Tipuri de comunicare umana: caracteristici, relatii

Tipuri de comunicare umana: caracteristici, relatii

Clasificarea comunicarii:

Dupa numarul de parteneri:

• a. comunicare intrapersonala (cu sine; monologul);
• b. comunicare interpersonala (intre doua persoane);
• c. comunicare in grup mic;
• d. comunicare publica (conferinte, miting, radio, TV).

Dupa nivelul interactiunii comunicarea poate fi :

• intraindividuala,
• interpersonala,
• de grup,
• de masa
• publica sau mediatica.

Dupa statutul interlocutorilor:

• a. comunicare verticala (elev-profesor, soldat-ofiter);
• b. comunicare orizontala (elev-elev, profesor-profesor).

Dupa codul folosit:

a. comunicare verbala (C.V.):

- informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce tine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic;
- este specific umana; are forma orala sau scrisa; utilizeaza canalul auditiv sau vizual;
- permite inmagazinarea si transmiterea unor continuturi extrem de complexe.

b. comunicarea paraverbala (C.P.V):

- informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general;
- in aceste categorii se inscriu:

. caracteristicile vocii (tanar-batran, alintat-hotarat, energic-epuizat);
. particularitati de pronuntie (urban-rural, zona de provenienta);
. intensitatea rostirii, ritmul si debitul, intonatia, pauza.

c. comunicarea non-verbala (C.N.V):

- informatia este codificta si transmisa printr-o diversitate de semne legate direct de postura, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor;
- este obiectul unor cercetari menite sa-i aprofundeze mecanismele si functiile;
- poate exista si ca forma de comunicare de sine statatoare (dans, sport, limbajul surdo-mutilor, pantomima).

Comportamentele comunicative reale pot fi cu dominanta verbala, cu dominanta nonverbala sau mixte. Continuturile afectiv-atitudinale, indispensabile pentru dimensiunea relationala a oricarei comunicari, se transmit in proportii hotaratoare prin C.P.V. si C.N.V.: 55% nonverbal, 38% paraverbal si 7% verbal.

Intre cele trei forme de comunicare se stabilesc anumite relatii temporale si de sens. Astfel C.V. si C.P.V. sunt obligatii simultane, in timp ce C.N.V. poate fi simultana acestora, dar sa le si anticipeze sau sa le succeada.

Dupa finalitatea actului comunicativ:

a. comunicare incidentala: se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii, ce nu sunt destinate procesului de invatare (de exemplu constatarea lipsei cretei sau a buretelui);

b. comunicare subiectiva: exprima direct starea afectiva a locutorului din necesitatea descarcarii si reechilibrarii, in urma acumularii unei tensiuni psihice (pozitive sau negative); de exemplu exclamatia de surpriza la un raspuns deosebit: "Bravo, copile! ", tonul ridicat al reprosului, "M-ati suparat!", elevul care-si rasuceste automat suvita de par, doar, doar va aparea raspunsul, profesorul care-si invarte tot mai nervos ochelarii pe masura ascultarii raspunsurilor;

c. comunicarea instrumentala apare atunci cand sunt reunite o serie de particularitati:

- focalizarea intentionata si vadita, pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor;

- atingerea lui printr-un efect anumit urmarit la nivelul comportamentului receptorului;

- capacitatea de a se modifica in functie de reactia aprtenerilor, pentru a-si atinge obiectivele;

- acest tip de comunicare este dominant in actul didactic, fara ca acest fapt sa excluda si prezenta celorlalte doua.
In realitate aceste forme de comunicare coexista; de exemplu, comunicarea profesorului poate fi o comunicare in grup (se adreseaza tuturor o cerinta), o comunicare interpersonala (accentueaza o idee ca raspuns direct pt. elevul X) si intrapersonala (se autointerogheaza: "m-au inteles?", "este X atent la ceea ce am spus?").

Dupa finalitati, comunicarea poate fi

• defensiva,
• informativa,
• persuasiva
• de intretinere.

Dupa continutul dominant, comunicarea poate fi

• referentiala (atunci cand se face referire la obiectul semnificat),
• operational metodologica (cand se face referire la operatiile logico deductive care structureaza cunoasterea: definitie, clasificare, explicatie, descriere)
• atitudinala (atunci cand se face referire la comportamentul fata de obiect).

Dupa natura transmiterii informatiei, comunicarea poate fi

• digitala (se refera la continutul comunicarii)
• analogica (se refera la relatia dintre partenerii comunicarii, la simbolistica faptelor, trupului, infatisarii ).

Dupa canalul utilizat , comunicarea poate fi

• directa (nemijlocita)
• mediata (cand se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Dupa natura relatiilor interpersonale dintre interlocutori, comunicarea poate fi

• autoritara
• egalitara.

Dupa prezenta sau absenta unor obiective, intalnim:

• comunicare incidentala;
• comunicare consumatorie;
• comunicare instrumentala,
• comunicare comuniune

Cele mai importante forme de comunicare raman :

• comunicare nonverbala
• comunicare verbala.

Comunicare nonverbala

Se realizeaza prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, cele mai mult cercetate, fiind corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.

Voluntar sau involuntar, cand vorbim , comunicam prin:

• expresia fetei,
• gesturi,
• pozitia corpului,
• orientarea,
• proximitatea,
• contactul vizual,
• contactul corporal,
• miscari ale corpului,
• aspectul exterior.

Comunicarea nonverbala se realizeaza prin:

a) paralimbaj (inaltime, ton,volum,tarie)
b) miscarea corpului :

-emblemele- miscari ce se traduc direct in cuvinte(ex. semnul maini pt. "luati loc"):
-ilustratorii -se arata cu mana directia, marimea etc;
-regulatorii - a te pregati sa asculti ridicand ochii, ciulind urechile;
-expozitorii - a rosi de rusine;
-adaptorii -a strange mana, a saluta

c) atractivitate ;
d) impodobirea corpului;
e) spatiul si distanta(ca indicatori ai statului sau intimitatii);

f)atingerea(functional-profesionala,social-politicoasa,calduros-prietenoasa, intimal-erotica);

g) timpul cand/cat are loc comunicarea

Comunicarea prin corp este cea mai complexa, deoarece corpul intervine in 'intalnirile' cotidiene nu doar ca un obiect natural, ci si ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin imbracaminte, machiaj).

Comunicarea prin spatiu si teritoriu. Omul este extrem de grijuliu, cu spatiul in care traieste. El isi delimiteaza si amenajeaza teritorul in functie de nevoi si imprejurari. Tocmai modul de delimitare si amenajare a spatiului 'comunica' multe informatii despre individ. Dintr-o perspectiva sociologica si antropologica, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale si personale.

Comunicarea prin imagini. Viata moderna a adus cu sine o mare gama de mijloace imagistice de comunicare (afis, fotografii, ilustratii, cinema, televiziune). Comunicarea prin imagini, omniprezenta, creaza un paradox: desi mai putin interactiva, deoarece se exercita intr-un singur sens, ea este mult mai eficienta, deoarece afecteaza un numar extrem de mare de persoane.

Mijloacele nonverbale ale comunicarii au urmatoarele roluri:

1. de a transmite ceva (idei, informatii, trasaturi de caracter);
2. de a nuanta si preciza comunicarea (care devine aprobativa sau dezaprobativa, receptiva sau nereceptiva);
3. de a ajuta persoanele sa se exprime si sa se inteleaga reciproc mult mai bine (pentru realizarea acestui ultim rol, mijloacele verbale trebuie sa le insoteasca pe cele verbale, in nici un caz nu pot actiona independent).

De Vito stabileste sase functii ale comunicarii nonverbale asociate celei verbale. Astfel, ea accentueaza, completeaza, contrazice. regleaza, repeta, substituie comunicarea verbala

Informatia este codificata si transmiterea prin semnele, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor. De ex. (privirea, orientarea corpului, pozitia si distanta dintre parteneri sunt esentiale intr-o comunicare).

Exprimarea verbala este inlesnita de prezenta gesticulatiei, fizionomia si tinuta fizica a educatorului. Mimica fetei si gestica acompaniaza limbajul vorbit, prelungeste sau intregeste semnificatia cuvintelor.


Comunicarea verbala (limbajul).


E specific umana, are forma orala si/sau scrisa, si utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual. Discursul verbal ocupa un loc principal in predarea-verificarea cunostintelor.

Limbajul are urmatoarele functii:

• de comunicare ;
• de apel (orientata spre destinatar) ;
• expresiva(vizeaza pe cel ce vorbeste);
• metalingvistica(orientata spre cod);
• poetica(are ca obiect enuntul);

In cadrul comunicarii verbale distingem:

• comunicarea orala
• comunicarea scrisa

Comunicarea orala prezinta urmatoarele caracteristici:

• sunt rostite in fata unor grupuri de oamaeni
• se apeleaza la procedee specifice tehnicii vorbirii libere
• utilizeaza variate modalitati de expresie lexicale, stilistice etc
• implica adeziunea afectiva si nuantarea vorbirii
• au o importanta valoare sociala si individuala contextuala sau oficiala

Dupa Neacsu, se disting urmatoarele particularitati ale comunicarii orale:

• Metodele vor fi concordante contextului si valorilor spatiului socio-cultural in care se misca agentii educationali
• Metodele vor respecta parametrii distantei optime intre agentii comunicarii educationale
• Metodele vor valorifica particularitatile sursei emitatoare de mesaj
• Metodele vor tine seama de particularitatile receptorului
• Metodele vor tine seama de finalitatile si continutul comunicarii, in stransa corelatie cu specificul manifestarilor constiintei si conduitei de grup

Comunicarea scrisa presupune cunoasterea unui cod specific de catre cel care face apel la ea.

Comunicarea scrisa trebuie sa aiba in vedere raportul optim dintre informatie si timp:

• intre necesar si redundant
• intre transinformational si productiv informational

Obiectivele comunicarii scrise sunt:

• intelegerea
• perceperea diferitelor niveluri de abstractizare ale variatelor tipuri de limbaj
• intelegerea raporturilor intre valorile lexicale si cele sintagmatice
• distingerea esential-accesoriu intr-un text scris
• insusirea tehnicilor de lucru bazate pe informatii scrise, dictionare, carti etc
• stapanirea tehnicilor de formulare a intrebarilor
• abilitatea de a rezuma si formula o concluzie

Comunicarea paraverbala

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte.

In aceasta categorie se inscriu:

• caracteristicile vocii
• particularitati de pronuntie
• intensitatea rostirii
• ritmul si debitul vorbirii
• intonatia
• pauza

Canalul folosit este cel auditiv.

Acelasi mesaj, identic codificat verbal, in funcite de implicatia paraverbalului isi modifica semnificatia, devine altceva (supracodificare).

Asa dupa cum afirma Mead, principiul vietii sociale este comunicarea, ceea ce inseamna ca insasi viata sociala se constituie si se structureaza prin intermediul limbajului. Ne referim in acest context nu la limbajul "savant" al specialistilor in gramatica ci la limbajul natural, comun, utilizat in viata cotidiana. Limbajul inseamna mai mult decat formele sale verbale si implica o serie de alte forme simbolice (gesturi, mimica, intonatie, pauze, taceri). Sensul mesajelor informationale vehiculate prin intermediul limbajului este intotdeauna dependent de contextul situational in care acesta este utilizat. Sensul oricarei actiuni sau practici comunicationale aflate in desfasurare comporta o anumita marja de incompletitudine, care poate fi depasita numai dupa ce actiunea s-a produs insa o actiune sau un mesaj incheiat deschide un nou orizont de incompletitudine.

Limbajul nonverbal si paralimbajul pot completa, sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbala.

Paralimbajul se refera la

• ton,
• accent,
• viteza vorbirii,
• ritm,
• pauze,
• mod de construire a frazelor,
• dictie,
• muzicalitatea vorbirii.

Tonul este un element comunicational extrem de important in cadrul comunicarii didactice. De exemplu, un ton grav, il poate face pe elev sa considere ca ideile transmise in momentul respectiv sunt foarte importante.
Accentul este un alt element important, deoarece in cadrul comunicarii profesorul va marca elementele cele mai importante transmise prin accentul folosit.
Astfel, un ton rastit, o vorbire uniforma, fara intonatie, sau mormaita, neingrijita, neacademica, nepoliticoasa sau ironica vor dauna comunicarii didactice si interactiunii profesor-elev.
Ticurile verbale sau nonverbale, pauzele, balbele, repetitiile de continut nedozate sau neintentionate, reprezinta un alt element de insucces comunicational.

In cadrul comunicarii nonverbale sunt utilizate mai multe din cele cinci simturi vaz, auz, miros, pipait, gust.
Experienta umana opereaza cu trei canale senzoriale:

• canalul vizual,
• auditiv si
• kinestezic (tactil, gustativ, olfactiv, emotional).

Desi informatiile percepute prin cele trei canale nu sunt constientizate toate odata, ci pe rand, totusi se poate trece foarte usor de la un sistem senzorial la altul. Decodarea limbajului nonverbal presupune cunoasterea structurilor de baza, repetitive ale codurilor non- verbale si de aceea analiza lui reprezinta o etapa importanta in analiza comunicarii, si totodata, o performanta a teoriilor comunicarii.

Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra in clasa si se aseaza la catedra sau se lipeste de tabla si ramane acolo toata ora, isi diminueaza mult din forta discursului. Limbajul nonverbal are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal.

Daca se are in vedere stilul comunicational, dar si distanta dintre locutor si interlocutor, comunicarea poate fi:

• Necooperanta - in cazul in care emitatorul nu cunoaste receptorul (ca in cazul emisiunilor de radio de exemplu), discursul fiind atent elaborat deoarece nu exista posibilitatea de ajustare pe parcurs gratie feed-backului.
• Formala - in cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute vorbitorului. Mesajul, in aceasta situatie, este alcatuit cu grija, fiind necesara evitarea expresiilor argotice sau prea familiara, repetitiile, dar si ezitarile sau lasarea unor fraze neterminate. Este specifica mediului academic, universitar.
• Consultativa - in cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri, comunicarii didactice. Participarea interlocutorilor este activa. Pentru evitarea balbelor, ezitarilor, a dezacordurilor gramaticale, redundantei, este necesar a ordonarea dinainte a ideilor.
• Ocazionala - specifica conversatiei intre cunostinte, in care partenerii trec liber de la un subiect la altul, pot aparea expresii argotice, expresii eliptice sau acceptiuni speciale ale termenilor, accesibile numai interlocutorilor.
• Intima - specifica conversatiei in cadrul familiei.

Comunicarea incidentala(accidentala)

Se caracterizeaza prin transmiterea intamplatoare de informatii, care nu sunt vizate expres de emitator si care sunt destinate proces de invatare dezvoltat de receptor. De exemplu, constatarea lipsei cretei si buretelui in momentul transcrierii la tabla a textului tocmai citit, ii prilejuieste profesorului o remarca-paranteza cu privire la necesitate retroproiectorului, care l-ar fi scutit pe el de nervi si de blam pe elevul de serviciu.

Comunicarea subiectiva

Se caracterizeaza prin faptul ca exprima direct (verbal,nonverbal), starea afectiva a celui care vorbeste din necesitatea descarcarii si echilibrarii, in urma acumularii de tensiuni psihice (pozitive sau negative). De exemplu, exclamatia de surpriza la un raspuns corect: "Bravo copile!" sau tonul ridicat al reprosului: "M-ati suparat!". Comunicarea subiectiva are si aspectele comunicarii nonverbale: elevul care-si aranjeaza bluza in timp ce raspunde, copilul care face bucati creta in timpul raspunsului oral, profesorul care-si invarte tot mai nervos ochelarii

Comunicarea instrumentala

Apare cand sunt reunite o serie de particularitati:

• a)focalizarea intetionata si vadita pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai putin partenerilor.
• b)urmarirea atingerii lui prin obtinerea unui efect anumit in comportamentul receptorului.
• c)capacitatea de a se modifica, in functie de reactia partenerilor, pentru a-si atinge obiectivul. Comunicarea instrumentala este dominata in actul didactic.

Dupa prezenta sau absenta interlocutorilor, comunicarea orala poate fi

• dialog
• monolog.

Monologul la randul sau imbraca diverse forme, dupa contextul comunicational si stilul in care este elaborat mesajul:

• conferinta,
• expunere,
• povestire,
• predica,
• pledoarie,
• alocutiune,
• toast, discurs etc.

Dintre acestea discursul este forma cea mai elaborata si mai pretentioasa si imbraca diverse forme.

Dupa raportul dintre locutor/interlocutor si pozitia lor fata de obiectul cunoasterii, discursul poate fi:

• specializat (adresat specialistilor),
• didactic (educativ)
• de vulgarizare (adresat marelui public).

Dupa raportul argumentatiei, discursul poate fi

• constructiv,
• polemic
• persuasiv.

Dupa distanta dintre locutor si enunt, discursul poate fi

• asumat (la persoana I)
• neasumat (la persoana a III a).

Dupa natura relatiilor dintre locutor/interlocutor si forma puterii pe care o exercita emitentul asupra receptorului:

• discurs de manipulare - in cazul in care receptorul este influentat la modul inconstient si chiar in pofida intereselor sale, iar puterea este perversa;
• discurs de persuadare - in cazul puterii carismatice, iar influentarea se realizeaza cu implicarea constienta a receptorului;
• discurs de comanda - in cazul puterii institutionalizate, cand acceptarea mesajului este neconditionata;
• discurs de incredere - in cazul puterii responsabile, cand relatia emitent-receptor este egala.

O caracteristica speciala a discursului didactic o reprezinta dimensiunea convingerii si persuadarii. Si acesta deoarece insusi scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci cand formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la persuadare, prin care intelegem influentarea persoanei mai mult decat prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cat apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea insoteste convingerea atingand atat ratiunea cat si sentimentele.

Principala problema pe care o presupune studiul comunicarii este aceea a stabilirii continutului si a mijloacelor prin intermediul carora acesta este transmis. Cat priveste continutul, aceasta are un continut informational, un continut afectiv-emotional, un continut motivational si un continutul volitiv. In general, se comunica trei tipuri de informatii: cognitive; indiceale; injonctive sau conative.

Mijloacele comunicarii se clasifica, dupa doua axe opuse: vocal versus nonvocal si verbal versus nonverbal. Din combinarea acestor doua axe rezulta urmatoarele categorii de mijloace de comunicare:

1. vocal-verbal: cuvantul fonetic ca unitate lingvistica
2. vocal-nonverbal: intonatii, calitatea vocii;
3. nonvocal-verbal: cuvantul scris ca unitate lingvistica;
4. nonvocal-nonverbal: expresia fetei, gesturile, atitudinile.

Exista si o alta clasificare a mijloacelor de comunicare:

1. lingvistice,
2. paralingvistice mai mult sau mai putin constiente, intelese de membrii unei culturi: nonverbal-vocale, nonvocale;
3. extralingvistice, care scapa locutorului in timpul comunicarii: vocale, nonvocale.