Studiul îndemânarii (capacitatii coordinative)

Reconsiderarea termenului îndemânare a dus la înlocuirea lui cu sintagma capacitate coordinativa.

S-au elaborat mai multe modele teoretice ale acestei capacitati, modele prin care se încearca evidentierea diferitelor componente ale ei, cunoscându-se în acelasi timp si faptul ca este cea mai complexa calitate motrica.

Model al capacitatii coordinative (Schnabel, 1974)

1. Capacitatea de învatare motrica (compusa din factori perceptivi, cognitivi si mnestici);

2. Capacitatea de conducere a miscarilor (compusa din diferentierea chinestezica, capacitatea de orientare spatiala, capacitatea de echilibru);

3. Capacitatea de adaptare si readaptare motrica (pe baza experientei motrice si reactiei la cerintele mediului).

La aceste trei capacitati de baza, în 1981, Hirtz mai adauga cinci, deduse din primele:

- capacitatea de orientare spatiala;

- capacitatea de diferentiere chinestezica;

- capacitatea de reactie;

- capacitatea de ritm;

- capacitatea de echilibru;

Masurarea componentelor coordonarii  (îndemânarii) se face pornind de la coordonare, privita ca sistem al aptitudinilor psihomotrice.

Componentele psihomotricitatii

- sensibilitatea chinestezica;

- simtul echilibrului;

- simtul ritmului si al aprecierii duratelor scurte;

- coordonarea membrelor;

- coordonarea ochi - mâna; ochi - picior;

- coordonarea generala;

- agilitatea;

- precizia si stabilitatea miscarilor;

- aprecierea oportunitatii actiunilor în diferite momente de timp;

- lateralitatea;

- schema corporala.

Organizarea cercetarii

Conditii metodologice ale cercetarii

Cel ce cerceteaza o tema, un aspect al realitatii, trebuie sa cunoasca si sa respecte regulile cercetarii. Îmbinarea permanenta dintre teorie si practica, trecerea de la general la particular si de la particular la mai putin general permite cercetatorului sa extraga, în final, ceea ce este cu adevarat semnificativ, ceea ce are caracter de adevar , contribuind în acest fel la îmbogatirea teoriei si practicii domeniului.

Cercetatorul trebuie sa parcurga anumite secvente metodologice, reusind, în acest fel, sa rezolve problema pusa.

Pentru început el va proceda la fundamentarea teoretica  referitoare la continutul filozofic al domeniului, la realitatile sociale, economice si de valoare a tezelor fundamentale ale activitatilor corporale.

Documentarea permite cercetatorului sa se informeze temeinic si sa fie la curent cu toate noutatile din domeniu; îl ajuta sa prevada directiile de interes si necesitate ale evolutiei cercetarii. Datele rezultate din analiza critica a literaturii, ideile cele mai semnificative vor fi retinute prin înregistrarea lor pe fise, acestea fiind întocmite pentru fiecare sursa de informare.

O alta problema este cunoasterea semnificatiei diferitelor tipuri de activitati corporale cu înregistrarea si evaluarea aspectelor acestora.

Colaborarea cu alti specialisti si din stiintele particulare, este o conditie de baza pentru realizarea unei cercetari pluri si interdisciplinare.

Un ultim aspect este stabilirea unui sector preferential de cercetare.

Etapele cercetarii

Orice cercetare presupune o finalizare care se concretizeaza într-o lucrare, prin care se face cunoscut rezultatul cercetarii, etapele parcurse, subiectii, metodele folosite. În general, planul de cercetare a unei teme include urmatoarele probleme:

1.Denumirea temei care urmeaza a fi cercetate:

-caracteristica gradului ei de actualitate, ipoteza de   lucru, scop;

2.Formularea judicioasa a ipotezei care urmeaza a fi verificata

3. Stabilirea metodelor de cercetare ce vor fi utilizate;

4. Indicarea grupelor (sau subiectilor) cuprinse în cercetare;

5. Stabilirea etapelor de munca a cercetarii;

6.Efectuarea experimentului; anchetei;

7. Strângerea materialului faptic si organizarea evidentei lui (protocoale, înregistrari, etc);

8. Interpretarea si prelucrarea materialului, formularea concluziilor;

9. Verificarea concluziilor prin organizarea unor experimente de control;

10. Redactarea lucrarii.

Rezulta ca orice forma de cercetare presupune mai multe momente, care pe parcursul muncii concrete pot sa se intersecteze si sa se intercaleze.

Punerea problemei (formularea ei) este primul act cu care începe demersul cunoasterii. Ipoteza va fi puntea de legatura dintre problema pusa si rezolvarea ei.

În procesul de elaborare a ipotezei se impune întotdeauna sa pornim de la practica, sa desprindem acele aspecte care nu sunt explicate sau suficient rezolvate.

Dupa delimitarea domeniului investigat si punerea problemei, o alta sarcina importanta, în perioada pregatitoare o constituie precizarea scopului cercetarii.

Treptat se precizeaza sursele de informatie, si metodele prin care se rezolva problema pusa.

Una din activitatile preliminare ale cercetarii o reprezinta documentarea. Prin aceasta se întelege studierea literaturii de specialitate (interna si internationala), care ofera informatii referitoare la tema studiata si, totodata, poate sugera o serie de solutii, posibilitati de prelucrare a datelor, etc. Pe de alta parte, studierea literaturii este necesara si pentru a se evita repetarea studiului unei probleme deja rezolvate.

Redactarea lucrarii

Valorificarea cercetarii stiintifice începe cu operatia de redactare a lucrarii ce va fi comunicata si publicata. Pozitia critica a autorului este absolut necesara pentru selectarea materialelor demne de a fi aduse la cunostinta celorlalti, conditie esentiala care decide continutul real de idei.

Redactarea unei lucrari are o importanta valoare euristica pentru autorul respectiv. Activitatea rationala de cunoastere nu poate fi definita decât odata cu redactarea textului, având în vedere relatia organica dintre gândire si scris.

În ceea ce priveste tehnologia lucrarii, pentru începatori este necesar ca redactarea propriu-zisa sa fie precedata de o etapa pregatitoare, care consta în sistematizarea datelor obtinute si prelucrarea lor statistica si grafica. Concomitent cu analiza materialului original si cu meditarea asupra problemelor pe care le ridica, informatia bibliografica este completata în asa fel, încât achizitiile proprii sa poata fi integrate teoriei stiintei respective (în cazul nostru stiintei activitatilor corporale).

Comentariile proprii, facute pe marginea datelor culese si din informatiile bibliografice sunt revazute în ansamblul lor. Cu acest prilej se impune verificarea atenta a oricaror referinte care urmeaza a fi prelucrate. Dupa aceasta urmeaza întocmirea unui plan general, structurat logic. Materialul cules este usor manevrabil, daca s-au folosit fise documentare volante, care sunt grupate acum, conform ordinii pe care o impune planul. Redactarea  începe cu o varianta care se concentreaza asupra fondului, lasând libera asociativitatea si necenzurând formularile cele mai îndraznete. Important este ca dezvoltarea ideilor sa fie axata pe o schita oricât de sumara. Întrucât ulterior se impun adaugiri, se prevede pentru acestea fie pagina pe verso, fie o margine a paginii. Suplimentarile se vor face pe hârtii anexe, marcate prin simboluri sau coduri. În a doua etapa se trece la analiza formala a textului realizat, cu grija preponderenta asupra coerentei logice si asupra stilului. În revizuirea textului se urmareste nu numai completarea si corectarea lui, ci si excluderea ideilor care apar în plus, fara legatura, pâna la atingerea unui bun nivel de claritate si conciziune.

Titlul este, alaturi de rezumat, una din partile cele mai importante, deoarece el exprima tema lucrarii. Titlul trebuie sa fie cât mai informativ.

Înscrierea autorilor respecta în mod obiectiv contributia adusa de fiecare, conform normelor etice uzuale.

Punerea problemei se face în partea introductiva a lucrarii. Aici se enunta si se formuleaza ipoteza de lucru, precizându-se scopul si obiectivele cercetarii.

Materialul si metoda de lucru pot fi expuse într-un singur capitol, sau în capitole separate.

Expunerea rezultatelor ocupa ce mai mare întindere a lucrarii si reprezinta, de altfel, partea care-i confera originalitatea.

Materialul brut va fi expus în forma prelucrata.

Discutiile asupra rezultatelor asigura integrarea contributiilor personale în sistemul de cunostinte anterioare.

Trebuie enuntate si problemele care au ramas nerezolvate.

Astfel, planul lucrarii de cercetare va cuprinde capitolele:

1. Introducere, în care se precizeaza importanta teoretica si practica a temei cercetate, motivele alegerii ei, istoricul temei, delimitarile în cadrul domeniului, ipoteza de lucru, scopul urmarit si cadrul general de desfasurare a cercetarii.

Când tema studiata necesita o clarificare teoretica sau o discutie teoretica pentru justificarea formularii ipotezei, în planul lucrarii se poate afecta un capitol destinat discutarii datelor din literatura, încadrarea temei cercetate în contextul domeniului, aportul cercetarii la clarificarea, precizarea unor aspecte, etc.

Un astfel de capitol este obligatoriu în lucrarile de diploma a studentilor. Prin modul de prezentare si de sinteza a datelor literaturii, candidatul dovedeste cunoasterea bazei teoretice si metodologice a temei studiate.

Acest capitol este de regula intitulat:

2. 'Fundamentarea teoretica a temei' sau 'Date din literatura de specialitate referitoare la tema cercetata'

3. Subiecti si metode este capitolul care mai poate fi intitulat si 'Organizarea cercetarii', deoarece aici sunt trecute de fapt conditiile metodologice ce decurg din ipoteza de cercetare. Se arata modul de organizare a cercetarii (adica: cercetare de constatare; de verificare experimentala; ancheta, etc), locul unde s-a efectuat cercetarea, durata si periodicitatea efectuarii masuratorilor (experimente, observatii, etc.), în fond toate datele care pot oferi o imagine compacta si reala a organizarii cercetarii.

Referitor la subiecti se va arata vârsta, sexul, nivelul de pregatire, conditiile solicitarii pentru cercetare, modul de organizare al grupelor în planul factorial experimental etc. De regula, aceste date sunt cuprinse într-un tabel centralizator.

Metodele de cercetare folosite vor fi prezentate pe scurt, daca circumstantele aplicarii lor nu prezinta particularitati deosebite. Daca autorul realizeaza tehnici si procedee proprii (specifice temei), le va descrie detaliat, încât rezultatele recoltate sa poata fi întelese de catre cititor.

În cazul aplicarii chestionarelor, acestea vor fi anexate, în text precizându-se conditiile administrarii. Pentru tehnicile observatiei se poate, de asemenea, anexa, protocolul utilizat.

Aceste 'anexe' pot fi incluse în text, în locul în care au fost amintite, sau într-un capitol special 'Anexe', aflat la sfârsitul lucrarii.

4. Analiza rezultatelor si interpretarea lor este capitolul de baza al lucrarii. Rezultatele vor fi interpretate pentru fiecare obiectiv al cercetarii, în parte (acordându-se pentru fiecare obiectiv un subcapitol). De modul în care sunt interpretate datele, depinde veridicitatea concluziilor, aplicativitatea lor practica si însemnatatea lor teoretica.

Rezultatele sunt cuprinse în tabele, unele din date în forma bruta, iar altele în forma prelucrata. Astfel, pot fi prezentate tabele cumulative, comparative, statistice etc. Pentru o privire rapida si sintetica asupra materialului faptic se vor prezenta grafice si materiale ilustrative (fotografii, schite, scheme, chinograme).

Pentru fiecare problema analizata se vor prezenta concluziile ce decurg din materialul faptic coroborat cu datele teoriei si sutinute de datele prelucrarii statistice prin care se confera semnificatie (încrederea) cercetarii.

5. Concluziile lucrarii au aspect general si decurg din sinteza datelor fiecarui subcapitol: unele concluzii au caracter teoretic, iar altele teoretico-practic.

Prezentarea concluziilor cercetarii va fi realizata sintetic si sistematic, scotându-se în evidenta caracterul lor teoretic sau de aplicabilitate practica.

Când se impune, cercetatorul va face si propuneri privitoare la metodologia aplicarii rezultatelor cercetarii.

6. Bibliografia este capitolul în care sunt notate lucrarile consultate. Indicarea surselor de informare se face fie prin trimitere la numarul sursei din lista bibliografica de la sfârsitul lucrarii, fie în subsolul paginii în care se face referirea. În cazul citatelor, acestea se trec în ghilimele si imediat se indica numarul sursei si pagina (paginile). De exemplu: 'În educatia fizica si în activitatea sportiva sunt solicitate particularitatile din domeniul activitatii motrice, a intelectului si afectivitatii si însusirilor personalitatii' (12, p.156). Numarul 12 corespunzând în acest caz sursei: Epuran, M. Harghidan, Valentina, Psihologia educatiei fizice. I.E.F.S., Bucuresti, 1979.

Limbajul lucrarii stiintifice trebuie sa fie clar, fraza simpla si la obiect, fara exagerari lingvistice.

Rezumatul lucrarii este partea care informeaza cititorii asupra esentei continutului si asupra contributiei autorului.

Formularea unei concluzii este necesara pentru a scoate în evidenta contributia proprie si pentru a-i evalua semnificatia.

Lista bibliografica trebuie întocmita cu discernamânt, ea trebuie sa cuprinda lucrarile consultate care au avut legatura cu problemele cercetate si au oferit informatiile la tema.

Gruparea lucrarilor se face în ordinea alfabetica a autorilor sau, în lipsa acestora, a lucrarilor.

Structura planului, prezentat, este un ghid orientativ în finalizarea si redactarea lucrarii. Aceasta nu înseamna ca este obligatorie desfasurarea lucrarii dupa acest plan. În functie de tema cercetata, planul poate suferi modificari referitoare atât la titlul capitolelor, cât si a ordinii lor în structura lucrarii.

In general, când cercetarea are caracter experimental se poate folosi structura prezentata, dar si în acest caz pot surveni oarecari modificari, dupa modelul din exemplul urmator:

Exemplu:

Tema:„Tratarea diferentiata în educatia fizica”

Planul lucrarii

1.     Introducere

1.1.   Rolul educatiei fizice în dezvoltarea personalitatii

2.     Abordarea diferentiata-modalitate de sporire a

eficientei educatiei fizice

2.1.   Implicatii psihice ale motricitatii

2.2.   Particularitatile învatarii la educatia fizica

3.     Referiri cu privire la folosirea tratarii diferentiate în

învatamânt

3.1.   Tratarea diferentiata în procesul educatiei fizice

4. Criterii de diferentiere a activitatii la educatia fizica

4.1.   Educatia fizica - obiect al cercetarii

4.2.   Cunoasterea particularitatilor individuale ale elevilor-

conditie pentru o aplicare a tratarii diferentiate la

educatia fizica.

4.2.   Indici de dezvoltare morfofunctionala

4.2.2.Capacitatea motrica a subiectilor

4.2.3.Examinarea psihologica a subiectilor

5.     Probleme ale cercetarii experimentale

6.     Aspecte specifice ale educatiei fizice si modalitati de

tratare diferentiata

7.     Stabilirea unor repere privind aplicarea tratarii

diferentiate la educatia fizica

8.     Prin analiza rezultatelor la argumente în favoarea

tratarii diferentiate

8.1.   Formularea unor indicatii metodologice cu o valabilitate

mai generala, în munca de proiectare, organizare si

desfasurare a activitatii de educatie fizica scolara.

9.     Concluzii finale

Bibliografie

A se retine faptul, ca cea mai mare parte din întinderea lucrarii o ocupa experimentul, care începe cu capitolul al patrulea. Fara sa apara un capitol sau un subcapitol intitulat „Ipoteze si obiective”, acestea apar în subcapitolul 4.1„Educatia fizica-obiect al cercetarii”.

Sustinerea comunicarii stiintifice

Valorificarea lucrarii se face prin comunicarea stiintifica în cadrul sesiunilor, simpozioanelor etc, sau publicarea în reviste de specialitate.

Comunicarea se poate face liber, sau prin citirea rezumatului. Este indicat sa se faca pregatirea comunicarii, încât sa fie cât mai libera si degajata. Tabelele si graficele din lucrare sunt prezentate în diapozitive sau planse.

Este foarte important sa se respecte cu strictete timpul afectat sustinerii comunicarii, timp care este stabilit de organizatori.

Tipurile de lucrari stiintifice

Literatura stiintifica este exprimata prin diferite forme : de la scurte note preliminarii la monografii si tratate; de la memorii la studii, la sinteze interdisciplinare; de la lucrari individuale, la cele colective, uneori cu colaborare internationala.

În functie de felul în care se face cunoscuta cercetarea, depinde, de multe ori, modalitatea de redactare sau de publicare.

Principalele forme sub care se publica rezultatele cercetarilor stiintifice sunt: articolul, studiul si monografia.

Articolul stiintific (publicat într-o revista de specialitate) cuprinde într-un tot unitar toate datele investigatiei, începând cu punerea problemei si terminând cu concluziile si aplicatiile acestora.

Studiul cuprinde o mai larga categorie de probleme, dar se poate limita si la un singur fenomen, cercetat din punct de vedere fundamental.

Monografia cuprinde expunerea unei teme, atât teoretic cât si experimental, privind realizarile pe plan mondial cât si contributia experimentala sau de sinteza a autorului. (În categoria monografiilor pot fi incluse si unele lucrari de diploma ale studentilor sau de grad ale profesorilor).

Când autorul doreste sa informeze repede pe cei interesati publica un preprint (print = tiparitura) sau publica într-o revista de specialitate o nota preliminara asupra principalelor rezultate.

Comunicarea publica a rezultatelor unei cercetari se face prin expunere, fie în cadrul unor manifestari stiintifice care pot fi: grup de lucru (laborator sau catedra), simpozion stiintific, congres, consfatuire stiintifica, discutie 'panel'. Simpozionul este o dezvoltare în legatura cu una sau mai multe teme. Discutia 'panel' este un gen de conferinta, în care publicul pune întrebari unui grup de specialisti, care raspund, pe rând la întrebari. În acest caz se realizeaza un util schimb de opinii.

Etica^[1] cercetarii stiintifice

Omului de stiinta nu-i revine numai o responsabilitate profesionala. Lui îi revine obligatia de a lupta pentru conditiile optime, dezvoltarii stiintei si pentru punerea acesteia în serviciul dezvoltarii societatii.

Indiferent daca este vorba de vocatie sau profesiune, cercetarea trebuie învatata, la fel cum trebuie învatata si stimulata creativitatea si dialogul cu realitatea.

Tinerilor pe care curiozitatea îi îndeamna spre a afla tot mai mult si mai mult, V. Sahleanu (citat de M.Epuran, 1992) le ofera urmatoarele sfaturi:

- sa învete cum sa învete;

- sa învete sa se documenteze;

- sa învete ce este, de fapt, ramura de stiinta pe care o studiaza;

- sa învete sa priveasca la realitate (si sa învete din cele observate).

Oamenii de stiinta de orice categorie, trebuie sa fie oameni 'de elita', deoarece lor li se cer: calitati intelectuale, respectarea unor valori morale, calitati morale deosebite. Activitatea stiintifica cere tarie morala, omul de stiinta trebuie sa aiba  cavalerismul recunoasterii succeselor altora; trebuie sa lupte adeseori cu neîncrederea sau cu tendinta unora de a trece cu vederea contributia sa proprie.

Deontologia muncii de cercetare (doctrina a moralei profesionale, cuprinzând ansamblul normelor si obligatiilor etice specifice activitatii respective) se refera la respectarea cu strictete de catre omul de stiinta a normelor etice pe care le impune activitatea sa - activitate care sa fie pusa în slujba si pentru binele omului. Cautarea adevarului, respectul adevarului, evitarea si condamnarea minciunii sunt printre primele norme de acest gen.

Informatica documentara pretinde cercetatorului sa indice sursele folosite în redactarea ideilor sale, adica autorul/autorii, titlul lucrarii, locul si anul aparitiei si numarul paginii de unde se face, aceasta cu atât mai accentuat cu cât se reproduc, însotite de ghilimele “..”, pasagii din aceste surse. Este incorecta practica de a trece în lista bibliografica autori si titluri de lucrari pe care cercetatorul nu le-a consultat.

În câmpul stiintei, onestitatea absoluta este ceruta, în primul  rând, prin necesitate si în al doilea rând prin moralitate. Cercetatorul nu trebuie sa se gândeasca, în primul rând la avantajele de ordin personal, ci trebuie sa se gândeasca la binele omenirii. Dorinta de a ajunge cât mai repede la rezultate spectaculoase duce la fragmentare si superficialitate în munca de cercetare. Excesiva încredere în fortele proprii, intoleranta pentru ideile altora, se opun difuzarii noului. Ca în orice activitate umana si în cea de cercetare este obligatorie o dubla apreciere morala; una se refera la relatiile interumane din câmpul respectiv de activitate si cealalta, la consecintele îndepartate ale rezultatelor ei.

Verificati-va cunostintele:

1.     Prezentati componentele psihomotricitatii, la cer se refera?

2.     Pe ce se bazaeza fundementarea teoretica a unei lucrari:?

pe datele provenite din experiment;

pe documentare;

pe analiza de caz.

3.     Care sunt etapele cercetarii?

4.     Prezentati continutul etapelor cercetarii.

5.     Care sunt tipurile de lucrari stiintifice?

6.     Cum se sustine o lucrare stiintifica?

7.     La ce se refera deontologia muncii de cercetare?