Devianta scolara o problema deschisa

,, Criteriul major al deviantei este deci reactia pe care o provoaca: mustrarea aspra, sarcasm, condamnare, denuntare, izolare, ostracizare, tratament obligatoriu, privare de libertate, executie. Cand un act judecat alta data ca deviant nu mai provoaca reactie, inseamna ca a incetat sa mai fie deviant. Notiunea de devianta nu poate fi inteleasa in afara interactiunii deviantului cu aceia care il judeca."

M.Cussou

Devianta este termenul care desemneaza caracteristici anumitor comportamente de a se abate de la normele acceptate in interiorul unui grup sau al unei societati putand conduce la conflicte intre individul deviant si grupul/societate respectiva.

Intre notiunea de comportament deviant si cea de devianta scolara exista o relatie de tipul gen - specie, o incursiune in problematica deviantei se dovedeste, pentru demersul nostru un pas absolut necesar si in acelasi timp profitabil.

In 1938, sociologii americani T. Sellin si R.K. Merton preocupati de definirea obiectului de studiu al sociocriminogenezei au formulat pentru prima data urmatoarele definitii ale comportamentului deviant:

- T. Sellin a definit devianta ca fiind ansamblul comportamentelor indreptate impotriva normelor de conduita sau a ordinii institutionale.

- R.K. Merton a desemnat prin comportament deviant, o reactie normala a oamenilor normali plasati in conditii anormale.

Abordarile psihologice si medicale interpreteaza devianta scolara ca pe un fenomen ce tine de patologic; violenta in scoala, indisciplina, chiulul sau actele de vandalism indica din aceasta perspectiva un substrat psihopatologic deoarece, indiferent de cauza specifica aceste forme de comportament difera fundamental de cele adoptate de majoritatea populatiei scolare.

In opozitie cu aceasta perspectiva, abordarea sociologica sustine ca devianta scolara este un fenomen normal; conduitele ce incalca normele scolare sunt inacceptabile, dar sunt forme normale de comportament in sensul ca reprezinta incercari ale elevilor de a rezista - infrunta circumstantele scolare.

Astfel numeroase studii care au urmarit sa realizeze portretul psihologic al deviantului scolar au ajuns la concluzia ca doar un mic procent din populatia scolara (2 - 3 %) au probleme de natura psihotologica. ,,In 99 % din cazuri, copilul cu probleme nu este un copil anormal". Se recunoaste acum in lumea psihologiei faptul ca problemele de comportament constituie o componenta absolut normala a procesului de crestere. In gestul de etichetare ca fenomen anormal a deviantei scolare se pot distinge doua componente: efortul de distantare al grupului fata de devianti carora li se pune eticheta de anormali si incercarea de autoprotejare a stimei de sine. Esecul tratarii deviantilor scolari poate induce educatorului un sentiment de ineficienta/inferioritate. S-a demonstrat experimental ca subiectii carora li se induce un sentiment de inferioritate manifesta o puternica tendinta de a-i aprecia critic pe ceilalti ca un efect complexator de cestere a stimei de sine.

Devianta scolara este un fenomen viu, complex, divers cu o istorie indelungata care nu a putut fi eradicata si nu va disparea decat odata cu scoala ca forma de educatie de masa institutionalizata.

La intrebarea: ,,De ce copii incalca normele si valorile scolare ?" s-au formulat raspunsuri diferite. Abordarea pozitivista sustine ca motivul conduitelor deviante este dat de tulburarile de personalitate care ii fac pe copii devianti, necooperativi cu autoritatile, sau de instabilitatea emotionala. Indiferent de cauza, pozitivistii plaseaza reponsabilitatea de deviant coreland-o cu un anumit substrat patologic si arata ca orice incercare de a reduce devianta scolara trebuie orientata catre elevii devianti insisi.

O cu totul alta orientare localizeaza cauzele deviantei scolare in experienta scolara a elevilor; de exemplu s-a sugerat ca elevii devianti resping scoala deoarece se simt, respinsi de ea; devianta scolara e inrelreasa ca un mod de a depasi sentimentale de umilinta determinate de esecul scolar, ca un mod de a reactiona impotriva profesorilor, apreciati ca indiferenti si ineficienti. Profesorii insisi pot fi responsabili de actele de devianta; etichetand elevii ca turbulenti si tratandu-i mereu cu suspiciune, ii pot determina pe acestia sa se conforrmeze respectivelor expectante.

Profesorii sunt tot mai inclinati sa-i mute pe copii cu dificultati emotionale si comportamentale din clasele lor, in loc sa incerce sa se implice in rezolvarea problemelor acestora in clasa.

Aceptarea neconditionata a copilului de catre mama/parinti parea a fi aspectul cheie in dezvoltarea unei personalitati echilibrate si puternice la copil, deoarece ea induce si mediaza acceptarea si stima de sine a copilului. Acceptarea totala de sine include toate partile componente si caracteristicile individului, atat cele care sunt apreciate, dezirabile cat si cele care nu sunt apreciate de anturajul familiar. Cazuistica acumulata pana in prezent indica faptul ca si majoritatea copiilor cu perturbari emotionale si conduite de devianta scolara au primit din partea parintilor

doar o acceptare conditionata in care adultii au exprimat clar respingerea unor aspecte ale personalitatii lor. Aceste aspecte ale personalitatii care nu au fost aceptate pot fi mai tarziu negate de copil, proiectate de copil asupra altor persoane sau exprimate in moduri inacceptate. In schimb, o mama care realizeaza acceptarea neconditionata a copilui ei va fi mai capabila sa-l invete sa tolereze frustrarea, ostilitatea sau aspectele negative ale propriei personalitati.

Copii pot avea dificultati emotionale si comportamentale si cand au dezvoltat o relatie de acceptare neconditionata cu mama, pe care au pierdut-o insa ulterior. Manifestarile comportamentale, consecutive acestei pierderi sunt determinate de incercarile de a stabilii o asemenea relatie de incredere cu un alt adult; esecul unor astfel de tentative va restaura sau intarii sentimentul de pierdere si neincredere al copilului.

O serie de studii au subliniat existenta unei corelatii intre incidenta conduitelor delicvente la copil si nivelul scazut al coeziunii familiale. In familiile cu coeziune redusa, partenerii cuplului au o conduita centrata pe nevoile si aspiratiile personale, petrec cea mai mare parte a timpului in afara spatiului familial si nu participa decat rareori la activitatile comune ale familiei; in aceste conditii, intalnirile partenerilor transforma frecvent familia in ,, teatrul" unor tensiuni, respingeri sau chiar conflicte.

Relatia fraternala include ansamblul relatiilor interpersonale dintre copii care cresc intr-o familie. Psihosociologii afirma ca relatia fraternala are un rol important in dezvoltarea personalitatii, contribuind la formarea unor structuri atitudinal - relationale ce intevin ulterior in adaptarea/ integrarea in mediul social,scolar,familial. Relatia fraternala in functie de atitudine si valrile parintilor poate genera sentimente de afectiune reciproca, atasament si o solidaritate durabila intre frati, dar poate antrena si rivalitate, gelozie, competitie si conflict.

Statutul socioprofesional si nivelul de instructie si educatie al parintilor exercita o influenta majora asupra stilului educativ al familiei. Prin interactiunile membrilor, ei familia sintetizeaza influentele pe care diferite instante exterioare le exercita asupra fiecaruia in parte. In aceste interactiuni familia se manifesta ca un spatiu relativ autonom de ,,constructie sociala a realitatii", facand apel la resursele intrumentale si expresive ale membrilor sai, care depnde de nivelul cultural - educativ al acestora.

Modul in care parintii valorizeaza educatia scolara, avand la baza estimarea beneficiilor scontate si atitudinea parinulor fata de scoala determina gradul de mobilizare a resurselor familiare (timp,energie,bani) in scopul intretinerii unei relatii continue cu scoala. S-a dovedit ca nu lipsa de timp e principalul obstacol ce impiedica parintii sa cultive relatia cu scoala, ci atitudinea lor fata de copil si fata de scoala; parintii cu un nivel inalt de educatie depasesc mult mai usor factorii defavorabili comunicarii cu scoala. Asadar, o relatie functionala continua intre familia elevului si scoala, intemeiata pe o valorizare reciproca, reprezinta un factor frenator al deviantei scolare deoarece:

pe de o parte, se realizeaza un control social continuu asupra conduitei elevului

pe de alta parte, prin colaborarea cu scoala se atenueaza ,,violanta simbolica" si se diminueaza discontinuitatile dintre socializarea familiala si scolara.

Am demonstrat ca pana acum ca in functie de specificul socializarii primare copii ajung in scoala inegali in privinta culturii si a exigentei scolare. O data cu intrarea copilui in mediul scolar, etiologia deviantei scolare se imbogateste cu o serie de factori ce tin de functionarea scolii ca institute de procesul de socializare din scoala si de procesul educational ca atare.

Denumirea generica a deviantei scolare acopera o gama larga de manifestari comportamentale, de o extrema diversitate, sub aspectul gravitatii, descrierii clinice, al stabilitatii si structurarii reactiilor deviante, al intensitatii, ponderii factorilor etiologici etc.

Principalele forme de manifestare a deviantei scolare sunt: fuga de la scoala, absenteismul, abandonul scolar, vandalismul, conduitele violente si toxicomania, copiatul si suicidul. Fuga de la scoala, absenteismul, abandonul scolar, toxicomania si suicidul sunt conduite evazioniste - aparari deghizate -, in timp ce vandalismul si conduitele violente sunt aparari deschise. Relativ putinele studii consacrate ni-l infatiseaza ca pe o practica frecventa in mediul scolar si universitar, legata exclusiv de formele scrise de evaluare. Desi este o realitate atat de des intalnita in scoala, fenomenul copiatului nu figureaza in dictionarele pedagogice, fiind tratat de pedagogi si de psihologii scolari ca un subiect lipsit de demnitate ontologica si epistemologica.

Copiatul este o forma specifica de inselaciune, prin care un anumit elev sau student prezinta drept rezultatul propriului efort de invatare o serie de cunostinte pe care nu le-a asimilat, imprumutandu-le ad hoc de la diverse surse. Ca forma specifica de nesinceritate fata de profesor, copiatul poate fi incadrat in categoria conduitelor agresive (plictiseala, indiferenta si nesinceritatea) deoarece aduce un prejudociu profesorului si uneori, grupului - clasa.

In concluzie eradicarea copiatului ar cere o alta abordare a educatiei, de natura sa faca din invatarea de tip scolar o activitate motivanta, placuta, nonconstrangatoare si a carei utilitate sa se manifeste in integrarea rapida pe piata muncii a absolventilor care au rezultate bune la invatatura.

Fuga de scoala sau/si de acasa reprezinta o conduita de tip evazionist, avand o motivatie precisa si derulandu-se intr-un interval de timp variabil. Fuga de la scoala poate interveni in situatii tipice - evaluare, conflict cu profesorul sau colegii, ect. - caz in care se prezinta ca o strategie defensiva a elevului; daca aceasta conduita degeneralizeaza, fuga de la scoala devine punctul de pornire pentru absenteism. Semnificatia si cauzele ce determina fuga de la scoala depind foarte mult de variabila varsta; astfel, la elevii mici, fuga de la scoala apare mai mult ca manifestare a ,,fobiei scolare", in timp ce la elevii mari, fuga de la scoala, apare mai mult ca rezultat al unui proces de deliberare, al luarii unei decizii, influentata inca in mare masura de haloul afectiv al situatiei, dar care presupune existenta unei optiuni.

In mod curent intre fuga de la scoala si absenteismul scolar se opereaza urmatoarea distinctie: in timp ce fuga de la scoala este interpretata ca o problema emotionala, absenteismul scolar este definit ca o problema sociala, fiind explicat mai mult prin caracteristicile socioculturale ale mediului de provenienta si aparand mult mai frecvent in mediul urban si in familiile sarace. Absenteismul este determinat, in parte, de insatisfactiile legate de activitatea scolara si de conditiile de lucru, care conduc la scaderea stimei de sine si pierderea statutului in colectiv, dar si alti factori: sanatatea, obligatiile familiale, importanta pe care o reprezinta pentru subiect activitatile extrascolare, normele scolare si presiunile institutiei educative.

Abandonul, o alta forme de manifestare a deviantei scolare, reprezinta conduita de evaziune definitiva ce consta in incetarea frecventarii scolii, parasirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, inaintarea obtinerii, unei calificari sau pregatiri profesionale complete sau inaintea incheierii ciclului de studii inceput. Cei care abandoneaza scoala nu mai sunt reprimiti ulterior in aceeasi institutie educativa si nu sunt inscrisi intr-un program de scolarizare alternativ.

Violenta in scoala este din punct de vedere statistic cea mai frecventa conduita de devianta scolara. Mass - media, cercetarile statistice oficiale raporteaza o crestere spectaculoasa a fenomenului in ultimele trei decenii incat escaladarea violentei in scoala a devenit cea mai vizibila evolutie din campul educatiei formale.

Dupa criteriul aspectului clinic, conduitele de violenta scolara se structureaza astfel: violente determinate de conflicte ,,normale " intre colegi, de conflicte intre bande/grupuri de elevi si violente determinate de conflictul adult-elev.

Violenta din scoala este o expresie a violentei din societate; cand violenta se produce in scoala, ea conduce insa si la alte consecinte decat violenta din societate: alaturi de prejudicii, victimizare, uneori moarte, violenta din scoala reduce sansele elevilor de a beneficia de o educatie de buna calitate, de a-si dezvolta personalitatea pe deplin. Acesta consecinta ii afecteaza atat pe elevii implicati in condutele violente, cat si pe cai care nu sunt implicati, dar sunt martorii lor.

Preventia si interventia in cazul deviantei scolare, ca demers specific, integrat in strategia de diminuare a infractionalitatii la scara societatii, trebuie sa realizeze doua obiective, corelate intre ele: pe de o parte eliminarea/diminuarea cauzelor si conditiilor ce genereaza conduite deviante, iar pe de alta parte, resocializarea, recuperarea morala si sociala a elevilor devianti.

In tara noastra desi sau inregistrat progrese evidente in domeniul protectiei copilului, specialisti sunt de acord ca sistemul nu a reusit sa amelioreze calitatea vietii majoritatii copiilor aflati in situati de risc. Cele mai frecvente motive invocate pentru a explica eficienta nesatisfacatoare a sistemului de protectie a copilului se refera la: absenta resurselor materiale, procedurile greoaie, excesiv birocratice, inexistenta unei retele de profesionisti inalt calificati in domeniu, absenta cooperarii intre toate institutiile si categoriile socioprofesionale interesate.

Una din laturile preventiei - interventia desemneaza un demers specific, individual sustinut de un personal specializat, in cooperare cu cadre didactice si parintii. Obiectivul urmarit de interventie este preveirea structurarii comportamentelor deviante cu forme grave, cu continut antisocial, infractional precum si prevenirii recidivei conduitelor deviante.

Asadar, liniile directoare ale unei preventii eficiente a problemelor de comportament in scoala sunt: atentia individuala acordata in scoala elevilor cu risc comportamental semnificativ si colaborarea scoala - comunitate in reducerea factorilor de stres care actioneaza asupra elevilor.

Bibliografie

Cristina Neamtu - Devianta scolara, Editura Polirom, Bucuresti, 2003

Paul P. Neveanu - Dictionar de psihologie

T.Sellin apud V.T.Dragomirescu - Psihologia comportamentului deviant, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, Pag. 31