STILURILE DE INVATARE SI METODOLOGIA DIDACTICA

STILURILE DE INVATARE SI METODOLOGIA DIDACTICA

Stilurile de invatare

In psihologia scolara se evidentiaza ca, asa cum elevii au personalitati diferite - stilul este omul (Buffon) - tot asa ei au maniere diferite de a invata. Exista copii (si persoane in general) care invata pe baze vizuale, care retin cel mai bine ceea ce vad sau citesc (memoria vizuala), sau persoane care invata mai bine pe calea perceptiei auditive. Cu siguranta noi toti invatam in diverse moduri, dar unii dintre noi invata mai bine intr-o anumita maniera, altii in alta.

Stilurile de invatare numite si stiluri cognitive, reprezinta acele caracteristici cognitive, afective si in general psihice care indica modurile in care persoanele care invata percep, interactioneaza cu si raspund la mediul de invatare.

Unii cercetatori au identificat mai multe dimensiuni caracteristice diverselor stiluri de invatare, precum si elemente specifice fiecareia dintre acestea (sintetizate in tabelul urmator):

Dintre stilurile mai des citate si cu relevanta asupra eficientei invatarii sunt:

dependenta/independenta de camp;

reflectie/impulsivitate;

focalizare/scanare

Dependenta sau independenta fata de camp - diferentierea cognitiva este unul dintre stilurile cele mai invocate in psihologia educatiei. Persoanele dependente de camp - cu stil cognitiv global - au tendinta de a percepe structurile ca intreg si intampina dificultati in analiza unor aspecte specifice a situatiei ori structurii de invatare, respectiv ce anume este relevant si ce nu. Cei independenti de camp - cu un stil articulat - sunt mai capabili sa vada partile componente ale unei structuri.

Dependenta sau independenta de camp este influentata de nivelul de dezvoltare al elevilor, de gradul de formare si organizare a perceptiei (decentrarea perceptiva), de capacitatea cognitiva de a separa aparentele de fondul unei situatii. Se pare ca elevii dependenti de camp sunt mai mult orientati spre oameni si relatiile sociale (decat sunt cei independenti), mai inclinati spre invatarea sociala, spre studiul unor discipline scolare cum ar fi istoria si literatura. Elevii si indivizii independenti de camp au mai multa inclinatie pentru studiul matematicii, a stiintelor pozitive.

Stilul cognitiv poate fi analizat de asemenea sub aspectul impulsivitatii si reflexivitatii (timpul de reactie). Persoanele impulsive au tendinta de a lucra si de a lua decizii rapid, in vreme ce indivizii reflexivi sunt tentati sa ia in calcul toate alternativele, ceea consuma mai mult timp. La un test sau la o proba scrisa cei impulsivi termina de regula primii, ceilalti mai tarziu. Primii se concentreaza asupra vitezei, in stilul de actiune al 'loviturilor de pusca' (si in speranta ca unul dintre raspunsuri va fi cel corect). Ceilalti se axeaza asupra acuratetii lucrului, manifesta o puternica dorinta de a avea dreptate de la inceput, de aceea tolereaza o anumita ambiguitate (cea de liniste in fata clasei, pe perioada de reflectie, in cautarea raspunsului corect). O maniera de a exersa reflectivitatea la elevii impulsivi este 'autoinstruirea', in care li se cere sa-si vorbeasca lor insusi in timp ce invata si sa-si adecveze continuu ritmul, fiind recompensati pentru progresele pe care le reusesc secvential (pas cu pas).

Focalizare/scanare - ca dimensiune cognitiva se leaga de numele lui Bruner. Cei care au in invatare tendinta de focalizare, atunci cand se confrunta cu o problema, amana emiterea unei ipoteze, pana cand aduna suficiente informatii. Indivizii cu tendinta de scanare, emit rapid o ipoteza si apoi cel mai adesea trebuie sa o ia de la capat, atunci cand ipoteza nu este buna. In situatii de invatare in clasa, 'focalizatorii' vor intarzia elaborarea ipotezei, si procesul ca atare pe ansamblu, in vreme ce 'scanerii' vor decide rapid, ceea ce poate fi un dezavantaj, mai ales la problemele prezentate oral, cand nu vor putea reveni la datele initiale.

Implicatii metodologice ale diversitatii cognitive individuale la copii si elevi

Cunoasterea stilului cognitiv sau de invatare poate ajuta in predarea-invatarea la

elevii care invata mai greu, poate conduce la evitarea esecului in scoala, prin mai buna adaptare a procesului de invatare. Chiar daca aceasta idee poate parea uneori iluzorie, ea merita atentie cuvenita in cercetarea si actiunea educationala.

Aceste diferente individuale afecteaza asadar ritmurile si calitatea invatarii, determina optiunea pentru o strategie sau alta de invatare, deci au o valoare strategica. Elevii trebuie ajutati sa-si constientizeze stilurile si incurajati sa invete in maniera proprie, care le convine cel mai mult. Iar fiecarui elev trebuie sa i se ofere tipul de sprijin cel mai potrivit stilului sau (Cerghit, 2002).

Unii autori care considera ca varietatea stilurilor de invatare este determinata si de corespondenta cu o anumita metoda de predare.

Stilurile de gandire (ale profesorilor) interationeaza puternic cu predarea si

examinarea /testarea (Bokaerts, 1996). Scolile si profesorii au ideologii diferite, reflectate in accentuarea diferitelor facultati ale elevului, a unor programe scolare si manuale diferite, ca si a unor activitati extracurriculare. Nepotrivirea de stiluri intre profesori si elevi poate sa afecteze activismul si eficacitatea actului de invatare.

Stilurile de gandire ale profesorilor incearca sa se adapteze ideologiei scolii. In consecinta si elevii care-si adapteaza stilurile proprii de gandire acestui context sunt recompensati cu evaluari pozitive, cu note mai bune, indiferent de abilitati. Se cunoaste foarte putin in prezent cu privire la consistenta stilurilor cognitive (de invatare), la relatia dintre acestea si stilurile de lucru ale cadrelor didactice, necesitate resimtita in practica scolara.

Date fiind aceste diferente foarte mari in ce priveste stilurile de invatare, au inceput a se realiza cercetari care incearca sa surprinda interactiunea dintre aptitudini, particularitati individuale - pe de o parte - si tratamentul educational corespunzator - pe de alta parte.

Problema cheie care se pune pentru un profesor este 'Ce poate face acesta in fata unei clase de 30 de elevi cu stiluri, ritmuri si capacitati diferite de invatare?' 

Raspunsurile sunt dificile si diverse.

O posibilitate si tendinta este de a adapta intreaga instruire la caracteristicile si nevoile distinctive individuale ale diferitillor elevi.

O alta pozitie recomanda 'modelarea' acestor particularitati (sa cerem de pilda elevilor mai impulsivi un timp de reflectie, sau celor reflexivi sa fie mai impulsivi). Nici una dintre aceste solutii nu este foarte realista si usor fezabila.

O problema importanta care se pune uneori este adaptarea curriculara sau a procedurilor de evaluare (examinare) - de pilda, timp mai mare pentru elevii care scriu sau vorbesc mai incet; sarcini suplimentare pentru elevii care termina mai repede sarcinile de invatare etc.

Conceptul de 'stiluri de invatare' are doua implicatii importante pentru cadrele didactice, exprimabile sub forma unor recomandari:

necesitatea de a varia, de a schimba modurile de predare-invatare. Se pare ca profesorii care realizeaza acest lucru sunt mai eficienti decat cei care predau tot timpul in acelasi fel. Schimbarea stilului de predare asigura mai multe sanse de intalnire cu stilurile diferite de invatare.

conceptul de stil de invatare ne aduce in atentie faptul ca elevii sunt  

diferiti, in consecinta ne ajuta sa fim mai receptivi, mai sensibili la diferentele din conduita lor. Clasa va avea mai multe sanse sa devina un model de toleranta, ceea ce optimizeaza climatul de invatare.

Bibliografie

Cerghit I, Sisteme de instruire alternative sicomplementare. Structuri, stiluri si strategii,

Editura Aramis, 2002

Golu, P., Golu, I., Psihologie educationala, Editura Miron, Bucuresti, 2003

Vrasmas, T. Scoala si educatia pentru toti, Editura Miniped, 2004