DIRECTIILE DE ACTIUNE IN DOMENIUL EDUCATIEI SI AL CERINTELOR EDUCATIONALE SPECIALE

DIRECTIIle DE ACTIUNE In domeniul educatiei si al cerintelor educationale speciale

adoptate de

Conferinta Mondiala

asupra Educatiei Speciale: Acces si Calitate

Salamanca, Spania, 7-10 Iunie 1994,

UNESCO (Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie si Cultura)

Ministerul Educatiei si Stiintei Spania.

Cuprins

introducere

I.          o conceptie noua in domeniul educatiei speciale

II.       indrumar practic pentru actiunea la nivel national

A.   politica si organizarea

B.    activitatea scolara

C.   incadrarea si instruirea personalului didactic

D.   serviciile externe de sprijin

E.    domeniile prioritare

F.    perspectivele in comunitate

G.   cerintele de resurse

III.           indrumar practic pentru actiunea la nivel regional si international

Introducere

Aceste Principii - cadru pentru Activitatea in Domeniul Educatiei Speciale au fost adoptate la Conferinta Mondiala asupra Educatiei Speciale, organizata de Guvernul Spaniol in cooperare cu UNESCO, la Salamanca, intre 7 si 10 iunie 1994. Scopul acestora este de a informa asupra politicii de urmat si de a indruma guvernele, organizatiile internationale, agentiile nationale de sprijin, organizatiile neguvernamentale si alte organisme in procesul de implementare a Declaratiei de la Salamanca asupra Principiilor, Politicii si Practicii in Educatia Speciala. Principiile - cadru insista asupra experientei nationale a tarilor participante, la fel ca si asupra rezolutiilor, recomandarilor si publicatiilor din sistemul Organizatiei Natiunilor Unite si a altor organizatii interguvernamentale, in special asupra Regulilor Standard asupra Egalizarii Sanselor pentru Persoane cu Handicap. Acesta tine cont de propunerile, indicatiile si recomandarile provenind de la cinci seminarii regionale tinute in vederea pregatirii Conferintei Mondiale.

Dreptul fiecarui copil la educatie este proclamat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului si a fost cu putere reafirmat de Declaratia Mondiala asupra Educatiei pentru Toti. Orice persoana cu handicap are dreptul de a-si exprima optiunea in legatura cu propria educatie, atata timp cat acest lucru este cu adevarat posibil. Parintii au dreptul implicit de a fi consultati asupra formei de educatie pe care o considera cea mai potrivita pentru proprii copii, in conformitate cu necesitatile, circumstantele si aspiratiile.

Principiul calauzitor al acestor Principii cadru este acela ca scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toti copiii, indiferent de conditiile fizice, intelectuale, sociale, emotionale, lingvistice sau de alta natura ale acestora. Acestea trebuie sa includa in egala masura copiii cu handicap si pe cei supradotati, copiii strazii si pe cei incadrati in munca, copiii apartinand populatiilor locuind in zone greu accesibile sau ducand o viata nomada, copiii apartinand minoritatilor lingvistice, etnice sau culturale, precum si copiii provenind din alte zone sau grupuri dezavantajate sau marginalizate. Aceste cerinte creeaza o mare varietate de probleme sistemelor scolare. In contextul acestor Principii cadru termenul de "educatie speciala" se refera la toti acei copii si tineri a caror cerinte sunt generate de incapacitati sau dificultati la invatatura. Multi copii sufera de pe urma dificultatilor la invatatura si, de aici decurgand cerinte pentru o educatie speciala intr-o perioada a educatiei lor scolare. Scolile trebuie sa gaseasca metode de a educa cu succes toti copiii, inclusiv pe cei care sufera de dificultati si incapacitati grave. Exista un consens tot mai evident ca tinerii si copiii cu cerinte speciale trebuie inclusi in facilitatile educationale destinate majoritatii. Aceasta a condus la conceptul de scoala incluziva. Problema principala ce preocupa scoala incluziva este aceea a pedagogiei "centrata asupra copilului", capabile sa ofere succesul in educarea tuturor copiilor, inclusiv a acelora cu grave dificultati si incapacitati. Meritul unor astfel de scoli consta nu numai in capacitatea de a furniza o educatie de calitate pentru toti copiii; infiintarea acestora este un pas important in tentativa de schimbare a atitudinilor discriminatorii, in crearea de comunitati primitoare, in construirea unei societati incluzive. O schimbare in persepectiva sociala este imperativa. Prea mult timp problema persoanelor cu handicap s-a confruntat cu o societate "generatoare de incapacitate", care s-a concentrat mai mult asupra deficientelor decat asupra potentialului.

Educatia speciala incorporeaza principiile dovedite ca universal valabile ale pedagogiei sanatoase, de pe urma careia toti copiii ar avea de profitat. Ea presupune ca diferentele dintre oameni sunt normale si ca invatamantul trebuie adaptat la cerintele copilului, mai curand decat copilul programat sa se adapteze la asertiunile prefabricate in legatura cu drumul si natura invatamantului. O pedagogie "centrata asupra copilului" este benefica pentru toti cei care studiaza si, ca o consecinta fireasca, intregii societati. Experienta a aratat ca se pot reduce simtitor abandonul scolar si repetentia, care sunt apanajul multor sisteme educationale si, in acelasi timp, sa se obtina un nivel scolar general mai ridicat. O pedagogie "centrata asupra copilului" poate ajuta la evitarea unei risipiri a resurselor si a atator sperante sfaramate care constituie de multe ori urmarile unui sistem educativ de slaba calitate si a unei mentalitati despre educatie de tipul "aceiasi masura se potriveste pentru toti". Scolile care respecta principiul "concentrarii asupra copilului" sunt, in plus, laboratoarele in care se pregateste viitoarea societate "centrata asupra individului" si care respecta atat diferentele dintre oameni cat si demnitatea tuturor fiintelor umane.

Aceste Directii de Actiune cuprind urmatoarele sectiuni:

I. O conceptie noua in domeniul educatiei speciale

II. Indrumar practic pentru actiunea la nivel national

Metodele si organizarea

Activitatea scolara

Incadrarea si instruirea personalului didactic

Serviciile externe de sprijin

Domeniile prioritare

Perspectivele in comunitate

Cerintele de resurse

III. Indrumar practic pentru actiunea la nivel regional si international

Directiile de actiune

I. o conceptie noua in domeniul

educatiei speciale

6. Tendinta in politica sociala a ultimilor doua decade a constat in promovarea integrarii si a participarii si in combaterea segregarii. Integrarea si participarea sunt atribute esentiale ale demnitatii umane si ale drepturilor omului precum si ale procesului de exercitare a acestor drepturi. In domeniul educatiei, aceasta se reflecta in dezvoltarea strategiei de a cauta punerea in valoare a unei adevarate echitati. Experienta multor tari demonstreaza ca integrarea copiilor si a tinerilor cu cerinte speciale in domeniul educatiei se obtine optim prin participarea la procesul de invatamant in cadrul scolilor incluzive, care deservesc toti membrii comunitatii. In acest context, cei care au nevoie de educatie speciala pot realiza un progres educational deplin si se pot bucura de avantajele integrarii sociale. In timp ce scolile incluzive furnizeaza conditiile cele mai favorabile realizarii egalitatii sanselor si a deplinei participari sociale, succesul acestora necesita un efort concentrat, nu numai din partea profesorilor si a personalului scolii, ci si din partea semenilor lor, a a parintilor, a familiilor si a voluntarilor. Reforma institutiilor sociale nu este numai o sarcina tehnica; aceasta depinde, mai presus de orice, de convingerile, de implicarea si de bunavointa indivizilor care compun societatea.

7. Principiul fundamental al scolii incluzive este acela ca toti copiii trebuie sa invete impreuna, oricand acest lucru este posibil, indiferent de dificultatile pe care acestia le intampina sau de diferentele dintre acestia. Scoala incluziva trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale elevilor lor, armonizand, atat diferitele stiluri de a invata, cat si diferitele grade de reusita scolara si sa asigure o educatie de calitate pentru toti, prin programe de invatamant adecvate, buna organizare, strategii didactice corecte, folosirea optima a resurselor si parteneriatul cu ceilalti membrii ai comunitatilor in care functioneaza. Trebuie sa existe un sprijin pentru educatia speciala si servicii acordate fara intrerupere, care sa actioneze continuu, in fiecare scoala.

8. In scolile incluzive, copiii cu cerinte in domeniul educatie speciale trebuie sa primeasca intregul sprijin suplimentar de care au nevoie pentru o educatie corespunzatoare. Scolile incluzive sunt cel mai eficient mijloc de creare a solidaritatii intre copiii cu cerinte speciale si semenii lor. Repartizarea copiilor in scoli speciale - sau clase sau sectii speciale intr-o scoala, pe timp nelimitat - trebuie sa constituie o exceptie, aceasta solutie trebuind sa fie recomandata numai in acele rare cazuri in care s-a demonstrat cu claritate ca educarea in clase obisnuite este incapabila sa vina in intampinarea necesitatilor educationale sau sociale ale copilului, sau atunci cand aceasta este necesara pentru binele copilului in cauza sau al celorlalti.

9. Situatia educatiei speciale difera extrem de mult de la o tara la alta. Exista, de exemplu, tari care poseda un sistem de scoli speciale foarte bine pus la punct pentru cei ce sufera de deficiente specifice. Asemenea scoli speciale pot reprezenta o resursa valoroasa pentru dezvoltarea scolilor incluzive. Personalul acestor institutii speciale are experienta necesara examinarii timpurii si identificarii copiilor cu incapacitati. Scolile speciale pot servi, de asemenea, drept centre de instruire si resursa de personal pentru scolile obisnuite. In cele din urma, scolile speciale sau unitatile speciale din scolile incluzive - ar putea continua sa furnizeze cea mai potrivita educatie pentru un numar relativ mic de copii cu handicap, care nu pot fi inclusi in clasele obisnuite ale scolilor. Investitiile in scolile speciale existente trebuie sa slujeasca rolului nou si mai extins al acestora in domeniul furnizarii de sprijin de specialitate scolilor obisnuite in solutionarea problemelor educatiei speciale. O importanta contributie pe care personalul scolilor speciale o poate aduce in sprijinul scolilor obisnuite este adaptarea programei scolare si a metodelor didactice la nevoile individuale ale elevilor.

10. Tarile in care functioneaza putine scoli sau in care nu se utilizeaza acest sistem de invatamant trebuie sa fie serios avertizate sa-si concentreze eforturile in directia dezvoltarii scolilor incluzive si a serviciilor specializate necesare pentru a permite acestora sa devina utile vastei majoritati a copiilor si tinerilor - in special locuri de instruire a profesorilor in domeniul educatiei speciale, surse de personal specializat si centre-resursa bine echipate, pe sprijinul carora scolile obisnuite pot conta. Experienta, in special in tarile in curs de dezvoltare, demonstreaza ca preturile ridicate ale scolilor speciale inseamna, in practica, ca numai o minoritate nesemnificativa de elevi, in general apartinand elitei urbane, beneficiaza de pe urma acestora. Marea majoritate a elevilor cu cerinte speciale, in special cei din zonele rurale, sunt ca urmare a acestei stari de fapt, private de orice serviciu in acest domeniu. Intr-adevar, in multe tari in curs de dezvoltare, se estimeaza ca mai putin de un procent din copiii cu cerinte speciale in domeniul educatiei sunt inclusi in sistemul de scoli speciale existent. Mai mult de atat, experienta sugereaza ca scolile incluzive, deservind toti copiii dintr-o comunitate, reusesc cu succes sa atraga sprijinul comunitar si sa descopere noi metode, deosebite, pline de imaginatie in utilizarea resurselor limitate existente.

11. Planurile guvernamentale in domeniul educatiei trebuie sa se concentreze asupra educatie pentru toate persoanele, din toate regiunile tarii si de toate conditiile sociale, atat in scoli publice cat si private.

12. Deoarece in trecut au avut acces la educatie numai putini dintre copiii cu handicap, in special in regiunile in curs de dezvoltare ale lumii, exista astazi milioane de adulti cu handicap carora le lipsesc pana si rudimentele unei educatii de baza. Un efort concentrat este necesar pentru organizarea cursurilor de alfabetizare si predare a cunostintelor elementare pentru persoanele cu handicap, in cadrul unor programe educationale pentru adulti.

13. Este de o importanta speciala sa se recunoasca ca femeile au fost dublu dezavantajate, problemele legate de maternitate complicand dificultatile cauzate de incapacitate. Femeile si barbatii trebuie sa aiba o influenta egala asupra proiectarii programelor educationale si aceleasi sanse de a profita de pe urma acestora. Trebuie intreprinse eforturi speciale pentru a incuraja participarea fetelor si femeilor cu handicap in cadrul programelor educationale.

14. Aceste Principii - cadru intentioneaza sa fie un ghid general pentru planificarea actiunilor in favoarea educatiei speciale. In mod evident el nu poate lua in considerare imensa varietate de situatii ce pot fi intalnite in diferitele regiuni sau tari ale lumii si, de aceea, trebuie sa fie adaptat la cerintele si circumstantele locale. Pentru a fi eficient el trebuie completat cu planuri de actiune nationale, regionale si locale, inspirate din vointa politica si de cea populara de a realiza educatia pentru toti.

II. Indrumar practic pentru

actiunea la nivel national

A.   Politica si organizarea

15. Educatia incluziva si reabilitarea pe baza comunitara reprezinta abordari complementare, care se sprijina reciproc, in favoarea acordarii de servicii pentru persoanele cu cerinte speciale. Amandoua se bazeaza pe principiile includerii, integrarii si participarii si reprezinta abordari verificate si eficiente ale promovarii accesului echitabil al persoanelor cu cerinte speciale in domeniul educatiei, ca parte integranta a unei strategii nationale dedicate realizarii educatiei pentru toti. Tarile sunt invitate sa ia in considerare urmatoarele actiuni in legatura cu politica si organizarea sistemelor lor educationale.

16. Legislatia trebuie sa recunoasca principiul egalizarii sanselor pentru copiii, tinerii si adultii cu handicap in invatamantul primar, secundar si tertiar, educatie desavarsita, pe cat posibil, in institutii incluzive.

17. Paralel si complementar trebuie adoptate masuri legislative in domeniul sanatatii, bunastarii sociale, instruirii profesionale si angajarii in munca, pentru a sprijini si a asigura un efect total legislatiei din domeniul educatiei.

18. Politicile educationale de la toate nivelele, de la cel national la cel local, trebuie sa stipuleze ca un copil suferind de un handicap trebuie sa urmeze scoala din vecinatate, adica exact acea scoala pe care ar frecventa-o daca copilul nu ar suferi de handicapul mentionat. Exceptiile la aceasta regula trebuie luate in consideratie prin analiza fiecarui caz in parte, atunci cand se dovedeste ca numai educarea intr-o scoala sau institutie speciala raspunde nevoilor unui copil (privit ca un caz individual).

19. Practica "includerii in majoritate" a copiilor cu handicap trebuie sa constituie o parte integrala a planurilor nationale de realizare a educatiei pentru toti. Chiar si in cazurile exceptionale de plasare a copiilor in scoli speciale, educatia nu trebuie sa fie complet segregata. Trebuie incurajata urmarea partiala a cursurilor predate in scoli obisnuite. Trebuie, de asemenea, asigurate resurse pentru includerea tinerilor si adultilor cu cerinte speciale, atat in invatamantul secundar si superior, cat si in programele de instruire. O atentie speciala trebuie acordata asigurarii accesului echitabil si oferirii de sanse egale fetelor si femeilor cu handicap.

20. O atentie speciala trebuie acordata cerintelor copiilor si tinerilor cu incapacitati grave sau multiple. Ei au aceleasi drepturi ca ceilalti membrii ai comunitatii, in atingerea unei maxime independente ca adulti si trebuie educati in spiritul valorificarii depline a potentialului pe care il detin.

21. Politicile educationale trebuie sa ia in considerare diferentele si situatiile individuale. Trebuie recunoscuta importanta limbajelor bazate pe semne, ca mediu de comunicare intre cei suferind de surditate, de exemplu, si sa se asigure resurse pentru a se asigura tuturor celor care sufera de surditate accesul la educatie in limbajul national prin semne. Avand in vedere cerintele speciale de comunicare ale persoanelor suferind de surditate sau surditate/ orbire, educatia acestora ar putea sa fie acordata mai adecvat in scoli speciale sau clase sau unitati speciale in scoli obisnuite.

22. Reabilitarea in cadrul comunitatii trebuie dezvoltata ca parte integranta a unei strategii globale in favoarea unei educati eficiente si a pregatirii persoanelor cu cerinte speciale in domeniul invatamantului. Reabilitarea in cadrul comunitatii trebuie sa fie privita ca o abordare specifica inclusa in dezvoltarea unei comunitati animate de interes in domeniul reabilitarii, egalizarii sanselor si integrarii sociale a tuturor persoanelor cu handicap; aceasta trebuie realizata prin eforturile combinate ale persoanelor cu handicap, familiilor si comunitatilor din care acestia fac parte si a serviciilor cele mai potrivite din domeniul educatiei, sanatatii, pregatirii profesionale si ocrotirii sociale.

23. Atat masurile politice cat si financiare trebuie sa incurajeze si sa faciliteze dezvoltarea scolilor incluzive. Barierele care impiedica transferul de la scolile speciale catre cele incluzive trebuie inlaturate si trebuie organizata o structura administrativa comuna. Progresul in domeniul integrarii trebuie monitorizat cu grija, printr-un set de evaluari statistice capabile sa determine numarul de elevi cu cerinte speciale care beneficiaza de pe urma resurselor, cunostintelor speciale din domeniu si a echipamentului pus la dispozitie pentru satisfacerea cerintelor speciale in domeniul educatiei, la fel ca si numarul de elevi din aceeasi categorie inscrisi in scoli obisnuite.

24. Coordonarea dintre autoritatile din domeniul educatiei si aceia care sunt responsabili de problemele sanatatii, locurilor de munca si serviciilor sociale trebuie intarita la toate nivelele pentru a se ajunge la convergenta si complementaritate de actiune. Planificarea si coordonarea trebuie sa ia in considerare rolul actual si cel potential pe care il pot juca organizatiile semi-publice si cele neguvernamentale. Un efort special trebuie intreprins in vederea atragerii sprijinului financiar al comunitatii in favoarea satisfacerii cerintelor educatiei speciale.

25. Autoritatile nationale detin responsabilitatea monitorizarii fondurilor externe destinate educatiei speciale si, lucrand in cooperare cu partenerii internationali, sa se asigure ca aceste fonduri corespund prioritatilor si politicilor nationale ce urmaresc realizarea educatiei pentru toti. In planificarea si implementarea programelor din domeniul educatiei si din celelalte domenii inrudite, agentiile de ajutor bilateral sau multilateral trebuie, la randul lor, sa analizeze politicile nationale cu privire la ediucatia speciala.

B. Activitatea scolara

Dezvoltarea scolii incluzive in care sunt cuprinsi o mare varietate de elevi, atat din zonele urbane, cat si din cele rurale este conditionata de: articularea unei politici clare si hotarate in favoarea integrarii, impreuna cu resursele financiare adecvate - un efort de informare eficienta a publicului in vederea combaterii prejudiciilor si formarii de atitudini pozitive si in cunostinta de cauza - un program extins de orientare si instruire a personalului - si acordarea serviciilor de sprijin necesare. Sunt necesare schimbari in toate aspectele legate de scoala, cat si multe altele, care sa contribuie la succesul scolilor incluzive: programa, cladirile, organizarea, pedagogia, evaluarea, politica de personal, starea de spirit si activitatile extra-scolare.

27. Cele mai multe din schimbarile necesare nu se refera neaparat la integrarea copiilor cu cerinte speciale in domeniul educatiei. Acestea sunt o parte a unei reforme cuprinzatoare a sistemului educational, necesara imbunatatirii calitatii si eficientei acestuia si promovarii unor nivele cat mai inalte sub aspectul reusitei scolare a tuturor elevilor. Declaratia Mondiala asupra Educatiei pentru Toti a subliniat necesitatea unei abordari "centrate asupra copilului" in domeniul educatiei, abordare tinzand sa garanteze reusita scolara a tuturor copiilor. Adoptarea unor sisteme mai flexibile si mai adaptive, capabile sa ia in considerare, in totalitatea lor, diferitele cerinte ale copiilor va contribui atat la reusita educationala, cat si la integrarea scolara. Urmatoarele linii directoare se concentreaza asupra punctelor esentiale pentru problema cuprinderii in invatamantul incluziv a copiilor cu cerinte educationale speciale.

Flexibilitatea programei scolare

28.Programa scolara trebuie adaptata la cerintele copiilor si nu vice-versa. Scolile trebuie sa dezvolte facilitati ale programei scolare, care sa se potriveasca copiilor care au diverse capacitati si interese.

29. Copiii cu cerinte speciale trebuie sa primeasca sprijin suplimentar de instruire in contextul programei scolare obisnuite si nu in cadrul unei programe speciale. Principiul calauzitor trebuie sa constea in a oferi tuturor copiilor o educatie egala, acordand asistenta si sprijin suplimentar copiilor care au nevoie de acestea.

30. Dobandirea de cunostinte nu este doar o problema de instruire formala si teoretica. Continutul educatiei trebuie canalizat spre scopuri inalte si inspre nevoile indivizilor, in scopul de a permite acestora sa participe din plin la dezvoltare. Invatamantul trebuie legat de considerente practice si de experienta personala a scolarilor, in scopul de a-i motiva cat mai bine.

31. Procedurile de evaluare trebuie revizuite, pentru a se putea urmari progresul fiecarui copil. Evaluarea formativa trebuie incorporata in procesul educational standard, pentru a informa exact elevii si profesorii asupra nivelului scolar atins, cat si asupra dificultatilor si, de asemenea, pentru a-i putea ajuta pe elevi sa le depaseasca.

32. Pentru copiii cu cerinte educationale speciale trebuie acordat un sprijin continuu, mergand de la un ajutor minim in cadrul claselor obisnuite la programe suplimentare de sprijin pentru procesul de invatare in cadrul scolii si prin extensie, acolo unde este nevoie, la asistenta furnizata de profesori specialisti si personal de sprijin extern.

33. Atunci cand este necesar, trebuie folosita tehnologia adecvata si disponibila pentru imbunatatirea programei scolare si inlesnirea comunicarii, mobilitatii si invatarii. Ajutoarele tehnice pot fi oferite mai economic si mai eficient, daca ele provin in fiecare localitate dintr-o resursa centrala, resursa unde exista experienta in acordarea de asistenta si de sprijin potrivit fiecarui solicitant in parte.

34. Pentru dezvoltarea sistemelor tehnologice de sprijin utile educatiei speciale trebuie create capacitatile necesare si infaptuite programe de cercetare la nivel national si regional. Statele care au ratificat Acordul de la Florenta trebuie sa incurajeze folosirea acestui instrument pentru facilitatrea liberei circulatii a materialelor si echipamentului legat de cerintele persoanelor cu handicap. In acelasi timp, Statele care nu au aderat la Acord sunt invitate sa revina asupra acestei hotarari pentru a sprijini libera circulatie a serviciilor si bunurilor de natura educationala si culturala.

Managementul scolar

35. Membrii administratiei locale si directorii de scoli, daca sunt investiti cu autoritatea si inzestrati cu pregatirea necesare, pot juca un rol major in ameliorarea receptivitatii scolii la cerintele educatiei speciale. Ei trebuie incurajati sa dezvolte proceduri manageriale flexibile, sa redistribuie resursele instructionale, sa diversifice optiunile legate de invatamant, sa mobilizeze ajutorul mutual intre elevi, sa ofere sprijin elevilor cu dificultati si sa dezvolte relatii de colaborare cu parintii si comunitatea. Succesul managementului scolar depinde de implicarea activa si creativa a profesorilor si a personalului si de dezvoltarea unei cooperari eficiente si a muncii de echipa pentru a veni in intampinarea cerintelor elevilor.

36. Directorii de scoli au o responsabilitate speciala in promovarea unor atitudini pozitive in mediul scolar si in sustinerea unei colaborari eficiente intre profesorii si personalul de sprijin. Modalitatile cele mai convenabile privind sprijinul si rolul exact care trebuie jucat de parteneri in cadrul procesului de invatamant trebuie decise prin consultari si negocieri.

37. Fiecare scoala trebuie sa devina o comunitate ce dovedeste o responsabilitate colectiva fata de succesul sau esecul fiecarui elev. Echipa scolara, mai curand decat profesorii ca indivizi, trebuie sa imparta responsabilitatea educatiei copiilor cu cerinte speciale. Parintii si voluntarii trebuie solicitati sa participe activ la munca din scoala. Profesorii joaca un rol cheie in managementul procesului educativ din scoala, acordand, prin resursele disponibile, sprijin elevilor atat in clasa cat si in afara acesteia.

Informatiile si cercetarea

38. Raspandirea informatiei despre succesele inregistrate in practica scolara ar putea sluji la imbunatatirea activitatii de predare si invatare. Informatiile privind rezultatele relevante ale cercetarii in domeniu ar fi de asemenea utile. Trebuie sprijinite dezvoltarea centrelor de informare si documentare la nivel national si trebuie imbunatatit accesul la aceste surse de informatii.

39. Educatia speciala trebuie integrata in programele institutelor de cercetari si a centrelor de dezvoltare a programei scolare. O atentie speciala trebuie acordata in aceasta zona de interes cercetarii cu aplicabilitate practica imediata si de inovatie in domeniul strategiilor de predare - invatare. Profesorii implicati direct in activitatea scolara trebuie sa participe la procesul de cercetare. Proiecte pilot precum si studii de cercetare fundamentala trebuie lansate in sprijinul procesului de luare a deciziilor si de indrumare a orientarilor viitoare. Aceste experimente si studii ar putea sa se desfasoare pe baza cooperarii internationale.

C. Incadrarea si instruirea

personalului didactic

. Instruirea corespunzatoare a intregului personal didactic se dovedeste un element determinant in promovarea progresului scolilor incluzive. In plus, este tot mai recunoscuta importanta incadrarii profesorilor cu handicap, care pot sluji drept modele pentru copii cu handicap. Urmatoarele actiuni trebuie indeplinite.

41. Programele de formare pentru cadrele didactice trebuie sa imprime profesorilor care se instruiesc, atat celor din cursul primar cat si celor din cursul secundar o orientare pozitiva privind problemele handicapului, prin dezvoltarea intelegerii a ceea ce se poate realiza in scoala cu ajutorul serviciilor de sprijin locale. Cunostintele si abilitatile cerute sunt in principal cele proprii unei bune activitati de predare si includ evaluarea cerintelor speciale, adaptarea continutului programei scolare, utilizarea tehnologiilor de sprijin, individualizarea procedurilor de predare pentru a se potrivi unui numar mai mare de aptitudini etc. In scolile destinate formarii practice a profesorilor, o atentie deosebita trebuie acordata instruirii acestora pentru a putea actiona autonom si a-si dovedi abilitatea in adaptarea programei si metodelor de predare pentru a se potrivi cerintelor elevilor, colaborarea cu specialistii si cooperarea cu parintii.

42. Cu ocazia evaluarii studiilor si confirmarii profesorilor trebuie luate in consideratie abilitatile cerute de educatia speciala.

43. Trebuie pregatite, ca o prioritate, materiale scrise si organizate seminarii pentru personalul din conducerea administratiei, inspectori, directori de scoala si profesorii cu vechime in vederea dezvoltarii capacitatii acestora de a asigura managementul acestei arii de interes si pentru a devei, la randul lor, formatori ai personalului didactic mai putin experimentat.

44. Posibilitatea de a organiza pregatirea tuturor profesorilor in timpul activitatii reprezinta o incercare majora, daca se iau in consideratie variatele si uneori dificilele conditii in care acestia isi desfasora activitatea. Pregatirea in timpul activitatii trebuie sa se desfasoare, oricand este posibil, la nivelul scolii prin interactiunea cu formatorii si sprijinita prin educatia la distanta sau tehnici de auto-instruire.

45. Instruirea specializata pentru educatia speciala, ce conduce la obtinerea unei calificari suplimentare, trebuie integrata cu, sau precedata de, instruirea si experienta acumulata ca profesor/ educator obisnuit, in vederea asigurarii complementaritatii si mobilitatii profesionale.

46. Pregatirea profesorilor speciali trebuie sa fie reconsiderata in sensul abilitarii acestora de a lucra in institutii diverse si de a putea juca un rol determinant in programele de educatie speciala. Ca o caracteristica comuna, trebuie dezvoltata o abordare necategoriala, care sa se extinda la toate formele de handicap, inainte de oricare alta specializare in una sau mai multe arii de interes specifice problemelor handicapului.

47. Universitatile trebuie sa joace un rol consultativ major in procesul de dezvoltare a educatiei speciale, in special in cercetare, evaluare, pregatirea profesorilor formatori si proiectarea programelor si materialelor necesare instruirii. Trebuie promovata intarirea colaborarii intre universitatile si institutele de invatamant superior din tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Legarea in acest mod a cercetarii cu practica instruirii este foarte importanta. Este de asemenea important a implica activ persoanele cu handicap ca formatori si in cercetare, asigurandu-se astfel protejarea deplina si interesele acestora.

48. O problema des intalnita in multe sisteme de invatamant, chiar si la acelea care ofera excelente servicii educationale elevilor cu handicap, este lipsa "modelelor". Elevii cu cerinte speciale au nevoie sa vina in contact cu persoane adulte cu handicap, care s-au bucurat de succes in viata, astfel incat ei insisi sa-si poata forma modele de comportament si aspiratii spre teluri selectate in mod realist. Elevilor cu handicap trebuie sa li se acorde in plus fata de instruire exemple de pozitii sociale care le vor permite sa aiba acces la decizia politica care le va afecta propriul viitor. Din acest motiv, sistemele educationale trebuie sa incerce sa recruteze profesori calificati si alt personal didactic cu hanadicap si sa implice personalitati locale cu handicap in educatia copiilor cu cerinte speciale.

D. Serviciile externe de sprijin

Acordarea serviciilor de sprijin are o importanta covarsitoare in succesul politicilor favorabile educatiei incluzive. Pentru a se asigura ca la toate nivelele serviciile externe sunt puse la dispozitia copiilor cu cerinte speciale, autoritatile scolare trebuie sa ia in consideratie urmatoarele.

50 Sprijinul acordat scolilor obisnuite ar putea fi acordat atat de institutiile de formare a profesorilor cat si de personalul specializat al scolilor speciale. Unele trebuie sa fie folosite tot mai mult ca centre resursa pentru scolile obisnuite, oferind sprijin direct copiilor cu cerinte educationale speciale. Atat institutiile de formare cat si scolile speciale pot asigura accesul la materialele si instrumentele specifice dar si la instruirea in strategiile de invatare ce nu pot fi oferite de clasele obisnuite.

51. Sprijinul extern acordat din resursele de personal ale diferitelor agentii, departamente si institutii (cum ar fi: profesorii de consiliere, psihologii scolari, logopezii si specialistii in terapie ocupationala) trebuie sa fie coordonat la nivel local. Gruparea scolilor s-a dovedit a fi strategie utila, atat in mobilizarea resurselor cat si in implicarea comunitatii. Acestor grupari li s-ar putea acorda responsabilitati colective in legatura cu elevii cu cerinte speciale din zona lor de actiune si in imputernicirea de a aloca resurse la cerere. Asemenea mecanisme trebuie sa implice de asemenea si servicii din afara mediului educational. Experienta arata ca, intr-adevar, serviciile scolare ar avea de castigat in mod evident daca s-ar face eforturi mai mari in vederea gestionarii optime a experientei acumulate si a resurselor disponibile.

E. Domeniile prioritare

52. Integrarea copiilor si a tinerilor cu cerinte educationale speciale ar fi mai eficienta si s-ar bucura de un mai mare succes daca in planurile de dezvoltare a invatamantului s-ar acorda o atentie speciala urmatoarelor domenii prioritare: educatia timpurie a copiilor - pentru imbunatatirea receptivitatii la educatie a tuturor copiilor - educatia fetelor si asigurarea tranzitiei de la educatie la viata adultului incadrat in munca.

Educatia timpurie a copilului

53. Succesul scolii incluzive depinde intr-o masura considerabila de identificarea, evaluarea si stimularea copiilor cu cerinte educationale speciale de la o varsta cat mai frageda. Programele de sprijin si educatie timpurie pentru copii in varsta de pana la 6 ani trebuie sa fie dezvoltate si/sau reorientate pentru a promova dezvoltarea fizica, intelectuala si sociala si a pregati copilul pentru activitatea scolara. Aceste programe detin o importanta valoare din punct de vedere economic pentru individ, familie si societate in prevenirea agravarii conditiilor de handicap. Programele de la acest nivel trebuie sa recunoasca principiul incluziunii si trebuie sa fie dezvoltate intr-un mod coerent, combinanad activitatile educatiei prescolare cu ingrijirea medicala timpurie.

54. Multe tari au adoptat politici favorabile educatiei timpurii a copilului, fie sprijinind dezvoltarea gradinitelor si creselor cu program de zi, fie organizand activitati de informare si constientizare a familiilor, impreuna cu serviciile comunitare (sanatate, ingrijire pentru mame si pentru copii), scolile si asociatiile locale ale familiilor sau ale femeilor.

Educatia fetelor

55. Fetele cu handicap sunt dublu dezavantajate. Este necesar un efort deosebit pentru a le oferi fetelor cu cerinte speciale pregatirea si educatia corespunzatoare. In plus fata de accesul la invatamant, fetele cu handicap trebuie sa aiba acces la informare si indrumare, ca si la "modele" care sa le poata permite alegerea cu realism a unui drum in viata si pregatirea pentru viitorul lor rol de femei adulte .

Pregatirea pentru viata adulta

56. Tinerii cu cerinte educationale speciale trebuie ajutati pentru a efectua o tranzitie eficienta de la viata scolara la cea de adulti incadrati in munca. Scolile trebuie sa-i ajute in a deveni activi din punct de vedere economic si sa-i doteze cu insusiri utile vietii de fiecare zi, oferind pregatire in directia cultivarii capacitatilor folositoare vietii sociale, necesitatilor comunicarii si perspectivelor vietii adulte. Aceasta activitate necesita tehnologii eficiente, adecvate de instruire, inclusiv experinta in problemele vietii reale din afara scolii. Programa scolara pentru elevii cu cerinte educationale din clasele terminale trebuie sa includa programe tranzitionale specifice, sprijin pentru admiterea in invatamantul superior oricand acest lucru este posibil sau pregatirea profesionala adiacenta, pregatind acesti elevi ca dupa terminarea scolii sa devina membrii independenti ai comunitatilor in care traiesc, capabili sa-si aduca contributia la viata acesteia. Aceste activitati trebuie indeplinite prin implicarea activa a consilierilor pentru orientarea profesionala, oficiilor de plasare a fortei de munca, sindicatelor, autoritatilor locale si a diferitelor servicii si agentii interesate.

Continuarea educatiei si educatia pentru adulti

57. Persoanelor cu handicap trebuie sa li se acorde o atentie deosebita cu ocazia proiectarii si implementarii programelor privind continuarea educatiei si educatia pentru adulti. Persoanelor cu handicap trebuie sa li se acorde acces prioritar in cadrul unor astfel de programe. Trebuie proiectate cursuri speciale care sa vina in intampinarea cerintelor si conditiilor diferitelor grupuri de adulti cu handicap.

F. Perspectivele in comunitate

58. Este evident ca succesul educatiei pentru copii cu cerinte educative speciale nu depinde numai de Ministerul Educatiei si de scoli. Este nevoie de colaborarea familiilor, de mobilizarea intregii comunitati, a organizatiilor de voluntari si de sprijinul intregii opinii publice. Experienta tarilor si a zonelor geografice care au inregistrat progrese in egalizarea sanselor educationale ale copiilor si tinerilor cu cerinte speciale ne ofera o multime de lectii utile.

Colaborarea cu parintii

59. Educatia copiilor cu cerinte speciale este o sarcina care trebuie impartita intre parintii acestora si profesionisti. O atitudine pozitiva din partea parintilor favorizeaza integrarea scolara si sociala. Parintii au nevoie de sprijin pentru a-si putea asuma rolul de parinti ai unor copii cu cerinte speciale. Sarcinile familiilor si parintilor pot fi usurate prin furnizarea de informatii intr-un limbaj simplu si clar; satisfacerea cererii de informatie si instruirea in domeniul educatiei familiale este importanta in mediile culturale in care exista o traditie scolara saraca. Atat parintii cat si profesorii trebuie sa gaseasca sprijin si incurajare pentru a invata sa conlucreze ca parteneri egali.

60. Parintii sunt parteneri privilegiati in privinta educatiei speciale a propriilor copii si, din acest motiv, trebuie sa li se acorde maximum de libertate in alegerea tipului de educatie pe care si-o doresc pentru acestia.

61. Trebuie dezvoltatata o colaborare bazata pe cooperare si sprijin reciproc intre administratia scolara, profesori si parinti, iar acestia din urma trebuie priviti ca parteneri activi in luarea deciziilor. Parintii trebuie incurajati sa participe atat la activitatile educationale acasa cat si la scoala (unde ei ar putea sa observe tehnici eficiente si sa invete cum sa organizeze activitati extrascolare) cat si sa-si supravegheze si sprijine copiii la invatatura.

62. Guvernele trebuie sa preia conducerea in promovarea parteneriatului cu parintii, atat prin afirmarea unei politici adecvate cat si prin masuri legislative privind drepturile parintilor. Trebuie sa fie sprijinita dezvoltarea asociatiilor de parinti si reprezentantii acestora sa fie implicati in proiectarea si implementarea programelor destinate sa imbunatateasca educatia copiilor acestora. Organizatiile persoanelor cu handicap trebuie sa fie consultate in proiectarea si implementarea programelor.

Implicarea comunitatii

63. Descentralizarea si planificarea locala favorizeaza o implicare mai puternica a comunitatilor in educarea si pregatirea persoanelor cu cerinte educationale speciale. Administratia locala trebuie sa incurajeze participarea comunitatii prin sprijinirea repezentantilor acesteia si invitandu-i pe acestia sa participe la procesul de luare a deciziilor. Pentru realizarea acestui scop trebuie infiintate mecanisme de mobilizare si monitorizare la nivelul unor zone geografice suficient de reduse, care sa asigure o participare eficienta din partea comunitatii. Aceste mecanisme vor include administratia civila locala, autoritatile educationale, domeniul sanatatii publice si dezvoltarii, lideri ai comunitatii si organizatii de voluntari.

64. Gradul de implicare al comunitatii trebuie extins in vederea suplimentarii activitatilor scolare, acordarii de ajutor elevilor la temele pentru acasa si in compensarea lipsei de ajutor din partea familiei. In acest sens trebuie facuta o mentiune speciala cu privire la rolul asociatiilor de cartier, al asociatiilor de familii, al miscarilor si cluburilor de tineret si cu privire la rolul potential al celor in varsta sau al altor voluntari, inclusiv al persoanelor cu handicap in sprijinirea activitatilor scolare si extrascolare.

65. Oricand sunt initiate din exterior actiuni de reabilitare cu baza in comunitate, acestea din urma trebuie sa decida daca aceste programe vor deveni sau nu parte integranta din propriile activitati ce vor fi dezvoltate in comunitate. Diversi parteneri din comunitate, inclusiv organizatiile de persoane cu handicap si alte organizatii neguvernamentale trebuie imputernicite a-si lua responsabilitatea unor astfel de programe. Acolo unde este posibil, agentiile guvernamentale atat la nivel national, cat si la nivel local, trebuie sa acorde sprijin financiar sau de alta natura.

Rolul organizatiilor de voluntari

66. Asociatiile de voluntari si organizatiile neguvernamentale trebuie sprijinite in dezvoltarea ideilor inovatoare, de pionierat si a actiunilor de acordare a asistentei, deoarece aceste asociatii si organizatii au o mai mare libertate de actiune si pot raspunde mai repede la nevoile exprimate. Ele pot juca in acelasi timp un rol inovator sau de catalizator si pot extinde raza de actiune a programelor puse la dispozitia comunitatii.

67. Organizatiile persoanelor cu handicap (aceasta insemnand acelea in care aceste persoane detin o pondere reala de decizie) trebuie chemate pentru a lua parte activa la identificarea necesitatilor, determinarea prioritatilor, administrarea serviciilor, evaluarea performantelor si promovarea schimbarii.

Constientizarea opiniei publice

68. Cei care decid in stabilirea politicilor la toate nivelele, inclusiv la nivel scolar, trebuie sa-si reafirme in mod continuu hotararea de a sprijini integrarea si de a promova o atitudine pozitiva in randul copiilor, printre profesori si in cadrul opiniei publice fata de cerintele educatiei speciale.

69. Mass media poate juca un rol important in promovarea unei atitudini pozitive fata de integrarea in societate a perosnelor cu handicap, depasind prejudecatile si lipsa de informare, producand o infuzie de optimism si incredere cu privire la posibilitatile persoanelor cu handicap. Mediile de informare pot sa promoveze o atitudine pozitiva si in randul patronilor pentru a favoriza angajarea in munca a persoanelor cu handicap. Mass media trebuie folosita pentru a informa publicul in legatura cu noile tendinte din domeniul educatiei, in special privind sprijinirea educatiei speciale in scolile obisnuite, prin popularizarea practicilor incununate de succes si a experientelor reusite.

G.  Cerintele de resurse

70. Dezvoltarea scolilor incluzive, ca modul cel mai eficient de a realiza educatia pentru toti, trebuie recunoscuta ca o politica cheie la nivelul guvernamental si trebuie sa ocupe un loc privilegiat in planurile de dezvoltare ale tuturor natiunilor. Numai in acest fel se vor putea obtine resursele neceare. Schimbarile aduse acestor politici si prioritati nu isi vor putea dovedi eficienta in lipsa unor resurse adecvate. Hotararea politica, atat la nivel national cat si la nivelul comunitatii este absolut necesara in vederea obtinerii de resurse suplimentare sau a redirectionarii celor existente. In timp ce comunitatile trebuie sa joace un rol decisiv in dezvoltarea scolilor incluzive, incurajarea si sprijinul din partea guvernelor este la fel de esentiala in gasirea unor solutii eficiente si realiste.

71. Distribuirea resurselor catre scoli trebuie sa tina seama in mod realist de diferentele de cheltuieli necesare realizarii unei educatii potrivite pentru toti copiii, in functie de cerinte si circumstante. Pare a fi realist sa se inceapa prin sprijinirea acestor scoli care doresc sa promoveze educatia incluziva si sa fie lansate proiecte pilot in cateva zone, in vederea castigarii experientei necesare extinderii si generalizarii progresive. In procesul de generalizare a educatiei incluzive nivelul de sprijin si experienta va trebui sa corespunda naturii cerintelor reale.

72. Resursele trebuie sa fie alocate in beneficiul serviciilor care instruiesc profesorii din invatamantul obisnuit, pentru a sprijini centrele de resurse, profesorii din invatamantul special sau profesorii resursa. Trebuie furnizat ajutorul tehnic necesar care sa asigure succesul sistemului educational integrat. Abordarea integrationista trebuie legata din acest motiv de dezvoltarea unor servicii de sprijin la nivel central si la toate nivelele intermediare.

73. Punerea in comun a tuturor resurselor umane, institutionale, logistice, materiale si financiare ale diferitelor departamente sau ministere (Educatie, Sanatate, Bunastare Sociala, Munca, Tineret etc.), ale autoritatilor locale sau teritoriale si ale altor institutii specializate este un mod eficient de sporire a impactului acestora. Combinarea unei abordari educationale cu una sociala a problemelor educatiei speciale va necesita existenta unor structuri manageriale care sa permita cooperarea diferitelor servicii, atat la nivel national cat si la nivel local, si va permite conlucrarea dintre autoritatile publice si diferitele asociatii.

III. Indrumar practic pentru

actiunea la nivel regional si international

74. Cooperarea internationala intre organizatiile guvernamentale si cele neguvernamentale, regionale si inter-regionale poate juca un rol foarte important in sprijinirea realizarii scolilor incluzive. Bazandu-se pe experienta obtinuta in acest domeniu, organizatiile internationale, interguvernamentale precum si agentiile contribuabile bilaterale ar putea lua in consideratie unirea fortelor in vederea implementarii urmatoarelor abordari strategice.

75. Asistenta tehnica trebuie directionata spre domeniile strategice ale interventiei cu un efect amplificator, in special in tarile in curs de dezvoltare. O sarcina importanta pentru cooperarea internationala este sprijinirea lansarii de proiecte pilot destinate incercarii de a gasi noi cai de abordare si construirii capacitatii nationale.

76. Organizarea parteneriatului regional sau parteneriatului intre tari cu abordari similare ale educatiei speciale ar putea conduce la planificarea unor activitati comune sub auspiciile mecanismelor regionale existente sau a altor sisteme de colaborare. Asemenea activitati trebuie sa fie proiectate astfel incat sa poata profita de posibilitatile economice actuale, de experienta acumulata de tarile participante si sa aiba in vedere dezvoltarea viitoare a capacitatilor nationale.

77. O misiune prioritara pentru organizatiile internationale este de a facilita schimburile de date, informatii si rezultate ale programelor pilot din domeniul educatiei speciale intre tari si la nivel regional. Colectarea de indicatori comparabili la nivel international, cu privire la progresele inregistrate in educatia incluziva si in integrarea in munca trebuie sa devina o parte integranta a unei baze de date mondiale referitoare la educatie. In centrele sub-regionale pot fi sustinute proiecte locale in vederea facilitarii schimburilor de informatii. Structurile existente la nivel international sau regional trebuie intarite si activitatea acestora trebuie extinsa in domenii cum sunt: politicile, programarea, pregatirea personalului si evaluarea.

78. Un procentaj ridicat de persoane cu handicap este rezultatul direct al lipsei de informare, saraciei si standardelor scazute in domeniul sanatatii. Ca urmare a unei cresteri procentuale a persoanelor cu handicap la scara mondiala si, in special, in tarile in curs de dezvoltare, trebuie pornita o actiune internationala comuna, intr-o stransa colaborare cu eforturile la nivel national pentru prevenirea cauzelor generatoare de handicap prin intermediul educatiei. Reusita unei astfel de actiuni va reduce incidenta si prevalenta handicapului, micsorand presiunea asupra resurselor financiare si umane limitate ale statelor.

79. Asistenta internationala si cea tehnica in domeniul educatiei speciale deriva din numeroase surse. Din acest motiv, este esentiala asigurarea coerentei si complementaritatii intre organizatiile apartinand sistemului Organizatiei Natiunilor Unite si a altor agentii care ofera sprijin si asistenta in acest domeniu.

80. Cooperarea internationala trebuie sa se ocupe de organizarea de seminarii de nivel inalt in vederea instruirii managerilor educationali si a altor specialisti la nivel regional, trebuie sa sprijine cooperarea intre departamentele universitatilor si institutiile de invatamant din toate tarile, in vederea efectuarii de studii comparative si a publicarii documentelor de referinta si a materialelor necesare instruirii.

81. Cooperarea internationala trebuie sa sprijine dezvoltarea asociatiilor profesionale regionale si internationale care se ocupa de imbunatatirea educatiei speciale, trebuie sa ajute la infiintarea si raspandirea revistelor si jurnalelor si sa contribuie la organizarea intalnirilor si conferintelor regionale.

82. Intalnirile internationale si cele regionale, care abordeaza probleme ale educatiei, trebuie sa asigure prezenta pe ordinea de zi a dezbaterilor problemelor educatiei speciale, ca parte integranta si nu ca o problema separata. Ca exemplu concret, problema educatiei speciale trebuie pusa pe agendele conferintelor ministeriale regionale organizate de UNESCO si de alte organisme internationale.

83. Cooperarea tehnica internationala si agentiile contribuabile implicate in sprijinirea si dezvoltarea initiativelor promovate de Educatia pentru Toti trebuie sa asigure ca problemele educatiei speciale sa constituie parte integranta a tuturor proiectelor de dezvoltare.

84. Cooperarea internationala trebuie sa sprijine specificatiile de accesibilitate universala in tehnologia telecomunicatiilor, cu respectivele implicatii asupra infrastructurii acesteia.

Aceste Principii-cadru de Actiune au fost adoptate cu aclamatii dupa discutii si amendamente in Sedinta de Inchidere a Conferintei din 10 iunie 1994.

Intentia acestor Principii - cadru este de a indruma Statele Membre, agentiile guvernamentale si cele neguvernamentale in implementarea Declaratiei de la Salamanca asupra principiilor, metodelor si practicii in educatia speciala.