SERVICIILE IN ECONOMIA MODERNA

Sectorul tertiar - apoteoza a serviciilor

Geneza conceptului de sector tertiar in teoria economica poate fi plasata imediat dupa criza economica mondiala dintre 1929 - 1933. Din acest moment pana in prezent conceptul a parcurs mai multe etape, demarcate prin maniera de abordare a locului si importantei sectorului tertiar in contextul economic si social din tarile dezvoltate.

O prima perioada, acopera trei decenii cuprinse intre 1935 - 1965. Aceasta se remarca prin trecerea de la analiza empirica si subsidiara a sectorului de servicii la analiza contributiei acestui sector in cadrul optimului macroeconomic, care a impus pe de o parte necesitatea perfectionarii nomenclatorului activitatilor de servicii, iar pe de alta parte a reflectarii acestora in sistemul contabilitatii nationale. In atare conditii se poate aprecia ca aceasta faza se remarca prin considerarea importantei sectorului la nivelul economiei nationale, iar

Cercetarile din teoria economica vor urmari contributia acestui sector la cresterea economica. Avem in vedere pe teoreticienii domeniului si ai perioadei, respectiv: Allan G.B. Fisher, Colin Clark, Jean Fourrastie si Alfred Sauvy.

Allan G. B. Fisher este cel care a introdus conceptul de sector tertiar in teoria economica si care a clasificat activitatile economice in:

sectorul primar ce cuprinde activitatile agricole si extractive;

sectorul secundar aferent industriei prelucratoare;

sectorul tertiar ce reuneste activitatile incluse in sfera serviciilor - transport, comert, educatie, agrement, etc.

Desi paternitatea notiunii nu-i poate fi contestata lui Allan Fisher se impune precizat faptul ca analiza sa nu se bazeaza pe studierea predilecta a sectorului tertiar ci numai pe rolul acestuia in asigurarea unei mai mari mobilitati in sectorul structurii sectoriale a economiei.

In lucrarea sa de referinta "The Clash of progress and Security" , Allan G.B. Fisher si-a propus prezentarea acestei mobilitati pornind de la constatarea ca istoria umanitatii se caracterizeaza prin trecerea de la formele primare, la cele secundare si ulterior la cele tertiare.

Colin Clark a realizat o impartire in trei sectoare a economiei pe care le analizeaza din punct de vedere al comportamentului diferitelor activitati economice legate de cresterea venitului national si a productivitatii.

Potrivit clasificarii lui Colin Clark, activitatile tertiare, denumite "activitati reziduale" , sunt caracterizate printr-o productivitate mai redusa, care este evidentiata ca urmare a unor calcule avand la baza o valoare adaugata care nu este inclusa in celelalte doua activitati, realizata de catre populatia activa, exclusiv a celei din industrie si agricultura. In mod evident Colin Clark, desi intuieste particularitatile sectorului tertiar in privinta productivitatii, nu realizeaza ca in cazul serviciilor o parte din contributia acestui sector se poate regasi si in productia celorlalte doua sectoare, autorului lipsindu-i o abordare sistemica.

Jean Fourrastie reprezinta un teoretician cu semnificative contributii la clasificarea sectoarelor economice, avand la baza un criteriu general respectiv dupa obiectul activitatii si ratele de crestere a productivitatii muncii pe baza impactului progresului tehnic. Jean Fourrastie emite urmatoarele aprecieri asupra sectoarelor economice:

- in sectorul primar, care include: agricultura, productia de energie si minereuri, productivitatea creste lent si consumul stagneaza sau chiar regreseaza, in timp ce forta de munca marcheaza un recul;

- in sectorul secundar, caruia ii sunt specifice industria si constructiile, sporurile de productivitate sunt foarte ridicate, iar ocuparea fortei de munca depinde de cresterea consumului;

- in sectorul tertiar, care grupeaza ansamblul serviciilor, cresterile de productivitate sunt reduse, in schimb cresterea este puternica si aparent nelimitata, remarcabil fiind in cadrul acestui sector crearea de noi locuri de munca.

Notabil este impactul diferit al progresului tehnic pe diferite sectoare. Astfel sectorului primar ii sunt specifice acele activitati ce inregistreaza un progres mediu, secundarul pe cele cu progres tehnic mai intens, iar tertiarul pe cel cu progres tehnic slab sau nul. Desi, Jean Fourrastie introduce in analiza sa progresul tehnic, acesta nu poate explica in mod izolat modificarile structurale ale productiei active, adaugand in acest sens si modificarile in structura consumului populatiei.

Alfred Sauvy, un alt teoretician al primei perioade introduce un alt criteriu in clasificarea structurala a economiei, respectiv natura specifica a relatiei dintre om si natura. Sauvy apreciaza in acest sens: "exploatarea resurselor naturale care se concentreaza in producerea de alimente sau de materii prime" constituie sectorul primar. El este suportul general al oricarei omeniri. Transformarea materiei prime, care comporta operatiuni manuale sau artizanale, corespunde sectorului secundar. Activitatea tertiara care este in mod esential intelectuala, in sensul cel mai general, sau mai exact nemanuala. Ea nu comporta un contact direct cu materia

A doua perioada a evolutiei teoriei economice privind sectorul tertiar, cuprinde perioada dintre 1965 - 1975. Din punct de vedere pragmatic serviciile cunosc o dezvoltare exploziva in tarile avansate. Cei mai reprezentativi teoreticieni ai perioadei sunt Daniel Bell si Victor Fucs.

Daniel Bell abordeaza societatea post industriala, stabilindu-i drept principala dominanta ponderea majora a populatiei din sectorul tertiar in totalul populatiei active din economie. Daniel Bell apreciaza ca urmare a impactului ritmului rapid de introducere a progresului tehnic a prognozat chiar o reducere spectaculoasa a ponderii muncirilor industriali in economia SUA. Intr-o tendinta inversa se gaseste sectorul tertiar care se va dezvolta sustinut. Predictia lui Bell se adevereste daca avem in vedre, pe de o parte, deplasare din industrie catre servicii a fortei de munca, iar, pe de alta parte, ca noile locuri de munca gasesc predilect in acest sector.

Notabil al Bell pentru societatea post industriala nu sunt serviciile in general, ci a unei anume categorii formate din cele de sanatate, invatamant, cercetare stiintifica si administratie. Societatea post industriala se caracterizeaza, in conceptia lui Bell "prin acea calitate a vietii care asigura comoditatile si satisfactiile care sunt dorite si posibil de oferit pentru fiecare."

Victor Fucs este teoreticianul care a introdus, atat prin titlul lucrarii sale, cat mai ales prin continutul acesteia, conceptul de economie a serviciilor.

A treia perioada a evolutiei teoriei economice referitoare la activitatea sectorului tertiar incepe la finele anilor 1970 si continua sa se manifeste pana in prezent.

Este perioada in care tot mai multi cercetatori sustin crearea unei teorii economice a serviciilor, care se constituie ca o componenta care se inregistreaza in teoria economica generala. Este perioada in care pe langa notiunea de sector tertiar se foloseste si aceea de cuaternar, menita a desemna din cadrul serviciilor pe cele mai moderne si mai active din cadrul perioadei, respectiv comunicatii, servicii informatice, cercetare, invatamant, servicii de consultanta, etc.

In aceasta etapa, asa dupa cum releva Robert B. Reich in intreaga clasa producatoare de mare valoare, profiturile nu mai sunt conditionate de volumul productiei ci dintr-o impletire a activitatii productive cu aceea a prestarilor de servicii. Astfel, dihotomia dintre activitatile de productie si aceea a prestarilor de servicii devine deplin estompata si apreciind dupa ponderea serviciilor in valoarea produsului final se poate afirma ca in viitor aceasta va spori substantial in toate domeniile economice.

Serviciile - sector distinct al economiei

Natura specifica a activitatii desfasurate in sfera serviciilor confera acestora trasaturile unui domeniu distinct, cu dimensiuni bine conturate, cu legitati proprii de evolutie. Totodata, integrarea serviciilor in structurile si mecanismele reproductiei sociale, participarea lor in toate fazele acestui proces, aportul lor deopotriva la realizarea productiei materiale si la satisfacerea nevoilor oamenilor, determina inscrierea acestora intre componentele de baza ale ansamblului si sectoarelor economiei.

Definirea, in acest context, a locului si importantei serviciilor, evaluarea participarii lor la dezvoltarea sociala reclama caracterizarea dimensiunilor acestui sector, a principalelor schimbari inregistrate in evolutia lui si a factorilor ce le-au determinat, a interdependentelor si interferentelor cu celelalte ramuri si sectoare de activitate.

Interdependentele serviciilor cu celelalte ramuri si sectoare de activitate

Ca parte integranta a sistemului unitar al economiei nationale, serviciile se gasesc in relatii de interconditionare cu toate celelalte ramuri si sectoare de activitate; ele intra in componenta multora dintre ramuri, iar dezvoltarea lor este influentata si influenteaza, la randul ei, progresul si eficienta activitatii din celelalte sectoare. Totodata, serviciile contribuie la crearea cadrului general al evolutiei si se constituie ca un factor stimulator al cresterii economice.

In acest context, asigurarea echilibrului socio-economic presupune realizarea unor corespondente intre dezvoltarea serviciilor si a celorlalte ramuri.

Pornind de la aceste considerente si avand in vedere atat complexitatea si eterogenitatea sferei    serviciilor cat si implicarea lor in majoritatea activitatilor desfasurate in economie, sistemul lor de legaturi se structureaza pe doua directii principale:

impactul cu procesul de productie propriu-zis si

asupra omului cu nevoile sale.

Serviciile se afla in conexiune directa cu productia materiala, cu evolutiile si mutatiile structurale pe care aceasta le inregistreaza. Pe de o parte, productia furnizeaza mijloacele necesare dotarii si functionarii ramurilor prestatoare de servicii, ca si obiectul de activitate al unora dintre ele (transport, comert, etc.), pe de alta parte, serviciile reprezinta conditia desfasurarii normale a procesului de productie si factorul principal de crestere a eficientei acesteia.

Astfel, progresul stiintific si tehnic in raporturile directe productive, sporirea productiei materiale sunt determinate in buna masura de nivelul de dezvoltarea al unor servicii cum ar fi: cercetarea stiintifica, proiectarea, informatia, selectia si pregatirea fortei de munca, etc. De asemenea, servicii ca: transporturile, comunicatiile, comertul, cele financiar bancare, juridice etc., contribuie in mod direct la realizarea pe piata a productivitatii materiale.

Totodata, adancirea diviziunii sociale a muncii si cerintele economiei de piata provoaca o serie de mutatii in privinta pozitiei intreprinderii - ca veriga principala a procesului economic corespunzator, intreprinderea va functiona intr-un cadru tot mai complex, in permanenta evolutie si intr-un mediu concurential tot mai intens; in aceste conditii, supravietuirea presupune dezvoltarea capacitatii de adaptare si respectiv a unor servicii adecvate: studierea pietei, sistem informational, cooperare, management, etc.

Serviciile se afla asadar, fie intr-un raport organic cu productia materiala, exercitandu-se in chiar interiorul intreprinderii producatoare de bunuri, fie intr-un raport functional, desfasurandu-se in intreprinderi sau de catre persoane autohtone. Indiferent de modul de organizare, ele exercita o influenta asupra productiei, totodata ele preiau si amplifica evolutiile inregistrate de productia materiala. Dezvoltarea productiei materiale si a serviciilor se stimuleaza si conditioneaza reciproc, serviciile reprezinta astfel o premisa si un efect al industrializarii, al cresterii si modernizarii productiei.

Serviciile, sunt, de asemenea, destinate consumului final si corespunzator, implicate in satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei.

Avem in vedere, in primul rand, de nevoile spirituale cum sunt acelea de instruire, de largire a orizontului de cunoastere, de utilizare a timpului liber, de recreere etc., dar si de nevoi materiale cum ar fi cea pentru confort, nevoi cu o evolutie permanent ascendenta pe masura dezvoltarii societatii. Satisfacerea acestor trebuinte presupune dezvoltarea serviciilor de invatamant, cultural - artistice, de radio si televiziune, turistice si de agrement, etc., dar si a celor de transport, telecomunicatii, etc. totodata, serviciile intervin si in acoperirea unor cerinte materiale traditionale (alimentatie, imbracaminte, locuinta) intrand de aceasta data, in competitie cu bunurile, in acest caz, serviciile asigura un nivel calitativ superior de satisfacere a nevoilor de consum respective. Raporturile intre sfera serviciilor si nevoile de consum se desfasoara in ambele sensuri, aparitia de nevoi determinand, la randul ei, dezvoltarea si diversificarea serviciilor . Interactiunea serviciilor se manifesta si pe alte planuri cum ar fi cel privind conectarea sau intensificarea participarii unei tari la circuitul mondial de valori sau al relatiilor cu mediul inconjurator.

Totodata, trebuie evidentiat ca dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revolutiei tehnico - stiintifice, impact preluat direct sau ca efect mijlocit al mutatiilor induse in alte compartimente ale economiei.

Fig. 2 Sistemul interdependentelor serviciilor in economie

Toate acestea argumenteaza inregistrarea si interconditionarea serviciilor cu ansamblul economic si social, caracterul lor de cauza si efect al progresului, prezenta tot mai semnificativa in viata societatii.

Contributia serviciilor la cresterea economica

Implicate direct sau mijlocit in toate activitatile desfasurate in economie, serviciile contribuie intr-o masura tot mai importanta la progresul general. Rolul lor in continua expansiune se datoreaza, pe de o parte, evolutiei explozive a serviciilor si, pe de alta parte, mutatiilor inregistrate in structura modelelor de crestere economica.

Aportul serviciilor la dezvoltarea economiei trebuie pus in evidenta, in primul rand, in relatie cu productia materiala pe care o stimuleaza, ii asigura modernizarea eficienta, circulatia si valorificarea.

Serviciile sunt considerate un factor de progres, de stimulare a cresterii economice, substituindu-se industriei in rolul de motor al dezvoltarii sociale.

Schimbarea opticii cu privire la rolul serviciilor este rezultatul prezentei tot mai semnificative a acestora in viata economica si sociala, si al reconsiderarii caracterului muncii depuse in acest sens.

Astfel, una din caracteristicile definitorii ale societatii moderne o reprezinta preponderenta serviciilor, exprimata in cresterea ponderii acestora in ocuparea fortei de munca, in crearea produsului intern brut, etc.

Afirmarea acestei caracteristici, desi dobandeste forme concrete diferite exprima in esenta, sporirea importantei serviciilor si sugereaza, totodata, spre ce directie se indreapta societatea. Corespunzator acestei tendinte, realitatea a evoluat spre "un sistem economic in care costurile de productiei nu reprezinta decat o parte minora a costurilor implicate de disponibilizarea produsului in favoarea consumatorului", o parte tot mai consistenta revenind, evident, serviciilor.

Dezvoltarea serviciilor are un rol esential pentru cresterea economica, dar nu orice dezvoltare a sectorului tertiar constituie in egala masura, la progresul economic intern sau la obtinerea unor avantaje proportionale din comertul international cu servicii.

In functie de continut, dar si de aportul la cresterea economica, serviciile pot fi impartite in prestatii intensive in munca (ce presupun un volum mare de munca manuala sau putin calificata) si prestatii intensive in inteligenta (ce necesita un personal putin numeros, dar avand calificare inalta) . Daca sectorul tertiar este dominant de servicii intensive in munca (comerciale, de reparatii cu caracter gospodaresc, etc.) participarea acestuia la cresterea economica interna si la exportul total al tarii va fi modesta. Dimpotriva, o structura a tertiarului dominanta de servicii intensive in inteligenta (cercetare stiintifica, invatamant, informatica) va mari considerabil aportul acestuia la dezvoltarea economico - sociala.

Pe langa aportul considerabil asupra cresterii productiei materiale, rolul serviciilor in economie poate fi argumentat si prin contributia acestora la valorificarea superioara a resurselor natural - materiale. Multe dintre servicii se integreaza, prin continutul lor, privind descoperirea de noi surse de materii prime, materiale si energie, introducerea de noi tehnologii de fabricatie cu randamente mai inalte, recuperarea materialelor refolosibile si reintroducerea lor in circuitul economic, asigurand astfel folosirea intensiva a resurselor naturale. Utilizarea rationala a potentialului natural, dar si conservarea lui se realizeaza prin servicii amenajare a teritoriului, de zonare, de protejare a mediului etc., servicii ce contribuie la stabilirea destinatiei optime a fiecarei zone si modalitatilor de exploatare a acestora.

Serviciilor contribuie, de asemenea, al conservarea bunurilor materiale (prin intretinere si reparatii) si chiar la sporirea valorii lor de intrebuintare, la prelungirea duratei lor de folosire si ridicarea randamentului in consum materiale si investitionale.

Totodata, raportul dintre servicii si cresterea economica trebuie privit si prin prisma contributiei serviciilor la sporirea eficientei intregii activitati. Un asemenea aport este argumentat prin faptul ca serviciile influenteaza optimizarea structurii productiei, corespondenta acesteia cu nevoile consumatorilor finali, ritmurile ei de evolutie. Totodata, serviciile contribuie la organizarea stiintifica, rationala a diferitelor procese si activitati, la desfasurarea lor fluenta fara perturbatii, la realizarea echilibrului macroeconomic si respectiv la stabilirea proportiilor de dezvoltare a diferitelor ramuri si sectoare, a legaturilor si interdependentelor dintre activitati, la valorificarea superioara a resurselor de munca, vie si materializata, a celor naturale de care dispun societatea