SOCIETATE SI EDUCATIE[1]

Cuvinte cheie : societate, sistem social global, subsistem social, educatie, educabilitate, sistem educational, comunicare, ideal social, ideal educational, personalitate, tip de personalitate.

1. Educatia ca subsistem al sistemului societal global. Educatie si socializare. Societatea umana, spre deosebire de alte tipuri de societati dar si dincolo de diferitele acceptiuni care i se dau, se caracterizeaza prin actiuni constiente, creatoare de valori. Evolutia societatii umane s-a realizat nu numai prin mecanismele biologice de reproducere sau prin contributia factorilor de mediu. Omul modern nu se deosebeste din punct de vedere genetic de omul de acum cateva zeci de mii de ani, dar, in ceea ce priveste formele de organizare, modul de trai si de producere a celor necesare traiului, diferentele sunt semnificative. Acest lucru este datorat proprietatii individului uman de a fi educat, educabilitatii, disponibilitatii omului de a fi receptiv la influente educative, realizand acumulari progresive concretizate in comportamentul sau socio-individual. Educabilitatea reprezinta astfel factorul care determina caracterul individului uman de fiinta sociala si educatia ca fapt social. Actiunea educativa inteleasa ca un ansamblu de influente cu sens pozitiv constiente sau nu, organizate sau neorganizate, regasite in comportamentul indivizilor sau grupurilor sociale, alaturi de socializare (ca proces de pregatire a tinerilor pentru asumarea de statusuri si roluri sociale), notiuni care partial se suprapun dar nu coincid, au generat salturi in constiinta umana, au condus la fapte de cultura si civilizatie. In acest fel si in raport de conditiile tehnico-economice ale vietii, educatia a evoluat treptat influentand la randul ei societatea. Recunoastem aici determinarea social-istorica a educatiei sub multiplele ei manifestari si faptul ca educatia trebuie analizata atat la nivel social cat si la nivel de individ, dar mai ales in interdependenta dintre individ si societate. Afirmarea primatului unuia sau altuia dintre elementele relatiei este o chestiune epistemologica (si nu numai) sterila. Fapt este ca fiecare individ la venirea sa pe lume gaseste ca fiindu-i preexistente modelele culturale care-i conditioneaza comportamentul. Individul uman descopera treptat ca ceea ce ii ofera natura nu-i este suficient. Ca urmare, el resimte nevoia asimilarii selective a valorilor experientei generalizate a omenirii si, la randul sau, fiecare generatie sporeste aceasta experienta. Esentiale in procesul transmiterii culturale sunt comunicarea interumana si munca. Din acest punct de vedere, educatia reface in sens invers parcursul omenirii in ceea ce are ea esential. Pe de alta parte, diferentierea activitatilor umane, adica diviziunea muncii, face ca, pe masura cresterii complexitatii vietii, educatia sa se constituie intr-un domeniu distinct al activitatii sociale, cu reguli proprii de organizare, la inceput mai putin sistematice, intr-un subsistem al sistemului global societal cu forme de organizare si institutii proprii.

2. Idealul social si idealul educational. Sursa principala a idealului si scopurilor umane o constituie structura realitatii sociale si necesitatile evolutiei ei economice, politice, stiintifice si culturale. Prin urmare, perspectiva tezei universalitatii idealurilor sau a perenitatii marilor obiective formative ale personalitatii umane indiferent de epoca si societate reprezinta o supozitie fara acoperire practica si teoretica. In realitate, fiecare formatiune social-istorica si-a creat modele proprii de personalitate in conformitate cu statutul si rolul pe care diferitele clase si categorii sociale il indeplineau in sistemul relatiilor societale globale. Consecinta a reprezentat-o crearea unor sisteme de educatie si pregatire destinate formarii unor tipuri proprii de personalitate. Cel mai adesea, modelul personalitatii este exprimat in finalitatile educatiei, altfel spus in idealul educational specific unei societati determinate. In acceptie teoretica, idealul reprezinta proiectia modului superior de realizare umana catre care aspira un individ sau o generatie, conceputa in plan material, spiritual si profesional, cu caracter motivator pentru actiunea umana in toate domeniile de activitate. Idealul si scopurile educationale au un rol fundamental in constituirea teoriilor si sistemelor educationale cat si pentru transpunerea lor practica, configurand conceptia care sta la baza unui sistem de instruire si educare reprezentand pivotul lui teoretic si metodologic. In consecinta, cadrul in care se realizeaza in mod practic idealul si scopurile educationale il reprezinta sistemul educational.

Abordarea istorico-tipologica a sistemelor educationale. Educatia, ca orice functie a vietii sociale, a fost supusa de-a lungul istoriei unor schimbari profunde. Din empirica, elementara si exclusiva, pentru cea mai mare parte a membrilor societatii, ea constituie astazi o necesitate pentru fiecare societate si individ. In evolutia societatii umane s-au succcedat mai multe tipuri si sisteme de educatie.

La vechile popoare orientale educatia se caracteriza prin egoismul intereselor de stat opus oricarui interes individual. De aici rezulta urmatoarele trasaturi principale:

individualitatea era considerata un instrument al statului, care era educata ca atare ;

toti membrii claselor sociale inferioare erau pregatiti exclusiv pentru razboaie ;

educatia nu permitea circulatia, creata prin si pentru  mentinerea decalajului intre clasele sociale.

Sistemul de educatie egiptean se diferentiaza printr-un interventionism moderat al statului in procesul educatiei. Datorita existentei celor sase clase sociale exclusive (preoti, luptatori, scribi, comercianti, lucratori, tarani) s-a imprimat sistemului educativ un caracter nemijlocit profesional, adica producerea (educarea) indivizilor pentru profesiunea specifica clasei careia ii apartineau.

Sistemul grec de educatie cunoaste doua tipuri de educatie caracteristice celor doua scoli : scoala spartana si scoala ateniana. Scoala spartana avea ca trasaturi ale educatiei unitatea, multilateralitatea si obligativitatea ei. Acestea derivau din obiectivul formarii de razboinici patrioti, rezistenti si plini de curaj, deci accentul era pus pe educatia fizica. De cealalta parte, scoala ateniana promova educatia ca pe o datorie si necesitate adanc resimtita de catre individ, ce il putea duce la obtinerea de onoruri. Intalnim la atenieni, care accentuau latura intelectuala a dezvoltarii personalitatii, mai multe tipuri de scoli : elementare (palestre), de muzica, profesionale (gimnazii, scoli de arte, scoli de meserii ) si superioare ( de retorica si filosofie).

Sistemul educativ roman cuprinde doua faze in evolutia sa. Prima faza se refera la inceputul ascensiunii Imperiului Roman reprezentata de familia-scoala, in care profesorii erau mama si tatal copilului. Cea de-a doua faza corespunde perioadei cand se acumulase bogatia publica si privata, fapt ce a impus crearea de scoli conduse de "magistri"  ad-hoc.

Educatia in Evul Mediu cunoaste initial un sistem scolar al primilor crestini ce cuprindea doua categorii de scoli: scoala de catehimeni care avea trei clase (pregatitoare, catehimenatul si clasa alesilor) si scoala de catiheti care era o scoala de cultura crestina superioara. Ulterior, se infiinteaza scolile manastiresti, unde se invada gramatica, istoria, cantul si caligrafia, si scolile bisericesti in sate si orase, cu caracter gratuit si deschise tuturor celor dornici de invatatura.

Inceputul tuturor sistemelor scolare moderne este reprezentat de sistemul educational al revolutiei franceze (1789) care se baza pe principiul democratizarii, obligativitatii si gratuitatii pentru invatamantul primar si cuprindea mai multe grade si categorii de scoli dependente una de alta, manifestandu-se preocuparea formarii unui corp didactic bine pregatit si specializat.

De remarcat este si contributia lui J. A. Comenius care in scrierile sale (Didactica magna) a propus organizarea educatiei si invatamantului pe clase si lectii, organizare care, in general, se pastreaza si astazi.

Pentru societatea contemporana caracteristica este pluralitatea sistemelor de educatie si invatamant in care specificul national constituie una dintre notele dominante ce caracterizeaza un anumit sistem, fara a neglija corespondentele si unele similitudini dintre sistemele nationale. In general acestea sunt organizate ierarhic, pe nivele scolare si tipuri de invatamant si manifesta tendinta majora de crestere a duratei invatamantului obligatoriu.

3. Accesul la educatie: de la drept la realitate

Societatea moderna, recunoscand rolul educatiei in formarea si implinirea personalitatii umane, atribuie acesteia exercitarea anumitor functii. Desi acordul nu este unanim, cei mai multi dintre specialisti apreciaza ca educatia indeplineste o functie etica si culturala, o functie stiintifica si tehnologica si una economica si sociala, fiecare in parte desemnand o latura a procesului educativ si toate la un loc un ansamblu coerent de actiuni in vederea realizarii idealurilor si scopurilor educative si sociale. Necesara si chiar indispensabila in zilele noastre pentru fiecare individ si societate, educatia, problematica educatiei, a constituit cu diverse ocazii motivul abordarii ei din perspectiva globala internationala. Adoptarea Declaratiei universale a drepturilor omului la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala a O.N.U. consacra in articolul 26 dreptul fiecarei  persoane la instruire fara nici o discriminare, de pe pozitiile sanselor egale de acces la educatie si invatamant. Realitatea arata ca diverse cauze impiedica realizarea acestui deziderat. Multe dintre bariere au un caracter obiectiv. Ca atare, educatia este chemata sa gaseasca mijloacele pentru depasirea acestor obstacole dintre care enumeram : tensiunea dintre global si local, dintre universal si individual, tensiunea dintre traditie si modernism, dintre obiectivele pe termen lung si cele pe termen scurt, opozitia dintre necesitatea competitiei si grija pentru egalitatea sanselor, tensiunea dintre expansiunea cunoasterii si capacitatea de asimilare a fiintei umane, tensiunea dintre nevoile materiale si nevoile spirituale etc. Depasirea acestor obstacole poate conduce la o societate a educatiei fondata pe achizitia si folosirea cunoasterii.