STRUCTURA PERSONALITATII COPILULUI CU DEFICIENTE. FORME DE MANIFESTARE A PERSONALITATII COPILULUI CU DEFICIENTE

STRUCTURA  PERSONALITATII COPILULUI CU DEFICIENTE. FORME DE MANIFESTARE A PERSONALITATII COPILULUI CU DEFICIENTE

Atunci cand ne propunem sa cunoastem viata psihica a unei persoane, cu sau fara dizabilitali, putem aborda mai multe perspective.

Astfel, perspectiva biologica ne ajuta sa stabilim o legatura intre actiunile umane si modificarile biochimice care au loc in interiorul organismului la nivelul sistemului nervos si, in special, la nivel cerebral.

Perspectiva behaviorista ne ajuta sa identificam si sa intelegem activitatile exteriorizate ale organismului, activitati care pot fi observate si masurate. Perspectiva cognitiva ne ajuta sa punem in relatie o serie de procese psihice (perceptia, rationamentul, luarea deciziei si rezolvarea problemelor), prin stabilirea legaturilor existente intre acestea si comportamentul uman.

Perspectiva psihanalitica subliniaza rolul motivatiei inconstiente si, mai ales, efectul refularilor anumitor impulsuri din copilarie in conduita noastra actuala.

Perspectiva fenomenologica se concentreaza asupra trairii subiective a experientei si asupra motivatiei in vederea autorealizarii.

Personalitatea, definita la modul general ca o structura complexa si dinamica de disponibilitati generale si caracteristice pe care le exprima o persoana in raport cu cei din jur si care contureaza identitatea ei specifica, se caracterizeaza prin cateva trasaturi fundamentale:

- stabilitate (modalitate de exteriorizare si de traire interioara relativ neschimbata in timp)

- integrare (consolidarea unei unitati si totalitati intre componentele structurale)

- plasticitate (reprezinta posibilitatea de reorganizare a personalitatii, astfel incat individul sa poata face fata unor schimbari capitale ale conditiilor de viata si sa se poata adapta la ele).

In mod traditional, personalitatea era redusa la studierea particularitatilor temperamentului, caracterului si aptitudinilor. Studiile din ultimul timp au oferit noi definitii si acceptiuni acestui concept, fiind luate in discutie o serie de elemente care permit identificarea mai multor componente structurale.

Astfel, intr-o viziune structural-sistemica, personalitatea include mai multe subsisteme:

- subsistemul de orientare al personalitatii in care sunt cuprinse procesele motivationale si afective;

- subsistemul bioenergetic care include temperamentul;

- subsistemul instrumental care cuprinde deprinderile, capacitatile si aptitudinile;

- subsistemul relational si de autoreglare in care este inclus caracterul;

- subsistemul creativ care include creativitatea;

- subsistemul cognitiv si comunicational in care sunt incluse procesele cognitive si limbajul;

- subsistemul actional-volitiv la care participa vointa si care determina caracteristicile specifice ale activitatii persoanei.

In lucrarea intitulata Psihopedagogia dezvoltarii scolarului cu handicap, Radu subliniaza ca un aspect foarte important ce are in vedere relatia invatare - dezvoltare la elevii cu dizabilitati, in perspectiva recuperarii acestora, se refera la faptul ca diversele afectiuni sau tulburari, care influenteaza structura si dinamica personalitatii lor, se plaseaza intr-o anumita ierarhie, unele dintre ele avand un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezarii organismului, iar altele, un caracter derivat (secundar sau tertiar) care se adauga ulterior, ca rezultat al interactiunii dintre organismul afectat primar si factorii de mediu. Dereglarile derivate reprezinta, de fapt, tulburari dobandite in conditiile specifice ale dezvoltarii, adica in prezenta unor factori perturbatori/dereglatori ai acesteia.

In literatura de specialitate ele mai sunt numite fie abateri in dezvoltare, fie disontogenii (dereglari ale procesului de structurare a personalitatii in ontogeneza), fie intarzieri in dezvoltare. Mai trebuie mentionat faptul ca intre tulburarea primara si consecintele sale secundare in planul dezvoltarii exista o interactiune complexa, rezultatele acestei interactiuni depinzand, in mare masura, de conditiile de mediu, precum si de activismul sau pasivitatea cu care persoana cu dizabilitate participa la activitatile procesului educativ-compensator si recuperator. Datorita caracterului lor, de regula anatomo-fiziologic, afectiunile primare sunt mai rezistente la interventia terapeutic-compensatorie, tratamentul dominant fiind cel medical. In schimb, afectiunile derivate (cu caracter secundar sau tertiar) sunt mai putin rezistente, putand fi corectate, compensate sau chiar prevenite prin masuri psihopedagogice adecvate, in special printr-un proces de invatare compensatorie initiat in perioada optima cand pot fi valorificate oportunitatile specifice perioadei de dezvoltare si maximul de resurse potentiale ale copilului. De asemenea, tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii la persoanele cu dizabilitati au loc in diferite paliere/sectoare ale structurii personalitatii, orice deficienta (denumita dupa palierul la nivelul caruia se afla tulburarea primara sau incapacitatea originara) prezentand si o anume constelatie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate si afectand, in special, functiile si procesele psihice complexe, cum ar fi psihomotricitatea, limbajul, mecanismele reglatoare constiente, autocontrolul. Din aceasta perspectiva, se impune aplicarea timpurie a masurilor de corectare-recuperare-compensare pentru obtinerea unui grad cat mai mare de eficienta si, mai ales, pentru prevenirea aparitiei si consolidarii fenomenelor negative.

Atunci cand ne referim la persoanele cu dizabilitati, anumite elemente care intra in structura personalitatii lor - imaginea de sine si stima de sine - capata o importanta deosebita si influenteaza in mare masura raporturile cu cei din jur si, nu in ultimul rand, acceptarea de sine. In lucrarea Consiliere educationala, coordonata de Adriana Baban, sunt analizate, in contextul activitadtior scolare, o serie de aspecte referitoare la imaginea si stima de sine, aspecte pe care le sintematizam in continuare.

Imaginea de sine este o reprezentare mentala a propriei persoane sau o structura organizata de cunostinte declarative despre sine care ghideaza comportamentul social. Imaginea de sine presupune constientizarea a "cine sunt eu' si a ,,ceea ce pot face eu', influenteaza atat perceptia lumii inconjuratoare, cat si a propriilor comportamente. Este rezultatul unui demers al cunoasterii de sine bazat pe procese cognitive, afective si motivationale, dar suporta influente puternice si din partea factorilor de mediu.

Imaginea de sine nu este o structura omogena, iar in cadrul ei facem distinctia intre eul real, eul viitor si eul ideal.

Eul real eul actual) este rezultatul experientelor noastre cotidiene din cadrul social si cultural in care traim si cuprinde:

a) eul fizic: structureaza dezvoltarea, interiorizarea si acceptarea propriei corporalitati; imaginea corporala se refera la modul in care persoana se percepe pe sine si la modul in care crede ca este perceputa de ceilalti; cu alte cuvinte, imaginea corporala determina gradul in care te simti confortabil in si cu corpul tau;

b) eul cognitiv: se refera la modul in care sinele recepteaza si structureaza continuturile informationale despre sine si lume si la modul in care opereaza cu acestea; sunt persoane care retin si reactualizeaza doar evaluarile negative despre sine, altii le reprima, iar unii le ignora; unii fac atribuiri interne pentru evenimente negative si se autoculpabilizeaza permanent, in timp ce altii fac atribuiri externe pentru a-si mentine imaginea de sine pozitiva;

c) eul emotional (eul intim sau eul privat): sintetizeaza totalitatea sentimentelor si emotiilor fata de sine, lume si viitor; de multe ori, persoana nu doreste sa isi dezvaluie sinele emotional decat unor persoane foarte apropiate, iar, cu cat o persoana are un eu emotional mai stabil, cu atat va percepe lumea si pe cei din jur ca fiind un mediu sigur, care nu ameninta imaginea de sine ; copiii si adolescentii trebuie ajutati sa-si dezvolte abilitatea de a identifica emotiile traite si de a le exprima intr-o maniera potrivita situatiei, fara teama de ridicol;

d) eul social (eul interpersonal) : este acea dimensiune a personalitatii pe care suntem dispusi sa o expunem lumii; este ''vitrina' persoanei; cu cat discrepanta dintre eul emotional si cel social este mai mare, cu atat gradul de maturizare al persoanei este mai mic; o persoana imatura se va purta, in general, intr-un anumit fel acasa, intre prietenii apropiati, si in alt mod (care sa o securizeze) in cadrul interactiunilor sociale;

e) eul spiritual: reflecta valorile existentiale ale unei persoane ; din aceasta perspectiva, persoanele sunt caracterizate ca fiind pragmatice, idealiste, religioase, altruiste, pacifiste.

Eul viitor (eul posibil) vizeaza modul in care persoana isi percepe potentialul de dezvoltare personala si se proiecteaza in viitor. Eul viitor cuprinde aspiratiile, motivatiile, scopurile pe termen mediu si lung, el avand o structura importanta de personalitate, deoarece actioneaza ca factor motivational in comportamentele strategice, in acest caz devenind eul dorit. Eul viitor, incorporeaza si posibilele dimensiuni neplacute pe care ne este teama sa nu le dezvoltam in timp si, in acest caz, poarta denumirea de eul temut. 0 persoana optimista va contura un eu viitor dominat de eul dorit, pentru care isi va mobiliza resursele motivationale si cognitive. Fiecare dintre cele doua euri viitoare are atasat un set emotional (pentru eul dorit - incredere, bucurie, placere, iar pentru eul temut - anxietate, furie, depresie).

Eul ideal este ceea ce ne-am dori sa fim, dar in acelasi timp suntem constienti ca nu avem resurse reale sa ajungem. Cand ne apropiem sau chiar atingem asa-numitui ideal, realizam ca dorim altceva si acel altceva devine ideal; exista situatii cand eul ideal nu poate fi atins niciodata. Daca o persoana se va cantona in decalajul dintre eul real si cel ideal, are multe sanse sa traiasca o permanenta stare de nemultumire, frustrare si chiar depresie. Dominarea imaginii de sine de catre eul ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenti, ei dorind sa devina personaje celebre si simtindu-se total dezamagiti de propria personalitate si viata.

Stima de sine se afla in stransa legatura cu imaginea de sine si se refera la modul in care ne evaluam pe noi insine, cat de ,,buni' ne consideram comparativ cu propriile expectante sau cu altii. Stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si incredere in fortele proprii. Copiii cu stima de sine scazuta se simt nevalorosi si au trairi emotionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experiente negative.

Exista o relatie de cauzalitate intre formarea stimei de sine la elevi si acceptarea neconditionata ca atitudine manifestata de educatori sau de adulti, in general. Pentru prescolari, sursa cea mai importanta pentru formarea stimei de sine o constituie evaluarile parintilor; mesajele transmise de acestia sunt interiorizate de catre copil, conducand la sentimentul de adecvare sau inadecvare ca persoana. La copiii scolari, sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni, colegii de scoala sau alte persoane din viata lor. Elevii cu stima de sine pozitiva isi asuma responsabilitati, se comporta independent, sunt mandri de realizarile lor, realizeaza fara probleme sarcini noi, isi exprima atat emotiile pozitive, cat si pe cele negative, ofera ajutor si sprijin celorlalti colegi etc. Elevii cu o stima de sine scazuta sunt nemultumiti de felul lor de a fi, evita sa realizeze sau sa se implice in sarcini noi, se simt lipsiti de valoare, ii blameaza pe ceilalti pentru nerealizarile lor, nu pot tolera un nivel mediu de frustrare, sunt usor influentabili, nu isi asuma responsabilitati, sunt nepasatori.

Atitudinile negative fata de sine sunt generate atat de comportamentul celorlalti, cat si de modul personal de a gandi fata de propria persoana. Distorsiunile cognitive sunt deprinderi negative de a folosi frecvent anumite idei/ganduri pentru interpretarea eronata a realitatii.

Daca analizam imaginea de sine a copiilor si adolescentilor cu dizabilitati - fizice, intelectuale, vizuale sau de auz -, vom constata ca pentru multi dintre ei aceasta componenta, a personalitatii determina un set complex de probleme de adaptare si integrare in mediul social, sentimente de inferioritate, atitudini de evitare, tulburari de comportament, nervozitate exagerata, anxietate, invidie etc. Pentru un elev cu deficienta locomotorie vizibila este foarte important sa fie incurajat si sustinut in actiunile sale pentru a-i intari convingerea ca poate fi la fel de bun ca un elev normal. Astfel, printr-o atitudine constanta de valorizare isi poate construi o stima de sine favorabila, cu efecte majore in procesul adaptarii si integrari scolare. Un aspect particular il intalnim la cei cu deficiente de auz sever care comunica prin limbajul mimico-gestual, ceea ce ii face sa-si construiasca grupul/cercul lor, diferit de al celorlalti cu care nu pot comunica si care, prin atitudinea si comportamentul lor, ajung sa ii evite constant si sa le induca sentimentul de inferioritate si marginalizare, cu consecinte asupra stimei lor de sine. In cazul deficientilor de vedere, construirea stimei de sine prezinta o serie de caracteristici determinate de imposibilitatea perceperii propriei imagini si a reactiilor celor din jur in relatia cu acestia. Dominanta informatiilor venite pe canalul auditiv le permite receptarea de mesaje de la cei din jur si, astfel, isi pot forma la randul lor nucleul unei stime de sine care sa-i sustina si sa le mareasca increderea in propriile forte si calitati.

In final, putem constata ca procesul de analiza si cunoastere a personalitatii indivizilor cu dizabilitati ridica o serie de probleme si dificultati determinate de tipologia tulburarilor si deficientelor, limitele impuse de gravitatea deficientei, atitudinea si gradul de acceptare fata de sine si de catre cei din jur.