Pseudodeficienta mintala - Formele de manifestare ale pseudodeficientei mintale

Pseudodeficienta mintala

1. Definitii si caracteristici

Este de o importanta decisiva gasirea unui raspuns la intrebarea "Este pseudodeficienta mintala o categorie aparte cu particularitati specifice?"

Clarificarea acestui aspect prezinta o importanta deosebita, astfel:

acceptand pseudodeficientul mintal in zona deficientei mintale, el va fi inscris in scoala ajutatoare, fiind pregatit in cadrul acestei institutii pentru practicarea unei meserii specifice invatamantului special si inclus in randul handicapatilor definitiv, cu toate consecintele acestui fapt.

incadrarea lui in scoala de masa reprezinta o situatie sigura de esec si un factor de frana pentru procesul intructiv-educativ la nivelul clasei de elevi

considerarea pseudodeficientului mintal ca o categorie aparte presupune incadrarea lui in sisteme speciale de recuperare, utilizarea unor metode pedagogice de stimulare a dezvoltarii lui intelectuale si de restructurare a personalitatii in mod armonic, astfel incat esecul scolar sa fie eleiminat sau sa nu constituie o premisa pentru un esec in adaptarea sociala.

P. Branzei a introdus la noi termenul de "hipofrenie", "pentru a delimita deficite matginale ideo-afective si de conduita generate prin interferente negative bio-psiho-sociale, care se plaseaza in zona incerta dintre debilitatea mintala si sanogeneza psihica".

Ca termeni sinonimi, sunt utilizati:

"normal-slab" (D. Wechsler)

"inteligenta liminara" / "limitati (W. Mayer - Gross)

"intelect de limita" (Margareta Stefan)

"pseudodebil mintal" (Mariana Rosca)

"dezvoltare intelectuala de limita"(P. Arcan, D. Ciumageanu)

"instruibili mediocri"

"copil cu invatare lenta" (W.D. Wall)

Termenul de "pseudodebilitate mintala" este introdus de elevii lui Morei (1959), cunoscand azi o mare varietate terminologica:

"pseudoarieratie mintala" (A. Rey)

"falsa debilitate mintala"/"debilitate camuflata" (G. Vermeylen)

"debilitate atipica" (A.L. Benton)

"prostie" (Chaslin)

Potrivit lui C. Paunescu si I. Musu, pseudodebilitatea mintala este  "un deficit aparent si reversibil al inteligentei, ce apare la subiectii cu potential intelectual intact, deci cu virtuozitati normale, sesizabila atat la probele de performanta, cat si la cele de rationament verbal". Un indiciu major pentru a decela falsa debilitate mintala este decalajul intre nivelul mintal si cel scolar. Pseudodebilitatea mintala camuflata da iluzia unei persoane cu cunostinte relativ normale, dar cu adaptare sociala deficitara, aidoma deficientului mintal.

Sora Lungu-Nicolae defineste pseudodebilitatea mintala ca "acea categorie heterogena de copii la care apar ramaneri in urma in dezvoltarea psihica, datorita actiunii unor factori de origine externa (privari timpurii, insuficienta stimulare senzoriala si apoi cognitiva, carente afective, institutionalizari prelungite, boli trenante etc.), copii al caror randament scolar si rezultate la unele teste de inteligenta sunt similare cu cele ale debilului mintal. Acesti copii pot recupera intarzierea daca interventia reeducativa este prompta si de lunga durata".

Gheorghe Radu arata ca, in ceea ce ii priveste pe copiii cu pseudodebilitate mintala sau cu intarziere temporara in dezvoltare, acestia se caracterizeaza prin faptul ca sub aspectul zonei actuale a dezvoltarii (indeosebi intelectuale) ei se situeaza, in momentul dat, mai aproape de nivelul debilitatii mintale (cu care se confunda). In consecinta, in activitaile de invatare independenta, ei manifesta o eficienta scazuta. Sub aspectul zonei proxime a dezvoltarii, acesti copii se situeaza mai aproape de posibilitatile copiilor normali. Ei dispun de perspective mai largi de dezvoltare, iar in invatarea dirijata demonstreaza o eficienta superioara fata de cea manifestata, in aceleasi conditii de catre copilul cu debilitate mintala propriu-zisa.

Delimitarea cazurilor de pseudodebilitate mintala in zonele de granita ale deficientei mintale, cat si in zonele marginale ale starii de nromalitate, nu este accesibila metodologiei psihometrice clasice, dar este posibila cu ajutorul probelor de diagnostic dinamic, formativ.

Fenomenul denumit falsa sau pseudodebilitate mintala este un fenomen deosebit de complex, dar deocamdata insuficient elucidat.

Citandu-l pe M. Prudhommeau (1961), Mariana Rosca sublinia, printre altele ca: "pseudodebilii mintali sunt copii la care s-a produs o <<prabusire>>, o blocare a activitatii psihice, determinate de unele conflicte de natura afectiva si de unele dificultati mereu crescande in legatura cu asimilarea cunostintelor scolare". Autoarea subliniaza, de asemenea, ca la pseudodebilii mintal, "normalizarea vietii afective poate duce la o dezvoltare ulterioara normala a capacitatii intelectuale sau, cel putin, la o imbunatatire a ei".

Dupa cum subliniaza I. Drutu (1995), "termenul de pseudodeficienta mintala se refera la acele categorii de copii cu intarziere sau incetinire in dezvoltarea psihica, cu blocaje emotionale, cu carente educative, care sunt determinate, in general, de factori de origine externa si al caror randament scolar si rezultate la unele teste psihologice sunt similare cu cele ale deficientului mintal". In sinteza realizata de acest autor, regasim urmatoarele caracteristici ale pseudodeficientilor mintali:

randament scolar slab

rigiditate in intelegere, datorata (dupa K. Lewin si J. Kounin) unor structuri cognitive mai putin diferentiate

absenta unor aspiratii superioare, datorata mediului familial nestimulativ si lipsit de exigente educative

nesiguranta si incetineala manifestate in activitatea de invatare, izvorate mai ales din experienta esecurilor inregistrate repetat in acest tip de activitate

saracia si un anumit infantilism al limbajului, datorate neantrenarii suficiente a copiilor respectivi in procesul comunicarii, mai ales in familiile cu un statut subcultural.

Ca "indici caracteristici ai pseudodebilitatii mintale, Sora Lungu-Nicolae aminteste printre altele:

in sfera motivationala apar similitudini intre nivelul motivational al parintilor si cel al copilului (copilul nu este stimulat catre munca intelectuala, iar tendintele lui pozitive nu sunt valorificate de parinti

pe plan comportamental - adaptativ: imaturitate in reactii, hiperactivitate, capacitate scazuta de concentrare, neincredere in fortele proprii, cu multiple implicatii asupra planului intelectual.

2. Formele de manifestare ale pseudodeficientei mintale

Dupa I. Drutu:

debilitatile achizitionate, ca urmare a unor stari conflictuale timpurii, stresante si generatoare de tulburari comportamentale, la care ulterior se adauga, adancind starea conflictuala, cerintele suprasolicitante ale scolii

deprivarea culturala, in contextul unui mediu socio-economic sarac, in care oportunitatile educative limitate ingusteaza dezvoltarea copilului

astenia functionala dobandita pe fondul unor imbolnaviri repetate, al unor conditii precare de viata si de educatie

inteligenta marginala, limitrofa deficientei mintale autentice (cu alte cuvinte, intelectul delimita)

intarzierea in dezvoltarea intelectuala pe fondul unor deficiente senzoriale si fizice

instabilitatea psihomotorie, dar si in planul atentiei

lentoarea in gandire, inclusiv in cazul unor stari de epilepsie.

Sora Lungu-Nicolae aminteste in plus:

copii cu intarziere in dezvoltarea limbajului, dar ale caror potentialitati nonverbale sunt normale

copii cu deficite intelectuale partiale, determinate de leziuni traumatice cerebrale

J.L. Faure a identificat 3 grupe clinice:

pseudodebilitatea determinata si insotita de conditii precare de mediu (mediu familial frust, gregar), de nefrecventare a scolii, caracterizata prin intarziere mintala lejera/medie, relativ omogena, cu structuri normale care permit o ameliorare evidenta in urma unei influente pedagogice dirijate

pseudodebilitatea mintala determinata si insotita de inhibitia posibilitatilor receptive, caracterizata prin retard intelectual lejer, deficit de dinamism intelectual, dificultati de achizitie, superficialitate, atitudine infantila, ostila sau refuz global, cu posibilitati de ameliorare in urma unui tratament psihoterapeutic

pseudodebilitatea mintala determinata si insotita de dificultati specifice de natura lexica, grafica, de calcul, caracterizata prin retard scolar cu posibilitati de ameliorare in urma unui tratament pedagogic adecvat, oportun si indelungat.

Grace Arthur distinge 5 grupe de pseudodebilitate:

pseudodebilitatea cu inaptitudini specializate

pseudodebilitatea cu retarduri de limbaj, dar cu aptitudini nonverbale normale

pseudodebilitatea determinata de maladii, dar fara a opri dezvoltarea intelectuala

pseudodebilitatea mintala determinata de leziuni traumatice cerebrale ce antreneaza deficite intelectuale specializate dar cu alte sectoare intacte

pseudodebilitatea mintala cauzata de handicapuri fizice, de tulburari de auz sau de vedere care antreneaza esecuri scolare

L.Moor adauga la clasificarea anterioara inca 6 grupe:

retard simplu, descris de Collin, caracterizat prin dezvoltare generala lenta

retard educativ, pedagogic, caracterizat prin insuficiente privind nivelul infomatiilor sau al tehnicilor de munca independenta

surdimutitate, incetinirea procesului de dezvoltare mintala ca urmare a unui limbaj insuficient dezvoltat, consecinta a unor infimitati de auditie

retardul electiv de limbaj (mutitatea, afazia congenitala), caracterizat prin dezvoltare lenta a acestuia, desi manifesta o inteligenta precoce

retard in diverse sectoare de activitate: nedibacia miscarilor, dificultati lexice, oboseala mintala excesiva.

Dintre cele cinci forme, retardul educativ, pedagogic, este cel mai putin alarmant.

Referindu-se aproximativ la aceleasi fenomene, considerate de noi "forme de manifestare" ale pseudodeficientei mintale, unii autori le denumesc intr-un alt mod:

tulburari de dezvoltare (mai ales in lucrarile unor autori americani)

abateri in dezvoltare (T.A. Vlasova si M.S. Pevzner - 1975)

dizontogenii (V.V. Lebedinski - 1985) etc.

Doru-Vlad Popovici descrie in lucrarea sa "Dezvoltarea comunicarii la copiii deficienti mintal" tulburarile de ezvoltare, precum si pe cele de invatare. Vom prezenta pe scurt constatarile acestui autor.

Tulburarile de dezvoltare - definitie, dupa Kendall: "deficiente cronice severe, determinate de un handicap mintal sau fizic, care se manifesta inaintea varstei de 22 de ani, care, de regula, se extinde pe o perioada nedefinita de timp" si care:

a)                "limiteaza substantial functionarea in trei sau mai multor domenii majore de activitati esentiale: autoingrijirea, mobilitatea, invatarea, emisia si receptia limbajului, capacitatea de autoconducere, abilitatea de a trai independent si autonomia economica suficienta"

b)                "reflecta necesitatile persoanei  pentru ingrijire planificata, tratament sau alte servicii pentru perioade indelungate sau chiar pentru intreaga viata".

Caracteristici:

apar inaintea varstei de 18 ani

continua sau se asteapta sa continue nedefinit

constituie un handicap substantial in functionarea normala a individului in societate.

Sunt considerate tulburari de dezvoltare:

retardul mintal

paralizia cerebrala

epilepsia

autismul

tulburarile de vorbire de tip central

Tulburarile de dezvoltare produc "intarzieri de dezvoltare", deorece copilul nu este capabil sa atinga performantele specifice varstei lui cronologice.

Factorii care influenteaza aceste intarzieri sunt:

a)            gradul de extindere al disfunctiei la copil

b)            calitatea mediului, concretizata prin nivelul ingrijirii acordate si structura relatiilor sociale dintre copil si ceilalti membrii ai societatii

c)            utilizarea unor programe de recuperare adecvate, in special din categoria celor destinate interventiei timpurii.

Doru-Vlad Popovici arata ca tulburarile de dezvoltare, urmate de intarzieri in dezvoltare, produc tulburari de invatare. Din aceasta categorie fac parte:

deficitele de atentie

deficitele de motricitate generala si fina

deficitele in prelucrarea informatiilor perceptive auditive si vizuale

lipsuri in dezvoltarea unor strategii cognitive de invatare

tulburari ale limbajului oral

dificultati de citire (la aprox. 80% dintre copii)

dificultati de scriere

dificultati in realizarea activitatilor matematice

tulburari de comportament social datorate nivelului scazut al formarii deprinderilor sociale.

Tulburarile de invatare nerecuperate in perioada scolaritatii, il vor insoti pe individ pana la varsta adulta, cand pot genera grave probleme de adaptare sociala si culturala. S-a constatat ca ele apar cu o frecventa mai mare la baieti decat la fete. In S.U.A. ele reprezinta 51% din totalul elevilor cu CES.

Recent, se tinde spre includerea in aceasta categorie a elevilor cu intelect de limita si cu handicap mintal usor.

Gheorghe Radu arata ca sfera de manifestare a fenomenului de falsa sau pseudodeficienta mintala se situeaza in zona starii de dezvoltare intarziata si partial in zonele de dezvoltare deficitara si dezvoltare dizarmonica (descrise de V.V. Lebedinski - 1985).

Starile de dezvoltare intarziata se carcaterizeaza printr-un ritm incetinit de formare a diferitelor paliere ale personalitatii (indeosebi a celui cognitiv si a celui emotional-afectiv) si cantonarea temporara a acestora la nivelul unor etape de varsta depasite.

Intarzierile in dezvoltarea emotionala si afectiva se manifesta adesea prin infantilism, reactii puerile si comportamente impulsive. Au o etiologie foarte variata, constand in actiunea unor factori genetici negativi, in afectiuni somatice cronice, infectii, traumatisme, conditii educative precare etc.

Intarzierile in dezvoltarea cognitiva se manifesta, mai ales, in activitatile scolare organizate, prin slaba curiozitate, insuficienta spiritului de observatie, esec la invatatura etc. Etiologia este reprezentata de usoare encefalopatii, de stari cronice de astenie cerebrala, de deprivari socio-familiale si educative etc.

Aceste fenomene au un potential compensator net superior oligofreniilor si beneficiaza de un pronostic mai bun, prin educatie adecvata si terapie complexa obtinandu-se rezultate superioare in dezvoltare si adaptare.

Starile de dezvoltare deficitara sunt determinate de afectiuni grave ale analizatorilor (cofoza sau hipoacuzie, cecitate sau ambliopie), ale limbajului (logopatii obisnuite, fara afectiuni intelectuale), ale aparatului locomotor, precum si de maladii somatice cronice, invalidante. Prognosticul mai mult sau mai putin favorabil in aceste stari este dependent de potentialul compensator individual, precum si de calitatea si promptitudinea interventiei educativ-terapeutice.

Starile de dezvoltare dizarmonica, determinate ereditar sau prin conditii educative precare, se manifesta, de regula, prin asocierea fenomenelor de retardare, mai ales la nivelul palierului emotional-afectiv, cu dezvoltarea in ritm obisnuit sau chiar accelerat a altor paliere. Se constata o disproportionalitate stabila a structurii personalitatii, avand la baza mecanisme innascute sau dobandite de timpuriu.

3. Etiologia pseudodeficientei mintale

Dupa Gh. Ionescu (se refera la intelectul de limita):

abuz de autoritate familiala, care determina reactii de protest, opozitii, indiferenta, fuga

carente afective, lipsa de control emotional

climat familial nepotrivit; astfel parintii devin patogeni fata de dezvoltarea armonioasa a personalitatii infantil-juvenile

"didactogenia" inclusa in mediul scolar prin frica de sanctiune lipsa de emulatie

labilitatea emotionala sau exaltarea afirmarii de sine, generate de atitudinea dogmatica, predicatoare a educatorilor

manifestari morbide generate de complexe anxiogene, frustrari, situatii "stresante" induse prin relatiile interpersonale si de grup.

C. Gorgos considera ca "elementul esential care il diferentiaza pe liminarul intelectual de debilul mintal este capacitatea de invatare, de folosire corecta a ajutorului acordat in acest scop, de capacitatea de adaptare la colectivitate. La varsta adulta, diferentele dintre el si normal se estompeaza, ca urmare a procesului de integrare socio-profesionala. Cauzele aflate la baza acestui fenomen care, in conceptia autorului, se aseamana foarte mult cu pseudodebilitate mintala) sunt:

hiperprotectie din partea familiei,

carente afective

climat familial generator de dizarmonie

labilitate emotionala.

Constantin Paunescu si Ionel Musu sintetizeaza etiologia pseudodebilitatii mintale:

pierderea senzoriala: vizuala sau auditiva

incapacitatea fizica temporara

deficiente motorii

privatiuni culturale ca urmare a unui mediu social sau familial sarac sau a unei scolarizari inadecvate

tulburari afective ce conduc la inhibitia functiilor intelectuale, din care preponderente pot fi: frica de esec, reactia agresiva a parintilor sau a profesorilor fata de rezultatele slabe la invatatura ale copilului, atitudinea de ostilitate sau de pasivitate, neincredere care duce la pierderea apetitului de invatare si la inhibitia procesului de maturizare afectiva.

Autorii citati amintesc si conceptia lui Prudhommeau, care considera ca fiind cauze ale pseudodebilitatii:

un debut scolar necorespunzator, un prost demaraj in scoala, repetarea clasei, care produc socuri afective

tulburari de comportament, exprimate mai ales prin fuga, imaturitate afectiva, maladii de lunga durata si situatii familiale inadecvate unei educatii corecte.

Prudhommeau apreciaza ca subiectii inteligenti sunt mai sensibili la esecurile scolare in comparatie cu deficientii mintal. Aceasta afirmatie are o importanta deosebita in ceea ce ii priveste pe elevii cu pseudodebilitate mintala.

In ultima perioada, cercetarile (I. Strachinaru - 1987) subliniaza rolul exclusiv al factorilor exogeni, de natura ambiental-educativa, in mod deosebit al factorilor de privatiune culturala si, in consecinta, pseudodebilitatea este susceptibila de o remitere completa.

4. Diagnostic diferential: pseudodebilitate mintala - intelect de limita - debilitate mintala usoara

Incepand cu 1967, St. Szamoskozi a desfasurat o serie de cercetari privind precizarea nivelului dezvoltarii mintale, prin utilizarea unor probe de duagnostic formativ, la o categorie de copii care, desi afiseaza o simptomatologie formala (exterioara) similara debilitatii mintale, in realitate nu apartin acestei categorii. Asimilarea lor prezumtiva in grupul deficientilor mintal se face pe baza insuccesului scolar si a nereusitei la testele de aptitudini intelectuale.

Delimitarea teoretica si practica a categoriei de elevi cuprinsi in zona de "limita" dintre normalitate si debilitate mintala impune diferentierea a 3 categorii distincte de subiecti:

cei cu inteligenta de limita

cei din categoria pseudodebilitatii mintale

grupul celor cu debilitate mintala lejera.

Analiza comparativa a simptomelor caracteristice categoriilor de subiecti amintite dezvaluie anumite elemente comune: performante inferioare etatii cronologice la testele de inteligenta, rezultate scolare la/sub limita promovabilitatii, tulburari in sfera afectiv-emotionala etc.

Dar exista si note diefrentiatoare: capacitatea diferita de asimilare, masura diferita de utilizare a ajutoarelor externe, dinamismul asimilarii si reactualizarii cunostintelor etc.

Ipotezele de la care se porneste si care vor fi confirmate in urma cercetarilor sunt urmatoarele:

Subiectii pseudodebili mintal pe parcursul secventelor proprii evaluarii formativ-dinamice pot prezenta o capacitate de invatare cognitiva considerabil mai mare decat la cei cu intelect de limita.

Ei vor demonstra in cursul evaluarii fromative o capacitate de transfer mai ridicata, in sensul valorificarii la un nivel mult superior a informatiilor (cunostintelor declarative si procedurale) oferite sub forma ajutoarelor externe programate.

In zona 65-85 a coeficientului de inteligenta psihometric (I.Q.) se gasesc copii cu nivele ale modificabilitatii sensibil diferite, capacitati pe care testele clasice nu le pot utiliza. Prin probe psihologice formative devine posibil, in aceasta zona a I.Q., diagnosticul diferentiat a 3 categorii de copii cu potential intelectual si de invatare diferite: debili mintal educabili, copii cu intelect de limita, copii pseudodebili mintal. Acestia din urma demonstreaza un nivel al modificabilitatii cognitive mult superior celorlalte categorii.

St. Szamoskozi a constatat ca atat deficientii mintal, subiectii cu intelect de limita, cat si pseudodeficientii mintal sunt incapabili sa rezolve sarcinile de nivel mediu in pretest. Prestatia subiectilor difera calitativ in urma fazei de invatare. In timp ce pentru subiectii cu intelect de limita modificarea consta in cresterea eficientei pentru sarcinile de nivel mediu, inregistrand esec in abordarea itemilor dificili, pseudodeficientii mintal elaboreaza metode de rezolvare si pentru sarcinile dificile.

Acest fapt se poate explica prin capacitatea pseudodebililor mintal de a realiza un profit cognitiv notabil prin valorificarea ajutoarelor externe primite in faza de invatare-formare.

Subiectii debili mintal educabil, desi utilizeaza un volum considerabil de ajutoare, nu realizeaza progrese semnificative in faza de post-test. Subiectii apartinand grupului cu intelect de limita realizeaza un profit cognitiv moderat. Grupul de subiecti pseudodebili mintal poseda un potential intelectual latent superior celorlalte 2 categorii.

Cel mai frecvent pseudodebilitatea mintala este confundata in practica psihopedagogica cu intelectul de limita, iar din punct de vedere teoretic situatia este uneori similara, existand autori pentru care cei 2 termeni sunt sinonimi.

Intr-o recenta teza de doctorat elaborata sub conducerea stiintifica Prof.Univ.Dr. Ursula Schiopu, Gabriela Stoltz (1999) realizeaza o ampla trecere in revista a punctelor de veedere cu privire la intelectul de limita, precum si o analiza pertinenta a numeroaselor consecinte pe care le are acest fenomen in planul adaptarii scolare si socio-profesionale.

Autoarea considera ca intelectul de limita este "un concept operational psihomedical care desemneaza o zona de granita situata intre normalitatea intelectuala si formele usoare de intarziere mintala (debilitate mintala)". Nivelul maxim de dezvoltare intelectuala corespunde varstei mintale de 12-14 ani si unui I.Q. de 70-90.

Intelectul de limita nu apartine psihopatologicului, datorita etiologiei-predominant psihogena, socioculturala, prezentand un potential recuperabil prin mijloace psihopedagogice adecvate.

Urmarea caracteristicilor negative si structurilor dizarmonice ale intelectului de limita o reprezinta esecul scolar. Autoarea subliniaza ca, daca esecul scolar sau social are o alta cauza decat gradul de dezvoltare si maturizare mintala, atunci el nu intra in categoria handicapului intelectual de limita. Se face astfel, diferentierea fata de pseudodebilitatea mintala.

Reproducem in continuare cateva dintre caracteristicile negative ale intelectului de limita, de care am amintit mai sus:

organizarea mintala normala, dar cu functii fluctuante sau scazute si cu un nivel fluctuant de dezvoltare (I.Q. = 70-90)

ritm incetinit al dezvoltarii intelectuale; conduite operatorii inferioare varstei cronologice

mari dificultati in trecerea spre stadiul superior al gandirii abstract-logice

operatii mintale imprecise, nesigure si rigide; dificultati in realizarea operatiilor de analiza, sinteza, comparare, clasificare etc.

dificultati in prelucrarea informatiei dobandite; oscilatii in performantele intelectuale

capacitate limitata de comutare si transfer a achizitiilor informationale si operationale

imaturitate socio-afectiva

dificultati de control voluntar

dificultati de intelegere si invatare; progres lent si limitat in procesul instructiv-educativ

dificultati de actualizare si punere in practica a celor invatate etc.

Deosebit de frecvente la copiii cu intelect de limita se dovedesc a fi tulburarile comportamentale, grefate pe structuri dizarmonice ale personalitatii, pe care G. Stoltz le grupeaza astfel:

a)                de tip exploziv - principala caracteristica este descarcarea primitiva, brutala a afectelor la stimuli minori; copiii sunt iritabili, conflictuali, agresivi

b)                de tip antisocial - trasatura dominanta este incapacitatea cronica de adaptare la normele socio-morale, de formare a reprezentarilor si conceptelor morale

c)                de tip astenic - trasatura principala consta in potentialul energetic scazut, fatigabilitatea crescuta, astenia cronica si randamentul nesatisfacator in activitate.

Gheorghe Radu arata ca falsul debil poate fi superior ca potential liminarului. Autorul se intreaba, pe buna dreptate, "De unde provine situarea sa, in momentul investigatiei diagnostice initiale, la nivelul sau chiar sub nivelul intelectului de limita?" Raspunsul la aceasta intrebare poate fi gasit probabil in factorii etiologici care, in cazul intelectului de limita sunt mai degraba asemanatori cu cei ai deficientei mintale reale (indeosebi, ai deficientei endogene), in timp ce in cazul falsei deficiente mintale ei sunt mai ales factori exogeni, mai mult sau mai putin intamplatori, insa deosebit de defavorabili in momentul dat, dar care, odata inlaturati, fac posibila "deblocarea" starii de subdezvoltare si progresul accelerat in continuare.

Independent de cauzele si caracterul diferentelor atat copiii cu falsa deficienta mintala, cat si cei cu intelect de limita trebuie implicati in activitati instructiv-educative si terapeutice, folosind procedee de lucru nuantate.

La intelectul de limita, accentul se va pune pe segmentarea in pasi mici a materialului de invatat si pe exersarea mai indelungata a fiecarei secvente.

La falsul deficient, accentul se va pune pe exercitii ludice si de deblocare afectiva, pe cresterea treptata a gradului de solicitare cognitiva, pe alternarea momentelor de solicitare mai intensa a operatiilor intelectuale cu momente de relaxare si odihna activa etc.

Din cele aratate, rezulta, asadar, ca diferenta fundamentala dintre falsa debilitate mintala si debilitatea reala consta in faptul ca, in timp ce aceasta din urma este - conform afirmatiei lui R. Zazzo - "ireversibila, in stadiul actual al cunostintelor noastre", falsa debilitate este reversibila, fapt care depinde insa de promptitudinea si caracterul complex al interventiei terapeutice.