Sinergetica si filozofia educatiei

Sinergetica si filozofia educatiei

Revenind la stiintele educatiei rezultate din diferite raporturi interdisciplinare, stiinte care ne preocupa in mod deosebit fie si gratie faptului ca printre acestea se afla filozofia educatiei al carei nume il poarta cursul nostru, consideram de cuviinta sa zabovim asupra subiectului respectiv prin prisma formarii si afirmarii noului model de educatie (filozofia educatiei) cu sprijinul sinergeticii - o noua orientare (moderna), un nou curent de cercetare interdisciplinara a proceselor de autoorganizare si dezvoltare, curent care, in opinia noastra, ar putea avea rolul unei noi paradigme a educatiei secolului al XXI-lea. Cum? Cu certitudine ca una din caile de patrundere a conceptelor sinergetice in educatie ar fi predarea ei ca disciplina in invatamant. Iar predarea - moment care merita mentionat in mod deosebit - sa nu se realizeze ca disciplina in sine, fapt ce ar fi in contradictie cu directivele ei privind interdisciplinaritatea, personalizarea, dialoghicitatea, comunicativitatea s.a., ci in contextul principiilor concordantei, ale evolutiei observabilitatii, complementaritatii etc.

Sinergetica prezinta interes, aici, mai ales ca disciplina a cunoasterii orientata, pe de o parte, la dialog cu filozofia, iar pe de alta parte - la situatia interdisciplinaritatii in care, dupa cum se recunoaste, are nevoie sa se "adanceasca". Investigatiile pe marginea relatiilor interdisciplinare ale sinergeticii cu asigurarea lor metodologica (a relatiilor) demonstreaza ca activitatea respectiva trebuie sa se desfasoare pe doua planuri. In primul rand, impune, "aflarea locului" observatorului in sinergetica, tinandu-se cont de experienta metodologica a mecanicii cuantice (fara de care afirmatiile despre caracterul interdisciplinar al sinergeticii, despre dialoghicitatea, istoricitatea ei etc. raman pure declaratii), de principiile concordantei, observabilitatii s.a. care o caracterizeaza. In al doilea rand, trebuie conceputa experienta interdisciplinaritatii in care se gaseste subiectul cunoasterii sinergetice pentru a reinterpreta in modul corespunzator aceasta experienta ca experienta a comunicarii intersubiective.

Pentru a schita una din caile de rezolvare a problemei bivalente enuntate, cercetatorii incep cu "descifrarea" principiilor observabilitatii si complementaritatii. Astfel, principiul observabilitatii, dupa cum se stie, a fost formulat de catre Albert Einstein (1879-1955) in legatura cu elaborarea teoriei probabilitatii. Principiul avea o selectiva coloratura antimetafizica: limbajul ei (al teoriei) nu trebuia sa contina afirmatii cu privire la fenomenele cercetate. Dupa afirmatiile lui Werner Heisenberg (1901-1976), autor al unor valoroase lucrari dedicate mecanicii cuantice, Einstein si-a subliniat propria intelegere a observabilitatii in felul urmator:". doar teoria decide ce este observabil si ce nu". Deci principiul observabilitatii, in viziunea lui Einstein, nu este absolut empiric. Mai degraba esenta lui are un caracter ciclic (de "periodicitate continua", de dialoghicitate), de comunicativitate, cu aspecte nu numai vizual - perceptibile, ci si cu un important component lingvistic: in cunoasterea stiintifica prin experiment marcam situatia in care observam ceva, concepem si, folosind limba, putem sa comunicam altcuiva despre lucrul-fenomenul observat. Se poate afirma ca sinergetica ajusteaza principiul observabilitatii la principiul perceptiv-lingvistic al comunicabilitatii generalizate, iar in rezultat, precum sustin unii savanti, avem de-a face cu un model de stiinta in calitate de retea ascendenta de comunicatii perceptiv-lingvistice prin intermediul careia (al retelei) se dezvolta relatiile omului cu lumea inconjuratoare, ba chiar cu sine insusi.

In raport cu principiul observabilitatii, principiul complementaritatii dezvaluie rolul comunicativ al aparatelor in crearea unui regim inteligent de cunoastere a realitatii cuantice-mecanice. In sinergetica, acest principiu intereseaza indeosebi prin tratarea generalizata a lui ca instrument al dialogului crosscultural (cultural incrucisat). Aceasta generalizare presupune posibilitatea mai multor (nu doar a doua) limbi (limbaje) de a descrie realitatea, care nu se reduc una la alta si se completeaza reciproc.

Exista temeiuri de presupus ca procesul de cooperare a functiei comunicative a principiului complementaritatii, impreuna cu cele ale principiilor observabilitatii si concordantei, va fi stimulat de cercetarile in domeniul programarii neuro-lingvistice a psihologiei comunicarii interpersonale si de conceperea filozofica a naturii de autoorganizare a unor sisteme informationale globale ca internet-ul. Toate aceste probleme intr-un fel sau altul sunt legate cu filozofia sinergeticii in calitate de comunicare in sensul deplin al cuvantului. In concluzie, aceste reflectii ar putea explica mai bine corelatia dintre sinergetica si filozofia contemporana a educatiei. Doar, in ultima instanta, cea de a doua are legatura directa cu dialogul si comunicarea.