DEFINITIA COMUNICARII. FORME ALE COMUNICARII. CONDITII ALE UNEI BUNE COMUNICARI

DEFINITIA COMUNICARII. FORME ALE COMUNICARII. CONDITII ALE UNEI BUNE COMUNICARI

Notiunile de comunicare, limba, limbaj sunt polisemantice, ele comportartand o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine atat din complexitatea intrinseca a fiecarei notiuni, cat si din acela ca ele constituie obiectul de investigatie al mai multor discipline stiintice (lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica), care aduc propriile lor perspective de abordare, nu intotdeauna identice sau macar complementare. Asadar este necesar a se lamuri sensul psihologic al acestor notiuni.

Limbajul este definit ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul limbii.

Comunicarea a fost definita ca o forma particulara a relatiei de schimb intre doua sau mai multe persoane, doua sau mai multe grupuri.

Esentiale pentru actul comunicarii sunt:

1) relatia dintre indivizi sau dintre grupuri,

2) schimbul, transmiterea si receptarea de semnificatii,

3) modificarea voita sau nu a comportamentului celor angajati.

Principala problema pe care o presupune studiul comunicarii este aceea a stabilirii continutului si a mijloacelor prin intermediul carora acesta este transmis. Cat priveste continutul, aceasta are un continut informational, un continut afectiv-emotional, un continut motivational si un continutul volitiv. In general, se comunica trei tipuri de informatii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Mijloacele comunicarii se clasifica, dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal si verbal versus nonverbal. Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace de comunicare:

1) vocal-verbal: cuvantul fonetic ca unitate lingvistica

2) vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii;

nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;

4) nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.

Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare: lingvistice, paralingvistice mai mult sau mai putin constiente, intelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale, nonvocale; extralingvistice, care scapa locutorului in timpul comunicarii: vocale, nonvocale.

Combinarea continuturilor si mijloacelor comunicarii conduce la un anumit specific al comunicarii. Astfel, informatia cognitiva este legata de mijloace lingvistice si paralingvistice; informarea injonctiva este legata preponderent de mijloacele paralingvistice, dar uneori si de mijloacele lingvistice; informarea indiceala se transmite prin toate mijloacele. Din cele de mai sus se diferentiaza inca doua notiuni, respectiv limba si limbajul strans legate intre ele si extrem de importante pentru comunicare.

In clasificarea comunicarii sunt utilizate trei criterii: numarul de persoane, instrumentele (mijloacele) comunicarii, obiectivele ei.

Dupa numarul de persoane care participa la procesul comunicational, desprindem comunicarea interpersonala si comunicarea de grup; la randul ei poate fi impartita in comunicare intragrup si comunicare intergrup.

Cea mai raspandita este clasificarea comunicarii in nonverbala si verbala. Dupa prezenta sau absenta unor obiective,intalnim: comunicare incidentala; comunicare consumatorie; comunicare instrumentala, comunicare comuniune Cele mai importante forme de com. raman : comunicare nonverbala si comunicare verbala.

Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:

- sa asculti, adica sa tii cont de parerea si interesele celorlalti;

- sa observi adica sa te intereseze ceea ce se intampla in cadrul situatiei de comunicare si sa intelegi starea receptorilor;

- sa analizezi si sa cunosti situatia receptorilor;

- sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii;

- sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii