PRETURILE - COMPONENTA DE BAZA A MECANISMULUI ECONOMIC

PRETURILE - COMPONENTA DE     BAZA A MECANISMULUI ECONOMIC

1. Preturile, productivitatea muncii, salariile si inflatia   

Teoriile privind factorii de formare a valorii marfurilor si a preturilor sunt:

a) Teoria valorii-munca - economia politica clasica considera ca valoarea marfurilor utile (utilitatea este esentiala pentru valoarea de schimb) este determinata de cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor si de raritatea lor. Marimea valorii marfii este determinata de timpul de munca socialmente necesar pentru crearea bunurilor.

b) Teoria utilitatii marginale - valoarea (pretul) marfurilor este determinata de utilitatea marginala, marimea valorii este data de raritatea lor, pe baza legii cererii si ofertei (cererea este o functie de utilitate - utilitatea determina cererea si preturile de cerere, oferta este o functie de raritate).

Conform acestei teorii, valoarea unei marfi creste cu cresterea utilitatii ultimei unitati consumate din acea marfa. In formarea preturilor participa utilitatea si costul de productie (in care se manifesta caracterul limitat, raritatea factorilor de productie), care determina oferta si pretul ofertei.

Preturile si productivitatea muncii

Conform legii valorii, marfurile se vand si se cumpara la valoarea lor, determinata de utilitatea marginala si costul de productie, care determina cererea si oferta. Preturile se stabilesc pe piata prin negociere pe baza raportului cerere-oferta.

Cantitatea de munca necesara pentru obtinerea unei marfi se modifica cu productivitatea muncii. Cresterea productivitatii atrage scaderea volumului de munca cheltuit pe produs si determina modificari nu numai in marimea valorii pe unitatea de produs, ci si in structura ei (cheltuieli materiale, cheltuieli cu munca vie etc.).

In functie de modalitatea de crestere a productivitatii (introducerea progresului tehnic, organizarea productiei si a muncii, imbunatatirea calificarii, factori sociali, psihologici, naturali) se modifica si structura valorii marfurilor. In general, scade nivelul cheltuielilor cu munca vie in timp ce nivelul cheltuielilor materiale pe produs se mentin sau cresc daca cresterea productivitatii se realizeaza pe seama inzestrarii tehnice.

Relatia productivitate-preturi este, in general, o relatie cauza-efect: daca productivitatea creste, preturile ar trebui sa scada.

Dupa decembrie 1989, preturile au crescut vertiginos din cauza reducerii volumului productiei, a productivitatii (comportament negativ fata de munca), mentinerii mult timp inainte de 1989 a unor preturi scazute, pierderea unor piete externe avantajoase, cresterea salariilor (nu a fost respectata cerinta obiectiva ca productivitatea muncii sa devanseze ritmul de crestere a salariilor), dezechilibre intre cerere si oferta. Pentru asigurarea echilibrului cerere-oferta trebuie actionat in sensul cresterii productiei. Productivitatea, care reflecta eficienta cu care este cheltuita munca, este principalul factor de crestere a productiei. Intr-o economie de piata, agentii economici producatori (chiar vanzatori) trebuie sa actioneze pentru reducerea costurilor, nu pentru cresterea preturilor.

Preturile, salariile si inflatia

Cand se afla in circulatie o masa excesiva de bani in raport cu nevoile circulatiei, banii se depreciaza fata de marfurile si serviciile aferente, deci exista inflatie. Fenomenul inflationist este insotit de cresterea preturilor. Intre preturi si inflatie exista o interconditionare reciproca, preturile putand fi atat cauza, cat si efect ale inflatiei.

Inflatia prin cerere se manifesta cand cererea nu este satisfacuta in mod constant (penurie), avand ca efecte cresterea excesiva a preturilor, cresterea costurilor vietii. De asemenea, se opereaza sporuri salariale, cresc costurile de productie (una din cauzele inflatiei prin costuri). Acoperirea sporurilor salariale de la buget (cresterea cheltuielilor bugetare) duce la cresterea cererii de moneda, a creditului si la emisiune de moneda. Cresterea preturilor cauzata de penurie este urmata de cresterea preturilor din cauze monetare, inflatia prin cerere transformandu-se in inflatie monetara.

Daca cresterea preturilor nationale devanseaza preturile externe (ecart inflationist), exportul este franat, se faciliteaza importul, se epuizeaza rezervele valutare.

Influenta preturilor asupra inflatiei se poate urmari la trei niveluri:

la producatori - preturile exercita presiuni asupra elementelor structurale de pret, in primul rand asupra costurilor (prin cresterea preturilor materiilor prime si a pretului creditului), urmate de presiuni asupra nevoilor de resurse financiare, producatorii fiind nevoiti sa creasca pretul de vanzare;

la nivelul pietei - cresterea preturilor in situatia in care cererea este neacoperita de oferta favorizeaza inflatia;

la nivelul economiei nationale - nevoia de resurse financiare a statului conduce la cresterea cantitatii de bani prin emisiune peste nevoile reale ale circulatiei monetare si, prin aceasta, la cresterea preturilor.

Pretul fiecarui produs actioneaza prin propagare si generalizare asupra costului tuturor celorlalte produse (spirala inflationista).

In concluzie, factorii de activare a inflatiei sunt:

²    cresterea preturilor materiilor prime si activelor fixe;

²    cresterea salariilor si a altor obligatii sociale si fiscale ale agentilor economici;

²    cresterea ponderii creditului in totalul resurselor agentilor economici;

²    excesul de masa monetara in circulatie in conditiile deficitului bugetar.

Strategiile economice antiinflationiste in tari cu economie de piata sunt:

Ø     inghetarea preturilor, salariilor, monedei, veniturilor si cheltuielilor bugetului de stat;

Ø     stabilirea unor indici maximi de crestere a preturilor pentru o anumita perioada, limite maxime ale cotelor de adaos comercial, limite maxime ale consumurilor specifice unitare pe produs, limite pentru marja profitului si impunerea acestuia in cote progresive;

Ø     exercitarea unui control financiar riguros asupra costurilor prevazute in preturile de oferta (preturi de negociere);

Ø     respectarea relatiei productivitatea muncii-salarii;

Ø     crearea unor conditii pentru negocierea reala a preturilor intre producatori si consumatori.

2. Liberalizarea preturilor

Necesitatea liberalizarii preturilor in Romania

Sistemul reglementat prin legea 19/1971 a creat distorsiuni prin deformarea costurilor reale de productie din ramurile de baza in conditiile unor cursuri de schimb mentinute artificial. Principala contradictie din economia planificata a fost cea plan-piata: planul dirija productia spre o anumita structura, iar preturile stabilite de stat spre o alta structura.

Necesitatea reasezarii generale a preturilor a fost impusa de:

Ø     privatizarea intreprinderilor care presupune reevaluarea patrimoniului;

Ø     protejarea consumului intern de migratia produselor ieftine peste granita;

Ø     crearea conditiilor reale de concurenta intre produsele romanesti si cele straine;

Ø     determinarea preturilor materiilor prime de import functie de cursul real de schimb.

Conditii si modalitati de realizare a liberalizarii preturilor si consecintele acesteia

Liberalizarea preturilor s-a declansat inaintea actiunii de privatizare in conditiile unui dezechilibru intre cerere si oferta si sub presiunea preturilor externe si a organismelor internationale. Dupa 1989, cererea a crescut, urmare a unor restituiri si a actiunilor de contrabanda, oferta s-a redus, urmare a scaderii productiei prin ruperea relatiilor economice pe verticala si pe orizontala.

Echilibrarea cererii cu oferta se poate face prin cresterea productiei pe seama cresterii productivitatii muncii si concurentei (fapt nerealizat). Cadrul legislativ a fost incomplet, legea 15/1990 nu a precizat cine reprezinta la negocieri populatia in calitate de consumator.

Privatizarea se poate infaptui:

total, cu efecte economice pozitive, dar efecte sociale negative;

gradual, cu mentinerea subventiei bugetare.

Trecerea tarii de la un dirijism total la un liberalism exagerat a dus la ruperea contractelor economice.

Subventionarea si garantarea pretului unor marfuri de catre stat

Modalitatile de interventie a statului pot fi:

directe - prin acordarea de subventii, prime de stat, prin limitarea sau garantarea unor preturi;

indirecte - prin politica fiscala, vamala, valutara, bugetara, de credit.

Subventionarea de la buget s-a realizat in economia planificata si pentru activitati cu pierderi sau pentru acoperirea unor diferente de pret nefavorabile, rezultate mai ales din activitati de export. In economia de piata, aceasta se face in conditiile in care preturile cu ridicata sunt stabilite de catre stat la un nivel mai scazut decat costurile de productie, avand avantaje in industria extractiva intrucat obtinerea resurselor chiar cu costuri ridicate este preferabila importului. Dezavantajele se refera la faptul ca subventionarea de la buget face dificila identificarea cauzelor producerii de pierderi si nu stimuleaza producatorii.

O situatie particulara o reprezinta subventionarea agriculturii intrucat produsele agricole sunt supuse factorilor naturali. In general, cererea de produse agricole nu este elastica in raport cu preturile: cand recolta este slaba, cererea este nesatisfacuta, preturile cresc, veniturile din agricultura cresc; cand recolta este buna, situatia este inversa.

Interventia statului in agricultura este necesara pentru fixarea si garantarea unor preturi ale produselor agricole, varianta optima fiind stabilirea si garantarea preturilor la nivelul de echilibru dintre cererea si oferta de produse din anii cu recolte normale (medii).

In tara noastra, preturile stabilite de stat pentru produsele agricole sunt nestimulative pentru producatori.

REZUMAT:

Relatia productivitate-preturi este, in general, o relatie cauza-efect: daca productivitatea creste, preturile ar trebui sa scada. Productivitatea este principalul factor de crestere a productiei, intr-o economie de piata agentii economici trebuind sa actioneze pentru reducerea costurilor, nu pentru cresterea preturilor.

Fenomenul inflationist este insotit de cresterea preturilor. Aceasta crestere poate fi cauzata de penurie, si apoi de cresterea preturilor din cauze monetare, inflatia prin cerere transformandu-se in inflatie monetara. Exista o serie de factori de activare a inflatiei, in tarile cu economie de piata elaborandu-se diverse strategii economice antiinflationiste.

In Romania, necesitatea reasezarii generale a preturilor a fost impusa de o serie de factori, fenomenul inflationist extinzandu-se de la an la an si facand necesara interventia statului prin subventionari si garantarea pretului la unele marfuri mai importante.

CONCLUZII:

Dupa decembrie 1989, preturile au crescut vertiginos din cauza reducerii volumului productiei, a productivitatii (comportament negativ fata de munca), mentinerii mult timp inainte de 1989 a unor preturi scazute, pierderea unor piete externe avantajoase, dezechilibre intre cerere si oferta etc.

Sistemul reglementat prin legea 19/1971 a creat distorsiuni prin deformarea costurilor reale de productie din ramurile de baza in conditiile unor cursuri de schimb mentinute artificial. Principala contradictie din economia planificata a fost cea plan-piata: planul dirija productia spre o anumita structura, iar preturile stabilite de stat spre o alta structura.

TEST DE AUTOEVALUARE:

Ce este inflatia prin cerere?

Care sunt factorii de activare a inflatiei?

In ce mod poate interveni statul in caz de inflatie?

TEST DE CONTROL:

Prezentati teoriile privind factorii de formare a valorii marfurilor si a preturilor.

Explicati relatia productivitate-preturi.

Prezentati strategiile antiinflationiste aplicate in tarile cu economie de piata.