MANAGEMENTUL STARILOR TENSIONALE IN CLASA DE ELEVI - STRATEGII SI CONDITII DE EFICIENTA MANAGERIALA

MANAGEMENTUL STARILOR TENSIONALE IN CLASA DE ELEVI - STRATEGII SI CONDITII DE EFICIENTA MANAGERIALA

THE TENSION MANAGEMENT OF STUDENTS'GROUPS

- STRATEGIES AND CONDITIONS OF MANAGEMENT EFFICIENCY

Abstract

Nowadays, besides the positive aspects of the curricular and institutional reform implementation, one can also witness a negative educational fenomenon - the depreciation of the psycho-social environment within students'groups. This is due to several causes which include an incorrect management of the learning process. Tension, in several and varied forms with different degrees of manifestation in students'groups, represents a negative educational reality of the national education system, intensely stressed out by the specialized literature, and media. This leads to an increase of efforts from specialists and several other educational and management factors in order to limit the incidents redarding discipline within school environment.

Even if, lately, the problems concerning tension in school started to be the focus of teaching psychologic and communities as well as other educational environments or environments concerned with education, 2 major deficiencies have been identifield to this respect:

- specialized studies'focus mainly on the description of visible conflicts, on the attempt of configurating efficient strategies to solve problems instead of putting forth methodologies of prevention by anticipating their triggering factors, by identifying and improving ways of students'influencing which are to generate the best educational environment. This would be stimulating, cooperative, of mutual help and respect among students, among teacher and students, among classroom characters and the school's management staff.

- the usage of incorrect management strategies at the level of students groups'psycho-social environment characterized by the inconsistency of a psycho-pedagogic and management training, relevant to the problem of prevention and interference, in the cases of tension within students'groups and the minimal competence development to exercise this training.

Thus, the elaboration, development, experimenting and validating of strategies and management efficiency conditions in the field of tension management within students'groups is an absolute/major necessity for programs of continuous training or self carrier and management improvement. This stands for the basic motivational aspect for choosing the theme of the present study and of increasing the efforts towards the identifying of solutions which could improve this field. In the suggested study, the part within students'groups, their ethiology and description, focuses on the issues of school violence and aggressiveness.

After summarizing references from the specialized literature, we endorsed the thesis according to which the concepts must not be treated as synonymous but differentiated by means of triggering factors; thus, aggressiveness is mainly related to human instincts while violence is primarily determined by the socio-cultural and educational environment, by the socio-organized context where the individual/formal or informal group is included.

Among the tension preventing strategies in students'groups presented by the current study as methodological solutions of managerial nature, we mention:

- educational practice's focus on the educational actions based on the educated subject in order to value him/her;

- the prevalent usage of teaching methods based on a more active students involvement, on students acquiring new learning experiences;

- a higler value for the group-work, team-work as class management forms which insure the consolidation of inter-human relationship, the synthality of students'groups;

- an increase in the percentage of educational interaction methods (brainstorming, synectic, Phillips 6.6. technique, Frisco method, the mosaic method) whit excellent results in the development of communicating, and cooperation relations for solving tasks and for students'education in the spirit of humanistic values;

- organizing optional subjects/interrelating or transrelating subjects based on cross-curricular topics established after a close analysis of students'needs;

- organizing activities of partenership for education, with purposes of indiscipline prevention, with specialized factors from the local community;

- extending the ways of cooperating with the family, meaning mutual activities in the planning, monitoring and evaluation of school-decided curriculum, in order to establish and put practice forms of indiscipline prevention;

- development of strategies for teachers'self improvement in the field of tension prevention (self-management).

The present study also mentiones strategies of intervention in the case of tension occurrence which may decrease the psycho-social environment of the students'groups:

- the complex analyses of tension occurances and the establishing of their ethiology;

- the usage of correct research methods leadind towards data accumulation concerning subjective and objective factors involved in the conflict;

- the involment of the group in putting up solutions and in choosing the best one;

- the elaboration and usage of intervention programs specific to various types of tension;

- the usage of negotiating techniques and procedures between the battling parts;

- the usage of the rewards and punishment system.

Key-concepts: tension management, the theory and practice of education management, school aggressiveness, school violence, strategies of prevention and intervention, self-management strategies.

Preliminarii

Problematica managementului starilor tensionale in clasa de elevi se inscrie, alaturi de cea a managementului interactiv ori a celui ce vizeaza raportul autoritate-libertate, in cadrul teoriei si practicii manageriale a campului educational, concept introdus de sociologul K.Lewin (1932) si dezvoltat in plan pedagogic printr-o multitudine de cercetari ce au evidentiat clasa de elevi ca fiind nu numai cadrul organizatoric de baza al procesului de invatamant, ci si campul educational configurat de relatii, interactiuni, comportamente, situatii diverse ce presupun ameliorari, corectari, dezvoltari, perfectionari, in care profesorul-manager trebuie sa-si afirme competentele, capacitatile, abilitatile sale didactice, educative si manageriale. Cele trei problematici enuntate anterior, derivate din abordarea manageriala a campului educational se afla intr-o relatie de complementaritate, situatiile specifice ce presupun solutionarea din partea profesorului-manager implicand strategii rezolutive ce le implica pe fiecare, le integreaza in cadrul actiunii manageriale.

In actualitate, contextul problematic educational este identificat printr-o multiplicare a starilor tensionale, conflictuale in institutiile de invatamant, o crestere a intensitatii acestora in clasa de elevi, oglindita in relatarile din mass-media, in lucrarile de specialitate. Aceste stari tensionale, definite prin forme si grade diferite de manifestare, reprezinta o realitate educationala negativa din cadrul sistemului de invatamant , ceea ce a determinat o crestere exponentiala a lucrarilor pe aceasta problema, o canalizare a eforturilor specialistilor in educatie in colaborare cu alti factori educogeni, administrativi in limitarea actelor de indisciplina in mediul scolar.

Aceste constatari, precum si constientizarea impactului negativ asupra presonalitatii in formare atat asupra celor ce manifesta acte de comportament deviant, cat si a celor ce fac parte din acelasi mediu educational, asupra evolutiei dezvoltarii societatii in cele din urma, incercarea de a explica in mod stiintific cauzalitatea formelor de manifestare a acestor acte comportamentale negative - de la demotivare, absenteism, pana la diferitele forme de violenta, agresivitate in scoala, de a contura strategii de preventie si interventie, reprezinta aspectele motivationale de baza ale prezentului studiu.

Chiar daca problematica starilor tensionale in mediul scolar a inceput sa fie abordata intens atat in literatura pedagogica, psihologica, in mass-media, factorii de decizie si practicienii incercand sa configureze si sa dezvolte programe educative prin parteneriat, totusi doua carente majore am identificat in aceasta privinta:

- analiza, mai ales in literatura de specialitate, a starilor conflictuale manifeste, vizibile, cu un inalt grad de intensitate, avand consecinte negative evidente, si nu avansarea unor strategii, metodologii de prevenire a acestora prin anticiparea factorilor declansatori, a cauzelor posibile, prin prefigurarea si aplicarea unor modalitati de influentare a elevilor, care sa dea nastere la anumite interactiuni specifice unui climat educational optim, stimulativ, de cooperare, de intr-ajutorare reciproca, de respect intre elevi, intre cadrul didactic si elevi, intre actorii din clasa si stafful managerial al scolii;

- inconsistenta unei culturi psihopedagogice si manageriale relevante in problema preventiei si interventiei in cazul starilor tensionale in clasa de elevi, redusa dezvoltare a competentelor care sa operationalizeze aceasta cultura, efect al inadecvarii programelor de formare continua la noile realitati ale campului educational, cu efecte negative in ingustarea cadrului de manifestare a cauzelor, de implicare prompta si eficace a profesorului in abordarea situationala a actelor comportamentale negative.

Tipuri de stari tensionale in clasa de elevi - delimitari conceptuale, etiologie si simptomatologie

Traseul evolutiv al starilor tensionale, de la cele latente, de scurta durata, fara o cauzalitate complexa, pana la aparitia celor agravante, de tipul conflictului intens intre elevi, intre acestia si profesor, reprezinta un aspect al managementului clasei ce trebuie cunoscut, sesizat, analizat, prevenit si rezolvat oportun de catre profesorul-manager. Acesta va trebui sa anticipe comportamentele cauzate de orice tip de abatere a elevilor de la norme, reguli institutionale si pedagogice, care se manifesta progresiv ( Joita, 2000):

- mirarea de la sesizarea abaterilor de la normativitatea formala si pedagogica in clasa de elevi, identificarea disconfortului cognitiv si afectiv

- cautarea, analiza, explicarea, compararea cauzelor, incercarea unor modalitati de rezolvare oportuna in cazul abaterilor spontane, nerepetabile;

- sesizarea in mod repetat a manifestarilor-abatere, exprimarea verbala imediata a starii de nemultumire, incercarea de rezolvare prompta, cu preponderent rol preventiv;

- aparitia manifestarilor de respingere, incordare, frustrare, insatisfactie, demotivare, neparticipare, refuz, deteriorarea relatiilor, agresivitate in cazul nerezolvarii oportune; in aceste cazuri, starea tensionala se manifesta deschis, perturba grav climatul si activitatea educationala;

- instalarea starii de conflict propriu-zis, ca efect al neglijarii manifestarilor starilor tensionale latente sau al adoptarii unor proceduri inadecvate ce le-au aprofundat; atingerea acestui stadiu al starilor tensionale are consecinte negative greu de compensat pentru activitatea educationala: insuccesul scolar, absenteismul sau abandonul, manifestarea unor acte grave de indisciplina ale grupurilor informale etc.

Dintre tipurile de stari tensionale amintite, vom detalia problemele agresivitatii si violentei in scoala, acestea reprezentand formele grave ale deprecierii climatului educational, dar si unele dintre marile aspecte negative ale societatii contemporane, la nivel national si international. Inmultirea actelor de violenta in scoala din ultimul timp argumenteaza ideea necesitatii ca problematica starilor tensionale in clasa de elevi trebuie sa devina o tema de reflectie pentru toti cei implicati in actul educational. Or, pentru ca profesorul sa-si dezvolte un sistem de instrumente manageriale eficient in prevenirea si interventia situationala in cazul actelor de indisciplina la acest nivel, este necesara conturarea unei culturi psihopedagogice si manageriale in acest sens, care este totusi deficitara, asa cum am aratat mai inainte.

Referitor la intelesul social asociat conceptului de violenta, acesta a fost deseori abordat in relatie cu cele de agresivitate si conflict. In literatura de specialitate, unii autori teoretizeaza agresivitatea si violenta in relatie de sinonimie (totala sau partiala), pe cand altii le delimiteaza, aratand si unele deosebiri de esenta pe langa baza teoretico-metodologica comuna. Majoritatea analizelor insa deosebesc cele doua categorii prin factorii declansatori; astfel, agresivitatea este pusa in relatie mai ales cu instinctul uman, pe cand violenta tine mai ales de cultura, de educatie, de contextul socio-organizational in care este incadrat individul/ grupul formal sau informal; ceea ce nu exclude analiza profunda si a altor teorii, cum ar fi analiza agresivitatii din perspectiva mai multor paradigme - atat cea biologica - Mc. Dougall, Freud, Lorenz, care accentueaza rolul instinctului agresiv, al structurii cerebrale, al aberatiilor cromozomiale, cat si paradigma frustrare-agresivitate, care explica comportamentul agresiv ca fiind "o tensiune emotionala aparuta in urma barierei interpuse in fata desfasurarii scopurilor respective" (Dollard, 1939, apud Iucu, 2000) ori paradigma socio-culturala, care avanseaza ca factori ce pot regla comportamentele agresive-recompensa, pedeapsa si indiferenta (Bandura si colaboratorii, 1963, apud op. cit.).

Dintre definitiile date conceptului de agresivitate, redam pe urmatoarele

"un comportament distructiv si violent orientat spre persoane, obiecte sau spre sine" (Popescu-Neveanu, 1975, apud. Salavastru, 2005,);

- "comportamentul verbal sau actional, ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti" (Dictionar de Sociologie, 1975);

- "orice act ce are ca intentie producerea unui prejudiciu tintei vizate" (Barron,1977);

In raport cu agresivitatea, violenta este considerata ca fiind :

"dezorganizarea brutala sau continua a unui sistem personal, colectiv sau social si care se traduce printr-o pierdere a integritatii care poate fi fizica, psihica sau materiala. Aceasta dezorganizare poate sa opereze prin agresiune, utilizarea fortei, constient sau inconstient, insa poate exista si violenta doar din punctul de vedere al victimei, fara ca agresorul sa aiba intentia de a face rau" (Debarbieux, 1996);

- comportament manifestat intr-o situatie de interactiune si caracterizat prin faptul ca "unul sau mai multi actori actioneaza de o maniera directa sau indirecta, mascata sau distribuita, aducand prejudicii altora in grade variabile, fie in integralitatea lor fizica, fie in integritatea lor morala, fie in posesiunile lor, fie in participarile lor simbolice si culturale" (. Michaud, 1978, apud Salavastru, 2005);

Literatura sociologica, juridica, etica delimiteaza mai multe tipuri de violenta: violenta fizica (ca fiind nucleul dur al violentei, incluzand: furturi, talharii, lovituri voluntare, tentative de omor, omorurile); violenta economica (distrugerea de bunuri materiale); violenta morala sau simbolica (cauzata de autoritarism, dominatie); violenta verbala si nonverbala (comportamente verbale sau nonverbale ce aduc lezarea demnitatii umane, ce incalca bunele maniere).

In mediul scolar, scala de manifestare a comportamentelor violente este la fel de extinsa, de la fapte denumite "incivilitati" (foarte numeroase si care afecteaza buna organizare, desfasurare a unei activitati educationale, care afecteaza negativ ambianta scolara) si pana la cea mai grava si intens mediatizata extrema (violenta fizica).

Rezultatele cercetarilor in domeniu avanseaza doua planuri de analiza a problemei violentei scolare

- planul national, in care sunt definiti factorii generali inductori ai violentei scolare si in care sunt conturate cadrele generale de actiune;

- planul local, in care sunt descrise formele de manifestare a violentei scolare derivate din mediul socio-cultural si educational, dar in care sunt prefigurate si implementate si programe, modalitati, mijloace, proceduri specifice de preventie si interventie.

Literatura de specialitate indica o serie de categorii etiologice ale agresivitatii si violentei in mediul scolar (Debarbieux, 1996, Iucu, 2000, Michaud, 1978, Salavastru, 2005) :

- fenomenul social al saraciei, preponderenta in zonele urbane dificile, in periferiile oraselor

- carente cultural-educative ale mediului familial, social;

- factori ce tin de individ, de predispozitiile genetice, de personalitatea acestuia; analizele ce evidentiaza aceste aspecte sunt fundamentate pe cercetarile psihologice care au demonstrat teza instinctelor agresive, dar si dezvoltarea unor comportamente de tip violent ca efect al fenomenelor de subapreciere a Eului, al trebuintelor de declansare a mecanismelor de aparare la asa-zisul fenomen de curiozitate blocata, de afirmare in plan socio-organizational prin acte declansate de "argumentul agresivitatii", in lipsa performantei scolare;

- cauze de tip didactogen si managerial, specifice modului de organizare si conducere a procesului de instruire, de monitorizare si evaluare a proceselor de invatare, de relationare in clasa de elevi, in lipsa unor proceduri adecvate de preventie si interventie a comportamentelor de acest tip.

Accentuand ideea ca problema etiologiei starilor tensionale in clasa de elevi este deosebit de complexa, depasind cadrul teoretic conturat in lucrarile de specialitate, coreland si cu problematica reusitei scolare, asupra careia se rasfrang in mod direct starile tensionale nesolutionate in mod prompt, E. Joita (2000) evidentiaza o multitudine de cauze ce tin de relatiile interpersonale din clasa care, in opinia autoarei, genereaza cele mai multe comportamente ale elevilor contrare normelor si regulilor scolare, pedagogice, dintre care redam, in mod selectiv, urmatoarele:

- cunoasterea empirica a elevilor, a particularitatilor, a expectantelor acestora, a experientei sociale anterioare;

- nesolutionarea unor stari tensionale mai vechi sesizate in climatul psihosocial al clasei de elevi;

- aplicarea in mod rutinier, standardizat a unor metode, proceduri de interventie la toti elevii;

- evaluarea subiectiva si a performantelor scolare, si a comportamentului afectiv-atitudinal;

- accentul preponderent pe caracterul informativ al procesului de invatamant, in defavoarea aspectelor formator-educative;

- nevalorificarea potentialului creativ al elevilor, al preocuparilor acestora de studiu independent;

- nestimularea intereselor cognitive ale elevilor prin activitati extrascolare;

- utilizarea in mod reductionist si simplificat a formelor de comunicare si a retelelor de comunicare cu elevii;

- nesesizarea cauzelor insucceselor afirmate progresiv la unii elevi;

- adoptarea unei atitudini autoritariste in rezolvarea problemelor aparute in clasa;

- persistenta in didacticism, tutela, control excesiv;

- nediscutarea cu elevii a rolului sanctiunilor si recompenselor, a regulilor si consecintelor indisciplinei in activitate;

- neutilizarea unor strategii de exersare a autocunoasterii, de autoevaluare, de autoeducatie, de dezvoltare a relatiilor de comunicare in clasa de elevi, a modurilor de lucru in echipa, de invatare prin cooperare, de intr-ajutorare;

- stilul permisiv sau autocratic, rigid;

- neantrenarea elevilor in unele activitati specifice managementului activitatilor.

Metodologia prevenirii starilor tensionale in clasa de elevi

Traditional, metodologia preventiva a starilor tensionale era inclusa, in mod preponderent, in sarcina educatiei morale, care dispune de un arsenal de metode, proceduri de formare a constiintei si conduitei morale. Contextul problematic actual, dezvoltarile recente ale teoriei si practicii in domeniul campului educational impun completarea acestor strategii educative cu cele specifice activitatii manageriale a profesorului, astfel incat abordarea situationala a starilor tensionale sa fie caracterizata prin rationalitate, caracter stiintific, creativitate didactica, educativa si manageriala, obiectivitate, eficienta coordonare, indrumare si stimulare, in stabilirea unor obiective clare de preventie si rezolvare, urmarirea explicita a acestora, prin utilizarea unor metode specific manageriale, prin promovarea cercetarii manageriale a acestor aspecte, expresie a unui management de succes al profesorului si in ceea ce priveste climatul educativ, pe langa derularea proceselor de instruire.

Desigur, aceasta paradigma a "managementului de succes", in cazul prevenirii si interventiei in cazul actelor de indisciplina in mediul scolar, reprezinta, in momentul actual, o aspiratie, o perspectiva in perfectionarea profesorilor, daca tinem cont de faptul ca multe cadre didactice au ramas tributare conceptiei modernismului, manifestand practici rutiniere, metodologii standardizate, inclusiv in planul asigurarii climatului psihosocial ori mentalitatii dominarii pregatirii de specialitate asupra celei psihopedagogice, manageriale, efectele fiind manifeste prin consecintele negative ale managementului defectuos in clasa de elevi, prin depasirea acestora de situatiile conflictuale izbucnite in mediul educational.

Literatura de specialitate descrie mai multe modele de prevenire a starilor tensionale, posibil de operationalizat si adaptat in clasa de elevi (apud. Stan,1999):

- modelul Canter - manifestarea pozitiva a profesorului in toate situatiile instructionale, educative, acordarea sprijinului in vederea constientizarii de catre elevi a scopurilor si cerintelor de rezolvare, a normelor disciplinare ;

- modelul Glasser - analiza comportamentului prin raportare la specificul mediului, in vederea realizarii unei terapii a realitatii ;

- modelul Kounin - anticiparea rolului "efectului de unda" asupra grupului atunci cand este sanctionat un elev;

- modelul modificarilor de comportament - intarirea unui comportament prin efectele pozitive sau negative ale acestuia;

- modelul consecintelor logice - stimularea elevului in autoevaluare, in prevederea consecintelor abaterilor de la norme, reguli.

Pornind de la referintele din studiile indicative, de la propriile reflectii teoretico-metodologice asupra problematicii managementului starilor tensionale, valorificand si propria experienta didactico-manageriala, avansam urmatoarele solutii metodologice de prevenire a situatiilor tensionale in clasa de elevi

- valorizarea aspectelor formativ-educative ale procesului de invatamant, prin proiectarea, organizarea, desfasurarea de activitati situatii de instruire, orientate spre formarea de competente, capacitati intelectuale, atitudini, motivatii, care sa satisfaca interesele, curiozitatea epistemica a elevilor, cu un volum de informatii mai redus decat in activitatile didactice orientate de paradigma informativului, care conduc spre supraincarcare, oboseala, demotivare in cele din urma;

- accentuarea, in planul practicilor educationale, a demersului centrat pe educat, ca expresie a valorizarii subiectivului, a derularii unor activitati ca raspuns la interesele manifeste ale elevilor;

- utilizarea unor metode de instruire bazate pe activizarea elevilor, pe castigarea de noi experiente de invatare, pe implicarea acestora in procese de invatare prin actiuni, prin investigatii, care sa le produca satisfactia performantelor obtinute, sa-i motiveze in noi demersuri de invatare constructivista;

- deplasarea accentului de pe munca frontala pe munca in grupuri, pe echipe, ca forma de organizare ce asigura consolidarea relatiilor interpersonale, coeziunea grupurilor de lucru, sintalitatea colectivului de elevi in cele din urma, facilitand procesul de socializare organizationala cerut de integrarea absolventilor in piata muncii, in asumarea si jucarea rolurilor sociale;

- stimularea si motivarea muncii independente a elevilor, ale carei rezultate sa probeze competentele, capacitatile, atitudinile fiecaruia, sa-l stimuleze spre noi performante scolare, sa evidentieze elementele pozitive din personalitatea elevilor;

- cresterea ponderii metodelor de interactiune educationala (brainstorming-ul, sinectica, tehnica Phillips 6.6., metoda Frisco, metoda mozaicului), de o deosebita valoare in cadrul strategiilor de preventie a starilor tensionale, prin valentele deosebite ale acestora in dezvoltarea relatiilor de comunicare, de cooperare in rezolvarea sarcinilor de lucru, in educarea elevilor in spiritual valorilor umanismului, bazate pe civism, intr-ajutorare, pozitie echilibrata in stiinta, cultura, societate;

- desfasurarea de activitati extrascolare in care elevii sa fie implicati activ in organizarea acestora, sa fie responsabilizati in buna desfasurare a acestora, astfel incat buna dispozitie, satisfactia raspunsului prompt al profesorului la interesele acestora sa fie generatoare de un climat optim, stimulativ, extins si in alte activitati, la relatiile cotidiene din mediul scolar;

- stabilirea unor discipline/module interdisciplinare sau transdisciplinare optionale in urma unei minutioase analize de nevoi a elevilor, indeosebi pe teme cross-curriculare, avand ca obiective dezvoltarea competentelor personale si sociale ale elevilor vizand convietuirea in societate (intelegerea reciproca, luarea deciziilor colective, prevenirea si rezolvarea starilor tensionale, respectarea legilor si normelor de convietuire umana), responsabilizarea elevilor prin incredintarea de sarcini in elaborarea, monitorizarea respectarii unui regulament al clasei, prin constituirea unui consiliu al clasei;

- organizarea unor activitati de parteneriat educational, avand ca scop preventia actelor de indisciplina, cu factori specializati (psihologi, pedagogi, consilieri educativi, medici), cu factori ai comunitatii locale (institutii culturale, administrative, politia), axate pe teme ce vizeaza necesitatea respectarii legislatiei, consecintele negative asupra sanatatii mentale si fizice a persoanelor ce savarsesc acte de violenta, nu numai colaborarea cu acesti factori doar atunci cand profesorul constata agravarea starii de indisciplina la unii elevi sau neputinta de a face fata deprecierii climatului educational;

- implicarea familiei in proiectarea, monitorizarea si evaluarea curriculum-ului la decizia scolii, in organizarea unor activitati educative, de consiliere a elevilor, si nu numai limitarea formelor de colaborare cu familia la sedintele cu parintii sau atunci cand se constata regresul performantelor scolare ori abateri comportamentale;

- canalizarea competentelor profesionale, a activitatii de autoperfectionare in directia realizarii managementului de succes la nivelul clasei de elevi, prin utilizarea unor strategii specifice de asigurare a conditiilor esentiale - managementul curriculum-ului, gestiunea resurselor pedagogice, managementul sistemului informational, promovarea marketingului educational, a unui management prin motivatie, ceea ce are un efect benefic atat in realizarea la un inalt nivel de performanta a activitatilor, cat si in asigurarea climatului psihosocial optim in clasa de elevi, prin dezvoltarea unui repertoriu metodologic eficient de prevenire a actelor de indisciplina;

- implicarea si responsabilizarea elevilor in managementul activitatilor instructiv-educative prin delegarea unor atributii specifice(ori la propria initiativa) in proiectarea, organizarea, coordonarea, evaluarea si reglarea unor activitati, situatii instructionale, educative (in special pe tematici actuale ce tin de necesitatea unui comportament adecvat normelor, regulilor societatii, institutionale, inca din etapa scolaritatii);

- probarea unui stil educational si managerial a carui eficienta sa fie multiplu determinata: de factorii de personalitate, de nivelul dezvoltarii elevilor, de expectantele acestora, de cultura si climatul organizational, de aspiratia catre doritul "management de succes", astfel incat leadership-ul educatorului sa constituie o conditie esentiala in prevenirea starilor tensionale in clasa de elevi;

- dezvoltarea unui sistem metodologic, procedural de adaptare, aplicare adecvata la conditiile concrete ale clasei sau ale elevilor ce prezinta risc crescut de abateri comportamentale grave, a strategiilor de evitare a conflictelor, consemnate in literatura de specialitate: strategia bazata pe socializare, fraternizarea, strategii de dominare, ignorarea deliberata a comportamentelor nedorite, rutinizarea normelor, tehnici de negociere (povestiri-avertisment, apelul la o autoritate superioara, apelul personal, promisiunile si amenintarile, probabilitatea generalizarii, cererile excesive, amanarea, invocarea traditiei, convertirea drepturilor in privilegii, impunerea ferma);

- dezvoltarea unor strategii de autoformare, autoperfectionare a profesorului in domeniul preventiei starilor tensionale (self-management), pornind de la definirea expectantelor, motivatiei de autoformare pana la implicarea in cercetarea pedagogica ameliorativa si contextualizarea, adaptarea, aplicarea rezultatelor la specificul clasei de elevi, la particularitatile unor subiecti.

Strategii de interventie in cazul starilor tensionale in clasa de elevi

O data declansate si manifestate, avand consecinte nefaste asupra procesului instructiv-educativ, asupra coeziunii grupului-clasa, starile tensionale trebuie atent analizate, rezolvate prin prefigurarea si aplicarea celor mai adecvate strategii de interventie, dintre care mentionam:

- analiza complexa a formelor de manifestare a starilor tensionale si identificarea etiologiei acestora

- utilizarea unui aparat metodologic bine conturat pentru acumularea tuturor datelor privind factorii subiectivi si obiectivi implicati in conflict: interviuri, chestionare, convorbiri, teste de personalitate;

- implicarea clasei in conturarea variantelor de solutionare a starilor tensionale

- expunerea variantelor de rezolvare celor implicati si analiza modului de receptare de catre acestia

- studierea opiniilor altor cadre didactice, specialisti in educatie, psihologi, a parintilor elevilor vizand rezolvarea tensiunilor existente;

- prefigurarea si aplicarea unor programe de interventie specifice tipurilor de stari tensionale, a gradului de intensitate a acestora

- monitorizarea implementarii programelor de interventie educativa si evaluarea continua a efectelor educative ale acestora, in colaborare cu alti factori educativi, cu stafful managerial al scolii, cu reprezentanti ai clasei de elevi;

- imbunatatirea periodica a activitatilor programelor in functie de impactul acestora asupra celor implicati in conflict, de gradul de rezolvare a situatiilor tensionate;

- utilizarea tehnicilor si procedeelor de negociere intre partile aflate in conflict

- utilizarea sistemului de recompense si sanctiuni, dezaprobari

- alternarea stilurilor manageriale ale profesorului in rezolvarea situatiilor tensionale in functie de specificul, gravitatea acestora, de nivelul de dezvoltare, maturitate a grupului-clasa de a lua si aplica decizii de solutionare: stil directiv, de antrenare, suportiv, al delegarii (apud A. Prodan, 1999) ori stilul autoritar, participativ autoritarist, individual, laisser-faire (apud E. Paun,1999) ;

- valorificarea si a aspectelor pozitive ce se pot degaja din starile tensionale

- angajarea partilor aflate in conflict, dupa aplicarea unui set de masuri preliminare, in rezolvarea unor proiecte comune.

La toate aceste strategii, metodologii, tehnici si proceduri aplicabile de catre profesorul-manager in vederea prevenirii si interventiei in cazul starilor tensionale, adaugam si o serie de modalitati pe care factorii de decizie, la nivel national, zonal si institutional, le pot aplica in domeniul managementul starilor tensionale in mediul scolar:

- descongestionarea programelor scolare incepand cu ciclul secundar de invatamant, in vederea evitarii consecintelor negative ale supraincarcarii asupra anumitor elevi, care intr-o prezentare graduala, sunt: oboseala psihica - esecuri scolare - demotivare - devalorizarea performantei scolare in sistemul de valori al educatului - dorinta de afirmare prin argumentul agresiunii - savarsirea de acte de indisciplina in clasa de elevi, de fapte antisociale;

- restructurarea planurilor-cadru de invatamant prin marirea ponderii curriculum-ului la decizia scolii, elaborat mai ales in functie de interesele, aspiratiile, posibilitatile elevilor, prin introducerea de module interdisciplinare transdisciplinare axate pe problematica lumii contemporane, prin vehicularea valorilor democratiei, a relatiilor comunitare si internationale, a interculturalismului, a tolerantei;

- organizarea unor cursuri de formare continua a cadrelor didactice in directia perfectionarii competentelor, capacitatilor, abilitatilor manageriale de prevenire si rezolvare a starilor tensionale in clasa de elevi;

- includerea in proiectul managerial al scolii a unei ponderi mai mari activitatilor educative vizand mediatizarea si dezbaterea actelor de violenta scolara, consilierea elevilor si a parintilor, structurarea unor parteneriate in acest sens;

- organizarea de activitati periodice cu elevii din unitatea scolara in vederea aducerii la cunostinta a regulamentului scolar, constientizarii acestora in respectarea normelor si regulilor institutionale, a prezentarii consecintelor negative a incalcarii acestora (cu exemplificari), implicarii elevilor in elaborarea propriului regulament al clasei, care sa reflecte legislatia institutionala in spatiul educational de munca instructiv-educativa, precum si in rezolvarea unor situatii de abateri comportamentale grave la nivelul unitatii scolare;

- preocuparea conducerii scolii pentru constientizarea si implementarea si in mediul clasei a valorilor culturii organizationale, prin promovarea unor proiecte educative in acest sens;

- elaborarea unei politici de "staff developpement" la nivelul unitatii scolare in domeniul managementului starilor tensionale, in colaborare cu institutiile abilitate in prestarea de servicii de formare continua (Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Casa Corpului Didactic).

REFERINTE

1. Barron, R. A. (1977). Human Aggression. New York: Plemm.

2. Debarbieux, E. (1996). La violence en milieu scolaire. Paris : ESF.

3. Ionel, V. (2002). Pedagogia situatiilor educative. Iasi: Editura Polirom.

4. Iosifescu, S. (2001). Management educational.Ghid metodologic pentru formarea formatorilor. Bucuresti: Editura ProGnosis.

5. Iucu, R.B. (2000). Managementul si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-metodologice. Iasi: Editura Polirom,155-173.

6. Iucu, R.B. si Panisoara I.O. (2000). Formarea personalului didactic. Bucuresti : Editura UMC.

7. Joita, E. (1995). Management scolar. Elemente de tehnologie manageriala. Craiova:

Editura Gheorghe-Cartu Alexandru.

8. Joita, E. (2000). Management educational. Profesorul manager: roluri si metodologie. Iasi: Editura Polirom, 147-170..

9. Maciuc, I. (1998). Formarea formatorilor. Modele alternative si programe modulare.

Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica, R.A.

10. Paun, E. (1999). Scoala - abordare sociopedagogica. Iasi: Editura Polirom, 142-168.

11. Potolea, D. (1982). Stilurile educationale.Probleme fundamentale ale pedagogiei .(coord.D.Todoran). Bucuresti: Editura Didactica si Pedagogica.

12. Prodan, A. (1999). Managementul de succes. Motivatie si comportament Iasi: Editura Polirom,110-112.

13. Salavastru, D. (2005).Raport de cercetare. Revista de Politica Stiintei si Scientometrie,

numar special

14. Stan, E. (1999). Profesorul, intre autoritate si putere. Bucuresti: Editura Teora, 36-40.

15. Toma, S. (1994). Profesorul - factor de decizie. Bucuresti: Editura Tehnica.

16.Voiculescu, F. (2004). Analiza resurse-nevoi si managementul strategic in invatamant. Bucuresti: Editura Aramis