COPILUL DE VARSTA SCOLARA (7-13 ANI)

Copilul de varsta scolara (7-13 ani) are mai multa independenta fata de familie; prietenii si profesorii au tot mai multa influenta asupra lui. La scoala, copilul trebuie sa accepte reguli noi, chiar daca pe unele, din perioada prescolara, continua sa le respecte. Timpul afectat jocului scade, iar cel dedicat invataturii creste. (fig.1)

In cursul acestor ani, copilul nu se dezvolta numai fizic, ci si psihic si social. Personalitatea sa se dezvolta, temperamentul si respectul fata de sine insusi se contureaza, dar sunt inca influentate, in mare parte, de parinti si de alti adulti. Deprinderile sociale se dezvolta in cadrul familiei si a grupului de prieteni. De aceea, comportamentul scolarului necesita supravegherea si interventia parintilor si a adultilor din jur. Posibilitatile sale de comunicare cresc considerabil. Pentru a se dezvolta armonios, legatura copilului scolar cu membrii familiei este esentiala.

Scoala ofera posibilitati imense de dezvoltare multipla, in cadrul careia copiii supradotati se pot remarca. In acest timp, tulburarile la invatatura incep sa creeze probleme atat copilului, cat si familiei si profesorilor. Bolile cronice fac viata dificila copilului scolar, dar acesta poate fi ingrijit pentru a avea in continuare o dezvoltare si un ritm de viata aproape normale.

Dezvoltarea fizica

In primii ani de scoala, copilul creste mai incet, in comparatie cu perioada prescolara sau cu cea care va urma, in adolescenta. Copilul castiga in greutate aproape trei kilograme pe an, iar in inaltime aproximativ cinci centimetri (vezi tabel de crestere Mayo-121). (fig.2) Atat muschii mari, cat si miscarile fine se dezvolta si sunt accentuate de exercitiile fizice. (fig.3)

La aceasta varsta, baietii si fetele cresc diferit. Fetele tind sa fie mai inalte si mai grele decat baietii, la inceputul acestei perioade.Catre 13 ani, baietii incep sa castige in inaltime si sa le depaseasca pe fete. (Fig.nr. Psych). (fig.4)

Copiii au un ritm diferit de crestere, dar, daca copilul tau iti pare deosebit de scund sau de inalt, consulta medicul pediatru. Acesta va face o radiografie a oaselor lungi, pentru a determina varsta osoasa, pe care o va corela cu varsta copilului.

La varsta de 7 ani, copilul:

Isi coordoneaza mai bine muschii mari, decat miscarile fine.

Poate folosi bicicleta.

Ii plac jocurile de competitie.

Alterneaza activitatile viguroase cu repaosul.

Este preocupat de dintii sai.

La 8 ani:

Isi dezvolta controlul asupra miscarilor fine.

Se accidenteaza usor la joaca,

Este plin de energie si se imbraca neglijent.

Este preocupat de inaltimea si de greutatea sa.

La 9 ani:

Dexteritatea copilului creste.

Nu ia mult in inaltime si in greutate.

Ii plac jocurile viguroase.

Devine mai interesat de aspectul fizic si de imbracaminte.

La 10 ani:

Cresterea fizica variaza mult de la un copil la altul.

Este energic si plin de spirit.

Face eforturi sa-si dezvolte conditia fizica.

Poate fi neindemanatic.

Poate incerca tutunul, alcoolul si drogurile.

La 11 ani:

Fetele pot creste rapid in perioada prepubertatii.

Baietii incep sa creasca rapid, cu un an, doi, mai tarziu.

Arata disproportionati.

Sunt preocupati de aspectul fizic.

Obosesc usor si par lenesi, deoarece cresterea rapida le dreneaza energia.

Participa la sporturi de competitie sau sunt interesati de ele.

Pofta de mancare fluctueaza.

Este posibil sa vrea, in continuare, sa incerce tutunul, alcoolul sau drogurile.

Asa zisele  dureri de crestere  pot fi suficient de intense pentru a trezi copilul din somn sau a-l opri de la joaca. In realitate, cresterea nu este niciodata dureroasa. Durerile de picioare nu apar din cauza cresterii, nici chiar in fazele accelerate de crestere. Par sa fie produse de unele intinderi musculare moderate, care apar cand copilul practica intens o anumita activitate fizica, fara a se odihni pentru a permite refacerea muschilor afectati.

O baie calda, repaos, atentia si grija parintelui il pot pune pe picioare.

Alimentatia

Cea mai mare influenta asupra sanatatii copilului o are nutritia corecta. O dieta variata si echilibrata, care contine proteine, glucide, vitamine, minerale si putine grasimi, ajuta cresterea, mareste energia si mentine sanatatea scolarului. Preferintele alimentare se dezvolta devreme la copilul mic si continua la varsta scolara. Odata stabilite, sunt greu de schimbat. Cu cat inveti mai devreme copilul sa manance alimente sanatoase, cu atat mai bine. Pentru asta e bine sa aiba de unde sa ia exemplu, deoarece copilului ii place sa se ia dupa fratii mai mari si dupa parinti, in multe din obiceiurile lui, inclusiv alimentare. Cu toate acestea, deseori va fi tentat sa manance diferite alimente, pe care le vede la televizor sau la prieteni, dar care nu sunt intotdeauna sanatoase. Cand sunt cu prietenii, mai degraba cumpara suc, decat lapte sau inghetata, in locul unui fruct proaspat. Pentru a compensa, ofera-i acasa alimente nutritive variate.

Un ghid bun pentru alegerea proportionata a alimentelor este piramida alimentara. Alimentele sunt impartite in cinci grupe mari, fiecare grupa avand substante nutritive importante, inclusiv vitamine si minerale. (Fig.nr.AAP 75). (fig.5)

Grupa formata din paine, cereale, orez, si paste fainoase: 6-11 portii pe zi. O portie este egala cu o felie mica de paine, o jumatate de cana (240 ml) de paste fainose sau de orez.

Zarzavaturi: 3-5 portii a cate ¾ - 1 cana pe zi. Fructe: 2-5 portii pe zi. O portie inseamna un fruct: mar, para, banana, jumatate de cana cu fructe taiate sau trei sferturi de cana cu suc de fructe.

Grupa de proteine: carne de vita, pasare, peste, legume uscate (fasole, mazare), oua si nuci, 2-3 portii pe zi, o portie de 50-80 de grame de carne slaba gatita, pui sau peste, o jumatate de cana de fasole uscata gatita, un ou sau doua linguri de crema de alune, pe zi.

Produse lactate: lapte, iaurt si branza, 2-3 portii pe zi. O portie este formata dintr-o cana (240ml) de lapte sau iaurt, partial degrasate, sau 50 grame de branza.

Recomandarile de nutritie sunt, in mare, ca si cele pentru adult, cu suplimentele necesare cresterii.

Proteinele sunt necesare pentru crestere si pentru multiplele functii ale organismului, inclusiv formarea anticorpilor care lupta impotriva infectiilor. Plantele bogate in proteine, cum ar fi fasolea, mazarea, cerealele, semintele si nucile, precum si carnea, pestele, laptele, iaurtul, branza si ouale, sunt surse valoroase de proteine. Fata de acestea, produsele animale sunt bogate totusi in grasimi si colesterol. Chiar daca au multe proteine si fier; copilul trebuie sa le consume in cantitati moderate. Pentru a evita excesul de grasime, scoate grasimea carnii de vita si pielita carnii de pui, inainte de a le gati.

Fibra vegetala este componenta nedigerabila a alimentelor. Folosirea ei in alimentatia copilului are ca scop principal evitarea constipatiei. Cand acet obicei se pastreaza si la adolescent si adult, poate contribui la scaderea tulburarilor cronice gastro-intestinale si a celor cardio-vasculare.

Grasimile sunt necesare pentru functionarea organismului, metabolism, absorbtia vitaminelor, coagularea sangelui si pentru producerea energiei. O alimentatie bogata in grasimi, mai ales in cele saturate, produce insa tulburari, chiar la copilul de varsta scolara. Grasimile saturate sunt de obicei solide la temperatura camerei si se gasesc in carnea de porc, vita, miel, oaie si in produsele lactate: branza, lapte integral si inghetata. Aceste grasimi contribuie la formarea unor placi numite ateromatoase (fig.6), care duc la boli vasculare, inclusiv la cele ale vaselor coronare. Asemenea placi ateromatoase au fost gasite pana si la copilul de 3 ani. Medicii recomanda sa li se dea copiilor de varsta scolara alimente sarace in grasimi saturate. Grasimile nu trebuie sa depaseasca 30% din caloriile zilnice ale dietei unui copil scolar. Cel mult 1/3 trebuie sa provina din grasimi saturate, iar restul din grasimi lichide, la temperatura corpului (poli- si mono- nesaturate), din uleiuri de floarea soarelui, porumb si masline. Pentru a scadea grasimea si colesterolul din alimentatie, pentru intreaga familie, tine pe masa fructe si zarzavaturi proaspete.

Serveste la masa paine si cereale din faina integrala, lapte si iaurt partial degresate si branza obtinuta din lapte degresat. Include alimente ce contin carbohidrati complecsi, precum cartofii, orezul si pastele fainoase. Evita rantasurile, sosurile care contin unt, margarina si smantana. Foloseste in schimb branza de vaci sau iaurt partial degresat.

Zaharul trebuie consumat in cantitati moderate. Dulciurile furnizeaza, in majoritate, calorii goale, cu valoare nutritiva scazuta. In general, copiii au tendinta sa consume zahar in cantitati mari, in detrimentul alimentelor sanatoase.

Sarea trebuie de asemenea limitata. Pe cat posibil, serveste-i copilului alimente sarace in sare si ia solnita de pe masa. Nu uita ca alimentele conservate sunt bogate in sare.

Vitaminele luate ca supliment nu sunt necesare in mod special pentru copiii cu o dieta echilibrata. Cand aceasta lipseste insa, ceea ce este frecvent, medicul pediatru poate recomanda vitamine in plus. In general, vitaminele nu produc accidente, insa, luate in cantitati mari, cele solubile in grasimi (A si D), pot fi toxice. Tratamentul cu doze mari de vitamine in diverse tulburari, cum ar fi intarzierea mintala sau sindromul de hiperactivitate, nu are o baza stiintifica si poate fi chiar riscant pentru scolar. Vitaminele nu sunt indicate in injectii.

Fierul este necesar in perioada cresterii, pentru dezvoltarea muschilor si a globulelor rosii. Cand copilul are fier putin in organism, poate prezenta simptome de neliniste, iritabilitate, depresie si sensibilitate la boli infectioase. Fierul alimentar se gaseste in carne, ficat, spanac, fasole, prune. In unele tari, painea si cerealele, sunt suplimentate cu fier.

Calciul este necesar pentru dezvoltarea oaselor si a dintilor. Intre 9 si 10 ani, fetele absorb mai mult calciu, decat inainte si dupa aceea. Lipsa de calciu in copilarie incetineste cresterea si contribuie, mai tarziu, la dezvoltarea osteoporozei. Calciul se gaseste in lapte, chiar in cel degresat, in branza, iaurt, unele feluri de peste, in spanac si broccoli. Sucurile de fructe pot avea calciu suplimentar. Calciul din sangele copilului poate fi diminuat de unele bauturi dulci, gazoase.

Desi alimentele conservate nu sunt tot atat de nutritive, ca si cele proaspete, consumul lor nu poate fi intotdeauna evitat. Invata copilul sa citeasca etichetele de pe cutiile de conserve, pentru ca acestea ar trebui sa contina informatii despre valoarea nutritiva si despre continutul in substante, in special grasimi si sodiu. (fig.7)

Este bine sa inveti copilul sa manance alimente sanatoase: cartofi copti, prajituri facute in casa, cu putine grasimi si fara zahar, eventual indulcite cu fructe, biscuiti si covrigi din faina integrala, floricele fara unt sau margarina, iaurt degresat, pui la gratar si sa consume mai rar cartofi prajiti, carne de porc, carne de vita grasa, pui prajit, paine alba, ciocolata sau inghetata.

Gustarile simple si sanatoase sunt cele care contin fructe si zarzavaturi negatite, proaspete sau care necesita putina preparare. Din pacate insa, destul de des acestea lipsesc si sunt inlocuite de grasimi nesaturate. Lasa-i la indemana fructe, zarzavaturi si legume (mere, morcovi, castraveti, ardei). Obisnuieste copilul sa manance cand ii este foame, nu tot timpul.

Scolarul are nevoie zilnic de o masa dimineata (micul dejun), pentru a-i furniza energie in perioada de activitate maxima. Copilul n-ar trebui sa plece la scoala cu stomacul gol.

La aceasta varsta, copilul poate invata unele tehnici simple de gatit. Pe masura ce te ajuta in bucatarie, il poti invata sa selecteze alimentele: cele sanatoase, de cele mai putin sanatoase.

Invata-l sa foloseasca aragazul pentru a evita accidentele. Daca il incurajezi sa gateasca cu tine, ofera-i treburi pentru varsta lui. (fig.8)

In conditii ideale, copilul scolar preadolescent ar trebui sa manance trei mese principale pe zi, bine echilibrate, si doua-trei gustari. La inceputul pubertatii, pofta de mancare a copilului creste foarte mult. Nu este nevoie sa-i oferi in fiecare zi o alimentatie echilibrata, ci pe intreg parcursul unei saptamani.

Din dieta scolarului lipsesc cel mai des: proteinele, calciul, fierul, vitamina C si A, acidul folic si piridoxina.

O problema frecventa, aparuta la scolari, din cauza nutritiei deficitare, este anemia prin lipsa de fier (hipocroma).

Un copil activ fizic are nevoie de mai multe calorii. De asemenea, copilul cu o boala cronica necesita energie suplimentara pentru nevoile metabolice si pentru a lupta cu boala.

Parintii nu trebuie sa exagereze, dandu-i copilului scolar o dieta saraca in grasimi, deoarece acesta continua sa creasca si are nevoie de o alimentatie echilibrata, pentru a atinge pe deplin potentialul sau. Este periculos sa i se impuna scolarului o dieta restrictiva.

Nu folosi alimentele pentru a controla comportamentul copilului, a-l disciplina, a-l recompensa sau a-i arata afectiune.

Numai copilul poate sti cat de mult trebuie sa manance. El este responsabil de cat mananca, daca mananca si cum i se dezvolta corpul. La randul lor, parintii raspund de:

ce ii dau sa manance,

cum sunt preparate alimentele,

felul in care se comporta copilul la masa

alte masuri de bun simt: nimic dulce inainte de masa, sa nu deschida prea des frigiderul etc.

In general, copiii mananca cel mai bine cand parintii nu-i controleaza prea mult, dar nici nu sunt prea indulgenti. (fig.9)

Subnutritia lacopilul scolar

Copiii saraci supravietuiesc cu o alimentatie predominant vegetala (cartofi, paine, mamaliga, zarzavaturi si legume). (fig.10) Saracia tinde sa impuna o alimentatie limitata si monotona, compusa dintr-un singur fel de mancare, de ex. cartofi. Copiii devin malnutriti, deoarece nu este respectat principiul de baza al alimentatiei, si anume ca varietatea este cea mai buna garantie a hranei sanatoase; monotonia alimentara duce la malnutritie. (fig.11)

Ingrijirea zilnica

Spalarea mainilor este modul cel mai important in care poate fi prevenita raspandirea bolilor infectioase, inclusiv racelile. Cere-i copilului sa-si spele mainile, dupa ce merge la toaleta si inainte de masa, indiferent de locul in care se afla, acasa sau la scoala. Cand este posibil, scolarul trebuie sa se spele pe maini cu apa calda si sa foloseasca sapun. Copilul trebuie sa se spele bine pe maini, complet, adica atat pe palme, cat si intre degete si sub unghii. (fig.12) (fig.13)

Igiena intima

Fetele trebuie sa evite sa stea in cada, in apa cu sampon sau cu spuma de baie, deoarece aceste substante favorizeaza iritarea vaginala, urmata de prurit. Un efect calmant pentru vagin il are baia, intr-o cada cu apa, in care s-a dizolvat ¼ de cana de bicarbonat de sodiu. (fig.14,15)

Ingrijirea dintilor

Dezvoltarea dintilor. In clasa intai, copilul are multi dinti care se clatina, iar cei din fata lipsesc, lucru remarcat cu usurinta cand zambeste. (Fig nr.) In aceasta perioada, ii apar cam 4 dinti permanenti pe an. (Denumirea dintilor) (Fig nr. Edelman 516 ) . Acestia sunt mai mari, decat cei de lapte si mai putin albi. (fig.16)

La 6 ani, primii molari permanenti s-au dezvoltat deja si ies in spatele molarilor primari, neobservati, fara dureri. Primii molari sunt cei mai importanti dinti din gura. Daca sunt asezati corect, ei functioneaza ca o fundatie pentru arcul dentar si mentin in pozitie corecta ceilalti dinti. In timp ce dintii din fata cad, cei patru molari de la 6 ani mentin falca in pozitie si ii tin locul celui de-al doilea molar (de 12 ani) permanent, ce va iesi in spatele lor. Acesti premolari trebuie protejati cu sfintenie. Orice carie a lor trebuie tratata prompt. Acesti dinti nu trebuie scosi niciodata; o asemenea greseala ar produce tulburari permanente in pozitia si in muscatura dintilor, necesitand mai tarziu corecturi ortodontice complexe. Din nefericire, suprafata sa ocluzala (de muscare) este locul cel mai frecvent, in care se formeaza caria. Pentru a preveni asta, dentistul ar trebui sa aplice intotdeauna un strat protector de plastic, pe suprafata ocluzala a molarului de 6 ani.

Dintii din fata cresc acum sub gingii, iar cei temporari cad; copilul este stirb. La 6 ani, craniul si falca de sus (a maxilarului) au crescut aproape complet, dar mandibula, nu. Fata capata dimensiuni diferite, iar scolarul pierde aspectul de copilas.

La 10 - 11 ani, au loc schimbari importante ale dentitiei. Incisivii permanenti au aparut; molarii de lapte cad pe rand, fiind inlocuiti de cei permanenti. Radacina caninilor de lapte se resoarbe, iar aceea a celor permanenti se formeaza. Al doilea molar permanent este gata sa erupa, iar maseaua de minte (al treilea molar) se mineralizeaza. Spatiile dintre dintii din fata nu se inchid, pana ce nu au erupt caninii.

Dintii de lapte (temporari) slabiti trebuie scosi. Se prind intre doua degete si se trag brusc afara. Daca dintele nu e destul de slabit, nu va iesi. Durerea este scurta si apare din cauza tesuturilor moi. Pentru a evita durerea, se pot pune cateva picaturi de xilina (anestezic local) pe dinte. Daca sangereaza, se preseaza locul cu o bucata de vata sau tifon. Dintii inghititi accidental trec prin tubul digestiv nedigerati, ca un sambure de cireasa. (fig.17)

Copilul scolar trebuie sa raspunda de ingrijirea propriilorsai dinti.

Invata copilul sa-si perie si sa-si curete dintii cu ata dentara. Fara o ingrijire atenta, zilnica, copilul risca sa aiba carii, dureri sau sa-si piarda dintii.

Un copil, care isi ingrijeste bine dintii, nu ar trebui sa aiba carii dentare.

Pana la 7-10 ani, copilul trebuie ajutat sa-si perie dintii, deoarece abia dupa aceasta varsta capata dexteritatea sa si-i curete bine. Dintii trebuie periati cel putin de doua ori pe zi, ideal la cinci-zece minute dupa masa. Periuta trebuie sa fie mica si cu perii moi. (fig.18)

Sugestii pentru perierea dintilor

Foloseste pasta de dinti cu fluor si periuta cu peri moi, din nailon, rotunjiti la capat. Se recomanda inlocuirea periutei la fiecare 6 luni.

Cerceteaza-i dintii frecvent.

Aseaza capul periei de-a lungul dintilor, cu varful perilor intr-un unghi de 45⁰, pe marginea gingiei (Fig. MOSS 86/1). Copilul trebuie sa se priveasca in oglinda, pe masura ce se perie. (fig.19a,b,c)

Periaza-ti dintii cu miscari usoare, de du-te vino, scurte, cat jumatate din latimea unui dinte. Dintii nu se freaca tare. Apasa foarte usor, frecand unul sau doi dinti deodata, apoi misca peria la urmatorii dinti.

Perie gura in mod sistematic. Incepe cu ultimul dinte, apoi du-te catre dintii din fata, periind suprafetele din afara. Foloseste aceleasi miscari scurte, de dute-vino, fara a apasa tare pe suprafetele interne. Perie in intregime cele patru sferturi ale gurii.

Pentru a curata fetele interne ale dintilor din fata, tine peria vertical, oblica pe gingie si foloseste miscari scurte de sus in jos. (Fig Moss 87/2).

Cu peria tinuta orizontal, freaca suprafetele de mestecare ale dintilor. Nu neglija santurile si gropitele de pe suprafata molarilor, care sunt mai greu de curatat. (Fig Moss 87/3). Curata chiar limba cu peria - gura va fi mai proaspata dupa aceea . (fig.19 d)

Clateste dintii cu forta. Zambeste!

Pentru o buna ingrijire a gingiilor, este necesara folosirea zilnica a atei dentare, seara, la culcare, ceea ce previne bolile gingiei (paradontoze) la adult si batran. Pasta de dinti ce contine fluor, poate intari portiunea exterioara a dintelui (smaltul) si ajuta la prevenirea cariilor dentare. Fluorul se poate adauga in apa de baut de la robinet. Cel mai indicat ar fi ca oamenii sa cunoasca continutul de fluor din apa de baut, asa incat, daca este prea putin, sa adauge fluor in alimente. (vezi tabelul 641 Nutrition).

Sugestii alimentare pentru a micsora cariile dentare:

La cateva minute dupa consumul alimentelor din cea de-a treia coloana, dintii trebuie curatati neaparat, inclusiv cu ata dentara si gargara.

Du copilul periodic la stomatolog pentru a-i examina dintii, chiar daca nu il dor, sau ori de cate ori se plange de durere de dinti; pana cand este vazut de medic, durerea se poate trata cu paracetamol, luat pe gura.

Obiceiuri proaste ale copilului, care influenteaza igiena dintilor:

1. Isi musca buzele: ambele par crapate, iar buza de jos pare mai mare decat cea de sus;

2. Isi impinge limba: de fiecare data cand copilul inghite, isi impinge limba intre dinti, chiar cand gura este inchisa. (Fig Moss 44). Copilul trebuie sa invete sa inghita corect, cand mananca sau bea, observandu-se in fata oglinzii (fig.20).

3. Isi roade unghiile: unghiile nu mai au nevoie sa fie taiate;

4. Isi musca degetele: apar bataturi pe degete;

5. Isi suge degetele: degetele par curate;

6. Isi musca obrazul: fata interna a obrazului este umflata;

7. Scrasneste din dinti (bruxism): isi strange dintii cu zgomot, mai ales in somn; nu provoaca malocluzie (alinierea defectuoasa a dintilor). La copiii cu bruxism este foarte importanta prevenirea atenta a cariilor dintilor de lapte. Anunta dentistul despre acest obicei al copilului. Dentistul ii poate prescrie purtarea, pe timpul noptii, a unei proteze de plastic, care sa micsoreze frecarea si uzura suprafetei ocluzale (masticatorie) a dintilor. Nu exista inca o metoda eficace pentru a trata acest obicei.(Fig nr )

8. Tine obiecte in gura timp indelungat; cand copiii sug diferite obiecte (coltul cearsafului, creionul, jucariile etc.) timp de cateva ore zilnic, se produce malocluzie.

Aceste obiceiuri sunt o reactie emotionala a copilului. Pentru a renunta la un obicei, copilul trebuie facut constient ca il are. Dupa ce copilul intelege ca are un obicei prost, parintii pot folosi metode prin care sa-i aminteasca de el: daca isi suge degetele, pe timpul noptii ii poate pune in mana o manusa. Obiceiul de a impinge limba printre dinti e mai greu de tratat si pot trece cativa ani, pana cand copilul se dezobisnuieste. Cu toate acestea, e mai usor sa te chinui sa-l dezveti de acest obicei, decat sa-i faci tratament ortodontic de corectie.

Cele mai multe tulburari de vorbire nu au legatura cu dintii.

Controlul ingrijirii dintilor la varsta de 9 ani:

Observa in gura copilului urmatoarele caracteristici normale; daca raspunzi 'Nu', consulta stomatologul.

Modificat dupa Moss 1993

Somnul

Copiii au nevoie de mai mult de 8 ore de somn pe zi. La sase ani, copilul are nevoie de 11 ore de somn, iar la 12 ani, de mai mult de 9 ore. Activitatea fizica si temperamentul copilului pot influenta durata somnului. Asigura-te ca doarme suficient. Nu-l forta sa adoarma cand nu este gata, cere-i insa, sa-si faca un obicei din a merge la culcare la ore regulate.

Tulburarile de somn (in afara celor descrise la cap.  Prescolarul   )

Insomnia (neputinta de a adormi sau de a avea un somn continuu) poate fi produsa de stres si neliniste. Daca scolarului ii este teama de intuneric si ii este frica sa ramana singur noaptea, nu se poate relaxa si nici nu poate adormi.

Dificultati de a adormi

Uneori, exista o intreaga lupta pentru a trimite copilul la culcare. Ani de-a randul, acestuia ii va lua cateva ore bune sa adoarma.

Au mai multe cauze:

- Probleme de comportament; copiii nu se supun regulii de a merge la culcare;

- Agitatia sau nelinistea din timpul zilei, de la scoala, poate continua si seara, la culcare;

- Copilul vrea sa-si petreaca timpul singur, netulburat de altii;

- Tulburari ale ciclului de somn si veghe; unii copii sunt adevarate cucuvele, adorm tarziu noaptea si se trezesc tarziu dimineata; altii dimpotriva, adorm devreme si se trezesc foarte devreme.

Copiii cu sindrom hiperactiv si cu deficit de atentie au nevoie de mai putine ore de somn decat ceilalti; deseori adorm greu. Daca un asemenea obicei persista, consulta pediatrul.

Mersul in somn (somnambulismul (fig.22), vezi cap. scolar

Terorile nocturne vezi cap. Prescolarul

Vorbitul in somn (somnilohia

De multe ori, copilul vorbeste in somn cam o jumatate de minut, cu o voce monotona si de neinteles. Nu necesita nici un tratament.

Somnolenta din timpul zilei

Unii copii sunt foarte somnorosi in timpul zilei, cel mai frecvent din cauza ca nu au dormit destul in timpul noptii. Unele medicamente pot da si ele somnolenta.

Apneea din somn

Pe parcursul noptii, copiii se opresc de cateva ori din respiratie, din cauza obstructiei cailor respiratorii provocata de amigdalele marite sau de obezitate. In mod instinctiv, copilul se lupta sa respire si de aceea se trezeste cateva momente, pana cand respiratia revine la normal, apoi adoarme la loc, fara sa-si aminteasca ce s-a intamplat. Astfel de momente au loc de mai multe ori in cursul noptii. De aceea, somnul poate fi insuficient, urmat a doua zi de somnolenta. Asemenea copii sforaie, uneori, in timpul noptii, ca rezultat al obstructiei cailor respiratorii. Daca parintii vor trata cauza, copilul se va bucura din nou de un somn normal.

Imunizarea (vaccinarea)

(fig.23)

Orice parinte este responsabil sa se asigure ca vaccinarile sunt facute corect si la timp. Vaccinurile de astazi sunt sigure si, in general, produc doar efecte secundare minore, cum ar fi febra sau roseata locala. Reactiile grave exista, dar sunt extrem de rare.

Schema vaccinarilor la scolar:

Vizita medicala

In cele mai multe scoli, copiii sunt supusi vizitelor medicale de rutina, pentru a vedea daca au probleme de greutate, inaltime, de auz, vedere si de curbura a coloanei vertebrale. Daca sora medicala gaseste o anomalie, recomanda consultul medical. Nu trebuie totusi sa te bazezi doar pe examenul medical de la scoala; consulta medicul pediatru cel putin o data pe an, cand copilul este sanatos, iar daca se imbolnaveste, mai des.(fig.24)

La vizitele medicale, pediatrul ii face copilului o examinare completa, care presupune mai mult decat masurarea greutatii, inaltimii, a tensiunii si cercetarea vederii si a auzului. Parintii ii spun medicului ce ii dau sa manance copilului, daca acesta face exercitii fizice si cum doarme. Medicul ii intreaba daca copilul are probleme emotionale, daca s-a adaptat la scoala, care sunt performantele sale la invatatura, precum si obiceiurile de igiena, inclusiv felul in care isi ingrijeste dintii.

Incepand de la trei ani, copiii trebuie supusi periodic examenului stomatologic.

Daca medicul pediatru crede ca copilul are, de exemplu, probleme de vedere, poate sa-l trimita la un oftalmolog, pentru evaluare si ingrijire suplimentara.

Stilul de viata sanatos

(fig.25)

Prevenirea bolilor cronice

Bolile cronice ca arteroscleroza, cancerul, diabetul zaharat si osteoporoza, care apar la adult, pot fi prevenite incepand din copilarie.

Arteroscleroza

Bolile de inima si cele ale vaselor de sange, care apar din cauza ingrosarii si astuparii arterelor, fac ravagii in Romania. Nivelul mare al colesterolului din sange, hipertensiunea si fumatul sunt principalii factori care duc la aparitia cardiopatiei ischemice (infarct). De aceea, prevenirea acestor boli trebuie sa inceapa de timpuriu, adica inca din copilarie. La 20 de ani, tinerii pot avea deja leziuni clare de arteroscleroza ale vaselor coronariene, care produc angina si infarct (cardiopatie ischemica). Nu-i de mirare ca unii oameni mor de infarct la varsta de 40 de ani.

Prevenirea se face prin activitate fizica regulata, o alimentatie echilibrata, prin limitarea grasimilor de origine animala si consum mare de fructe si zarzavaturi proaspete, evitarea fumatului, controlul hipertensiunii arteriale si al obezitatii si consult medical periodic, inclusiv examen de laborator al colesterolului.

Activitatea fizica

La varsta scolara, copilul devine tot mai responsabil de propria sanatate si incepe sa-si formeze un stil de viata sanatos. Acum este momentul, in care parintii si profesorii trebuie sa-l invete despre igiena, nutritie sanatoasa, sexualitate, prevenirea accidentelor si a abuzului substantelor periculoase.

Pentru copil, activitatea fizica trebuie sa devina ceva obisnuit, la fel de regulat ca si mancatul sau dormitul. Sa joci fotbal, sa sari coarda, sa alergi, sa te plimbi cu rolele, sa te dai cu skateboard-ul, sa mergi pe bicicleta, sa inoti, sa mergi repede, sa schiezi, sa joci baschet, sa dansezi sau sa faci exercitii aerobice, este nu numai sanatos, dar si distractiv.Toate sporturile duc la cresterea rezistentei inimii si a plamanilor, a fortei si a rezistentei musculare, dezvolta armonios corpul, maresc pofta de mancare, rezistenta la boli si dezvolta increderea in sine.

De multe ori, activitatea fizica a scolarului nu este suficienta. Orele de sport de la scoala sunt fie evitate, fie inlocuite cu ore de studiu. De cele mai multe ori insa, la o clasa de 30 de elevi, (fig.26) copiilor le vine randul sa exerseze doar o data sau de doua ori, intr-o ora de sport. Alteori, se pierde o buna parte din ora, pentru a invata regulile jocului. Sunt zile in care copiii sunt pusi sa exerseze in clasa plina de praf, cu ferestrele inchise, in loc sa fie scosi in curtea scolii. (fig.28)

Cand ajung acasa, de multe ori, nu pot iesi afara sa se joace: au prea multe lectii de facut sau nu au prieteni. La sfarsit de saptamana si de sarbatori pot sta in casa din cauza vremii, a fricii de accidente sau, pur si simplu, din cauza lipsei unui loc de joaca.

Copiii trebuie sa exerseze, cel putin de trei ori pe saptamana, timp de 20-30 minute, intens, cu un puls peste nivelul lor de repaos. Fa-l sa i se para interesanta activitatea ta in gradina sau la camp si pune-l sa te ajute sau sa munceasca el singur. (fig.29)

Alte avantaje ale exercitiilor fizice:

- Cresc flexibilitatea corpului: copiii sunt mai agili, se misca mai repede si risca mai putin sa faca intindere a muschilor sau a ligamentelor.

- Mentin o greutate corporala normala; multi dintre scolarii grasi nu sunt foarte activi fizic; exercitiile le permit sa arda excesul de calorii si de grasimi.

- Controleaza stresul; necontrolat, acesta produce tensiune musculara, care provoaca dureri de cap, de picioare, de stomac si alte neplaceri. Un copil activ din punct de vedere fizic este mai putin sensibil la stres decat unul sedentar.

Exercitiile fizice sunt un mod sanatos de a mentine copilul in forma, de a se distra, de a-si consolida respectul de sine si de a se imprieteni cu alti copii.(fig.30)

Daca nu este riscant, copilul cu o boala cronica serioasa, nu trebuie oprit sa faca sport. Pentru asta, discuta cu medicul pediatru sa vezi daca restrictiile sunt absolut necesare. Daca nu are voie sa faca efort, explica-i clar copilului, inainte de a-i impune restrictiile. Nu este neaparat nevoie sa faca un sport de performanta, dar aproape fiecare copil isi poate gasi o activitate pe masura, care sa-i faca placere si in acelasi timp sa-i dezvolte si forta.

Fiecare copil trebuie incurajat sa fie activ, cat mai mult posibil. Cele mai multe boli cronice nu necesita, de fapt, nici o restrictie privind activitatea fizica. De exemplu, copiii cu astm bronsic (fig.31), pot face diverse sporturi de performanta, dar au nevoie sa ia medicamente inainte de exercitii.

Exista campioni care au participat la concursuri mondiale, chiar daca sufereau de astm.

Si copiii care au convulsii, controlate prin medicamente, pot face sport. Acestia trebuie sa evite insa exercitiile care ar putea produce o convulsie, pentru ca aceasta ar putea duce la leziuni grave. Inotul trebuie supravegheat indeaproape. Copiii cu boli de inima sau cu tensiune arteriala ridicata pot participa la cele mai multe sporturi, cu recomandarea pediatrului sau a cardiologului, care stabileste gradul de intensitate a exercitiului. Copiii cu sufluri functionale pot face aproape orice sport. Cei cu scolioza sau artrita reumatoida pot duce o viata activa, ca si ceilalti; un program de exercitii speciale ii ajuta sa se recupereze. (fig.32)

Copiii handicapati pot face si ei diferite activitati fizice, uneori chiar competitive, speciale pentru ei.

Fetele pot face aceleasi sporturi ca si baietii, inclusiv sa joace fotbal. Exercitiile fizice viguroase le dau un sentiment de egalitate cu baietii si de reusita.

In orice sport, preocuparea principala este aceea de a te bucura si, mai putin, aceea de a invinge. Evita sa presezi copilul in acest sens.

Daca poti, alege un program sportiv care sa ii faca placere copilului si sa fie pe masura dezvoltarii sale motorii. Boxul nu este recomandat, din cauza riscului de a face leziuni ale creierului.

Incurajeaza copilul sa aiba si alte interese, in afara sportului.

Copilul trebuie lasat sa faca sport, chiar daca nu este foarte bun la invatatura, deoarece toti copiii au nevoie de activitate fizica. Arata-i ca sportul este distractiv; ajuta-l sa-si imbunatateasca performantele, dar evita antrenorii care bruscheaza copiii.

Cele mai bune exercitii fizice sunt acelea la care participa intreaga familie. Parintii incurajeaza astfel copiii si le ofera un bun exemplu: plimbarile pe jos sau cu bicicleta, mersul pe dealuri sau munti, inotul, sunt activitati care se pot face impreuna. Pe langa ameliorarea conditiei fizice, intaresc unitatea familiei si formeaza obiceiuri sanatoase pentru restul vietii. (fig.33)

Accidentele sportive.

Majoritatea accidentelor legate de sport apar la tesuturile moi; aproape 2/3 dintre ele sunt intinderi musculare si entorse la nivelul articulatiilor, cu separarea partiala a ligamentelor. Multe din accidente se intampla din cauza suprasolicitarii (asa-zisul sindrom "Prea mult si prea repede"). Copilul trebuie sfatuit sa se opreasca atunci cand simte ca nu mai poate. Lozinca potrivit careia "fara durere, nu progresezi" nu este adevarata, mai degraba mai incet, dar mai sigur.

Tratamentul initial al unui accidentat sportiv are ca scop:

micsorarea edemului (umflaturii), prin aplicarea timp de 15 minute a unei pungi cu gheata, operatiune repetata la interval de 2 ore.

comprimarea zonei cu un bandaj elastic, peste care se aplica punga cu gheata.

scaderea durerii si a edemului prin ridicarea bratului lezat deasupra nivelului inimii. (fig.34)

Acest tratament se aplica inainte de ca medicul sa puna diagnosticul. Trebuie evitata administrarea oricarui medicament, fara avizul medicului sau fara imobilizarea extremitatii lezate.

Prevenirea accidentelor

Accidentele reprezinta cauza principala a decesului la copiii de varsta scolara. De cele mai multe ori, acestea pot fi prevenite. Cele mai frecvente accidente mortale sunt cele auto, urmate de intoxicatii, inec, foc si arsuri. Accidentele usoare apar la joaca, de ex. cele cu bicicleta sunt mai frecvente la baieti.

(fig.35)

Accidentele de masina pot fi evitate prin folosirea centurii de siguranta. Toti copiii, cu o greutate mai mare de 20 kg, ar trebui sa poarte centuri de siguranta, ca si adultii (Fig.nr.36). Cei cu greutate mai mica trebuie sa fie transportati numai in scaunul special pentru copil, care este prevazut cu centuri de siguranta. Daca copiii ar purta centuri de siguranta, numarul deceselor survenite in accidentele auto ar scadea cu 70-85%, iar traumatismele grave, cu 50%.

Ca parinte, inainte de a porni automobilul, asigura-te ca toti copiii si-au pus centura de siguranta, apoi pune-ti-o pe a ta, indiferent de distanta pe care o ai de parcurs.

Majoritatea accidentelor se produc pe o raza de 8 km in jurul casei. Desi in Romania nu toate automobilele sunt prevazute cu centuri de siguranta pentru locurile din spate, acestea pot fi instalate. Centura trebuie intinsa peste pelvis, nu peste abdomen; intr-un accident, copilul poate scapa de sub o centura neintinsa. Copiii destul de inalti trebuie sa foloseasca centura diagonala, pe care si-o aseaza de-a lungul umarului si a portiunii superioare a pieptului, nu peste fata sau peste gat, nici sub brat. Copiii mai mici de 1,38 m pot folosi numai centura inferioara, daca automobilul nu are centuri de umar ajustabile, desi acestea nu ofera acelasi grad de protectie, ca si centura combinata "abdomen-umar" .

Cateva precautii in plus:

- condu cu usile incuiate,

- nu permite copiilor sa scoata capul, mainile sau picioarele pe fereastra,

- nu transporta obiecte grele, nelegate, in interiorul masinii; in caz de accident sau la o frana brusca acestea pot fi proiectate peste pasageri,

- nu lasa niciodata copiii mici singuri in masina.

Copiilor nu ar trebui sa li se permita sa conduca vehicule cu motor: motorete, motociclete, biciclete cu motor, pentru ca nu prezinta nici o protectie in caz de accident (in afara de casca, daca exista).

Accidentele de bicicleta sunt frecvente la aceasta varsta. Ajuta-ti copilul sa invete sa o conduca bine si sa respecte regulile de baza. O bicicleta prea mare este periculoasa: cand i-o cumperi, aseaza-l pe sa; pentru a-i fi buna ca marime, mainile copilului trebuie sa fie pe ghidon, iar cu picioarele sa atinga pamantul. (fig.37)

Invata copilul sa-si mentina bicicleta in conditii bune (franele, cauciucurile, saua si inaltimea ghidonului

Reguli pentru mersul pe bicicleta:

Inainte de a traversa o intersectie, opreste-te si priveste in ambele sensuri.

Semnalizeaza cu mana inainte de a schimba sensul sau de a te opri.

Stai cat mai aproape de trotuar.

Fii atent la gropi, nisip sau pietris.

Respecta toate semnele de circulatie (stopuri si semafoare).

Da-le intaietate pietonilor.

In grup, circula in linie, pe banda de trafic desemnata pentru biciclisti, atunci cand exista.

Fii atent la masinile care dau inapoi sau la pietoni, care ies in strada.

Nu te agata de alt vehicul.

Foloseste far si lumini reflectorizante.

Evita sa mai duci inca o persoana pe bicicleta.

Nu merge pe intuneric.

Circula intotdeauna in acelasi sens cu traficul.

Nu purta pantaloni lungi care pot fi prinsi in lantul bicicletei.

Pentru a tine ambele maini pe ghidon, cara obiectele intr-un rucsac sau intr-un cos.

Poarta intotdeauna pe cap o casca de protectie; folosirea castii reduce cu 90% riscul de leziuni ale creierului (traumatism cerebral); de aceea folosirea lor ar trebui legiferata.

Rolele si skate-board-urile favorizeaza accidentele, din cauza vitezei mari si a ridicarii centrului de greutate al copilului. Pentru a scadea riscul de fracturi sunt necesare pernite protectoare la nivelul incheieturilor mainilor, a coatelor si a genunchilor. (fig.37 bis)

Prevenirea inecului:

Invata copilul sa inoate bine.

Sa inoate alaturi de cineva experimentat.

Sa evite saltul sau aruncarea cu capul inainte, de pe mal (fig.38).

Sa inoate acolo unde nu sunt valuri mari; sa nu inoate pe timp de furtuna.

Sa nu se bazeze pe saltelele pneumatice, tuburile de cauciuc sau alte obiecte care se pot desumfla.

Adultii si adolescentii trebuie sa invete sa acorde primul ajutor, prin resuscitarea cardio-respiratorie.

Prevenirea arsurilor

Accidentele provocate de foc au loc mai ales in casa, iar decesele cele mai frecvente se produc din cauza inhalarii fumului.

Interzi-le copiilor sa se joace cu chibrituri, brichete sau alte substante inflamabile.

Nu fuma in casa; tigara aprinsa arde mocnit un timp, dupa care flacarile pot izbucni pe neasteptate, in timp ce familia doarme sau copilul e singur in casa.

Discuta cu toti membrii familiei si repeta exercitiile de evacuare imediata a casei, in caz de incendiu. Pastreaza la indemana o lanterna care functioneaza; invata copiii ce trebuie sa faca, cum sa se opreasca, sa se arunce la pamant, sa se rostogoleasca si sa-si scoata hainele, daca acestea au luat foc.

Daca se pot instala, detectoarele de fum sunt utile. Acestea trebuie verificate la fiecare 6 luni; de asemenea, se pot procura stingatoare de incendii, care trebuie folosite numai in cazul in care focul este mic. Daca focul s-a raspandit, membrii familiei trebuie sa paraseasca imediat locuinta, deoarece focul se extinde repede, in cateva secunde; cand atinge stadiul critic, cuprinde totul.

Cele mai multe arsuri la scolari nu se datoreaza insa focului, ci lichidelor fierbinti. Vasele uitate pe foc sau pe aragaz, cu manerul in afara, pot duce la asemenea accidente; fiind neindemanatic sau din nepricepere, copilul poate agata vasul si acesta se poate rasturna peste el. (Fig.nr. V. Loma Linda Fire Prevention ). (fig.39)

Pana la varsta de 11-12 ani, cei mai multi copii nu pot face fata situatiilor de urgenta care necesita luarea unei decizii imediate; de aceea, este bine sa nu fie lasati singuri in casa pana la aceasta varsta. Copilul are nevoie sa se simta in siguranta acasa si sa fie pregatit sa faca fata unor situatii neprevazute: daca bate la usa un necunoscut sau se produce un accident (foc, inundatie), sa stie ce trebuie sa faca. El trebuie sa-si cunoasca numele intreg, adresa si numarul de telefon si unde pot fi gasiti parintii.

Un alt tip de accident este cel produs prin expunerea la radiatii. Copiii expusi risca sa faca mai tarziu leucemie, cancer de tiroida sau cancer la san. Alte probleme care apar dupa expunerea la radiatii masive sunt: deficientele mintale, tulburarile psihice si cele de crestere.

Violenta la copil

O societate moderna nu presupune si scutirea de violenta a copiilor. Televiziunea, filmele, ziarele si revistele expun copiii la acte violente si crime. Acestia pot vedea manifestari violente si in familie, cand unul sau ambii parinti sunt agresivi sau alcoolici. Toate acestea pot avea urmari negative asupra copiilor. Unii copii invata sa-si rezolve violent propriile conflicte, altii devin insensibili la cruzime si la durerea si suferinta altora. Multi copii se retrag in ei insisi, evitand pe cat posibil oamenii.

Copilul expus la un eveniment traumatic, poate reactiona in multe feluri: ii e frica sa paraseasca casa, are dificultati in a se concentra la scoala, nu are pofta de mancare, il doare capul, stomacul, are insomnie sau alte simptome vagi. Toate aceste tulburari formeaza ceea ce medicii numesc "sindromul de stres post-traumatic", care poate dura luni sau chiar ani. Uneori copiii retraiesc la nesfarsit evenimentul, in mintea lor. Traumatismul ii poate marca si altfel: devin ei insisi mai rai, mai agresivi, mai violenti sau auto-distructivi, iar aceste schimbari pot afecta intreaga familie.

Sugestii:

Abuzul de substante periculoase

Folosirea tigarilor, alcoolului sau a altor droguri de catre copilul scolar este o problema serioasa, care nu poate fi ignorata de parinti si de profesori.

Parintii nu trebuie sa astepte sa creasca copilul, pentru a-i vorbi despre pericolul substantelor toxice, luate "de placere". Un numar tot mai mare de copii iau aceste substante inca de la varsta scolara.

Copilul trebuie facut constient de riscurile la care se expune, daca le incearca, trebuie sa cunoasca parerea clara a parintilor despre folosirea acestor substante si, mai ales, sa i se dea un exemplu bun acasa, la scoala si in comunitate. Efectul acestei educatii va influenta comportarea sa ca adolescent. Folosirea tutunului, alcoolului si a altor droguri incepe ocazional, ca o joaca intre prieteni sau uneori la presiunile lor. Ceea ce incepe insa ca o placere, ca o dorinta a copilului de a se da mare, de a arata ca este independent sau ca vrea sa sfideze, se transforma treptat in dependenta. Cu cat aceste substante sunt folosite mai mult timp, cu atat devin mai necesare si risca sa dea dependenta.

Copiii nu sunt capabili sa anticipeze urmarile comportamentului lor actual. La inceput, copilul are iluzia ca poate controla tigarile, alcoolul sau drogurile si ignora faptul ca ele dau dependenta, dupa cateva luni. Treptat, apare obisnuinta, iar dependenta fata de aceste substante creste.

Unii parinti, in mod gresit, se simt linistiti cand copiii lor doar fumeaza si nu folosesc alte substante ilegale; acesta este insa un fals sentiment de confort.

De ce este tentat copilul sa foloseasca substante nocive:

lipsa de supraveghere acasa, la scoala si in societate,

parintii au o atitudine pasiva fata de folosirea acestor substante,

lipsa suportului emotional,

probleme de comportament,

exemplele negative din familie si din comunitate.

Daca unul sau ambii parinti fumeaza, beau alcool sau folosesc droguri, copiii lor sunt mai expusi si obtin mai usor aceste substante toxice. Pentru un copil este dificil sa inteleaga de ce nu trebuie sa foloseasca aceste substante, atat timp cat se simte mai matur daca le foloseste. (fig.40 bis)

Filmele pot influenta si ele copiii: de multe ori, actorii beau alcool sau fumeaza. Reclamele de pe strazi, nu sunt inca interzise in totalitate si sunt deseori directionate catre copii si adolescenti, cu scopul de a incuraja folosirea tutunului sau chiar a alcoolului. Fumatul in scoli este insuficient supravegheat. Profesorii dau un exemplu mizerabil copiilor, pe care ar trebui sa-i educe, deoarece cancelariile sunt imbacsite de fum! In scoli, fumatul ar trebui interzis! Unii parinti incurajeaza consumul de alcool de la o varsta frageda, gasind ca este distractiv sau chiar "intaritor".

Influentele prietenilor sau ale colegilor sunt foarte importante. Daca prietenii copilului au droguri disponibile, el va fi incurajat sau chiar constrans sa le incerce. Desi educatia primita ajuta copilul sa reziste si sa-si mentina convingerile, presiunea prietenilor poate fi coplesitoare. Este extrem de important sa cunosti prietenii copilului tau si chiar familiile acestora. (fig.41)

Copiii cu o parere proasta despre ei insisi sau care simt nevoia de a fi acceptati intr-un grup, sunt mai slabi si mai usor de corupt, deoarece doresc sa castige aprobarea prietenilor. Pot avea, de asemenea, probleme de comportament, pot fi deprimati, nemultumiti, pot avea dificultati in familie si pot gasi un refugiu in folosirea substantelor ilegale sau auto-distructive. In plus, folosirea drogurilor le poate da un sentiment de placere, libertate sau independenta, un mijloc de a se revolta si a se afirma intr-o lume, in care simt ca au putin control.

Cum sa-ti feresti copilul de droguri

Un copil care are o parere buna despre el insusi, are relatii bune cu familia si succese la scoala si este bine vazut in societate, nu va avea nevoie sa foloseasca droguri sau alte substante daunatoare. Parintii si profesorii trebuie sa foloseasca orice ocazie pentru a mari increderea copilului in el insusi si a-l incuraja.

Sugestii:

1.Creste-ti copilul, in asa fel incat sa simta ca-l iubesti si sa stie ca sentimentele si gandurile lui conteaza pentru tine.

2.Respecta-i dorintele si incearca sa-i intelegi punctul de vedere.

3.Fii interesat de ceea ce face la scoala si participa la ceea ce ii face placere.

4.Petreceti timp impreuna, cititi carti si jucati-va cel putin 15 minute pe zi.

5.Fii sincer cu copilul. Recunoaste, bucura-te si sarbatoreste succesele si realizarile copilului; aceasta il ajuta sa-si formeze un sentiment de incredere personala.

6.Spune-ti parerea despre folosirea substantelor toxice si da-i un bun exemplu.

7.Ajuta copilul sa-si dezvolte deprinderi sociale (inteligenta sociala) pentru a face fata presiunii colegilor.

8.Discuta cu copilul despre pericolele asupra sanatatii, asociate cu folosirea tutunului si a altor substante. La copiii care incep sa fumeze inaintea varstei de 15 ani, riscul de a face cancer este de 19 ori mai mare decat la nefumatori. Deoarece copiii inteleg mai greu urmarile, vorbeste-i despre neajunsurile imediate ale fumatului: coloreaza dintii, da miros neplacut gurii si hainelor, da o tuse suparatoare, iar daca face sport, nu va putea alerga sau inota tot atat de bine ca nefumatorii. Spune-i direct ca fumatul produce boli de inima, cancer la plamani si imbatranire prematura si ca nu va putea fi niciodata complet sanatos, daca fumeaza.

9.Indruma-l sa faca altceva mai bun: sa mearga pe bicicleta, sa inoate, sa asculte muzica, sa danseze, sa se joace sau sa se odihneasca. (Fig Bell-Changing bodies,chang. Lives 207)

10.Lasa-te tu insuti de fumat! Daca fumezi, riscul de a face astm, bronsita, pneumonie si infectii ale urechii medii, creste.

Din cele peste 4000 de substante chimice, gasite in fumul de tutun din locuinte, cel putin 40 produc diferite forme de cancer Daca nu te poti lasa de tigari, nu fuma in casa, dar realizeaza ca dai un exemplu dezastruos copilului. Nimeni nu ar trebui sa fumeze intr-un automobil in care sunt copii.

Daca descoperi ca copilul tau foloseste substante daunatoare (tutun sau alcool), nu-l pedepsi. Pedeapsa la prima greseala nu va fi probabil folositoare, nici amenintarile. Foloseste in schimb influenta de parinte si incearca sa-i prezinti propria ta parere despre fumat si baut; in acelasi timp, cauta sa afli de ce fumeaza sau bea. Cei mai multi copii din aceasta categorie nu sunt supravegheti suficient de parinti.

Discuta cu copilul despre presiunea exercitata de prieteni si colegi si gasiti impreuna modul cel mai bun de a le face fata, in mod eficient. Daca colegii sai fumeaza, probabil va fuma si copilul tau.

Exprima clar ce e rau si ce e bine, sanatos si daunator, prudent si periculos. Invata copilul sa-si foloseasca propria constiinta drept ghid.

Daca scolarul foloseste repetat asemenea substante, are o problema grava. Asemenea copil poate capata si alte obiceiuri proaste. Folosirea acestor substante are legatura cu ceea ce se intampla in viata sa. Ajuta-ti copilul sa-si aleaga prieteni buni si limiteaza-i prietenia cu cei care il influenteaza negativ; protejeaza-l si invata-l sa ia decizii sanatoase. (fig.42)

Daca in scoala exista programe de educatie impotriva fumatului, alcoolului si drogurilor, participa impreuna cu alti parinti, pentru a ajuta profesorii sa le aplice.

Pubertatea (la ce sa te astepti)

Pubertatea este perioada in care o persoana devine capabila de reproducere; inseamna maturizare sexuala si modificari ale organismului, care includ organele de reproducere si forma corpului. Pubertatea incepe la fete odata cu dezvoltarea mugurilor sanilor, iar la baieti, odata cu marirea scrotului si cu alungirea penisului. Inceputul pubertatii este influentat de mai multi factori: genetic (dezvoltarea timpurie sau tarzie este un factor familial), starea de nutritie (alimentatia insuficienta poate intarzia cresterea si dezvoltarea sexuala); nivelul de igiena scazut, epuizarea fizica si stresul emotional. Toate acestea pot intarzia declansarea pubertatii.

Modificarile hormonale

Pubertatea este initiata de centrii nervosi, situati intr-o zona de la baza creierului, numita hipotalamus. Acesta stimuleaza activitatea hormonala a glandelor: hipofiza, suprarenala si a glandelor sexuale (ovare si testicole) (Fig.nr. CIBA 1965). (Fig.nr Rice 95).

Glandele endocrine secreta hormoni direct in sange, care actioneaza specific asupra anumitor organe, ca un sistem de comunicare intern, transmitand celulelor cum si cand sa actioneze.

Glandele sexuale sau gonadele secreta hormoni sexuali; aici cresc si se maturizeza celulele sexuale (spermatozoizi si ovule).

Ovarele femeii secreta estrogeni (substante care produc dorinta), care stimuleaza dezvoltarea caracterelor sexuale feminine: cresterea sanilor, a parului pubian si distributia grasimii in corp. In plus, hormonii estrogeni mentin functia uterina, a vaginului, precum si a mucoasei nazale si bucale (orale), influentand si alte aspecte ale sanatatii fizice si mentale. Al doilea hormon feminin, numit progesteron, este produs de corpul galben al ovarului si se formeaza la jumatatea ciclului ovarian (Fig.nr.xx).

Progesteronul: controleaza durata ciclului menstrual (de la o menstruatie la alta), prepara uterul pentru sarcina si mentinerea acesteia, stimuleaza glandele mamare, care produc cresterea sanilor, iar, la femeile care nu sunt gravide, mentine ferm si sanatos tesutul sanilor, scade durerea din timpul menstruatiei si tensiunea pre-menstruala.

La baieti, testiculele - maresc productia de hormoni sexuali masculini (androgeni). Testosteronul, principalul hormon sexual masculin, influenteaza dezvoltarea organelor sexuale masculine: veziculele seminale, epididimul, prostata, penisul si scrotul, precum si pe cea a caracterelor sexuale masculine secundare: parul facial si corporal, dezvoltarea scheletica, musculatura si vocea. (Fig)

Hormonii estrogeni si androgeni se gasesc atat la baieti, cat si la fete, dar in cantitati diferite. In timpul copilariei, sunt produsi de catre glandele suprarenale si gonade in cantitati mici, dar cresc spectaculos in timpul pubertatii. (Fig.nr. Rice 96)

Raportul dintre hormonii feminini si cei masculini influenteaza dezvoltarea caracterelor feminine sau masculine.

Principala diferenta dintre concentratia de hormoni masculini si feminini este aceea ca nivelul de testosteron la barbati este relativ constant, pe cand cel de estrogen si progesteron al femeilor este ciclic.

In afara cresterii corporale si a dezvoltarii sexuale, productia mare de hormoni la pubertate, provoaca variatii emotionale extreme, schimbari de dispozitie si nestatornicie. Testosteronul produce masculinizarea baietilor, iar estradiolul (hormon estrogen) feminizarea fetelor. Ambii hormoni influenteaza si functiile sistemului nervos central, inclusiv comportamentul si emotiile. Scaderea estrogenului se poate asocia cu o dispozitie proasta, cum se intampla in perioada pre-menstruala la unele fete. La baietii adolescenti, nivelul de testosteron este corelat cu libidoul (dorinta sau apetitul sexual) si se manifesta prin impuls sexual, masturbare si potenta. Apetitul sexual la fete este determinat, aproape in intregime, de factori psiho-sociali, hormonii avand o influenta mult mai mica decat la baieti.

Maturizarea caracterelor sexuale se face treptat, ceea ce permite impartirea pubertatii in cinci etape: (dupa medicul englez J.M.Tanner, 1962)

Tabel nr.1 ETAPELE PUBERTATII

(Fig. AAPSchool 12;Fig. Stages of breast; profil/Rice 113; Idiot 48-49;dixon 25/1; WHG 49, 50

Tabel nr.2

Cat dureaza o etapa de dezvoltare a pubertatii la 95% dintre fete:

Mugurii sanilor apar intre 8-13 ani; daca nu apar pana la aceasta varsta, inseamna ca pubertatea este intarziata. Mugurii sanilor pot aparea totusi si mai tarziu, ceea ce este normal. Sanii se pot dezvolta inegal, diferenta fiind de obicei temporara.

Maturizarea organelor sexuale la baieti

Organele sexuale primare ale baietior sunt: testiculele, scrotul, epididimul, veziculele seminale, prostata, glandele lui Coper, vasele deferente, penisul si uretra (Fig.nr. Rice 99). Toate cresc la pubertate.

Penisul se mareste in lungime si grosime, iar dezvoltarea completa dureaza intre 2 si 5 ani.

Penisul indeplineste atat functia sexuala, cat si cea urinara. Capul penisului, numit gland, este acoperit de o cuta a pielii numita preput, care poate fi uneori inlaturata chirurgical, prin circumcizie. Circumcizia se practica din motive religioase si nu neaparat din motive de igiena. Retragerea preputului usureaza igiena glandului. Daca preputul nu se retrage, iar glandul nu este spalat, se acumuleaza o secretie albicioasa, numita smegma - care poate duce la iritarea si infectarea zonei. Cand pielea glandului nu se poate retracta se numeste fimoza. Cand fimoza este stransa, poate necesita interventie chirurgicala. Daca dupa retractare, pielea nu poate fi impinsa inapoi, penisul se poate umfla si poate fi foarte dureros; aceasta se numeste parafimoza si necesita ajutor medical imediat. (Fig nr ).

Testiculele sunt organele care produc spermatozoizii. Cele doua testicule sunt situate in scrot.

Modificarile de dispozitie sexuala la baieti nu sunt influentate de fluctuatiile hormonale, ca la fete, ci de alti factori: starea de sanatate, oboseala, mediul ambiant, vremea, etc.

Erectia este posibila inca din faza de sugar (si chiar dinainte de nastere, in uter).

Baietii sunt la fel de jenati, ca si fetele, de modificarile corpului lor la pubertate.

Baietii produc primele celule sexuale mature (spermatozoizi) in timpul pubertatii, in interiorul testicolelor.

Asa cum prima menstruatie este un semn pentru fata ca trece prin pubertate, la fel este si prima ejaculare pentru baieti.

Aparitia parului pubian este prima indicatie clara a pubertatii, desi cresterea penisului si largirea testicolelor incep, de obicei, inainte. Maturizarea fizica la baieti se asociaza cu un sentiment de putere si cu impulsul de a se indragosti.

Maturizarea organelor sexuale feminine

Maturizarea sexuala a fetei cuprinde atat organele interne: ovarele, trompele, uterul si vaginul, cat si pe cele externe denumite impreuna, vulva. (Fig.nr.Rice 102; what's happening 5+69)

Cu un an - doi inainte de prima menstruatie, fetita poate observa o scurgere apoasa limpede sau alb-laptoasa, din vagin, care lasa o urma galbuie pe chiloti, cand se usuca. Aceasta secretie, formata din celule descuamate, mucus si lichid, este normala, fiind un semn al inceputului pubertatii. Daca scurgerea are insa un miros puternic, neplacut sau provoaca mancarimi sau inrosirea vulvei, daca este gri-verzuie sau galbena, este semnul unei infectii a vaginului si trebuie consultat medicul pentru tratament.

Fetita se naste cu aproape 400.000 de foliculi, in fiecare ovar. La pubertate, acesti foliculi scad la 80.000. De obicei, un folicul se matureaza intr-un ovul la fiecare luna (28 zile).

Ciclul menstrual la fete variaza intre 20-40, chiar 60 de zile, cu o medie de 28 zile. Durata acestuia difera de la o fata la alta si chiar la aceeasi persoana pot fi variatii mari, dar pot fi normale.

Prima menstrutie (menarha) apare, de obicei, dupa perioada in care fata creste puternic in inaltime si greutate. Fetita este acum capabila de procreatie. Aceasta poate ramane insarcinata, chiar inainte de menstruatie, daca ovulatia a inceput inainte. Daca este activa sexual de la aceasta varsta, trebuie gasite metode pentru a preveni sarcina (anticonceptionale). Primele cicluri menstruale sunt de obicei nedureroase. Crampele si durerile menstruale apar, de obicei, odata cu ovulatia, la cateva luni dupa prima menstruatie.

Nu se poate spune exact cand va aparea prima menstruatie.

3% dintre fete au menstruatie la 11 ani si 3 luni, 50% la 13 ani si 3 luni, iar 97 % din fete au menstruatie la 16 ani.

Reactii emotionale la prima menstruatie: cele mai multe fete sunt surprinse sau jenate. Unele se simt mai mature, sunt mai mandre, mai fericite, mai feminine, mai apropiate de mama lor, iar altele, fara experienta si indrumare, se simt inspaimantate, bolnave, murdare, scarbite si de aceea sunt retrase, temandu-se sa nu li se afle secretul.

Este important ca fetita sa fi fost pregatita pentru acest eveniment. Cu cat stie mai multe dinainte, cu atat va reactiona mai bine. Din nefericire, multe fete continua sa fie influentate negativ inca dinaintea aparitiei menstruatiei. Multe cred ca aceasta va fi insotita de tulburari fizice si emotionale si de intreruperea activitatii zilnice. Daca nu se protejeaza, exista riscul ca fetita sa se murdareasca, sa se pateze sau sa miroasa. Sprijinul mamei va scadea jena creata de ciclul menstrual. Menstruatia este un neajuns cu care fata, apoi adolescenta si femeia, vor invata sa traiasca; totodata, menstruatia este cel mai bun indiciu de sanatate si de functionare normala a organismului.

In timpul menstruatiei, exercitiul fizic este nu numai posibil, dar chiar indicat, daca nu provoaca tulburari.

Intrebari legate de menstruatie:

Fetele intreaba, deseori, daca in timpul menstruatiei pot sa faca baie in cada, sa faca exercitii fizice, sa bea bauturi reci, sa aiba activitate sexuala, etc. Raspunsul este da, poti face tot ceea ce faci si in restul lunii.

Igiena menstruatiei

Dusul sau baia zilnica cu apa si sapun este cea mai buna masura de aparare impotriva mirosurilor genitale neplacute si a infectiilor. Imbracamintea poate favoriza transpiratia (blugi stramti, ciorapi cu chilot, dresuri, chiloti de nailon), dezvoltarea bacteriilor si cresterea mirosului.

Lenjeria absorbanta, din bumbac, permite ventilatia, mentine igiena genitala, daca se asociaza cu baia zilnica.

Tampoanele externe, din materiale absorbante, sunt mai putin voluminoase si mai eficace decat vata. Unele adera la lenjerie, pentru a impiedica scurgerea pe alaturi.

Tampoanele interne sunt evitate de fetele virgine, deoarece introducerea lor poate rupe sau dilata himenul. In plus, daca nu sunt schimbate des, risca sa produca infectii grave, numite sindrom septico-toxic.

Fata sanatoasa, normala nu are nevoie de spalaturi vaginale, deoarece vaginul sanatos se curata singur. Nu este necesara dupa menstruatie. Spalatura vaginala poate fi periculoasa; repetata des, favorizeaza infectiile pelvine. Poate fi folosita doar cand medicul o prescrie pentru diferite infectii vaginale.

O secretie vaginala albicioasa, clara si neiritanta este normala. Este formata din mucusul secretat de glandele colului uterin, bacterii si celule vaginale descuamate. Prin expunerea la aer, isi schimba culoarea in galben palid.

Secretia vaginala este anormala, daca produce iritatie, mancarimi, miroase urat, are alta culoare, decat cea normala sau este amestecata cu sange nemenstrual. Asemenea secretii anormale pot fi provocate de infectii ale vaginului (vaginite); in asemenea cazuri trebuie consultat imediat medicul.

Sanii

Marimea sanilor depinde de varsta, ereditate si de constitutia corpului. Unele fete se simt mandre cand le cresc sanii, altele sunt jenate; unele au dureri usoare. Fetele trebuie sa invete sa-si accepte si sa-si iubeasca propriul lor corp, cu sani mici, mari, sau intermediari.

Uneori, mameloanele sunt aproape plate. Pe san apar frecvent alunite (nevi pigmentari); ele trebuie urmarite si, daca incep sa se schimbe la culoare, sa creasca sau sa sangereze, trebuie cosultat medicul pentru extirpare chirurgicala.

O data pe luna, in saptamana dinaintea menstruatiei, este bine ca fata, si apoi adolescenta si femeia, sa-si examineze sanii.

Dezvoltarea sexuala

Sexualitatea este o parte din viata fiecarei persoane. La varsta scolara, copiii devin mai constienti de corpul lor si de functiile organismului, inclusiv cele sexuale.

Educatia sexuala

Copiii au o mare curiozitate pentru sex; la aceasta varsta, isi soptesc unul altuia cuvinte despre partile intime, isi spun glume murdare, pe care le inteleg sau nu, sau cauta in reviste imagini erotice. In grupurile de baieti sau de fete, sexul este un subiect viu si excitant. (Fig nr )

Copiii invata de fapt despre sex, cu multi ani inainte, pe masura ce sunt capabili sa observe, sa asculte si sa simta lumea din jurul lor. (fig.43)

Scopul educatiei sexuale este acela de a ajuta copiii sa inteleaga sexualitatea, sa-si accepte si sa-si aprecieze propriul corp si sa stabileasca pe viitor relatii sexuale normale.

Sexualitatea cuprinde de fapt mai mult decat actul sexual; ea include felul in care gandim despre noi insine, sentimentele noastre despre intimitate si tandrete, ca si modul de a le exprima.

Varsta de 8-10 ani este potrivita pentru a discuta aspecte legate de sexualitate, deoarece acum copilul le poate intelege intr-un mod realist. Daca astepti mai mult, el va invata despre reproducere si sex, intr-un mod gresit, de la alti copii, inainte de a-i explica tu. Parintii sunt cei mai indicati pentru a educa copiii in privinta sexlui, deoarece o pot face intr-un mod cald si iubitor, lipsit de tonul steril de la scoala sau de remarcile vulgare dintre colegi. In plus, discutia dintre parinte si copil este intima si are loc intr-o atmosfera de incredere reciproca. Prin felul in care te porti cu sotul sau sotia, prin dragoste si devotament (mangaieri, un sarut inaintea plecarii, imbratisari) ii arati copilului ce inseamna pentru tine o relatie de iubire.

Cu cat incepi mai devreme educatia sexuala a copiilor, cu atat mai bine. Daca astepti pana cand copilul are 11 ani sau intra in pubertate, este deja tarziu.

In primii ani de viata, copiii sunt curiosi sa cunoasca diferentele anatomice dintre baieti si fete. Mai tarziu, pun intrebari legate de sexualitate. Pe la 8-9 ani au capatat deja aceste notiuni, dar nu pot face legatura intre ele. In discutia cu copilul, tine seama de: varsta, experienta, cunostintele, dezvoltarea fizica si maturitatea sa emotionala.

Daca ai discutat cu el in perioada prescolara, continua subiectele sexuale in mod deschis si placut, la varsta de 8-10 ani, decat sa le consideri ceva secret, nepermis, jenant si stupid.

Incearca sa transmiti doua idei:

- Sexul, sentimentele, modificarile si atractiile, ce vor veni la pubertate, sunt naturale si frumoase, chiar minunate.

- Sexul este natural si bun, iar cerintele lui sunt foarte puternice si creeaza viata, de aceea trebuie asociat cu dragostea si devotamentul; este prea frumos pentru a-l transforma in ceva josnic.(fig.44)

Dupa ce ai revazut termenii si functiile corpului, incearca sa-i explici simplu si clar notiunile de baza ale sexualitatii:

- numele partilor corpului,

- prin ce difera baietii de fete,

- partile corpului legate de sexualitate si functiile lor,

- foloseste denumirile corecte,

procesul prin care sperma fecundeaza un ovul si cum se dezvolta embrionul; asa vin pe lume copiii,

- atractia naturala dintre barbati si femei,

actul sexual este:

- un mod de exprimare a dragostei si a devotamentului,

- o unire profunda si speciala, ce se petrece in intimitate, intre barbat si femeie.

Incurajeaza copilul sa puna intrebari si raspunde-i, daca te intreaba:

"Cum se fac copiii?"

"Trebuie sa te mariti ca sa faci copii?"

"Cand pot fetele sa faca copii?"

"Ce este menstruatia?"

"Ce se intampla daca te masturbezi?"

"De ce au baietii erectie?"

"Ce este un act sexual?"

"Cum fac oamenii sex ?".

Intreaba-l daca intelege si asigura-l ca te poate intreba oricand ce nu a inteles. Urmareste-i expresia fetei, pentru a fi sigur, nu numai ca a inteles, dar ca apreciaza ceea ce i se spune. La cateva saptamani sau luni dupa asta, gaseste o ocazie pentru a discuta din nou.

Invata copilul ca unele parti ale corpului sunt intime si nimeni nu are dreptul sa le vada sau sa le atinga, iar daca acest lucru se intampla, sa nu-i fie rusine si sa-ti spuna. Lasa copilul sa-si spele singur corpul, inclusiv organele genitale, chiar daca trebuie sa-l supraveghezi. Invata-l sa se comporte decent, oferindu-i exemplul tau: nu te plimba gol prin casa si respecta-i intimitatea, inchizand usa de la baie si invatandu-l si pe el sa faca la fel. Incurajeaza-l sa se imbrace decent.

Pe masura ce copilul creste, discuta despre pubertate; la ce sa se astepte: modificari ale corpului, modificari emotionale, capricii si visuri "ude" in cazul baietilor. Incearca sa-ti amintesti de propria ta pubertate,cum s-a intamplat, ce ai simtit si ce ai fi dorit sa stii in plus.

Spune-i ca, pentru a creste, un copil are nevoie de maternitate, mancare, imbracaminte, parinti care sa-l iubeasca, o casa in care sa se simta fericit, rude, prieteni si profesori, medici, actul sexual fiind doar primul pas. Invata-l ca oamenii care nu pot sa-si ofere unul altuia cele necesare pentru cresterea unui copil, nu ar trebui sa faca sex.

Pe masura ce se apropie de adolescenta, copiii incep sa simta ca sexul este mult mai frumos, daca se bazeaza pe dragoste, decat daca e o simpla satisfacere personala. La aceasta varsta, copiii accepta mai usor ideea ca sexul, care este frumos, miraculos si creeaza vieti noi, trebuie folosit cu grija, nu trebuie sa se petreaca la intamplare, iar dupa casatorie, sexul este o legatura si un mod special de a exprima dragostea.

Cand privesti un film impreuna cu copiii, spune-le ca sunt cel putin sase motive pentru care un barbat si o femeie fac dragoste:

incearca sa vada cum se simt (curiozitate),

le face placere (satisfactie),

pentru a demonstra ca o pot face (egoism, mandrie),

pentru a fi ca ceilalti (frica de a fi respins),

pentru ca o iubeste pe cealalta persoana si vrea sa-i faca placere (dragoste neimpartasita),

pentru ca isi arata unul altuia nu numai iubire, dar si devotament, incredere, tandrete si respect (iubire deplina).

Primele cinci motive nu sunt suficiente pentru a face dragoste.

Daca rezulta o sarcina sau o boala, desigur situatia este mult mai complicata si mai grava.

Multi parinti au ei insisi foarte putina educatie sexuala; au invatat ceva despre sex din carti sau din filme, dar nu au o informatie corecta despre anatomia, functiile si emotiile organismului uman, inclusiv functiile sexuale. De aceea, parintii au nevoie sa se informeze din carti sau de la personalul medical despre aceste notiuni, pentru a le putea transmite corect copilului. Scolile ar trebui sa includa ore de educatie a sanatatii si lectii de educatie sexuala. La unele dintre acestea, pot participa si parintii.

Daca nu te simti confortabil cu propria ta sexualitate, fii atent sa nu transmiti aceasta atitudine copilului tau. El are nevoie sa aiba o impresie buna despre corpul, sexul si capacitatea lui de a lua decizii sexuale.

De asemenea, scolarul trebuie sa aiba cat mai multe informatii si despre bolile transmise prin actul sexual si cum se pot lua.

Pe masura ce copiii devin constienti de legaturile dintre persoanele de acelasi sex, observa si dezaprobarea sociala legata de asta: "De ce unor barbati le plac alti barbati?" sau "Ce este homosexualitatea?". Foloseste aceasta ocazie pentru a discuta opinia ta despre relatiile sexuale. Explica-i ca a-ti place sau a iubi o persoana nu depinde de sexul acesteia, dar ca este diferit sa-ti placa cineva in mod sexual.

Trebuie sa-l ajuti sa faca diferenta intre curiozitatea sexuala normala, pentru un om dezbracat, si cea bolnavicioasa, pentru materialele pornografice, in care femeile sunt prezentate ca simple obiecte.

Mai tarziu, valorile morale vor forma o parte din comportamentul sexual al copilului. Ajuta-l sa includa preocuparile lui sexuale intr-un context sanatos, care-l va ajuta sa-si formeze legaturi intime valoroase, ca adult.

Identificarea si orientarea sexuala

Copilul se identifica sexual printr-o comportare specifica:

jocuri, jucarii, treburi in casa si rolul in familie;

comportare sociala ce reflecta diferite grade de dominare, agresiune, blandete si dependenta;

gesturi, atitudini si exprimari nonverbale, identificate ca fiind feminine sau masculine;

relatii de prietenie, incluzand sexul prietenilor pe care si-i alege sau al persoanelor pe care le imita. (fig.45)

Un copil incepe sa-si dea seama ca este baiat sau fata pe la varsta de 8-10 luni, cand isi descopera organele genitale. Intre 1 si 2 ani, copiii devin constienti de diferentele dintre baieti si fete; pe la 3 ani pot spune ce sunt: baiat sau fata, pe masura ce capata un concept puternic despre sine. La aceasta varsta, folosesc jucarii pentru un sex sau altul (masini sau papusi); tot acum inteleg bine interesele si ocupatiile unui barbat si ale unei femei si incep sa se joace, identificandu-se cu sexul respectiv; baiatul e preocupat de jocuri agresive si mai active (de-a soldatii, politistii, curse de masini), iar fetele, de papusi, jocuri de-a doamnele, de-a gatitul, etc. Aceste feluri de joaca sunt influentate de modul in care sunt crescuti copiii si de ce anume se asteapta de la ei. La 4 ani, identitatea sexuala a copiilor este stabila, adica stiu ca vor fi intotdeauna o fata sau un baiat. In acelasi timp, copiii invata sa se comporte potrivit sexului lor, adica sa faca lucruri pe care le fac baietii sau lucruri pe care le fac fetele. La varsta scolara, identificarea cu un anumit sex se stabileste mai ferm, nu numai in joc, dar si in felul in care se comporta, cum arata si dupa lucrurile pe care le poseda, asemanatoare cu cele ale copiilor de acelasi sex.

In scoala primara, copiii continua sa se joace cu altii de acelasi sex: baietii cu baietii, fetele cu fetele. Fetele exprima deseori antipatia pentru (fig.46) baieti si viceversa, acesta fiind un mod de a-si intari identitatea sexuala. Aceasta comportare, de baiat sau de fata, este puternic influentata de identificarea cu femeile si barbatii din viata lor. Copiii imprumuta caracteristici de la femeile si barbatii din jurul lor, pe care le incorporeaza in propria lor personalitate. Ei mai sunt influentati si de actorii din filme, de la televizor, de viata unor sportivi si a altor adulti din jurul lor. Efectul combinat al acestor influente multiple, alaturi de mostenirea genetica, determina mai tarziu calitatile masculine si feminine. Mai mult decat orice alt factor insa, legatura copilului cu tatal si mama sa, atitudinea parintilor fata de el si a unuia fata de celalalt, influenteaza decisiv comportamentul sexual de mai tarziu.

Cand atitudinea si interesele copilului deviaza de la normele acceptate, el este discriminat si ridiculizat. Parintii trebuie sa stie daca scolarul este acceptat sau nu de prieteni; ei trebuie sa-l invete sa se comporte normal, astfel incat sa functioneze bine la scoala, printre colegi si in societate. Daca, de exemplu, un baiat nu este interesat de sport, el poate avea alte domenii in care sa exceleze. Fiecare copil are propriile sale talente si uneori ele nu se potrivesc cu asteptarile parintilor sau ale societatii. Datorita lor, copilul poate avea insa succese si satisfactii pe viitor. Aceste stereotipuri sociale se modifica de-a lungul vremii; in prezent, femeile sunt mai active si mai putin timide decat bunicile lor. De la barbati se asteapta sa-si exprime mai mult partea mai blanda si mai "feminina" a personalitatii lor.

In loc sa fortezi copilul sa se conformeze unui tipar de comportare traditionala, conforma sexului sau, ajuta-l sa-si atinga potentialul, lasa-l sa evolueze in felul sau propriu.

Uneori, copiii sunt confuzi in orientarea lor catre un anumit sex, de exemplu unii baieti tind sa se identifice cu fetele; ei isi pot nega chiar propria lor sexualitate, ajung sa dispretuiasca partea lor de fata sau de baiat. Un baiat efeminat poate avea urmatoarele caracteristici: vrea sa fie fata, iar cand va fi mare sa fie femeie; arata un interes deosebit pentru activitatile feminine: se joaca cu papusi sau joaca rolul de fata; ii plac bijuteriile, cosmeticele, imbracamintea de fata, pe care o poarta uneori cu placere; se imprieteneste mai ales cu fetele. Baietii efeminati sunt deseori ridiculizati, porecliti "poponari" si eliminati din grup de catre colegi. Ei devin nelinistiti, nesiguri, deprimati, se lupta sa-si faca prieteni si sa-si mentina increderea in sine. (Fig baiat se joaca cu papusi)

Pe de alta parte, fetele care se identifica cu baietii sunt considerate "baietoi". Ele sunt mai putin ridiculizate sau izolate de prietenele lor, decat baietii efeminati. Uneori, acest comportament este doar un mod natural de a se identifica cu sexul opus. Fetele prezinta rareori una sau mai multe din aceste trasaturi: doresc sa fie baiat, prefera sa fie in grupuri de baieti, iar in jocurile de imaginatie prefera roluri masculine. Aceste trasaturi sugereaza un conflict sau confuzie in legaturile lor cu prietenele.

Baietii efeminati au deseori relatii foarte distante cu tatii lor si foarte stranse cu mamele, care incurajeaza si suporta activitatile feminine ale baietiilor lor.

Nu asta este insa cauza homosexualitatii. Un numar foarte mic de baieti efeminati si fete baietoase vor deveni bisexuali sau homosexuali, in adolescenta sau ca adulti.

Parintii trebuie sa discute cu copiii despre comportarea lor masculina sau feminina. Explica-i copilului de ce comportarea sa provoaca o anumita reactie a colegilor si gasiti impreuna atitudini mai apropiate sexului lor. Cand copilul refuza sa-si accepte sexul biologic, se joaca numai cu copii de sexul opus, este lipsit de prieteni la scoala si ridiculizat de colegii sai, trebuie consultat pediatrul sau psihologul.

Atractia fizica si emotionala a unui individ catre un altul de sex opus sau de acelasi sex este un fenomen biologic. Cercetarile recente arata ca unele zone ale hipotalamusului homosexualilor difera de cele ale heterosexualilor. Influenta experientelor personale si a mediului, in orientarea sexuala, pare sa fie mica.

Masturbarea este stimularea organelor genitale proprii. Este normala la orice varsta si nu trebuie sa te ingrijoreze, daca nu este excesiva sau daca nu este facuta in public. Este mai frecventa la prescolari, iar frecventa ei scade dupa varsta de 6 ani, desi poate continua in intimitate. Odata cu inceputul pubertatii si cu tot ce se asociaza: cresterea secretiei de hormoni, a curiozitatii si a tensiunii sexuale, preocuparea pentru propriul corp si frecventa masturbarii se intensifica. Adolescentii descopera ca aceasta placere sexuala este un mod de a-si exprima propria sexualitate in dezvoltare.

Cu toate acestea, continua sa existe conceptii gresite despre masturbare. Un copil care se masturbeaza nu are o sexualitate excesiva, nu este promiscuu sau deviat sexual; nu va orbi sau innebuni, nu-i vor iesi cosuri si nici nu va deveni impotent sau steril. Totusi, numeroase familii descurajeaza masturbarea, mai ales pe considerente morale.

Parintii trebuie sa fie ingrijorati atunci cand masturbarea este facuta din plictiseala, nervozitate, ca raspuns la o iritatie genitala sau o preocupare sexuala prea intensa. In asemenea situatii neobisnuite, copilul nu se poate opri, cand i se cere sau cand i se ofera o activitate diferita si atragatoare.

Iritarea sau infectia genitala porneste de la probleme de igiena, la fete, mai ales la cele grase. Infectia apare de cele mai multe ori din cauza streptococului. Vaginul fetitelor, ascuns de coapsele grase, este mai greu de curatat; mirosul poate persista chiar dupa baie. Un vagin iritat provoaca mancarimi. Masturbarea opreste temporar pruritul, dar creste iritatia si apoi mancarimea. Pediatrul poate prescrie antibiotice.

Daca il surprinzi masturbandu-se, evita sa reactionezi excesiv, desi poti fi jenat, suparat sau revoltat. Incearca sa te calmezi, nu-i spune ca este rau ceea ce face, dar spune-i ca trebuie sa o faca in intimitate, cand nu il vede nimeni. Daca descoperi ca copilul se masturbeaza impreuna cu altcineva, nu-l pedepsi, ci spune pur si simplu "Noi nu ne atingem unii pe altii in partile intime", indreptandu-i atentia catre altceva.

Uneori, masturbarea este folosita frecvent pentru a micsora tensiunea sau stresul. Daca acesta este cazul copilului tau, invata-l alte moduri de a se relaxa. Incearca sa descoperi daca are alte probleme sau griji care il nelinistesc.

Sugestii pentru parintii ai carui copil se masturbeaza frecvent in public:

Spune-i ca nu trebuie sa-si atinga partile intime, decat atunci cand este in camera lui; nu-l critica si nu il face de rusine.

Atrage-i atentia asupra acestui fapt, cand masturbarea devine o obisnuinta.

Cand masturbarea este folosita ca mijloc de scadere a tensiunii nervoase, ofera-i un alt obiect pe care sa-l mangaie (o jucarie, o bucata de blana etc.).

Corecteaza-l: cand copilul se atinge in public, pune-l sa stranga pumnul si sa-l tina asa un timp.

Nu-i permite copilului sa mearga in baie cu un prieten sau sa mearga nesupravegheat.

Corecteaza-l dur: cand copilul isi atinge organele sexuale in public, pune-l sa-si ceara scuze.

Fixeaza-i un scop pozitiv: daca nu se atinge in public timp de cateva zile, lauda-l si ofera-i o recompensa.

Cere sfatul medicului pediatru, mai ales daca masturbarea se asociaza cu alte modificari de comportament sau emotionale: izolarea de prieteni, agresiunea, tendinta de distrugere, tristetea, udarea sau murdarirea patului, etc.

Jocuri sexuale

La aceasta varsta, copiii sunt atasati de cei de acelasi sex si, deseori, isi exploreaza unii altora organele genitale. Nu este o activitate homosexuala, desi parintii pot fi ingrijorati de asta.

Jocul sexual, care este rezultatul unei curiozitati normale, are urmatoarele caracteristici:

diferentele de varsta intre copii sunt mai mici de 3 ani;

toti participa cu placere;

jocul include privirea, atingerea si discutia despre organele genitale;

imitarea unui act sexual intre doi copii sau cu o papusa;

jocul nu include introducerea degetelor sau a unor obiecte in vagin sau in rect, luarea in gura a organelor genitale sau orice fel de agresiune;

nu este singurul scop pentru care copiii sunt impreuna, ci pot prefera alte activitati;

cand sunt descoperiti, copiii sunt jenati, dar nu zdrobiti de rusine si nici obraznici, si nimeni nu se plange parintilor despre acest fel de jocuri;

Asemenea jocuri fiind normale, raspunsul potrivit al parintilor este: sexul este o activitate pentru adulti, iar copiii se pot juca in multe alte feluri; sexul este intim si personal, nu o activitate de impartit cu persoane intalnite intamplator si, in sfarsit, sexul este o forta puternica si importanta, careia i se cuvine respect. Mesajul variaza in intensitate, in functie de nivelul de cultura, convingerile personale si cele religioase ale parintilor.

Cand copiii scolari de acelasi sex sau de sex diferit, sunt surprinsi in jocuri sexuale, parintii si pediatrul trebuie sa se intrebe, daca se joaca din curiozitate si placere sau au avut un traumatism sexual, de exemplu molestare.

Parintii trebuie sa aiba o atitudine ferma impotriva acestor jocuri, chiar daca le amintesc de propriile lor experiente din copilarie. Ei le pot spune: "Vad ca va jucati de-a sexul (parintele isi afirma autoritatea); acesta nu este un joc potrivit pentru voi; vreau sa-l opriti imediat! Vom discuta despre aceasta diseara (amana discutia). Acum vreau sa mergeti afara si sa va jucati cu mingea" (redirectoneaza actiunea)."

Daca descoperi un joc sexual, care nu se potriveste cu profilul amintit mai sus, continua totusi sa-ti controlezi reactia. Intr-un joc sexual anormal, probabil unul dintre copii a fost traumatizat sexual de catre un adult.

Maltratarea copilului

Include:

abuz sau neglijare fizica intentionata: inseamna privarea de hrana, imbracaminte, adapost, supraveghere, educatie si ingrijire medicala;

neglijare emotionala: inseamna lipsa de a satisface nevoile de afectiune, atentie si suport emotional, indiferenta fata de faptele antisociale;

abuz emotional: este tendinta deliberata de a-i distruge copilului respectul fata de sine; ignorarea, izolarea, rejectarea, insultarea, coruptia, terorizarea;

abuz sexual.

Neglijarea copilului este forma cea mai frecventa de maltratare. Este lipsa parintelui si a tutorelui de a satisface nevoile de baza ale copilului.

Abuzul sexual

Copiii abuzati fizic pot fi intarziati in crestere sau pot avea fracturi, hematoame sau vanatai pe piele, ceea ce arata ca traumatismul a fost produs de o persoana mai puternica. (Fig. Nr. Spit. Brasov). Factorii predispozanti sunt saracia si alcoolismul, furia necontrolata. Copiii abuzati au, la randul lor, tendinta sa devina adulti violenti si sa-si abuzeze proprii lor copii. (fig.47)

Abuzul sexual la copii

Este o forma particulara de abuz asupra copilului si o problema grava de sanatate. Este de mai multe feluri:

incest (activitate sexuala intre membrii familiei sau rudele de sange).

molestare (libertati indecente:atingere, mangaiere, sarut in zonele intime; masturbare in fata copilului sau reciproca, sex oral).

exhibitionism (expunerea organelor genitale de catre un barbat in zone publice, in fata copiilor).

pornografie (expunerea, fotografierea si distribuirea, sub orice forma, a unor ilustratii a actelor sexuale, ce includ copii singuri sau cu adulti, cu animale, cu sau fara consimtamantul parintilor).

pedofilia (preferinta unui adult pentru copiii mici, ca mod de satisfacere sexuala).

Este deseori ascuns, deoarece copilul este prea infricosat sa vorbeasca despre aceasta situatie, familiile si societatea ezita sa-i accepte existenta si prea putine autoritati si organizatii se ocupa de asemenea cazuri.

Cele mai multe cazuri apar intre 8-12 ani.

Abuzul sexual inseamna orice fel de act sau comportament sexual impus unui copil; nu include doar penetrare, ci si jocul cu organele genitale ale copilului, fortarea lui de a se juca si a avea contact oral cu organele genitale ale unui adult sau stimularea genitala a adultului de catre copil. Alte feluri de abuz sexual pot include: expunerea organelor genitale ale adultului fata de un copil, aratarea unor fotografii si imagini video pornografice sau fotografierea unui copil in scopuri obscene.

In cele mai multe cazuri (80 %), cei care abuzeaza de cei mici sunt persoane cunoscute, in care copilul are incredere, desi si strainii pot molesta copiii: tatal , un parinte vitreg, o ruda (frate, var, unchi, bunic), un prieten al familiei, un vecin, o persoana care are grija de el, un profesor, cineva din personalul medical, antrenorul etc. In fata atacului unei persoane pe care o cunosc, o respecta si vor sa o asculte, copiii se simt fara aparare. Adultul manipuleaza copilul intr-o activitate sexuala, folosind diverse metode: amenintari, cadouri, putere de convingere agresiva sau facandu-l sa creada ca nu are nici o alta sansa. Copiii cei mai susceptibili la astfel de asalturi sunt cei ascultatori, supusi si respectuosi. Copiii foarte diferiti, cu semne din nastere, handicapati, foarte inalti, grasi, slabi, frumosi sau maturi sexual, nu se simt uneori stapani pe corpul lor si cred ca acesta apartine altcuiva (adulti, admiratori) si pot cadea mai usor victime.

Copilul se poate supune din mai multe motive: lipsa educatiei sexuale, dorinta de a fi bun, nevoia de afectiune sau dorinta de a tine familia unita.

Caracteristicile familiilor cu risc crescut de abuz sexual :

- sunt izolate de comunitate si au putini prieteni,

- au multe secrete,

- au un comportament antisocial, 

- folosesc violenta impotriva copiilor,

- parintii au fost, la randul lor, abuzati fizic sau sexual cand erau copii,

- limitele sunt rigide cu strainii, dar practic inexistente in interiorul familiei,

neaga orice problema proprie,

Mama:

- este pasiva si usor de manipulat,

- neaga si refuza sa vada sau sa creada ca barbatul, pe care il iubeste, poate face un asemenea lucru copilului lor,

- este incapabila sa taie legatura cu barbatul implicat in abuz, de frica pierderii acestuia, a suportului financiar, a vietii sexuale sau chiar a vietii proprii,

- este ea insasi batuta sau abuzata de cel implicat in abuzul copilului,

- are o parere proasta despre ea insasi,

este deprimata, alcoolica sau bolnava cronic.

Tatal sau alt barbat:

- este dominant si atotputernic,

- alcoolic,

- isi controleaza cu greu impulsurile,

- a fost abuzat in copilarie,

- neaga ca s-a intamplat ceva,

- tinde sa blameze copilul sau mama pentru ceea ce s-a intamplat.

Semne de abuz sexual la copil:

-ii este teama de o anumita persoana, de un anumit loc sau sa fie lasat singur cu respectivul,

-reactioneaza dur la intrebarea daca cineva l-a pipait,

-devine dintr-o data mai preocupat de aspectul si descrierea organelor sexuale,

-comportamentul sau se schimba: copilul poate regresa, pana la udarea patului, sau isi poate murdari chilotii; nu are pofta de mancare; devine deprimat, retras sau agresiv; la scoala se schimba, ii scade placerea pentru studiu si concentrarea, la fel si notele; pare fricos, se agata de unul dintre parinti sau, din contra, poate evita intimitatea normala a unei familii, devenind retras,

-este neobisnuit de agitat la examenul medical,

- se plange de simptome fizice inexplicabile, cum ar fi dureri de cap, de stomac,

-are dureri sau scurgeri in regiunea genitala,

-deseneaza figuri deosebit de triste sau speriate, infricosatoare,

-se masturbeaza excesiv si incearca sa-i faca pe alti copii sa participe la acte sexuale.

Deseori, exista mai multe incidente care pot continua pana catre adolescenta. Abuzul se termina doar cand copilul matur este capabil sa se retraga singur din aceasta situatie teribila, deseori raportand incidentul unui alt adult. Chiar dupa ce a incetat abuzul, urmarile emotionale pot persista o viata intreaga.

Cand se produce un abuz sexual, victima, de obicei o fetita, ramane de cele mai multe ori tacuta, deoarece se simte jenata, vinovata si neajutorata, nu-i spune nimic mamei sale sau face doar unele aluzii, fara o descriere clara. In sinea sa insa, copila este devastata emotional. Se izoleaza de prieteni si de familie, nu mai este interesata de scoala, este nelinistita, agresiva, auto-destructiva si are insomnii. La examenul genital, pediatrul poate gasi semne de traumatism sau de infectii transmise sexual, dar cel mai des nu este nici un semn de abuz.

Deseori, copiii nu sunt crezuti, mai ales daca acuzatul este un membru al familiei.

Ca mama, trebuie sa-ti asculti copilul, sa-l intrebi cu blandete, pentru a obtine mai multe informatii si pentru a lua masuri, pentru a-l proteja. Orice se intampla, copilul trebuie sprijinit; el trebuie sa stie ca ceea ce s-a intamplat nu a fost din vina lui, ci a agresorului. Anunta imediat medicul pediatru, procuratura si politia, deoarece abuzul sexual este o violare a legii.

Daca abuzul include violul, este bine ca la examinarea medicala sa nu se insiste asupra aspectului sexual, pentru a micsora trauma emotionala. Copilul are nevoie sa stie ca abuzul nu impiedica viitoarea femeie sa aiba copii.

Nu tine secret abuzul, pastrandu-l doar in familie. Daca nu intervii puternic, imediat, abuzul poate continua luni si ani de zile, iar copilul va crede, in mod corect, ca nu-l poti ajuta si nu se va mai simti in siguranta acasa. Bunastarea si chiar viata copilului tau pot fi in pericol. Pentru siguranta copilului, nu trebuie sa-i fie permis agresorului sa ramana in casa.

Lasa copilul sa inteleaga ca nu el este vinovat si ca apreciezi curajul de a-ti fi spus. Asigura-l ca nu se va mai intampla, arata-i dragoste si sprijin. Explica-i ca nu esti suparata pe el. Copilul trebuie asigurat, in astfel de momente, ca el valoreaza mai mult decat oricine pentru parintele care il iubeste, mai mult decat un sot, prieten sau autoritate.

Daca parintii nu il asculta si nu actioneaza, copilul se simte tradat.

Medicul pediatru te poate indruma catre un psiholog pentru copii, pentru tratamentul tulburarilor emotionale. Fara rezolvarea acestora, victima poate fugi de acasa, in promiscuitate sexuala sau poate suferi pentru tot restul vietii, in relatiile sale intime. Uneori, intreaga familie poate beneficia de asemenea consultatii de specialitate.

Prevenirea abuzului sexual

Este necesar sa-i atragi atentia copilului ca abuzul sexual exista, asigurandu-l, in acelasi timp, ca asa ceva nu i se va intampla lui, probabil, niciodata.

Copilul cel mai bine protejat este acela care este mandru de corpul sau si este capabil sa decida pentru el, in orice situatie. Acest sentiment este mai puternic, daca are incredere in el, este capabil si este admirat de cel putin un adult care il iubeste.

Parintii trebuie sa-si protejeze copilul de orice ruda sau prieten adult, in care nu au incredere.

Parintii trebuie sa fie deschisi fata de copii, pentru orice fel de intrebari si probleme.

Copilul trebuie invatat ca, indiferent cine il ameninta sexual, chiar o persoana pe care o cunoaste, o respecta si in care are incredere, trebuie sa-i spuna clar si puternic "NU! Te spun mamei!" si sa fuga de acolo.

E bine sa stie sa vina intotdeauna la tine, daca s-a produs un asemenea incident, indiferent cine este raufacatorul si cu ce l-a amenintat. Copilul trebuie sa inteleaga ca nu va pati nimic, daca iti spune.

Asculta cu atentie, candcopilul incearca sa-ti spuna ceva cu un caracter sexual, in special daca discuta cu greu despre asta. Creeaza acasa o atmosfera in care subiectele sexuale pot fi discutate in mod confortabil.

Copilul trebuie sa stie ca nimeni nu are dreptul sa-i atinga partile intime ale corpului (care sunt in mod normal acoperite de un costum de plaja), nici sa-i ceara sa si le arate.

Copilul trebuie sa inteleaga ca unele atingeri sunt bune, iar altele sunt rele. Explica-i ca un adult, care il imbratiseaza, este diferit de cel care-i atinge partea interna a coapsei.

Copilul nu trebuie sa plece cu necunoscuti, nici sa intre in casele lor sau sa le dea adresa si numarul de telefon de acasa.

Daca nu stii cu cine isi petrece timpul, incearca sa afli.

Daca in scoala exista un program de prevenire a abuzului sexual, incurajeaza-l sa participe la el.

Copiii din familiile nefericite sau dezmembrate sunt victime mai usoare pentru raufacatori, deoarece acestia sunt mai dornici de atentie si de afectiune.

Probleme ginecologice la scolarite

Dezvoltarea sanilor

Primul semn de pubertate este dat de inceputul dezvoltarii sanilor la fete, sub forma de muguri, si este numit telarha. Apare mai devreme cu aproape 6 luni inaintea celorlalte semne. Uneori, se poate dezvolta mai intai doar un san, care devine mai mare decat celalalt, pentru cateva luni. Daca sanii se dezvolta prematur, inainte de 8 ani si aceasta schimbare nu este urmata de alte semne de maturizare sexuala (cresterea parului in regiunea genitala), pubertatea prematura a fetei este incompleta. Mugurii mamari, aparuti precoce, se micsoreaza intr-un an, desi uneori pot ramane asa, pana la instalarea pubertatii. Asta nu este o anomalie si nu influenteaza cresterea fetei. Medicul ii va spune ca aceasta situatie este normala.

Daca sangerarea vaginala apare inaintea varstei de 8 ani, consulta medicul.

Cauze:

inflamarea zonei genitale (vulvo-vaginita),

traumatism,

corp strain ramas in vagin,

tumora genitala,

declansarea prematura a menstruatiei.

Pubertatea precoce, adica inainte de 8 ani, are aceleasi etape, ca si cea normala: apar intai mugurii sanilor, apoi parul pubian si axilar (la subsoara), mai tarziu, apare prima menstruatie (menarha), cu ciclu neregulat si fara ovulatie. De cele mai multe ori, nu se cunoaste cauza; rareori, apare din cauza unei tumori a ovarelor sau a creierului, asa ca medicul trebuie sa examineze copilul, pentru a elimina aceste posibilitati. Pubertatea precoce este asociata cu o crestere rapida, care se opreste mai devreme, fetita ramanand mai mica de inaltime, decat celelalte fete de varsta ei. Initial, cand copila se simte diferita de celelalte colege, trebuie ajutata emotional; dupa varsta de 10 ani, diferentele dispar.

Desi pare diferita ca aspect fizic, fetita prematura sexual este un copil si trebuie tratata ca atare. Este important sa o pazesti de abuz sexual si de graviditate.

Menstruatia si dezvoltarea prematura a sanilor pot fi stopate prin tratament, cu un medicament asemanator progesteronului; acesta poate avea insa efecte secundare nedorite.

Marirea testicolelor si a penisului, aparitia parului pubian, ingrosarea vocii si accelerarea cresterii la baieti, inainte de 9 ani, pot fi semne de pubertate precoce. Este necesara examinarea medicala pentru a elimina unele cauze, cum ar fi tumori ale creierului, ale glandelor suprarenale sau ale testicolelor, desi jumatate din cazuri nu prezinta nici un simptom de acest fel.

Tratamentele mai noi ale pubertatii precoce includ analogi ai hormonului lutenic; pentru asta trebuie consultat medicul pediatru.

Sexualitatea precoce este diferita de pubertatea precoce. Comportamentul sexual precoce si preocuparea pentru sex, pot fi uneori semne ca fetita ta a fost victima unui abuz sexual. Este important sa o sustii moral, s-o incurajezi si sa-i faci educatie sexuala, pentru a rezista oricarei presiuni, din partea colegilor sau a altor persoane mai mari.

Infectiile genitale (vulvo-vaginite) pot aparea la fete inainte sau dupa pubertate.

La fetele mici, aflate inaintea pubertatii, peretii subtiri ai vaginului nu ofera multa protectie, din cauza cantitatii scazute de estrogeni. Aceasta favorizeaza iritatia locala a vaginului si a pielii din jur.

Cauza cea mai frecventa a acestor infectii este igiena proasta. Fetita nu-si spala corect si nici suficient regiunea genitala sau se sterge din spate in fata, cand are scaun, aducand la vulva microbi, care in mod normal traiesc in intestin.

Iritatiile si infectiile vaginale pot fi produse de:

- microbi sau virusuri de origine respiratorie (streptococ, hemophilus), intestinala (shigella) sau transmisi sexual (gonorea, chlamidia, herpes, trichomonas-rara la copilul prepuberal-) si negi venerici (condiloma acuminata);

- ciuperci: candida - la copiii diabetici sau sub tratament cu antibiotice;

- paraziti intestinali (oxiuri);

- substante iritante, sapun sau alte articole de toaleta;

- masturbare excesiva sau introducerea de corpuri straine in vagin (poate fi doar hartie de toaleta ramasa in vagin);

- infectii generale (pojar, varsat de vant, scarlatina);

- boli de piele ale vulvei (seboree, scabie, dermatita de contact si alergica);

- tulburari psiho-somatice;

- diverse: abces pelvian, prolaps de uretra etc.

La consultul ginecologic, medicul te va intreba daca fiica ta are vreo secretie vaginala, mancarimi ale vaginului sau ale anusului, alte infectii sau daca urineaza in somn. Medicul iti poate cere sa insotesti copila in timpul examenului; explica-i dinainte ca urmeaza ca medicul sa-i priveasca si sa-i palpeze regiunea si ca nu va avea dureri, daca sta relaxata si nu se opune examinarii. Daca medicul observa vreo anomalie, va discuta cu tine necesitatea altor probe de laborator, cum ar fi aceea a secretiei vaginale, pentru examenul microbilor, analiza urinei, pentru a elimina posibilitatea existentei unui diabet, si pentru a determina infectiile urinare.

Multe dintre infectiile genitale pot fi prevenite, invatand fetita cum sa-si ingrijeasca regiunea genitala:

sa spele bine regiunea,

sa se stearga din fata inspre spate,

sa nu introduca cosmetice in vagin,

sa nu lase sapunul sa se dizolve in apa din cada,

sa nu faca baie cu spuma,

sa nu foloseasca hartii igienice sau chiloti colorati, deoarece colorantul poate irita pielea,

sa poarte chiloti albi de bumbac si sa-i schimbe zilnic,

sa evite imbracamintea care mentine umezeala in regiune, ca blue-jeans stramti si chiloti de nylon,

sa nu doarma cu chiloti pe ea,

sa schimbe detergentii sau sapunul, daca este sensibila la ele.

Uneori, cu un an, doi inaintea aparitiei primei menstruatii, fetita poate avea o secretie clara. Aceasta este normala si arata efectul pe care hormonii il au asupra organismului.

Tratamentul este specific, in functie de cauza, si include antibiotice pe cale orala; de asemenea, poate fi aplicata o crema cu antibiotice sau antimicotica (contra ciupercilor) in vagin sau in regiunea genitala.

Pentru vaginita se recomanda bai de sezut dimineata si seara (1/2 cana de otet alb la un lighean mare cu apa calda, timp de 10-20 de minute. Fetita trebuie sa stea cu picioarele departate, pentru a permite apei sa curete regiunea genitala de sapun, urina, sau alte substante chimice din zona). In afara de acestea, curata o data pe zi regiunea genitala cu un prosop inmuiat in apa calda. Daca are usturimi la urinat (semn de infectie urinara), pune-o sa faca pipi intr-un lighean cu apa curata, calduta. Da-i sa bea lichide multe, deoarece o urina diluata ustura mai putin. Consulta pediarul pentru tratamentul cu antibiotice.

Fetele care sunt prea grabite la toaleta, pot sa nu-si goleasca complet vezica urinara. Mai tarziu, urina care ramane se poate scurge, producand iritatie si durere. Insista ca fetita sa nu se grabeasca la toaleta.

O crema cu hidrocortizon 0,5%, aplicata de 4 ori pe zi in zona genitala, timp de 2-3 zile, poate fi utila in iritatiile vaginale.

Daca exista o secretie vaginala, poate fi un semn de infectie si trebuie consultat medicul. Consulta, de asemenea, pediatrul, daca fetita este febrila, are dureri abdominale sau cand durerea si mancarimea nu dispar, dupa 2 zile de tratament, sau banuiesti un abuz sexual.

Dezvoltarea personalitatii (fig.48)

Personalitatea este modul distinct de a gandi, de a simti si de a se comporta, al unei persoane. Este rezultanta constiintei, temperamentului, caracterului si a intelectului unui om. Este felul unic al cuiva, de a se adapta la o situatie.

O buna parte din personalitatea copilului s-a format in primii sapte ani de-acasa. Dupa aceea, unele trasaturi se mai schimba, altele ba. (In greceste "persona" inseamna masca).

Temperamentul este un mod caracteristic de raspuns emotional al unui om.

In cea mai mare parte, temperamentul este o calitate innascuta, modificata, mai ales in primii ani de viata, de experienta si relatiile copilului cu alte persoane. Temperamentul cu care copilul se naste, nu se va schimba mult in viitor si nu are de-a face cu felul in care a fost crescut de parinti. Cand a ajuns la varsta scolara, temperamentul copilului este bine definit si evident pentru cei care il cunosc.

Felul in care se intelege copilul cu parintii, depinde in mare masura de temperamentul ambilor. Nu exista un temperament perfect; sunt doar aspecte pozitive sau negative ale temperamentului. Rolul parintilor este de a ajuta copilul sa-si dezvolte cat mai avantajos calitatile.

Temperamentul se manifesta prin: intensitate, energie, regularitate, prima reactie (primul impuls), puterea de adaptare, dispozitie, atentie, receptivitate si sensibilitate.

Daca ii cunosti bine temperamentul si componentele, intelegi mai binecopilul, ii apreciezi felul de a fi si faci fata mai usor problemelor de comportament, care provoaca neintelegeri si conflicte.

Intensitatea este nivelul reactiilor cu care copilul raspunde la o situatie.

Pentru a-i evalua intensitatea temperamentului, observa cat de puternice sunt reactiile sale emotionale. Plange si rade tare si cu energie sau incet si slab? Cum plange: smiorcaie sau tipa?

Cand copilul reactioneaza prea intens, nu-l certa, ci spune-i ca orice face cu vigoare si placere este frumos; ca el este entuziast, expresiv si plin de energie; a reactiona intens nu este tot una cu a fi agresiv; uneori se supara usor, dar ii va trece repede.

Copiii dificili trebuie invatati sa-si exprime reactiile puternice prin cuvinte, mai degraba, decat prin actiuni.

Sugestii:

1.Ajuta copilul sa observe ca reactiile sale devin tot mai intense, pana il coplesesc.

2.Ofera-i activitati linistite si calme: lecturi si jocuri imaginative.

3.Glumeste cu el, pentru a-i potoli reactiile intense; evita insa sarcasmul sau ridiculizarea.

4.Intrerupe-i activitatea pentru a-l calma, in loc sa-l pedepsesti.

5.Controleaza-te daca si tu, ca parinte, esti o fire impulsiva.

Energia este nivelul activitatii fizice, miscarii, agitatiei si a neastamparului din timpul zilei, ale copilului. Pentru a-i evalua energia, intreaba-te: este copilul mereu in miscare si ocupat sau este linistit si calm?

Copilului energic nu are nevoie sa i se spuna "Astampara-te, nu te mai agita!" sau "Potoleste-te, esti neastamparat!" , ci, dimpotriva: "Esti plin de energie; as vrea sa am energia ta; doar aripi iti lipsesc ca sa zbori etc."

Sugestii:

Da-i ocazia sa sara si sa alerge, dar supravegheaza-l indeaproape.

Evita sa-l tii in picioare nemiscat sau intr-un spatiu inchis, timp indelungat.

Daca si tu esti energic, faceti sport impreuna.

Regularitatea este capacitatea de a-si face un program pentru activitatile de baza, ca mancatul, somnul sau scaunul. Intreaba-te: are copilul tau ore regulate de masa, somn si pentru alte functii ale organismului?

Copilul cu un temperament imprevizibil nu are un ritm de viata regulat, deoarece corpul sau lucreaza diferit. Ritmul lui biologic (bioritmul) nu se potriveste cu al altora. Parintii nu trebuie sa-l acuze, daca are un ritm de viata neregulat.

Spune-i ca este plin de surprize, flexibil,ca va fi un bun reporter, detectiv, pilot sau va face alta meserie, cu un orar care nu va fi prestabilit..

Sugestii:

Ofera-i un program la care sa se adapteze treptat.

Copilul are nevoie de mai multa ordine, decat ii ofera parintii; de aceea orarul tau nu trebuie sa fie sa fie dezordonat.

Prima reactie este modul in care copilul raspunde initial la un stimul nou. Observa: care este prima reactie a copilului tau, cand ii ceri sa intalneasca oameni noi, sa faca ceva nou sau sa mearga intr-un loc nou? Sare de indata, sau spune imediat "nu"?

Copiii care sunt tentati sa ia decizii rapide, trebuie sfatuiti sa se gandeasca de mai multe ori inainte de a se decide; parintii le pot spune ca nu este nimic grav, daca isi schimba parerea.

Sugestii:

Spune-i la ce sa se astepte.

Da-i timp sa observe si sa se adapteze.

Incurajeaza copilul, dar nu-l obliga.

Da-i ocazia sa exerseze mult.

Aminteste-i de situatii asemanatoare, pe care le-a refuzat la inceput, dar care acum ii fac placere.

Da-i voie sa incerce din nou.

Sugestii pentru parintii care spun prea repede 'Nu':

Ganditi-va de doua ori inainte de a raspunde la intrebarile copilului.

Daca respingeti ceva de la bun inceput, amintiti-va ca,prima voastra reactie poate sa nu fie cea finala.

Puterea de adaptare este usurinta sau dificultatea, cu care copilul accepta o situatie noua. Copilul care se adapteaza incet, suporta greu schimbarile; nu se grabeste, ii place sa fie organizat si sa stie la ce sa se astepte.

Sugestii:

Stabiliti un program ordonat si explicatii-l copilului.

Evitati surprizele - adaptarea este mai usoara, cand copilul stie la ce sa se astepte.

Lasati-i ceva timp copilului pentru trecerea de la o activitate la alta.

Avertizati copilul despre ceeea se va intampla.

Dati-i timp copilului, sa termine ceea ce face.

Daca si voi va adaptati incet, nu treceti frecvent de la o activitate la alta.

Dispozitia este felul in care se simte o persoana, bine sau rau, si cat de agreabil si prietenos se comporta. Se simte copilul tau mai degraba fericit si multumit, decat serios, plangaret sau nemultumit? Este de obicei binedispus sau serios?

Dispozitia copilului depinde de un mod specific de activitate a creierului. Copiii seriosi si analitici nu sunt rai, ei vad insa lumea cu un ochi critic.

Sugestii:

- Spuneti-i copilului serios si analitic ca apreciati sugestiile lui, ca gandeste profund si va fi un bun judecator sau profesor.

- Aratati-i partile lui bune; daca nu poate face ceva, ajutati-l sa faca ce poate.

- Puneti-i intrebari, care-l fac sa gandeasca problema pe bucati si nu in intregime.

- Invatati copilul bunele maniere.

- Daca si parintii sunt analitici si seriosi, incercati impreuna sa vedeti aspectele pozitive ale vietii; multumiti-va si sarbatoriti chiar si succesele mici.

Persistenta este capacitatea de a se concentra intr-o activitate. Cand copilul este prins intr-o activitate si ii spui sa se opreasca, o face usor sau se straduieste sa continue?

Copilului insistent i se spune ca stie ce vrea, este hotarat si decis, se ataseaza de ceea ce il intereseaza.

Sugestii:

Invata copilul cum sa fie maleabil si sa negocieze.

Daca si tu esti persistent, incearca sa te detasezi mai usor, pentru a da un bun exemplu copilului.

Receptivitatea este usurinta cu care isi insuseste o notiune noua. Baga la cap repede sau nu?

Copilului perceptiv (care intelege, pricepe, poate sesiza ceva usor) i se spune ca observa tot ce se intampla in jurul lui, este creativ pentru ca observa lucruri pe care altii nu le sesizeaza; are un simt al umorului dezvoltat; il deranjeaza insa zgomotele.

Sugestii:

Incurajeaza-l sa asculte.

Trimite-i mesajul pe cai diferite: vorbit, scris, desenat sau prin demonstratii.

Inainte de-ai vorbi, mangaie-l usor daca vrei sa te auda.

Mentine-i atentia privindu-l in ochi.

Vorbeste-i in cuvinte simple.

Spune-i doar ce poate face.

Daca si voi, ca parinti, sunteti perceptivi, puteti fi distrasi cu usurinta; oferiti-i copilului un loc linistit de joaca, studiu si odihna.

Sensibilitatea este capacitatea de reactie afectiva a unei persoane. Unii copii raspund la cei mai mici stimuli, pe cand altii necesita o stimulare intensa. Copilul sensibil reactioneaza mai repede la sunete usoare, diferente de temperatura, emotii sau supararile parintilor; adoarme greu, cand e zgomot in jur. Acestuia, parintii ii spun ca e delicat, ca intelege ce simt altii si va fi un bun artist.

Sugestii:

1.Descrie-i copilului in cuvinte, senzatiile si emotiile pe care le exprima.

2.Protejeaza-l de zgomote sau lumina puternica si mirosurile care-l pot deranja.

3.Invata copilul sa se opreasca, cand e prea stimulat si obosit.

4.Daca si parintii sunt foarte sensibili, trebuie sa inteleaga ca ceea ce ii deranjeaza pe ei, deranjeaza si copilul.

Temperamente diferite:

Copiii extrovertiti: (fig. 47bis) spun cu usurinta ceea ce gandesc si ce simt; le place sa vorbeasca cu oamenii si sa imparta ideile si experientele lor cu altii; daca nu au ocazia sa vorbeasca sunt nemultumiti. Copiii extrovertiti sunt buni sa mentina conversatia, au multa energie, sunt impulsivi, entuziasti si placuti, pot lua repede decizii, isi fac cunoscute parerile, isi exprima parerile si sentimentele cu usurinta, sunt convingatori si au multi prieteni. Parintii trebuie sa petreaca mult timp cu ei, pentru a-i ajuta sa gandeasca.

Parintii extrovertiti au un raspuns imediat pentru orice, de aceea par uneori superficiali; incep usor o conversatie; rezolva o problema discutand solutia cu altcineva; dezvaluie cu usurinta aspecte intime; se acuza ca vorbesc prea mult si asculta putin; repeta cu usurinta ceea ce altii au spus deja; impartasesc imediat si cu placere o idee sau o experienta noua, le place si au nevoie sa fie printre oameni si se simt epuizati, daca petrec mai mult timp singuri.

Copiii introvertiti: (fig,48 bis) au suficienta tarie pentru a se simti bine cand sunt singuri; se ataseaza doar de cateva persoane. Se gandesc de doua ori, inainte de a vorbi si nu-si impartasesc usor intimitatile. Se simt bine cand sunt singuri, nu se grabesc cand iau decizii, invata mai ales ascultand. Introvertitii au legaturi profunde si durabile.

Parintii introvertiti obosesc daca stau prea mult printre oameni; se dezvaluie numai celor foarte apropiati; se gandesc mult, inainte de a raspunde; rezolva o problema analizand-o mai intai, inainte de a vorbi cu altcineva despre ea; ii lauda cu greu pe altii.

Copiii perfectionisti: vor sa-si faca viata perfecta, pentru a se simti bine. Sunt autocritici si se judeca cu asprime. Invata bine si iau note mari. Isi cizeleaza actiunile pana la perfectiune. Parintii sunt foarte severi cu ei, ceea ce contribuie la perfectionarea copilului. In familiile dezorganizate, cu un parinte alcoolic, unul dintre copii, de obicei cel mai mare, tinde sa-si ia responsabilitati in plus si devine perfectionist.

Sugestii:

Arata-i copilului ca oricine greseste.

Copiii pot fi buni si fara a fi perfecti.

Copilul trebuie sa stie ca este iubit de parinti, indiferent cum este.

Nu te supara pe el, daca nu ia note foarte bune.

Arata-i ca si tu gresesti si ca asta nu inseamna sfarsitul lumii.

Nu-l lauda doar pentru notele bune, ci si pentru alte lucruri, pe care le face bine.

Nu-i spune ca te dezamageste; este o tendinta perfectionista.

Nu te autocritica in fata lui pentru greseli minore.

Increderea si respectul de sine

Stima sau respectul de sine este ceea ce crede un individ despre el: propriile sale ganduri si sentimente si capacitatea sa de a realiza ceea ce este important pentru el.

Respectul de sine joaca un rol esential in cat de motivat este si ce realizari are copilul: la scoala, in sport si in relatiile cu prietenii, si in capacitatea sa de adaptare. Respectul de sine micsoreaza riscul de a folosi droguri, alcool si tutun sau de a avea o activitate sexuala precoce; din aceasta cauza este mai putin influentabil.

Respectul fata de sine al copilului se bazeaza pe ceea ce crede el despre sine si parerea celor apropiati lui, precum si pe modul in care este educat si tratat de parinti si de profesori. Cu cat se apropie mai mult de ceea ce si-ar dori sa fie, cu atat increderea in el insusi este mai mare. Acest respect pentru persoana lui se cladeste pe trasaturile cu care s-a nascut (temperamentul, inteligenta, aspectul fizic) si influentele mediului (modul de ingrijire al parintilor, starea economica, nivelul cultural, legaturile cu colegii si adultii).

Inca din primele luni de viata, copilul isi dezvolta un sentiment de el insusi, de ego, un concept si un mod de a manipula anumite aspecte ale mediului inconjurator. El invata ca, daca plange sau zambeste, beneficiaza imediat de atentia parintilor, ceea ce ii intareste sentimentul de incredere, de siguranta, de control si de importanta de sine. Pe masura ce creste, acest concept de sine continua sa se dezvolte, influentat de atitudinea parintilor: lauda sau critica lor, zambetele, expresiile fetei, imbratisarile sau, din contra, injuraturile si bataile. Mai tarziu, va fi influentat de nivelul sau de independenta si de sentimentul de realizare.

Pentru a reusi la scoala si a avea succes, copilul are nevoie sa aiba o parere buna despre el. Sentimentul de incredere in el are tendinta sa ramana constant, desi poate varia de la o zi la alta.

Un copil va cauta in permanenta sa stabileasca relatii care il fac sa se simta bine, sa simta ca are succes si care sa-l protejeze impotriva stresului.

Un copil cu mare respect fata de el isi priveste succesele ca rezultat al propriilor sale eforturi si talente. El simte ca se poate controla, atunci cand are un esec si este motivat sa faca mai bine in continuare; isi accepta greselile, dar realizeaza ca trebuie sa se schimbe, sa munceasca din greu si sa evite sa dea vina pe altii.

Alti copii au fost obisnuiti insa cu un sentiment de inferioritate si au ajuns sa creada ca sunt incapabili sa realizeze sau sa creeze ceva bun in viata. Asemenea copii pot fi retrasi si precauti, nedorind sa fie evaluati de altii sau sa riste sa piarda.(Fig.)

Formarea increderii si a respectului de sine se bazeaza pe urmatoarele sentimente si calitati:

- Siguranta: copilul nostru trebuie sa se simta sigur pe el insusi si pe viitorul sau.

- Apartenenta: copilul are nevoie sa fie acceptat si iubit de membrii familiei, de colegii de scoala sau de echipa, de vecini si de rude. Aceasta acceptare ii confera o identitate de grup; fara ea, copilul se simte singur, respins, lasat in voia soartei, fara o casa, familie sau un grup.

- Un scop in viata: copilul trebuie sa simta ca are teluri, care-i dau un sens in viata si ii canalizeaza energia pentru a se realiza. In lipsa acestui sentiment, el se poate simti fara nici un rost, plictisit si nemultumit.

- Competenta si mandrie personala: copilul trebuie sa fie increzator, ca sa poata face fata vietii. Acest sentiment se dezvolta din experientele proprii, in momentele in care a avut succes prin eforturile sale. Daca-l protejezi prea mult, devine prea dependent de tine, iar daca asteptarile sunt prea mari si nu le va atinge, copilul se va simti neputincios si incapabil.

- Incredere: copilul are nevoie sa fie increzator in el insusi si in parinti. Pentru aceasta, trebuie sa-ti pastrezi tu insuti promisiunile, sa-l sprijini si sa-i dai posibilitatea sa arate ca este de incredere. Asta inseamna sa crezi in copilul tau.

- Responsabilitate: da-i ocazia sa-ti arate de ce este capabil, fara sa-l controlezi in permanenta. (fig.49)

- Participare: lasa-l sa participe la diverse activitati si arata-i ca ceea ce face este important.

- Posibilitatea de a alege si a lua decizii: copilul care poate lua decizii importante, se va simti puternic si va avea stapanire de sine. Deciziile si alegerile, trebuie sa fie in concordanta cu varsta, posibilitatile sale si cu valorile morale ale familiei.

- Autodisciplina: pe masura ce copilul castiga mai multa independenta, are nevoie sa simta ca sta pe picioarele lui. Dupa ce i-ai aratat ce poate face, l-ai indrumat si i-ai oferit ocazii, in care sa se incerce pe el insusi, copilul poate reflecta si evalua consecintele faptelor sale.

- Incurajare, sprijin si recompensa: copilul are nevoie nu numai sa reuseasca in ceva anume, ci si sa i se recunoasca faptele. Incurajeaza-l, lauda-l pentru eforturile sale, oricat de mici. (fig50)

- Acceptarea greselilor si a esecurilor: copilul nu trebuie sa se simta invins, atunci cand face greseli sau are un esec. Explica-i ca greutatile si greselile fac parte din viata si ca poate invata din ele. Fa remarci specifice, nu vorbi in general. Evita remarcile negative si personale: "Nu vei reusi niciodata".

- Mandria: respectul de sine al copilului se dezvolta, initial, in cadrul familiei si este puternic influentat ceea ce membrii familiei cred despre ei insisi. Copiii se identifica cu parintii, cu posesiunile si profesiile lor: "Bunicii mei erau ciobani; mama este doctorita; avem masina, etc." Stima, fata de familie si neamul din care se trage, este esentiala pentru respectul de sine al copilului. Ea poate fi mentinuta in numeroase feluri: prin participarea la activitati comune, respectul pentru inaintasi sau grija pentru membrii mai indepartati ai familiei. O familie este cu atat mai unita, cu cat membrii acesteia se bazeaza mai mult unii pe ceilalti si evita critica excesiva. Membrii familiei trebuie sa aiba incredere unii in altii, sa-si respecte individualtatea, sa fie afectuosi unii cu altii, sa petreaca timp impreuna de sarbatori sau oricand se simt ei bine.

Felul in care se comporta copilul in diverse situatii, ii creaza o anumita obisnuinta, care ii poate influenta respectul fata de el. Daca nu invata bine, poate avea mai putina incredere in el. Lipsit de incredere, lucreaza mai putin si obtine rezultate si mai proaste. Toate acestea devin un cerc vicios, daca nu sunt corectate, si determina copilul sa se simta, sa gandeasca si sa actioneze ca un incapabil. Cand insa copilul invata bine la scoala si are succes, are incredere mare in el si se se simte motivat sa munceasca si sa realizeze mai mult, pentru a-si da satisfactie lui si celor din jur. In acest fel, pe viitor, el va continua sa incerce si mai mult si sa reuseasca, consolidandu-si increderea. Curand, copilul simte, gandeste si actioneaza in conformitate cu imaginea, pe care si-a format-o despre el insusi.

Pentru a afla daca copilul tau are o parere buna despre el, urmareste-l daca:

- Evita sa incerce ceva, de teama ca nu va reusi.

- Renunta repede la ce a inceput, de la primele semne de nemultumire.

- Inseala sau minte, cand crede ca este gata sa piarda sau cand ia note proaste.

- Regreseaza uneori, actionand prosteste, ca un copil mic.

- Vrand sa-si ascunda nemultumirea, devine autoritar sau inflexibil.

- Gaseste scuze ( "Profesorul e prost" ) si da vina pe altii.

- Notele primite la scoala sunt din ce in ce mai proaste, iar interesul pentru activitatile obisnuite scade.

- Se izoleaza de prieteni.

- Are dispozitii schimbatoare: este trist, plange, se supara, este nemultumit sau calm.

- Este autocritic; se plange ca nu-l place nimeni, ca e urat, ca niciodata nu face ceva bine.

- Accepta cu greutate laudele sau critica.

- Ii pasa de parerea altora despre el si o pune la suflet.

- Este foarte influentabil si se ia dupa altii; are dispret pentru scoala, lipsa de respect, fuge de la ore, fura sau foloseste tutun, alcool sau droguri.

- Acasa, fie ajuta foarte mult la treburile casnice, fie nu ajuta deloc.

Un copil care nu se respecta se va multumi cu realizari modeste la scoala si apoi in viata.

Ii este rusine, este deprimat si se simte incapabil sa realizeze lucrurile pe masura potentialului sau. Acest copil devine vulnerabil la presiunea colegilor si le preia usor valorile si comportamentul, pentru a fi acceptat in grup.

Copiii cu greutati mari si care traiesc in tensiune, isi dezvolta mai greu respectul si increderea fata de sine. Acestia au, in general, boli cronice, dificultati la invatatura sau deficit de atentie, frati si surori cu care nu se inteleg, parinti dezinteresati sau alcoolici, sunt discriminati pe criterii etnice sau religioase sau sunt handicapati. Chiar si acesti copii isi pot dezvolta respectul fata de sine, dar pentru ei, nevoia de succes, de acceptare si apreciere a parintilor si a celorlalti este mult mai mare, decat a copiilor normali. (fig.51)

Unii copii sunt foarte rezistenti si au o atitudine mai optimista, decat a colegilor lor. Acestia trec prin greutati, dar se ridica, iar respectul nu le este stirbit in nici un fel. In acest fel, se calesc si devin aproape invulnerabili.

Parintele recunoaste din comportamentul si cuvintele copilului, daca acestuia ii scade respectul fata de sine. Daca insa ii este greu sa se puna in locul copilului si sa vada lumea prin ochii lui, sa-l inteleaga, trebuie sa ceara ajutorul profesorilor, antrenorilor, rudelor si prietenilor. Parintele ramane insa persoana cu cea mai mare influenta asupra dezvoltarii mandriei si a respectului fata de sine al copilului.

Sugestii pentru a-ti ajuta copilul sa-si dezvolte increderea in el

- Studiaza cele scrise anterior, apoi incearca sa intelegi nevoile copilului, pentru a-ti explica felul sau de a se purta.

- Cand il ajuti, foloseste metode potrivite fiecarei ocazii. Nu-l proteja in situatiile grele, ci mai degraba ajuta-l sa le infrunte.

- Ajuta-l sa faca fata problemelor imediate, la scoala.

- Ajuta-l sa descopere cum sa-si dezvolte calitatile si sa-si propuna atingerea unor scopuri cat mai interesante, dar realiste; dezvoltati impreuna un plan de actiune.

- Fa-ti timp pentru a-l ajuta cand te roaga.

- Include alti membri ai familiei, profesorii sau un meditator, daca este posibil, pentru a-l ajuta. (fig.52) Nu face insa lectiile, in locul lui.

- Ofera-i posibilitati sa faca lucruri la care se pricepe.

- Pune-l sa incerce lucruri noi: experientele il vor motiva; in lipsa lor este plictisit si apatic.

- Observa felul in care gandeste despre el insusi. Daca ti se pare ca exista vreo problema, repeta procedeele de mai sus.

- Daca nu face progrese, foloseste alta strategie, pentru a-i mentine increderea in capacitatea sa de a reusi. Diminueaza-i pretentiile, daca sunt prea greu de atins.

- Nu inceta sa asiguri copilul de increderea ta in puterile si in capacitatea lui de-a reusi. Copilul se simte astfel incurajat si motivat.

- Petrece-ti timpul impreuna cu el, facand diverse lucruri care-i fac placere, nu numai activitati in care exceleaza. (fig.53)

- Arata-i copilului ca este o persoana importanta. Incurajeaza-l sa se exprime, asculta-l fara sa-l judeci, accepta-i sentimentele si trateaza-l cu respect.

- Arata-i ca ai incredere in el.

- Permite-i sa ia decizii si sa-si asume responsabilitatea pentru ele.

- Mentine unitatea familiei.

- Nu expune copilul la dificultatile si tensiunile casniciei si nu-l folosi drept confident.

- Incurajeaza copilul sa-i ajute pe altii, pentru a simti ca apartine unei comunitati si pentru a fi apreciat.

- Invata copilul sa se auto-aprecieze, sa se simta mandru de realizarile sale.

- Spune-i deseori copilului cat de mult il iubesti si cat este de bun si de apreciat. El are nevoie nu numai de fapte, ci si sa te auda ca-i spui "Te iubesc foarte mult!".

Dezvoltarea sociala

La 7 ani:

- Baietii se joaca impreuna cu fetele.

- Si-au facut un prieten foarte bun de acelasi sex.

- Vor sa fie aprobati de colegi si de adulti.

- Sunt tot mai preocupati sa iasa in evidenta.

- Sunt destul de critici.

- Accepta regulile jocului.

- Incearca sa-i imite pe cei luati drept model.

La 8 ani, copilul poate fi:

- Certaret si autoritar,

- Placut,

- Loial.

- Ii plac secretele.

- Isi cauta prieteni apropiati.

- Vrea sa apartina unor grupuri conduse de adulti (tabere).

- Apartine unui grup format din copii (gasti).

- Este destul de ostil fata de sexul opus.

- Nu vrea sa mai ajute la treburile casei.

La 9 ani:

- Vrea sa se imbrace, sa vorbeasca si sa se comporte ca prietenii sai.

- Are idei si preocupari independente de cele ale parintilor.

- Face parte dintr-un grup mic de prieteni de acelasi sex.

La 10 ani, copilul normal:

- Vrea sa fie aprobat de persoanele importante din viata lui.

- Tine mult la parerea colegilor din grup si se supune deciziilor lor.

- Cedeaza mai repede la presiunea colegilor.

- Incepe sa fie preocupat de sexul opus.

- Ii face confidente celui mai bun prieten.

- Poate fi capricios.

La 11 ani, copilul normal:

- Isi critica parintii.

- Vrea ajutorul lor, dar il refuza, cand ii este oferit.

- Vrea sa fie vazut bine.

- Incearca sa apartina unui grup si sa fie la fel ca ceilalti.

- Sta mai mult cu prietenii, decat cu parintii.

- Se poate desparti de cel mai bun prieten.

- Devine excentric.

- Este foarte constient de sexul opus.

Comunicarea

Succesul in viata se datoreaza, de multe ori, capacitatii de a comunica bine. Comunicarea este mai mult, decat un schimb de informatii. Cea intre parinti si copii ii ajuta sa se inteleaga unii pe altii si sa-si impartaseasca gandurile si sentimentele.

Comunicarea nu inseamna numai sa iti spui parerea, ci sa stii sa asculti. (fig.54)

Felul in care comunici acum cu copilul se aseamana, probabil, cu cel pe care il foloseau parintii tai cu tine, si nu este cel mai bun. Invata sa comunici mai eficient decat ei si renunta la critica daunatoare.

Ca sa comunicati bine, atat tu, cat si copilul trebuie sa va dezvoltati aceasta deprindere, sa puteti exprima verbal si nonverbal orice subiect sau sentiment. Iti ajuti astfel copilul sa invete sa negocieze, sa-si rezolve problemele si sa invete. Comunicarea poate fi folosita si pentru a intelege, a lauda, a pedepsi, a exprima sentimente sau a oferi intelegere.

Felul in care comunici este o parte din ceea ce comunici. O comunicare buna este modul in care iti arati dragostea, respectul si aprobarea pentru copilul tau. Lauda sau dojana, nu constau doar in cuvintele spuse; este necesar sa intelegi ce gandeste copilul, despre el insusi si despre purtarea sa, si sa stii in ce fel te poti exprima, pentru ca acesta sa accepte cat mai bine ceea ce ii spui.

O comunicare buna include doua persoane, nu una singura. Deseori, parintii nu-si exprima suficient iubirea si aprobarea pentru faptele copilului; ei cred ca, spunandu-i copilului lor ca este bine ceea ce face, nu-l vor motiva suficient sa munceasca mai mult si mai bine. Decat sa judeci si sa critici mereu copilul, arata-i ca-l accepti si-l iubesti si el va incepe sa se placa mai mult, iar respectul fata de sine va creste. Fa un efort de a comunica, atat prin cuvinte, cat si prin fapte. Arata-i ce simti prin expresia fetei, gesturi si imbratisari; va fi nevoie desigur sa i-o si spui.

Cum sa nu comunici cu copiii:

- Sa le comanzi: "Fa ce spun si cu asta, basta!".

- Sa le dai lectii: "Pe vremea mea, copiii mergeau cu pantofii rupti la scoala" .

- Sa le tii predici: "Sa nu mai faci asa ceva niciodata!" .

- Sa-i critici: "Pe orice pui mana, strici!".

- Sa-i subapreciezi: "Ti-au trebuit sapte ceasuri ca sa termini treaba!".

- Sa-i ridiculizezi: "Ai ramas ca prostul, cu gura cascata!".

Ai incredere si accepta-ti copilul, cand vorbesti cu el; cand il lauzi, fa referire la ceva anume. Arata-i cat de mult il apreciezi asa cum este, fara a-i da de inteles ca tu ai vrea sa fie altfel.

Comunicarea cuprinde tehnici de ascultare si de vorbire.

Tehnici de ascultare

Sa asculti cu rabdare este o deprindere care se invata; invatand sa asculti mai bine, tu insuti dai un bun exemplu copiilor. Mesajele primite de la copil pot fi verbale (intrebari sau cereri) si nonverbale (fapte sau pozitia corpului).

Partea principala a comunicarii este ascultarea activa.

Sugestii pentru a deveni un ascultator activ:

Asculta copilul cu rabdare si atentie, pentru a auzi si a intelege ceea ce are de spus.

Lasa-ti deoparte propriile ganduri si puncte de vedere si pregateste-te sa auzi ce iti spune.

Incearca sa te pui in locul lui, pentru a intelege mai bine ceea ce exprima.

Fa-l sa simta ca ii apreciezi gandurile, ca le consideri importante si ca esti sensibil la punctul lui de vedere.

Asculta, rezuma si retransmite copilului mesajul pe care il auzi; aceasta se numeste "ascultare reflexiva". La momentul potrivit, spune-i tu lui ceea ce incearca el sa exprime. (fig.54)

Priveste-l in ochi, in timp ce vorbesti cu el. Arata-i interes prin gesturi aprobatoare, dand din cap, intrerupandu-l ocazional sau raspunzand neutru, ca: "Da", "Vad", "Oh!", "Ce zici de asta!". Incurajeaza-l sa continue sa vorbeasca.

Accepta si arata respect fata de ceea ce spune copilul, chiar daca nu corespunde ideilor tale, fara a-l intrerupe.

Ofera-i ocazii prin care sa-si rezolve greutatile de exprimare. Incurajeaza-l si ghideaza-l.

Daca tu il asculti bine, te va asculta si el pe tine si pe altii.

Semne ca nu asculti activ:

te plictiseste conversatia,

pierzi firul ideilor,

esti distrat,

te uiti in jur,

esti grabit,

simti ca-ti pierzi timpul.

Incearca sa redai pe scurt, in cuvinte proprii, ceea ce ai auzit ca ti s-a spus si invers: pune-l sa repete ceea ce ai incercat tu sa-i spui.

Tehnici de vorbire

Cand vorbesti cu copilul, incearca sa realizezi un dialog pozitiv, in loc sa-l judeci sau sa-l critici. Foloseste expresia "eu", in loc de "tu".

Expresii ca: "Sa nu mai faci asta niciodata!", "Ma superi foc!", "De ce nu esti atent?" sunt centrate mai ales pe copil si provoaca o lupta intre el si parinte, il pune in defensiva si incurajeaza contra-argumentele, micsorand sansele unei comunicari efective.

Si mai gresite sunt mesajele prin care il judeci sau il critici, folosind epitete ("Prostule!") sau ridiculizandu-l. Daca-i spui copilului ca este prost, asa se va vedea si el, nu numai in copilarie, dar inca multi ani dupa aceea.

De multe ori, copiii devin mai responsabili daca li se atrage atentia asupra nevoilor si sentimentelor altora; in acest fel nici nu-i jignesti. Pentru asta, accentueaza mesajul, construieste-l pe intelesul lor: "Am nevoie de ajutor, pentru ca sunt foarte aglomerata si vreau sa ies si eu la plimbare cu voi"; cei mai multi copii de 10 ani inteleg acest mesaj.

Fii atenta la tonul vocii, care trebuie sa se potriveasca cu mesajul dat si nu lasa emotiile sa ascunda ideea pe care vrei sa o transmiti. Adreseaza-te in acelasi mod fiecarui copil, pentru a nu parea ca favorizezi pe unul din ei, desi temperamentul fiecaruia poate necesita unele nuante. Alege locul si momentul potrivit pentru discutie. Cand se intoarce de la joaca obosit, lasa-l putin sa se odihneasca sau da-i ceva sa manance, inainte de a-i comunica ceea ce vrei sa-i spui.

Cauzele comunicarii defectuoase:

Modul tau de comunicare inhiba copilul; controleaza-te, pentru a observa daca il bati la cap, il judeci sau vorbesti despre el dar nu cu el, daca faci un efort pentru a intelege punctul lui de vedere sau daca il intrerupi constant.

Dificultati in interpretarea mesajului.

Nepotrivire in modul de comunicare sau de temperament intre parinte si copil.

Copilul are probleme, de ex. deficit de atentie, fiindu-i greu sa se concentreze pentru a accepta o idee sau este prea impulsiv si vorbeste inainte de a gandi. Daca tu te porti astfel, este posibil ca si copilul sa fie la fel.

Memorie insuficienta, din cauza deficitului de atentie: mesajele sunt primite superficial sau raspunsul este prea lent.

Dificultati de vorbire: ii este greu sa inteleaga ce i se spune sau sa-si exprime ideile si gandurile in cuvinte.

Griji si preocupari ale unuia sau ale celuilalt.

Momentul si locul nepotrivit pentru a comunica.

Daca asemenea dificultati de comunicare persista, consulta medicul pediatru.

Deprinderile sociale

Pe masura ce scolarul creste, devine tot mai priceput in relatiile sale cu alte persoane.

Aceste abilitati innascute sau invatate, folosite in activitatea zilnica, sunt:

usurinta de a se alatura si de a se integra intr-un grup,

mentinerea unei prietenii,

felul cum face fata ironiilor si provocarilor,

rezolvarea cu succes a conflictelor,

reactia la esecuri si dezamagiri,

reactia sa la succes,

satisfacerea pretentiilor parintilor, colegilor si profesorilor,

consideratie pentru ceea ce gandesc si simt altii (empatie).

Copilul invata aceste deprinderi, in primul rand, in familie, al carei rol ramane esential (primii sapte ani de acasa), apoi la scoala, printre prieteni si in alte situatii: pe strada, la piata, la biserica etc. Dezvoltarea acestor deprinderi sociale ale copilului este influentata de transformarile din zilele noastre ale familiei: serviciul ambilor parinti departe de casa, greutatile financiare, izolarea de rude si de prieteni, divortul, boala. Nu toate schimbarile petrecute in modul de viata al unui copil de astazi, sunt negative: daca petrece mai mult timp la cresa si la gradinita, cu alti copii, are mai multe ocazii sa se imprieteneasca si sa se dezvolte social.

Modificarea comportamentului

Cand copilul are un comportament dificil, parintii sunt suparati sau se simt vinovati, ceea ce ingreuneaza legatura lor cu copilul.

Aceste sentimente trebuie impartasite unui alt adult: sotul, un prieten, o ruda sau medicului, dar nu copilului. Accepta supararea provocata de copii si exprima-ti nemultumirea, fara a-i ataca sau condamna, de exemplu: "Sunt suparata cand cheltuim toti banii pe alimente si copiii fac mofturi la masa".

Sugestii pentru modificarea comportamentului copilului scolar:

Cere-i copilului ceva specific, rational si exprimat clar, de exemplu: "Ridica-ti prosopul din baie" sau " Gina, termina-ti compunerea pana la ora 5".

Fii selectiv; disciplineaza-l numai in domeniile in care nu se comporta adecvat.

Evita sa:

recompensezi comportarea proasta (ii dai ceea ce cere, ca sa scapi de el),

lipsa recompensei pentru o fapta buna (dupa ce si-a terminat lectiile la ora 5, copilul trebuie laudat),

pedepsesti o comportare buna, pentru ca nu a fost suficienta (daca a obtinut un 8 si tu il intrebi de ce nu a luat 10),

ii gasesti scuze pentru o comportare proasta.

Critica faptele, nu copilul (nu-i spune "Esti un prost").

Mai degraba, lauda-l, decat sa-l pedepsesti.

Pedepseste-l cat mai rar si doar atunci cand iti poti controla emotiile. Nu-l pedepsi, cand esti furioasa.

Incearca sa elimini cauzele de stres din viata copilului.

Incearca sa intelegi ce-ti spune prin comportarea sa; aceasta poate fi un semn ca sufera sau este stresat; poate fi un strigat de ajutor.

Incearca sa te calmezi inainte de a te confrunta cu copilul.

Popularitatea copilului scolar

Unii copii sunt apreciati si bine vazuti, fara sa faca mari eforturi. Ei sunt considerati copii 'de gasca'. Asemenea copii sunt prietenosi, saritori, atenti, politicosi, frumosi si atletici; au prieteni de ambele sexe. (fig.55)

Copiii fara succes sunt fie neglijati, fie controversati - sunt iubiti de unii, dar urati de altii - sau sunt ridiculizati, atacati si chiar batuti. Un copil poate sa fie acceptat sau nu in grupul faimos al clasei, din diverse motive: pubertate intarziata, snobism, sovinism, o anumita reputatie sau alte motive misterioase si neinsemnate.(fig.56)

Sugestii:

Nu incerca sa-l impingi in acel grup, nici sa denigrezi copiii foarte bine vazuti din clasa.

Incearca sa apreciezi prietenii pe care ii are copilul.

Ajuta-l sa se bucure de realizarile sale, sa se simta puternic.

Cel mai important, ajuta-l sa isi faca un prieten foarte bun.

Copiii singuratici nu fac parte din nici un grup; se simt bine astfel si nu trebuie fortati sa se alipeasca acestuia. Uneori insa, copilul singuratic poate avea o problema.(fig.57)

Copiii multumiti, desi nu sunt populari, nu sunt nici uriti, nici respinsi de colegii de clasa; ei nu sunt prea deschisi, dar nu sunt nesociabili; nu fac eforturi sa intre in grup, ci mai degraba privesc; copiii nu ii invita la joaca. Cand o fac, le trebuie timp sa se acomodeze, apoi se simt bine. Asemenea copii sunt fericiti, multumiti si adaptati, desi nu sunt lideri de grup. Ei au cel putin un prieten bun, cu care isi impart secretele, fanteziile si grijile. Au interese si deseori chiar pasiuni; se considera buni si iubiti de parinti. (fig.58)

Copiii controversati sunt certareti, irascibili, dar nu rai; sunt energici, aprinsi si se iau usor la bataie; intra in incurcaturi si ii baga si pe altii, dar dupa aceea se scuza; se bat pentru ca sunt suparati, nu ca sa faca rau cuiva; nu se leaga de altii, ci se bat ca sa se apere. Dupa ce criza a trecut, se linistesc. Nu terorizeaza alti copii, nu le iau banii sau alte posesiuni si nici nu ataca un copil fara aparare, care nu le-a facut nimic; nu sunt cruzi cu animalele. Daca intr-o clasa sunt asemenea copii, ei formeaza un grup al lor, in care ceilalti nu incearca sa intre. Copiii controversati nu se considera neplacuti. Parintii ii pot ajuta sa-si stapaneasca impulsivitatea. Mai tarziu, nu vor avea un comportament antisocial.

Copiii respinsi sunt cei cu care nimeni nu vrea sa se joace si nu sunt placuti de nimeni. Sunt exclusi de toti, nu numai de grupurile clasei; nu au un prieten bun si nici un alt prieten; sunt diferiti de restul clasei si netolerati. Cu ei este ceva in neregula din diferite motive. (fig.59)

Copiii handicapati, cu deformitati, dintr-o minoritate religioasa sau etnica, pot fi respinsi cu cruzime. Asemenea copii pot fi placuti; sunt deseori curajosi, amabili si au interese laudabile; problema lor este ca restul clasei ii considera altfel. Parintii si profesorii trebuie sa-i prezinte restului clasei cu tact, pentru a fi acceptati. Acceptarea intr-un grup nu este de importanta maxima pentru ei. Important este sa aiba cel putin un prieten bun. Un copil respins de colegii din clasa isi face foarte greu un prieten bun.

Cei mai multi copii respinsi de restul clasei au o trasatura comuna: le lipsesc deprinderile sociale; ei nu stiu cum sa se apropie de grup asa incat sa fie acceptati. Daca patrund intr-un grup ("gasca"), nu isi dau seama ca purtarea lor ii indeparteaza de ceilalti copii. Copilul respins nu poate intelege sentimentele celorlalti; nu recunoaste cand cineva este suparat, inspaimantat sau surprins. El insusi nu arata altora ceea ce simte.

Asemenea copii respinsi sunt de mai multe feluri: agresivi, supusi, retrasi sau pseudoadulti. (fig.60)

Copiii agresivi, fara deprinderi sociale, sunt tiranici; ei se bat, de obicei, cu acelasi copil si nu se opresc dupa ce l-au invins. Distrug lucruri, nu coopereaza si nu asculta de alte persoane. Asemenea copii au o parere buna despre ei si nu inteleg de ce nimeni nu ii place. Ei au nevoie de ajutor.

Copiii supusi nu au incredere in ei; se supun comportarii tiranice, zambind in semn de scuza. Unii au fost abuzati fizic, emotional sau sexual si au nevoie de ajutor. (fig.61)

Copiii timizi (fig.62) se ascund intotdeauna dupa cineva sau ceva, evitand sa-i priveasca pe ceilalti in ochi. Cand se apropie de copii necunoscuti, nu se simt in largul lor. Nu pot sau nu vor sa faca primul pas, preferand sa scape ocazia unei prietenii, decat sa se avante spre cineva, cu care nu sunt familiarizati. Se simt bine in familie sau cu prietenii familiei si evita restul lumii. Uneori, parintii lor nu observa problema, deoarece si ei sunt la fel. Copiii timizi, care nu sunt ajutati la varsta scolara, vor avea dificultati mai tarziu, deoarece se retrag si se izoleaza tot mai mult. La varsta scolara, au nevoie de un prieten bun, nu de un grup, nici de popularitate. Un prieten ajuta copilul retras sa se bucure de o legatura apropiata, dar nu intima, si formeaza o punte intre familie si restul lumii.

Pseudoadultii sau adultii falsi (fig.63) sunt copiii care imita adultii; par a fi adulti intr-un corp de copil. Asemenea copii sunt seriosi, inteligenti si organizati. Ei vor sa se joace, dar jocul lor este orientat catre un scop si este deseori intelectual. Se simt bine printre adulti, dar adultii sunt mai degraba jenati de ei. Asemenea copii izolati pot fi foarte fericiti; isi pot gasi tovarasi neobisnuiti - un pensionar, bibliotecar - dar acestia nu sunt prietenii lui buni si de aceea se simt in continuare singuri. Copiii care imita adultii au mintea plina de ganduri, de vise si de griji; analizeaza intelectual orice problema: fizica, emotionala, financiara, etc. Deseori parintii lor sunt la fel, aceste caracteristici fiind, in mare parte transmise genetic. Un astfel de copil se poate atasa de un grup organizat (de sah, computere, arta, etc), cu care are interese comune si care ii poate tine loc de prieten. Alteori, isi gaseste un prieten bun, cu un temperament asemanator. In caz contrar, parintii pot consulta pediatrul pentru ajutor.

O parte din aceste trasaturi de temperament sunt mostenite.

Daca scolarul nu este carismatic, nici multumit, daca spune cu greu "Buna ziua" sau nu poate sa se alature unui grup de colegi si sa le spuna: "Hai, salut! Vreti sa ne jucam?", sa sustina o conversatie simpla, sa rezolve neintelegeri, fara a fi violent verbal sau fizic, sau sa termine o activitate in mod placut si corect, inseamna ca are nevoie de ajutorul parintilor.

Sugestii pentru a imbunatati indemanarea sociala a copilului nostru:

1.Recunoaste atat tu, cat si copilul, ca acesta are dificultati in relatiile sale cu altii. Intreaba-l calm si incurajator, despre ceva anume, de exemplu, despre dificultatea de a se alatura altor colegi. Pentru a nu se simti jenati, copiii neaga de multe ori orice problema, oricat ar fi ea de evidenta. Pot fi necesare mai multe incercari, pentru a-l face sa recunoasca dificultatea si a-si asuma raspunderea.

2.Ajuta-l sa capete abilitati sociale apropiate varstei lui.

3.Ajuta-l sa se poarte mai acceptabil: in loc sa loveasca alti copii, trebuie sa incerce sa rezolve neintelegerile intr-un mod mai putin agresiv (sa se joace pe rand cu bicicleta, sa se retraga inainte de incaierare).

4.Sa prevada situatii, la care va trebui sa faca fata. Discuta si practica modul in care va trebui sa reactioneze.

5.Aminteste-i ca lucrurile nu se intampla, intotdeauna, dupa un plan dinainte stabilit si are nevoie de multa practica si timp, pana ce aceasta indemanare va deveni fireasca si automata.

6.Cere-i copilului sa se uite cum fac ceilalti colegi, care au succes in relatiile dintre ei.

7.Incredinteaza-ti copilul unui prieten, iscusit in deprinderi sociale, ca sa-i fie

instructor.

8.Ajuta-l sa-si faca un prieten bun.

9.Incurajeaza-ti copilul sa-si dezvolte un talent sau un interes, pentru a se integra mai usor in grupul de colegi.

10.Numeste talentele lui de care esti mandru.

11.Cauta si alte cauze ce pot contribui la neindemanarea sociala a copilului: certuri in familie, boli cronice, depresie, anxietate, tulburari de vorbire sau deficit de atentie si cere ajutorul medical de cuviinta.

Prietenii

Copiii au nevoie de prieteni. Prin ei, isi largesc orizontul dincolo de sfera familiei, capata experienta in lumea din afara si isi dezvolta un sprijin social.

A invata sa-ti faci prieteni este unul dintre cele mai importante roluri ale copilariei si aceasta abilitate sociala iti va fi de folos de-a lungul vietii

(fig.64)

Unii copii sunt multumiti sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului singuri, in familie sau cu un singur prieten, in timp ce altii, mai sociabili, isi fac numerosi prieteni. Scolarul are in medie cinci prieteni, pe care-i schimba in fiecare an sau chiar mai des. In familii izolate sau cu copii multi, fratii si surorile se imprietenesc intre ei, inlocuind prietenii din afara.

Cel mai bun prieten

Pe la varsta de 8 ani, copiii petrec mai tot timpul cu un singur prieten bun, de acelasi sex . Ei se simt bine impreuna, se potrivesc si isi satisfac nevoia de tovarasie, de aprobare si de siguranta. Cel mai bun prieten il apara in absenta, rade la glumele sale, il protejeaza de ridicol, ii stie secretele si il asculta tot timpul. Un prieten bun este o protectie impotriva restului lumii. Daca e norocos, cel mai bun prieten ajuta copilul sa se adapteze unui grup si, in acelasi timp, sa se simta bine cu el insusi. Daca alegerea celui mai bun prieten a fost nefericita, copilul risca sa nu se simta bine fara el, daca prietenul era asa de important. Daca este ghinionist, cel mai bun prieten il poate trada, zdrobindu-i inima: "Nu mai sunt prietena cu tine! Cea mai buna prietena a mea este de acum Ileana". Mai rau, prietenul cel mai bun poate avea numeroase probleme acasa, care se rasfrang asupra copilului.

Parintii care-si ajuta copilul sa pastreze un prieten bun, contribuie la fericirea lui. A avea un prieten bun este o asigurare ca se va adapta social ca adult. La aceasta varsta, este usor sa ai incredere in cineva, tot atat cat ai in tine insuti; daca o poti face acum, o faci pentru restul vietii.

Cat timp cei doi prieteni au o influenta pozitiva reciproca, asemenea prietenii minunate sunt sanatoase si uneori dureaza tot restul vietii. (Fig.nr. Cel mai bun prieten AAP 149). (fig.65)

In urmatori ani, prieteniile se dezvolta in grupuri, unde copiii se influenteaza puternic unii pe altii. In asemenea cercuri, tinerii se simt mai bine impreuna, vorbesc si arata cam la fel. Presiunea grupului de prieteni se loveste uneori de influenta si de convingerile parintilor.

Pe masura ce se apropie de adolescenta, baietii si fetele petrec mai mult timp impreuna, fara a forma perechi, cum se va intampla cativa ani mai tarziu.

Alegerea prietenilor este influentata de asemanarea dintre ei sau de dorinta de a poseda anumite trasaturi , pe care celalalt le are; pe unele dintre acestea le va imita. Odata cu varsta, pe masura ce preferintele copilului se schimba, isi va face noi prieteni, care-l satisfac si se potrivesc imaginii sale.

In primii ani de scoala, este bine sa-i oferi copilului ocazii sa-si petreaca timpul cu colegi pe care ii alegi tu; in anii urmatori copilul isi va alege singur prietenii, iar datoria ta este sa stii cu cine isi petrece timpul, supraveghindu-l activ.

Daca are o parere buna despre el insusi, este iubit si respectat de familie, copilul are mai multe sanse sa-si aleaga prieteni buni. Legaturile intime pe care copilul le-a vazut si le-a trait in familia sa, ii ofera exemple pozitive, despre felul in care se poarta oamenii intre ei. El le va aplica prietenilor, pe care ii va alege. Daca insa familia este dezorganizata, copilul risca sa-si aleaga prieteni cu greutati asemanatoare.

Daca copilul tau se imprieteneste cu altii care se bat intre ei, mint sau distrug bunurile altora si adopta o comportare, care te nelinisteste, nu-i interzice copilului tau sa-i frecventeze. El isi va apara prietenii si va incerca sa le scuze defectele.

Incurajeaza prieteniile pe care le aprobi. Ajuta copilul sa invite acasa asemenea copii, aranjeaza-le activitati placute si scurte, impreuna. In acelasi timp, exprima-ti calm si rational proasta impresie despre colegii de joc, al caror comportament lasa de dorit.(fig.66)

Discuta despre o anumita comportare, in loc sa generalizezi sau sa le critici caracterul. Fa-l sa inteleaga consecintele, daca imita copiii din grupul la care s-a alaturat, dar nu-i interzice in mod absolut sa se mai joace cu ei. In acest fel, copilul invata sa gandeasca mai logic, sa-si asume responsabilitatea pentru faptele sale.

Sunt insa situatii, cand cel mai bun prieten al copilului este infricosator: este un tiran, delincvent precoce, implicat in gasti periculoase, in care se fumeaza, se consuma alcool sau droguri, ai carui parinti sunt de asemenea de temut, abuzivi, neglijenti si antisociali. In asemenea cazuri, parintii trebuie sa intervina pentru a-si salva copilul, explicandu-i motivul si interzicandu-i orice contact.

Copiii fara prieteni

Celor mai multi copii le place sa fie iubiti, desi unii invata cu greu sa-si faca prieteni. Unii pot fi exclusi din anumite grupuri, pentru ca se imbraca diferit, sunt grasi, certareti sau batausi. Altii se alatura unui grup, fara a fi bagati in seama. Asemenea copii neglijati tind sa-si petreaca timpul singuri. Unii copii nu au ocazia sa-si faca prieteni, deoarece au un program prea incarcat sau traiesc intr-un loc, unde nu sunt copii in jur.

In aceste conditii, ai nevoie de indemanare si sensibilitate, pentru a-ti ajuta copilul. Ca parinte, incearca sa afli ce nu ii place si de ce este evitat de colegi. Desi, din punctul tau de vedere, lucrurile par simple, de fapt lumea copilului este complexa si necesita numeroase adaptari. De exemplu, in curtea scolii, la joaca, copilul trebuie sa indeplineasca multe functii: sa se alature grupului, sa sustina conversatii, sa coordoneze jocul, sa faca fata diferitelor provocari si sa rezolve conflictele cu altii. Daca nu poate face fata acestor solicitari, ii va fi greu sa participe la joaca si sa-si faca sau sa-si pastreze prietenii.

Cauzele pentru care copiii nu au prieteni, pot fi legate de:

Copil

temperament timid sau dificil,

probleme de atentie sau hiperactivitate,

agresivitate,

dificultati la invatatura sau dimpotriva, prea bun la invatatura,

e dat usor la o parte,

greutati de comunicare,

dezvoltare fizica, emotionala si intelectuala intarziata,

boli cronice; absenta de la scoala, handicap fizic,

deficit muscular, care il impiedica sa participe la joc,

tulburari emotionale (depresie, anxietate, parere proasta despre el),

e foarte sensibil,

umbla murdar,

aspect fizic neplacut,

copilul prefera sa fie singur sau cu membrii familiei,

valori culturale diferite de cele ale colegilor; secta religioasa.

Parinti:

modul de a creste copilul (prea autoritar, prea tolerant),

program de activitate prea incarcat pentru copil,

ii critica prietenii,

nu dau un exemplu bun copilului lor,

depresii sau alte boli mintale, alcoolism abuz de droguri,

stres, dezordine sau violenta in familie,

neputinta de a se adapta la felul de a fi si la nevoile copilului.

Mediu:

familia traieste intr-o zona izolata, cu putini copii in jur sau departe de scoala,

diferente culturale (secte religioase, minoritati),

greutati financiare,

diferente in imbracaminte, comportare si valori.

Copiii neglijati, fara prieteni sunt batjocoriti si ignorati. Acestia sunt singuratici, pasivi, si nefericiti in izolarea lor. Unii dintre ei prefera sa fie singuri sau sa-si petreaca timpul cu parintii, fratii sau chiar cu un caine. Sunt deseori linistiti, rezervati, timizi sau lipsiti de deprinderile sociale necesare pentru a se alatura unui grup de prieteni.

Temperamentul, indemanarea sociala si educatia primita, influenteaza usurinta copilului de a-si face prieteni.

Daca esti un parinte foarte critic, agresiv, sau iti dezaprobi des copilul, el va avea tendinta sa te imite si sa se comporte la fel cu colegii sai. Daca insa, esti generos, rabdator, si iti accepti copilul asa cum este, el va adopta aceste trasaturi si isi va face prieteni mult mai usor.

Multi copii la varsta aceasta nu sunt constienti ca au dificultati in relatiile cu altii; daca insa, observi lipsa prietenilor, fa ceva cat mai curand.

Sugestii:

Prejudecatile sociale

Cu toate shimbarile sociale, prejudecatile pe probleme etnice, religioase, de sex sau de aspect fizic sunt prezente in viata copiilor si a familiilor lor. Aceste prejudecati si intolerante se accentueaza in adolescenta.

Copiii sufera cand cresc intr-un climat plin de prejudecati care pot duce, pana la urma, la frica, neliniste, ostilitate si chiar violenta. Discriminarea unui copil handicapat, de exemplu, ii submineaza increderea in el; copilul ridiculizat se simte neacceptat si fara valoare. Nu mai invata, devine deprimat, retras si nefericit.

Prejudecatile sunt preluate de timpuriu, de la parinti, de la alti copii, adulti si alte institutii. La sase ani, copiii sunt constienti de diferentele dintre oameni, in special cele privind aspectul fizic, numele, modul de a vorbi si de a se imbraca si, ulterior, cele de profesie. Pe masura ce copilul remarca aceste diferente individuale, el aude si accepta de la altii categorisiri simplificate (stereotipuri) despre cei din jur (schiop, tigan etc). Isi formeaza astfel puncte de vedere deformate, despre cei pe care ii intalneste in viata zilnica. Copilul incepe sa nege sau sa ignore elementele umane, universale, comune, care apropie oamenii. Aceasta poate degenera in intoleranta.

Atentia copilului este atrasa la inceput de diferentele fizice, de exemplu culoarea pielii.

Discuta despre aceasta diversitate cu copilul, arata-i, in acelasi timp, asemanarile dintre toti oamenii, cum ar fi nevoia de a iubi si a fi iubit, respectul de sine, sentimentele de fericire si tristete, suparare si durere, pe care le are fiecare om.

Discuta cu copilul despre prejudecati. Fa-l sa inteleaga ca ironizarea, insulta, excluderea, sau minimalizarea altei persone, bazate pe sex, situatie economica, aspect fizic, religie, sau origine etnica, nu trebuie tolerate. Explica-i ca nu este nevoie sa se laude, desconsiderandu-i pe altii. Aceasta poate arata lipsa de siguranta sau nemultumire fata de sine.(fig.68)

Cand copilul se poarta discriminator, nu-l ignora. Discuta cu el rational si intreaba-l de ce simte asta.

Ajuta copilul sa aprecieze diversitatea, cand isi alege prietenii.

Adu diversitate in viata copilului si a familiei tale. Fa-ti prieteni printre familii de maghiari, evrei, rromi, s.a. Mergi cu el la bisericile sau sinagogile lor. Arata-i copilului ca intre oameni sunt mult mai multe asemanari, decat diferente.

Participa impreuna cu copilul la evenimente multi-culturale, pentru a incerca sa schimbi lumea, in care copilul traieste copilul tau.

Dezvoltarea emotionala

La scoala, copiii se alatura unor grupuri mari si inteleg influenta sociala; tot acum invata ce putere are gandirea asupra emotiei.

Din cauza colegilor, evita jena cu orice pret; se feresc sa atraga atentia asupra lor, pentru a nu fi batjocoriti sau luati in zeflemea. Se conformeza atitudinii celorlalti, prin felul in care se imbraca, ceea ce este normal.

La aceasta varsta copiii se pot tachina si umili, fara mila. Baietii se hartuiesc, iar fetele doar se tachineaza. Asa se formeaza normele de comportarment in societate. (fig.69)

Copiii invata ca modul cel mai bun de a raspunde batjocurii, este de a nu avea nici o reactie emotionala; de aceea, copiii isi inhiba de multe ori emotiile in relatiile cu prietenii, ceea ce este un mod de a si le regla. Atitudinea "rece" in relatiile cu colegii ingreuneaza manifestarea sentimentelor menite sa aplaneze o stare de conflict, asa cum ar fi facut prescolarii; exprimarea emotiilor e privita acum ca o slabiciune sociala.

Manifestari emotionale:

La 7 ani:

copilul invata sa-si exprime supararea prin vorbe,

ii poate blama pe altii, pentru greselile proprii.

La 8 ani:

se jeneaza si se descurajeaza cu usurinta,

observa ca si altii au sentimente asemanatoare de frica, suparare sau de furie,

nu este de acord uneori cu ceea ce face.

La 9 ani:

tinde sa fie autocritic,

devine introspect si preocupat de el insusi,

ii plac glumele nesarate.

La 10 ani:

devine tot mai constient de sine,

fluctueaza intre atitudini de copil dependent si de adolescent independent.

La 11 ani:

tinde sa-si ascunda emotiile,

poate fi matur, la un moment dat si imatur, imediat dupa aceea,

sufera modificari emotionale puternice asociate cu pubertatea,

este extrem de sensibil la critici si sever cu el insusi.

Pe la 10 ani, capacitatea sa de a gandi logic creste spectaculos; devine mai constient ca gandirea are o putere mare. Ii place sa raspunda, ca si cum mintea lui ar fi un computer. Daca-i ceri: "ridica-ti pantofii de jos", ii poate ridica pe rand si ii poate pune apoi la loc, explicandu-ti ca "nu mi-ai cerut sa-i iau de acolo".

Impertinenta si batjocorirea adultilor este tipica pentru copilul, care priveste lumea numai in alb si negru. Preadolescentul vede adultii ipocriti, iar batjocura si dispretul devin pentru el emotiile sale favorite, deoarece isi da seama ca viata are norme arbitrare si nelogice. Acum, el concepe o lume pura, ideala, in care toti sunt egali si in care nu exista tiranie.

Din aceste judecati si evaluari, copilul isi formeaza propriile sale valori despre ceea ce este moral si just.

Copilul intelege tot mai mult emotiile altora - devine mai empatic; capata deci inteligenta emotionala.

Dezvoltarea spirituala

La aceasta varsta, copiii gandesc in termeni concreti, dar sunt interesati sa afle ce este divinitatea. Si-l imagineaza pe Dumnezeu ca pe o fiinta umana din ceruri, care-i iubeste si are grija de ei. Copiii cred in existenta raiului si a iadului si tin seama de asta in faptele lor. In materie de credinta, influenta familiei este mai puternica, decat cea a prietenilor si a colegilor. Incep sa faca diferenta intre natural si supranatural, desi nu inteleg in totalitate ideea de dumnezeire. Copilul de varsta scolara se linisteste, daca spune o rugaciune sau merge la biserica. Rugaciunea lui catre Dumnezeu include dorinte concrete. Dupa un timp, copilul isi da seama ca nu toate rugamintile ii sunt indeplinite, dar nu se supara si continua sa se roage.

Comportamentul scolarului

Comportamentul este manifestarea exterioara a vietii psihice; consta in faptele, cuvintele si gesturile prin care copilul isi exprima gandurile, sentimentele, nevoile si impulsurile. Este judecat dupa cum se incadreaza sau nu in standardele sociale si culturale, in functie de varsta si dezvoltarea copilului. Comportamentul este influentat de temperamentul, dorintele si capacitatea de adaptare a copilului, dar si de modul parintilor de a-l ingriji si de situatia familiala.

Prin comportamentul sau, copilul incearca sa le transmita parintilor diferite mesaje, ca: "Vreau sa ma joc cu tine' ,'Vreau sa-mi dai mai multa atentie', 'Mi-e frica sa raman singur', 'Mi-e teama ca nu voi fi bun la scoala', 'Sunt obosit ', 'Sunt izolat', 'Sunt plictisit', 'Te iubesc foarte mult', 'Nu e vina mea', 'Nu ma lasa"

Toti copiii au nevoie de recunoastere, acceptare, succes si dragoste neconditionata.

Una din cele mai mari dorinte a copiilor este sa aiba atentia parintilor. Ei invata de mici cum sa se comporte, pentru a atrage atentia lor si, daca o fapta buna nu ii impresioneaza, incearca cu una rea, doar ca sa le atraga atentia. Dupa varsta de 10 ani, copiii vor tot mai mult sa fie acceptati de colegi si alti adulti, nu numai de parinti. Au tot mai mare nevoie de intimitate, independenta pe masura ce se indeparteaza fizic, social si emotional de familie. Acesta este un aspect normal al cresterii si are ca scop obtinerea succesului si in afara familiei. Pentru parinti, aceste schimbari de roluri sunt deseori neclare, dureroase, pot provoca tensiune si conflicte.

In linii mari, exista trei feluri de comportari:

Purtare buna, dorita, aprobata si laudata: copilul isi face lectiile, ajuta in casa, este politicos si are un limbaj corespunzator. Excesele pot fi insa daunatoare. Copilul cu o purtare foarte buna: dornic sa faca placere, are intotdeauna nevoie de atentie, aprobare si dragoste si ii este teama sa nu fie respins. Poate fi foarte timid, precaut, protejat excesiv, nesigur si nepriceput. Are putini prieteni sau preocupari potrivite varstei lui.

Comportari tolerate temporar: un copil bolnav este plangacios, nu-si face lectiile, se uita mult la televizor.

Comportari netolerate si de neincurajat: cele periculoase pentru sanatatea fizica, emotionala sau sociala a copilului sau a celorlalti. Ele pot ingreuna dezvoltarea intelectuala a copilului sau pot fi oprite de lege, morala, religie, societate (agresivitatea, distrugerea, furtul, chiulul, lipsa scolarizarii sau folosirea tutunului, alcoolului sau a drogurilor).

Copilul cu o purtare auto-distructiva incalca regulile, nu vrea sa invete sau alege situatii fara sanse de reusita. Aceast comportament poate porni din nevoia de a-si exprima propria putere, de a-si controla viata sau de a respinge autoritatea ori pretentiile parintilor. Un asemenea copil se teme sa nu dea gres si mai degraba renunta, decat sa riste nesiguranta si nelinistea de a incerca ceva. Da vina pe el insusi pentru a-si motiva nereusita, cand lucrurile nu merg bine sau cand se simte respins si umilit.

Ii lipsesc mandria si increderea in el; gandeste in termeni absoluti si fatalisti: daca greutatile vietii sunt mari acum, asa vor fi tot restul vietii.

Asemenea copii nu pot vedea lumea din perspectiva altora.

Un comportament normal depinde de gradul de dezvoltare a copilului. Acesta poate fi diferit la copiii de aceeasi varsta si capacitate intelectuala. Un comportament "normal" mai depinde si de valorile si sperantele familiei, de nivelul cultural si social. O comportare pe care unii parinti o considera acceptabila, poate sa nu fie tolerata in alta familie. De aceea, de multe ori, diferenta intre o comportare normala si una anormala nu este clara.

La acesta varsta, copiii tind sa fie cicalitori, autoritari, sa se bata intre ei sau sa se parasca.

Copiii cicalitori isi sacaie parintii, fratii si prietenii cu lucruri care nu ii privesc. Parintii trebuie sa intervina, deoarece fratii acestuia nu se pot apara singuri. Copilul isi poate cicali si parintii, care, prin asta, scad in ochii lui; cicaleala poate deveni o obisnuinta.

Sugestii:

Disciplina

Disciplina inseamna a educa, nu a pedepsi sau a certa. Prin disciplina, copiii invata cum sa actioneze si sa se poarte in societate.

Educararea copilului ocupa o mare parte din timpul parintilor. Parintii trebuie sa corecteze anumite comportari ale copilului, care intervin simultan la varsta scolara: prea mult timp petrecut la televizor, insuficient interes pentru studiu, dezinteres pentru cererile formulate, prea multa independenta, etc.

Disciplinarea copilului, la aceasta varsta, include:

exemple de comportare oferite de parinti,

stabilirea unor limite adecvate varstei,

comenzi specifice, clare de comportare,

o exprimare calma,

ascultarea atenta a copilului si incurajarea negocierii in familie,

copilul nu trebuie sa se uite mult la televizor,

discutii ale intregii familii, pentru rezolvarea problemelor disciplinare,

consecinte clare, care decurg din comportamentul neadecvat al copilului,

timp petrecut cu un singur copil, caruia trebuie sa-i dai o atentie deosebita,

umor, pentru a scadea intensitatea unei situatii,

timp liber al parintelui, pentru a-si reface energia.

(Lighter D. Gentle discipline, Meadowbrook Press, New York, 1995)

Pedeapsa poate fi o parte importanta a disciplinei. Accentul trebuie pus insa pe recunoasterea si aprecierea aspectelor pozitive din purtarea copilului.

Pedepseste doar o singura activitate, fara a-l invinui sau critica pe copil. El are nevoie sa-i fii intai parinte si apoi prieten; nu trebuie sa te placa in fiecare moment.

Controlul asupra copiilor variaza cu varsta si gradul de dezvoltare; disciplina folosita la 6 ani nu va fi aceeasi cu cea aplicata la 11 ani.

Cateva feluri de pedepse :

Urmarea fireasca: daca nu te speli, vei mirosi urat, iar copiii vor rade de tine.

Consecinta logica: in situatii mai grave, parintii aplica o pedeapsa, care pare logica si demonstreaza legatura dintre comportare si urmarea ei; daca copilul si-a spart mingea, pentru ca era curios sa vada cum se desumfla, parintii nu-i cumpara alta imediat.

Punerea la colt: pentru o purtare inacceptabila, scolarul din clasele primare este asezat intr-un loc linistit si ignorat pentru un timp. Acest lucru le permite ambilor - parinte si copil - sa se calmeze si sa revina repede la normal. Este eficace pentru copilul cu un comportament impulsiv, agresiv sau ostil.

Dojana trebuie folosita rareori, imediat dupa comiterea greselii, numai cand parintele isi poate controla emotiile. Nu trebuie facuta in mod umilitor, sarcastic sau cinic. Nu-i spune un lucru de o suta de ori.

Pedeapsa fizica este forma cea mai ineficace de disciplina. Ii raneste emotional. pe amandoi. Parintele arata ca nu e in stare sa comunice decat prin bataie. Nu-ti bate niciodata copilul! Daca ii dai o palma, explica-i calm de ce ai facut-o, ce a provocat-o si cat de suparat ai fost. Scuza-te fata de copil pentru lipsa de control.

Rolul parintilor in educatie

Ca parinte, este normal sa te simti preocupat de comportarea copilului tau. Nu incerca insa, sa cresti un copil perfect - asa ceva nu exista; dupa cum nu exista nici parinti perfecti. Ai incredere in tine si in instinctele tale si nu-ti fie teama sa faci greseli. Copiii sunt destul de rezistenti si iertatori si, in general, invata din greselile lor.

Parintii nu trebuie sa se astepte sa aiba bucurii numai de la copii; asta i-ar dezamagi. Ei au nevoie si de alte activitati si preocupari, pentru a-si mentine echilibrul sufletesc, precum si de alte surse de dragoste si dezvoltare.

Tulburari emotionale si de comportament

Neascultarea

Cei mai multi copii ignora cerintele parintilor; asta face parte din procesul de crestere. Copiii isi pun la incercare parintii si isi evalueaza astfel propriul control, pe masura ce devin mai independenti. Alteori insa, conflictele devin frecvente si dezechilibrate.

Neascultarea are mai multe cauze: cerintele nerationale ale parintilor, temperamentul intens si dificil al copilului, problemele scolare, stresul in familie sau conflictele dintre parinti.

Copilul rezista autoritatii parintilor, este incapatanat si spune "Nu", ori de cate ori i se cere sa faca ceva. De cele mai multe ori, aceasta se intampla doar acasa, dar cand aceasta atitudine se extinde si la alte persoane cu autoritate: bunici, invatatori, este mai grav. Neascultarea si lipsa de respect pot fi un semn de stres in viata copilului. Aceasta ostilitate este un mod de a-si exprima nemultumirea.

Copiii care au o comportare necontrolata pe timp indelungat, raspund obraznic frecvent, au crize de furie, traiesc intr-o familie dezorganizata si cu numeroase conflicte. Relatiile nesanatoase din familie se reflecta si in modul sever, in care sunt pedepsiti copiii. Acestia incearca sa se protejeze de autoritatea parintilor, dezaprobandu-le nu numai comportamentul, dar si pe ei, ca persoane. Acesti copii sunt nemultumiti de ei, sufera mult si, cu timpul, devin furiosi, agresivi si ostili.

Multi copii neascultatori nu sunt capabili sa inteleaga ce simt si ce vor si nu pot exprima corect motivele nemultumirii lor. Uneori, comunicarea defectuoasa apare din cauza atentiei insuficiente din partea parintilor, care sunt preocupati de propriile lor griji. Ostilitatea se accentueaza in adolescenta si se manifesta public: elevi, care stau pe scaun in tramvai fara a-l ceda unui batran handicapat, chiar daca acesta o cere.

Neascultarea si agresivitatea sunt, pentru unii copii, un raspuns la violenta pe care o vad in familie si in societate. Acesti parinti cred ca prin bataie isi disciplineaza copilul. Pedeapsa corporala duce la un comportament si mai agresiv al copilului, instalandu-se astfel un cerc vicios. Copiii crescuti in asemenea conditii risca sa aiba de-a lungul vietii numeroase probleme in relatiile personale si cu autoritatile. Multiplicate, asemenea cazuri contribuie la o societate agresiva.

La aceasta varsta copilul este vulnerabil, fiind inca egocentric. Daca sunt certuri in familie, poate sa creada ca el a fost rau si si-a suparat parintii.

Daca scolarul este neascultator timp indelungat, evalueaza situatia familiei:

cat de mult respect aratati unul fata de celalalt,

cum rezolvati conflictele din familie: prin discutii rationale sau prin certuri si violenta,

cum disciplinati copilul: stimulandu-l sau strigand la el si lovindu-l?

observati daca personalitatea lui este diferita de a voastra; daca are probleme la scoala sau cu prietenii,

daca familia trece prin greutati mari.

Analizeaza modul in care iti cresti copilul, inclusiv felul tau de a fi. Daca reactionezi exploziv si iti pierzi firea, copilul va reactiona la fel, fiind neascultator si lipsit de respect. Daca ramai calm, sunt mai multe sanse ca el sa asculte; va invata sa fie respectuos, daca la randul tau esti respectuos.

Pune copilul sa-si ceara scuze de mic, daca a fost nerespectuos fata de altii, pentru a invata sa aprecieze autoritatea adultilor. Cand este respectuos si ascultator, lauda-l. Rezolvarea acestor probleme la varsta scolara, poate preveni tulburari mai grave, in adolescenta.

Agresivitatea inseamna atac, cu intentia de a face rau.

Un copil agresiv nu ii lasa pe altii in pace, ii bate, ii musca, ii terorizeaza sau ii raneste grav. La varsta scolara, cei mai multi copii s-au adaptat deja suficient pentru a ramane calmi, chiar in conditii neplacute sau stresante.

La aceasta varsta, copiii se bat si se insulta intre ei, fara intentia de a-si face rau.

Unii copii de varsta scolara nu au insa puterea necesara pentru a-si stapani agresivitatea.

Copiii imaturi social isi exprima sentimentele negative in mod distructiv. Aceasta comportare este declansata de suparare, umilinta sau frustrare. Unii au un comportament anti-social grav, numit "comportament distructiv": mint in permanenta, provoaca incendii, sunt cruzi cu animalele, ataca si ranesc fizic sau emotional alti copii. Mai tarziu, poate degenera in vandalism, chiul de la scoala, abuz de tutun, alcool, droguri, promiscuitate sexuala, fuga de acasa, criminalitate sau chiar sinucidere. Anii dinaintea adolescentei sunt momentul propice pentru a recunoaste tulburarile de comportament si de a oferi ajutor copilului.

Cauzele unei comportari agresive:

probleme familiale (certuri, somaj, dificultati financiare, boli ale parintilor, divort),

abuz fizic, emotional sau sexual, neglijare prelungita; agresivitatea lui poate fi un strigat de ajutor,

frustrare sau suparare, deoarece simt ca nu sunt la inaltimea asteptarilor parintilor,

probleme medicale, cum ar fi hiperactivitatea sau leziunile craniene,

trasaturi de personalitate mostenite.

Copiii cu temperamente dificile (impulsivi, hiperactivi sau cu o vointa puternica) invata mai greu sa-si controleze agresivitatea. Mediul inconjurator (familia, colegii, scoala, societatea) influenteaza copilul in modul in care isi exprima supararea si agresivitatea. Copilul invata sa-si controleze impulsurile agresive, uitandu-se si copiindu-si parintii si alti adulti.

Copiii care se controleaza greu au, de cele mai multe ori, parinti ingaduitori, care-i lasa sa faca ce vor. Alti parinti, din contra, folosesc pedepse fizice sau alte forme de abuz. In acest mod il invata de fapt sa fie agresiv, cand este suparat.

Agresivitatea copilului se manifesta si verbal, prin: glume usturatoare, insulte, obscenitati, epitete sovine.

Copiii care nu au stiut niciodata sa-si controleze agresivitatea, sunt mai dificil de tratat, deoarece trebuie sa invete deprinderi noi. Agresivitatea fata de colegi este mai greu de controlat, decat cea din familie, unde parintii pot interveni imediat.

Copilul devine o teroare pentru cei din jur, pentru ca ii bate sau ii intimideaza pe altii, la scoala sau la joaca. Unii parinti isi incurajeaza copiii sa se bata, pentru a-si rezolva conflictele. Acest raspuns agresiv duce la probleme de comportare pentru restul vietii, in relatiile cu ceilalti.

Parintii trebuie sa invete copiii cum sa-si rezolve in mod adecvat conflictele cu colegii.

Sugestii

Arata-ti dezaprobarea fata de comportamentul agresiv al copilului, fara sa insinuezi ca el insusi este rau. Discuta situatia si da-i alte optiuni, pentru rezolvarea conflictului.

Ajuta copilul sa inteleaga cum s-ar simti el, daca ar fi terorizat de altii.

Daca se bate des, invata-l sa-si rezolve conflictele fara sa recurga la forta. Acasa nu permite rezolvarea conflictelor prin forta; foloseste cuvintele, nu pumnii, pentru a rezolva neintelegerile dintre frati. Invata-l sa se opreasca din lupta, sa gandeasca mai intai ce simte si sa-si exprime aceste sentimente prin cuvinte.

Recompenseaza-l, cand isi rezolva conflictele fara violenta.

Controleaza furia copilului, pentru a-i stavili agresivitatea.

Ajuta-l sa se controleze singur, prin sanctiuni apropiate varstei.

Cand copilul a distrus un bun al altuia, din afara familiei, fa-l responsabil pentru compensarea pierderii si pune-l sa-si ceara scuze.

Alcatuieste un grafic, in care sa notezi comportarile bune dintr-o saptamana; astfel poti observa imbunatatirea comportarii copilului, cand este laudat.

Vezi daca si cat de mult atitudinea ta influenteaza comportarea copilului.

Examineaza stilul de viata al familiei, modul in care este exprimata supararea si cum se rezolva certurile.

Afla daca in scoala exista clase, in care se discuta sau se invata despre rezolvarea conflictelor intre copii.

Consulta medicul pediatru si eventual psihiatrul, pentru a sti daca are o problema medicala. Asemenea copii necesita psihoterapie, un program de modificare a comportamentului si eventual medicamente.

Injuratul

In dezvoltarea lor, copiii de scoala trec printr-o perioada, in care folosesc un vocabular murdar, injura si spun, la tot pasul, cuvinte urate sau blesteme. La varsta asta, este un comportament aproape normal, deoarece, pentru ei, injuratul este un semn ca sunt obisnuiti cu lumea, sofisticati si ca nu le este teama sa fie rautaciosi. Injuraturile sunt folosite uneori, pentru a-si impresiona prietenii si a arata ca fac parte dintr-o gasca. De cele mai multe ori, copiii injura cand sunt in afara casei.

Pe masura ce copilul se maturizeaza, injuraturile isi pierd atractia. Cativa dintre copii insa, continua sa vorbeasca urat; acestia sunt asa-zisii "incorigibili". In afara de vocabularul murdar, ei au si alte probleme personale si sociale, exprimandu-si astfel furia fata de cei din jur.

Ca parinte, este bine sa stabilesti o regula clara: "In aceasta casa nu se injura!"

Nu tolera, sub nici un motiv, injuraturile adresate cuiva, pe motiv de suparare sau de furie. Parintii care injura de fata cu copiii ii invata pe acestia sa faca la fel. Nici n-ar trebui sa fie surprinsi, daca copiii ii copiaza. In momentele de frustare si tensiune maxima, injuratura minora face parte dintr-o comportare umana normala; desi nepotrivita, este totusi frecventa in numeroase familii.

Daca asa ceva se intampla in casa ta, va fi greu sa inveti copilul sa faca altfel. Daca il auzi injurand, nu reactiona excesiv, exprimandu-ti furia tot printr-o injuratura. Nici pedepsele extreme nu sunt eficace, deoarece copilul injura uneori numai ca sa te provoace si sa vada cum reactionezi. In asemenea cazuri, nu-l lua in seama. Recompenseaza-ti copilul atunci cand isi exprima nemultumirea in mod corect, fara sa injure.

Fuga de acasa

Cei mai multi copii fug de acasa din cauza unei crize familiale; alteori insa, sunt in incurcatura si se tem de pedepse. Tensiunea care domneste in unele familii poate fi legata de tulburari in casnicie, alcoolism, abuz fizic sau sexual, de situatii de care copilul simte nevoia sa scape. Strigatul lui de ajutor catre societate se materializeaza in fuga de acasa, menita sa il scape de problemele existente. Alteori, copiii simt ca sunt o povara pentru parinti sau ca le creeaza dificultati si de aceea fug de acasa, pentru a-i fi mai usor familiei. In alte cazuri, copiii pleaca de acasa pentru a-si pedepsi familia.

Sunt si copii care vor doar sa se distreze si fug in cautarea unei vieti mai bune. In afara familiei, asemenea copii se alatura unei lumi noi, de vagabondaj, cersetorie, chiul, bande organizate, comert cu droguri, prostitutie, malnutritie si boli (inclusiv SIDA ). Sunt vulnerabili si risca sa foloseasca tutunul, alcoolul si drogurile, sa sufere exploatarea sociala sau sexuala precoce. Unii sfarsesc prin a trai pe strazi (copiii strazii) sau in puscarie. Varsta la care se intampla asta cel mai des este intre 13-15 ani. (Fig .copiii strazii).

Cand copilul ameninta ca pleaca de acasa, discuta cu el; intreaba-l despre greutatile sau nelinistile pe care le are. Uneori, aceste probleme vin din teama de a-si asuma responsabilitati - cum ar fi scoala -din dorinta de a scapa de ceva, de care ii este rusine, ori vrea, pur si simplu, sa-si manipuleze parintii. Amenintarile cu parasirea casei sunt un semn ca tu si copilul sunteti in conflict. Daca ajungeti in aceasta situatie, trebuie sa-l asculti, sa manifesti mai multa simpatie fata de el si sa-ti modifici atitudinea.

Daca incerci sa-i schimbi parerea si sa-l convingi ca greseste, nu e bine, pentru ca asa recunosti ca esti controlat de el. De fapt, copilul nu doreste sa-i schimbi parerea, ci sa-i dai atentie, sa-l asculti. O astfel de discutie ar ignora nevoile copilului si cauzele care duc la amenintari si s-ar centra numai pe greseala pe care o face, vrand sa plece de acasa. Incearca sa intelegi actiunile copilului si sa-i apreciezi punctul de vedere.

Daca amenintarile cu fuga de acasa sunt frecvente si devin un mod de a rezolva conflictele prin santaj, atunci copilul si uneori intreaga familie sunt in criza si au nevoie de ajutor calificat de la pediatru, psiholog, psihiatru de copii sau o asistenta sociala.

Un asemenea tratament ajuta copilul si familia sa inteleaga si sa rezolve conflictele.

Stresul

Pe parcursul anilor de scoala, copilul este supus la numeroase presiuni, care vin din partea lui, de la parinti, colegi, invatatori, etc. Aceste presiuni stimuleaza copiii sa raspunda si sa se adapteze.

Unele evenimente din viata de zi cu zi sunt motive de bucurie, la care se adapteaza, cum ar fi caderea zapezii. Acestea se pot transforma insa in amenintari, care ii tulbura si care se reflecta in plan personal: daca zapada mare si gerurile blocheaza drumurile si ingreuneaza aprovizionarea cu alimente si incalzirea casei. Cele mai multe nelinisti din viata copilului sunt medii, ca intensitate, nu foarte grave, ci fac parte dintr-o viata normala.

Copiilor le poate fi teama de imbolnavire, de lipsa banilor, ca nu sunt destul de buni la scoala (nu au note suficient de mari), ca nu au destul timp de joaca, ca nu au destui prieteni, ca nu petrec destul timp cu parintii, nu si-au facut lectiile, ca ajung tarziu la scoala, de transformarile corpului lor, de certurile intre parinti, de invatatori (profesori) sau ca sunt certati si pedepsiti.

Stresul intens sau prelungit, indiferent de cauza, influenteaza negativ copilul. Copiii care se simt valorosi, iubiti si sprijiniti moral si material fac fata mai bine stresului.

Reactia la stres este influentata de varsta si nivelul de dezvoltare a copilului: greutatea sau nasul mare constituie probleme minore la copilul de 6 ani, dar devin o preocupare stresanta la adolescent.

Desi parintii, de multe ori, nici nu observa, copiii sunt foarte sensibili la modificarile din jurul lor, in special la reactiile si necazurile familiei, chiar daca nu o spun. Daca parintii nu au de lucru, copiii trebuie sa se adapteze la situatia financiara a familiei si la necazurile ei. Lipsa unei familii mari, care sa includa parinti, bunici, unchi, matusi si veri, face copilaria mai stresanta. De asemenea, cand ambii parinti lucreaza, iar copiii sunt nevoiti sa petreaca mai mult timp singuri, sunt mai nelinistiti. Expunerea la violenta prin ziare, televizor, cinematograf, video, precum si la dificultatile economice, care se reflecta in discutiile din familie, ii face constienti ca traiesc intr-o lume nesigura, generatoare de stres.

Nu toata tensiunea din viata copilului este daunatoare: cea determinata de pretentiile profesorilor de a-si imbunatati notele la scoala sau de a participa la competitii sportive este pozitiva. Realizarea acestor scopuri mareste capacitatea copilului de a face fata cu succes dificultatilor viitoare.

Daca stresul este continuu sau intens, se produc tulburari in corpul si in mintea copilului. Din aceasta cauza, inima bate mai tare si mai repede, respiratia creste, apare constrictia vaselor de sange, creste tensiunea arteriala si cea musculara, durerile de cap sau de stomac isi fac simtita prezenta, copilul este mai trist, depresiv si izolat. Daca stresul persista, copilul este mai susceptibil la boli si prezinta simptome ca: oboseala, cosmaruri, scrasnit din dinti, insomnie, crize nervoase, traumatisme si note proaste la scoala.

In fata stresului, copiii recurg la diferite moduri de adaptare:

regreseaza si tind sa se comporte ca un copil mic,

neaga realitatea, ignorand-o,

isi reprima emotiile, ascunzandu-le.

Unii copii se simt presati de parinti care, desi sunt bine intentionati, le incarca programul cu activitati extrascolare: muzica, meditatii, sport, s. a. Multi simt ca este stresant sa "alerge" de la o activitate la alta, fara sa se odihneasca sau sa se joace.

Semne care arata ca programul copilului este supraincarcat:

are dureri de cap si de stomac,

pare obosit sau agitat, deprimat si tacut,

este mai putin interesat de activitati care inainte ii faceau placere,

arata mai putin interes pentru scoala si lectii, iar calificativele scad,

prezinta comportari anti-sociale, ca minciuna si furtul,

pare mai dependent de parinti.

Sugestii pentru a-l ajuta sa faca fata

stresului:

Ø      Fii tolerant si nu il forta; accepta-i comportamentul de copil mic, dar ajuta-l sa-si revina.

Ø      Mentine un echilibru intre activitatile organizate si cele neorganizate. Copilul poate beneficia si de timp liber, pe care sa-l petreaca cum vrea el, folosindu-si imaginatia si interesele proprii (sa-si piarda timpul).

Ø      Limiteaza-i activitatile programate, la cele in care exceleaza si capata deprinderi noi; cere-i parerea cand ii planifici activitatea, nu-l obliga sa faca ce nu-i place.

Ø      Vorbeste cu el despre ceea ce-l nelinisteste; daca este foarte tensionat, incurajeaza-l sa-ti puna intrebari; cautati solutiile potrivite.

Ø      Ajuta-l sa se pregateasca pentru momentele stresante.

Ø      Modifica-i programul, astfel incat sa se poata juca si relaxa.

Ø      Incurajeaza-l sa-si foloseasca imaginatia si talentele, pentru a crea jocuri care-i fac placere; ofera-i activitati pentru a-i reduce tensiunea si agresivitatea.

Ø      Nu-l ameninta cand protesteaza.

Ø      Incurajeaza-l sa participe la luarea deciziilor.

Ø      Ajuta-l cand iti cere.

Ø      Asculta-i glumele, spuneti-va bancuri.

Ø      Rezerva-ti un sfert de ora pe zi, pentru copilul tau si petreceti acest timp intr-o activitate aleasa de el; asa te apropii de el, oferindu-i in acelasi timp o perioada lipsita de stres.

Copilul la scoala

Ttrisatul la scoala

Dorinta de a invinge cu orice pret si competitia, care exista intre copii, in scoala, ii fac sa triseze. Chiar copiii mai mici triseaza, cand se joaca. Pe masura ce cresc, si in relatiile dintre colegi se pune baza pe notiunile de cinste si dreptate, iar micile inselatorii sunt mai putin tolerate.

Daca copilul este fortat in permanenta sa exceleze in tot ceea ce face, se apara trisand, iar scopul devine mai important decat mijloacele.

Cand afli ca a copiat la scoala, explica-i cat de rusinos este; incearca sa afli, daca l-ai stresat sau daca presiunea din partea ta sau a profesorilor a fost prea mare. Ajuta-l sa-si imbunatateasca metodele de studiu; pedepsele sunt mai putin utile, in astfel de situatii.

Tentatia de a trisa este mai greu de stapanit, atunci cand societatea o incurajeaza.

Fuga de la scoala

Unii copii nu sunt prea entuziasmati sa mearga la scoala. Ideea de a fi departe de parinti ii nelinisteste. Altii evita sa mearga la scoala, de teama ca nu vor face fata. "Frica de scoala" apare cand copilul refuza pur si simplu sa se duca la ore, invocand diverse motive. Se plange ca nu se simte bine si acuza simptome vagi, inexplicabile. Anxietatea le poate provoca dureri de cap, de stomac, hiperventilatie, greata, ameteli sau, mai rar, varsaturi, diaree, febra ori scadere in greutate. Aceste simptome apar, de obicei, in zilele de scoala si dispar ca prin farmec de sarbatori sau la sfarsitul saptamanii; este necesar consultul medical.

Prin aceste tulburari emotionale, copilul incearca sa le comunice parintilor ca ii este frica, ca nu cumva sa nu reuseasca la scoala, ca are probleme cu alti colegi (ex. este batjocorit pentru defecte fizice), ca toaleta murdara ii provoaca repulsie, ca se teme de confruntarea cu o invatatoare neintelegatoare sau de amenintari si bataie.

Chiulul de la scoala este mult mai grav la copilul mai mare si la pre-adolescent.

Sugestii:

Afla de ce nu vrea sa mearga la scoala. Fii intelegator si sprijina-l!

Incearca sa rezolvi situatiile stresante care-i produc probleme; arata-i ca ii intelegi grijile, dar insista sa se inapoieze imediat la scoala; cu cat sta acasa mai mult, cu atat ii va fi mai greu sa se intoarca.

Explica-i ca este sanatos si ca simptomele de care se plange sunt legate de grijile lui (note, lectii, teama de profesori sau violenta colegilor).

Fa-l sa inteleaga ca scoala ii este necesara pentru a realiza ceva in viata (educatie, profesie, situatie materiala, prestigiu moral).

Nu-l intreba cum se simte; daca se da singur jos din pat, atunci poate merge la scoala. Daca se duce si participa regulat la lectii, simptomele ii vor disparea.

Daca anxietatea este severa, fa-l sa se obisnuiasca cu ideea ca trebuie sa se intoarca acolo: intr-o zi se scoala de dimineata, se imbraca si merge cu tine la scoala, astfel incat sa-i simta doar "prezenta"; a doua zi merge la scoala doar pentru o jumatate de zi sau doar la lectiile favorite; a treia zi se inapoiaza pentru o zi intreaga, s.a.m.d.

Consulta medicul pentru a elimina suspiciunea unei boli fizice (anemie).

Daca examenul medical arata ca nu este bolnav, medicul pediatru ii spune personal ca se poate inapoia la scoala.

Cere ajutorul asistentei medicale de la cabinetul scolar (a carui existenta este de dorit), astfel incat, daca copilul se plange de ceva, sa-l duca inapoi in clasa.

Cere sprijinul cadrelor didactice. Daca exista vreun copil, care-l terorizeaza sau sunt neintelegeri cu invatatoarea, discuta-le cu personalul scolii.

Copilul nu trebuie sa primeasca un tratament special; simptomele trebuie privite cu intelegere, iar daca sta in pat, ziua nu trebuie transformata intr-o sarbatoare: nu are voie sa primeasca vizitatori si trebuie supravegheat. Simptome pentru a tine copilul acasa: febra peste 38º, varsaturi, diaree, o eruptie pe piele, dureri de stomac, de ureche, de dinti sau de spate.

Scolarul si familia sa

La varsta scolara, copilul este mai independent, are grija mai bine de el si participa la treburile casei. Continua insa, sa aiba nevoie de supraveghere si de indrumare parinteasca, in special, in ceea ce priveste scoala, activitatile din timpul liber si prieteniile.

Dupa 7 ani, scoala joaca rolul principal in viata copilului. Acesta isi dezvolta dragostea de a invata, este mandru de realizarile sale si se indeparteaza tot mai mult de parinti. Invatatorii si profesorii devin o sursa de sprijin si un model de urmat. Pentru altii insa, lipsa motivarii, neintelegerile cu invatatorii, obiceiurile proaste de studiu sau anxietatea, provocata de separarea de familie, creeaza nemultumiri si dificultati la invatatura.

Sugestii pentru a-ti ajuta copilul sa studieze:

Trebuie sa-i urmaresti programul, cum se adapteaza si care sunt progresele scolare.

Trebuie sa-i cunosti invatatoarea si sa discuti cu ea.

Incurajeaza copilul sa-ti arate ce a invatat nou.

Supravegheaza efectuarea temelor, dar nu i le face tu.

Limiteaza-i timpul petrecut in fata televizorului.

Incurajeaza-l sa citeasca, sa scrie, sa se exprime, sa cante, sa faca sport, etc.

Supravegheaza alegerea prietenilor si activitatile lor de joc; incearca sa cunosti parintii prietenilor copilului tau.

Prietenii devin tot mai importanti in viata copilului; el petrece acum mult timp cu colegii, la scoala sau in afara ei. Este preocupat sa fie acceptat de prieteni, simte nevoia sa fie ca ceilalti si sa fie considerat valoros.

Familia este si ea extrem de importanta, deoarece ii ofera sentimentul apartenentei si al identitatii. Este sau ar trebui sa fie un suport emotional si o sursa de confort, protectie, siguranta si educatie; neamul din care te tragi ofera o retea de legaturi de sange si sociale. Aici se formeaza sentimentul de reciprocitate, de a da si a primi dragoste, de empatie (intelegerea sentimentelor celuilalt). (fig.

Rolul familiei:

ar trebui sa fie locul unde copiii si adultii se simt iubiti, incurajati si sustinuti sa-si realizeze visurile.

ajuta sa se dezvolte individualitatea; permite membrilor sa se exprime deschis, sa-si impartaseasca gandurile si sentimentele si sa fie ascultati cu intelegere.

sa impuna un echilibru; sa dea curs veseliei, regulile sa fie flexibile, dar bine stabilite si aplicate egal, sperantele fiecaruia sa fie realiste, acceptate de toti si in general realizabile.

sa permita comunicarea parerilor si sentimentelor diferite si sa permita negocierea; in orice familie exista totusi dezacorduri si conflicte.

instruieste copiii si ii ghideaza in privinta principiilor morale, a disciplinei si a comportarii in societate; aici se dezvolta relatii favorabile intre persoane si este incurajata cunoasterea.

ofera copiilor un sentiment de continuitate si o baza de la care pornesc sa creasca si sa se dezvolte.

Aceste functii ale familiei se dezvolta treptat; este nevoie de eforturi si timp pentru a forma o familie "buna", eficienta, capabila de adaptare si functionala. (fig. 71 Alex)

Parintii detin puterea si autoritatea in familie; familiile nu sunt democratii. Pe masura ce copiii cresc, ei cer si li se da mai multa independenta, parerile lor sunt luate in considerare, dar parintii au ultimul cuvant de spus.

Cand copilul crede ca are prea multe treburi de facut in casa, lasa-l sa-si exprime parerea, dar ia tu decizia finala - ca parinte; explica-i de ce ai luat aceasta hotarare fara, sa ii lasi impresia ca iti ceri scuze. Va continua sa te iubeasca, desi nu vei fi intotdeauna placut.

Prin traditie, tatii sunt figura autoritara a familiei, principala sursa de venit si ultimul cuvant le apartine. Mama are grija de copii, raspunde de latura emotionala, pastreaza familia unita si ii asigura o functionare armonioasa. (fig. 72)

Familia traditionala, in care tatal este singurul care munceste si intretine gospodaria, iar mama este casnica, a suferit mari schimbari in ultimele decenii. In prezent, tot mai multe femei lucreaza in afara casei, o parte dintre ele fiind singure sau divortate. Familia traditionala, care cuprindea mai multe generatii, cu bunicii care locuiau, adesea, impreuna cu copiii si nepotii, aproape a disparut. Structura familiei de moda veche s-a modificat datorita industrializarii, urbanizarii, schimbarilor economice, a migrarii catre orase si a emigrarii.

Lipsa unei familii numeroase isi pune amprenta pe dezvoltarea fizica si emotionala a copilului. Prea des si fara discernamant, batranii sunt indepartati din familiile cu copii, pentru ca mai tarziu sa li se duca lipsa. Stiinta moderna confirma intelepciunea populara: 'Cine nu are batrani, sa-i cumpere.' (fig. 73)

Pe masura ce copilul creste, legaturile dintre membrii familiei se schimba. Distanta emotionala dintre parinte si copil se mareste. Daca in primul an de scoala, copilul abia astepta sa vina acasa sa-i povesteasca mamei cum a fost, la 9 ani devine mai retinut si incearca sa-si tina parintii mai la distanta. Din clasa a II-a sau a III-a, copiii prefera sa petreaca mai mult timp vorbind si jucandu-se cu prietenii, decat cu parintii lor. Aceasta extindere a legaturilor copilului in afara familiei trebuie respectata.

Sunt insa activitati, de care trebuie sa stii, care nu fac parte din intimitatea copilului, asa cum da el de inteles. Daca fumeaza, consuma alcool sau ia droguri, daca i s-au facut avansuri sexuale de catre alt copil, adolescent sau adult, trebuie sa-i spui ferm "Am dreptul sa stiu ce se intampla!" si sa intervii imediat.

Fiecare membru al familiei are nevoie de o anumita intimitate: ori de cate ori este posibil, bate la usa copilului, cand aceasta este inchisa. Invata copilul sa respecte spatiul si lucrurile, care apartin celorlalti.

Este bine sa nu uiti, ca uncopil nu este un adult; nu te astepta sa-ti fie confident sau cel mai bun prieten, coplesindu-l cu problemele si grijile tale. Pentru ca este sensibil si te cunoaste imediat cand nu ti-e bine, spune-i ca ai unele dificultati, care vor trece; o discutie amanuntita nu este necesara. Pentru copil poate fi o povara, daca il incarci cu problemele tale si incerci sa obtii sprijin emotional de la el. Discutati ce poate face ca sa te ajute: daca ti-ai pierdut slujba si ai dificultati financiare, spune-i ca te poate ajuta la unele treburi casnice sau ca va fi nevoie sa renunte la cate ceva, cum ar fi convorbirile telefonice.

Conflictele nu trebuie lasate nerezolvate. Membrii familiei trebuie sa invete cum sa negocieze intre ei si sa le rezolve; cand dezacordurile sunt rezolvate cu succes, unitatea familiei se intareste. (fig. 74)

Unele familii nu pot rezolva conflictele; membrii lor neaga faptul ca ar exista probleme sau "apeleaza" la o a treia persoana, ca mediator. Uneori, cand nu sunt capabili sa-si rezolve propriile conflicte, cei doi oponenti se alatura, indreptandu-si atentia catre un alt membru al familiei, pentru a evita problema reala. In fiecare familie se formeaza aliante, coalitii si rivalitati. Intr-o familie sanatoasa, acestea nu dureaza mult si nu dauneaza.

Caracteristicile familiilor, care au probleme si nu le pot rezolva:

comunicare proasta: evita sa discute unul cu altul sau nu au invatat cum sa asculte ceea ce incearca altii sa spuna.

evita discutarea problemelor sau le neaga. Asemenea familii nu au capacitatea de a negocia si nu pot sa treaca peste sentimentele lezate.

capacitate redusa de a raspunde la unele intrebari, precum: cine este responsabil, ce solutii exista pentru a rezolva problemele si cum sa cada de acord.

proasta impartire a responsabilitatilor: fie nu sunt stabilite, si atunci viata in casa este haotica, fie sunt prea rigide.

sprijin emotional insuficient; familia constituie cel mai important suport emotional pentru copii si adulti; in lipsa lui, copiii nu se dezvolta corespunzator si nu au rezultate bune la scoala.

intoleranta; daca nu sunt pretuite trasaturile fiecarui membru al familiei, acestea trebuie cel putin tolerate, daca nu respectate. In familiile, in care nu exista dragoste reciproca, copiii isi dezvolta cu greu o imagine buna despre ei insisi, respectul de sine lipseste, iar deprinderile sociale sunt deficitare.

dependenta exagerata: copiii au nevoie de succes, pentru a se simti capabili sa faca fata dificultatilor vietii. Daca a fost invatat sa depinda de altii, pentru a-si rezolva problemele, atunci are o initiativa limitata, avand mai putin succes in viata.

In astfel de familii, survin frecvent crize inevitabile, in care, chiar probleme relativ simple care raman nerezolvate, capata dimensiunile unei catastrofe. Din cauza capacitatii scazute de a face fata situatiilor dificile, merg din criza in criza. In acest caz, este necesar ajutor de specialitate.

Activitatea zilnica in familia cu copii necesita respectarea unui program regulat si consistent. Acesta nu trebuie sa fie foarte riguros, ci sa aiba un echilibru intre studiu si joaca, ordine si relaxare.

Dimineata: in timpul saptamanii, programul va fi mai usor, daca ghiozdanul este pregatit de cu seara; poate chiar si hainele, desi uneori copiii se pot razgandi.

Incearca sa rezolvi problema fara sa discuti prea mult; permite-i copilului sa aleaga.

Pana va putea sa foloseasca un ceas desteptator, trezeste tu copilul, in fiecare dimineata. Foloseste un ton vesel, fii bland, dar ferm si ramai alaturi de el, pana se ridica din pat. Daca opune rezistenta, va trebui sa fii mai ferma si sa-l dezvelesti; daca se scoala greu, poate fi un semn ca se culca prea tarziu si atunci, trebuie schimbat orarul de seara.

Dimineata, limiteaza spalatul la 10 minute; asigura-te ca-si mananca micul dejun, chiar daca nu-i este foame. Incurajeaza-l sa mearga dupa aceea la toaleta si asigura-te ca se spala corect pe maini si pe dinti.

Multi copii se misca greu dimineata; noteaza timpul de care are nevoie pentru a se imbraca si manca si, eventual, scoala-l mai devreme, ca sa nu intarzie. Unii au dificultati sa-si aminteasca ce au de facut, asa incat trebuie sa-i urmaresti la tot pasul, dandu-le indemnuri: "Ma bucur sa vad ca ai mancat. Spala-te si pe dinti si fii vesel. Bravo tie!".

Daca diminetile sunt tensionate, analizati-va propriul comportament si vedeti daca voi, parintii, contribuiti cu ceva la aceasta situatie; certurile inutile, tipetele si criticile nu-si au rostul.

Spune-i "La revedere" copilului, imbratiseaza-l si fa-i cu mana la plecare; ii dai astfel un sentiment placut, cu care incepe ziua.

Dupa scoala, copilul are nevoie de supravegherea unui adult. Acesta ii ofera siguranta, sprijin, confort si reguli. Copiii care se inapoiaza intr-o casa goala (cei "cu cheia de gat") tind sa aiba un comportament rau sau sa fie nelinistiti. Cei care petrec peste 11 ore singuri, risca de doua ori mai mult sa consume alcool sau sa fumeze. Ori de cate ori este posibil, copilul trebuie sa gaseasca acasa un parinte, alt adult sau un adolescent responsabil. Dupa scoala, trebuie sa aiba un program stabilit: sa manance, sa faca exercitii fizice, sa studieze si sa se relaxeze, in ordinea cea mai potrivita pentru copil. Dupa 5-6 ore de scoala, copilul are nevoie de activitate fizica pentru a se inviora si a se dezvolta. Uitatul la televizor nu poate inlocui activitatea fizica.

Unii copii iau o gustare si apoi merg afara sa se joace, iar lectiile le lasa pe mai tarziu, pe cand altii isi rezolva temele imediat dupa ce vin de la scoala. Altii au un program extrascolar variat (sport, muzica, limbi straine, etc.).

Seara: masa de seara este un moment important al vietii de familie. Este momentul in care se discuta despre activitatile zilnice si fiecare trebuie incurajat sa ia parte la conversatie. Comentariile negative si critica trebuie descurajate. Copiii trebuie sa participe la pregatirea si la strangerea mesei. Cand parintii nu pot lua masa impreuna, pentru ca unul dintre ei lucreaza, trebuie programat un alt interval in timpul serii, de 20-30 de minute, pentru lectura sau jocuri. Seara este perioada de timp pe care parintii o dedica cu bucurie copiilor, mai ales cand acestia sunt inca mici. Daca se formeaza aceasta obisnuinta, rezolvarea diferendelor sau a conflictelor va fi mult usurata in adolescenta, deoarece s-a creat deja o legatura puternica intre copil si parinte. Dupa terminarea lectiilor, copiii se pot relaxa jucandu-se, citind sau discutand. In unele familii, copiii au voie sa se uite la televizor numai la sfarsitul saptamanii; exceptie fac uneori programele educative sau interesante.

Ora de culcare: copiii au nevoie de un program regulat pentru a merge la culcare; acesta difera de la un copil la altul - unii au nevoie de 10 ore de somn, pe cand altii se descurca doar cu 8 ore. Obiceiurile pe care si le formasera parintii si copilul, dupa baia de seara (povestea, cantecelul, lectura cu voce tare), ii fac inca placere scolarului si intaresc intimitatea intre cei doi. Daca a existat un conflict in timpul zilei, acesta este momentul in care poate fi rezolvat; copiii ca si adultii, nu trebuie sa mearga la culcare, inainte de a rezolva aceste probleme.

Sfarsitul saptamanii este o ocazie pentru familie sa-si petreaca timpul impreuna: la cumparaturi, in plimbari sau facand treburi la care sa participe toti. Treptat insa, copilul devine mai independent si vrea sa-si petreaca mai mult timp cu prietenii.

Cand sunt lasati sa mearga la culcare mai tarziu, copiii pot fi obositi in ziua urmatoare; de aceea e bine sa fie lasati sa doarma mai mult sambata si duminica. Gaseste un echilibru intre timpul petrecut in familie, pregatirea lectiilor si alte prioritati ale copilului; rezerva-ti timp si pentru tine.

Sotii nu trebuie sa-si neglijeze relatiile dintre ei din cauza copilului. Din pacate insa, se intampla destul de des. Rezervati-va o sambata seara, cel putin o data pe luna, numai pentru voi; in felul acesta aratati copiilor ca, desi sunt iubiti, ei nu sunt "buricul pamantului" si ca parintii au viata lor personala.

Fiecare familie ar trebui sa aiba anumite activitati, la care toti sa participe cu placere:

- Conversatiile dintre parinti si fiecare copil in parte trebuie sa aiba intaietate.

- Distractiile impreuna: sporturile, jocurile, filmele sau plimbarile, intaresc legaturile si micsoreaza stresul in familie. - Activitatile culturale largesc orizontul si intaresc aprecierea pentru arta.

- Cumparaturile sunt o alta ocazie de a petrece timpul impreuna. Lasa copilul sa faca lista, sa gaseasca si sa aleaga produsele, sa invete progresiv sa evalueze calitatea si pretul, sa te ajute la carat.

- Lectura si cantatul impreuna creeaza un sentiment de apropiere si de pretuire pentru carti si muzica. Este extrem de important ca fiecare copil sa se poata exprima prin cantec; lipsa vocii nu este o scuza. Muzica este un mod superb de a-ti exprima sentimentele. Cantecul si fredonatul trebuie sa dainuie toata viata; in unele case se permite fluieratul.

- Sarbatorile sunt ocazii placute: colindele, sarmalele de Craciun, noaptea de Inviere si ouale rosii, fac copiii sa se simta implicati, ii invata sa pretuiasca traditiile si le creeaza amintiri pentru tot restul vietii.

- Preocuparile spirituale: religia are un rol important in dezvoltarea unei traditii morale, desi multe familii au o puternica viata spirituala, fara a participa activ la viata religioasa.

Fratii si surorile sunt diferiti unii de altii, in ceea ce priveste: temperamentul, interesele, increderea, rezistenta, vulnerabilitatea, stilul social, aptitudinile, sanatatea fizica si mentala, nivelul de maturizare fizica si sexuala si, desigur, aspectul fizic.

Personalitatea fiecarui copil este influentata de ereditate si de experienta dobandita. Sansele ca un copil sa semene leit cu unul dintre parinti (fizic, personalitate, inteligenta, aptitudini sau sanatate) sunt de numai 50% si aceasta in grade variabile. Fratii mostenesc mai degraba trasaturi fizice, decat aceleasi boli genetice. Desi aptitudinile intelectuale si caracterul sunt asemanatoare la copiii mici, diferentele devin mai pronuntate la varsta adulta. Influentele neereditare asupra dezvoltarii copilului includ: factorii sociali (legatura cu parintii, ceilalti frati si adulti); influentele mediului (nutritia, bolile, factorii culturali) si experienta personala.

Copiii pot fi diferiti, dupa ordinea in care s-au nascut.

Primii nascuti sunt de obicei:

Dominanti,

Orientati catre realizari,

Mai agresivi cu ceilalti frati,

Autodisciplinati,

Cu o constiinta mai puternica,

Au remuscari mai des decat ceilalti,

Sunt mai conservatori,

Se identifica mai mult cu parintii, decat cu fratii,

Parintii isi pun sperante mai mari in ei,

Vorbesc mai repede, decat ceilalti frati,

Sunt mai dezvoltati intelectual,

Sunt mai rigurosi si mai putin frustrati,

Sunt mai doriti.

Copiii mijlocii:

Sunt laudati mai rar,

Li se acorda mai putin timp de catre parinti,

Sunt pusi la treaba mai mult decat ceilalti,

Invata sa faca compromisuri si sa se adapteze,

Sunt mai putin stimulati in a se realiza.

Mezinii:

Sunt mai independenti,

Sunt mai sensibili si mai buni la suflet,

Gandesc mai liber,

Tind sa se identifice mai mult cu prietenii,

Au succes la colegii de scoala,

Sunt pusi sa faca mai putina treaba.

Copiii singuri la parinti:

Se aseamana in atitudini cu primii nascuti,

Sunt mai maturi si mai cultivati,

Au un vocabular mai dezvoltat,

Sunt supusi unei presiuni mai mari din partea parintilor,

Au o viata imaginara bogata, din cauza izolarii,

Devin rasfatati si egoisti.

Pentru ca sunt deosebiti unul de celalalt, parintii trebuie sa se poarte diferit cu fiecare dintre copii. Parintii se poarta altfel cu acelasi copil, la varste diferite; mama este mai afectuoasa cu copilul de 2 ani, dar poate manifesta mai putina afectiune, cand acesta atinge varsta scolara. Unele diferente dintre copii reflecta modul cum au fost iubiti, apreciati, respectati si intelesi in familie.

Fratii si surorile sunt mereu in competitie, pentru a atrage atentia si afectiunea parinteasca; ei se compara unii cu altii si devin constienti de taria si slabiciunile celorlalti. (fig. 75)

Daca inveti cum sa-ti asculti si sa-ti observi copiii, vei constata ca nevoile lor sunt diferite si le vei putea raspunde mai bine.

Pentru parinti, diferentele sau asemanarile intre frati nu sunt atat de importante, cum este dezvoltarea lor.

Conflictele intre frati

Rivalitatea dintre frati si surori este frecventa si normala; fratii se bat intre ei pentru jucarii sau alte bunuri, se barfesc sau se parasc unul pe altul, se cearta, se necajesc sau se critica. Aceasta rivalitate exprima, in parte, competitia pentru a atrage atentia si dragostea parintilor; asta depinde insa de personalitatea fiecarui copil, de varsta si de cat de mult este favorizat, de unul dintre parinti. (FIG.)

Aspectele placute predomina in convietuirea dintre frati. Isi tin unii altora companie, se joaca impreuna, isi spun secrete, se invata si se apara unul pe altul. Toate acestea formeaza intre ei o legatura de nedezlegat pentru tot restul vietii. (FIG.)

Luptele minore dintre frati nu au intotdeauna un aspect negativ, asa invata ei sa fie categorici, sa spuna ce gandesc, ce simt, sa se apere si sa gaseasca solutii pentru disputele lor. Daca unul dintre copii devine agresiv si depaseste limita, trebuie oprit.

Rivalitatea dintre copii este mai accentuata la varsta de 8-12 ani.

Inainte de a naste un alt copil, este bine sa ii pregatesti pe ceilalti . In acest scop, foloseste un limbaj adecvat: explica-i ca sosirea unei surioare sau a unui fratior nu va schimba nimic si nu-l va afecta pe el. Cere-i sa te ajute sa pregatesti casa, pentru sosirea micutului. In primele saptamani dupa nastere, desi esti foarte ocupata si obosita, nu neglija copilul mai mare. Lasa-l sa vorbeasca despre orice sentiment neplacut, pe care-l are despre nou nascutul care, dupa parerea lui, nu face altceva toata ziua decat sa planga, sa suga si sa ude scutecele. Spune-i ca bebelusul iti da mult de munca, dar, daca el simte ca nu petreci suficient timp cu el, roaga-l sa-ti marturiseasca, pentru a-i putea arata dragostea ta. Foloseste orice ocazie pentru a-ti face copilul mai mare sa simta ca este o persoana importanta in viata ta. (fig. 76)

Rivalitatea dintre frati se poate accentua pe masura ce cresc. Pentru a aplana conflictele, explica-le clar, ca ai reguli diferite pentru fiecare copil, in functie de varsta. In timp ce o fata de 12 ani se poate culca mai tarziu, un copil de 6 ani se culca mult mai devreme. Explica-i celui mai mic ca va avea aceleasi privilegii, cand va creste mare.

Sugestii pentru rezolvarea rivalitatii dintre frati

Cand se bat:

Copiii vor invata astfel, ca exista un standard civilizat, pentru a-si rezolva neintelegerile.

Paratul, desi uneori pare folositor, cu timpul devine distructiv. Paraciosul se ridica la pozitia de "co-parinte", cand simte ca informatia sa este primita cu multumire sau aprobata. Aceasta atitudine stirbeste autoritatea parintelui.

Sugestii:

Copilul trebuie descurajat, cand isi paraste un parinte celuilalt. Daca barfeste despre micile greseli ale celuilalt parinte, nu trebuie sa i se dea nici o atentie.

Daca copilul spune despre o fapta grava, comisa de unul din parinti, situatia se schimba. Cel care a primit vestea trebuie s-o verifice si sa evite orice participare a copilului la conflict.

Cand copilul dezvaluie in mod repetat asemenea fapte, inseamna ca ambii parinti au probleme grave si necesita ajutor profesional.

Responsabilitati si treburi casnice

Cu fiecare an care trece, copilul scolar trebuie sa-si asume mai multe responsabilitati. Cei mai multi pot ajuta la curatenia in casa, isi fac patul, isi strang singuri jucariile si ajuta la lucrul in bucatarie sau in gradina. Daca au un animal al lor, trebuie sa-l ingrijeasca. Aceste responsabilitati si treburi casnice invata copilul ca viata inseamna nu numai joaca, ci si multa munca.

Desi sunt preocupati mai mult de joaca, treburile casnice le permit sa petreaca timp impreuna cu parintii. Responsabilitatea si initiativa se invata printr-un proces gradat de indrumare si recompensare. (fig. 77)

Copilul are uneori perioade cand actioneaza iresponsabil, amana si pierde timpul. In acest caz, este nevoie de interventia parintilor, care sa-l incurajeze si sa-l indrume.

Unii parinti cer prea mult de la copii, cum ar fi ingrijirea unui adult sau a intregii familii, ore excesive de munca sau un program intens de activitati extrascolare. In asemenea cazuri, copiii se simt depasiti, coplesiti si nu-si mai asuma nici o responsabilitate.

In familiile dezorganizate sau in cele prea ingaduitoare, simtul responsabilitatii si initiativa se dezvolta greu sau deloc. Copiii crescuti astfel taraganeaza sau amana orice li se cere, deoarece nu au invatat sa duca o treaba la bun sfarsit.

Pe la 7-8 ani, copiii pot face aproape orice treaba in casa, daca li se spune cum si daca le place. Totusi, multi dintre ei manifesta neputinta, dezgust si se impotrivesc sa ajute la treburile casei. Incep sa se planga: "De ce sa fac numai eu?", "Toata ziua sa muncesc?", etc. La 8 ani, sunt suficient de isteti pentru a realiza cine ar trebui sa munceasca in casa. Cand erau mici, se mandreau ca au crescut atat de mari, incat sa poata da un ajutor. La 8 ani insa, considera ca treburile casnice sunt in intregime responsabilitatea adultilor si ca nici un copil nu este obligat sa le faca, iar daca le fac, o considera o favoare. Gandind astfel, ajung sa nu aiba grija nici de propriile lor lucruri; mai mult, considera curatenia drept o indeletnicire injositoare; cei care nu sunt nevoiti sa ajute sau se fofileaza, se cred mai smecheri, mai frumosi si mai destepti. Este important sa li se explice ca ingrijirea casei este datoria fiecaruia, nu numai a parintilor; astfel se evita conflictele, care sunt neplacute si obositoare.

Unii parinti, coplesiti de treburi si nevoi, apreciaza un copil de 7-8, ani care face mai toate treburile in casa: are grija de sugar, gateste o masa simpla, curata pe jos. Acestia pot vorbi cu el, la fel ca si cu un adult. Parintele este tentat sa trateze copilul scolar ca pe un adult, mai ales, daca este divortat sau singur si nu are o persoana matura careia sa i se destainuie. "Inlocuirea" parintelui absent il face sa actioneze mai matur, decat ii permite varsta, diferentiindu-se astfel de ceilalti copii. Aceasta ii rapeste insa o parte din energia si bucuria copilariei; sunt cazuri in care diferenta dintre copil si adult se destrama, pana la incest.

Unii scolari isi irosesc timpul, "cad in transa" si uita ce faceau ,chiar in mijlocul activitatii; privesc in gol, la patul nefacut sau hainele de pe jos, dar gandul lor e departe. Parintele nu trebuie sa termine el treaba, in locul copilului. Daca asteapta pana la 9 ani pentru a-l obisnui cu munca, ar putea fi prea tarziu. Dupa 9 ani, copilul are multe activitati care i se par mai importante decat curatenia, de aceea se intreaba: "Cand sa mai fac si treaba in casa?!".

Treburi casnice, care pot fi facute de copilul de 7-8 ani:

sa-si faca patul,

sa aranjeze si sa stranga masa,

sa stearga praful,

sa duca gunoiul,

sa mature in curte,

sa stranga frunzele,

sa curete zapada, daca e putina,

sa-si faca un sandwich,

sa aiba grija de un caine,

sa mearga la piata impreuna cu parintii.

La 10-12 ani, copilul arata ca isi asculta parintii, indeplinind diverse treburi in casa; evitarea lor este un gest de rebeliune sau opozitie fata de ei. Cand au de ales intre a asculta si a se opune, copiii prefera sa se impotriveasca. Opozitia ii face sa se simta mai maturi. Pe langa faptul ca nu face ce i se cere, la aceasta varsta, copilul are tot felul de pretentii: sa stea mult in baie, sa aiba mobil si sa i se dea atentie. Aceste tendinte sunt exagerate in pragul pubertatii. Dupa 10 ani, copilul vrea sa fie tratat ca un om capabil si de incredere; parintii il pot ajuta, aratandu-i ca nu mai are nevoie sa i se reaminteasca sau sa fie certat, pentru a lua parte la treburile casnice. Treburile casnice nu mai sunt impuse, ci se fac impreuna si se negociaza. Fetele tinere invata acum sa-si gateasca mancarea preferata, sub indrumarea mamei, apoi singure.

Nu accepta scuze, daca copilul nu vrea sa-si faca patul zilnic. Ofera-i totusi flexibilitate; permite-i cateodata , ca o indatorire care-i apartine, sa fie facuta de un alt membru al familiei. Curatirea camerei este deseori o batalie la aceasta varsta. Dezordinea este legata de judecata imatura a copilului. Important este procesul de dezvoltare si educare, nu doar o camera dezordonata, iar oferta parintilor de a o curata ei insisi, nu este o solutie. Cateva reguli simple: fara mancare in camera, fara animale sau insecte, nimic aruncat pe jos si curatenie generala o data pe luna.

Sugestii:

Explica-i cu grija ce are de facut; asigura-te ca intelege.

Eventual, scrie-i pe frigider ce are de facut.

Nu-i da de facut ceva. care sa-i ia mai mult de jumatate de ora pe zi.

Nu-l intreba daca vrea le sa faca.

Nu te scuza ca ii dai ceva de facut; nu-l lauda daca o duce la indeplinire.

Daca scolarul nu a mai avut responsabilitati, da-i sa faca ceva, treptat, cate putin; daca-i dai prea multe odata, nu va face nimic.

Aminteste-i sa-si respecte indatoririle zilnice.

Discuta saptamanal ce trebuie facut in casa si asculta-i parerea. La nevoie, modifica programul.

Daca nu face ceea ce i se spune, copilul trebuie sa suporte consecintele (dinainte stabilite); fara amenintari sau comentarii.

Banii de buzunar

Banii de buzunar, oferiti copiilor la aceasta varsta, sunt un subiect cotroversat. Unii parintii nu isi pot permite sa le dea copiilor, in mod regulat, bani; altii considera ca nu sunt necesari. Parintii cedeaza de multe ori presiunii copiilor, care cer bani pentru a-si cumpara o gustare si suc, de la chioscurile din incinta scolii. Acestea sunt, de obicei, mai scumpe si mai putin hranitoare, decat pachetelul pregatit de acasa. Daca copilului i se ofera saptamanal o suma de bani, el invata mai repede cum sa aiba grija de ei, pentru ca si-i administreaza singur.

Incepand de la 7-8 ani, poti sa-i oferi bani de buzunar.

Sugestii:

Discuta cu copilul despre valoarea si  pretul lucrurilor, ordinea prioritatilor si desprereclamele de la televizor.

Specifica ce anume poate cumpara un copil si ce nu.

Explica-i rolul banilor si circuitul lor (salariu, economii, datorii, banci, dobanzi, bursa, economie subterana etc.). Copiii invata ca adultii muncesc greu, pentru a castiga un salariu care trebuie chivernisit cu grija.

Animalul de casa

Copilul devine capabil sa aiba grija de un animal de casa, pe masura ce se apropie de adolescenta. Pisicile si, mai ales, cainii isi iubesc stapanii si ii fac fericiti. In compania animalelor, copilul isi dezvolta sentimentele de mila, sacrificiu si bunatate.

Grija fata de animal revine aproape in totalitate parintilor, chiar daca, copilul a promis ca il va ingriji in permanenta.

Televizorul

Televizorul a fost acuzat ca distruge viata de familie, altereaza conversatia si individualitatea copilului. Aceleasi acuzatii au fost aduse si automobilului si radiolui, progrese tehnologice, care sunt acum larg adoptate.

Televizorul, ca si telefonul si computerul, a devenit fundamental in organizarea societatii, fiind dificil sa te izolezi de valorile pe care le exprima. Trebuie sa invatam sa traim cu el si sa-l controlam, asa incat sa nu ne controleze el pe noi. Evitarea televizorului nu inseamna eliminarea influentei sale; la scoala, copiii vorbesc intre ei, despre cele vazute la televizor. Daca nu urmaresc anumite programe, vor fi marginalizati; chiar profesorii presupun ca scolarii au anumite informatii, pe care si le pot lua de la televizor.

Televizorul trebuie considerat mai degraba un accesoriu util si folosit cat mai avantajos.

Multi copii petrec totusi prea multe ore in fata televizorului. In acesti ani de formare, televiziunea influenteaza modul de viata, valorile, sanatatea, obiceiurile alimentare si de somn, relatiile din familie si alegerea eroilor.

Televiziunea inlocuieste recreatia activa; copilul se joaca mai putin cu colegii, are mai putin timp sa gandeasca si sa viseze cu ochii deschisi. Televizorul il priveaza de activitatile care-i dezvolta calitatile: arta, sportul, si ii limiteaza timpul dedicat conversatiilor cu familia si prietenii. Copiii care privesc la televizor peste 4 ore pe zi, au performante scazute la scoala; daca nu dorm suficient pentru ca stau la televizor, nu vor fi destul de odihniti pentru a invata bine a doua zi. Televizorul descurajeaza cititul, care necesita sa-ti pui mintea la contributie si care imbogateste vocabularul copilului. Aceasta duce la un mod de viata sedentar, asociat cu o conditie fizica proasta; favorizeaza obezitatea. (fig. 78)

Astfel, copilul este lipsit de posibilitatea de a pune intrebari, a rezolva probleme, a fi creator, a practica deprinderi si coordonari motorii, a arata initiativa, a gandi critic, logic si analitic, a comunica, a se juca cu altii, a-si dezvolta rabdarea, autocontrolul, cooperarea si spiritul sportiv.

Televizorul are totusi si un rol pozitiv: programe din care sa invete limbi straine, ii da notiuni despre alte culturi si stiluri de viata, despre natura si istorie si este o sursa buna de distractie.

Prea des insa, televiziunea expune copiii la acte de violenta, crime si promiscuitate sexuala, care sunt prezentate, fara a lua in considerare implicatiile morale si medicale. Chiar si desenele animate pot fi de multe ori violente. Videoclipurile muzicale prezinta aspecte sexuale dure, cazuri de sinucidere, abuz de alcool si droguri. Reclamele prezinta produse pe care parintii nu si le pot permite, nu le accepta sau nu sunt sanatoase.

Violenta de la televizor se reflecta in comportamentul copiilor, provocand de la frica, pana la atitudini antisociale; devin mai putin sensibili la durerea altora si mai agresivi in joc. Copiii care se uita la filme sau la alte programe violente pot avea: cosmaruri repetate, tulburari de concentrare si de invatatura, amintiri infricosatoare.

Sub influenta televiziunii, violenta este folosita mai des in rezolvarea conflictelor dintre adulti si copii. Asa cum vede la televizor, copilul poate apela la violenta ca prima arma, in loc sa o foloseasca in ultima instanta. In plus, televiziunea deformeaza realitatea: prezinta alcoolul, tutunul, sexualitatea, relatiile familiale si rolul sexelor numai in culori roze.

Sugestii

Computerul la scolar

Cunoasterea computerului si a internetului este o necesitate pentru copiii de azi si trebuie incurajata. Parintii trebuie sa supravegheze activitatea copiilor pe Internet, desi cei mai multi parinti nu sunt cunoscatori in acest domeniu.

Sugestii:

Aseaza computerul intr-o camera, in care se aduna si ceilalti.

Familiarizeaza-te cu tehnologia (internet etc.).

Nu-i permite sa-si petreaca ore intregi in fata computerului.

Computerul il poate face dependent de el.

Copilul si scoala

Varsta la care copilul este pregatit sa mearga la scoala depinde de personalitatea, temperamentul, dezvoltarea sociala, pregatirea de la gradinita si de legislatia in vigoare. Copilul izolat si retras se acomodeaza mai greu la scoala; daca limbajul sau nu este evoluat poate sa nu fie inca gata de scoala; daca merge prea devreme si nu are succes in clasa intai, poate sa nu-i mai placa scoala si sa aiba dificultati la invatatura.

Exista anumite teste pentru a evalua nivelul de maturizare necesar, pentru a intra in clasa intai, care masoara: dezvoltarea muschilor mari (mers, alergat, echilibru) si a miscarilor fine (folosirea creionului, legarea sireturilor).

La intrarea in scoala, un copil ar trebui:

- sa isi cunoasca numele complet si adresa,

- sa numere pana la zece,

- sa repete un sir de cinci cifre,

- sa denumeasca anotimpurile si zilele saptamanii,

- sa povesteasca fluent ce vede intr-un tablou,

- sa se joace cu alti copii fara sa se lupte sau sa planga,

- sa poata manevra fermoarul si nasturii,

- sa foloseasca singur toaleta,

- sa ramana atent si linistit, in timp ce i se citeste o poveste,

- sa raspunda in mod placut la cererile invatatoarei.

Pentru a evalua potentialul elevului la inceputul clasei I, invatatoarea poate folosi unele teste, cum ar fi ' Kern', care cuprinde cinci probe: mazgalirea unei scrisori imaginare, desenarea unui omulet, copierea unei propozitii scurte si a unei serii de 10 puncte, asezate intr-o anumita ordine; testul dureaza 3 minute. (Fig Vita Med 13.10.00, pag10)

Copiii care au mers la gradinita sunt avantajati. Programul multor gradinite echivaleaza acum, cu cel predat in trecut copiilor, in prima clasa primara.

Poti pregati copilul pentru scoala, chiar daca nu a fost la gradinita, trebuie sa-l inveti tu cifrele, litere si culorile; sa capete cunostinte despre lume, plante, animale; sa se joace cu alti copii din vecini si sa faca un sport. Ca sa evaluezi programul scolar la care va participa copilul, trebuie sa ai in vedere mai multi factori:

- invatatura este diferentiata si individualizata: copiii sunt grupati dupa abilitati sau fac parte dintr-o singura clasa,

- daca invatatoarea ia in considerare capacitatea si nevoile fiecarui copil sau, din contra, prezinta intregii clase acelasi material

- atmosfera din scoala:

invatatorii sunt prietenosi cu copiii si ii respecta,

- le arata dragoste si entuziasm pentru studiu,

- este ordine, dar nu atmosfera de cazarma,

- elevii se simt bine in scoala,

- lucrarile si rezultatele scolarilor sunt expuse la panoul de perete si laudate,

- proportia este de 25 de elevi la fiecare invatator, in clasele primare,

- invatatorii ajuta elevii sa invete cat mai mult, incurajeaza activitatile in grupuri mici

dotarea scolii: biblioteca, materiale video, computere conectate la Internet, laboratoare pe specialitati (muzica, arta chimie, biologie) si program de educatie fizica. Educatia fizica in scoala trebuie sa dezvolte conditia fizica si deprinderile motorii. Activitatea sportiva trebuie sa urmareasca participarea si cooperarea, mai degraba, decat performantele elevilor.

- masurile igienice in scoala:

1.curatenia, apa potabila, toaleta, incalzirea, iluminatul, gradul de aglomeratie, expunerea la zgomot si alti factori poluanti,

2.interzicerea fumatului,

3.masuri pentru prevenirea accidentelor,

4.program de educatie a sanatatii (cabinete medicale dotate corespunzator) si organizarea activitatilor extrascolare (fig. 80).

Este bine sa duci tu copilul la scoala, la inceput. Pe drum arata-i zonele mai periculoase, anumite intersectii, semnele de circulatie si traficul.

Sugestii pentru a reduce nelinistea copilului in prima zi de scoala

Copiilor, carora le-a placut la gradinita, le va placea probabil si la scoala, desi sunt diferente mari intre gradinita si clasa intai.

Ca sa se simta bine in clasa intai, copilul trebuie sa fie la acelasi nivel cu restul clasei la citire si matematica, sa simta ca invatatoarea il place si ca ceilalti elevi, in special cei de acelasi sex, sunt prietenosi si il respecta. Nu trebuie sa se simta infricosat de criticile invatatoarei, de violenta colegilor, de murdaria sau de atmosfera de la toaleta si din curtea scolii, de felul cum ajunge si se inapoiaza acasa sau de programul care urmeaza.

Clasa intai este importanta pentru ca il formeaza si ii da primul impuls; dupa aceea este foarte greu sa schimbi evolutia scolarului.

Copiii sunt multumiti cand obtin singuri succesul. Pentru a progresa, trebuie sa se astepte sa greseasca.

Sugestii:

Incearca sa cunosti programul de scoala

al copilului.

Asigura-te din timp ca intelege indicatiile invatatoarei.

Participa cu interes la intalnirile cu invatatoarea

Arata-i clar invatatoarei, daca si ce probleme are copilul la scoala.

Asculta ce-ti spune invatatoarea, fii flexibilila. (fig. 82)

Participa la activitatile organizate de scoala, la care participa copilul.

Intrebari pentru discutia cu invatatoarea:

Þ    daca si unde copilul nu face eforturi pe masura posibilitatilor;

Þ    cum se intelege cu colegii: este prea timid sau prea agresiv;

Þ    are intarzieri sau absente nemotivate; temele de acasa sunt bine facute;

Þ    ce poti face acasa, pentru a-l ajuta;

Þ    la ce materii este bun si cum poate fi stimulat;

Þ    intreaba copilul daca exista ceva ce ar dori sa discuti cu invatatoarea.

Dupa intrevedere, spune-i copilului ce ai aflat, apoi trimite o nota de multumire invatatoarei.

In primele clase, copilul invata cum sa studieze. Acum se dezvolta partea din creier care recunoaste cuvintele citite si memorarea; incepe sa inteleaga sensul cuvintelor.

Scolarul incepator are nevoie sa fie lasat sa se descurce singur, sa fie stimulat sa gandeasca si sa i se acorde atentie, cand exprima o idee - chiar daca e gresita. Trebuie sa i se puna intrebari pentru care exista mai multe raspunsuri corecte. Este necesar ca parintii sa se asigure ca scolarul capata deprinderi pentru invatatura; cheia acestora este cititul.

Din clasa a doua, scolarul incepe sa inteleaga ce citeste, nu doar decodifica scrisul. Copilul invata intelesul cuvintelor, pe masura ce le recunoaste si le silabiseste sau in timp ce ii sunt citite. Putini descopera prin ei insisi; cei mai multi au nevoie de ajutor.

Asculta-l in timp ce citeste cu voce tare, pentru a vedea daca intelege. Cel care intelege, se opreste la virgule si puncte si zambeste cand citeste ceva comic; daca pronunta un cuvant gresit, se mira, este nemultumit si incearca sa se corecteze; ii place sa citeasca si stie sa spuna ce a citit. Copilul care doar recunoaste si pronunta cuvintele, citeste monoton, fara intonatie si punctuatie; nu observa cand a citit gresit un cuvant; nu poate sa silabiseasca; nu poate povesti ce a citit; nu stie ca trebuie sa si inteleaga, ceea ce citeste; nu citeste cu placere; curand, cititul va deveni o tortura.

Sugestii:

- Pune-l sa citeasca cu voce tare pentru a prinde ideea; sa inteleaga ca fiecare poveste are un inceput, un cuprins si o incheiere si ca instructiunile se dau in ordine (de exemplu o reteta de bucatarie).

- Ajuta-l sa citeasca cu placere.

- Invata-l sa comenteze in timp ce citeste o poveste.

- Citeste-i, la randul tau, mult si stimulativ.

- Consulta invatatoarea pentru ajutor.

In primele doua clase, dupa ce intelege ce citeste, copilul face alte trei salturi mari:

intelege ce citeste si afla lucruri noi,

scrisul devine automat si e folosit pentru exprimarea gandurilor, in mod ordonat,

foloseste cifrele pentru a rezolva probleme.

Sugestii pentru a invata copilul sa citeasca cu placere:

Copilul invata ca scrisul este un mod de a comunica o idee sau un sentiment; daca nu stie sa scrie bine, in loc sa se concentreze cum sa exprime o idee, se concentreaza pe fiecare litera sau cuvant. Cu cat scolarul scrie mai mult, cu atat este mai bine. Parintii ii pot cere sa le scrie zilnic un biletel.

Scolarul se foloseste de adunare si scadere, pentru a rezolva problemele zilnice si pentru a incepe sa gandeasca in termeni matematici. Ajuta-l sa-si intareasca memoria, invatandu-l cum sa se concentreze pe un obiect, diferite tehnici de aducere aminte (sa-si aseze cartile in ghiozdan, sa-si infasoare un fir de ata pe deget pentru a-si aminti, ca trebuie sa-si puna jucariile la loc, sa-si noteze ce are de facut a doua zi, etc.). Cere-i sa te ajute la calculele din viata de zi cu zi: ce mai ramane din salariu, dupa plata intretinerii, a luminii si a telefonului, cat mai trebuie sa economiseasca, pentru a-si cumpara o jucarie sau carti; repetati tabla inmultirii in timp ce va plimbati.

Activitatea in clasa

In primii ani de scoala, invatatoarea remarca dificultatile de studiu ale copilului: impulsul de a fi perfect, timiditatea, neatentia. Ei invata sa fie placuti si sa se faca placuti; se obisnuiesc sa fie acceptati astazi si respinsi maine.

Invatatoarele au tendinta sa dea mai multa atentie baietilor, in timp ce fetele participa mai putin. Exista riscul de a se forma un cerc vicios, in care baietii sunt recompensati, pentru ca-i retin atentia invatatoarei, iar fetele sunt tot mai putin inclinate sa o solicite. Invatatoarele cu experienta acorda un timp egal atat fetelor, cat si baietilor si pun scolarii sa lucreze pe grupe.

Sugestii:

Incurajeaza-ti fata sa raspunda in clasa.

Cere-i parerea in probleme serioase.

Ascult-o si converseaza cu fiica ta ca si cu un adult.

Incepand din clasa a IV-a, copiii citesc de placere, pentru a invata lucruri noi, fac diferite experimente, dintre care pe unele le termina acasa.

Dupa clasa a IV-a, structura orelor si relatiile cu profesorii devin mai complexe si pot influenta modul de a invata al copilului. Modul in care iubeste un profesor sau altul se reflecta in cat de mult invata copilul, la materia respectiva. Cand era mic, copilul isi iubea invatatoarea si o intelegea; acum vrea ca profesorii sa-l inteleaga pe el. Cand profesorul il intelege, acesta il iubeste cu inflacarare; uneori intreaga clasa este indragostita de profesor!

Fetele continua sa fie recompensate pentru dragalasenie, in timp ce baietii cer sa li se acorde atentie.

Copilul resimte profund felul in care este privit de colegii sai. Fiecare are un loc si o reputatie in structura clasei; trebuie sa fie atent tot timpul pentru a si le mentine.

Copilul care invata bine este dezaprobat de colegi cand:

ia note mari la materia predata de un profesor neagreat,

cei care domina in clasa nu invata bine; il poreclesc "tocilar".

Modul de a invata incepe sa se diferentieze. Unii elevi pot gandi mai profund decat altii. Aceasta se datoreaza nu numai inteligentei, ci si apropierii pubertatii. Inainte de aceasta perioada, copilul gandeste mai ales in termeni concreti; incearca o idee si vede ce se intampla. Hormonii pubertatii par sa maturizeze mintea. La pubertate, copiii incep sa gandeasca abstract: emit o teorie, pe care o pot verifica mental, imaginandu-si astfel, dinainte, ce se poate intampla. Fetele la care pubertatea se instaleaza mai repede, par mai istete, decat baietii.

Complexitatea mentala la pubertate ingreuneaza intelegerea dintre parinti si copii.

In aceasta perioada pot aparea probleme la invatatura.

Educatia fizica

Incearca sa compensezi orele de educatie fizica de la scoala, cu activitati potrivite pentru intreaga familie. Mersul pe bicicleta, plimbarile mai scurte sau mai lungi, mersul pe munte, fotbalul, inotul si schiul sunt activitati, pe care copiii le pot practica pentru tot restul vietii. Mersul, in special, este o activitate fizica la care poate participa intreaga familie, aproape oriunde, oricand si cu putine eforturi materiale.

Pregatirea temelor

Invatatorii cred ca numarul de minute, pe care un copil trebuie sa-l acorde lectiilor, este echivalent cu anul de studiu, inmultit cu zece. Un copil de clasa a IV-a trebuie sa-si rezolve temele pentru acasa in aproape 40 de minute.

Lasa-l sa lucreze in acelasi loc si aceeasi ora in fiecare zi. Daca nu are camera lui, masa din bucatarie este la fel de buna. Are nevoie de suficienta lumina si liniste. Pentru fiecare scolar exista un timp optim pentru rezolvarea temelor.

La inceput, unii elevi le cer parintilor sa stea langa ei, in timp ce-si fac temele; chiar daca accepti, nu trebuie sa-i faci tu lectiile. Uneori are nevoie de ajutor pentru a se concentra sau a incepe lucrul; alteori este nevoie sa-i explici o problema; lasa-l pe el sa incerce inainte de a-i oferi ajutor.

Daca iti cere in mod repetat sa-l ajuti la lectii, atunci discuta cu invatatoarea; poate ca are nevoie de indrumari mai precise in clasa, pentru a-si face singur lectiile. Invatatorii folosesc temele pentru acasa si pentru a ajuta elevii sa-si dezvolte autodisciplina si sa se obisnuiasca sa fie organizati si sa studieze. Cand ii ceri ceva invatatoarei, incearca sa te pui in locul ei. Lauda orice merita laudat; trimite-i chiar o nota de multumire.

Nu uita sa-ti lauzi copilul, pentru eforturile si succesele sale in rezolvarea temelor pentru acasa. Fa comentarii despre cat este de completa si curat scrisa tema; in acest fel il lauzi, fara sa-i pui note,ca la scoala. Spune altora, asa incat copilul sa auda, cat de mandra esti ca isi face lectiile zilnic. O mangaiere sau o imbratisare sunt de asemenea o recompensa buna.

Cauze pentru care copilului intarzie cu lectiile:

este obosit, flamand, dornic sa se joace sau satul de scoala. Pune-l sa-si faca lectiile la alta ora.

este distras de: televizor, gatit, tipetele unui sugar, caine.

are mai multe lectii, decat poate face.

nu a inteles lectia la scoala si nu vrea sa-ti ceara ajutorul.

se simte neapreciat si incearca sa atraga atentia parintilor.

e racit, constipat sau are tulburari de vedere sau de auz.

este ingrijorat de ceva de la scoala (ex. batjocura unor colegi) sau de acasa (are grija de un fratior, mama este internata in spital sau tatal este alcoolic).

se revolta, cand are impresia ca parintii considera ca lectiile sunt fara importanta sau usoare.

este dezorganizat, nu stie unde ii sunt cartile, caietele, creioanele.

nu vrea sa mearga la culcare.

nu se poate concentra, avand deficit de atentie.

In clasele mai mari, temele pentru acasa sunt neinteresante sau placute. Cele neinteresante sunt cele la care copilul trebuie sa invete pe de rost, ca tabla inmultirii; ele pot deveni mai interesante, daca ii explici ca au o anumita logica (de exemplu, inmultirea cu 7 este ca urcarea pe o scara, cate 7 trepte deodata). Temele placute ii solicita imaginatia si gandirea logica: probleme de matematica, proiecte de stiinta, poezii, istorie si geografie.

Parintii trebuie sa-i arate copilului un interes real pentru ceea ce invata si pentru progresele sale.

Ajuta copilul sa-si creeze formule memotehnice, pentru a memora mai usor, si indeamna-l sa-si faca temele in mod organizat; arata-i ca fiecare paragraf are o idee principala si, daca le scoti si le legi una de alta, poti forma un rezumat al textului. Ajuta-l sa-si termine tema care, in final, trebuie sa arate ca o descriere, in care fiecare propozitie are sens, fiecare paragraf are o idee, cuvintele sunt scrise corect si ingrijit.

Alt mod de a-l ajuta la lectii este sa-l pui pe el sa fie profesor si sa-si predea lectia; astfel copilul isi consolideaza cunostintele, iar parintele poate chiar afla cate neveste a avut Stefan cel Mare!

Indiferent daca a avut sau nu lectii de facut acasa, citeste la culcare cu voce tare impreuna cu el.

Desi trebuie sa se obisnuiasca cu studiul, jocul, este la fel de important pentru dezvoltarea fizica, emotionala si sociala a scolarului. Dupa o zi lunga la scoala, are nevoie si de timp liber. Ajuta-l sa gaseasca activitati, care se potrivesc mai bine temperamentului sau: jocuri cu alti copii, mersul pe bicicleta, sporturi de echipa, o limba straina, lectii de muzica sau combinatii intre acestea.

Discuta cu copilul despre activitatea sa la scoala, desi la intrebarea: "Ce ai facut la scoala?" el iti raspunde invariabil: " Nimic". Uneori, este mai bine sa vorbesti cu el mai tarziu sau seara. Poate fi obosit si vrea sa se joace, sa se odihneasca sau sa manance. Intrebarile pot fi specifice si neutre, de exemplu: "Ce ati invatat nou astazi la scoala?", "La ce intrebari ai raspuns?", "Ce lectii v-a dat pentru astazi?".

Dupa clasa a IV-a, lectiile devin mai grele, iar studiul mai organizat - necesitand mai multa atentie si efort. In acelasi timp, copilul vrea mai multa autonomie si responsabilitate si mai putin amestec din partea parintilor.

Sugestii pentru a ajuta copilul la lectiile pentru acasa:

Citirea

Indruma copilul:

Sa imparta capitolele in subcapitole.

Sa gaseasca ideea principala din fiecare paragraf.

Sa scrie un rezumat, sa scoata ideile principale; poate adauga la ele notitele luate in clasa.

Compunerea

Pregateste copilul:

Sa faca mai multe ciorne.

Sa scrie la intamplare multe idei legate de subiectul compunerii; sa le aranjeze intr-o ordine logica.

Sa scrie la inceput, fara a da atentie caligrafiei sau punctuatiei.

Sa revada ulima ciorna, cu atentie la intelesul lucrarii, legatura logica dintre fraze, exprimarea completa a unei idei, alegerea cea mai potrivita a cuvantelor si usurinta de a fi citita.

Matematica:

Sa studieze pentru a stapani operatiile de baza: adunarea, scaderea, inmultirea si impartirea, pana devin automatisme.

Sa faca suficiente exercitii pentru a le intelege bine.

Foloseste ocazii pentru a-l invata zecimalele.

Pentru fractii, foloseste-te de ceva concret (taierea unei bucati de paine).

Incurajeaza-l sa asculte muzica si sa se exprime prin cantec; sa participe la cor pentru a-si forma si educa vocea si simtul muzical. Cantati impreuna sau cu intreaga familie de sarbatori, in excursii, la plimbare, etc. Faceti haz impreuna: cantati "Multi ani traiasca" de cate ori, taiati o prajitura pregatita in casa. Ascultati si discutati despre diferite genuri de muzica: populara, clasica, jazz, house, instrumentala .

Alege-ti impreuna un proiect comun: aseaza harta tarii in camera lui, pe un perete si refera-te in mod frecvent la ea: "Ce traseu preferi pentru raliul Romaniei?".

Incurajeaza-l sa viziteze si sa foloseasca biblioteca scolii; bibliotecile vor deveni "centre de invatatura", fiind dotate cu material audio-video si computere conectate la Internet. Daca poti, doneaza carti la biblioteca.

Dezvoltarea mintala

Fiecare copil se dezvolta in felul sau, de aceea este greu sa se precizeze exact la ce ne putem astepta in fiecare stadiu de dezvoltare a copilului.

Remarcile urmatoare arata doar progresul in diferite stadii de dezvoltare, mai degraba, decat ceea ce trebuie considerat normal la o anumita varsta. Un copil poate atinge unele etape mai devreme, iar altele mai tarziu. In asemenea cazuri, parintii nu trebuie sa fie ingrijorati.

In mod normal, la 7 ani:

- isi dezvolta vorbirea rapid,

- foloseste judecata logica in rezolvarea problemelor,

- vrea sa fie in toate perfect, corect, primul sau cel mai bun,

- e preocupat de ce e bine si ce e rau,

- nu intelege intotdeauna ce este cinstit si ce nu,

- coopereaza cu alti copii la diverse jocuri,

- continua sa joace teatru.

La 8 ani, copilul:

- este interesat sa colectioneze diverse lucruri si sa-si faca proiecte,

- e mandru de realizarile sale,

- se impotriveste uneori indrumarilor parintilor.

La 9 ani:

- urmeaza instructiunile,

- este preocupat de un hobby, pe care il abandoneaza apoi cu usurinta,

- foloseste carti din care se documenteaza,

- are un punct de vedere personal despre ce e bine si ce e rau,

- e preocupat de dreptate.

La 10 ani:

- vrea sa invete lucruri noi,

- e mandru cand face o treaba buna,

- este preocupat de ce e capabil sa faca.

La 11 ani:

- incepe sa inteleaga motivele comportarii celorlalt si ce anume influenteaza comportarea lor,

- are opinii proprii, pe care si le sustine cu putere,

- este preocupat de succes.

Inteligenta

Este capacitatea de a invata din experienta; este gradul in care o persoana isi foloseste capacitatile si ocaziile ivite, pentru a progresa in viata.

Inteligenta a fost analizata prin:

ceea ce pot face oamenii inteligenti,

cum se adapteaza la situatii noi,

cum rezolva dificultatile,

cum proceseaza informatia sau modifica mediul pentru a se adapta.

Se poate masura prin:

teste standard de limbaj si cunostinte (IQ);

intrebari libere pentru a evalua gandirea si a vedea modul in care subiectul rezolva problemele;

observatii de laborator pentru evaluarea memoriei;

observarea nivelului de adaptare in activitatea zilnica;

felul in care face fata problemelor sociale.

Coeficientul de inteligenta (IQ) (vezi fig. nr. Stop CB 250)

Inteligentele multiple

O analiza mai cuprinzatoare asupra inteligentei este prezentata de teoria inteligentelor multiple (H. Gardner, 1983). Aceasta arata ca, desi un copil are o inteligenta globala, ea poate fi despartita in sapte inteligente, fiecare fiind o parte a intregului. Toti copiii sunt capabili sa invete in cel putin sapte moduri diferite.

Cele sapte inteligente sunt (Fig. nr. Teele Riverseid 1996/ grafic placinta):

inteligenta lingvistica: stapanirea limbajului. Elevii "lingvistici" si-au dezvoltat calitati auditive; le place sa citeasca si sa scrie, le plac jocurile de cuvinte si cuvintele incrucisate, au o memorie buna pentru nume, locuri, date si lucruri fara importanta. Au un vocabular bine dezvoltat, vorbesc usor, au o pronuntie corecta, povestesc cursiv, glumesc si le place sa vorbeasca, sunt buni oratori.

inteligenta logico-matematica: manipuleaza realitatea prin numarare si ordonare. Elevii "logico-matematici" prefera sa exploreze modele, categorii si corelatii si sa le aseze in ordine consecutiva; le place matematica, experimenteaza lucruri pe care nu le inteleg, le place sa rezolve probleme si sa gandeasca clar si logic ("Daca fac asta, ce se va intampla, care sunt consecintele?"). Pot grupa si ordona datele, apoi analizeaza, interpreteaza si fac previziuni. Joaca sah si jocuri strategice si le place sa castige; le plac puzzl-ul si computerul.

inteligenta spatiala: capacitatea de a percepe corect lumea si de a recrea cele invatate, intr-un mod vizual, chiar si din memorie (pictura). Elevii "spatiali" se exprima in imagini vizuale clare, citesc cu usurinta harti, tabele si diagrame, gandesc in imagini, deseneaza cu acuratete persoane sau lucruri, le place sa deseneze, sa picteze, sa sculpteze si sa participe la activitati artistice, viseaza cu ochii deschisi;

inteligenta muzicala: talent muzical (ureche muzicala). Copiii "muzicali" sunt sensibili la sunetele din jurul lor, le place muzica si adora sa cante la un instrument; asculta muzica, atunci cand studiaza sau lucreaza; apreciaza timbrul, ritmul si inaltimea sunetelor si percep cu usurinta, daca o nota muzicala este falsa; isi amintesc melodii si canta, fredoneaza sau fluiera singuri; colectioneaza casete sau discuri.

inteligenta corporala si kinestezica: maiestria de a-si folosi corpul si de a manui obiecte (campioanele de gimnastica). Elevii "corporal-kinestezici" invata cel mai bine miscandu-se, atingand lucrurile sau actionand asupra lor; se misca, se foiesc sau bat ritmul in timp ce stau in banca; le place sa atinga persoanele cu care vorbesc; fac sport si participa la activitati fizice; invata facand sau creand ceva cu mainile; lucreaza bine cand isi folosesc mainile (croitorie, tamplarie, sculptura); le plac jocurile competitive si povestile cu actiune.

Inteligentele personale

inteligenta interpersonala este capacitatea de a recunoaste dispozitiile, temperamentele, motivatiile si intentiile altora. Elevii "interpersonali" au multi prieteni si sunt sociabili; le place sa fie inconjurati de oameni; se imprietenesc usor; comunica usor si uneori ii manipuleaza pe altii; invata cel mai bine impreuna cu cineva; manifesta multa empatie pentru sentimentele altora; raspund bine la temperamentele si dispozitia altor persoane; servesc drept mediatori, cand apar conflicte.

inteligenta intrapersonala este usurinta de a aborda propriile sentimente si senzatii, ca placerea si durerea. Elevii "intrapersonali" prefera lumea lor interioara, personala; vor sa fie singuri, sa-si urmeze interesul personal, sa faca ce le place; sunt constienti de propriile slabiciuni, calitati si sentimente; par independenti, au vointa puternica si o mare incredere in sine; se automotiveaza pentru a studia in mod independent; reactioneaza prin opinii puternice cand se discuta subiecte controversate; se diferentiaza de altii, prin modul cum se imbraca, cum se comporta sau ca atitudine generala; sunt intuitivi.

Scoala urmareste in general doar calitatile lingvistice si logico-matematice. Examenele si metodele pedagogice sprijina inteligentele lingvistice si logico-matematice si ignora deseori calitatile si talentele multor elevi, care sunt dotati cu celelalte cinci inteligente.

Inteligentele dominante par sa se schimbe cu varsta: cea logico-matematica este mai puternica in clasele I-IV, apoi scade. Elevii intra la scoala cu inteligente lingvistice si logico-matematice puternice si termina liceul cu cele doua in scadere, desi acestea predomina in sistemul de educatie. Profesorii trebuie sa le prezinte scolarilor informatiile si prin metode vizuale si de invatamant activ.

Creativitatea

Este capacitatea de a inventa, de a aborda problemele dintr-o perspectiva noua. Copiii supradotati se prezinta sub diferite forme: talentati, creativi sau prodigiosi (copiii-minune).

Sunt talentati copiii care, in urma unei probe de inteligenta, se situeaza in primii 3% din clasa. Cei mai multi elevi din acest grup sunt foarte priceputi la probele scolare si multi se dovedesc ulterior a nu fi deosebit de creativi.

Copiii supradotati se dezvolta intr-o atmosfera, care-i stimuleaza sa studieze si in care au posibilitatea sa-si imbogateasca imaginatia. In categoria copiilor talentati intra si cei deosebit de priceputi in arte, care au o gandire vizual-spatiala, talent psiho-motor si social.

Copiii talentati tind:

sa fie deosebit de curiosi,

sa aloce mai mult timp strategiei si gandirii decat rezolvarii unei probleme,

sa vada in ansamblu,

sa stabileasca categorii mentale si sa conecteze ideile intre ele (cunoastere in retea),

sa prefere complexitatea,

sa manifeste suficienta autodisciplina,

sa invete cu placere (vad invatatul ca pe un joc).

Copiii creativi pot fi talentati, desi talentele celor mai multi sunt neexplorate de testele de inteligenta uzuale. Foarte inventivi, ei pot fi considerati ca avand probleme la invatatura, talentele lor potentiale nefiind scoase in evidenta la scoala. Multe genii artistice sau exceptionali programatori de computere au fugit de la scoala. In realitate, cei mai multi copii sunt potential talentati si inventivi, in felul lor. Depinde de parinti si profesori sa descopere aceste capacitati si sa-i ajute sa si le dezvolte la maxim.

Prodigios este copilul care arata o abilitate deosebita intr-un anumit domeniu, la o varsta neobisnuit de mica. O mare parte din talentul lor (de exemplu la muzica sau la desen) este innascut, dar dezvoltarea acestuia necesita sa fie descoperit si incurajat. E nevoie de o vointa deosebita pentru a cultiva talentul nativ, iar calea nu este usoara. In timpul adolescentei, copiii prodigiosi trec printr-o perioada de autoexaminare intensa si multi parasesc domeniul initial in care au manifestat talent.

Unii copii prodigiosi pot fi handicapati mintal, de exemplu copii autisti. Majoritatea persoanelor creative nu sunt insa prodigioase.

Copiii cu o creativitate scazuta sunt lipsiti de originalitate, flexibilitate, curiozitate si dorinta de a explora; se uita sa vada ce fac altii si ii copiaza.

Cei cu un potential neobisnuit de creativitate:

- manifesta originalitate; pot combina idei sau lucruri intr-un mod nou,

- iau decizii si actioneaza independent; datorita diferentei de opinii, au tendinta sa conteste ideile sau lucrurile cunoscute si verificate

- manifesta flexibilitate; pot trece usor de la o idee la alta; vad lucrurile intr-un mod nou sau neasteptat." Ce ar fi sa conservam soarele in borcan pentru iarna?"

- doresc sa exploreze si sa-si asume riscuri,

- se daruiesc in intregime unei activitati,

- sunt persistenti in joc si la lucru,

- au o intuitie puternica; vad indata solutia unei probleme,

- fac observatii sau pun intrebari profunde:''Cum ar fi daca oamenii ar avea un singur picior sau ar vorbi aceeasi limba?",

- au tendinta sa lanseze si sa verifice ipoteze,

- sunt interesati de idei noi. "Ce-ar fi daca.",

- sunt bucurosi sa gandeasca si sa lucreze singuri.

Pe masura ce parintii incurajeaza asemenea calitati, le dezvolta puterea de a gandi si a actiona in mod creativ. Copilul poate fi creativ, independent de rezultatele scolare.

Copiii supradotati

Se deosebesc de ceilalti prin urmatoarele:

isi dezvolta accelerat limbajul,

inteleg mai repede legatura intre cauza si efect,

invata mai repede sa generalizeze,

sunt mai curiosi si pun mai multe intrebari,

rezolva problemele usor,

invata teoretic la o varsta mai mica,

insista mai mult,

sunt mai creativi in gandire,

au resurse mari,

sunt mai inventivi,

au mai mult umor.

Identificarea copiilor supradotati nu trebuie sa se bazeze doar pe testul de inteligenta sau pe performantele scolare, care ignora alte calitati.

Copiii supradotati sunt deseori mai creativi, desi aceste doua calitati nu merg totdeauna impreuna. O persoana poate fi foarte inteligenta, dar nu foarte creativa si vice-versa.

Dezvoltarea creativitatii la diferite varste: copiii prescolari sunt creativi din instinct, amuzati de muzica, drama si limbajul original.

La varsta scolara, imaginatia tinde sa scada. Nu mai deseneaza el insusi, ci copiaza sau colectioneaza imagini. Spiritul creativ a fost partial afectat. Accentul se pune acum pe respectarea regulilor. De prea multe ori, scoala recompenseaza conformitatea, nu creativitatea.

Intre 8-10 ani: doreste sa invete, se concentreaza pe lectii. Are nevoie sa ia contact cu diferite moduri de expresie a artei, a stiintelor si a altor domenii, in care este interesat.

La 10-12 ani: imaginatia creativa incepe sa se largeasca. Face evaluari artistice si eforturi creatoare. Apreciaza diferite forme literare (povestiri reale sau imaginare, stiintifico-fantastice, etc). Are nevoie de un profesor sau un mentor potrivit pentru dezvoltarea talentelor potentiale.

Dificultati la invatatura

Dificultatile intampinate la o materie sau alta pot fi corectate, oferindu-i ajutor copilului, tu, invatatoarea sau medicul scolar

Da-i posibilitatea invatatoarei, sa-si explice punctul de vedere si sa sugereze o solutie. Nu reactiona emotiv in fata ei. Fii insa insistent si ramai obiectiv si agreabil.

Repetentia nu este o solutie buna. Elevii care nu invata bine sau care invata incet, tind sa aiba acelasi ritm, fie ca au promovat, fie ca repeta clasa.

Promovarea sau repetentia bazate pe examene sau teste rigide nu iau uneori in calcul aspecte, care nu sunt sub controlul elevului, adica: slaba calitate a predarii materiei, un mediu inadecvat invataturii, dificultati la invatatura, probleme emotionale sau greutati in familie, care pot impiedica buna evolutie a acestuia. Repetentia nu-l ajuta sa invete si contribuie la o imagine proasta despre el insusi, diminuandu-i respectul fata de sine si creandu-i dificultati emotionale si sociale. Daca la o singura materie nu invata bine, ar putea progresa, daca i s-ar acorda o atentie speciala, mai degraba, decat repetand clasa. Folosirea unui meditator, poate fi o buna alternativa. Pe de alta parte, daca elevul promoveaza fara sa capete cunostintele necesare, nu foloseste nimanui.

Copilul poate avea uneori dificultati cu colegii, mai ales cand se simte respins de acestia. Daca se intampla des, cauta sa-l ajuti. Roaga-l sa-ti dea cat mai multe detalii si, la nevoie, consulta invatatoarea. Conditiile vitrege de studiu (cladiri neigienice, clase neincalzite, scoala situata la mare distanta de casa) pot afecta performantele elevilor. La acestea se adauga influenta nefasta a saraciei, a somajului, a alcoolismului si a scandalurilor din familie. Asemenea factori sociali atarna greu in pregatirea viitoarelor generatii.

Disciplina scolara

Copilul este disciplinat cand intelege ce anume se asteapta de la el, ce este acceptat sau nu si care sunt consecintele comportarii inacceptabile. Invatatorii trebuie sa tina cont de temperamentul, gradul de atentie si posibilitatile de studiu ale fiecarui copil.

Actiunile disciplinare ar trebui sa arate respect pentru copil si sa ia in considerare capacitatea, efortul si posibilitatile sale de imbunatatire.

Copilul poate fi pedepsit, daca nu este cuminte la scoala, dandu-i-se sa faca lectii in plus acasa sau sa-si piarda un drept (vizionarea unui program la televizor).

Pedeapsa fizica sau umilirea elevului in fata clasei nu trebuie folosite niciodata. Daca esti nemultumit de disciplina scolara, incearca sa discuti cu invatatoarea, dar nu da vina pe scoala in fatacopilului.

Cauzele problemelor la invatatura sunt medicale, emotionale, sociale sau de comportament. Cu cat sunt descoperite si corectate mai devreme, cu atat sansele de a obtine un rezultat bun sunt mai mari.

Cauzele medicale pot fi defecte de auz, de vedere sau de intarziere mintala.

Defectele de auz : scolarul are secretii cronice la urechi, infectii repetate la nas si gat, da raspunsuri gresite la intrebari puse din spatele sau, intoarce urechea spre cel care vorbeste si urmareste atent buzele acestuia, pronunta gresit unele consoane ('s', 's' si 'f'), este indiferent si neatent in clasa.

Scaderea acuitatii vizuale (necorectata de ochelari) se manifesta prin: ochi lipiti, cu secretii si inrosire, dureri de ochi, clipire frecventa, dureri de cap, mai ales seara, copilul nu prea vede la lumina slaba, apropie cartea sau caietul de fata, are grimase la citit si nu indemanatic la lucru manual.

Dificultatile la invatatura rezulta uneori dintr-o modificare a functiilor creierului. Nu inseamna ca are intarziere mintala sau creierul ii este bolnav. De cele mai multe ori, asemenea copii sunt predispusi din nastere la dificultati de invatatura. Cauza este greu de gasit, iar copiii actioneaza si arata normal. Aproape 50% dintre ei au unul dintre parinti, un frate sau o ruda apropiata, care au avut greutati asemanatoare la invatatura.

Dificultatile variaza in gravitate: pot influenta un singur aspect (pronuntia) sau mai multe: cititul, scrisul si intelegerea vorbirii. Unele pot fi evidente inainte de scoala, altele apar treptat, mai tarziu. Parintii nu-si deu seama de existenta lor, pana cand copilul nu incepe sa ramana in urma la scoala. Cele mai multe dificultati la invatatura pot fi ameliorate prin ajutor dat la timp.

Daca nu sunt descoperite devreme, diagnosticate corect si tratate eficient, tulburarile de comportament pot produce numeroase alte probleme emotionale, de comportament sau in familie. Copilul este nemultumit, trist si dezamagit; din aceasta cauza au loc certuri in familie, stresul este mare, iar parintii se invinuiesc unul pe celalat.

In familiile dezechilibrate emotional, 30-50% dintre copii au dificultati la invatatura.

Tulburarile de limbaj si vorbire;

dislexia si deficitul de atentie

Tulburarea de atentie numita si "sindrom de deficit de atentie" este strans legata de problemele la invatatura. Cam un sfert din copiii cu dificultati la invatatura au si deficit de atentie, care le influenteaza efortul la scoala, limbajul, vorbirea si scrisul.

Cele mai frecvente probleme la invatatura cuprind dificultati de vorbire, scris, memorie vizuala si alte aspecte ale gandirii, precum si deprinderi sociale inadecvate.

Tulburarile de limbaj si de vorbire sunt cele mai frecvente. Ele afecteaza pronuntia, cititul, scrisul si capacitatea de a intelege ce se vorbeste.

Deficitul de intelegere: copilul intelege cu greu ce i se spune, nu retine partea cea mai importanta a mesajului; este confuz cand i se cere ceva, mai ales, daca cererea este lunga si detaliata; nu se orienteaza in timp si spatiu, invata greu o poezie sau limbi straine, mai ales cand metoda de predare este cea verbala; nu ii place sa invete, nu poate sa ia notite si sa urmareasca profesorul, in acelasi timp.

Copilul trebuie sa invete cum sa studieze. Programul educativ trebuie adaptat nevoilor sale. Se folosesc tehnici care il ajuta sa dezvolte legaturi intre sunet si simbol, sa inteleaga numerele, sa coordoneze ochii cu mana, articularea fonetica, sa inteleaga notiunile de timp si sa recunoasca simbolurile.

Sugestii:

Tulburarile de vorbire: nu se asociaza intotdeauna cu dificultatile la invatatura.

Manifestari:

- folosirea incorecta a sunetelor,

- stangacii in pronuntarea unor sunete simple ('f', 'g', 'h', 'j', 'r', 's', 's' si 't') sau complexe, ca in 'cratita', 'floare', 'jgheab' sau 'tantar',

- inversarea unor silabe din cuvint ('lomocotiva' in loc de 'locomotiva'),

- vorbire greu de inteles sau repezita,

- dezvoltarea tarzie a vorbirii,

- balbaiala.

Perioada cea mai importanta pentru dezvoltarea vorbirii este intre 6 si 24 de luni, desi uneori copilul poate pronunta gresit cuvintele pana la 7 ani. Este normal, daca intelegi ce spune.

Dificultatile de articulare, balbaiala si tulburarile vocii nu au o cauza organica. Folosirea unei litere in locul alteia sau sarirea inceputului si sfarsitului cuvintelor sunt probleme de articulatie. Balbaiala este dificultatea de a forma cuvinte intr-un mod fluent. Tulburarile vocii includ o voce prea stinsa, nazala sau puternica, rasunatoare. Alte tulburari de vorbire au cauze cunoscute, cum ar fi scaderea auzului sau surditatea, buza de iepure sau gura de lup, intarzierea mintala, paralizia cerebrala, autismul.

Copilul poate fi normal fizic, intelectual si emotional, dar poate avea tulburari de vorbire din cauza dificultatii de prelucrare mentala a limbajului articulat. Aceste probleme se asociaza cu dificultatile la invatatura.

Diagnosticul se face dupa discutia cu invatatoarea si pediatrul si dupa consultarea unui logoped. Este nevoie de un examen fizic general si neurologic; vorbirea copilului este testata, folosind un joc cu casti pentru a detecta scaderea auzului.

Tulburarile de vorbire se amelioreaza cu un tratament specific corect. Terapia vorbirii se face de doua ori pe saptamana cu logopedul si se continua acasa. Copilul isi pierde increderea in el si este respins de ceilalti, daca tulburarile de vorbire sunt netratate.

Dificultati de exprimare orala:

ii este teama sa vorbeasca in fata clasei ,

prefera sa ia note mici, decat sa vorbeasca in fata colegilor,

nu ridica mana si nu raspunde la intrebari (poate avea si un deficit de memorie),

nu-i cere profesorului sa repete ce a spus, de teama ca va parea stupid,

este spontan in conversatii, dar are dificultati, cand este pus sa raspunda la o intrebare specifica - avand nevoie de mai multa organizare si de o gandire atenta,

nu poate da un raspuns clar si bine articulat,

nu poate raspunde scurt si clar. Are dificultati in organizarea gandurilor si exprimarea lor intr-o ordine logica,

acestea se pot manifesta in doua feluri: fie vorbeste fara incetare, fie gandeste incet si raspunde cu intarziere, mai ales daca este nervos,

nu poate sa aleaga ce este mai important; in loc sa exprime ideea principala, repeta fiecare detaliu,

aceste probleme ii afecteaza nu numai invatatura, dar si prieteniile. Drept rezultat, copilul este jenat, confuz, retras si evitat; poate avea un comportament dificil.

Sugestii:

Dificultati la scris

Dificultatea de a se exprima in scris, intr-un mod coerent, se poate intalni si la copiii isteti si creativi.

Scrisul este o activitate complexa, care necesita folosirea simultana a mai multor tehnici: pronuntie, mecanica scrisului, vocabularul, formarea literelor si gramatica. Unii copii pot stapani aceste functii in mod separat, dar aplicarea lor in acelasi timp este dificila.

Copiii isi scriu cu greu ideile pe hartie sau nu inteleg scrisul altcuiva.

Le vine greu sa scrie litere sau cifre, sa alinieze numerele pe coloane, pot inversa literele si cifrele, ceea ce le afecteaza nu numai scrisul, dar si rezultatele la matematica.

Sunt rusinati si incearca sa evite lectiile sau nu fac eforturi pentru a le termina cu bine. Problemele de scris sunt complexe si pot avea cauze multiple: vizuale, coordonare insuficienta a muschilor fini, dificultati de limbaj sau de memorie, procesare inceata a informatiei, dificultate in a se organiza, neatentie, evitare a treburilor neplacute, concentrare slaba, este cu capul in nori.

Sugestii:

Dificultatea specifica de citire (dislexia)

Manifestari:

nu poate recunoaste literele si cuvintele scrise,

invata cu greu sa citeasca.

Este cea mai frecventa dificultate la invatatura, chiar daca cei care sufera de asta au vederea si inteligenta normale. Este produsa de functionarea anormala a unor zone din creier asociate cu limbajul. Se intalneste uneori in aceeasi familie si este mai frecventa la baieti. Copiii au greutati in a pronunta, interpreta, citi si a-si reaminti cuvintele scrise, desenele, tabelele, ilustratiile si hartile. Elevii inteleg greu scrisul, mai ales pasajele lungi, sau nu isi amintesc usor ce au citit, in special cand citesc in gand; inverseaza unele litere ('b' si 'd'); uneori citesc de la dreapta la stanga; au tendinta sa sara cuvinte si chiar fraze sau randuri; nu sesizeaza deosebirea dintre litere si cuvinte. Cauzele sunt: neatentia, lipsa de concentrare, impulsivitatea si problemele de memorie.

Dificultatile vizuale se produc uneori impreuna cu altele (de exemplu impreuna cu cele de scris) si influenteaza scrisul de mana. In asemenea cazuri, caligrafia elevului devine indescifrabila (unii medici scriu astfel!).

Diagnosticul de dislexie este pus, mai ales, cand copilul citeste greu pentru varsta lui.

Tratamentul si urmarirea progresului copilului trebuie sa tina seama de toti factorii care contribuie la dislexie. Se fac in plus examinari ale vederii, ale auzului si neurologice, pentru a elimina alte cauze ale dificultatii de citire. Pediatrul sau psihologul si logopedul efectueaza apoi cateva probe educationale, cum ar fi testul de inteligenta Wechsler pentru copii si IQ.

Tehnicile de tratament folosesc concomitent vederea, auzul si pipaitul, pentru a ameliora citirea. Progresul este incet si dificil. Cei cu forme usoare invata sa citeasca suficient pentru a termina scoala si a citi ziarul; cei cu forme grave nu vor putea citi niciodata si trebuie sa invete meserii, care nu necesita aceasta abilitate.

Netratata, dislexia scade respectul de sine al copilului si poate duce la tulburari de comportament, delincventa, agresivitate, izolare sau instrainare de parinti, prieteni si profesori.

Sugestii:

Tulburarile de memorie

Memoria inseamna capacitatea de a obtine informatie, care este apoi clasificata, asociata cu informatia invatata si consolidata.

Pe masura ce copiii cresc, li se cere sa-si aminteasca si sa foloseasca repede tot mai multa informatie. Pentru aceasta, ei recurg la memoria specifica, numita si convergenta, folosita in raspunsuri scurte sau la gandirea analitica, orientata asupra faptelor. In al doilea rand, trebuie sa-si aminteasca si sa grupeze informatiile, intr-un mod creativ si deschis, utilizand memoria numita generala sau divergenta. Acest tip de memorie este folosit mai des la compunere, povestire, analiza unei poezii sau descrierea unui personaj.

Copiii cu tulburari de memorie inteleg ceea ce citesc sau li se explica, dar nu-si amintesc mai tarziu sau isi amintesc intr-un context diferit. Nu pot invata pe de rost la materii ca algebra, istoria, limbile straine. Sunt slabi la matematica, nu pot invata tabla inmultirii, isi amintesc cu greu operatiile de baza.

Dificultatile de memorie sunt deseori subtile si greu de evaluat; profesorul trebuie sa banuiasca acest tip de dificultate, daca scolarul nu are rezultate performante.

Unii copii au dificultati in a-si aminti parti dintr-o informatie cu mai multe secvente (in cascada): instructiuni multiple sau o serie de cuvinte sau de cifre (ex. numar cu 5 cifre). Drept rezultat, au greutati la problemele de matematica cu mai multe etape (sar cate o etapa, fac calculele in minte si nu le scriu), in organizarea evenimentelor, invatarea alfabetului, in redarea unor povesti auzite anterior sau in memorarea zilelor saptamanii sau a lunilor anului.

Dificultatile de memorie pot fi agravate de: date prea multe sau prea complexe, prezentate concomitent sau prea repid, probleme de atentie, tulburari emotionale (neliniste, deprimare), plictiseala, lipsa motivatiei si oboseala, alimentatie proasta, somn insuficient sau oboseala mentala.

Dificultati de memorie abstracta (gandire la nivel inalt). Unii copii nu pot sesiza intelesul general al unui anumit cuvant sau simbol (la matematica); de asemenea, ei nu pot trage concluzii, mergand de la un fapt specific, concret, la un mod mai general de gandire (clasificarea unei plante). Altii au dificultati in organizarea informatiei, pe care n-o pot aseza intr-o forma utila (avantajele si dezavantajele reclamelor). Deprinderea de a organiza bine notiunile ii ajuta sa asocieze informatia noua cu cea existenta, astfel incat sa fie mai usor extrasa si utilizata (tabla inmultirii se invata stiind ca este o adunare repetata: 7x3 = 7+7+7).

Sugestii:

Unii copii uita sa-si aduca acasa cartile, uita ce teme au de facut, nu-si gasesc penarul, caietele, etc. sau uita sa-si ia la scoala cele necesare.

Sugestii:

Deficitul de atentie (neatentia)

Elevii in cauza:

au dificultati in terminarea temelor,

trec de la o activitate la alta,

isi uita temele sau cartile,

pot fi usor distrasi de ceva sau de propriile lor ganduri,

viseaza cu ochii deschisi,

nu dau atentie la detalii, de exemplu nu observa diferentele intre '+' si 'x' , '=' si '-'

fac greseli de ortografie si de punctuatie.

Aceste manifestari apar, mai ales, cand studiul este neinteresant, familiar si repetitiv.

Cauzele medicale ale deficitului de atentie:

anemie,

subnutritie,

intoxicatie cu plumb,

vedere slabita,

scaderea auzului,

tulburari emotionale: anxietate si depresie,

tulburari de somn, din cauza maririi amigdalelor si a vegetatiilor adenoide, care provoaca tulburari de respiratie; la fel se intampla la copilul prea gras; lipsa de somn si scaderile scurte si frecvente de oxigen pot produce tulburari de comportament,

alergii, ca rinita alergica,

sinuzita cronica,

constipatia cronica,

insuficienta tiroidiana,

efecte secundare ale medicamentelor: antihistaminice, anticonvulsivante, antiastmatice (teofilina, albuterol, cortizon),

crizele de "petit mal" (absente epileptice); intreruperi scurte, dar frecvente ale cunostintei; inregistrarea curentilor electrici de la creier (EEG) stabileste diagnosticul; boala este tratabila.

Sugestii:

Impulsivitatea

Elevul actioneaza sau vorbeste impulsiv si ii este greu sa se controleze. Cand isi face lectiile, nu este ordonat. Incalca regulile impuse in clasa, ii intrerupe pe altii, raspunde obraznic parintilor si profesorilor; actioneaza inainte de a se gandi la urmari; nu este potrivit pentru sistemul scolar care recompenseaza elevii intarziat (poate invata in fiecare zi, dar poate lua o nota mare doar daca e ascultat), iar lui ii este greu sa-si amane o placere de moment.

Comportamentul impulsiv le creeaza dificultati la scoala: refuza sa faca ce li se cere, ies din clasa fara aprobare, vorbesc neintrebati, au absente nemotivate, fumeaza sau se incaiera. Au un mod impulsiv de a studia: incep fara sa citeasca enuntul, rezolva in graba problemele si nu verifica rezultatele.

Sugestii:

Lipsa de organizare

Copilul nu este ordonat nici acasa, nici la scoala. Elevii dezorganizati par lenesi, incep si isi termina lectiile tarziu, amana temele cat mai mult (procrastinatie), le ia mult pana pleaca la scoala si pana la urma ajung tarziu, isi pierd lucrurile.

Sugestii:

Copiii cu dificultati in mentinerea atentiei si controlul impulsurilor pot avea sindrom de deficit de atentie, cu sau fara hiperactivitate.

Daca scolarul pare lipsit de interes, nemultumit, plictisit, nu se poarta bine la scoala sau acasa sau daca munceste din greu, doar ca sa se mentina pe linia de plutire, inseamna ca are dificultati la invatatura. Daca banuiesti ca e ceva in neregula, cerceteaza cauzele.

Sugestii pentru parintii ai caror copii au probleme la invatatura:

Cere-i sfatul invatatoarei, asculta-i parerea si bazeaza-te pe experienta sa.

Intreaba copilul daca: Ii place sa citeasca? Intelege sau isi aminteste ce a citit?"; pune-l sa citeasca.

"Ii este greu sa copieze de pe tabla sau din carte?, Asculta usor, intelege si isi aminteste, ce-i spune invatatoarea la scoala?"; Pune-l sa gandeasca inainte de a spune ceva.

"Intelege de ce imprumuta sau pune de-o parte, la adunare sau scadere? I se intampla sa uite regulile de matematica sau la jumatatea unei probleme, uita ce incearca sa faca?".

Raspunsurile negative la asemenea intrebari nu inseamna neaparat ca are dificultati la invatatura; sunt posibile si alte cauze, de exemplu: timp si efort insuficient acordat invatarii, lipsa de interes pentru studiu, pretentiile familiei, dificultati in relatiile cu colegii sau tulburari in familie, stres la scoala; din aceasta cauza copilul isi pierde motivatia si increderea, pana la deznadejde ("Oricat as incerca, nu reusesc").

Copiii cu dificultati la invatatura sunt deseori neintelesi, fiind acuzati ca sunt lenesi, intarziati mintal sau ca nu se straduiesc suficient. Deseori sunt umiliti sau li se aplica metode didactice nepotrivite. In lipsa explicatiilor unui specialist, parintii, profesorul si copilul nu inteleg ca aceste dificultati nu sunt din vina lor.

Multe din greutatile la invatatura apar in familie, de la o generatie la alta.

Afla daca exista probleme emotionale, sociale sau de familie, care contribuie la dificultatile scolare ale copilului si invers, in ce masura dificultatile sale la invatatura sunt cauza acestor tulburari.

Elevul in cauza necesita sprijinul scolii si supraveghere pe termen lung. Asigura-te ca are si alte activitati si interese, care-i fac placere.

Discuta cu alti parinti, care au avut probleme asemanatoare, si cu pediatrul si psihologul Diagnosticul dificultatilor la invatatura este dat de obicei de doua probe: testul de inteligenta (coeficientul de inteligenta IQ) si o proba standard de citire, scriere, aritmetica. Cei mai multi copii, cu astfel de tulburari, au un coeficient de inteligenta normal sau peste, de obicei, 115, insa la proba standard punctajul este mult mai mic (testul standard la proba de scris are 92). Coeficientul de inteligenta este dat de raportul dintre inteligenta copilului si media inteligentei copiilor de varsta sa.

O evaluare mai complexa a insusirilor psihice ale copilului, in afara coeficientului de inteligenta si a testelor standard, necesita mai multi specialisti, pentru evaluarea functiilor de neuro-dezvoltare: vorbirea, memoria, atentia, vointa si deprinderile motorii. Dupa aceste evaluari, se intocmeste un plan de educatie pentru copil.

Explica-i copilului in mod optimist si amanuntit partile sale mai slabe si pune accentul pe calitatile sale, evitand sa-l faci: 'prost', 'idiot', 'handicapat', 'hiperactiv'.

Tulburarile la invatatura nu influenteaza doar studiul. Unii dintre acesti copii au si dificultati sociale, de comportament, emotionale, de incredere in sine si greutati in familie. Tulburarile se amelioreaza dupa un tratament, care inlatura critica parintelui, se adreseaza problemelor concrete si motiveaza copilul, care-si recapata astfel increderea in el insusi.

Ajutorul dat copilului cu greutati la invatatura se face prin:

terapia cu un logoped,

invatatoarea incearca sa adapteze programa de invatamant la nevoile copilului,

cultivarea partilor bune ale copilului,

evitarea materiilor slabe: daca scrie greu, poate incerca sa foloseasca o masina de scris, pentru a-si face lectiile si poate chiar un computer.

Sprijinul familiei:

Þ    o atmosfera calda acasa,

Þ    parintii sunt disponibili pentru a-i da ajutor la temele de acasa,

Þ    angajarea unui meditator, care cunoaste dificultatile specifice ale copilului,

Þ    consultatie cu psihologul, daca scolarul se simte deprimat, nelinistit sau descurajat. Uneori, intreaga familie ar putea beneficia de o asemenea interventie.

Medicamente pentru deficit de atentie si tratarea tulburarilor de vedere si auz: unele sunt controversate si nerecomandate, de ex. doze mari de vitamine, ochelari speciali si regim alimentar special. Consulta medicul pediatru pentru orice intentie de tratament.

Tulburarile la invatatura se schimba cu timpul: uneori se amelioreaza sau dispar odata cu cresterea copilului, alteori pot aparea in conditii de stres sau persista pentru tot restul vietii. Pe masura ce se maturizeaza, invata sa-si compenseze handicapul. Este necesara o reevaluare repetata a progreselor sale. Chiar si asa, copilul nu ajunge la un nivel apropiat varstei; multi au insa succes, dupa terminarea scolii elementare, fie la studiu sau in meserie.

Sindromul de deficit de atentie nu este o boala, ci un manunchi de comportari; se asociaza cu hiperactivitatea. Un copil poate avea tulburari de atentie si fara sa fie hiperactiv. Acesta poate fi, mai degraba, neatent.

Deficitul de atentie poate sa nu afecteze vizibil inteligenta sau dezvoltarea timpurie a copilului; apare mai tarziu, pe masura ce are dificultati tot mai mari la invatatura, in clasa a II-a sau a III-a.

Diagnosticul sindromului de deficit de atentie se bazeaza pe intrebari despre copil si familia sa, examinarea copilului si chestionare tipice pentru parinti si profesori. Medicul poate cere unele probe de laborator (de sange, teste psihologice si pedagogice, electroencefalograma), pentru a exclude alte probleme.

Pentru a fi diagnosticat cu deficit de atentie si hiperactivitate, copilul trebuie sa prezinte cel putin 8 dintre manifestarile descrise mai jos, care au avut o durata de peste 6 luni si au inceput inaintea varstei de 7 ani:

nu poate sta linistit intr-un loc, chiar cand i se cere,

isi misca degetele si picioarele, se trage de par si de degete,

este usor distras,

ii este greu sa astepte sa-i vina randul la joaca,

raspunde inainte ca intrebarea sa fie formulata,

urmareste cu greu indicatiile, chiar cand se straduieste,

nu se poate concentra la lectii sau la joc; nu isi poate termina treaba,

nu este insistent si trece repede de la o activitate la alta,

nu se poate juca linistit,

vorbeste prea mult, fara sa sesizeze ca ii deranjeaza pe altii,

ii intrerupe pe altii, intervine in toate si nu-si vede de treaba lui,

de multe ori, nu asculta ce i s-a spus,

isi pierde lucrurile si nu este organizat,

este impulsiv: isi asuma riscuri fara a se gandi la consecinte (alearga in strada fara sa se uite in jur).

Deficitul de atentie are o baza biochimica (deficit de neurotransmitatori) si genetica; poate fi mostenit. Exista si alti factori psihologici si sociali, care pot influenta comportamentul copilului. Un elev care este impulsiv din cauza deficitului de atentie (cauza biologica), poate fi si mai impulsiv daca parintii nu-l stapanesc (factori psihologici). Prietenii ii pot influenta si ei comportamentul (factori sociali). Deficitul de atentie este o problema de lunga durata, ce poate continua in adolescenta si in viata adulta. Poate leza increderea copilului si respectul de sine, poate provoca ridiculizarea si respingerea lui in societate si poate da tulburari de invatatura.

Tratamentul il poate ajuta sa invete, sa-si controleze comportamentul si sa-si dezvolte respectul de sine.

Evolutia copiilor cu deficit de atentie este mai buna, cand se asociaza cu:

stabilitate emotionala (mai putin agresivi, toleranta mai buna la frustrari, mai putine izbucniri emotionale),

inteligenta,

hiperactivitate moderata cand era copil mic,

cand se intelege bine cu colegii,

familia il sprijina,

parintii sunt stabili emotional (fara comportament infractional, alcoolism sau boli mintale); conflicte rare intre parinte si copil,

nivel social si economic stabil,

educatie buna.

Copiii cu deficit de atentie si parintii acestuia necesita, din cand in cand, interventia unui psiholog sau psihiatru.

Tehnicile folosite privesc modificarea comportamentului, schimbarea programului acasa si la scoala, evitarea suprastimularii si aplicarea acestora cu regularitate. Medicul poate prescrie medicamente, pentru a ajuta mentinerea atentiei si a scadea supraactivitatea. Cel mai des folosite in acest scop sunt: Dexedrina (dextroamfetamina), Ritalin (metilphenidat), Sylert (pemoline). Desi la adulti aceste medicamente au un efect stimulant, la copiii hiperactivi au un efect opus si imbunatatesc atentia; pot avea efecte secundare (insomnie, etc.), dar pot fi folosite timp indelungat sub supraveghere medicala si parinteasca.

Sugestii:

1. Identifica dificultatile la invatatura si da-i ajutorul necesar.

2. Descrie medicului problemele asociate: anxietate, depresie sau tulburari de somn,

supravegheaza-l indeaproape.

3. Antreneaza-l in activitati care ii plac,culege-ti informatii despre deficitul de atentie si formeaza un grup de sprijin cu alti parinti.

4. Supravegheaza dozele de medicamete si timpul optim de administrare, daca au fost prescrise.

5. Implica-l in tratament, ca pe un partener.

Mentinerea sanatatii

Unui copil de varsta scolara ar trebui sa i se faca cel putin o vizita medicala la doi ani, cu rol preventiv. Cei mai multi copii, care traiesc in saracie, nu au acces la ingrijirire medicala dentara satisfacatoare. Asemenea copii nu beneficiaza suficient de masurile preventive si consulta medicul, doar cand sunt bolnavi.

La aceasta varsta, examinarea periodica de catre medic sau asistenta poate include urmatorii factori:

Cei mai multi copii scolari cresc si se dezvolta armonios si trec in etapa tumultoasa a adolescentei.