Copiii cu cerinte speciale si copiii apartinand unor categorii speciale

Etica interventiei

Obiectiv:

Cunoasterea conceptelor, valorilor, principiilor care orienteaza interventia in cazulcopiilor cu cerinte speciale

Cuvinte cheie:

Principiul normalizarii

Principiul integrarii

Coerenta sistemului legislativ

Caracteristicile invatamantului special

Atitudini pozitive

Cursantii vor sti:

Care sunt cele mai importante aspecte ale lucrului cu copiii cu cerinte speciale

Conceptul "cerinte educative speciale" a aparut in terminologia UNESCO in anii 1990 pentru a se sublinia orientarea educatiei speciale spre capacitatile reale ale fiecarui copil si spre comunitate. (T. Vrasmas, P. Daunt, I. Musu, 1996).

Numeroase documente si materiale prezentate si adoptate ca ghiduri si acte normative la manifestarile organizate de ONU, UNESCO si UNICEF consacra, in mod clar, principiile egalitatii sanselor la educatie, ale integrarii si participarii sociale a copiilor, tinerilor si adultilor cu diferite handicapuri. Dintre acestea mentionam : "Conventia cu privire la drepturile copilului" (1989), semnata si de Romania in 1990; "Conferinta mondiala a ministrilor educatiei de la Jomtien (Thailanda)" unde s-a lansat sintagma si dezideratul "educatia pentru toti"; "Recomandarile Consiliului Europei" din 1992; "Regulile Standard pentru egalizarea sanselor persoanelor cu handicap" adoptate de ONU in 1993; "Conferinta mondiala cu privire la educatia speciala" organizata de UNESCO, la Salamanca, in 1994. Toate aceste documente au ca suport filosofic, stiintific si etic principiul normalizarii.

Normalizarea presupune asigurarea drepturilor persoanei cu deficiente de a duce o existenta cat mai apropiata posibil de viata persoanelor valide de a avea acces la conditii educative, profesionale si socio-culturale obisnuite, care sa le valorizeze toate potentialitatile. In filosofia americana a normalizarii se subliniaza faptul ca aceasta nu duce neaparat la "vindecarea" defectului si la eliminarea deficientei, dar normalizarea poate conduce la schimbari pozitive la nivelul capacitatilor si comportamentelor care sa faca mai putin vizibila incapacitatea.

In baza filosofiei si a principiului normalizarii s-au depasit limitele conceptiei predominant segregationiste - promovata voluntar sau involuntar in multe institutii din cadrul invatamantului special - si s-a impus conceptia integrationista. In aceasta noua optica, vechea clasificare si etichetare rigida a copiilor in grupe diferite in functie de gradul deficientei/handicapului in prezent este inlocuita, din ce in ce mai mult, cu sintagma: "copii cu cerinte educationale speciale".

Dupa cum argumenta Ture Jonsson, 1991 (cf. T.Vrasmas, P.Daunt, I.Musu, 1996) consilier UNESCO in domeniul educatiei speciale, prin prisma noii politici scolare, promovata in tarile occidentale, invatamantul special trebuie sa fie:

recunoscut ca o responsabilitate a tuturor celor ce lucreaza in sistemul de invatamant;

national, la indemana tuturor celor care au nevoie de el;

accesibil, prin eliminarea barierelor;

descentralizat, ca parte a sistemului obisnuit de invatamant;

integrat, permitand copiilor cu cerinte educationale specifice sa fie educati in "mediul cel mai putin restrictiv" si satisfacand in acelasi timp nevoile lor educationale speciale;

flexibil si centrat pe copil, cu un continut care sa se concentreze pe problemele de viata mai degraba decat pe obiectivele de studiu ca atare;

comprehensiv, luand in consideratie totalitatea cerintelor copilului in timpul scolaritatii;

coordonat, la toate nivelele;

profesional, practicat de profesionisti pregatiti adecvat si devotati;

realist, in functie de conditiile economice, tehnice, sociale, culturale si politice actuale.

Totodata s-a pus in discutie problema eticii interventiei asupra copiilor deficienti si asupra familiilor acestora, fiind vizate toate problemele legate de tentativa de conciliere a obiectivelor normalizarii si problemele legate de starea de confort a individului cu cerinte speciale, datorate unor deficiente (M. Deru, S. Ionescu, J. Ionescu, 1993), insistandu-se asupra urmatoarelor aspecte:

dreptul persoanei la integritate fizica si morala;

respectul persoanei cu nevoi speciale;

dreptul persoanei la protectie si securitate sociala;

respectul proprietatii;

dreptul persoanei la confidentialitate si intimitate;

respectul preferintelor individuale ale persoanei;

dreptul persoanei la respectul diferentelor si la valorizarea particularitatilor sale;

respectul mediului si calitatea vietii;

dreptul persoanei cu nevoi speciale la participare sociala, alaturi de valizi;

respectul si facilitarea accesului la diverse servicii sociale.

Aplicatiile practice ale acestor principii etice si ale normalizarii sunt sintetizate de J. L. Lambert,1986, (cf. M. Deru, S. Ionescu, J. Ionescu, 1993 ) astfel:

instalarea unui ritm cotidian normal, corespunzator succesiunii secventelor temporale;

proiectarea si realizarea institutiilor rezidentiale bazate pe tipul de casa familiala, in care normele de arhitectura sa corespunda exigentelor private;

organizarea unei "societati mixte, bisexuale", in cadrul careia raporturile afective intre sexe sa se identifice cu cele intalnite in viata familiala si sociala a valizilor;

posibilitatea de a accede la toate tipurile de activitati disponibile pentru copii (jocuri, loisir, educatie, etc.);

adoptarea de masuri legale care sa permita copiilor si tinerilor cu nevoi speciale sa devina cetateni care sa se insereze social, prin valorizarea particularitatilor lor.

Aplicarea principiilor etice si a principiului normalizarii presupune interrelarea lor, pe baza unui sistem legislativ coerent. In acelasi timp, coerenta interventiei pluridisciplinare si pluriinstitutionale este, la randul sau, un principiu important, fara de care nu se poate asigura socializarea si insertia sociala a persoanelor cu nevoi speciale.

Aspecte ale interventiei in favoarea copiilor cu cerinte speciale

Interventia precoce este cunoscuta ca fiind o conditie sine qua non pentru sporirea eficientei procesului de recuperare si insertie sociala a persoanelor cu cerinte speciale.

Echipa de interventie precoce actioneaza asupra familiilor cu copii deficienti, asigurand:

actiune de consiliere si de formare;

consilierea privind diagnosticul si consecintele acestuia asupra copilului tine seama de evolutia previzibila a defectului/deficientei si de punerea in lucru a mijloacelor de compensare (pentru nevazatori, ambliopi, surzi, etc.);

informarea parintilor asupra potentialitatilor reale ale copilului si asupra mijloacelor susceptibile sa-i favorizeze dezvoltarea;

informarea asupra diferitelor tipuri de servicii care pot asigura cel mai bine educarea si dezvoltarea copilului cu nevoi speciale, datorate unor deficiente.

Interventia in familie permite

reinstaurarea unei relatii pozitive parinti-copil deficient si intre parinti, eliminandu-se reactiile tipice care pot aparea: depresia, furia, culpabilitatea, anxietatea, sentimentul de injustitie, autocompatimire, respingerea copilului sau supraprotejarea sa - ceea ce impiedica formarea abilitatilor de autonomie ale copilului cu nevoi speciale;

sa se demonstreze parintilor ca nu sunt singuri in demersurile lor cu copilul deficient;

sa se invete familia sa traiasca echilibrat cu copilul deficient;

parintii sa-si insuseasca unele abilitati si tehnici speciale de educatie a copilului deficient, conlucrand adecvat cu profesionistii;

sa se ajute parintii sa gaseasca institutiile cu potential educativ si corectiv-compensator care sunt cele mai potrivite copilului cu nevoi speciale (V. Chis si colab., 1996).

Cerintele speciale ale interventiei

In ansamblul atitudinilor pozitive sunt prefigurate mai multe elemente esentiale:

acceptarea diversitatii psihologice, sociale si culturale, ca resursa pozitiva;

stabilirea unui climat pozitiv in activitatea cu elevii;

comunicarea socio-afectiva si cognitiva cu copiii, profesorii si parintii;

utilizarea formelor individualizate de lucru

aplicarea metodelor interactive;

identificarea si utilizarea celor mai adecvate resurse educative;

(Text cf. Chis, V., Popovici, D., Preda, V., Safer, A., Parteneriat in formarea profesorilor pentru educatia integrata, Cluj-Napoca, 1996).