Probe de audit

Probe de audit

Prin intermediul probelor de audit se evalueaza de catre auditor "fidelitatea" declaratiilor conducerii comparativ cu informatiile continute de situatiile financiare, si implicit daca sau in ce masura acestea au fost distorsionate sub influenta erorilor sau fraudelor nedetectate sau necorectate.

Probele de audit cuprind ansamblul informatiilor obtinute de auditor, care stau la baza formularii concluziilor pe care se va baza opinia de audit; acestea cuprind documente primare si contabile care stau la baza situatiilor financiare, obtinute din surse interne, informatii colaterale, precum si documente care reflecta informatii obtinute din surse externe referitoare la compania auditata.

Majoritatea probelor de audit cu caracter contabil sunt colectate in cadrul entitatii auditate, dar si din mediul extern al companiei auditate, prin intermediul confirmarilor primite de la partenerii comerciali, banci, evaluatori, juristi etc.

Pe intreg parcursul procesului de audit, auditorul colecteaza elemente probante pentru a-si justifica opinia de audit. Colectarea probelor in sine reprezinta doar latura cantitativa a acestui proces, nefiind si suficienta, urmand astfel sa fie verificata latura calitativa a probelor, adica veridicitatea declaratiilor. Asadar, auditorul va trebui sa colecteze nu doar probe de audit suficiente, ci si adecvate, care sa dovedeasca in toate aspectele semnificative declaratiile conducerii companiei prezentate in situatiile financiare de sinteza.

Ca urmare, auditorul trebuie sa obtina probe de audit suficiente si adecvate , pentru a fi capabil sa emita concluzii rezonabile pe care sa se bazeze opinia de audit.

Suficienta probelor semnifica faptul ca probele obtinute trebuie sa fie destule din punct de vedere cantitativ pentru a permite auditorului sa atinga nivelul de incredere dorit, respectiv obiectivul final al auditorului. Astfel, pentru a satisface un nivel ridicat al gradului de incredere, ceea ce pesupune un risc de nedetectare redus, auditorul poate considera necesara esantionarea stratificata a populatiei analizate. Aceasta metoda de esantionare implica aplicarea mai multor teste de audit, in consecinta, obtinandu-se probe mai numeroase. In situatia contrara, cand nivelul de incredere al auditorului este redus, riscul de nedetectare este implicit mai mare. In aceasta situatie, auditorul poate aprecia ca, prin acceptarea acestui nivel de risc, nu este necesara stratificarea esantionului, cantitatea de probe rezultate din aplicarea testelor de audit fiind mai mica.

Adecvarea probelor reprezinta latura calitativa a probelor de audit. Adecvarea prezinta doua caracteristici fundamentale de care trebuie sa se tina cont: relevanta si credibilitatea.

Relevanta consta in pertinenta probelor de audit in privinta probarii declaratiilor conducerii entitatii auditate. Altfel spus, o proba de audit este considerata relevanta daca poate influenta rationamentul auditorului in a accepta sau respinge o anumita declaratie prezentata in situatiile financiare.

Credibilitatea consta in aceea ca probele de audit trebuie sa fie de incredere. Anumite probe prezinta un grad de incredere mai ridicat decat altele, datorita naturii activitatii de audit. Numeroase probe de audit colectate de auditor sunt rezultatul aplicarii unor metode mai curand persuasive, decat al unor cercetari stiintifice cu concluzii ferme si obiective. Din acest motiv, cei mai multi auditori cauta sa probeze aceeasi afirmatie a managementului intreprinderii auditate, fie prin aplicarea mai multor metode diferite, fie prin obtinerea de informatii din mai multe surse independente unele de altele, fie printr-o combinatie a celor doua proceduri mentionate.

In literatura de specialitate [O'Reilly, M.B. Hirsch, P.L. Defliese, H.R. Jaenicke -  Montgomery's auditing , ed. a XI - a, 1990] si in normele internationale de audit regasim principalii factori care pot influenta credibilitatea unei probe de audit:

Gradul de independenta a sursei O sursa independenta poate asigura eliminarea erorilor intentionate (a fraudelor). Probele de audit obtinute din surse externe (confirmari primite de le terti) sunt mai credibile decat probele de audit obtinute din interiorul intreprinderii auditate.

Nivelul de competenta profesionala a sursei. O sursa competenta elimina erorile neintentionate. Pentru ca o proba de audit sa fie credibila, aceasta trebuie sa provina de la presoane competente, care au pregatirea profesioanala necesara pentru a elimina erorile. In situatia in care auditorul nu poate evalua el insusi anumite probe de audit, trebuie sa apeleze la experti care au competenta necesara.

Structura de control intern. Datele care sunt obtinute in conditiile existentei unei structuri de control intern functionale si eficiente, sunt mai credibile decat cele obtinute in conditiile in care controlul intern este slab sau inexistent.

Gradul de obiectivitate a probelor de audit. O proba de audit este cu atat mai obiectiva cu cat necesita un grad mai mic de rationament profesional in evaluarea sa. Se considera ca probele de audit sunt cu atat mai obiective (deci si mai credibile) cu cat acestea sunt obtinute de auditor in mod direct.

Forma probelor de audit. Probele de audit sub forma de documente si declaratii scrise sunt mai credibile decat cele verbale.

Atunci cand probele obtinute din surse si prin metode diferite converg catre acelasi rezultat, probele de audit au o forta de persuasiune mai mare. In aceste conditii, auditorul poate obtine un grad cumulat de incredere mai ridicat decat cel pe care l-ar fi obtinut din probele de audit considerate in mod individual.

Factorii care pot influenta judecata profesionala a auditorului cu privire la aprecierea suficientei si adecvarii probelor de audit sunt:

evaluarea naturii si nivelului soldului unui cont sau al unei categorii de tranzactii;

natura sistemelor contabile si de control inten, precum si evaluarea riscului de control;

pragul de semnificatie a elementului care este examinat;

experienta castigata in timpul misiunilor de audit anterioare;

rezultatele procedurilor de audit, inclusiv fraudele si erorile descoperite;

sursa si credibilitatea informatiilor/ probelor de audit obtinute.

De regula, auditorul urmareste sa se sprijine pe probe de audit care sunt de natura diferita sau care provin din surse multiple, urmarind argumentarea opiniei de audit, si nu neaparat conducerea utilizatorului catre concluzii, acesta nefiind scopul unui auditor. El cauta sa obtina un grad de persuasiune ridicat, mai ales datorita faptului ca in activitatea sau entitatea auditata pot exista puncte delicate sau controversate si, drept consecinta, auditorul va cauta sa probeze cu dovezi suficiente si adecvate opinia sa.

Fiabilitatea sursei si tipul probei de audit influenteaza gradul de persuasiune furnizat si cantitatea de probe de audit necesara. Cantitatea de probe de audit necesara pentru a oferi auditorului gradul de certitudine de care are nevoie depinde de : obiectivele auditului, de criteriile de evaluare utilizate, de evaluarea riscurilor, precum si de evaluarea costurilor si avantajelor diverselor tehnici de obtinere a probelor de audit.

Obiectivele auditului influenteaza hotarator asupra cantitatii si tipului de probe de audit necesare. Spre exemplu, daca obiectivul unui audit financiar presupune efectuarea unei anchete asupra unui punct slab (lacune), referitor la existenta si repercursiunile sale, este necesar ca auditorul sa se convinga ca banuiala si suspiciunea ii justifica interventia. Daca este cazul, trebuie colectate probe de audit adecvate, care sa permita dovedirea atat pentru auditorul insusi, cat si conducerii entitatii existenta si importanta lacunei. In situatia in care conducerea nu este convinsa de constatarile auditorului, acesta trebuie sa detina probe de audit incontestabile, suficiente si adecvate, care sa-i sustina opinia.

Chiar daca auditorul urmareste sa colecteze elementele probante necesare sustinerii opiniei sale, in demersul sau, acesta trebuie sa tina cont inclusiv de disponibilitatea lor si de costul obtinerii acestor probe. In contextul disponibilitatii probelor de audit, se face distinctia intre doua aspecte diferite:

Momentul in care probele sunt disponibile auditorului. Situatiile financiare supuse auditului sunt elaborate si devin disponibile abia dupa inchiderea exercitiului financiar.

Accesul auditorului la probele respective. Exista situatii in care, in mod legitim, auditorul nu are acces la anumite informatii, respectiv probe de audit (spre exemplu, accesul la retetele de fabricatie secrete). Dar, auditorul trebuie sa fie foarte atent in aprecierea elementelor care pot constitui secrete legitime ale companiei reapective si, prin urmare, nu are acces la probe, respectiv situatiile in care compania doar pretinde pastrarea secretului pentru a limita accesul auditorului la anumite probe de audit.

Costul probelor de audit are o legatura directa cu pragul de semnificatie. Astfel, obtinerea unei probe de audit poate implica un cost atat de mare (legat de timp si latura financiara), incat auditorul sa considere ca avantajele derivate din proba respectiva sa fie inferioare eforturilor depuse. Ca atare, va stabili, dand dovada de responsabilitate profesionala, un nivel adecvat al pragului de semnificatie - superior cuantumului erorilor si fraudelor ce sunt de asteptat sa apara in decursul misiunii de audit.