in conditii de concurenta; 2) introducerea unei taxe pe produs; 3) introducerea unui taxe anual pe firma. Efectele sunt prezentate in continuare.

Fixarea unui pret maximal (figura 4-4). Daca firmei nu-i este permis sa vanda la un pret mai mare decat P*, atunci functia cererii nu va mai fi EE', ci PCE'. Se observa ca pe aceasta functie a cererii avem un segment (P*B) de-a lungul caruia elasticitatea cererii este infinita, urmat de ceea ce a ramas din cererea initiala. Surplusul producatorului se micsoreaza (aria triunghiului P*BA), iar surplusul cumparatorului practic dispare.

In cazul in care se introduce o taxa pe produs, curba costului marginal se va deplasa in sus si va intersecta curba venitului marginal mai aproape de punctul E. Prin urmare, pretul de echilibru va fi situata mai sus, ceea ce inseamna in final cantitati mai mici si preturi mai mari.

Daca se introduce un impozit pe activitatea firmei, acesta va modifica doar curba costurilor medii, pe care o va deplasa tot in sus. Rezultatul va fi o scadere a marjei de profit

Asimetria informatiei

Atunci cand uni cumparatori sunt mai bine informati aspra calitatii si omogenitatii marfii - situatie frecventa atunci cand se vinde lemn pe picior - nu exista doar o singura functie a cererii, ci doua: una a celor foarte corect informati, alta a celor mai putin informati. Cei incomplet informati au o cerere mai elastica (DD'), cei mai bine informati o cerere mai putin elastica, adica II conform figurii 4-5. Prin urmare, daca marfa este cumparata de cei mai putin informati, atat cantitatea cat si pretul (Ci, respectiv Pi) sunt mai mari decat cele corespunzatoare unei situatii normale, in care informatia ar fi completa (Cc, respectiv Pp) . Suprafata trapezului dreptunghic colorat in gri este surplusul transferat de la cumparator la producator, iar suprafata triunghiului hasurat este pierderea de surplus social datorata asimetriei informatiei.

Externalitatile

La modul cel mai general, externalitatea este o situatie in care costurile sau beneficiile asociate productiei sau consumului unui bun privat difera de costurile sociale sau beneficiile sociale asociate productiei, respectiv consumului.

Externalitatile pozitive

O externalitate pozitiva este un beneficiu adus unei terte parti fie prin anumite procese de productie, fie prin consumul anumitor bunuri. Acest beneficiu este si el, la randul, tot o cerere - dreapta DD' (de exemplu, un peisaj frumos, o specie protejata, deseuri reciclate, apa si aer mai curate), ce se adauga la cererea existenta (II'), conform figurii 4-6. Ca urmare, producatorul vine pe piata cu o cantitate mai mare (Q*), in locul celei cu care ar veni in lipsa externatitatii (Q). Teoretic, ar putea obtine pretul P*, dar in realitate el primeste pretul pietei, respectiv P - prin urmare inregistreaza o pierdere virtuala, reprezentata prin triunghiul colorat in gri. Acestei pierderi ii corespunde un beneficiu (triunghiul hasurat), pe care il inregistreaza insa terta parte, ce beneficiaza de externalitate (nu insa consumatorul!).

Avantajul generarii de externalitati pozitive este acela ca producatorul poate creste si pretul si volumul productiei atunci cand cererea reala devine DD'.

Externalitati negative

Externalitatile negative sunt reprezentate printr-un cost social (figura x-7) - o pierdere pe care o inregistreaza nici producatorul, nici consumatorul, ci o terta parte. Un exemplu clasic de externalitate negativa este paguba produsa de o inundatie intr-un bazin in care s-au defrisat padurile.

Daca s-ar tine cont de costul social, atunci pretul de echilibru ar fi P*, caruia i-ar corespunde o cantitate mai mica, respectiv Q*. Suprafata triunghiului hasurat din figura x-6 reprezinta pierderea inregistrata de terta parte.

Tipuri de bunuri

In tabelul x-2 sunt prezentate cele doua mari categorii de bunuri (private si publice), precum si formele intermediare, respectiv bunurile comune (expuse supra-exploatarii, datorita lipsei exclusivitatii) si cele publice imperfecte, expuse transformarii in bunuri private, atunci cand apare rivalitatea intre consumatori.

Pietele concurentiale produc prea putine bunuri publice (ce pot fi consumate de oricine), deoarece nu toti sunt la fel de interesati in a contribui la finantarea acestor activitati. Motivul este imposibilitatea de a recupera investitia Asadar, economistii sustin ca, pe de o parte, cea mai buna alocare as resurselor se realizeaza numai in conditii de piata libera, iar pe de alta parte ca doar piata libera nu este suficienta pentru a produce bunuri publice - perfecte sau imperfecte.

Tabelul Bunuri private, publice si forme intermediare

Clarificarea drepturilor de proprietate a constituit laitmotivul politicilor economice promovate in ultimul deceniu de Banca Mondiala, si datorita faptului ca unul din cele mai eficiente instrumente economice de promovare a tehnologiilor ecologice se bazeaza - paradoxal - pe dreptul de a polua (vezi capitolul instrumente economice).

Concurenta

Concurenta mopolistica

Acest tip de concurenta apare pe o piata in care exista mai multi producatori ai aceluiasi bun, dar ceea ce produce fiecare este perceput in mod diferit de consumatori. Intr-o competitie perfecta sunt suficient de multi producatori - nici unul nu poate influenta pretul - intre care exista relatii impersonale, iar produsele sunt diferentiate intre ele prin marca, brand, diferite forme de protectie comerciala (Leftwich, 1966). Produsele, intre ele, sunt substitute, motiv pentru care elasticitatile incrucisate sunt mari. Un exemplu tipic de concurenta monopolistica este piata bauturilor racoritoare, dominata de departe de doi mari producatori: Coca Cola si Pepsi Cola.

Pentru a intelege ce inseamna concurenta, trebuie sa pornim de la premisa ca doua sau mai multe firme produc mai multe bunuri - de acelasi tip sau diferite - ce se vand pe piete diferite, satisfac nevoi diferite, si necesita resurse diferite.

Teoria jocurilor

Teoria jocurilor este o ramura a matematicii aplicate ce studiaza situatiile strategice in care jucatorii fac diferite alegeri in incercarea de a castiga cat mai mult. La inceput, teoria jocurilor a fost doar o incercare de intelegere a comportamentului economic dar in timpul Razboiului Rece a capatat adevarat importanta, datorita implicatiilor pe care le-a avut in dezvoltarea conceptului de distrugere mutuala. Incepand cu deceniul sase al secolului trecut, teoria jocurilor a inceput sa fie aplicata in studierea comportamentului animalelor, inclusiv in selectia naturala. Datorita jocului denumit "dilema prizonierului", in care strategia propriului interes este defavorabila din toate punctele de vedere, teoria jocurilor a inceput sa fie folosita in etica si filozofie.

Dilema prizonierului, de la care au pornit variantele "economice" ale teoriei jocurilor este reprezentata in tabelul 4-3. Fie deci doi indivizi, A si B, ce au comis impreuna o ilegalitate. Daca unul din ei il tradeaza pe celalalt, cel ce tradeaza este eliberat, cel tradat primeste pedeapsa maxima. Daca amandoi marturisesc, primesc amandoi 2 ani de detentie, daca nici unul nu marturiseste, primesc amandoi sase luni.

Tabelul Dilema prizonierului

Dilema apare atunci cand presupunem ca ambii prizonieri sunt suficient de egoisti incat vor sa-mi minimizeze perioadele de detentie. Rezultatul alegerii depinde de actiunea celui cu care a fost complice, actiune pe care nici unul din cei doi prizonieri nu o cunoaste, chiar daca ar fi lasati sa vorbeasca intre ei. Sa presupunem ca fiecare prizonier se comporta rational: daca complicele nu marturiseste, cel mai bine este sa depuna marturie - va primi astfel o pedeapsa mai mica. Daca si al doilea prizonier gandeste la fel, si el va depune marturie - prin urmare amandoi vor primi sapte ani de inchisoare - mai mult decat daca nici unul nu ar fi depus marturie, si mai putin daca unul ar fi cooperat si celalalt nu.

Sa presupunem acum ca sunt doua firme ce se concureaza - evident, prin pret - formand astfel un duopol. Fiecare are trei niveluri posibile de pret si intrarea pe piata cu unul din cele trei preturi reprezinta trei decizii posibile, fiecare decizie generand un anumit venit, asa cum se prezinta in tabelul 4- Cele trei niveluri de pret sunt X,Y si Z, ce pot fi diferite pentru fiecare din firme. In celulele tabelului 4-4 sunt prezentate veniturile (estimative, fireste) corespunzatoare celor doua firme, la fiecare nivel al preturilor (X, Y, Z, respectiv X', Y' si Z'. Nici una din firme nu stie cu ce pret va veni pe piata concurenta si, la fel ca in dilema prizonierului, fiecare va veni pe piata cu pretul cel mai mic - asa ca dupa primul an vor castiga amandoua, in total, doar 550 unitati monetare, pentru ca, actionand ca cei doi prizonieri, vor opta pentru cele mai mici preturi, respectiv Z si Z'. Procedand in felul acesta, pentru anul urmator fiecare din firme va cauta sa-si mareasca incasarile, marind pretul. Ambele firme vor fi eliminat strategia cu preturile Z, respectiv Z'. Pe termen lung, deoarece fiecare va incerca sa vanda mai scump decat firma concurenta (va trisa), strategiile de pret vor fi convergente, asa cum arata si sageata din tabelul 4-

Tabelul Strategiile de pret a doua firme ce se concureaza si echilibrul

Acest principiu a fost formulat pentru prima data de economistul francez Augustin Cornot (1801-1877) si a fost transformat intr-o adevarata teorie matematica de John Nash, in anii '50.

Concurenta Cournot

Acest model de competitie a fost conceput de Antoine Augustin Cournot (1801-1877), dupa ce acesta a observat competitia de pe furnizarii apei. Modelul porneste de la urmatoarele premise:

Sunt doua firme ce produc bunuri uniforme.

Cele doua firme nu coopereaza.

Firmele au putere de piata, adica fiecare din ele poate satisface complet cererea agregata.

Intrarea pe piata producatorilor nu este libera.

Firmele se concureaza prin cantitati, si pot alege nivelurile optime ale productie simultan.

Fiecare firma are o strategie de piata.

Ambele firme stiu cantitatea totala ce trebuie oferita si iau oferta celeilalte firme ca un dat. Fiecare firma are o functie de cost ce depinde de cantitate, deci ci(qi). Functiile de cost, depinzand de tehnologie, sunt cunoscute de ambele firme. Pretul de echilibru se stabileste la acel nivel al productiei la care cererea este acoperita complet.

Se noteaza cu p1 pretul primei firme, cu p2 pretul celei de-a doua firme, q1 cantitatea produsa de prima firma, q2, cantitatea produsa de a doua firma, c costul marginal, constant pentru ambele firme.

Cum strategia firmei depinde de cantitate, rezulta ca p1=p2=P_(q1+q2), adica pretul de echilibru P depinde de cele doua cantitati, q1 si q2.

Profitul oricarei firme i este Πi=qi(P_(q1+q2)-c) . Daca prima firma nu produce nimic, atunci pretul de echilibru depinde numai de ce va produce ce-a de-a doua firma. Daca prima firma produce cantitatea q1 , atunci pretul este P_(q1'+q2). Adica pentru fiecare cantitate pe care prima firma o produce, pretul este citit pe functia d1_(q2), ce reprezinta restul de cerere ramasa de la cea de-a doua firma (cererea reziduala).

Pentru a determina cantitatea optima ce trebuie produsa de prima firma, trebuie sa vedem unde venitul marginal r1(q2) este egal cu costul marginal. Abscisa acestui punct este notata q1 q2).

In figura 4-8 sunt prezentate doua valori posibile pentru q2. Daca q2 este zero, atunci cererea pe care o are de satisfacut prima firma este dreapta D si se va comporta ca un monopol, deci cantitatea produsa va fi q^m. Daca prima firma ar avea de ales cantitatea optima in conditii de competitie perfecta, atunci firma nu ar mai produce nimic, deorece acesta este punctul in care costul marginal intersecteaza cererea ramasa neacoperita de firma concurenta. Se observa in figura 4-8 ca cererea ramasa in conditii de concurenta perfecta - d1(q^c) - intersecteaza dreapta costului marginal in acelasi punct in care aceasta intersecteaza ordonata, or punctul respectiv este si originea dreptei venitului marginal pentru prima firma.

Deci prima firma are de ales, in ceea ce priveste nivelul productiei, intre q^m si q^c, adica intre cantitatea pe care ar produce-o in conditii de monopol si nimic, ce ar fi cantitatea optima in conditii de concurenta perfecta - situatie prezentata grafic in figura 4-9.

Inversand rolurile, si cea de a doua firma nu poate avea decat aceeasi strategie, deoarece ambele au aceeasi putere de piata si acelasi cost marginal.

In figura 4-10 se prezinta cantitatile de echilibru pentru ambele firme. De remarcat ca pe abscisa este reprezentata cantitatea produsa de cea de-a doua firma, iar pe ordonata cantitatea produsa de prima firma. Abscisele (pe care sunt reprezentate variabilele independente) si ordonatele (axele pe care sunt reprezentate variabilele dependente) sunt reciproce una pentru cealalta - adica in figura 4-10 sunt reprezentate doua grafice, nu unul singur.

Concurenta Bertrand

Acest model de concurenta a fost identificat de economistul francez Joseph Louis Franois Bertrand (1822-1900). Este un model de duopol - deci exista doi producatori, fiecare marind pretul ce s-ar stabili intr-o competitie perfecta. Ipotezele de baza sunt urmatoarele:

Exista doua firme ce produc acelasi bun, omogen calitativ.

Firmele nu coopereaza.

Firmele au acelasi cost marginal, care este constant (aceeasi tehnologie).

Cererea este liniara.

Firmele se concureaza prin pretul cu care vin pe piata, iar modificarile de pret sunt simultane; dupa ce modifica pretul modifica si cantitatile

Fiecare firma are aceeasi strategie de piata.

Consumatorii cumpara tot de la firma ce vinde cel mai ieftin iar daca preturile sunt egale pentru acelasi produs cumpara jumatate din cantitate de la un producator, jumatate de la celalalt producator.

Concurenta prin pret inseamna ca cele doua firme pot schimba usor cantitatile oferite, dar odata ce au optat pentru un anumit pret este foarte greu, aproape imposibil, sa modifice pretul respectiv.

Notatiile sunt aceleasi, ca la concurenta Cournot. Pretul primei firme depinde, de data aceasta, de pretul cu care vine pe piata firma concurenta, deci p1 (p2).

Daca p1 este putin mai mic decat p2, atunci prima firma va satisface cererea, realizand astfel un profit maxim. Aceasta situatie este prezenta in figura 4-11, in care nu mai apar preturi in functie de cantitate, ci este reprezentat doar pretul primei firme in functie de pretul asteptat de la a doua firma. Practic, daca pretul p1 este situat sub bisectoarea unghiului dintre abscisa (pretul primei firme) si ordonata (pretul celei de-a doua firme), profitul primei firme este maxim ("castigatorul ia tot", adica satisface integral cererea).

Cum realizeaza insa profitul maxim? Crescand pretul. Cat de mult? Pana cand acesta intersecteaza curba cererii (care nu este reprezentata in figura in 4-11), asa cum s-a aratat deja in figura 4-3, in care s-a analizat monopolul. Deci in figura 4-11, pm reprezinta pretul de monopol.

La fel reactioneaza si firma concurenta si, potrivit ultimei ipoteze (firma cu pret mai mic vinde tot, iar la preturi egale se vand cantitati egale), intre cele doua firme apare un "razboi al preturilor", deoarece modificarile de pret se produc simultan, si abia dupa modificarea pretului se modifica si cantitatile aduse pe piata. Apare un echilibru, deoarece nici una din firme nu-si poate creste profitul prin cresterea unilaterala de pret deoarece, daca ar face asa, ar pierde piata.

Ca si in echilibrul Nash, ambele firme traiesc "dilema prizonierului" - tradarea "partenerului" inseamna, in acest caz, marirea pretului. Dar daca si celalalt face la fel? Inseamna ca amandoi isi vor imparti in continuare piata. Dar daca celalalt nu face la fel, firma ce a crescut pretul va pierde complet piata. Asa ca solutia cea mai sigura pentru fiecare este sa vanda la cotul marginal, deci preturile p1 si p2 vor fi egale.

Implicatiile concurentei Bertrand sunt foarte importante si explica mult din evolutia pietei libere. Un prim efect al unei astfel de concurente este fuzionarea celor doua firme, situatie in care noua firma se va comporta ca un monopol - va vinde la un pret mai mare decat costul marginal, cu siguranta.

O alta consecinta ar fi imbunatatirea tehnologiei de una din firmele concurente, adica reducerea costului marginal. Daca prima firma isi reduce cu putin costul marginal, comparativ cu firma concurenta (linia punctata din figura 4-11), atunci va castiga toata piata pe termen scurt, va elimina temporar firma concurenta, dar nu va putea vinde la pretul de monopol deoarece orice crestere a pretului creste probabilitatea ca cele doua preturi sa divina din nou egale, deci si piata sa fie impartita in mod egal.

In sfarsit, o alta consecinta a unei astfel de concurente ar fi "incalcarea" a doua premise pe care se bazeaza modelul: aceea referitoare la omogenitatea produsului, respectiv impartirea egala a pietei, atunci cand preturile sunt egale. Daca o firma isi face reclama mai bine sau schimba putin calitatea produsului, modelul este inoperant.

Comparatie intre concurenta prin cantitate (concurenta Cournot) si concurenta prin pret (councurenta Bertrand)

Desi ambele modele pornesc de la premise asemanatoare, consecintele sunt diferite. Concurenta Bertrand impinge ambele firme spre o concurenta perfecta, la care pretul de vanzare este egal cu costul marginal.

Daca specificul productie face mai usoara modificare cantitatii comparativ cu modificarea pretului, atunci modelul Bertrand este mai adecvat; pretul oricum este mai usor de modificat, si dupa modificarea pretului urmeaza cresterea sau scaderea cantitatii. Dar asa cum este specificat modelul, este mai riscanta in acest caz modificarea cantitatii pentru firma ce nu are sigur un cost marginal mai mic decat firma concurenta.

Daca este greu de modificat cantitatea (in orice industrie cu foc continuu este mai greu de modificat cantitatea decat pretul, datorita specificului tehnologic), atunci modelul Cournot este mai adecvat.

Bibliografie

Kuttner, R., 1996: Everything for Sale - The virtues and Limits of Markets. The University of Chicago Press, 410 p.

Bertrand, J. 'Theorie Mathematique de la Richesse Sociale,' Journal des Savants, 67, 1883, pp. 499-508.

Cournot, Augustin. Recherches sur les Principes Mathematiques de la Theorie des Richesses, Paris: Hachette, 1838. (Italian translation in Biblioteca Dell'Econ., 1875. English translation by N. T. Bacon published in Economic Classics [Macmillan, 1897] and reprinted in 1960 by Augustus M. Kelly.)

Nash, J. F., Jr. 'Equilibrium Points in n-Person Games,' Proceeding of the National Academy of Science U.S.A., 36, 1950, pp. 48-49.

_____. 'Non-Cooperative Games. Annals of Mathematics,' 54, 1951, pp. 289-95.

Walras, Leon. Theorie Mathematiques de la Richesse Sociale. Lausanne: Corbaz, 1883.

Lipsey, R., G., Christal, K. , A., 1995: Economia pozitiva. (traducere) Editura Economica, Bucuresti,

Leftwich, R., H., 1966: The Price System and Resource Allocation. Ed. a III-a, Holt, Rinehart and Winston, pp. 92