IMPORTANTA POMICULTURII

IMPORTANTA POMICULTURII.

Definitia pomiculturii

Pomicultura este o ramura a stiintelor agricole si in acelasi timp, unul dintre principalele sectoare ale productiei horticole.Etimologic,aceasta denumire deriva de la latinescul pomus=arbore fructifer si cultura,-=ingrijire, cultivare.

Ca disciplina stiintifica, pomicultura, alaturi de intreaga stiinta agricola, a luat nastere mai tarziu, numai dupa consolidarea stiintelor fundamentale: biologia, biochimia, fizica,chimia. Pomicultura foloseste elementele de baza ale acestor stiinte, in vederea productiei economice de fructe, prin dirijarea ecosistemului format de planta cultivata (soi) si mediul inconjurator.

Legatura pomiculturii cu alte stiinte

Pentru a fundamenta principiile de ordin teoretic si tehnologiile diferentiate, pomicultura generala apeleaza la o serie de stiinte cum sunt:

- sistematica vegetala,

- morfologia si anatomia plantelor pomicole,

- fiziologia vegetala,

- biochimia,

- genetica si ameliorarea,

- meteorologia si pedologia,

- agrotehnica si agrochimia,

- topografia, imbunatatiri funciare, irigatii,

- protectia plantelor,

- organizarea si conducerea intreprinderilor pomicole.

Cum este firesc, cele mai stranse legaturi exista intre pomicultura generala si pomicultura speciala, discipline care se completeaza, se conditioneaza si se sprijina reciproc, in vederea realizarii scopului comun: obtinerea unor productii de fructe constant superioare cantitativ si calitativ, in conditii de eficienta maxima.

Importanta pomiculturii consta in:

1. Valoarea alimentara ridicata a fructelor si necesitatea acestora in consumul omului constituie obiectivul principal al cultivarii pomilor.

Datorita continutului fructelor in zaharuri direct asimilabile, in acizi organici, saruri minerale si in principal vitamine (A, B1, B2, B6, C, D, E, F, K, PP) care au un rol esential in buna desfasurare a proceselor fiziologice din organismul uman. De aceea in consumul zilnic se recomanda 250-300 g fructe, adica cca 100 kg fructe anual/cap de locuitor.

2. Speciile pomicole au o capacitate mare de productie, putand fi obtinute recolte de la 30-100 t/ha, ceea ce duce la obtirea de venituri mari.

3. Speciile pomicole dispun de o plasticitate ecologica mare ceea ce permite adaptarea la conditii foarte variate de clima si sol.

4. Fructele constituie materia prima necesara pentru sucuri naturale, nectaruri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceturi.

De asemeni fructele se preteaza la congelare si deshidratre, tot din    fructe se obtin produse de distilare foarte apreciate.

5.Speciile pomicole valorifica economic si contribuie la infrumusetarea peisajului din gradinile de langa casa.

6. Speciile pomicole au functie climatica si de conservare a solului.

7.Asigurarea conversiei energiei solare in biomasa, in afara productiei de fructe, plantatiile pomicole asigura cantitati mari de biomasa alcatuita din ramurile care rezulta la taieri, frunzele cazute, masa lemnoasa provenita din livezile batrane care se defriseaza

8. Ocuparea unei parti din populatie in activitatea pomicola.   

Dezvoltarea pomiculturii in Romania

Indeletnicirea cultivarii pomilor si arbustilor fructiferi in tara noastra se leaga de trecutul istoric indepartat. Acest fapt este atestat de numeroase soiuri si tipuri de pomi si arbusti fructiferi cultivate in prezent, rod al selectiei spontane si empirice: Tuleu gras, Pietroase de Cotnari, Pietroase de Leordeni, Grase romanesti. Timpurii de mai s.a. O dovada a preocuparilor si atasamentului oamenilor fata de cultivarea pomilor o constituie si denumirea unor localitati: Nucet, Alunu, Ciresu, Visina Veche, Prunisor, Merisani, Perisor, Poiana Marului s.a.

In anul 1913 ia fiinta Societatea de horticultura din Romania, cu filiale la Cluj, Iasi si Timisoara. Prin infiintarea Academiei Romane (1865) se creeeaza posibilitatea functionarii unei sectii de biologie si stiinte naturale, in cadrul careia se stabilesc metode riguroase de lucru in aceste discipline, metode utilizate si in cercetarile din domeniul horticulturii.

In anul 1927 ia fiinta Institutul de cercetari agronomice al Romaniei creand premisele pentru dezvoltarea cercetarii stiintifice in agricultura tarii noastre. In anul 1937, in cadrul acestei prestigioase institutii, a fost creata sectia de horticultura, condusa de I. C. Teodorescu si se infiinteaza primele statiuni experimentale pentru pomicultura la Falticeni si Strehaia. O etapa importanta in dezvoltarea pomiculturii in tara noastra o prezinta perioada 1957-1967 cat a functionat Institutul de cercetari hortiviticole, institutie in care si-au desfasurat activitatea unii dintre cei mai valorosi specialisti pomicultori, ca; T. Bordeianu, N. Stefan, V. Sonea, C. Constantinescu, A. Liacu, D. Cvasnii si altii.

In anul 1967 ia fiinta Institutul pentru cercetari pomicole Pitesti-Maracineni (acum Institutul national de cercetari si productie pomicola) in cadrul caruia se afirma printr-o activitate remarcabila: C. Ionita, A. Suta, I. Isac, P. Parnia, V. Cociu, S. Coman, M. Botez s.a. Numarul statiunilor experimentale pomicole a crescut in anul 1949 cu alte doua unitati Bistrita-Nasaud si Voinesti-Dambovita. Au urmat apoi statiunile experimentale: Cluj- Napoca, Geoagiu, Bilcesti, Tg. Jiu, Iasi, Murtfatlar. In prezent, functioneaza statiuni de cercetare si productie pomicola in majoritatea judetelor tarii. A fost pusa ordine in activitatea de inmultire si difuzare a soiurilor prin doua importante lucrari de zonare.

Patrimoniul pomicol romanesc ocupa in prezent suprafata de 157 000 ha.

Productia totala de fructe la nivel national, in ultimele 2 - 3 decenii, a oscilat in jurul valorii de 1.000.000 tone fructe, cu o medie la hectarul de plantatie in jur de 6,5 - 7,0 tone, aceasta reprezinta cca. 30 -35% din productile realizate in principalele tari pomicole din U.E.

In anul 2000 s-au produs: 365 000 t mere; 345 000 t prune; 65 000 t pere; 76 000 t cirese; 23 000 t piersici; 23 000 t nuci; 27 000 tone caise; 6 500 t gutui; 15 600 t capsuni; 3 900 fructe de arbusti.

Particularitatile pomiculturii romanesti

Marile ferme pomicole socialiste, in majoritate, prin retrocedare, au fost faramitate de la 200-300 ha/unitate, in parcele de 0,3 - 2,0 ha / proprietar.

Proprietarii nu au dispus de tehnica necesara la asa mici suprafete si nici nu au avut interes pentru ingrijirea livezilor, deoarece in cei 35 - 40 ani de colectivizare fiecare si-a incropit alte mijloace de existenta. Majoritate plantatiilor au fost abandonate, defrisate si in foarte putine dintre ele s-au aplicat cateva lucrari de ingrijire.

Pomii in livezile romanesti sunt imbatraniti, ritmul de regenerare, prin noi plantari fiind foarte redus. Fata de un necesar anual de 7 - 8 milioane pomi (material saditor) pepinierele romanesti produc in jur de 1 - 1,5 milioane pomi. Dovada sunt cele numai 2.457 ha plantatii tinere recenzate in anul 2006.

Prunul continua sa aiba o pondere exagerata (cca. 50%), din livezile romanesti. Romania ocupa primul loc la suprafata de prun din U.E.

Calitatea fructelor romanesti (sortimentala) este inferioara conducand la valorificarea a cca. 35-40 % din productie sub forma de distilate.

Pomicultura romaneasca este mult indepartata de standardele europene sub urmatoarele aspecte:

• numarul de exploatatii viabile, ferme specializate, de cca. 10 - 20 ha este practic nesemnificativ;
• sistemele de cultura sunt inca extensive (la mar densitatiile la hectar sunt de 800 - 1.200 pomi, fata de 2.500 -3.500 in plantatiile apusene);
• portaltoiul M9, generalizat in livezile de mar din tarile vestice, este practic inexistent in livezile romanesti;
• in cultura prunului, se folosesc inca sortimente locale, care nu pot fi valorificate decat sub forma de tuica;
• exportul de prune in stare proaspata este redus, cca. 800 - 12.000 tone anual iar cel sub forma deshidratata este practic inexistent.

Perspective pentru pomicultura romaneasca

Avand in vedere relieful, destul de framantat din zona dealurilor, se pot extinde cu mult succes si eficienta, pentru a intra pe piata europeana, culturile de arbusti fructiferi: afin (exista multe centre cu solul acid pH 4,5 - 5,5) coacaz, zmeur, mur, catina.

De asemenea cultura capsunului poate avea succes, existand inceputuri in judetele Arges, Valcea, Dolj, Giurgiu.

Trebuie remarcate conditiile climatice deosebite ale dealurilor romanesti care favorizeaza acumularea in fructe a aromelor specifice si o multitudine de saruri minerale si vitamine.

Perspectivele pentru pomicultura sunt imense avand in vedere suprafetele foarte mari de terenuri in panta, de multe ori cu soluri obligate pentru culturi perene, cum sunt pomii si arbustii fructiferi.

Spre deosebire de viticultura, trebuie sa remarcam, ca investitiile straine sunt cu totul minore, iar cele autohtone nu sunt sustinute inca.

1.2 Clasificarea speciilor pomicole

Speciile pomicole cultivate in climatul nostru sunt clasificate din punct de vedere botanic, dupa habitus si din punct de vedere pomicol.

a. Clasificarea sistematica

Pomii si arbusti fructiferi cultivati dar si cei din flora spontana apatin din punct de vedere sistematic clasei Dicotiledonate si se grupeaza in cinci ordine, 8 familii si peste 25 de genuri.

Majoritatea pomilor si arbustilor apartin familiei Rosaceae cu 3 subfamilii Pomoideae, Prunoideae si Rosoideae.

Ord. Rosales - Fam Rosaceae-Subfamilia Pomoideae, include genurile: Malus (mar), Pirus (par), Cydonia (gutui), scorus si paducel.

Ord. Rosales - Fam Rosaceae-Subfamilia Prunoideae, include genurile Prunus (prun), Armeniaca (cais), Persica (piersic), Amygdalus (migdal), Cerasus (cires si visin).

Ord. Rosales - Fam Rosaceae-Subfamilia Rosoideae, include genurile Rubus (zmeur si mur) si Fragaria (capsun si frag).

Ord. Rosales - Fam Rosaceae-Subfamilia Ribesoideae, include genul Ribes (coacaz si agris).

Ord. Juglandales - Fam. Juglandaceae -genul Juglans (nuc)

Ord. Fagales - Fam. Fagaceae - genul Castanea ( castan comestibil)

Ord. Fagales - Fam. Betulaceae - genul Coryllus (alun)

Ord. Ericales - Fam. Ericaceae - genul Vaccinum (afin)

Ord. Urticales - Fam. Moraceae - Morus (dud) si Ficus carica (smochin)

b. Clasificarea speciilor pomicole dupa habitus

Analizand pomii fructiferi dupa dimensiunea partii aeriene si numarul tulpinilor se pot distinge mai multe grupe :

pomi propriu-zisi

arbustoizi

arbusti fructiferi

subarbusti

liane

plante erbacee

Pomii propriu-zisi, sunt plante lemnoase care pot ajunge la inaltimea de 20-30 m, daca nu se intervine asupra coroanei.

Din acesta grupa fac parte marul, parul, prunul, caisul, visinul, ciresul, piersicul, migdalul, nucul, castanul. Aceste plante au o singura tulpina, cresc destul de incet si intra pe rod dupa o perioada de timp mai mare sau mai mica in functie de specie. Longevitatea acestor specii este in medie 15-40 ani sau chiar mai multi.

Arbustoizii, sunt plante lemnoase, cu aspect de tufa formata din 2-3 tulpini de dimensiuni diferite. Inaltimea arbustoizilor este de 3-7 m iar longevitatea 20-35 ani - ex. alunul, gutuiul, visinul arbustoid.

Inmultirea arbustoizilor se face prin seminte si samburi si foarte usor vegetativ prin marcote, drajoni si chiar butasi.   

Arbustii, sunt specii pomicole lemnoase, cu aspect de tufa compacta, cu inaltimea de 1-2 m, cu tulpini numeroase (10-20) formate din zona coletului- coacazul negru, coacazul rosu, agrisul, afinul de cultura

Sunt specii cate intra repede pe rod si au o longevitate de 10-15 ani. Se inmultesc usor pe cale vegetativa : butasi, marcote si despartirea tufei.

Subarbustii, sunt plante cu tulpini semilignificate a caror durata de viata este de 2 ani. In primul an se formeaza tulpinile si se diferentiaza mugurii de rod, iar in anul al doilea se formeaza rod dupa care se usuca, fiind necesara indepartarea lor- zmeurul si murul fara ghimpi.

Longevitatea este de 12-15 ani, se inmultesc usor prin drajoni, marcotaj si chiar butasi.

Lianele, plante lignificate, cu tulpini care depasesc 15-20 m lungime, fara carcei. Din acesta grupa face parte kiwi.

Plantele erboase, sunt specifice climatului tropical, au talie mica (ananasul) sau mare (bananierul) cu tulpini false (formate din petiolul frunzelor) si frunze foarte mari.

In functie de habitusul pomilor se stabileste distanta de plantare, modul de conducere al pomilor etc.

Clasificarea pomicola Dupa particularitatile biologice si argrotehnice, speciile cultivate la noi sunt grupate in: pomacee, drupacee, nucifere, bacifere si specii subtropicale.

Grupa pomaceelor cuprinde speciile: mar, par, gutui si mosmon, care fac parte din familia Rosaceae, subfam. Pomoideae. Aceste specii formeaza 'fructe false', rezultate din concresterea ovarului cu receptaculul florii. Fructul poarta denumirea de poama.

Speciile de pomacee traiesc in medie 60-70 de ani, intra in perioada de rodire tarziu, insa dau recolte bogate.

Grupa drupaceelor cuprinde speciile pomicole care au fructul o drupa, si anume: prunul, caisul, piersicul, ciresul, visinul. Acestea intra mai repede pe rod (sunt mai precoce) si traiesc mai putin decat pomaceele, unele ating 45-50 de ani (ciresul), altele abia 10-15 ani (cais, piersic).

Soiruile de drupacee existente in cultura sunt numeroase. Se inmultesc prin altoire pe portaltoi, obtinuti in pricipal prin inmultire sexuata si numai in mica masura pe portaltoi vegetativi.

Grupa nuciferelor cuprinde nucul, castanul, migdalul si alunul, specii din familii diferite, care formeaza fructe uscate. Ele sunt, in general, pretentioase fata de caldura, unele traiesc mult si intra tarziu pe rod (nucul, castanul), altele au viata mai scurta si incep sa rodeasca mai devreme (migdalul).

Grupa baciferelor include coacazul, agrisul, zmeurul si capsunul, specii cu fructe usor perisabile (care se altereaza rapid in timpul transportului si pastrarii). Din punct de vedere morfologic, fructele speciilor din aceasta grupa sunt foarte variate: bace false la coacaz si agris, polidrupe la zmeur si receptacul ingrosat la capsun.Ele traiesc 10-15 ani si incep sa rodeasca din al doilea an dupa plantare.

Zonele pomicole ale Romaniei

Zonarea se va face in functie de pretentiile fiecarei specii si chiar a soiurilor fata de lumina si caldura, precum si de rezistenta la geruri, oscilatii de temperatura si alte accidente climatice;

Cele mai cunoscute zone pomicole din Romania sunt situate pe dealurile subcarpatice, sudice si sud-estice. Aici sunt cantonate majoritatea plantatiilor de prun, mar si cires.

In vestul tarii, Bihor - Arad, exista conditii prielnice pentru cultura caisului si piersicului, zona care se continua de-a lungul Dunarii, in sudul judetelor Mehedinti, Dolj, Olt, Teleorman pana la Dobrogea, respectiv Constanta - Tulcea.

Bazine pretabile pentru cultura marului in special se gasesc in judetele Maramures, Bistrita-Nasaud, Salaj, Mures.

Se remarca un centru specializat, devenit traditional de cultura a capsunului in jud. Satu-Mare