Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti

Specificul dezvoltarii psihofizice la diferite categorii de deficienti

Caracteristici ale evolutiei psihice si fizice la deficienta mintala, senzoriala, motorie, comportamentala si socio - afectiva.

Formarea si evolutia functiilor si proceselor psihice se realizeaza in mod diferentiat, in raport cu tipul de handicap si de gravitatea acestuia. Se constituie astfel modalitati specifice ale activitatii psihice , ce determina o metodologie corectiv-recuperatorie care sa valorifice , maximal, potentialul psihologic si sa duca la o integrare socio-profesionala optima. Interventia defectologica si educationala trebuie sa ia in consideratie rezultatele demersului diagnostic si sa elaboreze o prognoza a structurii personalitatii si comportamentelor adaptative .

Analizand evolutia psihica rezulta trei directii care pun in evidenta pe de o parte, categoriile de handicap , iar pe de alta parte, posibilitatile si limitele dezvoltarii. Astfel , la handicapatii de vaz , limbaj , de comportament si fizic exista posibilitatea unei dezvoltari continue pe tot parcursul vietii. La handicapatii de auz dezvoltarea se produce mai lent cu unele stagnari , iar la handicapatii de intelect dezvoltarea este semnificativ mai lenta , adeseori cu stagnari , iar dupa o anumita varsta se inregistreaza un regres evident la nivelul intregii activitati psihice.

Atat in planul dezvoltarii, cat si in cel al stagnarii si regresului diferitele laturi ale activitatii psihice nu au o evolutie asemanatoare. Sunt unele functii, insusiri si procese psihice in care se creeaza un decalaj ce tine nu atat de eficienta sau neeficienta activitatilor recuperativ-educative , cat si de structura anatomo-fiziologica a creierului , a analizatorilor si a modului in care a fost structurat intregul psihism. Admitand ca educatia este adaptata la specificul activitatii cu handicapati si ca interventia defectologica se ridica la cotele cele mai inalte in handicapul de intelect si in multe din formele asociate de handicapurile functii si procese psihice se rezolva nesimnificativ pentru planul general al evolutiei. Dintre aceste sunt procese de gandire, imaginatie, vointa si functiile de creativitate, algoritmice si euristice , de calcul mintal, de generalizare si abstractizare. Mai putin afectele sunt modalitatile senzorial-perceptive si mnezice , afectele , dispozitiile , disponibilitatile formarii unor trasaturi de caracter.

Pentru handicapatii de auz , dificultatile cele mai pregnante tin de planul comunicarii si al dezvoltarii limbajului , dar pe masura ce se inregistreaza progrese in acest comportament , au loc adevarate salturi in toata activitatea psihica si mai cu seama la nivelul gandirii , imaginatiei , motivatiei si vointei .

Handicapatii de vedere au dificultati senzorio-perceptive si de orientare in spatiu, de reprezentare si de adaptare la conditiiile mediului inconjurator , dar acestea sunt compensate , prin dezvoltarea gandirii , a memoriei si vointei. Invatarea scris-cititului in braille largeste orizontul cunoasterii si stimuleaza procesele cognitiei.

La handicapatii de comportament si fizic integritatea proceselor de cunoastere este relativ asemanatoare cu a persoanelor normale , in schimb se produc unele modificari in plan motiovational, volitional si caracterial ce nu faciliteaza autoreglajul si adapatrea.

Handicapatii de limbaj cu dificultati majore in planul comunicational, ceea ce se reflecta si asupra structurii caracteristicilor de personalitate , dar cum acestea sunt temporare se ajunge , prin interventii recuperativ-educative, la o adevarata normalizare si dezvoltare armonioasa a activitatii psihice in ansamblu.

Prin urmare , progresele , stagnarile si regresele ce se inregistreaza pe linia evolutiei activitatii psihice sunt dependente de calitatea procesului educational-recuperativ si de tipul , gravitatea , structura anatomo-fiziologica afectata a handicapatului. Din aceasta perspectiva cadrul general al analizei trebuie desfasurat relevand specificul handicapatului si in raport de formele functiilor si proceselor psihice ce au o evolutie neuniforma , cu salturi si progrese in unele , dar si cu stagnari si regrese in altele.Daca la normali , dezvoltarea psihica , chiar cu unele decalaje este totusi armonioasa, la handicapati decalajul dintre diferitele paliere devine evident, iar dezvoltarea unei caracteristici nu determina neaparat progrese la nivelul celorlalte.

In comparatie cu aceste forme specifice de organizare si evolutie a activitatii psihice la handicapati , la normali actioneaza legi si principii care denota o dezvoltare psihica pe toata durata vietii individului cu exceptia unor persoane care , intrand in varstele de regresie (batranete), pot suferi modificari negative . Comparativ cu evolutia handicapatilor supradotatii cunosc salturi calitative si cantitative pertinente in dezvoltarea psihica .

Intelectul de limita -defineste o categorie eterogena de forme si grade de manifestare a caror trasatura comuna consta in fenomenul decompensarii scolare la varsta de 11-12 ani (adica de plafonare in dezvoltarea psiho-intelectuala a elevului la nivelul clasei a V a sau aVI a ) , urmata de aparitia unor reactii neurotice si comportamentale consecutive insuccesului scolar. Din punct de vedere psihopedagogic , exista cateva elemente definitorii dupa care copiii cu intelect liminar pot fi usor identificati , mai ales in procesul educational din scoala:

-Raspunsurile sunt realizate intr-o maniera inegala, adesea lacunara care pot fi asemanate atat cu raspunsurile unui copil normal, cat si cu cele ale unui copil cu deficienta mintala;

Are nevoie de un anumit interval de timp pentru a-si mobiliza capacitatile intelectuale , fapt care explica realizarea in etape a unui raspuns corect, cu sprijinul unor intrebari suplimentare insotite de atitudinea deschisa si incurajatoare din partea educatorului;

Dificultati in insusirea citit-scrisului si calcului aritmetic datorate prezenti unor disfunctii instrumentale importante, care il pune pe elev in incapacitatea de a face fata solicitarilor impuse de sarcinile scolare si determina aparitia esecului scolar cu toate consecintele sale asupra adaptarii si integrarii scolare a acestuia.

Alterarea structurarii perceptiv-motrice a spatiului copilului nu respecta forma, marimea, proportia, orientarea, manifesta imprecizie in intelegerea sarcinilor scolare, nu conserva cantitatile, ii este afectata reversibilitatea gandirii;

Unele simptome de anomalii in ceea ce priveste fluxul ideatic , baraje ale gandirii sau lapsusuri , incetineala in gandire , copilul cu intelect liminar rezolva sarcinile scolare doar pana la un anumit nivel de complexitate si abstractizare , nivel peste care acesta prezinta in mod sistematic insuccese scolare;

Dificultati in realizarea activitatilor de analiza si sinteza , comparatie, abstactizare, clasificare cu continut semantic si simbolic la nivelul verbal-abstract operatiile mintale devin imprecise, nesigure si inerte;

Dificultati de colaborare si de stabilire a unor relatii interpersonale datorate unei imaturitati socio-afective , hiperactivitate motorie instinctuala si emotiva , tulburari de comportament pe fondul trairii lipsei de eficienta scolara, autocontrolul redus, incapacitate de stapanire a impulsurilor primare , teama de insucces , nivel de aspiratie redus, neincredere in sine;

Integrarea scolara a copiilor cu intelect liminar este posibila in conditiile diferentierii si individualizarii curriculum-ului , metodele si procedee didactice, mijloacele de invatamant, criteriile de evaluare sa fie adevarate potentialului intelectual si aptitudinal al copilului , iar accentul sa fie pus pe formarea si consolidarea competentelor sociale ale acestuia.

Deficienta minatal de gradul I- deficienta minatala usoara ( debilitatea mintala)

Termen sinonim cu insuficienta mintala, al carui inteles acopera intervalul cuprins intre imbecilitate si intelectul liminar ( coeficientul de inteligenta cuprins intre 50 -69 ) , corespunzator mecanismelor operationale ale gandirii specifice varstei mintale de 7-9 ani .

O analiza pe criterii psihopedagiogice evidentiaza urmatoarele caracteristici definitorii pentru aceasta categorie de subiecai:

Dificultati ale procesului de analiza si sinteza , fapt care determina confuzia si imposibilitatea delimitarii clare a unor detalii din campul perceptiv sau incapacitatea reconstituirii intregului pornind de la elementele componente;

Ingustarea campului perceptiv , adica perceperea clara a unui numar mai mic de elemente pe unitatea de timp , in comparatie cu un individ normal , fapt care afecteaza foarte mult orientarea in spatiu si capacitatea intuitiva de a stabili relatii intre obiectele din jur;

Constanta perceptiei de forma , marime, greutate si natura materialului din care este confectionat un obiect , la copilul debil mintal se realizeaza intr-un ritm foarte lent si cu mari dificultati , comparativ cu perceperea culorilor , care se realizeaza relativ mai usor;

In planul gandirii se observa predominanta functiilor de achizitie comparativ cu functiile de elaborare , o lipsa de flexibilitate a activitatii cognitive , fapt care justifica existenta unei gandiri reproductive si absenta elementelor de creativitate , o gandire concreta si practica, inapta de abstractizari, generalizari si speculatii in plan ideatic.

Din cauza inertiei gandirii si a dificultatilor de intelegere si integrare a noilor cunostinte in sistemul anterior elaborat, rezolvarea de probleme evidentiaza aparitia unei perseverari ( a unei fixatii pe un anumit algoritm de rezolvare) din care copilul cu debilitate mintala poate iesi cu mare greutate si dupa folosirea unui suport intuitiv , concret;

Limbajul se dezvolta in general , cu intarziere , sub toate aspectele sale, primul cuvant apare in medie la varsta de 2 ani , iar primele propozitii abia la 3 ani.

Vorbirea contine multe cuvinte parazite , perseverenta anumitor expresii, dezacorduri gramaticale , activism redus al vorbirii ( se multumeste cu relatari superficiale , fara mobilizarea si organizarea amintirilor) , vocabular sarac in cuvinte - notiuni , frecventa tulburarilor de limbaj este mai mare decat la copiii normali, rezistenta specifica la actiunea de corectare a tulburarilor de limbaj , dificultati importante in insusirea limbajului scris ( dislexii, disgrafii, disortografii specifice debilului mintal).

Capacitate scazuta de orientare si coordonare a actiunilor in conformitate cu o comanda verbala datorita tulburarilor functiei de reglare a celui de-al doilea sistem de semnalizare in formarea legaturilor din primul sistem de semnalizare , fapte care explica un grad scazut de constientizare a actiunilor efectuate ;

Eficienta scazuta a memoriei in special a memoriei voluntare deoarece nu recurge la procedee de fixare intentionata , nu-si elaboreaza un plan de organizare a materialului nici in momentul fixarii , nici in momentul reproducerii , iar rigiditatea fixarii si reproducerii informatiilor duce la dificultati importante in realizarea transferului de cunostinte;

Lipsa de fidelitate a memoriei evidenta atunci cand reproduc un text , cand sunt pusi sa povesteasca o intamplare sau cand nu pot oferi indicii sigure cu privire la obiectele vazute sau in legatura cu unele intamplari la care au asistat , din cauza sugestibilitatii lor ridicate;

Capacitatea redusa de a controla expresiile emotionale , adesea exagerat de puternice in raport cu cauza care le-a produs , afecteaza negativ relatiile cu cei din jur;

Activitatea voluntara prezinta disfunctii in toate momentele desfasurarii sale : scopurile activitatilor sunt , in general , scopuri apropiate generate de trebuintele si interesele momentane , scopul fixat este imedat abandonat daca intampina dificultati , preferand o alta activitate mai usoara , apar frecvent si manifestari de negativism , este perseverent in activitatile motrice datorita aparitiei unor stereotipi kinetice insotite de rigiditate in planul gandirii , care il impiedica sa se orienteze si sa ia decizii cu privire la anumite momente ale activitatii sale ;

Majoritatea prezinta tulburari ale psihomotricitatii in special cei care sufera de leziuni la nivelul cerebral , evidentiate prin viteza si precizia mai scazuta a miscarilor ( in special miscarile fine ale mainii) dificultati in imitarea miscarilor , fapt care influenteaza negativ formarea multor deprinderi, posibilitati reduse de valorificare a indicatiilor verbale in organizarea si corectarea comportamentului motor datorita reducerii capacitatii de intelegere a mesajului verbal, probleme serioase in orientarea spatiala si temporala , frecventa crescuta a sincineziilor , dificultati in realizarea relaxarii voluntare a unor grupe de muschi si in trecerea de la o miscare la alta.

Debilul dizarmonic instabil -caracterizat prin incapacitatea de concentrare si de fixare asupra unei sarcini , agitatie permanenta , turbulent, comportament incoerent , randament inconstant, impulsiv, reactii spontane, dificultati de adaptare.

Debilul dizarmonic excitat- are tulburari asemanatoare celui instabil dar de o gravitate mai mare , agitatie motrica permanenta , expansivitate si stare de euforie , logoree, atitudini dezordonate.

Debilul dizarmonic emotiv- cu caracteristici apropiate la limbajul instabil , dar cu o instabilitate afectiva mai pronuntata si cu un nivel intelectual sensibil superior acestuia , reactiile sunt exagerate, osciland intre exceberanta excesiva si inhibitie accentuata

Prostul -termen cunoascut si sub denumirea de "debilitate Chaslin" -se caracterizeaza printr-o buna capacitate mnezica , lipsit de interes ,credul , vanitos, extrem de sugestibil , manierism exagerat, lipsit de spirit critic sau autocritic, randamente scolare mediocre, incapabil de efort sustinut

Lenesul -caracterizat prin indolenta, lipsa de dinamism, incapacitate de decizie. Se deosebeste de lenea ocazionala , fiind determinata de o dezvoltare intelectuala insuficienta, apatie accentuata, inertie, instabilitate, inadaptare

Imbecilitatea (deficienta mintala moderata)- cunoascuta sub denumirea de intarziere mintala mijlocie se situeaza , sub raportul gradului deficientei , intre debilitatea mintala si idiotie, iar din punct de vedere psihometric este echivalenta cu varsta mintala cuprinsa intre 2-7 ani , corespunzator unui coeficient de inteligenta cuprins intre 20-50 IQ. Din punct de vedere psihopedagogic subiectii din aceasta categorie prezinta urmatoarele caracteristici

-Sunt capabili sa achizitioneze un volum minim de cunostinte , dar insuficiente pentru o scolarizare corespunzatoare si pentru asigurarea unei activitati independente , pot efectua unele calcule elementare , fara sa poata achizitiona conceptul de numar si sa-si formeze o reprezentare clara despre numere si componenta lor;

-Sunt instruibili pana la un anumit punct , cu posibilitatea insusirii unor operatii , fara a fi in masura , sa ajunga la un anumit grad de automatizare , partial dependente de unle sarcini si cu o minima capacitate de autoprotectie impotriva unor pericole obisnuita;

Marea majoritate ajung sa-si imbunatateasca limbajul , vocabularul este restrans la cuvinte uzuale , insa vorbirea lor este imperfecta cu numeroase agramatisme , prezinta frecvente tulburari de articulatii , iar inteligibilitatea lor este redusa , nu reusesc sa-si insuseasca scrisul si cititul , iar cand ajung la aceasta performanta deprinderea este mecanica;

Gandirea lor este concreta , situationala, cu limitari la rezolvari de tip mecanic, nu pot intelege relatiile spatiale dintre obiecte, toate acestea fac ca la sfarsitul dezvoltarii lor sa nu poata depasi mecanismele gandirii conceptuale si modurile de operare mintala specifice unui copil normal ajuns la varsta de 7 ani ;

Memoria este diminuata , atentia se caracterizeaza printr-un grad crescut de instabilitate;

Din punct de vedere afectiv , prezinta un grad accentuat de imaturitate si labilitate manifestate prin crize de plans , negativism fata de anturaj , indiferenta , izolare , atasament exagerat fata de persoanele care se ocupa de ei , puerilism , ostilitate , au o mare nevoie de securitate , iar in situatii de abandon din partea parintilor , prezinta conduite reactive pe fondul carora se pot dezvolta structuri mintale obsesive , fobice sau hipocondrice , deliruri de revendicare sau de persecutie, depresii anxiose care pot culmina cu actiuni autoagresive sau heteroagresive devenind un pericol social.

Desi ritmul de dezvoltare fizica si psihica este destul de lent , intr-un cadru social cu o structura mai putin complexa , deficientii din aceasta categorie sunt utilizabili , permitand o adaptare sociala relativa, daca avem in vedere si particularitatile vietii lor afective , se poate aprecia ca integrarea sociala a imbecililor , sub aspectul relatiilor interpersonale , este destul de dificila si nu lipsita de riscuri.

Idiotia ( deficienta mintala profunda) - reprezinta cea mai grava forma de deficienta mintala si defineste persoana incapabila sa se autoconduca , sa se apere de eventuale pericole sau chiar sa se hraneasca , avand o permanenta nevoie de ingrijire si supraveghere. Din punct de vedere psihomotric idiotul este definit printr-un nivel mintal inferior varstei de 2 ani si un coeficient de inteligenta sub 20 IQ.

Datorita slabei lor rezistente la infectii si alti agenti patogeni , mortalitatea in randul acestei categorii de deficienti este foarte mare , media lor de viata fiind de aproximativ 19-20 de ani , fata de cea a imbecililor , care este de aproximativ 25-30 de an.Tabloul psihopedagogic prezinta urmatoarele caracteristici:

Structura psihomotrica rudimentara , nediferentiata , evidentiata mai ales prin balansari uniforme , grimase, contorsiuni, impulsuri motrice subtile;

Nu pot comunica prin limbaj cu cei din jur , cunostintele sale nu depasesc prima copilarie , functiile sale intelectuale nu sunt dezvoltate , relationarea cu factorii de mediu si cu cei din jur fiind redusa doar la primul sistem de semnalizare ( senzatii , perceptii dar acestea prea putin diferentiate) .

Viata afectiva este redusa la trairea impulsurilor primare , cu crize acute de plans , autoerotism , automutilare , apatie , maleabilitate.

In raport cu gravitatea deficientei avem: Idiotul complet; Idiotul incomplet.

Deficientul de auz

Dezvoltarea fizica generala este normala in conditii de alimentatie si ingrijire corespunzatoare; dezvoltarea componentelor motrice, prezinta o usoara intarziere datorita absentei vorbirii si stimulului emotional efectiv;

Orientarea pe baza de auz este diminuata sau chiar inexistenta iar simtul echilibrului poate fi tulburat ca urmare a afectiunilor de la nivelul urechii interne;

Gradul deficientei auditive difera in functie de cauza , tipul, locul si profunzimea leziunii componentelor structurale ale analizatorului auditiv;

Gesturile si mimica se insusesc in mod spontan in comunicarea deficientului de auz , constituindu-se treptat intr-un limbaj caracteristic acestor persoane , insusirea limbajului verbal se face in mod organizat prin activitatile de demutizare , cu sprijinul specialistului surdolog si al familiei;

Dezvoltarea psihica prezinta o anumita specificitate determinata de gradul exersarii proceselor cognitive si de particularitatile limbajului mimico-gesticular , lipsit de nuante si cu o topica simplista , generatoare de confuzii in intelegerea mesajului , primul sistem de semnalizare senzorio-perceptiv este influentat de specificul limbajului mimico-gesticular si al reprezentarilor generalizate pe baza achizitiilor senzoriale si senzorial-motrice in special vizual -motrice , instrumente cu care deficientul de auz opereaza pana la varste inaintate, conditionand astfel caracterul concret al gandirii sale;

Gandirea surzilor nedemutizati opereaza in special cu simboluri iconice comparativ cu surzii demutizati la varstele mici si a caror gandire foloseste simboluri verbale saturate de elemente vizuale , operatiile logice se desfasoara de obicei la un nivel intelectual scazut si in prezenta suportului intuitiv cu implicatii negative asupra imbogatirii nivelului de cunostinte;

Functiile mnezice sau aproximativ asemanatoare cu cele ale unui auzitor , cu deosebirea ca memoria cognitiv- verbala se dezvolta mai lent , in timp ce memoria vizual-motrica si afectiva au o dezvoltare mai buna ;

Imaginatia si capacitatea de a crea noi reprezentari dovedesc la randul lor, evidente influente ale dominantei vizual-motorii in asimilarea informatiilor cu limite de realizare determinate de nivelul de senzorialitate si de particularitatile judecatii si rationamentelor saturate de vizualitate.

Intarzierea invatarii vorbirii , pierderea perioadei optime de insusire a limbajului verbal maresc decalajul in dezvoltarea psihica intre elevul surd si auzitor , fapt care afecteaza relatiile sale sociale , adaptarea la cerintele scolii, integrarea intr-un grup profesional , determinand conduitele de izolare , sentimentele de inferioritate , stari depresive, lipsa de interes, descurajare , esecuri in plan scolar si profesional.

Deficientul de vedere

Deficientele vizuale determina o serie de consecinte primare care sunt in legatura cu scaderea fluxului de informatii vizuali , neclaritatea si imprecizia imaginii , dificultati in discriminarea si fixarea imaginilor sau imposibilitatea perceperii lor , toate acestea influentand dinamica proceselor corticale si interventia unor mecanisme fiziologice si psihism cu rol compensator al deficientului de vedere;

De asemenea , apar o serie de consecinte secundare de tipul; o tinuta corporala defectuoasa , determinata de pozitionarea segmentelor corpului in functii de posibilitatea receptionarii cat mai clare a imaginii pe retina , o incetinire a ritmului dezvoltarii psihice , un nivel de cunoastere scazut in raport cu varsta , o cooordonare potrivita , capacitate mare de memorare intentionata, concentrare deosebita a atentiei , calitati superioare ale vointei;

Lipsa controlului vizual , insuficienta miscarilor ( mai ales in primii ani de viata ) duc la intarzieri in dezvoltarea fizica generala si in evolutia motricitatii , automatismele legate de mers se constituie mai greu pe fondul unor experiente negative care trezesc si intretin teama copilului ca ar putea sa se impiedice , sa cada , sa se loveasca , apar dificultati de echilibru , atitudini greoaie - stangacie.

Reprezentarile sunt adesea incomplete , partiale , eronate, sarace in detalii, iar continutul lor este lipsit de caracteristicile esentiale ceea ce face ca eficienta lor in activitatea cognitiva si practica sa fie foarte redusa , in cazul pierderii totale a vederii inainte de 3 ani , reprezentarile vizuale sunt structurate strict pe baza experientelor vizuale si tactil -kinestezice ale persoanei , fapt care conduce la erori in aprecierea formei si marimii obiectelor a raporturilor dintre componentele obiectelor si dintre obiecte, imposibilitatea operarii cu notiunea de culoare in manierea unei persoane;

In orbirea dobandita dupa varsta de 2-3 ani se poate vorbi de existenta unui fond aperceptiv elaborat , subiectul are o experienta concreta cu elementele lumii inconjuratoare , situatie in care are loc un proces de restructurare a schemei functionale cu participarea analizatorilor normali care au influente compensatorii asupra tridimesional are la baza analiza polisenzoriala a informatiilor primite de la receptori multipli si diferiti;

Memoria nevazatorului are anumite particularitati deoarece ea trebuie sa ofere o serie de informatii absolut orientarii acestuia in spatiu- topografia locului , a reperelor tactile , auditive, constanta directiilor, a numarului de pasi sau de scari , a numarului de statii pana la coborare -adica o permanenta solicitare in situatii in care omul cu vedere normala nu face apel la memorie , ele constituindu-se in actiuni stereotipe , automatizate;

Gandirea are particularitati determinate de tipul orbirii si de modalitatile cunoasterii senzoriale in care este antrenata persoana deficienta , dificultatile selectarii elementelor esentiale din informatiile percepute determina efectuarea greoaie a operatiilor gandirii , in special a generalizarilor si comparatiilor, fapt care ar putea ilustra un tablou clinic asemanator unui copil cu deficiente intelectuale , insa in conditiile unor activitati educative normale, cu respectarea si explorarea optima a dominantelor senzoriale ale elevului deficient de vedere , se pot asigura conditii de evolutie normala in plan intelectual;

Atentia este indreptata permanent in directii diferite sau este concentrata intr-o directie sau alta dupa intensitatea si semnificatia stimulilor perceputi , fapt care necesita educarea continua a calitatilor atentiei in functie de gradul deficientei si de aportul minimal de stimuli care intretin de excitabilitate optima, baza a atentiei;

Din punct de vedere afectiv , unii copii pot manifesta o atitudine pasiva de neincredere in fortele proprii , timiditate accentuata , izolare , reactii intarite atunci cand copilul este scos din mediul familial si care pot merge pana la stari de anxietate , deprimare , refuz al activitatilor scolare, alti copii prezinta un grad ridicat de agitatie sunt neastamparati, violenti chiar , cu manifestari de negativism, iar in situatii extreme atitudini de despotism fata de cei din jur .

Deficientele fizice

Deficientele fizice reprezinta categoria tulburarilor care afecteaza in special componentele motrice ale persoanei , atat sub aspect neuromotor , cat si sub aspect psihomotor, determinand o serie de consecinte in planul imaginii de sine a persoanei si in modalitatile de relationare cu factorii de mediu sau cu alte persoane.

Daca deficientele fizice nu sunt asociate cu alte tipuri de deficiente , in schimb gradul deficientei fizice este mare si prezinta unele aspecte vizibile sau limiteaza capacitatea de miscare a persoanei, se produc unele transformari tn procesul de structurare a personalitatii si in modalitatile de relationare cu cei din jur, adesea fiind prezente simptomele complexului de inferioritate, stari depresive, tendinte accentuate de interiorizare a trairilor si sentimentelor, izolare fata de lume, refugiu in activitati care pot fi efectuate in maniera individuala. Daca deficientele fizice sunt asociate cu alte tulburari ( cel mai adesea cu deficente mintale sau de intelect) datorita etiologiei comune sau consecutive unei interventii tardive in plan recuperator si al intarzierilor in procesul de educatie si al dezvoltarii psihofizice a persoanei capata un grad mai ridicat de relativitate.

Manifestarile din sfera motricitatii trebuie privite in stransa relatie cu dezvoltarea intelectuala , expresia verbala si grafica , maturizarea afectiv-motivationala si calitatea relatiilor interindividuale ca expresie a maturizarii sociale. Nu de putine ori pot fi intalniti copii care prezinta o slaba dezvoltare a miscarilor mai complicate ale mainii, dificultati in trecerea de la o miscare la alta sau in executarea unor miscari pe baza unor comenzi verbale, lipsa de expansivitate, lentoare, inertie sau uniformitate in miscari , toate acestea constituindu-se in informatii cu privire la nivelul de dezvoltare in plan psihomotric al copilului.

2. Consecinte ale manifestarii deficientei in procesul de dezvoltare, adaptare, integrare sociala si sociala a copiilor.

Dezvoltarea la om inseamna, formarea treptata a individului ca personalitate, proces complex, bazat pe crestere, mai ales in plan biomorfologic, pe maturizare, mai ales in plan psihofunctional, si pe socializare, in planul adaptarii la conditiile mediului de apartenenta.

Fenomenul dezvoltarii psihice este o latura fundamentala a procesului dezvoltarii generale, care se caracterizeaza prin achizitionarea, evolutia, modificarea si ajustarea unor atribute si instrumente ale personalitatii la conditiile mediului.

Tulburarile de dezvoltare sunt inerente oricarei deficiente sau incapacitati cu caracter complex, generatoare a unei inadaptari stabile, adica a unei stari de handicap, dar numai atunci cand nu sunt initiate foarte de timpuriu programe corectiv formative cu caracter personalizat. Nu este greu de observat, ca in aceasta acceptie, conceptul de "tulburari ale dezvoltarii la deficienti" se suprapune de fapt, cu ceea ce numim afectiuni derivate secundare sau tertiale, consecutive unui factor nociv primar, neabordat la timpul oportun intr-un proces corectiv-formativ adecvat.

Raportul dintre dezvoltarea psihica si activitatile de invatare, pe care elevii le desfasoara, sub conducerea personalului didactic educativ, adica in conditiile de mediere, de sprijin sistematic si dirijare constituie in psihologia scolara moderna si pentru invatamantul special o tema principala de studiu, deoarece activitatile organizate de invatare, orientate corectiv-formativ sau terapeutic, reprezinta principala parghie de declansare si sustinere a dezvoltarii compensatorii. De asemenea, tema ocupa un important loc mai ales sub aspectele sale aplicative si in didactica invatamantului pentru scolarii cu handicap deoarece mecanismele dezvoltarii compensatorii la acestia pot fi sustinute eficient, cand activitatea de invatare se sprijina pe un demers metodologic, adaptat particularitatilor dezvoltarii la elevii in cauza. Putem afirma ca intelegerea raportului specific dintre dezvoltarea psihica si invatare, la elevii cu handicap, reprezinta un element important in pregatirea celor care doresc sa lucreze cu aceasta categorie de elevi.

G. Radu si D. V. Popovici aratau ca "o tulburare de dezvoltare este o deficienta cronica severa, determinata de un handicap mintal sau fizic, care se manifesta inaintea varstei de 22 de ani si se intinde, de regula, pe o perioada nedefinita de timp." si care:

-limiteaza, substantial, functionarea in trei sau mai multe domenii majore de activitati esentiale: autoingrijirea, invatarea, receptia si emisia limbajului, capacitatea de autoconducere, abilitatea de a trai independent, autonomia economica suficienta, mobilitatea;

-reflecta necesitatile persoanei pentru ingrijirea planificata, tratament sau alte servicii pentru perioade indelungate sau chiar pentru intreaga viata.

Pentru a cuprinde si cazurile mai putin grave, dar, in acelasi timp mult mai frecvente, se vorbeste, adesea, despre intarzieri in dezvoltare, cu alte cuvinte, despre fenomene determinante de urmatorii factori cauzali: gradul de extindere a disfunctiei la copil; calitatea mediului, concretizata in nivelul ingrijirii acordate in structura relatiilor sociale intre copil si ceilalti membrii ai comunitatii din care fac parte; modul de aplicare a unor programe de recuperare, in special din categoria celor distincte interventiei timpurii.

In activitatea practica, tulburarile si intarzierile procesului dezvoltarii la elev, sunt insotite de numeroase si variate tulburari sau dificultati de invatare, dintre care amintim:

-dificultati de atentie, datorita carora elevii nu se pot concentra asupra lectiei, decat pentru scurt timp;

-dificultati de motricitate generala si fina si de coordonare spatiala;

-dificultati in prelucrarea informatiilor perceptive, mai auditive si vizuale in stransa legatura cu insuficiente ale memoriei de scurta durata;

-insuficienta in ceea ce priveste strategiile invatare;

-dificultati de citire si de scriere;

-dificultati in insusirea simbolurilor matematice a calculului matematic si a notiunilor spatio-temporale;

-tulburari ale comportamentului social;

-dificultati in stabilirea unor relatii interpersonale.

Este evident ca in aceasta enumerare sunt incluse nu numai tulburari propriu-zise de invatare, ci si unele dintre cauzele mai frecvente ale acestora.

Una dintre ideile importante, care pun intr-o anumita lumina relatia dintre procesul dezvoltari si activitatile de invatare la scolarii cu handicap, inclusiv la cei cu handicap mintal, -in perspectiva recuperarii acestora- se refera la faptul - ca diverse tulburari sau afectiuni, care influenteaza dezvoltarea, inclusiv structurarea si dinamica personalitatii lor, se plaseaza intr-o anumita ierarhie, unele dintre ele avand un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezarii organismului si al afectarii functiilor sale de baza, iar altele un caracter derivat, secundar sau tertial, ce se adauga ulterior, ca rezultat al interactiunii dintre organismul lezat si conditiile unui mediu precar. Dereglarile derivate reprezinta de fapt tulburari dobandite in conditii specifice ale dezvoltarii adica in prezenta unor factori perturbatori ai acesteia.

Datorita caracterului lor, de regula anatomofiziologic afectiunile primare sunt mult mai rezistente la interventia terapeutic-compensatorie si se trateaza, mai ales pe cale medicala. In schimb afectiunile derivate sunt putin stabile in sensul ca se agraveaza treptat, daca sunt neglijate dar pot sa fie corectate, compensate sau chiar prevenite prin masuri psihologice adecvate, indeosebi printr-un proces de invatare compensatorie, initiat cat mai de timpuriu posibil, adica imediat dupa aparitia ori depistarea afectiunilor respective.

Tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii au lor in diferite paliere ale structurii personalitatii, orice deficienta- denumita dupa palierul in care se afla defectul primar- prezentand si o anumita constelatie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate si afectand mai ales, functiile psihice complexe, cum sunt psihomotricitatea, limbajul, autoreglajul constient, autocontrolul.

Tulburarile procesului dezvoltarii la persoanele cu handicap sunt diferite de la o situatie la alta, aceste diferente rezultand, indeosebi, din interactiunea factorilor biofunctionali si socioculturali, din constelatia acestora, proprie fiecarui individ cu o deficienta sau alta sau cu un cumul de deficiente. Independent insa, de aceasta constelatie, cand indivizii cu deficiente nu sunt cuprinsi de timpuriu intr-un proces organizat de modelare compensatorie, ei se vor afla sub influenta negativa a unor factori comuni, a unor cauze asemanatoare in esenta lor care actioneaza similar, independent de categoria deficientei.

O prima asemenea cauza consta in faptul ca la toti copii cu deficiente, mai ale la cei neglijati educativ in copilaria timpurie, are loc, sub o forma sau alta o limitare, mai mult sau mai putin accentuata a procesului de informatie, precum si a capacitatii de prelucrare si de transmitere a acesteia.

Un alt factor comun, care influenteaza dezvoltarea tuturor copiilor cu deficiente consta in activismul lor limitat, incapacitatea redusa de automobilizare la activitate. Ei intampina mari dificultati in a se antrena in activitatile specifice etapelor de varsta.

Un alt factor comun, care influenteaza negativ dezvoltarea copiilor cu deficiente il reprezinta limitarea, ingustarea relatiilor interpersonale si de grup prin izolare si autoizolare.

Se intelege de la sine ca acesti factori comuni care actioneaza asupra dezvoltarii tuturor copiilor cu deficiente, sunt strans legati intre ei si se agraveaza reciproc.

De asemenea, este clar ca actiunea unor astfel de cauze comune asupra progresului dezvoltarii va determina o serie de manifestari asemanatoare la toate categoriile de copii cu deficiente.

Intarzierea dezvoltarii, sub diferite aspecte, reprezinta o prima asemenea manifestare, comuna, pana la un punct, pentru toti copiii cu deficiente si un prim dezavantaj care-i face pe acestia sa fie handicapati in raporturile lor cu persoanele din jur.

Inegalitatile dezvoltarii la unul si acelasi individ sub diferite aspecte. De exemplu la copii cu deficiente senzoriale, motorii, sau logopati, in timp ce palierele lezate intarzie sau chiar stagneaza in dezvoltare, situandu-se, functional, sub randamentul obisnuit, alte paliere - se maturizeaza printr-un ritm normal sau chiar accelerat si functioneaza, uneori, cu un randament ce depaseste valorile medii.

In ca o manifestare asemanatoare prezenta la copii cu deficiente o constituie afectarea, mai mult sau mai putin accentuata, a procesului socializarii, acesta reprezentand o reflectare, in planul adaptarii, a manifestarilor de intarziere si inegalitate a dezvoltarii.

Analizand raportul complex si variat, care se stabileste in procesul dezvoltarii intre afectiunea primara si tulburarile secundare V.V. Lebedinski (1985) propune urmatoarele modalitati de clasificare a starilor dizontogenetice:

-Stari stabile de nedezvoltare- caracterizate prin dereglari globale sau totale ale structurii personalitatii;

-Stari de dezvoltare intarziata- caracterizate printr-un ritm incetinit de formare a diferitelor paliere ale personalitatii- indeosebi a celui cognitiv si a celui emotional-afectiv si de cantonare temporala a acestora la nivelul unor etape de varsta depasite;-Stari de dezvoltare deteriorata- caracterizate printr-un complex de tulburari si dezechilibre emotional-afective, prin insuficiente ale controlului voluntar si ale stapanirii pornirilor instinctuale, prin forme de regres intelectual si comportamental etc.;

-Stari de dezvoltare deficitare- determinate de afectiuni grave ale analizatorilor, ale limbajului, ale aparatului locomotor, precum si de maladii somatice cronice individuale;

-Stari de dezvoltare distorsionata- determinate de maladii ereditare cu caracter progresiv si caracterizate, frecvent, prin asocierea unora dintre caracteristicile proprii starilor de nedezvoltare a personalitatii, de intarzieri, deteriorari etc.;

-Stari de dezvoltare dizarmonica- determinate ereditar sau prin conditii educative precare, ce se manifesta, de regula, prin asocierea fenomenelor de retardare, la nivelul palierului emotional-afectiv, cu dezvoltarea in ritm obisnuit sau chiar accelerat a altor paliere.

Sintetizand ideile de mai sus, putem spune ca, drept urmare a interactiunii dintre diferiti factori, la toate categoriile de copii cu deficiente, se produce o limitare a accesului la informatie, o diminuare si ingustare a activismului operational si o tendinta de izolare si autoizolare, toate acestea generand intarzieri in dezvoltare, inegalitati in structurarea personalitatii si dificultati in procesul de socializare.

O consecinta si mai generala o reprezinta scaderea sanselor de integrare scolara si sociala a tuturor persoanelor cu deficiente, prin coborarea sub nivelul cerintelor minime ale adaptarii sociale, in cazul in care nu beneficiaza, la timpul oportun, de o abordare adecvata.