METODA JOCURILOR (INVATAREA PRIN JOC)

METODA JOCURILOR (INVATAREA PRIN JOC)

1. Jocurile didactice sau jocurile educative

In literatura de specialitate, jocul este definit si explicat in moduri foarte diferite; tot atat de diferite sunt si functiile si sensurile care i se atribuie. Asa cum il defineste, J. Huizinga in "Homo ludens", jocul este o actiune specifica, incarcata de sensuri si tensiuni, intotdeauna desfasurata dupa reguli acceptate de bunavoie si in afara sferei utilitatii sau necesitatii materiale, insotita de simtaminte de inaltare si de incordare, de voiosie si destindere (Huizinga J., "Homo Ludens", Bucuresti, Editura Univers, 1977, pag. 214-215). Izvorat din trebuintele interne, mereu crescande ale copilului, expresie pana la urma a interiorizarii contactului lui cu lumea inconjuratoare, in adevaratul sens al cuvantului, jocul este "spontaneitate originala" (Geissler E, "Mijloace de educatie", Bucuresti, E.D.P., 1977, pag. 195), este actiune urmarita prin ea insasi, fara utilitate imediata, generatoare de distractie si de reconfortare, de sentimente de placere si bucurie.

Sprijinindu-se pe aceasta spontaneitate, jocul reclama "o armonie naturala intre cerintele situatiei de joc si aptitudinile celor ce se joaca" (Geissler E, "Mijloace de educatie", Bucuresti, E.D.P., 1977, pag. 197). Incorporate in activitatea didactica, elementele de joc imprima acesteia un caracter mai viu si mai atragator, aduc varietate si o stare de buna dispozitie, de veselie si de bucurie, de divertisment si de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii. Restabilind un echilibru in activitatea scolarilor, jocul fortifica energiile intelectuale si fizice ale acestora, furnizeaza o motivatie secundara dar stimulatoare, o prezinta indispensabila in ritmul muncii scolare.

Dincolo insa de aceasta functie, relativ minora, putin insemnata ce i se poate incredinta jocului in contextul unei activitati didactice, privite lucrurile intr-o perspectiva pedagogica mai larga, problema se pune daca nu cumva insasi organizarea invatarii ar putea sa ia forma unor actiuni cu caracter de joc? Si daca da, cat anume din activitatea didactica poate fi dominata de joc? Si ce consecinte anume pot avea asemenea actiuni de invatare asupra dezvoltarii?

Contrar unor teorii care sustin ca jocul si educatia se exclud reciproc (H. A. Franke etc) fiind doua actiuni cu un specific aparte, in practica, jocul a fost din totdeauna socotit ca o modalitate de educatie pusa in slujba dezvoltarii activitatii mentale, a celei senzoriale, manuale, a exprimarii plastice, ritmice, verbale, grafice etc. Iar pe plan teoretic, ideea de a folosi jocul in scopuri educative a fost inca din antichitate clar exprimata de Platon, de exemplu, iar mai tarziu, in vremea Renasterii de Vittorino da Feltre, apoi de Bacon si Fnlton, iar in epoca moderna de Froebel, Montessori, Decroly si altii. Cu toate acestea, de-abia ".epoca noastra este aceea care a facut din joc un adevarat instrument educativ si didactic" (Planchard E., "Introducere in pedagogie", Bucuresti, E.D.P., 1976, pag. 131) , o baza a metodelor de instruire si educatie in invatamantul prescolar si in acel primar si, transpus in forme specifice patrunde si in invatamantul secundar si universitar. Astazi se incetateneste tot mai mult convingerea ca o situatie de joc se poate converti intr-o situatie de invatare; ca elevii pot sa fie foarte bine plasati intr-o situatie ludica cu caracter de instruire. Experienta practica si cercetarile demonstreaza ca "jocul poate sluji, totusi, unor scopuri pe care cel ce se joaca nu le sesizeaza, dar care sunt inerente jocului, fara intentia si fara interventia sa (Geissler E, "Mijloace de educatie", Bucuresti, E.D.P., 1977, pag. 199-200); ca jocul poate sa capete o finalitate pedagogica si un continut instructiv bine determinat; ca procesele instructive, indeosebi cele cu caracter de exercitiu, pot imbraca forme de joc (Geissler E, "Mijloace de educatie", Bucuresti, E.D.P., 1977, pag. 217). Determinand un transfer de energie, de motivatie functionala (dedusa din trebuinte interne) dinspre jocul propriu-zis spre activitatea de invatare, sau asociind un interes imediat si puternic, specific jocului, unor obiective sau sarcini de invatare, exista posibilitatea ca actiunea distractiva sa se transforme intr-un important factor de exersare (de antrenament, de insusire a unor modele comportamentale, de exemplu) fara ca cel care se joaca sa fi avut aceasta intentie (Planchard E., "Introducere in pedagogie", Bucuresti, E.D.P., 1976, pag. 131). Asa cum subliniaza G. Palmade, referindu-se la observatiile lui Gross, exista posibilitatea ca jocurile "sa se transforme incetul cu incetul in constructii adaptate, care solicita din ce in ce mai multa munca efectiva" (Palmade G., "Metodele pedagogice", Bucuresti, E.D.P., 1975). Pedagogia moderna nu atribuie jocului doar o semnificatie functionala, ca in trecut (la Fr. Froebel, K. Gross, E. Claparide si altii), de simplu exercitiu pregatitor si util dezvoltarii fizice, ci una de asimilare a realului la activitatea proprie a copilului (de reflectare si transformare a realitatii in plan imaginar), motiv pentru care acesta a devenit astazi una din principalele metode active, atractive, extrem de eficace in munca instructiv-educativa cu prescolarii si scolarii mici, ".toate metodele active de educatie a copiilor mici - spune Piaget - cer sa li se furnizeze acestora un material corespunzator pentru ca, jucandu-se, ei sa reuseasca sa asimileze realitatile intelectuale care, fara aceasta, raman exterioare, inteligentei copilului" (J. Piaget, "Psihologie si pedagogie", Bucuresti, E.D.P., 1972, pag. 139). Jocul se poate, asadar, inalta pana la nivelul seriozitatii, nu numai al divertismentului (Huizinga J. "Homo Ludens", Bucuresti, Editura Univers, 1977, pag. 186), asumandu-si importante functii pedagogice atunci cand este rational integrat in sistemul muncii instructiv-educative. Se retine aceasta precizare, intrucat utilizarea prea abundenta a jocurilor care imbina realul cu fictivul, cu imaginarul, prezinta riscul de a transforma procesul de instructie in joc si prin aceasta de a da o nota artificiala si rupta de realitate activitatii scolare.

Asa s-au dezvoltat diferitele tipuri de jocuri didactice sau jocuri educative care asigura imbinarea si toate tranzitiile spontane posibile intre elementele distractive si cele de munca de invatare, in ideea ca, treptat vor avea castig de cauza cele din urma, efortul de studiu realizat cu seriozitate si dus la bun sfarsit.

In practica se disting o multime de asemenea jocuri simple si usoare, organizate in maniere mai putin pretentioase, cu mai putine reguli, multe dintre ele modelate dupa exemplul adultilor (ca jocul "de-a vanatoarea", jocul "de-a facutul caselor". Jocul "de-a ingrijitul copiilor", jocul "de-a medicul", diferite jocuri competitionale etc.). Acestea capata o functie oarecum de ucenicie, caci prin ele copilul construieste imaginar, re-joaca o lume reala in scopul de a ajunge la o cunoastere mai buna a ei, de a-si largi orizontul de cunostinte, de a-si preciza si consolida unele informatii, de a-si forma, anumite deprinderi.

Dupa continutul si obiectivele urmarite, ele pot fi clasificate in:

jocuri senzoriale (vizual-motorii, tactile, auditive);

jocuri de observare a naturii (a mediului inconjurator), de dezvoltarea vorbirii, de asociere de idei si de rationament;

jocuri matematice;

jocuri de constructii tehnice;

jocuri muzicale;

jocuri de orientare;

jocuri de sensibilizare (de deschidere), pregatitoare pentru intelegerea unor noi notiuni;

jocuri aplicative;

jocuri simbolice

jocuri de indemanare (de exercitii simple, de miscare etc.).

Dupa materialul folosit in:

jocuri cu materiale;

jocuri fara materiale;

jocuri orale;

jocuri cu intrebari;

jocuri-ghicitori;

jocuri de cuvinte incrucisate.

2. Jocurile de simulare

Luat in sens metaforic, jocul poate avea semnificatia unei activitati de profunda seriozitate, atat prin scopul urmarit, cat si prin desfasurarea lui. Asa se prezinta, de exemplu, jocurile de simulare concepute si recomandate ca metode de explorare si de formatie, la origine practicate in domeniul militar si economic in esenta, aici este vorba despre simularea unei situatii (adeseori conflictuale, de luare de decizie) care, in functie de tema data care circumscrie cadrul cognitiv de actiune, determina participantii (doi sau mai multi detinatori ai puterii de decizie, jucatorii) sa interpreteze anumite roluri, ansambluri de comportamente, uneori foarte bine precizate, alteori mai confuze, si in aceste conditii sa ajunga la realizarea obiectivelor prestabilite. Jucatorii urmaresc, asadar, atingerea obiectivelor intr-un anumit context., reglat pe baza unei informatii dobandite deja sau in curs de insusire si a unor reguli (norme) ale jocului, bine precizate. Situatia si regulile jocului determina relatiile de forta care exista intre partile prezente.

Uneori jocul se poate transforma in conditii de competitie, in sens de cooperare cu altii si nu numai de conflict, asa cum este inteleasa de cele mai multe ori competitia. In felul acesta, termenul de joc se apropie de semnificatia englezescului game, in intelesul de a lua parte la o partida (actiune) care se leaga de o miza, care se sanctioneaza prin reusita, prin castiguri si pierderi, deci, care este mai mult decat un joc propriu-zis. A castiga are aici semnificatia de a te bucura de recunoasterea superioritatii, de consideratie, de cinstire, de pretuire, ceea ce se rasfrange asupra intregului grup caruia apartin castigatorii. Luat ca exercitiu de gandire, de judecata, de previziune, pe plan educativ, asemenea jocuri au luat denumirea, in limba engleza, de "Instructional games" ori "Games for learning"

3. Functiile si avantajele pedagogice ale jocurilor de simulare

Jocurile de simulare constituie o tehnica atractiva de explorare a realitatii de explicare a unor notiuni si teorii abstracte. Strategia jocului este in esenta o strategie euristica. Ea se apropie de caracteristicile comportamentului emergent ce conduce la descoperirea unor cunostinte noi, a unor relatii logice, a unor solutii optime etc., pe cai deductive dintr-un sistem de cunostinte deja existent. Interpretarea de roluri ajuta elevii sa inteleaga mai profund unele conflicte istorice, personalitatea si comportamentul oamenilor din perioade indepartate, interrelatiile sociale, structurile si dinamismul unor actiuni, procese, fenomene etc. Ei au posibilitatea sa aplice la situatii noi date si concepte insusite anterior, sa se exerseze in rezolvarea unor probleme care necesita experimentarea unor strategii alternative, adoptarea de decizii optime, evaluarea de situatii si rezultate; sa exerseze si sa consolideze structuri de vorbire orala etc. Aceasta cale favorizeaza obtinerea cu rapiditate a unei conexiuni inverse cu privire la consecintele actiunilor, la validarea solutiilor preconizate, ceea ce sporeste si mai mult valoarea instrumentala a acestei metode.

Asa cum remarca J. Bruner, jocul constituie o admirabila modalitate de activizare; elevul se gaseste aici in situatia de actor, protagonist si nu spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gandirii, imaginatiei si vietii lui afective, unei trebuinte interioare de actiune si afirmare; el simte nevoia sa stabileasca o relatie intre gandirea abstracta si gestul concret, tocmai ceea ce isi propune sa faciliteze interpretarea de roluri. Jocul de simulare solicita "titularului de roluri" reactii motivate ce pun la incercare iscusinta si priceperea, fantezia si cutezanta, dar si prudenta de care acesta este capabil sa dea dovada. Sunt declansate, totodata, tensiuni legate de incertitudinile si riscurile deciziilor luate, de dificultatea performantelor de atins. Jucatorii sunt ajutati sa-si etaleze propriilor lor valori. In acelasi timp, metoda simularii devine si un exceptional exercitiu de modelare a gandirii si a imaginatiei; ascute spiritul de observatie, dezvolta ingeniozitatea si inventivitatea, cultiva spiritul de investigatie, de prevedere si de perseverenta in actiune. Jocurile instructive stimuleaza facultatile creatoare, motiv pentru care "pedagogia ludens" se incadreaza si se subordoneaza intru totul pedagogiei creativitatii.

Metoda jocurilor de cooperare, participarea efectiva si totala la joc, angajeaza atat elevii timizi cat si pe cei mai slabi, stimuleaza curentul de influente reciproce, ceea ce duce la cresterea gradului de coeziune in colectivul clasei, precum si la intarirea unor calitati morale (rabdare si tenacitate, respect pentru altii, cinstea, stapanirea de sine, autocontrolul etc.) si la dobandirea unor comportamente legate de indeplinirea unor viitoare functii sau responsabilitati socio-profesionale; in sens mai larg, cultiva activismul, spiritul critic, aptitudinea de a face fata unor situatii conflictuale, initiative si spiritul de raspundere.

4. Conditii de organizare a jocului de simulare

Principala conditie a "jocului" este aceea de a nu-i face pe participanti sa-si dea seama ca se afla intr-o situatie de invatare, ca primeaza aspectul cognitiv, si ca atare, acesta trebuie sa se desfasoare cu toata seriozitatea; altfel, prea putin obisnuiti cu o asemenea modalitate de lucru, ei sunt inclinati sa vada in acesta un moment de divertisment, de amuzament, ceea ce prejudiciaza atingerea sarcinilor prestabilite.

La inceput dupa ce se face prezentarea situatiei, a obiectivelor si a regulilor, se trece la distributia rolurilor si gruparea elevilor (dupa nevoile jocului, afinitatile elevilor etc.)si la stabilirea conducatorului fiecarei echipe; se hotaraste cine, ce roluri va avea de interpretat; se definesc raspunderile (sarcinile); se indica materialele de care vor avea nevoie, se precizeaza perioadele de joc (daca acesta necesita mai multe reprize, in cursul uneia sau mai multor saptamani) etc. Dupa caz, fiecare grupa primeste in scris descrierea situatiei traduse in roluri, modul cum va evolua actiunea, inclusiv unele indicatii si explicatii pentru fiecare grupa. In prima faza de desfasurare a actiunii, in functie de obiectivele si problemele care se pun, grupurile isi pregatesc strategiile si tacticile lor, pe baza discutiilor ce au loc in fiecare grup. In decursul desfasurarii propriu-zise a actiunii, prin pozitiile succesive pe care le ia, fiecare grup "constrange" pe ceilalti sa-si modifice pozitiile lor sa-si analizeze din nou si intotdeauna intr-o maniera mai aprofundata propriile informatii, argumente etc. Pe masura ce jocul se deruleaza, grupurile si personajele se identifica cu rolurile ce le revin (accepta sau resping punctele de vedere exprimate, adopta functii, pozitii, atitudini, isi aduc propria lor contributie prin experienta si ideile lor).

In unele cazuri, rezultatele partiale pot fi consemnate de fiecare data in fise, studiate si discutate in grupurile respective, urmand sa se determine cu propuneri viitoare sunt posibile de dorit etc. Pe masura ce se iau unele decizii, acestea sunt evaluate in grup, se revad comportamentele, se iau noi decizii etc. In final, se analizeaza si se evolueaza critic modul in care a decurs intreaga activitate si rezultatele obtinute.

Institutorului i se cere sa dea dovada de multa abilitate in dirijarea activitatii. El joaca aici numai un rol de coordonator: alege subiectul care devine pretextul jocului, delimiteaza aria de probleme in cadrul carora se va desfasura jocul, problemele specifice de rezolvat, fixeaza obiectivele didactice si educative. In timpul derularii jocului, el va veghea ca actiunea dramatica sa nu se indeparteze de tema data; va da indicatii, atunci cand se simte nevoia; va stimula si ajuta la rezolvarea problemelor, atragand atentia spre "punctele de concentrare" ale actiunii, indrumand din cand in cand conduita subiectilor etc. pe parcurs va "ascunde" datele ultime ale temei puse in discutie, dar va furniza jucatorilor, totusi, anumite informatii cu ajutorul carora acestea vor putea fi "descoperite" in cele din urma, in cadrul desfasurarii jocului. Este necesar, de asemenea, sa se dea posibilitatea fiecarui participant sa beneficieze cat mai mult cu putinta atat de informatia ce se ia drept baza de referinta a solutiilor, de cunoasterea cat mai completa a situatiei date, cat si de experienta propriului rol pe care-l joaca. Din aceste motive, este recomandabil sa se procedeze uneori la schimbarea sau inversarea (rotatia) rolurilor.